Acţiune în daune contractuale; obligaţie de mijloace ; procedura de citare.

În tot cuprinsul sentinţei se regăseşte aceeaşi eroare cu privire la numele pârâtei, iar sentinţa a fost şi ea greşit comunicată către Agenţia Heracles. Aşadar, procedura de citare şi comunicare a actelor de procedură cu pârâta s-a făcut cu o altă denumire.

Potrivit dispoziţiilor art.164 al.1 şi 2 c.pr.civ, dovada de înmânare a citaţiei sau a altui act de procedură va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, denumirea destinatarului. Nulitatea este expresă şi , raportat la dispoziţiile art.175 al.2 c.pr.civ., vătămarea procesuală este prezumată de lege şi partea nu trebuie să facă dovada acesteia. Cum pârâta nu a fost prezentă, Tribunalul constată că în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul în lipsa părţii care nu a fost legal citată.

Potrivit art.1481 al.2 c.civ., obligaţia de mijloace impune debitorului să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis, el negarantând şi rezultatul. Prin art.2 din contract părţile au lămurit acest aspect, arătând în mode expres că reclamanta îşi asumă o obligație de mijloace (de diligenţă). Natura obligaţiei asumate are consecinţe asupra modalităţii de apreciere a neexecutării, în sensul că, în cazul acetui tip de obligaţii, neatignerea rezultatului constituie neexecutare doar dacă neatingerea rezultatului este consecinţa faptului că debitorul nu a depus diligenţa necesară.

-Codul de procedură civilă : art.164

-Codul Civil : art.1481

Decizia civilă nr.4/9.01.2020

Prin sentinţa civilă nr.xxx/21.02.2018  a Judecătoriei Galaţi  a fost admisă în parte acţiunea şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 5.250 lei cu titlu de debit, penalităţi de întârziere de 0,7% pe zi , calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data plăţii, precum şi suma de 40 euro reprezentând daune-interese minimale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat  apel în termen legal pârâta A. H. SRL, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate şi în rejudecare respingerea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta a arătat că atât cererea de valoare redusă, cât şi sentinţa pronunţată sunt greşite în ceea ce priveşte numele pârâtei. A invocat decizia nr.4211/2013 a ÎCCJ, prin care se reţine că indicarea greşită a numelui celui căruia trebuie să i se comunice actul de procedură echivalează cu o necomunicare şi atrage sancţiunea nulităţii absolute a comunicării.

În cauza de faţă, instanţa a soluţionat cauza deşi procedura de citare nu era îndeplinită în mod legal cu pârâta, aceasta fiind citată sub o altă denumire. În acest fel i s-a cauzat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Pe fondul cauzei a arătat că în mod incorect a apreciat instanţa că sunt îndeplinite condiţiile art.1025 şi urm.cpc. deşi reclamanta a invocat ca temei al cererii răspunderea contractuală, aceasta nu a făcut şi dovada faptului că şi-ar fi îndeplinit obligaţiile din contract, dar a emis totuşi facturi. Acestea nu au fost însuşite de pârâta-apelantă având în vedere că, din cauza neîndeplinirii obligaţiilor de către reclamanta-intimată, a apelat la serviciile unui alt furnizor.

Intimata legal citată a formulat întâmpinare.

A solicitat anularea apelului , invocând excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat cererea de apel.

A invocat excepţia tardivităţii apelului, motivat de faptul că nu a fost respectat termenul legal de 30 de zile pentru exercitarea căii de atac.

A invocat excepţia inadmisibilităţii apelului şi a tardivităţii formulării apărărilor, întrucât apelanta invocă motive de fapt şi de drept pe care le-ar fi putut opune prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat. A arătat că în temeiul contractului pârâta-apelantă s-a obligat să achite în avans contravaloarea serviciilor comandate, sub formă de abonament. Contractul nu a fost anulat, iar pârâta-apelantă nu a invocat la momentul oportun excepţia de neexecutare. Obligaţia intimatei era una de diligenţă, nu una de rezultat.

La termenul din data de 1.10.2019 Tribunalul a respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii de repezentant a persoanei care a semnat cererea de apel, a tardivităţii formulării apelului şi a inadmisibilităţii apelului. Tadivitatea formulării motivelor de apel a fost calificată ca o apărare de fond.

Examinând legalitatea şi  temeinicia sentinţei civile nr.316/21.02.2018 pronunţată de Judecatoria Galaţi prin prisma motivelor invocate , instanţa de apel a reţinut următoarele:

Din înscrisurile depuse în apel , respectiv informaţiile furnizate de ONRC, rezultă că denumirea corectă a pârâtei-apelante este A. H. SRL, iar nu H., aşa cum a arătat reclamanta- intimată. Susţinerile apelantei sunt corecte în ce ceea ce priveşte soluţionarea cauzei de către prima instanţă cu încălcarea normelor de procedură privind citarea. De asemenea, în tot cuprinsul sentinţei se regăseşte aceeaşi eroare cu privire la numele pârâtei, iar sentinţa a fost şi ea greşit comunicată către Agenţia Heracles. Aşadar, procedura de citare şi comunicare a actelor de procedură cu pârâta s-a făcut cu o altă denumire.

Potrivit dispoziţiilor art.164 al.1 şi 2 c.pr.civ, dovada de înmânare a citaţiei sau a altui act de procedură va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, denumirea destinatarului. Nulitatea este expresă şi , raportat la dispoziţiile art.175 al.2 c.pr.civ., vătămarea procesuală este prezumată de lege şi partea nu trebuie să facă dovada acesteia. Cum pârâta nu a fost prezentă, Tribunalul constată că în mod greşit prima instanţă a soluţionat procesul în lipsa părţii care nu a fost legal citată, astfel că în temeiul art.480 al 3 c.pr.civ. va admite apelul , va anula hotărârea şi va rejudeca fondul cererii.

În rejudecare, Tribunalul a constatat că reclamanta E. A. S. SRL a solicitat, pe calea procedurii cererilor de valoare redusă, obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor web prestate în baza contractului 4235/7.04.2017. Pentru serviciile prestate reclamanta-creditoare a emis 3 facturi despre care arată că, deşi nesemnate, fac dovada cuprinsului lor potrivit art.277 c.pr.civ.

Potrivit art.4,7 şi 10 din contract, obiectul acestuia constă în prestarea de către reclamantă a  serviciilor web în anumite condiţii descrise în înţelegerea părţilor, pentru o perioadă de 6 luni şi preţul de1750 lei pe lună. Reclamanta, care consideră că şi-a îndeplinit obligația asumată, a emis un număr de 3 facturi. Pârâta a refuzat plata acestor facturi deoarece , în opinia ei, reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia.

În temeiul art.1270 şi 1516 c.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, ambele părţi fiind obligate la executarea lui întocmai. Refuzând semnarea facturilor şi plata acestora, pârâta a invocat de fapt excepţia de neexecutare a contractului de către cealaltă parte.

Din înscrisurile depuse în apel a rezultat că în perioada de derulare a contractului încheiat cu reclamanta , pârâta a apelat şi la serviciile G. I. L., iar aceasta din urmă a prestat efectiv serviciile aceleaşi servicii la care se angajase şi reclamanta. Din această situaţie de fapt rezultă o prezumţie simplă în sensul că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată, prezumţie pe care E. A. S. SRL ar fi putut să o răstoarne  făcând proba contrară, în sensul că a prestat serviciile la care s-a obligat. Or, reclamanta, deşi pretinde plata preţului contractului şi invocă neexecutarea acestuia din partea pârâtei, nu face dovada îndeplinirii propriei obligaţii. Împrejurarea că, potrivit art.2 din contract, şi-a asumat o obligaţie de diligenţă, nu o scuteşte de dovada acesteia.

Potrivit art.1481 al.2 c.civ., obligaţia de mijloace impune debitorului să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis, el negarantând şi rezultatul. Prin art.2 din contract părţile au lămurit acest aspect, arătând în mode expres că reclamanta îşi asumă o obligație de mijloace (de diligenţă). Natura obligaţiei asumate are consecinţe asupra modalităţii de apreciere a neexecutării, în sensul că, în cazul acetui tip de obligaţii, neatignerea rezultatului constituie neexecutare doar dacă neatingerea rezultatului este consecinţa faptului că debitorul nu a depus diligenţa necesară. Or, reclamanta nu a administrat nicio probă care să facă dovada îndepliniri obligaţiei sale în maniera descrisă la art.4 din contract, deşi acest lucru era posibil.

Potrivit art.1548 c.civ. culpa debitorului contractual se prezumă prin simplul fapt al neexecutării. Reclamanta este prezumată a fi în culpă în ceea ce priveşte neexecutarea obligaţiei sale şi, întrucât nu a răsturnat această prezumţie, pârâta a refuzat la rândul ei să îşi execute obligaţia de plată.

Atitudinea pârâtei este întemeiată având în vedere că, potrivit art.1556 c.c.iv, atunci când obligațiile născute dintr-un contra sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre părţi nu execută sau nu oferă executarea obligaţiei cealaltă parte poate, într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligaţii.

Cum reclamanta nu şi-a îndeplinit propria obligaţie, nu poate pretinde acest lucru pârâtei. Prin urmare, cererea de chemare în judecată este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.

Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a admis apelul în temeiul art.480 al.3 cpc instanţa , a anulat sentinţa apelată şi a respins ca nefondată  cererea de chemare în judecată.

Domenii speta

Spete similare