Sentinţa penală nr. 57/15.01.2020
Conţinut: Infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 233 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal
Prin rechizitoriul nr. XXXX/P/2019 din data de 03.10.2019, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus trimiterea în judecată a inculpaților S_____ G_____ – C_____ în stare arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 Cod penal și B____ M____, în stare arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul S____ G____ - C_____, la data de 11.09.2019, în jurul orelor 16:50, împreună cu inculpatul B____ M____, în baza unei înţelegeri prealabile, a urmărit-o pe persoana vătămată B_____ T_____, în timp ce se deplasa pe strada E_____ T_____, între blocurile XX si XX, vizavi de biserica „Sf. A_____" din mun. Brăila şi a deposedat-o prin întrebuinţarea de violente, de telefonul mobil marca Nokia 1172 si suma de 67 lei.
În sarcina inculpatului B____ M____ s-a reținut că la data de 11.09.2019, în jurul orelor 16:50, împreună cu inculpatul S____ G____ - C_____, în baza unei înţelegeri prealabile, a urmărit-o pe persoana vătămată B_____ T_____, în timp ce se deplasa pe strada E_____T_____, între blocurile XX si XX, vizavi de biserica „Sf. A_____" din mun. Braila, a deposedat-o prin întrebuințarea de violente, de telefonul mobil marca Nokia 1172 şi suma de 67 lei.
La termenul de judecată din data de 06.01.2020, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras , în baza art. 374 Cod procedură penală, a actului prin care s-a dispus începerea judecăţii, instanţa i-a întrebat pe inculpați dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, aducându-li-se la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Inculpații au arătat că recunosc fapta şi au solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi a înscrisurilor depuse la instanţă.
Instanţa a apreciat admisibilă cererea inculpaților cu privire la procedura simplificată prevăzută de art. 375 Cod procedură penală.
În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpați, nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluţionată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Analizând probatoriul administrat în faza de urmărire penală, conform procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4 şi art. 375 din Codul de procedură penală, instanța reține aceeaşi stare de fapt ca şi cea descrisă în actul de sesizare.
La data de 12.09.2019, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a fost înregistrat dosarul nr.XXXX/P/2019, privind sesizarea persoanei vătămate B______ T_____ , constând în aceea că, la data de 11.09.2019, în jurul orelor 17:30, în timp ce se afla pe strada E____ T____, între blocurile XX si XX, vis a vis de biserica „Sf. A____" din mun. Brăila, doua persoane necunoscute au deposedat-o prin întrebuinţarea de violenţe de un telefon mobil marca Nokia 1172 şi suma de 67 lei.
La fața locului s-au deplasat organele de constatare din cadrul Politiei Municipiului Brăila - Biroul Ordine Publica, care au procedat la identificarea apelantului, care a precizat verbal că a fost lovit în zona capului de către doua persoane de sex masculin, cu vârste cuprinse intre 30 si 35 ani, dintre care una dintre acestea îmbrăcată, cu un tricou de culoare roşie, pantaloni de culoare neagra si papuci, iar cealaltă îmbrăcata cu un tricou de culoare neagra şi blue jeans, de culoare albastră si încălţăminte tip sport, care i-au sustras telefonul mobil şi suma de 67 lei.
În baza relaţiilor furnizate de către persoana vătămata, organele de constatare au procedat la efectuare de verificări si investigaţii în proximitatea locului faptei fiind însoţite de către persoana vătămata B______ T_____ , împrejurare în care, pe strada P____ G____ A____, în dreptul Scolii Generale nr.X au identificat doua persoane de sex masculin, care corespundeau semnalmentelor si caracteristicilor vestimentare indicate de către vătămată.
Totodată, persoana vătămata le-a recunoscut pe cele două persoane de sex masculin, ca fiind persoanele care, în urma cu puţin timp au deposedat-o prin întrebuinţarea de violente de bunurile mai susmenţionate.
Imediat, organele de constatare au procedat la interceptarea si legitimarea celor doua persoane stabilind că se numesc B____ M____, în vârsta de 27 ani, din Brăila, str. S______, nr.XX, bl. X, sc.X, et.X, ap. XX, respectiv S______ G______ C_____ , în varsta de 35 ani, din Braila, str. R_____ N_____, nr.X, bl. XX, sc.X, ap.XX.
Cu ocazia controlului corporal sumar asupra numitului B____ M____ a fost identificat asupra sa un telefon mobil marca Myria si o baterie de telefon cu inscripţia -Nokia, având seria „XXXXXXXXXXXX, iar asupra numitului S_____ G______ C_____ a fost identificat un telefon mobil marca Allview si suma de 67 lei, constituita dintr-o bancnota de 50 lei, una de 10 lei si şapte bancnote de 1 leu fiecare. Bateria cu inscripţia Nokia si suma de 67 lei, au fost ridicate cu ocazia constatării infracţiunii flagrante de la numiţii B____ M____ si S_____ G_____ C_____.
Fiind întrebaţi cu privire la obiectele si bunurile identificate asupra acestora, numitul S______ G_____ C_____, a recunoscut faptul că în timp ce se afla la un cafe-bar din proximitatea intersecţiei străzilor S______ - B______ împreună cu B____ M____, în data de 11.09.2019, orele 17:00, acesta din urma i-a propus să sustragă unei persoane vârstnice, prin întrebuinţarea de violente, bunuri, primul însuşindu-şi hotărârea infracţionala, astfel împreuna, au urmărit-o pe persoana vătămată până în locul comiterii faptei, unde profitând de zona lăturalnică, i-au întrebuinţat violente, persoanei vătămate, lovind-o cu pumnii în spate şi zona capului, care după ce a căzut la sol, i-au sustras bunurile mai susmenţionate; apoi cei doi s-au despărţit, în sensul ca numitul S_____ G______ - C_____ s-a deplasat la locuinţa sa, unde a schimbat tricoul negru, cu unul alb, după care s-a întâlnit, iar cu numitul B____ M____, deplasându-se împreuna cu domiciliul acestuia, unde B____ M____ a lăsat telefonul mobil marca Nokia sustras prin violente persoanei vătămate; imediat s-au deplasat către un chioşc alimentar pentru a schimba banii sustraşi prin aceasta modalitate, lucru care nu s-a realizat, întrucât au fost depistaţi de către organele de constatare, însoţite de către persoana vătămata.
Prin raportul de prima expertiza medico-legala nr.XX din 12.09.2019 eliberat de Serviciul de Medicina Legala Braila, s-a concluzionat ca persoana vătămata prezintă leziuni ce s-au putut produce prin lovire, urmata de cădere pe plan dur, la data de 11.09.2019, necesitând 3-5 zile de îngrijiri medicale.
Totodată, din cuprinsul actului medico-legal rezulta ca la examenul medico-legala, s-a constatat ca persoana vătămata prezintă in zona temporală stânga de la nivelul capului o zona tumefiata, dureroasa spontan si la palpare cu tegumentele supraiacente îndemne, la nivelul genunchiul stâng au fost identificate numeroase zone excoriate grupate pe o suprafaţa de aproximativ 10 cm, acoperite de cruste hematice, iar pe cotul drept, marginea cubitala a antebraţului drept si a mâinii drepte, au fost identificate numeroase zone excoriate polimorfe, cu dimensiuni maxime cuprinse intre 6/1.5 si 10,8 cm, acoperite de cruste hematice, aspecte ce se coroborează atât cu declaraţiile inculpaţilor, cat si cu procesul verbal de examinare fizica a persoanei vătămate.
Cei doi inculpaţi au recunoscut infracţiunea comisă, aşa cum a fost reţinuta in actele de urmărire penala si nu au avut probe de propus în apărare sau cereri de formulat.
Prin raportul de expertiza medico-legală psihiatrică nr. XX din 20.09.2019 emis de Serviciul Judeţean de Medicina Legala Brăila, s-a concluzionat ca numitul S_____ G______ C_____ prezintă diagnosticul psihiatric: tulburare de personalitate tip schizoid, dezvoltata pe fondul unor carente socio-afective, familiale si deficit uşor de intelect, agravat în prezent de consumul de cronic de substanţe etnobotanic, si are discernământul păstrat.
În drept, fapta inculpatului S____ G____ - C_____, constând în aceea că, la data de 11.09.2019, în jurul orelor 16.50, împreună cu inculpatul B____ M____, în baza unei înţelegeri prealabile, a urmărit-o pe persoana vătămată B______ T_____ , în timp ce se deplasa pe strada E____ T____, între blocurile XX si XX, vizavi de biserica „Sf. A____" din mun. Brăila, şi a deposedat-o prin întrebuinţarea de violente, de telefonul mobil marca Nokia 1172 si suma de 67 lei, la întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzut de art. 233 Cod penal.
Fapta inculpatului B____ M____, constând în aceea, la data de 11.09.2019, în jurul orelor 16;50, împreuna cu inculpatul S____ G____ - C_____, în baza unei înţelegeri prealabile, a urmărit-o pe persoana vătămată B______ T_____ , în timp ce se deplasa pe strada E____ T____, între blocurile XX si XX, vizavi de biserica „Sf. ____" din mun. Brăila, a deposedat-o prin întrebuințarea de violente, de telefonul mobil marca Nokia 1172 şi suma de 67 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 233 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.
La individualizarea pedepsei la care urmează să fie condamnați inculpații, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
În concret, instanţa reţine că inculpații au exercitat acte de violenţă asupra unei persoane în scopul de a-şi însuşi telefonul mobil al acesteia și suma de 67 lei, faptă ce a adus o atingere gravă relaţiilor privind posesia şi detenţia bunurilor mobile şi cele referitoare la integritatea corporală a persoanei fizice.
Instanța va avea în vedere și persoana inculpaților, respectiv faptul că inculpatul S____G____ - C____ nu are ocupaţie, nu are antecedente penale, are probleme de sănătate (prin raportul de expertiza medico-legala psihiatrica nr. XX din 20.09.2019 emis de Serviciul Judeţean de Medicina Legala Brăila, s-a concluzionat ca numitul S_____ G______ - C_____ prezintă diagnosticul psihiatric: tulburare de personalitate tip schizoid, dezvoltata pe fondul unor carente socio-afective, familiale si deficit uşor de intelect, agravat în prezent de consumul de cronic de substanţe etnobotanic și are discernământul păstrat).
De asemenea, instanța are în vedere faptul că pe parcursul cercetărilor acesta a adoptat o conduită procesuală sinceră și a recunoscut în totalitate activitatea infracţională, aşa cum a fost reţinută în actele de urmărire penală.
Inculpatul B____ M____ nu are ocupaţie sau loc de muncă, este cunoscut cu antecedente penale, fiind recidivist, iar pe parcursul cercetărilor acesta a adoptat o conduită procesuală sinceră și a recunoscut în totalitate activitatea infracţionala, aşa cum a fost reţinută în actele de urmărire penală.
Totodată, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală potrivit cărora în cazul pedepsei cu închisoarea, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege se reduc cu 1/3 în cazul în care inculpatul a recunoscut fapta, a solicitat şi i-a fost admisă cererea de judecare în baza procedurii simplificate.
În ceea ce îl privește pe inculpatul B____ M____, instanţa va da eficiență și dispozițiilor art. 43 al. 5 Cod penal, dată fiind starea de recidivă postexecutorie în care acesta a săvârșit infracțiunea, prin raportare la pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 1302/16.07.2013 definitivă prin nerecurare la data de 06.08.2013.
Având în vedere circumstanţele reale şi circumstanțele personale ale inculpaților, reţinute mai sus, instanţa se va orienta la pedepse într-un cuantum îndreptat spre minimul special prevăzut de lege, suficient în opinia instanţei pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei.
Judecătoria Caracal
Sesizare cu acord de recunoastere a vinovatiei
Judecătoria Roșiori de Vede
INFRACŢIUNEA DE ŞANTAJ
Judecătoria Bacău
Infracţiuni
Judecătoria Odorheiul Secuiesc
Ifracţiuni de tăiere fără drept de arbori şi furtul de arbori prev. de art. 108 al.1 lit- a şi art. 110 al.1 lit a din Codul silvic, cu aplicarea art. 33 lit.a Cod procedură penală.
Tribunalul Argeș
infracţiuni de corupţie (Legea nr. 782000)