Răspunderea contravențională în cazul săvârșirii unei fapte sancționate de Legea 61/1991. Condiția săvârșirii faptei în public.

Cuprins pe materii: Drept contravențional. Condiții răspunderii contravenționale în cazul săvârșirii unei fapte sancționate de Legea 61/1991.

Index alfabetic:

Lipsa tuturor elementelor constitutive ale faptei contravenționale

Săvârșirea faptei  în public. 

art. 2 alin. 1 din  Legea 61/1991 și art. 184 Cod penal.

Fapta contravențională reținută în sarcina petentului nu îndeplinește condiția săvârșirii în public, atâta timp cât petentul a adresat cuvinte și expresii jignitoare și a amenințat cu acte de violență soției sa în timp ce se afla la domiciliul său, iar din nici o altă mențiune prevăzută în procesul verbal de contravenție nereieșind că fapta a avut loc în public, în sensul art. 184 din Codul penal.

Judecătoria Liești, secția civilă, Sentința civilă 128 din data de 04.03.2020,

dosar nr. xxx

Prin acțiunea înregistrată la data de _ pe rolul Judecătoriei Liești, sub nr. xxx, petentul LI în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Galați, a solicitat anularea procesului verbal de constatare şi sancționare a contravenției seria _ nr. _ din _.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că în ziua de _ petentul a fost sancționat de agenții de Poliție din cadrul Postului de Poliție I, județul Galați, aceștia apreciind că fapta de a adresa injurii soției sale, la domiciliul comun întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 2 pct. 1) din Legea 61/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

S-a mai arătat prin plângerea contravențională, cu privire la legalitatea procesului verbal de contravenție, că agentul constatator nu a indicat în cuprinsul actului sancționator posibilitatea de a plăti în termen de 15 zile, jumătate din minimul amenzii stabilite prin Legea 61/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la temeinicia faptei reținute prin actul sancționator, petentul a arătat în esență că situația de fapt nu a fost corect stabilită, acuzația agentului de poliție fiind nefondată iar procesul verbal de contravenție fiind netemeinic întocmit.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. 2/2001 și ale Legii 61/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

S-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și fotografii.

Acțiunea petentului este legal timbrată cu taxa judiciară de 20 lei.

Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, motivat de faptul că procesul verbal este încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de formă prevăzute de lege.

S-a mai arătat că în măsura în care petentul nu prezintă probe de natură să răstoarne prezumția de care se bucură procesul verbal, acesta își păstrează puterea doveditoare, constituind prin el însuși un mijloc de probă suficient pentru antrenarea răspunderii.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 61/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Sub aspectul probatoriului, în şedinţa publică din data de _, instanța a încuviințat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri iar pentru petent a încuviințat și proba cu planșele foto, în dovedirea situației de fapt reținută în procesul-verbal, considerând aceste probe admisibile și concludente în temeiul art. 255 alin. (1) Cod procedură civil.

Analizând şi coroborând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției seria _ nr. _ din _, petentul _ a fost sancționat contravențional cu o amendă în sumă totală de 500 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 2 pct. 1 din Lg. nr. 61/1991, reţinându-se că petentul aflându-se la domiciliul său, a adresat injurii soției sale, care a fost nevoită să apeleze la serviciul de urgență 112 pentru a avea sprijin din partea organelor de poliție.

Petentul nu a semnat de luare la cunoştinţă procesul verbal, fiind consemnată mențiunea ”Refuză să semneze”.

Faţă de cele consemnate în procesul verbal de contravenție a formulat în termen legal plângere, în conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, motivând că nu se face vinovat de contravenţia reţinută în sarcina sa.

Deşi O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor nu cuprinde dispoziţii exprese privind forţa probantă a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, din ansamblul dispoziţiilor din acest act normativ şi în special din cele ale art. 34, reiese că procesul verbal face dovada cu privire la situaţia faptică şi încadrarea în drept până la proba contrarie, care este în sarcina petentului.

În drept, conform art. 34 raportat la art. 31 din O.G. nr. 2/2001, instanţa constată că plângerea a fost depusă în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal. 

Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanţa reţine că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Conform dispoziţiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârșite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator, atrage nulitatea procesului verbal.”

Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare şi sancționare a contravenţiei contestat de către petent, prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanţa constată că acesta a fost întocmit în mod legal, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii impuse de legiuitor, neexistând cazuri de nulitate absolută și expresă ce ar putea fi invocate din oficiu.

În continuare, instanța reține că la soluționarea cauzei sunt incidente și prevederile art. 16 alin (1) din OG 2/2001, care precizează că „procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul și codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac și instanța la care se depune plângerea.”

În ceea ce privește cauzele de nulitate relativă, deci condiționată, instanța constată faptul că petentul a invocat faptul că agentul constatator nu a menționat în cuprinsul actului de sancționare posibilitatea contravenientului de a achita în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ. Din cauza acestei omisiuni, petentul a fost în imposibilitate să beneficieze de prevederile art. 28 alin. (1) din OG 2/2001, suferind astfel un prejudiciu patrimonial.

Potrivit art. 28 alin. (1) din OG 2/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 203/2018, „contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.”

Conform art. 29 din OG 2/2001, „dispozițiile art. 28 se aplică și în cazurile prevăzute la art. 10 alin. (2), dacă contravenientul achită jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ pentru fiecare dintre contravențiile constatate, fără ca prin totalizare să se depășească maximul prevăzut pentru contravenția cea mai gravă”.

Rezultă cu puterea evidenței că, în prezent, inclusiv în cazul faptelor prevăzute de legea nr. 61/1991, este recunoscut contravenienților dreptul de a achita jumătate din minimul amenzii contravenționale prevăzut de actul normativ.

De asemenea, este cert faptul că există obligația agenților constatatori să indice în cuprinsul actului de sancționare această posibilitate. Rațiunea instituirii unei astfel de posibilități este atât aceea de a atrage atenția contravenientului asupra acestui drept, cât și de a permite organelor fiscale însărcinate cu încasarea amenzilor să stabilească suma pe care o poate achita contravenientul pentru a stinge integral obligațiile sale rezultate din aplicarea unor amenzi contravenționale.

În prezenta cauză, agentul constatator nu a indicat posibilitatea achitării în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ.

În aceste condiții, instanța apreciază prin prisma omisiunii de a se indica posibilitatea achitării în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, petentului i s-a produs o vătămare patrimonială care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal contestat.

Pentru aceste motive, instanţa apreciază că procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria _ nr. _ din _ nu respectă condiția legalității.

Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanţa reţine că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Petentul a fost sancționat pentru fapta contravențională prevăzută de art. 2 pct. 1 din Lg. nr. 61/1991.

În analiza temeiniciei actului sancționator, instanţa va porni de la premisa că în speţă sunt îndeplinite criteriile Convenţiei europene a drepturilor omului privind calificarea faptei ca fiind o acuzaţie penală.

Pentru clarificarea conţinutului noţiunii autonome de "acuzaţie în materie penală", Curtea a stabilit trei criterii si anume: calificarea faptei potrivit dreptului naţional, natura faptei incriminate şi  natura si gravitatea sancţiunii.

Analizând norma încălcată prin prisma acestor criterii, se constată că Legea 61/1991 are un caracter general, fiind un act normativ cu aplicabilitate generala, ce se adresează tuturor cetăţenilor, iar nu unui grup de persoane cu un statut special, raţiunea urmărită de legiuitorul român în incriminarea faptei săvârşite de petent fiind protejarea siguranţei pe drumurile publice. În ceea ce priveşte caracterul represiv (punitiv) si disuasiv, iar nu reparator al măsurii luate, în cauză, sancţiunea aplicată are acest caracter, întrucât nu este menita sa acopere un prejudiciu material produs statului, ci are rolul de a sancţiona o anumită conduită apreciată de legiuitor ca prezentând pericol social pentru circulaţia pe drumurile publice. Cu referire la natura si gravitatea sancţiunii, se are în vedere maximul pedepsei prevăzut de lege pentru fapta incriminată, deci sancţiunea la care făptuitorul s-ar fi putut expune, iar nu neapărat cea efectiv aplicată ( cauzele Campbell si Fell împotriva Marii Britanii sau Demicoli împotriva Maltei).

Pe cale de consecinţă, având în vedere criteriile analizate mai sus, instanţa apreciază că faptele imputate petentului în prezenta cauza reprezintă o "acuzaţie în materie penala", petentul beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, sarcina probei aparţinând autorităţilor statului.

Conform art. 2 alin. 1 din  Legea 61/1991, „constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni

săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice”

Analizând fapta descrisă în procesul verbal de contravenție prin prisma conținutului contravenției așa cum este menționat în art. 2 alin. 1 din  Legea 61/1991, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului nu îndeplinește toate condițiile impuse de norma legală.

Astfel, săvârșirea unui act sau a unui gest obscen sau a unei expresii jignitoare sau vulgare, ori amenințarea cu acte de violență, pentru a fi considerate contravenții în temeiul art. 2 alin. 1 din  Legea 61/1991, acestea trebuie să fie săvârșite în public.

Potrivit art. 184 din Codul penal, „Fapta se consideră săvârşită în public atunci când a fost comisă:

a) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană;

b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane;

c) într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;

d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante”

Or, în aceste condiții, instanța reține că fapta reținută în sarcina petentului nu îndeplinește condiția săvârșirii în public, atâta timp cât petentul a adresat cuvinte și expresii jignitoare și a amenințat cu acte de violență soției sale în timp ce se afla la domiciliul său, din nici o altă mențiune prevăzută în procesul verbal de contravenție nereieșind că fapta a avut loc în public, în sensul art. 184 din Codul penal.

În consecinţă, prin prisma neîndeplinirii condițiilor impuse de legiuitor în ceea ce privește toate elemente constitutive ale faptei în sens contravențional, instanța apreciază că procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria _ nr. _ din _ nu respectă condiția temeiniciei.

Toto în sensul lipsei temeiniciei celor reținute în actul sancționator este și situația că agentul constatator a aplicat petentului amenda contravențională având la bază susținerile unei terțe persoane, respectiv ale soției petentului, care susținea faptul că soțul său i-ar fi adresat injurii. Agentul constatator nu a constatat în mod direct, cu propriile simțuri, starea de fapt, ci a aplicat o sancțiune contravențională doar în urma unor susțineri verbale a unei terțe persoane. Practic, situația de fapt descrisă de agentul constatator în procesul verbal de contravenție, se bazează doar pe declarația subiectivă a soției petentului, care la acel moment se putea afla în relații tensionate cu soțul său.

În aceste condiții, în cauză, operează cu prisosință principiul in dubio pro reo, ceea ce înseamnă că orice îndoială existentă în cauză trebuie interpretată exclusiv în favoarea persoanei sancționate. Agentul constatator nu a constatat în mod direct, cu propriile simțuri, abaterea, ci în urma unor susțineri subiective ale soției petentului.

Prin urmare, instanţa, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a admis plângerea contravenţională formulată de petentul LI, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Judeţean Galați şi a dispus anularea procesului verbal, reținând că actul sancționator a fost întocmit fără a respecta condițiile legalității și temeiniciei.

Domenii speta

Spete similare