Cuprins pe materii: dr. familiei și minori – stabilire paternitate
În conformitate cu dispoziţia art. 416 CPC. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar şi în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni
Asupra acţiunii civile de faţă având ca obiect – stabilire paternitate, formulată de reclamanta G F în contradictoriu cu pârâtul AM , înregistrată la această instanţă la data de 09.11.2018 sub numărul 6529/324/2018 .
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 18.06.2029 , de când judecata cauzei a fost suspendată în baza art.242 alin.2 CPC şi că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părţilor.
Văzând că în conformitate cu dispoziţia art. 416 CPC. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar şi în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni , iar potrivit art. 420 CPC perimarea se poate constata şi din oficiu.
Având în vedere că în cauza de faţă nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinei de mai mult de 6 luni instanţa urmează a se constata perimată acţiunea de faţă.
Tribunalul Gorj
Pretenţii
Tribunalul Galați
Autorizarea vânzării de acţiuni aflate sub sechestru, fără restricţionarea contului şi fără reînregistrarea măsurilor asigurătorii.
Judecătoria Buftea
sentinţă civilă
Curtea de Apel Timișoara
Întreprinderi legate. Proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare. Eligibilitate proiect. Condiții „neregulă”. Cerere de finanțare. Regula de minimis. Fonduri europene. Condiții artificiale
Tribunalul Gorj
Excluderea probelor excede în anumite situații nulității ca sancțiune cadru, iar în sistemul nostru procesual aflarea adevărului (art. 5 C.pr.pen.) este subsumată legalității procedurii penale (art. 1 alin. 2 și art. 2 C.pr.pen.).