Acţiunea în tutelă administrativă. Diferenţa între regimul juridic al cooperării instituite de art. 36 din Legea nr. 215/2001 şi cel al finanţării nerambursabile prevăzute de Legea nr. 350/2005

Cooperarea presupune finanțarea şi realizarea în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, iar finanţare nerambursabilă este o alocaţie financiară directă din fonduri publice, în vederea desfăşurării de către persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial a unor activităţi nonprofit care să contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes public general, regional sau local, astfel cum prevede lit. f a art. 2 din legea 350/2005.

Deşi cele două instituţii au elemente de asemănare care pot crea în practică dificultăţi în a stabili sub ce temei juridic a fost acordată o sumă de bani din bugetul public unei entităţi non-profit de drept privat, totuşi cooperarea presupune realizarea în comun a unui proiect de interes public, condiţie care nu este cerută pentru finanţarea nerambursabilă, unde proiectul este gestionat de entitatea beneficiară a finanţării.

Analizând convenţia de cooperare anexă la HCL 239/2018 s-a constatat că prestaţia municipiului R. a constat în finanţarea integrală a evenimentului cu suma de 25.000 de lei, întrucât nu ne regăsim în domeniul de aplicare a instituţiei cooperării prevăzute de legea 215/2001, lipsind condiția realizării în comun a proiectului.

-Legea nr. 215/2001, art. 36,

-Legea nr. 350/200, art. 2

Deliberând asupra recursului de faţă se constată că prin sentinţa nr. x/18.09.2019, pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. xxx s-a admis acţiunea formulată de reclamantul PREFECTUL JUDEŢULUI M.  în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI R., s-a anulat Hotărârea nr. 239/09.11.2018 emisă de Consiliul local al municipiului R..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul CONSILIUL LOCAL R., solicitând admiterea recursului şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii introductive promovate de Prefectul Judeţului M. - domnul M.D. ca nefondată precum şi constatarea legalităţii Hotărârii Consiliului Local R. nr. 239 din date de 09.11.2018.

In motivarea recursului pârâtul a învederat faptul că prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, Prefectul Judeţului M. a chemat în judecată Consiliul Local al Municipiul R., solicitând constatarea nulităţii absolute a Hotărârii nr. 239 din data de 09.11.2018.

Prin hotărârea contestată, s-a aprobat cooperarea dintre Municipiul R. şi C.D.S.D.V. în vederea organizării şi desfăşurării evenimentului Cupa Mirona.

Recurentul pârât a susţinut cu privire la motivul de nelegalitate invocat în prima instanţă, respectiv temeiul juridic al actului administrativ supus aprobării, şi anume art. 30 alin (2) lit. e). şi alin (7) lit. a, din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a precizat faptul că potrivit prevederilor art. 36 alin (2) lit. e) şi alin. 7, lit. a din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală:

„(2) Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii:

e) atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern

„(7) In exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. e), consiliul local:

a) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local”

In opinia recurentului pârât analizând prevederile enunţate anterior, contrar celor susţinute de reclamantă prin cererea introductivă, precum şi cele reţinute de instanţă, persoanele juridice de drept privat nu sunt excluse din categoria persoanelor juridice române cu, care pot fi stabilite relaţii de cooperare, în situaţia în care legiuitorul ar fi dorit să excludă persoanele juridice de drept privat din categoria persoanelor juridice de la beneficiul legii, ar fi prevăzut în mod expres acest lucru.

Recurentul pârât a subliniat faptul că din textul de lege mai sus enunţat reiese în mod clar faptul că este posibilă cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, fără a distinge între persoane juridice de drept public sau privat cum în mod eronat a susţinut instanţa  de fond în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte, instanţa de fond interpretând într-un mod eronat şi in extenso prevederile articolului de lege.

Instanţa de fond în mod greşit reţine faptul că „ prestaţia Municipiului R. constă exclusiv în finanţarea integrală a evenimentului cu suma de 25.000 lei", astfel din Bugetul de venituri şi cheltuieli depus la dosarul cauzei reiese în mod clar faptul că pentru desfăşurarea evenimentului au fost alocate resurse proprii precum şi alte contribuţii ale altor instituţii publice cum ar fi Consiliul Judeţean M..

Totodată însuşi instanţa de fond admite cooperarea ca fiind o activitate ce presupune efectuare în comun a unor activităţi în vederea atingerii unui scop comun, admiţând faptul că este permis juridic ca una din părţi să participe doar financiar iar cealaltă parte să aibă prestaţii de altă natură, cum este cazul prezentei convenţii de cooperare, C.D.S.D.V. Reghin, punând la dispoziţie resurse financiare proprii precum şi spaţiul de desfăşurare a evenimentului.

Recurentul pârât a apreciat că instanţa de fond a apreciat greşit această Convenţie considerând-o încheiere mascată a unui contract de finanţare, dat fiind aportul fiecărei părţi implicate.

In ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat prin cererea introductivă, mai precis incidenţa prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţii nonprofit de interes general, recurentul pârât a precizat că obiectul de reglementare al Legii nr. 350/2005 îl constituie, potrivit prevederilor art. 1 „Stabilirea principiilor, cadrului general şi a procedurii pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, precum şi căile de atac al actului sau deciziei autorităţilor finanţatoare care aplică procedura de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă" fiind limitat la încheierea unui contract de finanţare nerambursabilă în vederea desfăşurării unor activităţi nonprofit şi nu a unei convenţii de colaborare cum este cazul în prezenta speţă.

Însuși intimatul admite faptul că „o persoană fizică sau juridică are dreptul de a opta între încheierea unui contract de cooperare în condiţiile art. 91 alin. (6) din Legea 215/2001 şi încheierea unui contract de finanţare nerambursabilă în condiţiile Legii 350/2005," drept urmare este de neînţeles motivul pentru care totuşi se consideră că prezenta convenţie este contrară legilor în vigoare.

La data de 22 noiembrie 2019 reclamantul PREFECTUL JUDEŢULUI M.  a depus la dosar întâmpinare solicitând menţinerea sentinţei civile nr. x/18.09.2019 a Tribunalului Mureş ca fiind temeinică şi legală, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul formulat în cauză, instanţa a constatat că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele motive.

Recurentul a invocat în susţinerea recursului cazul  de casare prevăzut de art. 488 al. 1 pct. 8 din codul de procedură civilă (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

În susţinerea acestui motiv, recurentul a arătat că instanţa a interpretat greşit prevederile art. 36 al. 2 lit. e şi al. 7 lit. a din legea 215/2001, care permit cooperarea cu persoane juridice române sau străine, fără a face distincţie între persoane juridice de drept public sau de drept privat, cum în mod eronat susţine instanţa de fond. Astfel, instanţa de fond a apreciat în mod greşit convenţia încheiată între părţi drept un contract mascat de finanţare.

Un al doilea motiv de nelegalitate este legat şi de interpretarea greșită a prevederilor legii 350/2005, care permit dreptul de a încheia un contract de cooperare în condiţiile art. 91 al. 6 din legea 215/2001, sau încheierea unui contract de finanţare nerambursabilă potrivit legii 350/2005.

Curtea de Apel a reţinut că potrivit art. 36 al. 2 lit. e legea 215/2001, consiliul local are atribuţii privind cooperarea interinstituţională.

Al. 7 al aceluiaşi articol prevede că în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. e), consiliul local hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local.

În condiţiile în care acest text de lege se referă în mod expres la cooperarea cu persoane juridice, fără să limiteze caracterul acestora doar la persoanele de drept public, instituţia pârâtă beneficiază de un cadru normativ care să-i permită încheierea convenţiei prin hotărârea atacată de prefect pentru nelegalitate, în prezenta cauză.

În continuare, prefectul arată că ar fi incidente prevederile legii 350/2005, deoarece consiliul local are calitatea de simplu finanţator al unei instituţii de drept privat.

Legea nr. 350/2005 din 2 decembrie 2005 reglementează regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Potrivit art. 5 din această lege, atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, procedură care permite atribuirea unui contract de finanţare nerambursabilă din fonduri publice, prin selectarea acestuia de către o comisie, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 4.

Curtea de apel a reţinut că există totuși o diferenţă între regimul cooperării instituit de art. 36 din legea 15/2001 şi regimul finanţărilor nerambursabile prevăzut de legea 350/2001.

Cooperarea presupune finanțarea şi realizarea în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local, iar finanţare nerambursabilă este o alocaţie financiară directă din fonduri publice, în vederea desfăşurării de către persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial a unor activităţi nonprofit care să contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes public general, regional sau local, astfel cum prevede lit. f a art. 2 din legea 350/2005.

Deşi cele două instituţii au elemente de asemănare care pot crea în practică dificultăţi în a stabili sub ce temei juridic a fost acordată o sumă de bani din bugetul public unei entităţi non-profit de drept privat, totuşi cooperarea presupune realizarea în comun a unui proiect de interes public, condiţie care nu este cerută pentru finanţarea nerambursabilă, unde proiectul este gestionat de entitatea beneficiară a finanţării.

De altfel, şi din punct de vedere semantic există o diferenţă între cooperare şi acordarea unei sume de bani cu titlu de finanţare nerambursabilă.

Astfel, cooperarea este definită ca a lucra împreună (cu cineva), a lua parte la o muncă comună, a colabora, a-și da concursul.

Judecătorul fondului în mod corect a reţinut că analizând convenţia de cooperare anexă la HCL 239/2018 s-a constatat că prestaţia municipiului R. a constat în finanţarea integrală a evenimentului cu suma de 25.000 de lei.

În aceste condiţii, Curtea a reţinut diferenţa între cele două instituţii juridice definite mai sus, instituţii care nu se exclud şi nici nu se condiţionează una pe cealaltă, deoarece, cu toate asemănările inerente datorate calităţii părţilor şi implicării sumelor din bugetul public, prezintă totuşi suficiente elemente de distincţie care să permită încadrarea unei acțiuni concrete într-una sau alta dintre modalităţile de finanţare expuse mai sus.

Instanţa a constatat, în acord cu judecătorul fondului că nu ne regăsim în domeniul de aplicare a instituţiei cooperării prevăzute de legea 215/2001, deoarece lipseşte condiția realizării în comun a proiectului. În speţa de faţă una dintre părţi a avut calitatea de finanţator pentru suma de 25.000 de lei. În acest sens aceasta este singura obligaţie asumată de municipiu, potrivit art. 4 din convenţie iar desfăşurarea activităţii a fost doar sarcina exclusivă a clubului de dans sportiv.

Astfel, sunt incidente prevederile art. 2 lit. f din legea 350/2005 care definesc finanţarea nerambursabilă fiind o alocaţie financiară directă din fonduri publice, în vederea desfăşurării de către persoane fizice sau persoane juridice fără scop patrimonial a unor activităţi nonprofit care să contribuie la realizarea unor acţiuni sau programe de interes public general, regional sau local.

Instanţa nu contestă în sine posibilitatea unei autorităţi publice de a încheia un contract de cooperare direct cu o organizaţie de drept privat dacă ar fi îndeplinite condiţiile cooperării, dar totodată consideră că autoritatea nu poate la libera ei alegere să califice o finanţare care se suprapune reglementărilor legii 350/2005 într-o finanţare de cooperare potrivit legii 215/2001. De asemenea, faptul că această convenţie a fost denumită convenţie de cooperare nu schimbă natura juridică a acesteia, deoarece actele juridice se califică după conţinutul lor şi nu după denumirea dată de părți.

În consecinţă, Curtea a reţinut, în acord cu judecătorul fondului, că natura juridică a reală a acestui act, calificată în funcţie de conţinutul şi de efectele acestuia, este de contract de finanţare nerambursabilă din fonduri publice pentru care ar fi trebuit respectată metodologia legii speciale 350/2015, astfel încât instanţa de fond a interpretat corect atât dispozițiile legii 215/2001 cât şi ale legii 350/2005.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 496 al. 1 recursul a fost respins ca neîntemeiat.

Domenii speta

Spete similare