Contestaţie la executare. Compensaţie fiscală. Codul de Procedura Civilă art. 712

Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC:***

Dosar nr. ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI - SECŢIA A V A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. ***A

Şedinţa publică din data de 27.11.2018

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE  ***

JUDECĂTOR  ***

GREFIER  ***

Pe rolul Tribunalului se află soluţionarea apelului civil formulat de  apelanta - contestatoare  ***  împotriva sentinţei civile nr.  ***/22.12.2017  pronunţate de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. *** , în contradictoriu cu  intimatul *** , având ca obiect ” contestaţie la executare - suspendare executare ”.

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în şedinţa publică din data de 05.11.2018, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 cod procedură civilă şi pentru a da părţilor posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea la 19.11.2018, 26.11.2018  și 27.11.2018, când a decis următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului civil, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. *** , contestatoarea  *** în contradictoriu cu intimatul  ***  a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr.  ***/2014 al B.E.J.A.  ***  şi cerere de suspendare a executării silite, fără cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că prin încheierea pronunţata la data de 17.03.2014, Judecătoria  Sectorului 3 a admis cererea formulată de BEJ  ***  şi a dispus încuviinţarea silita a creanţei de 427.710 lei + dobânzi fiscale prevăzute de C.pr.fiscala calculate de la expirarea termenului de 45 zile de la data depunerii cererii de restituire pana la data restituirii efective şi integrale a sumei, plus cheltuieli de executare, împotriva Administraţiei Finanţelor Publice Sector 2 Bucureşti, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civila nr. ***/05.09.2013 (anexata) pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. ***, la solicitarea creditorului  *** .

Cu privire la cererea de suspendare a executării silite, invocând dispozițiile art. 719 alin. (1) din Cod procedura civilă şi faptul că actele de executare sunt prezumat anulabile, aceasta a solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a prezentului litigiu.

A mai menționat faptul că motivele cererii de suspendare a executării rezidă din beneficiul legal acordat de legiuitor în cazurile în care debitorul executat silit este o instituţie publică. Astfel, cererea sa de suspendare îşi are temeiul şi în prevederile O.G. nr. 22/2002, normă juridică susţinută şi prin Decizia nr. 911/05.03.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărâre ce a statuat că instituţiile bugetare au beneficiul termenului de gratie în îndeplinirea obligaţiilor rezultate din executarea silită pentru a nu fi afectate sume ce au destinaţie specială prin natura lor, alta decât cea stabilită prin titlul executoriu. Mai mult decât atât, începând cu data de 8 iunie 2011 a intrat în vigoare modificarea adusă prin Legea nr. 92/2011 Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii. Potrivit reglementarii menţionate, se interzice în mod expres achitarea creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor publice din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuţiilor şi obiectivelor pentru care au fost înfiinţate.

În raport de legislaţia invocată, de faptul că actele de executare sunt prezumat anulabile din motivele prezentate în cuprinsul contestaţiei, solicită suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a prezentului litigiu.

Cu privire la anularea actelor de executare contestate, învederează că prin actele de executare anterior menţionate, B.E.J. solicita instituţiei contestatoare să se conformeze dispozitivului titlului executoriu reprezentat de Sentinţa civila nr. de Decizia Civila nr. ***/05.09.2013 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti. Dispozitivul titlului executoriu reprezentat de decizia civila nr. ***/05.09.2013  pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr.  *** care prevede obligarea sa la restituirea către reclamant a sumei de 427.710 lei, precum şi a dobânzilor fiscale prevăzute de C.pr.fiscală, calculate de la expirarea termenului de 45 de zile de la data depunerii cererii de restituire pana la data restituirii efective şi integrale a sumei. Cu toate ca suma de 427.710 lei a fost virata în contul reclamantului-creditor la data de 30.10.2014, B.E.J. ” *** ” a continuat sa calculeze dobânda fiscala și după data de 30.10.2014, astfel încât acesta a calculat dobânda fiscală la dobânda calculată de la expirarea termenului de 45 de zile de la data depunerii cererii de restituire până la data achitării integrale a creanţei de 427.710 lei.

Menţionează faptul că la data de 07.06.2017 a primit din partea Activităţii de Trezorerie şi Contabilitate Publica adresa nr.MBR-TREZ-***/***, prin care i s-a adus la cunoştinţa ca debitul, respectiv creanţa în cuantum de 427.710 lei, a fost achitat la data de 30.10.2014. Totodată, a achitat către BEJ toate cheltuielile de executare în cuantum de 12.536,20 lei şi mai având de achitat dobânda fiscala (in suma de 214,197,17 lei) pana la data achitării integrale a creanţei în suma de 427.710 lei, adică pana la data de 30.10.2014, suma urmând a fi achitata de trezorerie, astfel cum este precizat în adresa nr.MBR-TREZ.-***/***. În aceste condiţii calcularea dobânzilor fiscale  după data de 30.10.2014 reprezintă o încălcare a dispozitivului titlului executoriu de către BEJ " *** " şi un motiv întemeiat pentru anularea actelor de executare emise BEJ.

Aşadar, a solicitat să se constate că în situaţia în care debitul principal a fost achitat, nici dobânzile nu sunt datorate.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

În drept, a invocat art. 712 C.proc.civ.

În dovedirea cererii, contestatoarea a propus proba cu înscrisuri.

Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că la data de 9 decembrie 2010 a înregistrat la ADMINISTRAŢIA SECTOR 2 A FINANŢELOR PUBLICE sub nr. ***/09.12.2010 o cerere de restituire, prin care a solicitat rambursarea sumei de 427.710 lei, reprezentând impozit pe venit, achitat fără a fi datorată în realitate. Faţă de refuzul AFP Sector 2 de a soluţiona această cerere de restituire, a formulat o contestaţie administrativ - fiscală prin care a solicitat organului ierarhic superior DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUCUREŞTI recunoaşterea pretenţiilor sale.

Având în vedere refuzul organelor fiscale de a soluţiona cererea de restituire şi respectiv, contestaţia administrativă formulate de el, pe data de 04 ianuarie 2012 a introdus o cerere de chemare în judecată la Tribunalul Bucureşti, cerere înregistrată sub numărul ***.

Prin Sentinţa civilă nr.  ***/05.02.2013, Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată acţiunea, împotriva sentinţei civile nr.  ***/05.02.2013, intimatul a promovat recurs în termen la instanţa ierarhic superioară, şi anume Curtea de Apel Bucureşti. Recursul a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti prin decizia civilă nr. *** din data de 05.09.2013, ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia a fost demarată procedura executării silite împotriva AFP Sector 2. Prin Titlul executoriu, Curtea de Apel Bucureşti a obligat AFP Sector 2 la restituirea sumei de 427.710 lei, precum şi a dobânzilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală calculate de la expirarea termenului de 45 de zile de la data depunerii cererii de restituire până la data efectuării plătii efective.

Întrucât AFP Sector 2 a refuzat să execute de bună - voie obligaţiile stipulate prin Titlul executoriu, s-a văzut nevoit să formuleze cerere de executare silită, în baza căruia a fost deschis dosarul de executare nr. 194/2014 de către B.E.J.A  *** .

La data de 17.03.2014, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a încuviinţat executarea silită a creanţei de 427.710 lei, la care se adaugă dobânzilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală calculate de la expirarea termenului de 45 de zile de la data depunerii cererii de restituire până la data efectuării plăţii efective, plus cheltuieli de executare, împotriva debitoarei AFP Sector 2, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia nr.  ***/05.09.2013  pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr.  *** (Anexa 2 - încheierea de încuviinţare a executării silite).

Ulterior încuviinţării executării silite, la data de 26 mai 2014, executorul judecătoresc a emis şi comunicat către AFP Sector 2 (i) încheiere privind actualizarea debitului, (ii) încheiere privind cheltuielile de executare silită, (iii) somaţie către AFP Sector 2 şi (iv) adresă de înfiinţare a popririi către Trezoreria Mun. Bucureşti, prin care a solicitat plata sumei de 458.847, 29 lei, la care se adaugă cheltuieli de executare în cuantum de 12.536, 20 lei (Anexa 3).

Executorul judecătoresc a continuat să comunice debitoarei şi terţului poprit încheierile privind actualizarea debitului şi adresei de înfiinţare a popririi, fără să fie achitată vreo sumă de bani.

Deşi suma de 428.605,70 lei achitată de către debitoare la data de 30.10.2014 a stins prioritar dobânda fiscală şi parţial capitalul, în conformitate cu dispoziţiile art. 1.509 alin. (2) Cod Civil, rămânând un debit restant de 222.377,26 lei, intimatul a fost de bună-credinţă considerând că autoritatea fiscală va continua să achite şi restul debitului. Cu toate acestea AFP Sector 2 a refuzat în continuare să achite integral debitul, în ciuda faptului că terţul poprit - Trezoreria Bucureşti - răspundea adreselor de înfiinţare a popririi arătând că a luat act de înfiinţarea popririi, debitoarea, şi mai mult, a continuat să formuleze contestaţii la executare.

În condiţiile în care debitoarea a atacat, fără succes, toate actele de executare anterioare, consideră că este evidentă reaua-credinţă a debitoarei, care continuă să formuleze contestaţii la executare cu scopul evident de a se folosi de orice tertip ce ar putea conduce la absolvirea acesteia de la plata debitului datorat în continuare, reprezentat de dobânzilor fiscale calculate de la data la expirarea termenului de 45 de zile de la data depunerii cererii de restituire până la data plăţii efective a debitului principal.

Arată că se impune respingerea cererii privind suspendarea executării silite cf. prevederilor art. 719 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Având în vedere considerentele Deciziei nr. ***/05.03.2013, precum şi faptul că debitoarea a refuzat să execute de bună - voie obligaţia stabilită în sarcina sa prin Titlul executoriu, că prima plată a fost efectuată după un an de zile de la data pronunţării deciziei civile ce constituie Titlu executoriu şi ca urmare a repetatelor demersuri făcute, ce au implicat costuri suplimentare substanţiale, că nu s-a făcut dovada demersurilor ce ar fi fost efectuate de AFP Sector 2 pentru obţinerea fondurilor necesare achitării întregului debit şi că nici până în prezent, la mai bine de 3 ani de zile de la data demarării procedurii de executare silită, AFP Sector 2 nu a achitat integral debitul datorat, consideră că se impune respingerea cererii de suspendare a executării silite demarate de intimat, nefiind îndeplinite condiţiile legale de admisibilitate a unei astfel de cereri, în lipsa invocării unui motiv temeinic.

În cadrul prezentei proceduri de executare, sigura parte prejudiciată în mod substanţial este intimatul, căruia îi este negat în mod nelegal şi abuziv, însuşi dreptul de proprietate asupra sumelor de bani datorate de AFP Sector 2.

O interpretare contrară acelor arătate mai sus, ar presupune asigurarea unei situaţii privilegiate autorităţii publice, care continuă să aibă o conduită abuzivă, prin refuzul constant şi expres de a pune în executare Titlul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească.

În motivare, intimata a mai susținut faptul că pe arată că principalul argument prezentat de către debitoare în susţinerea prezentei contestaţii la executare rezidă în faptul că executorul judecătoresc ar fi efectuat un calcul eronat al dobânzii fiscale. Aceasta a solicitat să se constate faptul că executorul judecătoresc a calculat în mod corect debitul restant şi dobânda fiscală aferent, explicaţiile suplimentare cu privire la modalitatea de calcul aplicată fiind prezentate debitoarei prin Adresa emisă în data de 19 iunie 2017.

Suma de 428.605,70 lei achitată de către AFP Sector 2 la data de 30 octombrie 2014, s-a imputat mai întâi asupra cheltuielilor de executare, apoi asupra dobânzilor fiscale şi în final, asupra capitalului, în conformitate cu art. 1509 alin. (2) C. civ.

În aceste condiţii, executorul judecătoresc a stabilit în mod corect cuantumul debitului principal restant, continuând să calculeze dobânzile fiscale începând cu data de 30.10.2014, prin raportare la restul debitului principal în valoare de 222.377, 26 lei. Acest calcul al dobânzii fiscale prin raportare la debitul principal restant în valoare de 222.377,26 lei, a fost prezentat de executorul judecătoresc şi în cadrul încheierii privind stabilirea sumei datorate în raport cu data de 15 septembrie 2016 şi a somaţiei emisă la aceeaşi dată, ambele acte de executare formând obiectul dosarului nr.  *** .

Analizând dosarul de executare, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut în mod corect în cadrul Sentinţa civilă nr. *** din 21.12.2016 următoarele:

"Rezultă că prin plata efectuată în data 02.10.2014 contestatoarea a achitat suma de 12.536, 20 lei, cheltuieli de executare, suma de 214.197, 17 lei, dobânda fiscală calculată până la data de 31.07.2014 şi suma de 201.872, 33 lei, debit principal, rămânând de achitat suma de 225.837,67 lei. În aceste condiţii, contestatoarea datorează dobânda fiscală în continuare raportat la debitul principal neachitat, respectiv pentru perioada 03.02.2015 - 15.09.2016 aceasta fiind în cuantum de 52.481, 03 lei.

Faţă de această situaţie, instanţa reţine că executarea nu este nici lipsită de obiect şi nici inadmisibilă, astfel cum susţine contestatoarea, contestaţia sub acest aspect fiind neîntemeiată."

Sentinţa civilă nr. *** din 21.12.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a fost schimbată în parte de instanţa de apel, doar cu privire la respingerea criticilor privind perimarea executării silite, fiind menţinută în rest sentinţa instanţei de fond.

Cu alte cuvinte, analiza instanţei de fond cu privire la calculul debitului restant expus de executorul judecătoresc în cadrul somaţiei din 15.09.2016 se bucură de puterea de lucru judecat, fiind definitivă, întrucât această chestiune litigioasă nu a format obiectul apelului înregistrat de intimat împotriva Sentinţei civile nr. *** din 21.12.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Ca atare, consideră că sunt pe deplin incidente în prezenta cauză prevederile art. 431 Cod Procedură Civilă.

Faţă de aceste argumente şi având în vedere înscrisurile ataşate prezentei contestaţii la executare, precum şi actele de executare ce formează dosarul de executare nr. 196/2014, a solicitat respingerea contestaţiei fiscale ca fiind neîntemeiată.

La 11.07.2017 a fost transmis în fotocopie dosarul de executare.

Prin sentinţa civilă nr. ***/19.10.2017 pronunţată în dosarul nr. *** , Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti – Secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti cauza a fost înregistrată la data de 09.11.2017 sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă  nr.  ***/22.12.2017  pronunţată în dosarul nr. ***  al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, contestația la executare a fost respinsă ca neîntemeiată, fiind respinsă și  cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele :

 Prin cererea de executare formulată la data de 21.02.2014, creditorul  *** a solicitat punerea în executare silită împotriva debitoarei Direcția Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. *** din 05.09.2013 pronunțată de către Curtea de Apel București pentru realizarea creanței de 427.710 lei și dobânzi fiscale calculate de la expirarea termenului de 45 de zile de la data depunerii cererii de restituire și până la data recuperării efective a sumei, iar în acest sens s-a format dosarul de executare nr  ***/2014 pe rolul B.E.J.A.  ***. La data de 17.03.2014 a fost încuviințată executarea silită de către Judecătoria Sectorului 3 București în baza titlului executoriu menționat.

Prin contestația la executare formulată, debitoarea a solicitat anularea adresei de înființare a popririi emisă în data de 21 iunie 2017 în dosarul nr.  ***/2014 și a actelor subsecvente acesteia, respectiv încheierea nr. ***/03.05.2017 cu privire la actualizarea debitului în funcție de criteriul dobânzii legale în materie fiscală și suspendarea executării silite. Contestatoarea a menționat că la data de 30.10.2014 a achitat toată creanța în cuantum de 427.710 lei și toate cheltuielile de executare în cuantum de 12.536,20 lei și mai avea de achitat dobânda fiscală în cuantum de 214.197,17 lei calculată până la data achitării integrale a debitului, respectiv 30.10.2014. În aceste condiții, nu mai era necesar ca executorul judecătoresc să calculeze dobânzi fiscale ulterior datei de 30.10.2014 deoarece ar reprezenta o încălcare a dispozitivului titlului executoriu.

În fapt, prin adresa de înființare a popririi emisă în data de 21 iunie 2017 B.E.J.A.  ***  a solicitat indisponibilizarea sumei de 13.164,73 lei reprezentând actualizarea debitului, potrivit încheierii privind actualizarea debitului în raport cu rata dobânzii în materie fiscală emisă de către executorul judecătoresc sub nr. ***/2014/03.05.2017.

În drept, potrivit art. 712 C.pr.civ. împotriva executării silite, a încheierilor date de către executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.

Potrivit art. 1509 alin. 2 C.civ. în toate cazurile, plata se va imputa mai întâi asupra cheltuielilor de judecată și executare, apoi asupra ratelor, dobânzilor și penalităților, în ordinea cronologică a scadenței acestora și în final, asupra capitalului, dacă părțile nu convin altfel.

În speță, contestatoarea a achitat suma de 12.536,20 lei (recipisa de consemnare din 04.08.2014 de la fila 69 ) și suma de 428.605,70 lei (plata efectuată la data de 30 octombrie 2014 de la fila 113), fiind rămas un rest de achitat în cuantum de 230.738,64 lei, astfel cum a fost actualizat în conformitate cu art. 1509 alin 2 C.civ (222.377,26 lei reprezentând debit principal restant și suma de 8.361,38 lei reprezentând dobândă fiscală).

În speță, ordinea de recuperare a sumelor trebuie să se facă în conformitate cu art. 1509 alin 2 C.civ. deoarece părțile nu au stabilit modul de imputație printr-o convenție.

În aceste condiții, prima instanță a constatat că după începerea executării silite contestatoarea a achitat doar o parte din suma datorată, astfel încât a respins  contestația la executare ca neîntemeiată.

Având în vedere soluția pronunțată, a respins  și cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel contestatoarea  *** , în motivare arătând următoarele:

 Prima instanță nu a dat dovada de rol activ, dând o maximă eficienţă susţinerilor intimatului şi înlăturând în totalitate apărările  intimatei. Prin actele de executare contestate, BEJ a solicitat instituţiei contestatoare să se conformeze dispozitivului titlului executoriu reprezentat de Decizia Civila nr.  ***/05.09.2013  pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti.

Dispozitivul titlului executoriu reprezentat de decizia civila nr. ***/05.09.2013  pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr.  *** , prevede obligarea instituţiei contestatoarea la restituirea către reclamant a sumei de 427.710 lei, precum şi a dobânzilor fiscale prevăzute de C.pr.fiscală, calculate de la expirarea termenului de 45 de zile de la data depunerii cererii de restituire, până  la restituirea efectivă şi integrală a sumei. Cu toate că suma de 427.710 lei a fost virată în contul reclamantului-creditor la data de 30.10.2014, BEJ  ***  a continuat să calculeze dobânda fiscală şi după data de 30.10.2014, astfel încât  acesta a calculat dobânda fiscală la dobânda calculată de la expirarea termenului de 45 de zile de la data depunerii cererii de restituire până la data achitării integrale a creanţei de 427.710 lei.

În aceste condiţii consideră că BEJ a procedat nelegal. Astfel, la data de 07.06.2017, contestatoarea  a primit din partea Activităţii de Trezorerie şi Contabilitate Publica adresa nr.MBR-TREZ.-***, prin care i s-a adus la cunoştinţa că debitul, respectiv creanţa în cuantum de 427.710 lei, solicitată de către creditorul  ***  prin intermediul BEJ  *** , a fost achitat la data de 30.10.2014.

Totodată, contestatoarea  a achitat către BEJ, toate cheltuielile de executare în cuantum de 12.536,20 lei mai având de achitat dobânda fiscală (în sumă de 214.197,17 lei) până la data achitării integrale a creanţei în suma de 427.710 lei, adică până la data de 30.10.2014, suma urmând a fi achitata de trezorerie, astfel cum este precizat în adresa nr.MBR-TREZ.-***. În aceste condiţii calcularea dobânzilor fiscale după data de 30.10.2014 reprezintă o încălcare  a dispozitivului titlului executoriu de către BEJ " *** " şi un motiv întemeiat pentru anularea actelor de executare emise BEJ.

 Aşadar, în raport de cele arătate mai sus, se solicită instanţei  să constate că, în situaţia în care debitul principal a fost achitat, nici dobânzile nu sunt datorate.

Pentru considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea apelului, schimbarea  în tot a sentinţei civile nr. ***/22.12.2017 , pronunţată de Judecătoria Sector 3 în dosarul civil nr. 15688/300/20017, în sensul admiterii contestaţiei la executare şi a cererii de suspendare, așa cum a fost formulată.

 Prin întâmpinarea formulată intimatul creditor  ***  a solicitat  respingerea apelului formulat, ca neîntemeiat, şi, în consecinţă, menţinerea sentinţei apelate ca legală şi temeinică, precum şi obligarea apelantei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate intimatului prin soluţionarea prezentului litigiu.

În motivare intimatul creditor a arătat că prin sentinţa civilă atacată, în mod corect, prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, contestaţia la executare şi a respins cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect, formulate de către AFP. 

Principale considerente pe care instanţa de fond şi-a fundamentat această soluţie sunt următoarele:

”In speţă, contestatoarea a achitat suma de 12.536,20 lei (recipisa de consemnare din 04.08.2014 de la fila 69 ) şi suma de 428.605,70 lei (plata efectuată la data de 30 octombrie 2014 de la fila 113), fiind rămas un rest de achitat în cuantum de 230.738,64 lei, astfel cum a fost actualizat în conformitate cu art. 1509 alin 2 C.civ (222.377,26 lei reprezentând debit principal restant şi suma de 8.361,38 lei reprezentând dobândă fiscală).

În speţă, ordinea de recuperare a sumelor trebuie să se facă în conformitate cu art. 1509 alin 2 C.civ. deoarece părţile nu au stabilit modul de imputaţie printr-o convenţie.

În aceste condiţii, instanţa constată că după începerea executării silite contestatoarea a achitat doar o parte din suma datorată, astfel încât instanţa va respinge contestaţia la executare ca neîntemeiată.

Având în vedere soluţia pronunţată, instanţa va respinge şi cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.”

Prin apelul formulat, AFP Sector 2 critică soluţia instanţei de fond sub aspectul temeinicii sale, neaducând, însă, niciun argument nou faţă de cele expuse în fondul cauzei.

Astfel, în susţinerea cererii de apel, autoritatea invocă următoarele argumente:

-în mod greşit a reţinut instanţa de fond faptul că AFP Sector 2 nu a achitat în integralitate debitul principal datorat în baza titlului executoriu, reprezentat de Decizia civilă nr. ***/05.09.2013, având în vedere plata sumei de 428.605,70 lei, din data de 30.10.2014, care, în concepţia AFP Sector 2, a stins în integralitate debitul principal, rămânând de achitat doar dobânda fiscală datorată până la data achitării integrale a creanţei, respectiv până la data de 30.10.2014;

-în mod greşit, executorul judecătoresc a continuat să calculeze dobânzi fiscale ulterior datei de 30.10.2014, comiţând o ”încercare de fraudare a unei instituţii a statului”, respectiv o ” ilegalitate”;

- în mod greşit, instanţa de fond nu a dispus suspendarea executării silite, având în vedere credibilitatea argumentelor expuse în contestaţie, „susceptibile să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea procedurii de executare”.

Toate argumentele prezentate de AFP Sector 2, prin intermediul cererii de apel, sunt profund neîntemeiate, motiv pentru care se impune respingerea apelului şi menţinerea Sentinţei apelate ca legală şi temeinică.

Temeinicia soluţiei pronunţate de instanţa de fond.

Se învederează  instanţei de apel faptul că, contrar susţinerilor apelantei, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea contestaţiei la executare, ca neîntemeiată, având în vedere faptul că executorul judecătoresc, în mod corect, a calculat debitul restant şi dobânda fiscală aferentă, explicaţiile cu privire la modalitatea de calcul fiind prezentate în mod constant pe parcursul procedurii de executare silită.

Astfel, prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr.  ***/05.09.2013 , a fost stabilită în sarcina AFP Sector 2 obligaţia de plată în cuantum de 427,710 lei, la care se adaugă dobânzi fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate de la expirarea termenului de 45 de zile de la data depunerii cererii de restituire până la data efectuării plăţii efective, plus cheltuieli de executare.

La data de 30.10.2014, debitoarea a achitat suma de 428,605.70 lei, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 1.509 alin. 2 din Codul Civil, s-au imputat mai întâi asupra cheltuielilor de executare, apoi asupra dobânzilor şi în final asupra capitalului, astfel că, în urma efectuării plăţii, a rămas de achitat un debit principal restant de 222,377.26 lei, astfel cum, în mod corect, a reţinut şi instanţa de fond.

Astfel, în mod corect executorul judecătoresc a continuat să calculeze dobânzi fiscale ulterior datei de 30.10.2014, având în vedere că debitul principal nu a fost stins în totalitate.

În aceste condiţii, apare ca evident faptul nu executorul judecătoresc este cel care încalcă dispozitivul titlului executoriu, astfel cum în mod eronat susţine apelanta, ci chiar AFP Sector 2, care refuză, de aproape 4 ani de zile, să îşi execute în integralitate obligaţia, astfel cum aceasta a fost stabilită prin dispozitivul Deciziei civile nr.  ***/05.09.2013 .

În susţinerea acestor argumente, se aduc în vederea instanţei de apel două hotărâri, pronunţate în cadrul prezentului dosar de executare nr. ***/2014, prin care instanţele de judecată au respins contestaţiile la executare formulate de autoritate împotriva altor Somaţii şi încheieri de actualizare a debitului, ce conţin aceeaşi modalitate de calcul a dobânzilor fiscale:

a) Sentinţa civilă nr. *** din data de 11.05,2018, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 în dosarul nr. ***.

Prin intermediul contestaţiei la executare ce formează obiectul dosarului nr. ***/300/2017, AFP Sector 2 solicită suspendarea executării silite şi anularea Adresei de înfiinţare a popririi emisă la data de 21.06.2017, precum şi a încheierii nr. ***/03.05.2017 de actualizare a debitului în funcţie de criteriul dobânzii legale în materie fiscală.

Astfel că, sub aspectul motivării, această contestaţie la executare  este identică cu cea care formează obiectul prezentului dosar, atât cu privire la argumentele în susţinerea admiterii suspendării executării silite, cât şi cu privire admiterea contestaţiei la executare.

Prin Sentinţa Civilă nr. *** din data de 11.05.2018, Judecătoria Sectorului 3 a respins contestaţia la executare şi cererea de suspendare ca neîntemeiate, validând, astfel, argumentele invocate de către subsemnatul şi modalitatea corectă de actualizare a debitului, efectuată de executorul judecătoresc, raportat la curgerea în continuare a dobânzilor fiscale.

În motivare, instanţa de fond a reţinut următoarele:

„Motivele invocate de contestatoarea în susţinerea modului în care a imputat plăţile efectuate către debitor vin în contradicţie evidentă cu prevederile legale ale ort. 1507 alin. (1) şi art. 1509 alin. (2) C.civ. [..]. Aşadar, prin încheierea nr. ***/02.02.2015 [..], executorul judecătoresc a imputat corect sumele achitate de debitoare, mai întâi asupra cheltuielilor şi dobânzilor datorate până la acel moment şi apoi restul rămas asupra creanţei principale.

Prin faptul că a acţionat astfel, executorul judecătoresc nu a încălcat dispozitivul hotărârii judecătoreşti astfel cum susţine contestatoarea, ci contestatoarea este cea care nu l-a respectat întrucât nu s-a conformat de bunăvoie acestuia şi nu a executat integral şi la timp dispoziţiile instanţei [..].”

În concluzie, prin prisma acestei soluţii, este evidentă legitimitatea demersurilor efectuate de executorul judecătoresc, astfel că apar ca profund nefundamentate criticile aduse de către apelantă soluţiei instanţei de fond.

b) Sentinţa civilă nr.  ***/21.12.2016 , pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr.  *** (rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.  ***/21.04.2017 , pronunţată de Tribunalul Bucureşti);

Astfel, se aduce în atenţia instanţei de apel faptul că acest calcul al dobânzii fiscale prin raportare la debitul principal restant în valoare de 222.377,26 lei, a fost prezentat de executorul judecătoresc şi în cadrul încheierii privind stabilirea sumei datorate în raport cu data de 15 septembrie 2016 şi a somaţiei emisă la aceeaşi dată , ambele acte de executare formând obiectul dosarului nr.  *** .

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. *** din 21.12.2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut faptul că AFP Sector 2 şi-a modificat contestaţia în sensul solicitării anulării somaţiei emisă la data de 15 septembrie 2016, cu privire la achitarea sumei în cuantum de 52.481,03 lei cu titlu de actualizare debit.

Analizând dosarul de executare, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut în mod corect în cadrul Sentinţei civile nr. *** din 21.12.2016 următoarele:

”Rezultă că prin plata efectuată în data 02.10.2014 contestatoarea a achitat suma de 12.536, 20 lei, cheltuieli de executare, suma de 214.197, 17 lei, dobânda fiscală calculată până la data de 31.07.2014 şi suma de 201.872, 33 lei, debit principal, rămânând de achitat suma de 225.837, 67 lei.

În aceste condiţii, contestatoarea datorează dobânda fiscală în continuare raportat la debitul principal neachitat, respectiv pentru perioada 03.02.2015 -15.09.2016 aceasta fiind în cuantum de 52.481, 03 lei.

Faţă de această situaţie, instanţa reţine că executarea nu este nici lipsită de obiect şi nici inadmisibilă, astfel cum susţine contestatoarea, contestaţia sub acest aspect fiind neîntemeiată.”

Cu alte cuvinte, este evident că instanţa de judecată validează modalitatea de calcul a dobânzii fiscale, prin raportare la debitul rămas în urma efectuării plătii din data 30.10.2014.

Sentinţa civilă nr. *** din 21.12.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a fost schimbată în parte de instanţa de apel, însă doar cu privire la respingerea criticilor privind perimarea executării silite, fiind menţinută în rest sentinţa instanţei de fond.

Cu alte cuvinte, analiza instanţei de fond cu privire la modalitatea de calcul a rămas definitivă, întrucât nu a format obiectul apelului, astfel că intervine, cu privire la această modalitate de calcul, beneficiul puterii de lucru judecat.

Ca atare,  consideră că sunt pe deplin incidente în prezenta cauză prevederile art. 431 Cod Procedură Civilă, conform cărora:

”(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.”

Aşadar, art. 431 alin. (2) Cod Procedură Civilă reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, ce presupune posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

După cum s-a arătat în doctrina de specialitate, în acest caz, nu este necesar să existe triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) Cod Procedură Civilă.

Dispoziţiile art. 430 alin. (2) Cod Procedură Civilă statuează în sensul că nu numai dispozitivul hotărârii judecătoreşti dobândeşte autoritate de lucru judecat, ci şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Prin urmare, există încălcare a autorităţii de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicţie dispozitivele hotărârile judecătoreşti, dar şi atunci când contradicţia operează între considerentele acestora, în sensul de a nega, sau dimpotrivă, de a se afirma ceea ce s-a negat anterior asupra unei chestiuni litigioase care a făcut obiect al dezbaterii şi al verificării jurisdicţionale, lucrul judecat având şi o funcţie pozitivă care impune judecăţii ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranşată deja printr-o altă hotărâre judecătorească, înzestrată cu autoritate de lucru judecat.

În sensul celor anterior enunţate s-a pronunţat şi înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a reţinut în mod expres faptul că ..puterea lucrului judecat este o prezumţie legală, iuris et de iure, în virtutea căreia ceea ce s-a rezolvat jurisdicţional într-un litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat (Î.C.C.J., Decizia nr. 2357 din 5 iunie 2015 ).

Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a statuat prin Decizia nr. ***/21.10.2015  următoarele:

"Aşa cum a arătat chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva ce priveşte raporturile juridice dintre părţi, arătând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.”

Într-o altă cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut prin Decizia nr. 1777/2015  că: ”în mod corect, instanţa de apel a precizat că nu respinge acţiunea în baza autorităţii de lucru judecat, ci are obligaţia de a judeca în fond, însă soluţia trebuie să ţină cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept dedusă judecăţii, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat, că a mai fost odată dezlegată chestiunea litigioasă.”

Aşadar, optica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi a instanţelor naţionale, cu privire la efectul pozitiv al prezumţiei legale de lucru judecat este constantă, în sensul în care se arată că prezumţia de lucru judecat, impune consecvenţă în judecată, în sensul în care nu opreşte judecata celei de a doua acţiuni, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare de care trebuie să se ţină seama.

În consecinţă, chestiunea litigioasă privind calculul dobânzii fiscale prin raportare la calculul debitului restant, astfel cum a fost prezentat în cadrul somaţiei şi încheierii emisă la data de 15.09.2016, se bucură de prezumţia de lucru judecat, neputând fi contrazise de către instanţa de apel învestită cu soluţionarea prezentei cauze, ca urmare a funcţiei pozitive a lucrului judecat, care devine incidenţă ori de câte ori în judecata ulterioară (în acest caz fiind vorba de prezentul litigiu) este adusă în discuţie o chestiune litigioasă care are legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior (în cadrul unei contestaţii la executare ce vizează aceeaşi procedură de executare silită).

Cu alte cuvinte, temeinicia calculului efectuat de către executorul judecătoresc a fost deja tranşată în mod definitiv de către o instanţa de judecată, prin menţinerea ca legale şi temeinice a actelor de executare silită în cadrul cărora a fost consemnat acest calcul.

Faţă de toate aceste argumente, este evident faptul că argumentele prezentate de către AFP Sector 2 prin cererea de apel, cu privire la netemeinicia soluţiei de respingere a contestaţiei la executare, sunt profund neîntemeiate, astfel că se impune respingerea apelului formulat şi menţinerea Sentinţei apelate ca legală şi temeinică.

Cu privire la soluţia instanţei de fond asupra cererii de suspendare a executării silite, se apreciază  că aceasta este întemeiată, având în vedere că actele de executare efectuate de executorul judecătoresc sunt valabile şi legal efectuate, aspect constatat şi de către instanţele judecătoreşti, astfel că, în mod evident, nu există nicio "îndoială serioasă cu privire la legalitatea procedurii de executare”.

Mai mult, în cadrul prezentei proceduri de executare, sigura parte prejudiciată în mod substanţial este intimatul, căruia îi este negat în mod nelegal şi abuziv, însuşi dreptul de proprietate asupra sumelor de bani datorate de AFP Sector 2.

O interpretare contrară acelor arătate mai sus, ar presupune asigurarea unei situaţii privilegiate autorităţii publice, care continuă să aibă o conduită abuzivă, prin refuzul constant şi expres de a pune în executare titlul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească.

În consecinţă, având în vedere motivele prezentate mai sus, a solicitat respingerea  apelului formulat de AFP Sector 2 ca neîntemeiat şi, în consecinţă, menţinerea, în întregime, a sentinţei civile nr.  ***/22.12.2017 , întrucât este legală şi temeinică, totodată, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 718, alin. 1 din Codul de Procedură Civilă precum şi celelalte dispoziţii legale şi principii de drept invocate în cuprinsul prezentei întâmpinări.

 Examinând apelul prin raportare la criticile formulate de apelanta contestatoare și ținând seama de dispozițiile legale incidente, Tribunalul constată următoarele :

Prin contestația la executare, contestatoarea a solicitat anularea adresei de înființare a popririi emisă la data de 21 iunie 2017 precum și a încheierii de nr. ***/03.05.201, cu privire la actualizarea debitului, emise în dosarul de executare silită nr.  ***/2014 al BEJA  *** .

Tribunalul reține că executarea silită se desfășoară la cererea intimatului creditor  *** , în temeiul titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr.  ***/05.09.2013  pronunțată de Curtea de Apel București –Secția a VIII a Contencios Administrativ și Fiscal.

Potrivit titlului executoriu menționat, apelanta contestatoare a fost obligată la plata către creditor a sumei de 427.710 lei, precum și la plata dobânzilor fiscale prevăzute de codul de procedură fiscală calculate de la expirarea termenului de 45 de zile de la data depunerii cererii de restituire până la data restituirii efective și integrale a sumei.

Ca urmare a cererii de executare silită formulate de creditor, ce face obiect al dosarului de executare silită nr.  ***/2014 al BEJA  *** , la data de 03.06.32014 executorul judecătoresc a întocmit acte de executare silită pentru recuperarea sumei de  sumei de 427.710 lei reprezentând debit conform titlului executoriu, 31.137,29 lei actualizare debit și 12.536,20 lei cheltuieli de executare.

La data de 04.08.2014, terțul poprit a consemnat la dispoziția executorului judecătoresc, suma de 12.536,20 lei. (fila 69 dosar de fond), iar la data de 30.04.2014 creditorului i-a fost virată suma de 428.605,70 lei, aspect necontestat și, de altfel recunoscut expres de către creditor prin  cererea adresată executorului judecătoresc. (fila 108 dosar de fond).

Prin adresa de înființare a popririi emisă de executorul judecătoresc la data de 21.06.2017, contestată în cauză, a fost dispusă înființarea popririi până la concurența sumei de 13.164,73 lei, reprezentând actualizarea debitului în raport de rata dobânzii legale în materie fiscală, calculată la suma de 223.377,26 lei debit principal, pentru perioada 06.12.2016-03.05.2017.

Tribunalul reține că prin  decizia privind compensarea obligațiilor fiscale  nr. ***/16.10.2014 (fila 112) și decizia de restituire nr. ***/16.10.2014 (fila 111) s-a procedat, conform art. 116 și 117 cod procedură fiscală (OG nr. 92/2003) la compensarea creanțelor reciproce deținute de contestatoare și de intimatul creditor, suma a cărei restituire a fost dispusă fiind în cuantum de 417.334 lei. Se observă că operațiunea de compensare fiscală a ținut seama de creanța de 427.710 lei deținută de intimat împotriva apelantei, în temeiul titlului executoriu - decizia civilă nr.  ***/05.09.2013  pronunțată de Curtea de Apel București –Secția a VIII a Contencios Administrativ și Fiscal  cât și de creanța pe care creditorul o datora la rândul său contestatoarei, în cuantum de 10.376 lei.

Prin urmare, față situația de fapt expusă, nu se poate considera, astfel cum eronat susține intimatul, că plata efectuată la data de 30.10.2014  a stins doar parțial debitul principal și că acesta este în continuare purtător de dobândă. Dimpotrivă, se constată că această plată a vizat debitul principal, în condițiile în care compensarea fiscală s-a realizat în considerarea sumei datorate creditorului în temeiul titlului executoriu, respectiv creanța în cuantum de 427.710 lei.

Așadar, compensația fiscală produce efectul de stingere a obligației de plată a debitului principal. În acest sens, trebuie avut în vedere că plata efectuată la data de 30.10.2014 nu a fost una voluntară, ci ea a vizat chiar executarea deciziei de restituire nr. ***/16.10.2014, emisă în legătură cu operațiunea de compensare fiscală a creanțelor reciproce.

Drept consecință, argumentele intimatului referitoare la dezlegările anterioare vizând imputația plății conform normelor de drept comun, art. 1509 cod civil,  sunt lipsite de relevanță din perspectiva examinată, întrucât debitul principal a fost stins ca urmare a compensației fiscale, efectele acesteia neputând fi ignorate, compensația fiind realizată conform codului de procedură fiscală care conține norme speciale ce  se aplică prioritar.

Totodată, Tribunalul reține că decizia de compensare nu a fost contestată și nici nu s-a probat că ar fi fost desființată, astfel că aceasta produce efecte depline.

Așa fiind, urmare a stingerii debitului principal, consecință a compensației fiscale, Tribunalul apreciază că executarea silită nu mai putea continua decât pentru dobânda fiscală calculată asupra debitului de 427.710 lei pentru perioada cuprinsă între expirarea termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire şi până la plata debitului principal, 30.10.2014, precum şi asupra cheltuielilor de executare calculate exclusiv asupra acestei sume, impunându-se anularea adresei de înființare a popririi emisă la data de 21 iunie 2017, precum și a încheierii de nr. ***/03.05.201, cu privire la actualizarea debitului, emise în dosarul de executare silită nr.  ***/2014 al BEJA  *** .

Drept consecință, față de toate argumentele expuse, văzând și disp. art. 480 alin.2 cod procedură civilă, Tribunalul va admite apelul, va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că va admite contestaţia la executare, va anula actele de executare contestate, dispunând continuarea executării silite cu privire la dobânda fiscală calculată asupra debitului de 427.710 lei pentru perioada cuprinsă între expirarea termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire şi până la plata debitului principal, 30.10.2014 precum şi asupra cheltuielilor de executare calculate exclusiv asupra acestei sume.

Va menţine celelalte dispoziţii privind suspendarea executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul civil formulat de apelanta - contestatoare ***, cu sediul în Bucureşti, *** împotriva Sentinţei Civile nr.  ***/22.12.2017  pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în dosarul nr. *** , în contradictoriu cu  intimatul *** , CNP ***, domiciliat în Bucureşti, ***

Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că:

Admite contestaţia la executare.

Anulează actele de executare contestate.

Dispune continuarea executării silite cu privire la dobânda fiscală calculată asupra debitului de 427.710 lei pentru perioada cuprinsă între expirarea termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire şi până la plata debitului principal, 30.10.2014 precum şi asupra cheltuielilor de executare calculate exclusiv asupra acestei sume.

Menţine celelalte dispoziţii privind suspendarea executării silite.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.11.2018.

PREŞEDINTE,  JUDECĂTOR, GREFIER,

*** *** ***

Red.***/Dact. ***/ 5 ex./09.01.2019.

Jud. sector 3/Jud. fond :.***

1 ex. se comunică BEJA  ***

Domenii speta

Spete similare