Contestație act administrativ fiscal

 Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2019:067.000762

Cod operator 2443

Dosar nr. ---/---/---

R O M Â N I A

T.G.

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentința nr. 762/2019

Şedinţa publică din 13 Septembrie 2019

Completul compus din:

PREŞEDINTE O.C.S.

Grefier C.C.

Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul P.R.I., în contradictoriu cu pârâţii X și Y, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că a fost depus la dosar de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Z, răspunsul solicitat prin adresă de către instanță şi că reclamantul a învederat printr-o precizare depusă la dosar că nu se impune introducerea în cauză a numitului L.E.Ş., întrucât în privinţa acestuia s-a pronunţat o hotărâre în dosarul nr. 8610/63/2018.

Având în vedere cele invocate de către reclamantul P.R.I., dând eficienţă prevederilor art. 78 alin. 2 C.pr.civ., tribunalul apreciază că pricina de faţă poate fi soluţionată şi fără introducerea în cauză a numitului L.E.Ş..

Nemaifiind cereri noi de formulat, tribunalul a considerat cauza în stare de judecată, rămânând în pronunțare asupra fondului cauzei.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă:

Prin cererea înregistrată la data de 18.12.2019, pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. ---/---/---, reclamantul P.R.I. în calitate de administrator şi asociat al societăţii P. S.R.L. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. CRR_REG-19095/30.08.2018 privind soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJG_DEJ-5012-1 din data de 16.05.2018, în contradictoriu cu intimatele: X și Y, prin care a solicitat admiterea contestației şi pe cale de consecință, desființarea Deciziei nr. CRR_REG-19095/30.08.2018 de soluţionare a contestației pe cale administrativă, precum şi a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJGJDEJ-5012-1 din data de 16.05.2018 ambele acte fiind emise de intimate. 

În fapt, la data de 16.05.2018 a fost emisă, pe numele său Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. DJG_DEJ-5012-1 prin care, în calitatea sa de administrator al P. S.R.L., să fie obligat în solidar cu aceasta la plata către intimate a sumei de 89.384 lei.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație pe cale administrativă, în temeiul dispozițiilor art. 270 alin. 1 şi următoarele din Legea nr. 207/2015.

A învederat faptul că nu se impune atragerea răspunderii în solidar pentru asociații L. E.-Ş. şi P.R.-I. întrucât pentru 4 din cele 5 societăţii reclamantul şi asociatul a făcut plăţile, însă pentru societatea P. S.R.L. nu a reușit să achite decât o mică parte din sumele stabilite de către organele fiscale.

De asemenea, a arătat că Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. DJG_DEJ- 5012-1 din data de 16.05.2018 este lovită de nulitate în temeiul art. 26 alin. 3 din Legea nr. 207/2015 având în vedere că reclamantul  în calitate de administrator al P. S.R.L., deşi s-a  prezentat la sediul organului fiscal pentru audiere la convocarea stabilită, i s-a comunicat că poate depune actele la registratură şi nu trebuie să fie audiat în atare condiţii, a considerat reclamantul astfel că, decizia de angajare a răspunderii solidare a fost luată fără audierea contribuabilului, din vina exclusivă a organului fiscal competent, motiv pentru care a apreciat că se impune constatarea nulității deciziei contestate.

Organul fiscal emitent face vorbire totodată, de faptul că reprezentantul legal al societății avea obligaţia, conform art. 101 din Legea nr. 207/2015, de a declara la organul fiscal impozitele, taxele şi contribuțiile datorate bugetului general al statului, dar nu amintește că reclamantul şi-a îndeplinit această obligaţie, declarând întocmai cu realitatea şi la termen.

Așadar, organul fiscal emitent prezumă reaua-credinţă a debitorului. Neplata datoriilor scadente nu poate sub nici o formă să fie asimilată relei-credințe.

La data de 31.07.2018 a fost emisă Decizia CRR_REG-19095/30.08.2018 prin care s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de reclamant.

A apreciat acesta că motivele reţinute de intimate în cuprinsul ambelor decizii sunt neîntemeiate, nefiind întrunite cumulativ condițiile răspunderii solidare. Astfel, organul fiscal doar a invocat, nu a şi dovedit reaua-credință a contestatorului - administrator în determinarea nedeclarării şi/sau neachitării la scadență a obligațiilor fiscale.

A solicitat reclamantul,  a se observa că organul fiscal a pretins că deţine împotriva societății, creanțele mai sus identificate, însă acestea nu sunt certe, solicitându-se sume care nu mai există. Mai mult decât atât, A.J.F.P. este înscrisă la masa credală a debitoarei societate comercială, sens în care prejudiciul nu exista la acel moment, procedura fiind în curs de desfășurare.

Astfel, din concluziile raportului administratorului judiciar a reieşit că starea de insolvabilitate a societății a fost cauzată de factori externi, precum scăderea continuă a adaosului comercial, orientarea clienților către produse ieftine, de calitate îndoielnică, înrăutățirea comportamentului de plată al clienților, concurenţa de piață, cheltuielile salariale crescute, dar şi management defectuos. Însă, faptul că reclamantul nu are abilitaţi de manager, nu poate să conducă automat la concluzia că sunt de rea-credință, cum în mod greşit a stabilit organul fiscal în decizia atacată.

Mai mult decât atât, faptul că nu a reuşit să recupereze o creanță datorată de P. S.R.L., situație determinată şi de intrarea în insolvență a debitoarei, nu duce implicit la concluzia că administratorul a acționat cu vinovăție.

Decizia de angajare a răspunderii solidare a administratorului societății cu aceasta, este nelegală şi pe considerentul incidenței Legii nr. 85/2014, având în vedere că faţă de societate s-a deschis procedura insolvenței.

Reclamantul a invocat practica instanţei supreme (Decizia nr. 1587 din 27 Martie 2014 pronunţată în recurs de Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3221/2012 Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal).

Răspunderea solidară reglementată de dispoziţiile de procedura fiscală are natura unei răspunderi civile delictuale, însă spre deosebire de aceasta, legiuitorul a înţeles să prevadă şi condiţii speciale, expres enumerate la art. 27 din O.G. nr. 92/2003.

Un alt motiv pentru care a considerat reclamantul că nu se impune atragerea răspunderii a fost că societatea debitoare se afla în procedura insolvenţei, aşa cum a menţionat anterior, iar lichidatorul judiciar nu a identificat elemente ale unei fapte care să atragă răspunderea reprezentanţilor societăţii conform dispoziţiilor impuse de art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Astfel a considerat ca inclusiv în ceea ce priveşte atragerea răspunderii se impune să fie respectat principiul „specialia derogant generalibus” unde legea specială (Legea nr. 85/2014) reglementează restrictiv cauzele de atragere a răspunderii şi se va aplica cu prevalență faţă de legea generală invocată de organul fiscal.

Mai mult decât atât, din decizia contestată nu a rezultat care este fapta prin care a prejudiciat bugetul de stat, fiind menţionat chiar faptul că a achitat debitul a 4 din cele 5 societăţi în care are calitatea de asociat şi plata parțială a debitului P. S.R.L. la data de 18.11.2016, decizia fiind nemotivată, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 26 alin. (l) lit. e) din Codul de Procedură Fiscală.

A considerat nereală susținerea intimatelor potrivit căreia reclamantul nu ar fi luat măsuri de redresare a activităţii sau de deschidere a procedurii de insolvență.

În acest sens, a arătat reclamantul că la data de 27.11.2017 a introdus o cerere de deschidere a procedurii de insolvență, iar la 10.04.2018, în temeiul art. 174 din Legea privind procedura insolvenței, lichidatorul judiciar a cerut închiderea procedurii insolvenței debitorului P. S.R.L., precum şi radierea debitorului din registrul comerțului.

Pentru instituirea răspunderii personale a administratorilor/asociaților este necesar ca aceștia să aibă calitatea de autori ai faptelor limitativ enumerate de art. 25 din Legea nr. 207/2015, iar săvârșirea acestor fapte să fi determinat ajungerea persoanei juridice în stare de insolvabilitate, elemente care nu pot fi reţinute în persoana subsemnatului, faţă de fapta de a nu declara sau nu achita la scadenţă obligaţiile fiscale.

Organul fiscal s-a limitat la a susține, în decizia contestată, incidența unor texte de lege fără raportare la situația de fapt şi o prezumție simplă, aceea că fapta de a nu declara sau nu achita la scadenţă obligaţiile fiscale în primul rând ar fi constituit o obligaţie pentru reclamant şi, în al doilea rând, a presupus un management defectuos, exercitat cu rea-credinţă, în condiţiile în care pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului, se impunea a fi întrunite cumulativ cele patru elemente specifice răspunderii patrimoniale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia persoanei fizice în discuţie.

Mai mult, răspunderea persoanelor enumerate în alin. 2 al art. 25 este condiţionată, printre altele, de existenţa legăturii de cauzalitate între faptele expuse şi starea de insolvabilitate, astfel încât, fiind vorba despre răspundere, dispoziţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse şi asupra altor acţiuni sau omisiuni.

În ce priveşte întrunirea elementelor răspunderii patrimoniale a reclamantului, instanţa a reţinut că nu i se imputa, în concret, nici o faptă ilicită, statuându-se, fără o motivare convingătoare (în fapt, fără nici o motivare efectivă cu excepţia descrierii situaţiei de fapt) că a acţionat cu rea-credinţă în nedeclararea şi neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Nu în ultimul rând, a arătat reclamantul că trebuie menţionat faptul că nu orice deficienţă managerială este de natură a conduce la stabilirea răspunderii personale a administratorilor/asociaţilor şi a motiva suportarea pasivului de către aceştia. Prin instituirea acestei forme speciale de răspundere civilă, legiuitorul a urmărit să sancţioneze patrimonial o serie de fapte care contravin în mod flagrant ordinii juridice ce trebuie să domine relaţiile comerciale şi care sunt săvârşite cu rea-credinţă (dovada relei-credinţe revenind în sarcina organului fiscal) şi nu şi orice politică managerială deficitară.

Reaua-credinţă presupune o atitudine voliţională a persoanei vinovate constând în reprezentarea rezultatului negativ şi urmărirea obţinerii acelei finalităţi prin acţiunile sau inacţiunile lor.

În concluzie, reclamantul a considerat că se impune admiterea prezentei contestaţii.

În drept, a invocat reclamantul că sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 şi următoarele din Legea 554/2004.

Ca probatoriu, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, precum şi cu orice altă probă ar reieşi din dezbateri şi instanţa ar aprecia ca fiind utilă soluţionării cauzei.

La data de 06.02.2019, pârâta X, în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Y, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii  formulată de către reclamant.

În ceea ce priveşte susținerile reclamantului cu privire la o presupusă nelegalitate a deciziei de angajare a răspunderii pe considerentul incidenței Legii nr. 85/2014 după ce a fost declanșată procedura de insolvență, acesta a arătat că nici Codul de procedură fiscală, nici Legea nr. 85/2014 nu prevăd în mod expres interdicția emiterii deciziei de angajare a răspunderii de către organul fiscal în cazul pronunțării unei hotărâri definitive în procedura insolvenței, cu toate acestea reclamanta a considerat fără temei că soluţia definitivă din procedura insolvenței nu mai poate fi infirmată de o altă hotărâre judecătorească sau prin emiterea unei decizii de angajare a răspunderii solidare. 

Atragerea răspunderii solidare în temeiul art. 25 alin. 2 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală intervine dacă debitorul este declarat insolvabil în condiţiile Codului de procedură fiscală sau insolvent, art. 25, alin. 3, textul de lege precizând că debitorul se poate afla și în stare de insolvență.

În ceea ce priveşte atragerea răspunderii solidare conform art. 25, alin 2 Cod procedură fiscală, condiţia preexistentă de atragere a răspunderii presupune ca debitorul să fie insolvabil, insolvabilitatea fiind definită la art. 265 Cod procedură fiscală.

Prin raportare la dispoziţiile legale care reglementează insolvabilitatea, art. 265, alin. 2 Cod procedură fiscală, antrenarea răspunderii, art. 25, alin. 2 Cod procedură fiscală și ale art. 169, alin. 1 din Legea nr. 85/2014, se desprinde concluzia potrivit căreia antrenarea răspunderii în procedura insolvenței nu exclude emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare, întrucât cele două proceduri nu se exclud una pe alta.

 Dispoziţiile art. 25 Cod procedură fiscală reglementează instituirea răspunderii solidare ca modalitate de recuperare numai pentru creanțele bugetare, iar Legea nr. 85/2014 are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, în cadrul căreia poate fi creditor și statul pentru creanțele datorate bugetului de stat.

A considerat pârâta că nu trebuie ignorate nici dispoziţiile art. 220 alin. (10) Cod procedură fiscală.

Codul de procedură fiscală are în vedere numai angajarea răspunderii solidare a obligaţiilor de plată restante de natură fiscală, iar Legea nr. 85/2014 prevede la art. 169 faptul că răspunderea se antrenează indiferent de natura obligațiilor.

Având în vedere considerentele anterior expuse și din interpretarea textelor de lege aplicabile, rezultă faptul că prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, nu exclud posibilitatea de a aplica, concomitent, procedura atragerii răspunderii solidare reglementată de art. 25 Cod procedură fiscală, specifică recuperării creanțelor bugetare de la debitorul declarat insolvabil.

Nu se poate pune în discuţie oportunitatea atragerii răspunderii potrivit Legii nr. 85/2014 sau potrivit Codului de procedură fiscală, dimpotrivă organul fiscal având obligaţia să se folosească de toate mijloacele legale pe care le are puse la dispoziție pentru recuperarea creanțelor bugetare.

Starea de insolvență este definită la art. 5, pct. 29 din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii de insolvență, suspendându-se de drept măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului.

Astfel, după data declarării stării de insolvență care reprezintă condiția preexistentă pentru atragerea răspunderii solidare reglementată de art. 25, alin. (3) din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, se poate lua măsura atragerii răspunderii solidare în funcție de condițiile impuse de aceste prevederi.

În aceste condiţii este vorba despre o interpretare eronată a textului art. 25 Cod procedură fiscală, atunci când reclamanta a susținut faptul că după pronunțarea hotărârii în cadrul procedurii insolvenţei nu mai era posibilă emiterea deciziei de antrenare a răspunderii, aceasta interpretare adăugând la textul de lege o condiție proprie, aceea a limitării antrenării răspunderii reglementată de art. 25 Cod procedură fiscală după data deschiderii procedurii insolvenței.

Pe fond, a considerat pârâta că susţinerile reclamantului sunt netemeinice şi nelegale.

Prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. DJG-DEJ-5012- 1/16.05.2018, în temeiul art. 25, alin. (2), lit. c si d din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală s-a dispus angajarea răspunderii solidare a contestatorului, în limita sumei de 89.384 lei compusă din debite neachitate în cuantum de 63.574 lei şi accesorii de 25.810 lei.

Societatea debitoare înregistrează debite neachitate începând cu data de 25.01.2014.

Întrucât prin măsurile de executare silită întreprinse nu au fost recuperate creanţele fiscale restante, s-a procedat în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală la declararea stării de insolvabilitate fără bunuri şi venituri urmăribile a debitorului la data de 07.11.2017 fiind întocmit procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate, pentru creanţa fiscală în sumă totală de 87.665 lei.

În mod întemeiat s-a stabilit ca reclamantul a dat dovadă de rea-credinţă în îndeplinirea obligaţiilor ce-i reveneau în calitate de administrator al debitoarei, încălcând prevederile art. 20, alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, care stipulează că „reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, precum şi ai asociaţiilor fără personalitate juridică sunt obligaţi să îndeplinească obligaţiile fiscale ale persoanelor reprezentate în numele şi din averea acestora”.

În cauza au aplicabilitate si prevederile art. 25, alin. (2) lit. d şi art. 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Deşi reclamantul avea cunoştinţă că debitoarea înregistra obligaţii restante faţă de bugetul general consolidat al statului, nu a prezentat nicio dovadă care să demonstreze că a întreprins demersuri pentru achitarea obligaţiilor bugetare.

Prin urmare, contrar celor susţinute de către reclamant, a considerat pârâta că se face răspunzătoare de faptul că a încălcat prevederile art. 101 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd obligaţia de a declara la organul fiscal impozitele taxele şi contribuţiile datorate bugetului general consolidat al statului.

Obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei la care face trimitere textul art. 25, alin. 2 lit. c din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, este reglementată de prevederile art. 66 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţa.

Totodată, art. 5, pct. 29 din Legea nr. 85/2014 defineşte starea de insolvenţă ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, aceasta fiind prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor, şi respectiv iminentă, atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.

A arătat pârâta că obligaţiile de plată au fost generate de activitatea societăţii administrată de către reclamant. Această activitate a dus în mod constant la acumularea de obligaţii fiscale neachitate care au generat obligaţii fiscale accesorii pana la data deschiderii procedurii simplificate de insolvenţă.

A învederat pârâta,  instanţei, că decizia de angajare a răspunderii, a cărei anulare se solicita, a fost motivată în fapt şi în drept, şi a fost emisă pe baza situaţiei de fapt corect stabilită de către de organul fiscal.

Aşa cum s-a precizat anterior, organul fiscal a motivat şi a demonstrat îndeplinirea condiţiilor legale stabilite de art. 25, alin. 2, lit. d Cod procedură fiscală, faptul că administratorul societății nu a înţeles să îşi achite obligații fiscale rezultând în mod clar din situaţiile fiscale.

Conform art. 108 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală este precizat că: „în vederea stabilirii stării de fapt fiscale şi a obligaţiilor fiscale datorate, contribuabilul/plătitorul are obligaţia să conducă evidenţe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare”.

S-a învederat instanţei faptul că obligaţiile de plată au fost generate de activitatea societății administrată de către reclamant. Această activitate a dus în mod constant la acumularea de obligaţii fiscale neachitate care au generat obligații fiscale accesorii până la data deschiderii procedurii simplificate de insolvență.

A considerat pârâta că emiterea deciziei de atragere a răspunderii în solidar cu societatea debitoare este justificată în condițiile în care, cu rea-credință nu a dispus plata creanțelor fiscale, faptă ce a încălcat dispoziţiile art. 20, alin. 1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Din cele menţionate anterior şi din probele administrate în procedura prealabilă, s-a reţinut faptul că există un raport de cauzalitate între starea de insolvabilitate a debitorului, neachitarea obligaţiilor fiscale şi prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului, fiind întemeiată motivaţia emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare conform prevederilor art. 25, alin. (2), lit. c şi d din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În cauză, există un prejudiciu adus bugetului de stat care constă în imposibilitatea recuperării creanţelor fiscale scadente având în vedere starea de insolvabilitate a debitorului, definită ca fiind acea situaţie în care patrimoniul debitorului (ansamblul bunurilor/veniturilor urmăribile din societate) are o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale datorate, ori care nu are bunuri/venituri urmăribile.

Prejudiciul cauzat societăţii şi bugetului statului rezultă din neîndeplinirea de către aceasta a obligaţiilor fiscale în numele şi din averea persoanei juridice, în perioada mandatului de administrator al societăţii, existând un raport de cauzalitate dintre prejudiciul adus societăţii şi implicit bugetului general consolidat al statului.

Conform art. 1443, art. 72 şi art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, administratorul societăţii este răspunzător de îndeplinirea tuturor obligaţiilor reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege, precum şi cele impuse prin actul constitutiv al societăţii.

Dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 stabilesc criteriile de determinare a modului de îndeplinire a obligațiilor administratorului persoanei juridice, prin trimiterea la normele privind răspunderea mandatarului.

Având în vedere dispoziţiile legale aplicabile, precum şi practica judiciară în materie consideră că pentru a interveni răspunderea solidară, cu caracter special este necesar a fi îndeplinite condiţiile cumulative generale, ale răspunderii civile, privind existenţa prejudiciului, existenţa unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs, precum şi existența formei de vinovăție.

Din probatoriul administrat în procedura prealabilă şi din actele anexate cererii introductive, a rezultat faptul că sunt îndeplinite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale: există un prejudiciu şi anume debitele pentru care a fost declarată insolvabilitatea şi care nu au fost achitate până în prezent; există fapta ilicită reglementată de norme speciale şi anume: nedeclararea şi neplata obligaţiilor fiscale art. 25, alin. (2), lit. d, neinițierea acţiunilor în termenul legal privind declanșarea procedurii insolvenţei art. 25, alin. (2), lit. c) din Codul de procedură fiscală, nerespectarea reglementărilor legale privind obligaţiile administratorilor, art. 108, alin. (1) şi (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, art. 72 şi 73 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, art. 20, alin. (1) din Legea nr. 207/2015; între prejudiciu şi fapta ilicită există legătură directă şi anume faptul că, insolvabilitatea este determinată de neachitarea obligaţiilor de plată la bugetul de stat; există o formă de vinovăţie care poate fi şi neglijența, în condiţiile în care nu există obligaţia de a dovedi intenţia directă, dar şi intenţia directă poate fi luată în considerare pentru că, atât timp cât plata obligaţiilor fiscale reprezintă un atribut şi o acţiune exclusiv personală a administratorului şi depind astfel numai de voința acestuia, însăşi neplata acestor obligaţii aflate la scadenţă reprezintă o dovadă a relei credinţe, lucru valabil şi pentru declanșarea procedurii privind insolvența prin adresarea în acest scop la instanţele competente; încălcarea principiului bunei credinţe, reglementat de art. 14, alin. (1) Noul Cod civil potrivit căruia, orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.

A considerat pârâta că decizia privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de antrenare a răspunderii în solidar cu societatea debitoare a reclamantului a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de Codul de procedură fiscală, republicat.

În concluzie, având în vedere motivele invocate, pârâta a solicitat respingerea acţiunii formulată şi menţinerea actelor contestate ca temeinice şi legale.

În temeiul art. 205, alin. 2, lit. d, coroborat cu art. 254, alin.1 din Codul de procedură civilă, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu actele care au stat la baza emiterii deciziilor a căror anulare se solicita, pe care le-a depus pe format electronic, în copie conforma cu originalul (2 CD - uri).

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 205 - 208 Cod procedură civilă.

Prin sentința nr. 465/20.03.2019 pronunțată de Tribunalul Z – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. ---/---/---, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Z şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul P.R.I., domiciliat în comuna Stejari, sat Baloşani, nr. 293, judeţul Gorj, în contradictoriu cu  pârâţii X şi Y, ambele cu sediul în Craiova, str. Mitropolit Firmilian, nr. 2, judeţul Z, în favoarea Tribunalului Gorj.

Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând cu precădere excepția necompetenţei teritoriale a instanţei, ce ar fi făcut de prisos judecata în fond a pricinii în conformitate cu art. 248 alin. 1 C.pr.civ., s-a reţinut că excepţia invocată este întemeiată.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. CRR_REG-19095/30.08.2018 de soluţionare a contestației pe cale administrativă, precum şi a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJGJDEJ-5012-1 din data de 16.05.2018. 

În conformitate cu art. 281 alin. 2 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative la care se referă, pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios competentă, în condiţiile legii.

Instanţa a reţinut că, în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanţa judecătorească competentă, devin aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. 3 teza I din Legea nr. 554/2004 care prevăd că „Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său”.

 Având în vedere că domiciliul reclamantului este în judeţul Gorj, instanţa a constatat că nu este competentă să soluţioneze prezenta cauză, competenţa aparţinând instanţei de contencios administrativ de la domiciliul reclamantului, respectiv, Tribunalul Gorj.

Faţă de toate aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Z – Secţia CAF şi a declinat cauza spre competentă soluţionare în favoarea Tribunalului Gorj, în conformitate cu art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă raportat la art. 132 alin. 1 şi 3 Cod procedură civilă.

Examinând actele și lucrările dosarului, raportat la normele legale aplicabile, se constată că acțiunea reclamantului este fondată, urmând a fi admisă sub următoarele considerente:

Prin decizia nr. DJG DEJ 5012-1 din 16.05.2018 emisă de pârâta Y s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantului P.R.I., cu debitoarea S.C. P. S.R.L. cu privire la suma de 89 384 lei în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 2 lit. c și d din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În esență, organele fiscale au reținut că aferent perioadei 25.01.2014-14.05.2018, debitoarea S.C. P. S.R.L. al cărei administrator a fost  reclamantul P.R.I. alături de L.E.Ş., a înregistrat obligații fiscale în cuantum 89 384 lei din care 63 574 lei debit şi 25 810 lei accesorii, iar după declararea ca insolvabilă  de către organele fiscale  nu a efectuat nicio plată în contul debitelor restante.

De asemenea s-a reținut că , reclamantul a urmărit în perioada mandatului producerea de pierderi în averea debitorului prin neachitarea obligațiilor restante, a manifestat o atitudine pasivă față de situația societății debitoare, ducând la acumularea de restanțe la bugetul consolidat al statului, societatea fiind în incapacitate de plată încă din anul 2014 dar nu a luat măsuri de redresare a activității, existând și posibilitatea de a cere amânarea la plată a obligațiilor fiscale restante ori eșalonarea la plată, fiind incidente prevederile art. 25 alin. 2 lit. d  din Codul de procedură fiscală.

De asemenea s-a reținut că reclamantul se face răspunzător de faptul că nu a depus instanței competente cerere de deschidere a procedurii insolvenței pentru obligațiile fiscale restante , până la data declarării stării de insolvabilitate, respectiv 7.11.2017 conform legii nr. 85/2006.

Împotriva deciziei menționate anterior, reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă de către organele fiscale  prin decizia nr. CRR/REG 19095/30.08.2018 emisă de pârâta X, ca neîntemeiată.

Conform prevederilor legale enunțate, pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate; d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Astfel, se observă că debitele S.C. P. S.R.L. în  cuantum de 89 384 lei din care 63 574 lei debit şi 25 810 lei accesorii provin din perioada 25.01.2014-14.05.2018 însă se constată că neplata creanțelor bugetare nu este urmarea relei credințe a reclamantului ci a lipsei resurselor financiare ale agentului economic, astfel cum rezultă din procesul verbal de declarare a insolvabilității nr. DJG DEJ 11055/9.11.2017 (filele 89-93 dosar ---/---/--- al Tribunalului Z) și, deși  au fost emise somații au fost înființate popriri asupra disponibilităților bănești din conturi bancare, nu au fost  identificate bunuri ori valori bănești din care să fie achitat debitul datorat bugetului de stat.

În concluzie, nu se poate reține reaua credință a reclamantului, în accepțiunea dispozițiilor legale prevăzute de art. 25 alin. 2 lit. d din Codul de procedură fiscală, de vreme ce nu a nerezultat reaua credință a reclamantului în neachitarea acestora, iar imposibilitatea plății acestora s-a datorat unor cauze obiective, respectiv lipsei resurselor financiare ale agentului economic în vederea achitării creanțelor bugetare stabilite în sarcina sa, astfel cum s-a menţionat anterior.

Nu pot fi reținute apărările pârâtei în sensul că reclamantul a dat dovadă de pasivitate în neplata creanțelor datorate bugetului de stat, fiind de rea credință, de vreme ce nu a avut posibilitatea obiectivă de a le achita ca urmare a lipsei resurselor financiare dar și a unor bunuri care să poată fi valorificate în scopul achitării debitelor și nici susținerea că, fiind în culpă în legătură cu neachitarea acestora, ar putea fi angajată răspunderea solidară, textul legal prev. de art. 25 alin. 2 lit. d din Codul de procedură fiscală, impunând dovedirea relei credințe a debitorului, ceea ce implică intenția ca formă de vinovăție.

De asemenea, nu se poate reține reaua credință a reclamantului în a nu solicita instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

Se observă că debitoarea S.C. P. S.R.L. a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva sa, cerere formulată la data de 5.12.2017, aceasta fiind admisă prin încheierea din data de 6.12.2017 a Tribunalului Z-Secția a II-a Civilă în dosarul nr. 13532/63/2017 (fila 112 dosar), astfel că, nu se poate reţine reaua credinţă a reclamantului în a nu solicita instanţei competente deschiderii procedurii insolvenţei.

Mai mult, prin sentința civilă nr. 498/2019 pronunțată în dosarul nr. 8610/63/2018 al Tribunalului Z a fost anulată decizia de angajare a răspunderii solidare a numitului L.E.Ş., celălalt administrator al societății debitoare, pentru aceeași sumă menționată în decizia contestată în cauza de față - 89.384 lei (filele 113-117 dosar).

Pe de altă parte, organe fiscale nu au dovedit reaua credință a reclamantului în a nu declanșa procedura intrării în insolvență a agentului economic, inacțiune care să aibă ca scop  în scopul prejudicierii bugetului de stat prin această omisiune.

Criticile reclamantului în sensul că decizia de angajare a răspunderii solidare a acestuia cu societatea debitoare este nelegală, prin prisma prevederilor Legii nr. 85/2004, având în vedere că față de societate s-a deschis procedura insolvenței, astfel că organele fiscale nu mai au un drept de opțiune privind angajarea răspunderii solidare a administratorului, nu au suport legal.

Potrivit dispozițiilor legale prevăzute de art. 25 lit. c din Codul de procedură fiscală, nu constituie o condiţie, pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorului, existenţa unei legături de cauzalitate între activitatea administratorului în gestionarea societăţii şi intrarea acesteia în stare de insolvabilitate, nici existenţa unei vinovăţii sub forma relei credinţe a administratorului în ajungerea societăţii în stare de insolvabilitate.

Pentru antrenarea răspunderii administratorului în procedura specială a insolvenţei, este necesară existenţa unei legături de cauzalitate între modul de îndeplinire a mandatului de administrator şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă (acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile – art. 5 pct. 29 Legea nr. 85/2014).

Or, în cazul răspunderii instituite în temeiul art. 25 lit. c din legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, fapta ilicită ce determină antrenarea răspunderii solidare, constă în neîndeplinirea de către administratorul societăţii a obligaţiei legale a acestuia de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei.

Solicitarea trebuie să vizeze obligaţiile fiscale aferente perioadei de exercitare a mandatului, rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate.

Prin urmare angajarea răspunderii solidare în condițiile Codului de procedură fiscală presupune existența unei legături de cauzalitate între fapta de a nu solicita deschiderea procedurii insolvenței și prejudiciu reprezentat de neîncasarea creanțelor fiscale, spre deosebire de răspunderea în baza Legii nr. 85/2014, unde insolvabilitatea este consecința modul de îndeplinire a mandatului de administrator.

De asemenea, susținerile reclamantului în sensul că actele administrativ fiscale sunt nelegale în condițiile art. 26 alin. 3 din Codul de procedură fiscală deoarece nu a fost audiat în prealabil emiterii acestora, sunt nefondate, reclamantul fiind audiat de organele fiscale, astfel cum rezultă din procesul verbal de audiere nr. DJG DEJ 4643/7.05.2018 (fila 73 dosar).

 Față de considerentele enunțate, tribunalul va admite contestaţia formulată de către reclamantul P.R.I., în contradictoriu cu pârâţii X și Y, ambele cu sediul în ..., va anula decizia privind soluţionarea contestaţiei CRR-REG-19095/30.08.2018 emisă de pârâta X şi decizia de angajare a răspunderii solidare nr. DJG-DEJ-5012-1/16.05.2018 emisă de pârâta Y.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite contestaţia formulată de către reclamantul P.R.I., domiciliat în comuna ..., în calitate de administrator şi asociat al societăţii P. S.R.L., având CUI XXX, cu sediul în ..., str., în contradictoriu cu pârâţii X și Y, ambele cu sediul în ....

Anulează decizia privind soluţionarea contestaţiei CRR-REG-19095/30.08.2018 emisă de pârâta X şi decizia de angajare a răspunderii solidare nr. DJG-DEJ-5012-1/16.05.2018 emisă de pârâta Y.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce se va depune la T.G.

Pronunţată în şedinţa publică din 13 Septembrie 2019, la T.G. 

Preşedinte,

O.C.S.

Grefier,

C.C.

Red. O.C.S.

Tehnored. C.C.

5 ex./27 Septembrie 2019

Domenii speta

Spete similare