Litigiu privind drepturile salariale ale funcţionarilor publici

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de ZZ.LL.2018, pe rolul Tribunalului Satu Mare, unde s-a constituit dosarul cu numărul .../.../2017, reclamanții A, B, C, D,  E, F, G, H şi I, în contradictoriu cu  pârâta AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI SATU MARE, în contradictoriu cu pârâta, a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa în cauză, să dispună:

-obligarea pârâtei Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare la stabilirea şi plata începând cu data de 01.08.2016, a salariului la nivelul maxim de salarizare utilizat pentru aceleaşi funcţii din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, respectiv Ministerul Mediului (indiferent de instituţie sau autoritate publica), aşa cum a statuat Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr.794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1029/21.12.2016;

-obligarea pârâtei Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare să calculeze şi să-i plătească, diferenţele rezultate dintre drepturile salariale cuvenite, stabilite conform primului petit şi cele efectiv plătite, începând cu data de 01.08.2016.

-obligarea pârâtei Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, potrivit OG nr. 13/2011-privînd dobânda legală, calculate începând cu data de 01.08.2016 şi până la data plaţii efective a drepturilor cuvenite.

În motivarea cererii se arată că, în fapt, reclamanţii sunt angajaţi - funcţionari publici în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare, instituţie publică cu personalitate juridică, cu statut de serviciu public deconcentrat, în calitate de ordonator terţiar de credite conform HG. nr. 1000/2012 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia.

Prin adresa transmisa la APM Satu Mare am solicitat acestei instituţii în calitate de angajator emiterea unei dispoziţii de salarizare în vederea recalculării salariului de bază, prin raportarea la nivelul maxim al salariului de bază prin raportarea la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publica, conform Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029/21.12.2016, Insă, APM Satu Mare nu a stabilit noile salarii aşa cum prevede Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 794/15.12.2016.

Face precizarea că Ministerul Mediului are calitatea de ordonator principal de credite, deschiderile bugetare fiind făcute de către Ministerul Mediului. De asemenea Ministerul Mediului reglementează si salarizarea tuturor salariaţilor prin intermediul ordonatorului secundar de credite - Agenţia Naţionala pentru Protecţia Mediului, respectiv terţiar Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare.

Decizia CCR este definitivă şi generat obligatorie şi stabileşte în esenţă trei măsuri:

-până vor fi puse în acord prevederile legislative cu cele ale CCR, autorităţile şi instituţiile publice, au obligaţia de a aplica direct Decizia nr.794/201 6 în privinţa stabilirii nivelului maxim al salariului de bază pentru fiecare funcţie;

-nivelul maxim al salariului de bază trebuie să includă şi majorările stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile;

-nivelul maxim al salariului de bază trebuie să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea nr. 284/2010.

Având în vedere faptul că, "atât considerentele cât si dispozitivul deciziei sunt obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv de la dala de 21.12.2016, potrivit pct. 37 din decizie" până la adoptarea soluţiei legislative corespunzătoare, în temeiul art. 147, alin 4 din Constituţie, din momentul publicării deciziei în Monitorul oficial al României, instituţiile şi autorităţile publice urmează să aplice în mod direct prevederile constituţionale ale art. 1, alin (4), art. 16, art. 124 şi art. 126, în privinţa stabilirii "nivelului maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate, după caz" al salariului de bază /indemnizaţiei de încadrare".

Potrivit principiului constituţional ai egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului trebuie să includă majorările, indexările, stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat, potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute în Anexa nr. 1 la Legea nr. 284/2010,

Ca efect al neconstituţionalităţii art. 3^1 alin (1^2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzut de art. 31 alin (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 fiind introdus prin Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr. 20/20161, trebuie să include şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii prevăzute în Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029/21, 12.2016, respectiv familie ocupaţională prevăzută în Anexa 1 din Legea nr. 284/2010, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Potrivit art. 3^l din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 57 din 9 decembrie 2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, modificată de OUG 43/2016," (1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat ia nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

(1^l) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent in Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(l^2) In aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare mimai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Prin Decizia nr. 794 din 15.12.20J6, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 3^1, alin. 1^2 din OUG nr. 57/2015 sunt neconstituţionale,

Curtea constată că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţa de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nici o justificare obiectivă şi rezonabilă. De altfel, dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi, practic, anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în Preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime in funcţie sau in specialitate, prin raportate Ia nivelul maxim, şi de a elimina inechităţile existente. Aşadar, dispoziţiile art. 3 ^ 1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, generează inegalităţi în ceea ce priveşte calculul indemnizaţiei/salariului de bază, eu acelaşi grad, gradaţie, condiţii de vechime şi de studii, şi, prin urmare, contravin art. 16 din Constituţie.

Astfel, Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de /faza/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Totodată Curtea Constituţională precizează că "In consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2055 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare”, la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin, (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să  fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică."

Reclamanţii precizează totodată faptul că alte instituţii publice din ţară au procedat deja la aplicarea corecţiilor necesare în vederea stabilirii salariilor în baza Deciziei Curţii Constituţionale a României. Amintim în acest sens Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Casele Judeţene de Pensii (Decizia .../ZZ.LL.2017), Agenţiile Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (Decizia nr. ../ZZ.LL.2017), Inspectoratele Teritoriale de Muncă şi Consiliile judeţene..

Atâta timp cât, conform prevederilor art. 16 alin (1) din Constituţia României „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţii publice, fără privilegii şi fără discriminări" având în vedere că Ministerul Mediului are calitatea de ordonator principal de credite, reclamanţii consideră că, au dreptul conform Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029/21.12.2016, să fim salarizaţi la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, respectiv Ministerul Mediului.

Având în vedere faptul că pentru personalul angajat în cadrul Ministerului Mediului există stabilite niveluri de salarizare superioare pentru aceeaşi funcţie publică de execuţie similare angajaţilor în cadrul APM Satu Mare, dar care fac parte din cadrul aceleiaşi categorii profesionale si familii ocupaţionale ca şi Ministerul Mediului, reclamanţii solicită instanţei să constate că cererea lor este întemeiată şi ca urmare solicită obligarea pârâtelor la stabilirea salariilor la nivelul maxim cu cel pentru funcţii similare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, respectiv Ministerul Mediului

 Totodată, reclamanţii solicită instanţei să ceară Ministerului Mediului grila de salarizare sau un act administrativ reprezentat de decizia de stabilire a salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru funcţia publică de execuţie similară, de unde reiese indubitabil faptul că există diferenţe colosale de salar raportat la un consilier din cadrul Ministerului Mediului.

Pe cale de consecinţă, dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr.794/2016, impune ca autorităţile şi instituţiile publice, în mod direct să respecte şi să aplice aspectele stabilite de Curte, în considerentele şi dispozitivul acestei decizii. Pârâtele, contrar celor impuse de Curte şi a plângerilor formulate, nu au răspuns solicitărilor, astfel că nu au emis decizii de stabilire a salariilor la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

II. Neacordarea acestor drepturi salariale aduce atingere drepturilor noastre prevăzute la articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Articolul 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului prevede că „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publica şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional"

Astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii, drepturile de natură salarială intră în sfera dreptului de proprietate reglementat de ari. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie (Cauza De Santa c. Italia, Cauza Zapalorcia c. Italia, Cauza Abenavoli c, Italia, Cauza Nicodemo c. Italia).

Tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, de altfel, dispoziţiile legale criticate lipsesc de sens voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a emiterii actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în preambulul O.U.G nr. 20/2016, respectiv aceea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim şi de a elimina inechităţile existente.

Mai mult, un astfel de tratament este şi profund discriminatoriu încălcându-se şi prevederile Directivei CE nr.2000/78/CE precum şi ale Convenţiei OIM nr. 111/1958, care defineşte ca discriminare orice diferenţiere, excludere ori preferinţă având drept efect suprimarea ori ştirbirea egalităţii de tratament în materie de exercitare a profesiei.

 Anexăm în probaţiune în copie: Plângere prealabilă către APM Satu Mare, Adresa nr. 2/ZZ.LL.2017aAPM Satu Mare, Sentinţa nr. .../.../20l7 din ZZ.LL.2017, Sentinţa civila nr. .../.../ZZ.LL.2017

In drept, reclamanţii îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile Legii nr.188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, pe OUG 57/2015 -privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare. Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15,12.2016, Constituţia României, Codul de procedură civilă, ş.a.

Având în vedere dispoziţiile art. 272 din Codul Muncii, act normativ care completează dispoziţiile Legii nr. 188/1999, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare.

Prin întâmpinare (filele 35-39) pârâta AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI SATU MARE. faţă de obiectul dosarului, invocă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că, calitatea procesuala presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului In raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală activa) şi, pe de altă parte, între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitatea procesuala pasivă).

Învederează instanţei faptul ca, potrivit art. 6 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice:

„(1) Gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator principal de credite.(…)

(4) Ordonatorii principali de credite a» obligaţia să stabilească salariile de baza, soldele funcţiilor de baza/salariile funcţiilor de bază, indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile, alte drepturi salariate in bani şi în natură stabilite potrivii legii, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade si trepte profesionale şi avansarea in gradaţii, in condiţiile legii, astfel încât să se încadreze in sumele aprobate cu aceasta destinaţie in bugetul propriu"

Ordonator principal de credite, în acest caz, este Ministerul Mediului. Şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. 1/.../ZZ.LL.2017, precizează următoarele: "salarizarea personalului plătit din fonduri publice este în gestiunea fiecărui ordonator principal de credite, neexistând un nivel maxim, stabilit printr-un act normativ în vigoare aplicabil funcţiilor pe familii ocupaţionale".

Faţa de cele arătate mai sus solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei şi să se respingă acţiunea ea fiind îndreptata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

Pe fondul cauzei,

Reclamanţii au solicitat APM Satu Mare, în calitate de angajator, emiterea unei dispoziţii de salarizare în vederea recalculării salariului de baza prin raportarea La nivelul maxim al salariului de bază prin raportarea la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în munca şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publica, conform Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 794/15.12.2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 1029/21.12.2016.

Faţă de cele solicitate, precizează următoarele:

I. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. 1^1-1^4 din OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătii din fonduri publice în anul 2015, prorogarea unor termene, precum şi unele masuri fiscal-bugetare cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicata de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 6415/2/2016 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisa excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. 1^2 din OUG nr. 57/2015.

Totodată, prin aceeaşi decizie Curtea constată ca dispoziţiile art. 3^1 alin. 1^1 şi l^3 din OUG nr. 57/2015 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Începând cu luna august 2016, potrivit prevederilor art. 3^1 alin. 1^1 şi 1^3 din O.U.G. nr. 57/2015, modificată şi completata prin O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cei stabilit în plată la nivel maxim pentru flecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţie de Încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţi publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.1'

Potrivit prevederilor art. 3^1 alin. 1^1 şi 1^3 din acelaşi act normativ, declarate constituţionale potrivit Deciziei Curţii Constituţionale mai susmenţionata, prin instituţie sau autoritate publică se înţelege aceea instituţie sau autoritate publică eu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare şi din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de baza indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plata din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.

Aşa cum reiese şi din titulatura O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, aplicabilitatea acesteia a fost numai pentru anul 2016.

În anul 2017, salarizarea până la data de 01.07.2017 se făcea potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 şi alin. 2 din O.U.G. nr.  99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, în perioada 1 ianuarie -31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menţin la acelaşi nivel cu cel care se acordă pentru luna decembrie 2016 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Astfel, salariile nu se stabileau potrivit anexelor la Legea-Cadru 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu unele excepţii, acestea fiind stabilite potrivit legilor anuale de salarizare din perioada 2010-2017, pornind de la nivelul anului 2009.

Menţionează de asemenea, faptul că potrivit prevederilor art. 6, alin. 1 şi alin. 4 din Legea-Cadru nr. 284/2010.

"(1) Gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asiguri! de fiecare ordonator prin ci nai de credite...

(4) Ordonatorii principali de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază, soldele funcţiilor de bază/salariile funcţiilor de bază, indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile, alte drepturi salariale în bani si in natură stabilite potrivit legii, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu”.

Ordonator principal de credite, în acest caz, este Ministerul Mediului.

Pârâta face precizarea că la data de 28 iunie 2017 a fost publicata în Monitorul Oficial al României, Legea-Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

II.  Referitor la Decizia Curţii Constituţionale mai susmenţionată: - Art.  2  alin. 1 din  Legea  nr.  47/1992  privind  organizarea  şi funcţionarea  Curţii Constituţionale, republicată, precizează următoarele:

„Curtea Constituţională asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului" – Art. 11, lit. d) din acelaşi act normativ stipulează friptul că instanţa de contencios constituţional hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile si ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, precum şi a celor ridicate da Avocatul Poporului".

De principiu, controlul constituţionalităţii legilor priveşte numai legea ca act juridic al parlamentului sau acte normative cu forţă juridică egală cu a legii. Sunt acte normative cu forţă juridică egală cu a legii acele acte care deşi sunt emise de alte organe de stat decât parlamentul, intervin şi reglementează relaţii sociale de domeniul legii şi pot deci modifica, suspenda sau abroga o lege. Asemenea acte se regăsesc în mai toate sistemele constituţionale, de regulă sub denumirea de decrete-legi, decrete cu putere de lege sau odonante (Prof. Univ. Dr. Ioan Muraru-Drept constituţional şi instituţii publice, Editura Actami 1995).

Dar, reglementarea relaţiilor sociale prin lege şi prin celelalte categorii de acte normative se realizează cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului românesc (art. 1, alin. 1 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicata).

Şi chiar Constituţia României stabileşte, în funcţie de autorităţile publice reglementate de textul constituţional, principalele tipuri de acte normative ce pot fi emise: Parlamentul adoptă legi (art. 73), Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărârii şi moţiuni (art. 67); Guvernul emite hotărâri şi ordonanţe simple şi de urgenţă (art. 108 şi 115); Preşedintele emite decrete cu caracter normativ (art. 100). Legislaţia stabileşte şt alte categorii de acte normative, care sunt date în executarea unui alt act normativ: ordine cu caracter normativ, instrucţiuni şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome (art. 77 din Legea nr. 24/2000), deciziile primului-ministru (art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor), acte normative adoptate de autorităţile administraţiei publice locale - ordine, hotărâri, dispoziţii (art. 80-82 din Legea nr. 24/2000, respectiv art. 45, 68, 10(3 din Legea nr. 215/2001 şi art. 26 din Legea nr. 340/2004).

Pe această linie de idei, o decizie a Curţii Constituţionale, nefiind aci normativ prin prisma legislaţiei actuale, nu are forţa juridică a acestuia şi nu produce efectele unui act normativ, nefiind constitutiva du drepturi.

Referitor la solicitarea de acordare a daunelor moratorii, arătam următoarele:

Prin daune-interese se înţeleg despăgubirile în bani pe care debitorul este îndatorat să le plătească, în scopul reparării prejudiciului suferit de creditor ea urmare a neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale ( " Tratat elementar de drept civil, Obligaţiile conform noului Cod Civil" –Liviu Pop, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, pag,303).

Daunele-interese sunt de doua feluri: compensatorii şi moratorii, clasificare care se deduce din dispoziţiile art.1531 C.civ., dispoziţii care prevăd principiul reparării integrale a prejudiciului,

Daunele-interese moratorii sunt despăgubirile în bani care reprezintă echivalentul prejudiciului provocat creditorului prin întârzierea executării obligaţiei de către debitor. ("Tratat elementar de drept civil, Obligaţiile conform noului Cod Civil" - Liviu Pop, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, pag.310).

Creditorul are dreptul de a pretinde debitorului plata de daune interese în momentul în care sunt întrunite condiţiile răspunderii contractuale.

Condiţiile necesare pentru ca daunele-interese sa poală fi acordate sunt următoarele:

 -În primul rând, este necesar să existe o neexecutare a unei obligaţii contractuale. Neexecutarea trebuie să privească obligaţii rezultate din contract pentru a vorbi de răspundere contractuala.

-În al doilea rând, este necesară dovedirea culpei sau vinovăţiei debitorului în neexecutarea obligaţiilor contractuale. Existenţa acestei condiţii se desprinde din prevederile art.1530 şi din prevederile art. 1547 C.civ.

-În al treilea rând, este necesara existenţa prejudiciului. Condiţia se deduce din chiar definirea clara a dreptului creditorului la daune-interese care sunt văzute de către legiuitor ca o despăgubire pentru prejudicial cotizat prin neexecutare (art. l530 C.civ.) ( " Tratat elementar de drept civil, Obligaţiile conform noului Cod Civil" - Liviu Pop, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, pag.305-307).

În cauza de faţă nu este incidenţă răspundere contractuală şi, prin urmare, nu au cum să fie îndeplinite nici condiţiile enumerate mai sus pentru acordarea daunelor interese moratoria.

Reclamanţii, ca angajaţi ai APM Satu Mare, au avut şi au calitatea de funcţionari publici, Funcţionarilor publici, deci şi reclamanţilor, li se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, Codul muncii aplicându-se acolo unde Legea nr.188/1999 nu dispune,

Conform art. l, alin.(l) din Legea nr.188/1999, reclamanţii au cu APM Satu Măreau raport de serviciu nu raport de munca. Ei a fost numiţi în funcţia publică de consilier prin act administrativ, nu au încheiat contract de muncă (art.4, alin. 1 şl art.62, alin.3 din Legea nr. 188/1999).

Prin urmare, solicită să se constate că solicitarea de acordare a daunelor moratorii este inadmisibilă în cauza dedusă judecăţii.

Având în vedere toate cele arătate în precedent, solicită instanţei să admită excepţia invocată şi, pe cale de consecinţă să respingă acţiunea formulată împotriva APM Satu Mare ca fiind introdusă împotriva unei persoane tară calitate procesuală pasivă, iar pe fondul cauzei solicită să respingă acţiunea ca neîntemeiată.

În drept, îşi întemeiază prezenta pe an. 205 şi următoarele din Codul de procedura civilă, Hotărârea de Guvern nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia, Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, O.U.G. nr. 57/2015, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016, Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată O.U.G. nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, Constituţia României, republicata. Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. Legea - Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prin întâmpinare pârâtul MINISTERUL MEDIULUI (filele 40-45), pe cale de excepţie, invocăm lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Mediului, deoarece nu a fost chemaţi în judecata în calitate de parte a unui raport juridic de serviciu cu reclamanţii.

Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în Judecată şi subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii.

Precizează că Ministerul Mediului este autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului,iar Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului se află în subordinea acestuia. în conformitate cu prevederile art. 1 alin (1) din H.G. nr. 1000/2012 privind reorganizarea şl funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului si a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia, aceasta este „instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat" care " se reorganizează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrate, în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale".

Raporturile de mutică ale reclamanţilor, în calitate de angajaţi, au fost încheiate cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare, în calitate de angajator.

Potrivit art. 3 alin. (3) din HG nr.19/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative, Ministrul Mediului este ordonator principal de credite, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu, dar şi pentru bugetele Instituţiilor publice subordonate,

In acest dosar nu există nici un raport juridic între titularii dreptului subiectiv dedus judecăţii, respectiv reclamanţi şi Ministerul Mediului, Iar în consecinţă, nu avem nici o obligaţie legala faţă de aceştia. Calitatea procesuală constă în identitatea între persoana reclamantului şi cel care este titular al dreptului, precum şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecaţii; prima, poartă denumirea de calitate procesuala activă, iar cea de-a doua, calitate procesuală pasivă.

Cu privire la relevanţa calităţii de ordonator de credite în determinarea calităţii procesuale pasive în Litigiile dintre angajaţi ţi instituţii (e/unităţi le cu personalitate juridică aflate în subordine, litigii având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salariata, Înalta Curte de Casaţie şl Justiţie - Completul competent să judece recursul în Interesul legii, sa pronunţat prin Decizia nr.13 din 13 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 736/29.09.2016 reţinând că " o caracteristică a raportului juridic de muncă este aceea că poate exista numai între două persoane, spre deosebire de raportul juridic obligaţional civil, în cadrul căruia poate fi, uneori, o pluralitate de subiecte active sau pasive" (par.46), legitimarea procesuală pasivă revenind " doar autorităţii publice cu care funcţionarul public se află în raporturi de serviciu, întrucât acesteia îl aparţine prerogativa stabilirii şl acordării drepturilor salariale" (par.47). S-a mal reţinut totodată că "în măsura în care pretenţiile deduse Judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salar ia le sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite acesta nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze" (par.49).

De altfel, în sensul celor de mat sus, s-o pronunţat şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a Contencios Administrativ si Fiscal - care, prin sentinţa civilă nr. 5527/03.10.2017 pronunţata în dosarul nr. 18340/3/2017 a statuat că "în condiţiile în care reclamantul nu a avut raporturi de serviciu cu aceşti pârâţi, numai calitatea de ordonator de credite nu justifică chemarea acestora în judecată pentru drepturi salariate ..."

În această situaţie, opinăm că subscrisul nu are capacitate procesuală pasivă, lipsind legătura dintre persoana reclamantului şi titularul dreptului subiectiv dedus judecăţii, precum şi între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic de drept substanţial.

De altfel, din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă că reclamanţii au avut intenţia de a se judeca în contradictoriu cu subscrisul, singura referire fiind făcută doar în legătură cu salariul maxim, respectiv cel existent în plată la nivelul Ministerului Mediului.

Astfel, având în vedere cele menţionate mai sus, solicităm scoaterea Ministerului Mediului din dosarul cauzei, deoarece nu avem calitatea procesuală de pârât, fiind de domeniul evidenţei că numai autoritatea angajatoare poate fi acţionată fn judecată pentru acordarea nivelului maxim al salariului sau a altor pretenţii băneşti angajaţilor săi, în virtutea raporturilor de serviciu încheiate cu aceştia.

În calitate de ordonator principal de credite, subscrisul poate acorda sumele de bani reprezentând drepturi salariale numai în condiţiile emiterii ordinului de salarizare, prin punerea la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului a sumelor stabilite prin titluri executorii. Faţă de argumentele enunţate mai sus, solicită instanţei respingerea acţiunii reclamanţilor în contradictoriu cu Ministerul Mediului ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, pârâtul menţionează faptul că dispoziţiile Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, se referă la neconstituţionalitatea prevederilor art. 3^1 alin. (1^2) din OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele masuri fiscal-bugetare, modificată şi completată cu O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 57/2015 potrivit cărora „pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariate prevăzute în odele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aceasta a vizat înlăturarea diferenţelor salariale dintre funcţionarii aceleaşi instituţii, prin introducerea art. 31, cu următorul conţinut: "prin excepţie de la prevederile art. 1 alin.(t), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum ai salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat ta nivelul maxim al salariului de baza îndemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (I) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice precum şi a actelor normative succesive care au reglementat salarizarea în perioada 2010-2015, numai sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază au fost Introduse în salariul de bază, atât pentru personalul de execuţie cât şi pentru funcţiile de conducere.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 14 alin. {3} din Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, ce prevăd în mod Imperativ că „nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin (2) şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legată pentru respectiva cheltuială".

De asemenea, trebuie precizat că salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost reglementată de Legea nr. 2B4/2010, această lege-cadru fiind succedată de acte normative speciale anuale, pentru lunile ianuarie şi februarie 2017 fiind aplicabile prevederile O.U.G nr. 99/2016, iar pentru perioada 1 martie - 30 iunie 2017, salarizarea personalului bugetar se efectuează conform OUG nr. 2/2017.

Drepturile salariale solicitate de reclamanţi nu pot fi acordate în conformitate cu dispoziţiile şi considerentele Deciziei nr. 794/15.12.2016 pronunţata de Curtea Constituţionala a României, acestea fiind reglementate concret şi fără cadru de interpretare prin sistemul unitar de salarizare aplicabil administraţiei publice. Precizăm că începând cu data de 1 iulie 2017, se aplică etapizat prevederile Legii nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, după cum se arată la art. 38 alin. (1) din acest act normativ.

Legea-cadru invocată mai sus prevede în art. 3fl alin, (2) lit. a) ca „începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, pana la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de baza, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor compensaţiilor, primelor şl al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parter potrivit legii, din salariul brut tunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii,

Astfel, noua lege cadru a salarizării personalului bugetar stabileşte cu certitudine care este nivelul veniturilor angajaţilor plătiţi din fonduri publice, iar Ministerul Mediului, ca orcan al puterii executive trebuie să se încadreze în privinţa nivelului veniturilor funcţionarilor în limitele aprobate anual prin Legea bugetului de stat, în conformitate atât cu dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora „nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare,,, cât şi cu cele ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 a finanţelor publice, ce precizează că „veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un an, care corespunde exerciţiului bugetar.„

Faţa de cele mai sus menţionate precizează faptul că Ministerul Mediului nu poate stabili cuantumul salariilor personalului aflat în subordinea sa, decât în conformitate cu dispoziţiile legale care guvernează modul de salarizare al acestuia. Pentru aceste considerente, Ministerul Mediului nu deţine temeiul - şi implicit, nici prerogativele legale  pentru a pune în aplicare dispoziţiile Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale a României.

În consecinţă, având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse în cuprinsul prezentei, pârâtul solicită instanţei de judecata să dispună admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive aşa cum a fost formulată, iar fie fondul cauzei, respingerea acţiunii reclamanţilor ca netemeinică.

În drept a invocat dispoziţiile Codului de Procedură Civilă, pe cele ale actelor normative invocate, precum şi pe cele ale oricăror alte acte normative incidente cu natura cauzei supuse judecăţii.

Instanţa, analizând cu prioritate, conform art.248 alin.1 C.proc.civ. excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a  Agenţiei pentru protecţia mediului,reţine următoarele:

Reclamanţii sunt funcţionari publici şi se află în raporturi de serviciu cu Agenţia Pentru Protecţia Mediului Satu Mare, instituţie publică cu personalitate juridică, cu statut de serviciu public deconcentrat al cărei conducător îndeplineşte atribuţia de ordonator terţiar de credite astfel cum prevede HG nr.1000/2012 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia.

Având în vedere faptul că prin prezenta acţiune în contencios administrativ, reclamanţii solicită stabilirea drepturilor salariale cuvenite acestora, iar Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare este instituţia publică cu care acestea au stabilit raportul de serviciu, instanţa de contencios administrativ constată identitatea dintre pârâtă şi subiectul pasiv al raportului juridic litigios, motiv pentru care excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă .

Cu privire la fondul cauzei,instanţa de contencios administrativ constată că prin cererea de chemare în judecată,  reclamanţii au solicitat să li se  stabilească nivelul de salarizare prin raportare la funcţionarii publici care îndeplinesc aceleaşi funcţii, grad/treaptă profesională cu reclamanţii din cadrul Ministerului Mediului,aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/15.12.2016, publicată în M.O. al României nr. 1029/21.12.2016,fără a contesta dispoziţiile de stabilire a drepturilor salariale sub aspectul cuantumului acestora prin raportare la funcţionarii publici cu nivel mai mare de salarizare din cadrul Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare sau din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului care îndeplinesc aceleaşi atribuţii cu reclamanţii.

Raportat la solicitarea formulată,instanţa de contencios administrativ constată că Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale nu se aplică reclamanţilor , în modalitatea solicitată de aceştia.

 Astfel, instanţa constată că Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale a fost pronunţată într-o cauză în care  Curtea Constituţională a fost sesizată de către Curtea de Apel Bucureşti cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3^l alin. l^2 din OUG nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Excepţia a fost ridicată de către Curtea de Apel Bucureşti, într-o cauză având ca obiect obligarea Ministerului Justiţiei să emită ordinele de încadrare pentru fiecare dintre judecătorii aflaţi în circumscripţia reclamantei, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie şi specialitate, care să includă şi majorările acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Chestiunea juridică supusă atenţiei Curţii Constituţionale privea discriminarea judecătorilor, aflaţi în situaţii profesionale identice, fiind puşi în inferioritate judecătorii care nu obţinuseră înainte de adoptarea OUG nr.20/2016 o hotărâre judecătorească prin care Ministerul Justiţiei să fie obligat să includă în indemnizaţia lor indexările prevăzute de OG nr.10/2007, faţă de cei cărora le-au fost recunoscute astfel de drepturi.

Din considerentele Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale se poate constata faptul că acestea privesc şi statuează cu titlu de principiu cu privire la efectele hotărârilor judecătoreşti, în sensul că, deşi în general efectele hotărârilor judecătoreşti privesc doar părţile împrocesuate,  acestea interpretează nişte norme de lege cu aplicabilitate generală :” chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi respectiv 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat).

Aşadar,soluţia Curţii se referă la efectele hotărârilor judecătoreşti care prin natura drepturilor salariale recunoscute au aplicabilitatea generală şi nu la acele hotărâri judecătoreşti prin care s-au recunoscut anumite drepturi salariale în baza unor situaţii de fapt aplicabile doar unei anumite persoane sau categorii de persoane aflate în situaţii profesionale identice din cadrul unei anumite instituţii sau autorităţi publice.S-a apreciat că  punerea în aplicare a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti  reprezintă una din cele mai importante efecte ale actului de justiţie,iar în cazul în care se ignoră punerea în aplicare a dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti definitive practic se goleşte de esenţă întreg sistemul de justiţie. Prin constatarea de către Curtea Constituţionala a faptului că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti de la calculul maxim al salariului de baza/indemnizaţiei de încadrare în cadrul autorităţii publice, se încalcă prevederile Constituţionale, nu se face altceva decât să se întărească puterea sistemului judiciar.

Prin urmare, considerentele care au stat la baza pronunţării deciziei Curţii, nu se referă la inechitatea la care fac referire reclamanţii în cuprinsul acţiunii, ci la faptul că printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin.4-6 din Constituţie,se consacră pe cale legislativa,nerecunoaşterea hotărârilor judecătoreşti definitive emise de puterea judecătorească.

Într-adevăr,prin Decizia nr. 794/2016, Curtea Constituţională a constatat că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3^1 alin. 1^2 din OUG nr.57/2015 „ ... nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare" care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publica”,însă astfel cum s-a arătat,în realitate,motivele şi efectele Deciziei Curţii Constituţionale privesc alte împrejurări  decât cele prezentate de către reclamanţi în cadrul acţiunii promovate.

 Instanţa reţine că potrivit  art.  3^1 alin.1 şi 1^3 din OUG 57/2015  „ (1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

 (1^3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.”

Aşadar,conform prevederilor legale de mai sus, pentru a-i fi aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. 1 din OUG nr. 57/2015,salariatul trebuie să fie încadrat la o instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite,respectiv să îşi desfăşoare activitatea în aceleaşi condiţii cu angajatul faţă de care solicită stabilirea nivelului (maxim) al salariului/indemnizaţie de încadrare.

În acest  sens  s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 49/2018 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit căreia, „În interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1), raportat la art. 31 alin. (1)3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional.”

În cuprinsul considerentelor acestei decizii,Înalta Curte  a reţinut aspecte de principiu referitoare la modul de stabilire a drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice care are raporturi de serviciu sau de muncă, după caz, cu autorităţi şi instituţii publice locale sau servicii publice descentralizate.

Astfel,s-a reţinut că noţiunea de instituţie sau autoritate publică, aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite,se referă la subordonarea administrativă şi financiară, neavând relevanţă, faţă de domeniul de reglementare ce constituie obiect al interpretării unitare în prezenta cauză, subordonarea funcţională faţă de autoritatea centrală. De altfel, în textul supus interpretării, art. 31 alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, se face menţiune explicită că este vorba de instituţii aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, în cadrul aceluiaşi ordonator de credite.

Prin urmare, nivelul maxim în plată pentru aceeaşi funcţie se stabileşte prin evaluarea instituţiilor şi autorităţilor aflate la acelaşi nivel de subordonare financiară, neexistând vreo normă de trimitere la autoritatea centrală care asigură doar o subordonare funcţională şi metodologică a activităţii specifice.

S-a apreciat că acest raţionament nu este contrazis de considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016,întrucât instanţa de contencios constituţional a analizat, în decizia respectivă, compatibilitatea cu Legea fundamentală a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, constatând că sunt neconstituţionale doar dispoziţiile art. 31 alin. (12), şi nu cele ale art. 31 alin. (11) şi alin. (13).

În raport de considerentele de mai sus,instanţa  reţine că interpretarea care se dă textului de lege conţinut de art. 31 alin. (13) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 este aceea că textul de lege impune, în ceea ce priveşte stabilirea unui nivel maxim de salarizare la nivelul mai multor instituţii sau autorităţi publice, ca acele entităţi să se afle în subordinea unui ordonator de credite comun, să aibă acelaşi scop, să îndeplinească aceleaşi funcţii şi atribuţii, să se situeze la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar,  condiţii ce trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

Aşadar,faţă de această interpretare, egalizarea drepturilor salariale nu se poate face la nivelul Ministerului Mediului, aşa cum solicită reclamanţii, ci doar la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, comparaţia făcându-se între funcţionarii publici angajaţi ai agenţiilor judeţene.

Prin urmare, instanţa apreciază că reclamanţii nu pot beneficia de nivelul maxim de salarizare al unei persoane cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate din cadrul altei instituţii publice căreia instituţia publică cu care reclamanţii se află în raport de serviciu nu îi este subordonată financiar.

Având în vedere că din probele administrate nu rezultă că reclamanţii ar avea drepturi salariale într-un cuantum mai mic faţă de alţi angajaţi având aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate si care se află în aceeaşi situaţie juridică în cadrul pârâtei, instanţa constată că argumentele de fapt şi de drept invocate de către aceştia pentru  obligarea pârâtei la stabilirea de drepturi salariale prin raportare la salariul maxim de salarizare stabilit pentru aceleaşi funcţii în cadrul Ministerului Mediului şi obligarea pârâtei la calculare şi plata diferenţelor rezultate din drepturile salariale cuvenite şi cele efectiv plătite, cu plata unor daune interese moratorii reprezentând dobânda legală sunt neîntemeiate, motiv pentru care, în temeiul art. 8, art. 10, art. 18, art. 109 din Legea nr. 188/1999 şi a dispoziţiilor legale anterior amintite,instanţa urmează să respingă ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ promovată de reclamanţi.

Fără cheltuieli de judecată,nefiind solicitate.

Domenii speta

Spete similare