Drepturi băneşti.

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:010.000435

Cod operator 2442/2443

Dosar nr. ------------

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinţa nr. 511/2019

Şedinţa publică de la 04 iulie 2019

Completul compus din:

Preşedinte ------------

Asistent  judiciar -----------

Asistent  judiciar ------------

Grefier  ---------

Pe rol se află cererea privind pe reclamantul M.I. şi pârâta X., având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns: pentru reclamant, avocat RR, în substituire pentru avocat TRA, şi avocat LRD, pentru pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă care a arătat instanței că apărătorul pârâtei a depus la dosar facturile depuse la termenul din 20.06.2019, traduse de un traducător autorizat, după care:

La interpelarea instanței, apărătorii părţilor au arătat că nu mai au cereri de formulat.

Constatând că părţile nu mai au cereri de formulat şi că nu sunt incidente de soluţionat, instanța, în baza art. 392 Cod de procedură civilă, a declarat deschise dezbaterile asupra fondului şi a acordat cuvântul părţilor în ordinea şi în condiţiile prevăzute la art. 216 Cod de procedură civilă.

Apărătorul reclamantului a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar chitanţa nr.---------.

Apărătorul pârâtei a solicitat respingerea acţiunii cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată formate din onorariu avocaţial şi cheltuieli de deplasare potrivit documentelor justificative anexate concluziilor scrise pe care le depune la dosar. A arătat că reclamantul a solicitat aceea diurnă de 51,60 euro care nu este dovedită, ci, dimpotrivă potrivit contractului colectiv de muncă, aplicabil pentru perioada respectivă, diurna este între 35-38 euro aşa cum este reglementată prin H.G. nr. 518/1995. Potrivit documentelor depuse la dosar, reclamantul a încasat o diurnă superioară acestei sume împărţind suma de 1.185 euro la cele 29 de zile de delegare. Cu privire la cardul de debit (pre-paid) de diurnă, potrivit documentelor, respectiv regulamentul general de înfiinţare a cardului, depus la dosar şi semnat de către reclamant. În preambulul acestui regulament este stipulat că acest card este folosit pentru nevoile personale ale angajatului, aceasta fiind de fapt şi definiția diurnei şi, ca atare, angajatul avea cunoştinţă de modul de utilizare a cardului, pentru că a semnat acel regulament de utilizare a cardului. Faptul că reclamantul susţine că din acele sume ar fi achitat anumite cheltuieli în interesul firmei reprezintă o apărare de conjunctură, având în vedere că nu s-a depus la dosar niciun document în acest sens, cu atât mai mult cu cât reclamantul ştia pentru ce a fost acordat cardul de debit pre-paid. Cu privire la cuantumul diurnei, potrivit art.40 pct.2 lit. c) din Codul muncii angajatorul este obligat să acorde salariaţilor drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă.

Instanța, în temeiul art.394 Cod de procedură civilă, a declarat închise dezbaterile pe fondul cauzei şi a reținut-o pentru deliberare și pronunțare.

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj-Secţia Mixtă de Contencios Administrativ şi Fiscal și de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, la data de 05.07.2018 sub nr. -------, reclamantul M.I.a chemat în judecată pârâta X., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la plata diurnei externe în cuantum de 619,2 Euro, reprezentând diurna pe o perioada de 12 zile (51,60 euro/zi), la plata diurnei interne pe o perioada de 3 zile, respectiv perioada 15.02.2017-17.02.2017, aceasta asigurându-i doar cazarea pe cele 3 zile, precum şi la  plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu acest proces.

În motivarea cererii a arătat că a fost angajat la X., pe perioada 15.02.2017-29.03.2017, în funcţia de șofer autocamion/maşina de mare tonaj, contractul de muncă fiindu-i reziliat în urma depunerii demisiei, iar angajatorul nu i-a plătit diurna în cuantum de 619,2 Euro, reprezentând diurnă externă pe o perioadă de 12 zile (51,60 euro/zi) şi diurna internă pe o perioada de 3 zile, respectiv 15.02.2017-17.02.2017, aceasta asigurându-i doar cazarea pe cele 3 zile.

A mai arătat că, începând cu data de 18.02.2017, întreaga sa activitate s-a desfăşurat doar în afara teritoriului României, în state membre U.E.

De asemenea, a arătat că nu deţine contractul individual de muncă din perioada 15.02.2017-29.03.2017, rezervându-şi dreptul de a-şi preciza acţiunea, dacă se va impune, după depunerea de către pârâtă a contractului individual de muncă.

In dovedirea acţiunii a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, solicitând instanţei ca pârâta să depună la dosarul cauzei contractul individual de muncă din perioada 15.02.2017-29.03.2017, contractul colectiv de muncă, statele de plată aferente perioadei 15.02.2017-29.03.2017, cât şi înregistrările tahografic din perioada 15.02.2017-29.03.2017, precum și proba cu expertiză în specialitatea contabilitate, prin care să se răspundă următoarelor obiective: să precizeze expertul dacă i-a fost plătită întreaga diurnă internă aferentă perioadei 15.02.2017-17.02.2017 şi diurna externă pentru perioada 18.02.2017-29.03.2017; să calculeze expertul cuantumul diurnei interne plătite pe perioada 15.02.2017-17.02.2017 şi diurnei externe 18.02.2017-29.03.2017; să calculeze expertul cuantumul datorat (neplătit) al diurnei interne pe perioada 15.02.2017-17.02.2017, cât şi al diurnei externe pe perioada 18.02.2017-29.03.2017.

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 266-267, art. 44 alin.2 din Codul muncii.

Pârâta X. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamant şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că reclamantul a fost angajatul societăţii pârâte cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, cuprinsă între 15.02.2017 - 29.03.2017, iar la data de 29.03.2017 reclamantului i-a fost desfăcut contractual de muncă, urmare a demisiei acestuia.

In calitatea sa de conducător auto, potrivit raportului cardului tahograf, reclamantul a fost trimis în delegare, în perioada 17.02.2017 - 17.03.2017 şi pentru această perioadă reclamantul a încasat suma de 1.185 cu titlu de diurnă, astfel, pentru această perioadă de 30 de zile, reclamantul a încasat o diurnă de 39,5 euro/zi.

Potrivit contractului colectiv de muncă (art. 50.2 lit. b), diurna cuvenită reclamantului este nivelul minim al diurnei reglementate prin actele normative ce se aplică instituţiilor publice reglementată, respectiv H.G. nr. 518/1995.

Diurna primită de reclamant este peste cuantumul minim reglementat de H.G. 518/1995, fiind superioară sumei de 35 euro/zi calendaristică, cum rezultă din documentele anexate.

Suma de 1.185 euro a fost încasată de reclamant parţial prin transfer bancar în contul acestuia şi parţial pe un card bancar tip ”pre-pay” oferit de societate.

Cu privire la diurna internă solicitată de reclamant, s-a arătat că în zilele de 15 şi 16 februarie acesta nu a efectuat nicio muncă, iar din data de 17.02.2017 a fost trimis în delegare, aplicându-i-se diurna corespunzătoare curselor externe.

 Pe cale de excepţie, în baza art. 130 al.2 C.pr.civ., a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj, având în vedere că, potrivit art. 269 din Codul muncii, instanţa competentă pentru soluţionarea prezentului litigiu este instanţa de la sediul reclamantului.

În probaţiune a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului şi  alte probe în măsura în care necesitatea acestora va reieși din dezbateri

În drept şi-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 205, 453 Cod de procedură civilă.

În apărare, atașate întâmpinării, a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: raport card tahograf, documente privind tranzacții bancare, dovada predare card, situație tranzacții card 59651, extras din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, înregistrat la I.T.M. Cluj sub nr.-------, contractul individual de muncă al reclamantului, înregistrat sub nr.---------- în registrul general de evidență al salariaților, declarație reclamant privind luarea la cunoștință a regulamentului de ordine interioară.

 Prin sentinţa nr.3507/2018/07.12.2018 pronunţată de Tribunalul Cluj-Secţia Mixtă de Contencios Administrativ şi Fiscal, de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Gorj.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj-Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale la data de 25.01.2019.

În probatoriu, instanța a încuviințat la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisuri, a respins proba cu expertiză solicitată de reclamant și a luat act de renunțarea pârâtei la proba cu interogatoriul reclamantului.

În cursul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu următoarele înscrisuri, ce au fost depuse la dosar de pârâtă, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: state de plata a salariilor reclamantului pentru lunile  februarie 2017 și  martie 2017, decizia nr. -------, contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte, înregistrat sub nr.--------, adresa nr.--------, fișe privind alimentările cu combustibil efectuate de reclamant, situații cu facturile aferente alimentărilor de combustibil,  extras din Condițiile generale de utilizare a cadrului pre-praid, utilizat de reclamant; extras din ghidul de călătorie cu referire la mijloacele de plată puse la dispoziție angajaților de către societate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul  M.I.a fost angajat al societății X. pe postul de șofer autocamion/mașină de mare tonaj, în perioada  05.02.2017- 30.03.2017, după cum rezultă din contractul individual de muncă înregistrat sub nr.11070/14.02.2017 în registrul general al salariaților (filele 60-63 din dosarul Tribunalului Cluj) și decizia nr.----------, de încetare a contractului individual de muncă (fila 32 din dosarul Tribunalului Gorj).

 În conformitate cu prevederile art.39 alin.(1) lit. a) din Codul muncii, salariatul are dreptul la salarizare pentru munca depusă, iar, potrivit art.40  alin.(2) lit. c) din Codul muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă.

 La art. 50.2  lit.b din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, înregistrat la I.T.M. Cluj sub nr.29/29.01.2016, încheiat pe o durată de  2 ani (filele 34-49 din dosar), în privința diurnei cuvenite salariaților, s-a prevăzut că:

,,art.50.2 Salariații trimiși în delegație în țară și în străinătate vor beneficia de următoarele drepturi:

b) diurnă de deplasare, nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică în instituțiile publice.”

 Conform raportului cardului tahograf (fila 39 din dosarul Tribunalului Cluj), reclamantul a efectuat deplasări în perioada 17.02.2017-17.03.2017, în total 29 de zile.

 În zilele de 15.02.2017 și 16.02.2017 raportul tahograf nu confirmă prestarea activității de către reclamant,  astfel că pentru aceste zile reclamantul nu este îndreptățit la plata diurnei.

În vederea achitării diurnei pentru 17.02.2017-17.03.2017, pârâta a virat prin transfer bancar în contul reclamantului, în data de 15.03.2017,  suma de 320 euro, iar, în data de  07.04.2017, suma de 415 euro, astfel cum rezultă din documentele de la filele 16 și 17 din dosar.

 Observând tranzacțiile efectuate prin cardul pre-paid (fila 20 din dosar), instanța constată că s-au încărcat pe acest card, la data de 20.02.2017 și data de 17.03.2017, suma de 300 euro și suma de 150 euro, sume ce au fost ridicate în data de 21.02.2017 (suma de 300 euro), respectiv în data de 17.03.2019 (suma de 150 euro).

Extrasul din Condițiile generale de utilizare a cardului pre-paid acordat reclamantului (fila 62 din dosar) confirmă faptul că acest card a fost pus la dispoziția salariatului pentru a acoperi  nevoile personale pe parcursul șederii în străinătate.

 Din adresa nr. ----------, emisă de pârâtă (fila 55 verso din dosar) rezultă că în registrul jurnal, în contul avansuri lei-euro salariați, au fost înregistrate aceste plăți făcute reclamantului, cu titlu de avans decont.

 La art.12 alin.1 din H.G. nr. 518/1995, ce reglementează plata diurnei pentru personalul instituțiilor publice trimis în străinătate se prevede că: ,,(1) Sumele în valută cuvenite personalului, în condiţiile stabilite prin prezenta hotărâre, se acordă sub formă de avans”.

 Deși a susținut că  sumele de 300 euro și 150 euro i-au fost acordate de pârâtă cu un alt scop decât plata diurnei, pentru achiziționare de carburant, plată parcări etc., reclamantul nu a făcut nicio dovadă în acest sens.

 Mai mult, pârâta a dovedit, cu extrasul din Condițiile generale de utilizare a cardului pre-paid, că acest card i-a fost pus la dispoziție pentru acoperirea nevoilor personale, și nu pentru utilizarea în alte scopuri.

 Totodată, pârâta a depus la dosar documente (filele 56, 63-65, 68 verso-76) din care rezultă că salariații  foloseau alte mijloace de plată pentru cheltuielile societății.

 În concluzie, instanța reține că sumele de 300 euro și 150 euro au fost plătite reclamantului cu titlu de diurnă, astfel că pentru cele 29 zile de delegare reclamantul a primit diurnă în cuantum de 1.185 euro (320 euro + 415euro +300 euro +150 euro ).

Nivelul diurnei solicitat de reclamant, respectiv 51,6 euro pe zi nu este confirmat de probele de la dosar. Deși a susținut încheierea unui act adițional în acest sens, reclamantul nu a probat existența unui astfel de act. Prin urmare, reclamantul nu a făcut dovada că a existat o înțelegere între părți cu privire la un nivel al  diurnei de 51,6 euro pe zi.

Față de dispozițiile  art. 50.2 lit.b din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății pârâte, instanța va lua în considerare nivelul diurnei prevăzut în anexa H.G. nr.518/1995 (act normativ aplicabil instituțiilor publice în ceea ce privește diurna personalului trimis  în străinătate),  pentru deplasări în țările din U.E. în care reclamantul a efectuat curse, și anume 35 euro pe zi.

 Pentru cele 29 de zile de delegare în străinătate reclamantul era îndreptățit la acordarea unei diurne în cuantum total de 1.015 euro (29 zile x 35 euro).

În condițiile în care, așa cum s-a reținut mai sus, pârâta a plătit reclamantului diurnă în cuantum de 1.185 euro, pentru perioada 17.02.2017-17.03.2017,  iar în perioada 15.02.2017-16.02.2017 reclamantul nu a prestat activitate, pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate, urmând a se respinge cererea de chemare în judecată.

În privința cheltuielilor de judecată, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 451 alin. (1) din Codul de procedură civilă:

,,(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților şi ale specialiştilor numiți în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului”.

 În conformitate cu prevederile art. 451 alin.(2) din Codul de procedură civilă: ,,Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său”.

În privința dovezii cheltuielilor de judecată, la art. 452 din Codul de procedură civilă se prevede că: ,,Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”.

La art. 453 alin.(1) Cod de procedură civilă, în ceea ce privește partea îndreptățită la acordarea cheltuielilor de judecată,  se prevede că: ,,(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

În raport de prevederile art. 453 alin.(1) Cod de procedură civilă, cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este neîntemeiată, acesta fiind în culpă procesuală pentru declanșarea unei proceduri judiciare finalizate cu respingerea pretențiilor sale.

În ceea ce privește pârâta, aceasta este îndreptățită la acordarea cheltuielilor de judecată, în baza prevederilor art. 453 alin.1 Cod de procedură civilă, având în vedere că, așa cum s-a reținut,  reclamantul este în culpa procesuală.

În privința cuantumului cheltuielilor de judecată, pârâta a pretins plata cheltuielilor în cuantum total de 7.876 lei, din care 4.500 lei - onorariu avocat și 3.376 lei - cheltuieli de transport și cazare făcute de apărătorul pârâtei

Plata de către pârâtă a  sumei de 4.500 lei este dovedită cu  factura nr.25/06.11.2018 și extrasul de cont nr.101/16.11.2018 (filele 88-89), iar plata sumei de 3.376 lei este dovedită  cu  factura seria L nr.25 din data de 04.07.2019 și chitanța seria L nr.009/04.07.2019 (filele 90-91).

În temeiul dispozițiilor art. 451 alin.(2) Cod de procedură civilă, instanța consideră că se impune reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, de la suma de 4.500 lei la suma de 2.500 lei, ținând seama de valoarea redusă a obiectului cauzei, complexitatea, de asemenea, redusă a  litigiului, circumstanţele cauzei și activitatea desfășurată de avocat. Este adevărat că au fost acordate mai multe termene de judecată, dar activitatea apărătorului nu a presupus o muncă deosebită, cauza nefiind complexă şi susceptibilă de implicații deosebite în plan patrimonial în ceea ce o priveşte pe pârâtă.

Referitor la cheltuielile de deplasare ale apărătorului pârâtei, instanța constată că apărătorul pârâtei a fost prezent la toate termenele de judecată.

Apărătorul pârâtei își exercită profesia în municipiul Cluj-Napoca, astfel că pentru a se prezenta în fața Tribunalului Gorj a fost necesară cazarea acestuia. În dovedirea cheltuielilor de cazare s-au depus la dosar facturi și bonuri fiscale, ce dovedesc efectuarea unor cheltuieli în cuantum de: 170 lei - fila 92 din dosar; 215 lei - fila 94 din dosar; 141 lei- fila 97, 99 din dosar; 160 lei - fila 101 din dosar; 180 lei - fila 103 din dosar, în total 866 lei.

 Referitor la cheltuielile de transport, instanța constată că, pentru deplasarea la termenul de judecată din data de 28.03.2019, contravaloarea combustibilului este dovedită cu bonul fiscal nr.140 din  27.03.2019, în valoare de 169,94 lei (fila 93 din dosar).

 Pentru termenul de judecată din data de 20.06.2019, bonul fiscal  în valoare de 200,16 lei, din data de 19.06.2019 (fila 100 din dosar) face dovada efectuării cheltuielilor de transport.

 Având în vedere bonurile fiscale de achiziție carburant de la filele 95 și 96 din dosar, ținând seama de distanța Cluj-Napoca - Târgu-Jiu (dus-întors - 580 km), un consum mediu de carburant  de 7,5 l/h (43,5 l în total) și prețul unui litru de carburant conform bonurilor de achiziție combustibil, instanța constată că pentru termenul de judecată din data de 18.04.2019  cheltuielile de transport sunt în sumă de  258,94 lei (200 lei, reprezentând  5,95 lei x 33,61 litri, la care se adaugă suma de 58,94 lei, reprezentând 5,96 lei x 9,89 litri), iar, pentru termenul de judecată din data de 23 mai 2019, cheltuielile de transport sunt în cuantum de 262,31 lei (200,02 lei, reprezentând  6,03 lei x 33,17 litri, la care se adaugă suma de 62,29 lei, reprezentând  6,03 lei x 10,33 litri).

 Cu privire la bonul de achiziție combustibil nr.443 de la fila 93 din dosar, depus în dovedirea cheltuielilor de transport pentru termenul de judecată din data de 27.03.2019, instanța constată că  este emis la data de 30.03.2019, după trei zile de la acest termen, astfel că nu poate fi luat în considerare în dovedirea cheltuielilor de transport efectuate pentru termenul din data de 27.03.2019.

 De asemenea, bonul fiscal din data de 14.06.2019 (fila 100 din dosar) nu face dovada cheltuielilor de transport pentru termenul din data 20.06.2019, fiind emis cu mult  înainte de termenul de judecată, ca, de altfel, nici bonul de achiziție combustibil în valoare de 400,05 lei, din data de 30.06.2019, emis cu 4 zile înainte de termenul de judecată din data de 04.07.2019 (fila  102).

Astfel, cheltuielile de deplasare, justificate de pârâtă, sunt în cuantum de 1.757, 35 lei (891,35 lei -  cheltuieli de transport și 866 lei - cheltuieli de cazare)

În concluzie, se va obliga reclamantul la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă 4.257,35 lei, din care 2.500 lei reprezintă cheltuieli de judecată reduse (onorariu avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.I., în contradictoriu cu  pârâta X., ca neîntemeiată.

Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Obligă  reclamantul la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă 4.257,35 lei, din care 2.500 lei reprezintă cheltuieli de judecată reduse (onorariu avocat).

Domenii speta

Spete similare