Desființarea cu trimitere spre rejudecare sub aspectul laturii civile a cauzei față de lipsa de motivare a soluției pronunțate de prima instanță, de absența analizei vreuneia dintre apărările formulate de inculpat cu privire la latura civilă

Hotărâre 465 din 11.08.2020


DREPT PROCESUAL PENAL

Desființarea cu trimitere spre rejudecare sub aspectul laturii civile a cauzei față de lipsa de motivare a soluției pronunțate de prima instanță, de absența analizei vreuneia dintre apărările formulate de inculpat cu privire la latura civilă și de nesoluționarea fondului cauzei

- art. 421 pct. 2 lit. b) Cod procedură penală

Sub aspectul laturii civile prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la prejudiciul produs prin faptele comise de autor cu ajutorul inculpatului şi nici nu a determinat cuantumul prejudiciului produs prin faptele ilicite comise. Motivarea soluției cu privire la acțiunea civilă efectuată de prima instanță într-un singur paragraf relevă faptul că instanţa nu a analizat elementele răspunderii delictuale în prezenta cauză.

Prin urmare, s-a constatat că prima instanţă nu a motivat soluția pronunțată sub aspectul laturii civile, nesoluționând sub acest aspect fondul cauzei, câtă vreme faptele ilicite cauzatoare de prejudiciu imputate de partea civilă inculpatului (I2) nu aveau aceeași sferă cu cele imputate inculpatului (I1), situaţie care creează o restrângere disproporționată a dreptului la un proces echitabil al inculpatului (I2), care nu poate fi compensată prin analiza instanţei de control judiciar, considerent pentru care s-a impus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond sub aspectul laturii civile.

Chiar dacă apelul este o cale de atac integral devolutivă, instanţa de control judiciar având plenitudine de jurisdicţie, acest efect al apelului nu echivalează cu a statua în primă şi ultimă instanţă asupra situaţiei de fapt în privința acţiunii civile, cu respectarea tuturor garanțiilor dreptului la un proces echitabil, apelul fiind în principal o cale de atac şi, prin urmare, presupunând în mod necesar realizarea controlului judiciar. Or, controlul judiciar nu poate fi realizat în concret în lipsa unei judecăţi efective în primă instanţă cu respectarea exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În situația în care Curtea ar analiza toate componentele acţiunii civile din cauză pentru prima oară în apel, inculpatul nu ar avea acces la exercitarea controlului judiciar asupra acestei decizii, hotărârea fiind definitivă.

Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori

Decizia penală nr. 465/A din 11 august 2020

Prin Sentinţa penală nr. (...) din 16 martie 2020, Tribunalul (...), în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969 şi art. 5 Cod penal l-a condamnat pe inculpatul (I1) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în modalitatea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale, ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal 1969 pe durata executării pedepsei, potrivit art. 65 Cod penal 1969.

În baza art. 71 Cod penal 1969 i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal 1969 pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 Cod penal 1969 şi art. 71 alin. (3) Cod penal 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal 1969.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor art. 83 Cod penal 1969, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cadrul termenului de încercare stabilit.

În baza art. 48 Cod penal raportat la dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969 şi art. 5 Cod penal a fost condamnat inculpatul (I2) pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală, în modalitatea evidenţierii în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau evidenţierea altor operaţiuni fictive, la o pedeapsă de 2 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal 1969 pe durata executării pedepsei, potrivit art. 65 Cod penal 1969.

În baza art. 71 Cod penal 1969 i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal 1969 pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 Cod penal 1969 şi art. 71 alin. (3) Cod penal 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepselor accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit potrivit art. 82 Cod penal 1969.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor art. 83 Cod penal 1969, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cadrul termenului de încercare stabilit.

S-a admis acţiunea civilă formulată de ANAF pentru Statul Român prin DGRFP (...), sens în care au fost obligaţi inculpaţii, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC (Prc) SRL, la plata sumei de 84.474 lei, cu accesoriile aferente calculate potrivit Codului fiscal, la data plăţii.

În baza art. 272 Cod procedură penală s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi (...) a sumei de 360 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu avocat (...), conform delegaţiei nr. (...)/2018 şi a sumei de 360 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu avocat (...), conform delegaţiei nr. (...)/2018.

În baza art. 274 alin. (2) Cod procedură penală au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, câte 500 lei fiecare.

În motivarea soluţiei pronunţate prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în perioada 2011 – 2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, din dispoziţia inculpatului (I1), în contabilitatea SC (Prc) SRL, jud. (...), au fost înregistrate mai multe facturi şi chitanţe provenite de la alte societăţi comerciale, fie având comportament de tip „fantomă”, fie administrate de persoane care cel mai probabil, în schimbul unor sume de bani, au acceptat să completeze înscrisuri cu caracter fictiv, după cum urmează:

1. În cursul lunii aprilie 2011, inculpatul (I1) a dispus înregistrarea în contabilitatea SC (Prc) SRL, jud. (...) a facturii fiscale nr. (...)/1.04.2011 în valoare de 4.997 lei, emisă în numele SC (S1) SRL reprezentând achiziţia fictivă de „costume şalopetă standard”. SC (S1) SRL face parte din categoria firmelor abandonate de tip „fantomă”, fiind inactivă din data de 11.06.2009 ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor declarative. Prin urmare, o societate inactivă, fără o activitate economică, nu putea să vândă costume şalopetă, achiziţia menţionată în cuprinsul facturii reprezentând o operaţiune fictivă.

2. Tot în cursul lunii aprilie 2011, inculpatul (I1) a dispus înregistrarea în contabilitatea SC (Prc) SRL, a facturii fiscale nr. (...)/18.04.2011 în valoare de 4.563 lei, emisă în numele SC (S2) SRL, reprezentând achiziţia fictivă de „mănuşi protecţie, căşti protecţie, bandă pentru semnalizare şi bocanci protecţie”. Verificările efectuate au relevat faptul că SC (S2) SRL face parte din categoria firmelor abandonate de tip „fantomă”, fiind declarată inactivă din 18.05.2011. Ca atare, o societate fără activitate economică, nu putea să vândă produsele menţionate în cuprinsul facturii, operaţiunea fiind una fictivă.

3. În cursul lunii mai 2011, inculpatul (I1) a dispus înregistrarea în contabilitatea SC (Prc) SRL, a unui număr de 5 facturi fiscale (nr. (...)05/6.05.2011, (...)14/13.05.2011, (...)20/19.05.2011, (...)21/20.05.2011 şi (...)24/31.05.2011) în valoare totală de 24.465 lei, reprezentând achiziţia fictivă de „ţeavă PVC, ţeavă polietilenă, capace fontă pentru canalizare”. Cele 5 facturi fiscale au fost obţinute de la persoane necunoscute şi au fost emise în numele SC (S3) SRL, societatea are acelaşi caracter de firmă „fantomă” în cursul anului 2011-2012 fiind identificate doar în (...), un nr. de 456 de societăţi care figurează că au înregistrat achiziţii de la SC (S3) SRL de ordinul milioanelor de lei, fără ca această societate să fi avut o activitate economică.

4. În cursul lunii iulie 2011, inculpatul (I1) – administrator la SC (Prc) SRL, a dispus înregistrarea în contabilitatea societăţii a facturii fiscale nr. (...)/18.07.2011 în valoare de 4960 lei, emisă în numele SC (S4) SRL, reprezentând achiziţia fictivă de „salopete, bocanci protecţie, mănuşi protecţie şi dale din beton”. SC (S4) SRL face parte din categoria societăţilor abandonate, utilizate de persoane necunoscute pentru a emite facturi fiscale cu caracter fictiv pentru diferite societăţi.

5. În cursul lunilor august şi septembrie 2012, inculpatul (I1) a dispus înregistrarea în contabilitatea SC (Prc) SRL a două facturi fiscale I.01/31.07.2012 şi I.02/31.08.2012 în valoare totală de 16.740 lei, emise în numele SC (S5) SRL, jud. (...), reprezentând închirierea fictivă a unui autoturism aparţinând SC (S5) SRL, jud. (...). S-a reţinut că inculpatul (I1) este administrator şi la SC (S5) SRL, jud. (...) şi că acesta a recunoscut că închirierea autoturismului de către SC (Prc) SRL, jud. (...) s-a făcut doar pentru a ajuta SC (S5) SRL, jud. (...), societate care intrase în procedura de faliment. Prin urmare, nu a existat o închiriere de către SC (Prc) SRL, jud. (...) a autoturismului aparţinând SC (S5) SRL, jud. (...), însă înregistrarea celor două facturi în contabilitate a produs consecinţe fiscale, diminuând baza impozabilă a SC (Prc) SRL, jud. (...).

6. În perioada iulie-septembrie 2012, inculpatul (I1) – administrator la SC (Prc) SRL, a dispus în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, înregistrarea în contabilitatea societăţii a două facturi fiscale (nr. (...)49/30.07.2012 şi nr. (...)62/18.09.2012) în valoare totală de 130.934 lei, emise de SC (S6) SRL, reprezentând achiziţia fictivă de „prestări servicii”. Facturile fiscale au fost obţinute cu complicitatea inculpatului (I2) – administratorul SC (S6) SRL care, deşi nu a prestat lucrările facturate, a fost de acord să-i pună la dispoziţie inculpatului (I1) cele două facturi fiscale, în scopul diminuării bazei impozabile a SC (Prc) SRL, jud. (...), cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat.

7. În cursul lunii august 2012, inculpatul (I1) a dispus înregistrarea în contabilitatea SC (Prc) SRL, a facturii fiscale nr. (...)/27.08.2012 în valoare de 59.290 lei, emisă de SC (S7) SRL reprezentând achiziţia fictivă de „prestări servicii”. Factura fiscală a fost obţinută cu complicitatea inculpatului (I2) – administratorul SC (S7) SRL, care deşi nu a prestat lucrările facturate, a fost de acord să-i pună la dispoziţia inculpatului (I1) factura în cauză, în scopul diminuării bazei impozabile a SC (Prc) SRL, jud. (...), cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat.

S-a considerat că prejudiciul cauzat bugetului de stat de către inculpatul (I1) – administrator la SC (Prc) SRL cu complicitatea inculpatului (I2), prin înregistrarea în contabilitatea societăţii a unui număr de 13 facturi fiscale, reprezentând cheltuieli fictive, se ridică la suma de 84.474 lei (30.811 lei – impozit pe profit suplimentar şi 53.663 lei – TVA), sumă cu care persoana vătămată ANAF prin AJFP (...) se constituie parte civilă (adresa nr. (...)/24.07.2014).

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul (I2) s-a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate.

În soluţionarea laturii civile a cauzei, s-a reţinut că încă din cursul urmăririi penale ANAF a formulat pretenţii civile în cauză, care au fost apreciate ca fiind justificate, cu atât mai mult cu cât vinovăția inculpatilor a fost dovedită, iar între activitatea acestora şi prejudiciul cauzat există legătură de cauzalitate.

Împotriva sentinţei penale mai sus arătate, în termenul legal, a declarat apel inculpatul (I2), criticând-o sub aspectul netemeiniciei şi solicitând desfiinţarea acesteia în sensul de a se dispune achitarea sa de sub acuzaţia comiterii complicității la infracţiunea de evaziune fiscală, în temeiul art. 396 alin. (5) Cod procedură penală cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală şi a se respinge constituirea de parte civilă în integralitate şi a fi exonerat la de la plata despăgubirilor, întrucât nu s-a putut proba existenţa unui prejudiciu.

S-a arătat că în cauză acuzarea nu a dovedit pe bază de probe că operaţiunile economice care au stat la baza emiterii celor trei facturi fiscale privind furnizarea de servicii către SC (Prc) SRL nu au fost în mod efectiv efectuate, sens în care s-a făcut referire la considerentele 43 şi 49 din hotărârea pronunţată de CJUE în cauza C-430/19.

S-a susţinut că, practic, potrivit acestei decizii a CJUE nu contribuabilul, în speţă inculpatul, este cel care trebuie să demonstreze realitatea serviciilor, câtă vreme prezintă factura şi câtă vreme există doar simple bănuieli (nesusţinute de dovezi) că serviciile nu s-ar fi efectuat.

S-a precizat că inculpatul a arătat în mod constant că prestările de servicii au fost efectuate fie prin folosirea lucrătorilor proprii (cu forme legale sau nu), fie prin subcontractarea unor lucrări către altă societate comercială, susțineri dovedite cu martori şi înscrisuri. S-a arătat că în cauza înregistrată sub dosarul nr. (...)/2018 al Tribunalului (...), în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea aceluiași gen de fapte, prin Sentinţa penală nr. (...)/2019, menținută prin decizia nr. (...)/A/2019 a Curţii de Apel (...) s-a dispus achitarea inculpatului.

Totodată s-a arătat că acțiunea civilă nu a fost corect soluționată, instanţa de fond dispunând obligarea inculpatului apelant la plata în solidar cu inculpatul (I1) şi partea responsabilă civilmente la plata întregului prejudiciu, deşi în sarcina inculpatului apelant (I2) s-a reținut că i-a pus la dispoziție inculpatului (I1) doar trei dintre cele 13 facturi fiscale în care au fost consemnate operațiuni comerciale fictive.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. (2) Cod procedură penală Curtea a reţinut următoarele:

Inculpatul (I2) a fost trimis în judecată prin rechizitoriul emis în 13 iunie 2018 de Parchetul de pe lângă Tribunalul (...) în dosarul nr. (...)/P/2014 sub acuzaţia comiterii complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 Cod penal 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal.

În sarcina acestuia s-a reţinut că, în perioada iulie-septembrie 2012, inculpatul (I2), în calitate de administrator al SC (S8) SRL, a pus la dispoziţia inculpatului (I1), administrator al SC (S5) SRL, facturile fiscale seria (...) nr. (...)49/30.07.2012 şi seria (...) nr. (...)62/18.09.2012, în valoare totală de 130.934 lei, reprezentând achiziţia fictivă de prestări de servicii, pentru a fi înregistrate în contabilitatea SC (S5) SRL, în scopul diminuării bazei impozabile cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat.

De asemenea, s-a reţinut că în cursul lunii august 2012, inculpatul (I2), în calitate de administrator al SC (S7) SRL, a pus la dispoziţia inculpatului (I1) factura fiscală nr. (...)/27.08.2012 în valoare de 59.290 lei, reprezentând achiziţia fictivă de prestări de servicii, pentru a fi înregistrate în contabilitatea SC (S5) SRL, în scopul diminuării bazei impozabile cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat.

S-a susţinut că cele două societăţi administrate de inculpatul (I2), respectiv SC (S8) SRL şi SC (S7) SRL nu au prestat lucrările facturate.

Curtea a reţinut că, probele administrate în cauză fac dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a propoziției probatorii finale (ipotezei acuzatoriale), potrivit căreia, în perioada iulie – septembrie 2012, inculpatul (I2), în calitate de administrator al SC (S8) SRL şi SC (S7) SRL, cu ştiinţă, a pus la dispoziţia inculpatului (I1) un număr de trei facturi fiscale reprezentând achiziţii fictive, în scopul diminuării bazei impozabile a SC (S5) SRL.

Astfel, potrivit procesului-verbal nr. (...) din 06 iunie 2014 întocmit de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...) – Serviciul de inspecţie fiscală persoane juridice (filele 58-69 din vol. I al dosarului de urmărire penală), SC (S9) SRL a avut ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al metalelor şi minereurilor metalice, societatea nu funcţiona la domiciliul fiscal indicat, la adresă nelocuind nimeni, nu a avut angajaţi şi nu a declarat nicio livrare către SC (S8) SRL sau SC (S7) SRL, fiind declarată inactivă în 14.12.2012. De asemenea, administratorul societăţii, (...), nu a fost găsit, acesta nelocuind niciodată la adresa indicată în actul de identitate, acesta având doar acordul proprietarilor pentru a obţine documentul de identitate.

De asemenea, din datele privind tranzacţiile financiare obţinute în baza încheierii nr. (...)/CC din 12 octombrie 2016 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul (...), rezultă că inculpatul (I1) a plătit către SC (S8) SRL şi SC (S7) SRL sumele de bani menţionate în facturile emise de aceste societăţi, sume care au fost ridicate în aceeaşi zi de către inculpatul (I2) de la ATM sau virate din contul SC (S7) SRL în contul SC (S8) SRL sau invers, de la caz la caz, pentru ca, în final, să fie ridicate în aceeaşi zi de la ATM. Tot din aceste date rezultă că SC (S7) SRL nu a achitat către SC (S9) SRL suma menţionată în factura nr. (...)/19.09.2002, în care s-a consemnat că SC (S9) SRL (...) a prestat către SC (S7) SRL servicii în valoare de 127.600 lei din banii viraţi de către inculpatul (I1).

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 29 aprilie 2015 efectuat de inspectorul antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (...) (filele 191-215 din vol. I al dosarului de urmărire penală), rezultă că, potrivit evidenţelor fiscale computerizate ale ANAF (Clynx, tablou de bord, declaraţia (...), rezultă că în semestrul II al anului 2012, SC (S5) SRL a declarat achiziţii de la SC (S8) SRL în valoare totală de 159.020 lei, livrare declarată şi de către SC (S8) SRL, pentru care aceasta din urmă a emis facturile fiscale seria (...) nr. (...)62/18.09.2012, în valoare totală de 77.500 lei, reprezentând prestării servicii în construcţii conform contractului şi situaţiei de lucrări seria (...) nr. (...)49 /30.07.2012, în valoare totală de 53.434 lei, reprezentând prestări servicii în construcţii, conform contractului şi situaţiei de lucrări – index ore de regie, precizându-se că pentru suma de 28.086 lei, rezultată ca diferenţă dintre valoarea totală a facturilor existente la dosarul cauzei – 130.934 lei şi valoarea totală a tranzacţiilor declarate de ambele societăţi – 159.020 lei, nu există documente justificative la dosarul cauzei.

Din raportul de inspecţie fiscală nr. F-(...)/21.05.2014 întocmit de organele de control din cadrul AJFP (...) rezultă că cele două facturi fiscale au fost achitate parţial prin bancă, iar în vederea clarificării realităţii tranzacţiilor încheiate de SC (S8) SRL, în calitate de beneficiar cu SC (S9) SRL, s-a efectuat un control încrucişat la SC (S9) SRL, prin care s-a stabilit că această societate nu funcţionează la domiciliul fiscal declarat, condiţii în care nu s-a putut efectua verificarea tranzacţiilor economice dintre cele două societăţi. De asemenea, s-a reţinut că SC (S9) SRL nu a avut şi nu are niciun angajat, iar în declaraţiile (...) nu a declarat nicio livrare către SC (S8) SRL, societatea fiind declarată inactivă de organele fiscale din data de 14.12.2012.

În ceea ce priveşte SC (S7) SRL, din evidenţele fiscale computerizate ale ANAF (Clynx, tablou de bord, declaraţia (...), rezultă că, în semestrul II al anului 2012, SC (S5) SRL a declarat achiziţii de la SC (S7) SRL în valoare totală de 59.291 lei, această din urmă societate emiţând factura fiscală seria (...) nr. (...)/27.08.2012, în valoare totală de 59.290,60 lei şi că factura a fost achitată prin bancă, cu ordin de plată.

SC (S7) SRL a făcut obiectul unei inspecţii fiscale, potrivit căreia lucrările de executat de către SC (S7) SRL pentru SC (S5) SRL au fost subcontractate către SC (S9) SRL. În vederea clarificării realității tranzacţiilor între SC (S9) SRL, în calitate de furnizor şi SC (S7) SRL, în calitate de client, s-a solicitat efectuarea unui control încrucişat la SC (S9) SRL, iar potrivit procesului-verbal nr. (...) din 26.03.2012 s-a constatat că SC (S9) SRL nu funcţionează la domiciliul fiscal declarat şi astfel nu s-a putut efectua verificarea tranzacţiilor economice dintre aceste două societăţi. De asemenea, în procesul-verbal s-a arătat că SC (S9) SRL nu are şi nu a avut niciun angajat, iar în declaraţiile (...) nu a declarat nicio livrare către SC (S7) SRL, societatea fiind declarată inactivă din data de 14.12.2012.

Examinând incidenţa legii penale mai favorabile, Curtea a constatat că pe parcursul procesului penal a intrat în vigoare noul Cod penal.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, Codul penal anterior şi Codul penal în vigoare, impun soluţionarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situaţie tranzitorie.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituţională, sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 Cod penal a pronunţat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispoziţiilor penale din legi succesive care îşi găsesc aplicarea în cauză, utilizând criteriul aprecierii in concreto.

Pentru a deveni aplicabile dispoziţiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiţiei de existenţă a unei situaţii tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzaţiei să fie infracţiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă, cât şi conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Curtea a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă determinare a legii penale mai favorabile interpretând dispoziţiile art. 5 Cod penal în consonanţă cu Decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale, în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei.

Prin compararea legilor penale succesive Curtea a apreciat că legea penală favorabilă inculpatului este Codul penal din 1969 şi dispoziţiile Legii nr. 241/2005 în forma în vigoare înainte de 01 februarie 2014, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare, cât şi modalităţile de individualizare a executării pedepsei.

Curtea consideră că fapta inculpatului (I2) care, în calitate de administrator al SC (S8) SRL şi SC (S7) SRL, a emis şi a pus la dispoziţia inculpatului (I1), administrator al SC (S5) SRL trei facturi fiscale reprezentând achiziţii fictive, în scopul diminuării bazei impozabile a SC (S5) SRL este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 Cod penal 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 Cod penal.

Elementul material al laturii obiective constă în acţiunea inculpatului de a emite cele 3 de facturi pentru operaţiuni de prestări servicii nereale şi a le pune la dispoziţia inculpatului (I1) în scopul înregistrării acestora în contabilitatea SC (S5) SRL, urmarea imediată constă în producerea unui prejudiciu, iar legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acţionat cu intenţie, în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, prevăzând că prin acţiunea sa înlesneşte comiterea de către inculpatul (I1) a infracţiunii de evaziune fiscală (intenţie directă).

Pluralitatea de acte de executare omogene realizate de inculpat la diferite intervale de timp, în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, este de natură de a conduce la reținerea unității legale de infracțiune, sub forma infracțiunii continuate.

Curtea a apreciat că pedeapsa de 2 ani închisoare (egală cu minimul special) cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani a fost corect individualizată şi corespunde gravităţii faptei, pericolului social pe care-l prezintă persoana inculpatului, precum şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii penale.

În ceea ce priveşte apărările formulate de inculpatul (I2), pe tot parcursul procesului penal acesta a susţinut că prestările de servicii către SC (S5) SRL au fost executate (filele 47-48, 50 din vol. I al dosarului de urmărire penală, filele 108-109 din dosarul instanţei de fond, fila 71 din dosarul acestei curţi de apel), însă între declaraţiile date de inculpat au existat contradicţii.

Astfel, în declaraţiile date în cursul urmăririi penale inculpatul (I2) a susţinut că lucrările contractate de la SC (S5) SRL au fost subcontractate SC (S9) SRL, respectiv că cele două societăţi pe care le administra, respectiv SC (S8) SRL şi SC (S7) SRL au fost doar intermediare între SC (S5) SRL şi SC (S9) SRL, pentru ca ulterior, în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, să susţină că l-a pus în legătură pe inculpatul (I1) cu subcontractorul SC (S9) SRL, reprezentată de (...), care lucra cu muncitori zilieri. În aceeaşi declaraţie inculpatul a susţinut că şi el a încheiat două contracte de prestări de servicii cu numitul (...), respectiv contractul nr. 15 şi contractul nr. 2, unul pentru anul 2012, iar unul pentru anul 2013. De asemenea, inculpatul a susţinut că pe şantierul din (...), în primăvara anului 2012, i-a dat lui (I1) muncitori pe care el i-a angajat de la (...) şi din (...), jud. (...). A mai susţinut inculpatul că lucrarea de pe DN18, între localităţile (...) şi (...) a fost executată în întregime de el, pentru ca în declaraţia dată în faţa acestei curţi de apel inculpatul să susţină că lucrările au fost efectuate de către muncitorii săi, angajaţi la negru şi angajaţii societăţii inculpatului (I1), precum şi de către societatea lui (...), care era un subcontractor de-al său.

În declaraţiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul (I1) (filele 37-41, 42 din vol. I al dosarului de urmărire penală) a arătat că în cursul anului 2012 SC (S5) SRL avea contracte cu SC (...) SA (...) şi SC (...) SRL privind efectuarea de lucrări de consolidare maluri şi rigole carosabil, iar contractul nr. (...)/07.05.2012 încheiat cu SC (S8) SRL a avut ca obiect lucrări de turnat beton, săpături manuale pe tronsonul de drum DN18 (...), lucrare contractată de SC (S5) SRL de la SC (...) SRL.

A susţinut inculpatul (I1) că pe tronsonul DN18 (...) SC (S8) SRL a lucrat timp de 5 luni, în perioada mai-septembrie 2012, trimițând aproximativ 6 persoane zilnic, fără să poată preciza dacă aceste persoane erau angajate cu forme legale ale SC (S8) SRL.

De asemenea, inculpatul (I1) a susţinut că SC (S7) SRL a executat lucrări în baza contractului nr. (...)/11.01.2012 la şantierul din (...), constând în consolidări maluri, confecţionare fascine din nuiele şi confecţionat saltele din fascine, susţinând că şi în acest caz inculpatul (I2) a trimis câte 6-7 persoane.

La solicitarea inculpatului (I2), în cauză au fost audiaţi martorii (M1) (fila 118 din dosarul instanței de fond), (M2) (fila 179 din dosarul instanţei de fond), (M3) (fila 69 din dosarul acestei curţi de apel) şi (M4) (fila 70 din dosarul acestei curţi de apel), însă niciunul dintre aceştia nu a putut da detalii concrete şi nu a confirmat faptul că, într-adevăr, cele două societăţi administrate de inculpat au efectuat lucrările contractate de la SC (S5) SRL, cu excepţia martorului (M4), care a arătat că ştie că societatea inculpatului a executat lucrări pentru inculpatul (I1) în luna august 2012 pe DN18.

Cu privire la lucrările ce ar fi fost prestate de cele două societăţi administrate de inculpatul (I2), la dosarul cauzei s-au depus: contractul de prestării servicii nr. (...) din 07.05.2012 încheiat între SC (S5) SRL şi SC (S7) SRL, având ca obiect asigurarea forţei de muncă solicitată de beneficiar, respectiv lucrări în regie la preţul de 12 lei/oră, fără TVA, turnat beton în fundaţii la preţul de 25 lei/mc, fără TVA, săpătură manuală la preţul de 55 lei/mc, fără TVA (filele 160-161 din vol. I al dosarului de urmărire penală), rapoartele de lucru din luna iulie 2012, privind executarea de lucrări în regie de către SC (S8) SRL către SC (S5) SRL în valoare totală de 43.092 lei fără TVA şi în luna august 2012 privind efectuarea de către SC (S8) SRL în beneficiul SC (S5) SRL a unor lucrări de turnare de betoane în fundaţii şi săpătură manuală în valoare totală de 22.650 lei, fără TVA (filele 146, 147 din vol. I al dosarului de urmărire penală), contractul de prestări de servicii nr. 15 din 01 martie 2012 încheiat între SC (S8) SRL şi SC (S9) SRL (filele 148-150 din vol. I al dosarului de urmărire penală), având ca obiect prestări servicii în construcţii civile, edilitare, lucrări de drumuri şi poduri, lucrări hidrotehnice, încheiat pentru o durată de 12 luni, începând cu data de 1 martie 2012 şi până în 01 martie 2013 (filele 164-166 din vol. I al dosarului de urmărire penală), situaţia de lucrări din septembrie 2012 privind efectuarea de servicii de manoperă în construcţii la obiectivul DN-(...) efecutate de SC (S9) în beneficiul SC (S8) SRL, în valoare de 61.500 lei (fila 167 din vol. I al dosarului de urmărire penală), factura nr. (...) din 19.02.2012 emisă de SC (S9) SRL către SC (S7) SRL, în valoare totală de 127.660,48 lei (fila 174 din vol. I al dosarului de urmărire penală), situaţia de lucrări pe luna septembrie 2012 încheiată de SC (S9) SRL în beneficiul SC (S7) SRL, în valoare totală de 102.952 lei (fila 175 din vol. I al dosarului de urmărire penală).

Analizând declaraţiile date pe parcursul procesului penal de inculpatul (I2), Curtea a opinat că acestea nu sunt nici credibile şi nici fiabile, iar probele propuse de acesta în apărare nu sunt de natură să confirme veritatea propoziţiei factuale alternative (faptul că societăţile administrate de inculpat sau subcontractorul acestora au efectuat într-adevăr lucrările) şi nici să creeze o îndoială rezonabilă cu privire la ipoteza acuzatorială.

Totodată, Curtea a reţinut că inculpatul nu se poate prevala de hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-430/19, câtă vreme acuzaţia formulată împotriva sa vizează o complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală comisă de o altă persoană, respectiv faptul că emis şi a pus la dispoziţia acesteia, cu intenţie, facturi emise pentru operaţiuni de prestări servicii nereale, ipoteza avută în vedere de instanţa de contencios neproducând efecte în prezenta cauză relativ la acuzaţiile formulate de parchet împotriva inculpatului (I2).

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că prima instanţă nu a soluționat şi motivat latura civilă cauzei.

Astfel, inculpatul (I1) a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal 1969 şi art. 5 Cod penal, reţinându-se că acesta a dispus, în perioada aprilie 2011 - septembrie 2012, înregistrarea în contabilitatea SC (S5) SRL a unui număr de 13 facturi fiscale în care au fost consemnate operaţiuni comerciale fictive, obţinute de la alte societăţi comerciale, având ca scop diminuarea bazei impozabile, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat cu suma de 84.474 lei.

Cu toate acestea, deşi în sarcina inculpatului (I2) s-a reţinut că i-a pus la dispoziţie inculpatului doar 3 dintre cele 13 facturi fiscale în care au fost consemnate operaţiuni comerciale fictive, care au fost înregistrate de inculpatul (I1) în contabilitatea SC (S5) SRL, instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului (I2) în solidar cu inculpatul (I1) şi partea responsabilă civilmente SC (S5) SRL la plata întregului prejudiciu cauzat prin înregistrarea în contabilitatea SC (S5) SRL a tuturor celor 13 facturi.

Astfel, sub aspectul laturii civile prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la prejudiciul produs prin faptele comise de autorul (I1) cu ajutorul inculpatului (I2) şi nici nu a determinat cuantumul prejudiciului produs prin faptele ilicite comise.

În plus, motivarea soluției cu privire la acțiunea civilă efectuată de prima instanță într-un singur paragraf relevă faptul că instanţa nu a analizat elementele răspunderii delictuale în prezenta cauză.

Ca atare, Curtea a constatat că prima instanță nu a motivat soluția pronunțată sub aspectul laturii civile, nesoluționând sub acest aspect fondul cauzei, câtă vreme faptele ilicite cauzatoare de prejudiciu imputate de partea civilă inculpatul (I2) nu aveau aceeași sferă cu cele imputate inculpatului (I1).

Curtea a apreciat că această situație creează o restrângere disproporționată a dreptului la un proces echitabil al inculpatului (I2), care nu poate fi compensată prin analiza instanţei de control judiciar, considerent pentru care a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond sub aspectul laturii civile.

Chiar dacă apelul este o cale de atac integral devolutivă, instanţa de control judiciar având plenitudine de jurisdicţie, acest efect al apelului nu echivalează cu a statua în primă şi ultimă instanţă asupra situaţiei de fapt în privința acţiunii civile, cu respectarea tuturor garanțiilor dreptului la un proces echitabil, apelul fiind în principal o cale de atac şi, prin urmare, presupunând în mod necesar realizarea controlului judiciar. Or, controlul judiciar nu poate fi realizat în concret în lipsa unei judecăţi efective în primă instanţă cu respectarea exigențelor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În situația în care Curtea ar analiza toate componentele acţiunii civile din cauză pentru prima oară în apel, inculpatul nu ar avea acces la exercitarea controlului judiciar asupra acestei decizii, hotărârea fiind definitivă.

Drept urmare, în baza art. 421 pct. (2) lit. b) Cod procedură penală, a fost admis apelul declarat de inculpatul (I2) împotriva Sentinţei penale nr. (...) din 26 martie 2020 pronunțată de Tribunalul (...) în dosarul nr. (...)/2018, a fost desfiinţată în parte sentința atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului (...) sub aspectul laturii civile a cauzei față de lipsa de motivare a soluției pronunțate de prima instanță, de absența analizei vreuneia dintre apărările formulate de inculpatul (I2) cu privire la latura civilă și de nesoluționarea fondului cauzei în condițiile în care faptele ilicite cauzatoare de prejudiciu imputate de partea civilă inculpatului (I2) nu aveau aceeași sferă cu cele imputate inculpatului (I1).

A fost menţinută soluţia instanţei de fond privind latura penală a cauzei.

În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în apelul inculpatului au rămas în sarcina statului, urmând ca în baza art. 275 alin. (6) Cod procedură penală, onorariul parţial pentru avocatul desemnat din oficiu pe seama inculpatului să rămână în sarcina statului şi să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor.