Contracte de muncă

În dispoziţiile art. 10 Codul muncii, modificat şi republicat, valabil din luna mai 2011, se regăseşte aceeaşi definiţie a contractului de muncă, iar în art. 16 Codul muncii, valabil din luna mai 2011, se arată că forma scrisă a contractului de muncă este prevăzută ad validitatem, însă dovada contractului neîncheiat în formă scrisă şi a prestaţiilor se poate face prin orice mijloc de probă, conform deciziei nr.37/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Dovada existenţei contractului de muncă se poate face prin orice mijloc legal de probă, în ipoteza neîndeplinirii de către părţi a obligaţiei de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă, persoana fizică care a prestat muncă pentru şi sub autoritatea celeilalte părţi are deschisă calea acţiunii în constatarea raportului de muncă şi a efectelor acestuia şi în situaţia în care respectivul raport de muncă a încetat anterior sesizării instanţei .

Tribunalul Mehedinti- sentinţa din 15.10.2019

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul TM la data de 12.02.2019 reclamantul GAC a chemat în judecată pârâta SC D SRL solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată la încheierea şi înregistrarea contractului individual de muncă la ITM M, de la data încheierii şi până la data încetării contractului individual de muncă şi la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în programul Revisal conform contractului de muncă, precum şi la plata contribuţiilor lunare obligatorii către instituţiile statului; de asemenea, a solicitat să se constate că a intervenit o concediere ilegală prin nerespectarea prevederilor Codului muncii şi să se dispună anularea acesteia, reîncadrarea în funcţia deţinută, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale.

În fapt, reclamantul a arătat că în anul 2000 a fost angajat la SC D SRL pe postul de cameraman şi reporter încheind cu această societate un contract individual de muncă, iar până în luna februarie 2014 a lucrat cu normă întreagă la pârâtă, dată la care fără nicio explicaţie a fost înştiinţat telefonic de către administrator că în urma unui material pe care l-a realizat atât în ziar cât şi pe postul de televiziune, nu mai este binevenit în trustul de presă şi s-a decis desfacerea contractului individual de muncă.

A susţinut că s-a adresat ITM M pentru a afla care este stadiul contractului său de muncă şi din documentele care i-au fost înmânate a aflat că nu figura ca angajat al SC D SRL.

Astfel, pârâta nu i-a înregistrat la instituţiile competente contractul individual de muncă semnat în anul 2000 şi nici nu a plătit contribuţiile către instituţiile statului în cei 14 ani cât a fost angajatul societăţii.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 10, art.58, art.75, art.76, art.159  şi următoarele Codul muncii.

În baza dispoziţiilor art. 200 alin.3 Cod procedură civilă, s-a solicitat reclamantului să motiveze în fapt petitul privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, urmând să precizeze perioada pentru care solicită aceste drepturi, precum şi să motiveze în fapt petitul privind concedierea ilegală; să dezvolte motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată, în sensul de a preciza perioada pentru care solicită obligarea pârâtei la încheierea şi înregistrarea contractului individual de muncă la ITM M, precum şi perioada pentru care solicită obligarea pârâtei la plata contribuţiilor lunare obligatorii către instituţiile statului; să arate care sunt contribuţiile obligatorii la a căror plată solicită să fie obligată pârâta şi la care instituţii ale statului se face referire în acţiune, să precizeze, faţă de motivele de fapt din cuprinsul cererii de chemare în judecată, dacă deţine un exemplar al contractului individual de muncă, în caz afirmativ să-l depună la dosar şi să depună orice alte înscrisuri referitoare la derularea raporturilor de muncă între părţi, precum şi să arate în raport de temeiul de drept invocat, respectiv art. 10 Codul muncii, dacă pentru activitatea prestată la pârâtă a fost remunerat, în caz afirmativ să depună dovezi. 

Ca urmare, reclamantul a depus la dosar completare la cererea de chemare în judecată prin care a arătat că la începutul anului 2000 a semnat contractul de muncă adus la cunoştinţă de către administratorul postului de ziar, însă până în anul 2014 nu a primit niciun exemplar din acest contract, menţionând că a lucrat în duplex între D şi G TV, iar funcţiile pe care le-a îndeplinit în cadrul postului D TV şi Z D au fost acelea de cameraman, reporter, realizator de emisiune şi redactor, programul de lucru fiind de 4 ore pe zi.

Reclamantul a mai arătat că trustul de presă la care a lucrat nu i-a adus la cunoştinţă decizia de concediere şi că perioada pentru care solicită obligarea pârâtei la plata contribuţiilor către instituţiile statului este cuprinsă în intervalul 2000-2014, acestea fiind contribuţii către CASS, CAS, taxe şi impozite pe venituri.

De asemenea, a arătat că pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul D TV şi ZD a fost remunerat, însă se află în imposibilitate să dovedească acest lucru, la data primirii drepturilor salariale semnând statul de plată, însă nefiindu-i remisă o dovadă a încasării acestora.

În baza art.201 alin.1 Cod procedură civilă acţiunea, completările formulate de reclamant şi actele anexate au fost comunicate pârâtei care nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 23.04.2019, s-a pus în vedere reclamantului să depună înscrisuri care să emane de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din care să rezulte sediul pârâtei.

Ca urmare, reclamantul a depus la dosar adresa nr.xxx/02.05.2019 emisă de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului din care rezultă că sediul pârâtei este la adresa indicată în cererea de chemare în judecată.

La termenul de judecată din data de 14.05.2019 s-a pus în vedere reclamantului să depună note scrise lămuritoare cu privire la neconcordanţa dintre susţinerile acestuia din completarea la cererea de chemare în judecată, să dezvolte motivele de fapt ale petitului acţiunii privind constatarea faptului că a intervenit o concediere ilegală şi să indice perioada pentru care se solicită obligarea pârâtei la încheierea şi înregistrarea contractului individual de muncă la ITM M.

La data de 24.05.2019 reclamantul a depus la dosar note scrise prin care a arătat că perioada pentru care solicită obligarea pârâtei la încheierea şi înregistrarea contractului individual de muncă este perioada 2000-2018.

În ceea ce priveşte concedierea ilegală, a arătat că după decesul directorului D TV, nu a mai avut acces să intre  în sediul pârâtei şi să-şi exercite atribuţiile de serviciu.

Din oficiu, în baza dispoziţiilor art. 22 alin.2 Cod procedură civilă, s-a dispus emiterea unei adrese către societatea pârâtă, cu menţiunea să comunice dacă reclamantul a fost angajatul pârâtei în perioada 2000-2018, dacă reclamantului i s-a încheiat contract individual de muncă, în caz afirmativ să-l înainteze la dosar, în caz contrar să precizeze ce fel de raporturi au existat între părţi, ce fel de activitate a prestat reclamantul în cadrul societăţii pârâte şi dacă i s-au plătit drepturile salariale şi contribuţiile obligatorii la bugetul de stat, dacă reclamantul a formulat o cerere scrisă prin care a solicitat eliberarea unei adeverinţe de vechime şi care a fost modalitatea de soluţionare a acestei cereri.

Răspunsul la relaţiile solicitate a fost înaintat la dosar cu adresa înregistrată la această instanţă la data de 22.07.2019.

În şedinţa publică din data de 18.06.2019, reclamantul a depus la dosar note scrise prin care a arătat că renunţă la drepturile salariale cuprinse în perioada 2000-2014, menţionând că pentru perioada 15.01.2015 şi până în prezent doreşte trecerea vechimii în Revisal (4 ore/zi) şi reîncadrarea pe postul de reporter, precum şi salariile cuvenite până la data cererii de chemare în judecată, respectiv 12.02.2019.

Prin încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată, în baza art.139 alin.5 Cod procedură civilă, s-a dispus disjungerea petitului privind obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuprinse în perioada 2000-2014, în cauza de faţă, instanţa rămânând învestită cu soluţionarea celorlalte petite.

La solicitarea reclamantului a fost încuviinţată proba testimonială şi a fost audiată martora AA propusă de reclamant.

Din oficiu, în baza art. 22 alin.2 Cod procedură civilă, s-a dispus emiterea unei adrese către ITM M cu menţiunea de a comunica dacă a fost înregistrat în evidenţele instituţiei un contract individual de muncă încheiat între reclamant şi societatea pârâtă, în caz afirmativ să-l înainteze în copie la dosar, răspunsul la aceste relaţii fiind înaintat la dosar cu adresa nr. 8287/30.09.2019 la care a fost anexat extras Revisal.

Analizând acţiunea în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul constată şi reţine următoarele: 

Potrivit extrasului Revisal eliberat de ITM M, reclamantul GAC a avut încheiate contracte individuale de muncă începând cu data de 01.11.2005 cu mai mulţi angajatori, printre care nu se regăseşte şi societatea pârâtă SC D SRL.

De asemenea, din înscrisul aflat la fila 72 dosar privind contractele individuale de muncă active sau încetate la data de 25.02.2019 eliberat de ITM M, reiese că reclamantul a avut încheiate contracte individuale de muncă începând cu data de 01.03.2014 cu diverşi angajatori, însă nici din acest înscris nu reiese că printre angajatori s-ar afla şi pârâta SC D SRL.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, astfel cum a fost precizată, reclamantul GAC solicită obligarea pârâtei SC D SRL la încheierea şi înregistrarea contractului individual de muncă la ITM pe perioada 2000-2018, la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în programul Revisal, conform contractului de muncă, precum şi la plata contribuţiilor lunare obligatorii către instituţiile statului, să se constate că a intervenit o concediere ilegală prin nerespectarea prevederilor Codului muncii şi să se dispună anularea acesteia, reîncadrarea pe postul de reporter, obligarea pârâtei la salariile cuvenite până la data cererii de chemare în judecată, respectiv 12.02.2019 şi trecerea vechimii în Revisal pentru perioada 15.01.2015 şi până în prezent, susţinând că la începutul anului 2000 a semnat contractul de muncă adus la cunoştinţă de către administratorul postului de ziar, însă până în anul 2014 nu a primit nici un exemplar din acesta, că a lucrat în duplex între D şi G TV, iar funcţiile pe care le-a îndeplinit în cadrul postului D TV şi Z D au fost acelea de cameraman, reporter, realizator de emisiune şi redactor, programul de lucru fiind de 4 ore pe zi.

Faţă de solicitările reclamantului, instanţa reţine că, aşa cum s-a arătat anterior, la dosarul cauzei s-au depus înscrisuri de acesta din care rezultă că a avut încheiate contracte individuale de muncă cu mai mulţi angajatori, însă nu rezultă existenţa vreunui contract de muncă încheiat de reclamant cu societatea pârâtă.

Din oficiu, s-au solicitat relaţii de la ITM M în sensul de a comunica dacă a fost înregistrat în evidenţele instituţiei un contract individual de muncă încheiat între reclamant şi societatea pârâtă în perioada 2000-2018, iar cu adresa nr.xxx/30.09.2019 a fost înaintat la dosarul cauzei extrasul din baza de date informatică a Inspecţiei Muncii – Revisal, cu menţiunea că s-a efectuat consultarea bazei de date, la 30.09.2019, extras din care reies aceleaşi menţiuni ca şi din cel depus la dosar de către reclamant.

De asemenea, în urma solicitării de către instanţă a unor relaţii pârâtei SC D SRL, în sensul de a comunica dacă reclamantul a fost angajatul acesteia în perioada 2000-2018, dacă i s-a încheiat contract individual de muncă, de a preciza ce fel de raporturi au existat între părţi, ce fel de activitate a prestat reclamantul în cadrul societăţii pârâte, dacă i s-au plătit drepturile salariale şi contribuţiile obligatorii la bugetul de stat şi dacă reclamantul a formulat o cerere scrisă privind eliberarea unei adeverinţe de vechime, cu adresa înregistrată la această instanţă la data de 22.07.2019, fostul administrator al societăţii în perioada noiembrie 2017–iunie 2018 - Ianăş Ştefania a comunicat că după decesul tatălui său BG, împreună cu fratele său (acţionar majoritar în societate) a preluat SC D SRL, că potrivit Revisal reclamantul nu a lucrat în cadrul societăţii în perioada 2011-2018, că pentru perioada anterioară 2000-2011, nu poate să comunice un răspuns cert deoarece nu deţine aceste date, însă din câte îşi aminteşte, pe perioada liceului 1996-2000, l-a văzut pe reclamant că mai mergea uneori cu defunctul său tată ca şi cameraman, fără a putea preciza dacă acesta avea contract individual de muncă, era remunerat sau s-a plătit contribuţia.

Totodată, a menţionat că nu cunoaşte ca reclamantul să fi solicitat eliberarea unei adeverinţe anterior decesului tatălui său, însă poate preciza cu certitudine că după acest eveniment şi până la suspendarea societăţii, când a administrat temporar societatea, nu a primit nicio astfel de solicitare.

Referitor la susţinerea reclamantului potrivit căruia în anul 2000 a fost angajat la SC D SRL cu care a încheiat contract individual de muncă, se reţine că potrivit art. 10 Codul muncii în forma în vigoare la acea dată „contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii, denumite salariu”, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 16 Codul muncii, în aceeaşi formă în vigoare la data respectivă, deşi forma scrisă a contractului de muncă era prevăzută ad probationem, dovada acestuia şi a prestaţiilor se putea face prin orice mijloc de probă.

În dispoziţiile art. 10 Codul muncii, modificat şi republicat, valabil din luna mai 2011, se regăseşte aceeaşi definiţie a contractului de muncă, iar în art. 16 Codul muncii, valabil din luna mai 2011, se arată că forma scrisă a contractului de muncă este prevăzută ad validitatem, însă dovada contractului neîncheiat în formă scrisă şi a prestaţiilor se poate face prin orice mijloc de probă, conform deciziei nr.37/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept prin care s-a statuat că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 57 alin. (5) şi (6) din Codul muncii, combinat cu art. 211 lit. b) din Legea nr. 62/2011, art. 35 din Codul de procedură civilă şi art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, în ipoteza neîndeplinirii de către părţi a obligaţiei de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă, persoana fizică care a prestat muncă pentru şi sub autoritatea celeilalte părţi are deschisă calea acţiunii în constatarea raportului de muncă şi a efectelor acestuia şi în situaţia în care respectivul raport de muncă a încetat anterior sesizării instanţei”.

Prin urmare, dovada existenţei contractului de muncă se poate face prin orice mijloc legal de probă, aşa cum reiese din cele arătate anterior.

Faţă de dispoziţiile legale susmenţionate, se reţine că din probele administrate în cauză nu rezultă că între părţi ar fi existat elementele specifice raporturilor de muncă, respectiv prestarea muncii de către salariatul persoană fizică, remunerarea muncii depuse, existenţa unui raport de subordonare, munca să fie prestată pentru şi sub autoritatea unui angajator.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că între reclamant şi pârâtă ar fi existat vreun contract individual de muncă, din extrasul Revisal, reieşind că reclamantul a avut încheiate contracte individuale de muncă cu alţi angajatori, ci nu cu pârâta chemată în judecată, iar legitimaţia de serviciu la care se face referire şi în acţiune, precum şi materialele de presă depuse în copie la dosar, nu dovedesc existenţa raporturilor de muncă între părţi.

Referitor la proba testimonială administrată în cauză, la cererea reclamantului, se constată că aceasta nu este edificatoare în ceea ce priveşte existenţa raporturilor de muncă ale reclamantului cu pârâta.

În acest sens se reţine că din declaraţia martorei AA, reiese că îl cunoaşte pe reclamant din anul 2009, pentru că în acea perioadă a început să lucreze în presă şi ştie de la alţi colegi că reclamantul a lucrat la D, însă nu ştie exact când a început să lucreze.

Martora a mai arătat că reclamantul lucra ca şi cameraman, redactor şi realizator de emisiune la TD TV şi din anul 2009 de când îl cunoaşte, se întâlneau la conferinţe, la evenimentele de pe teren şi de multe ori mergea cu reclamantul la sediul televiziunii D unde lăsa caseta pentru colegii din studio ca să monteze ştirile, de câteva ori întâmplându-se atunci când mergeau la câte un eveniment, ca reclamantul să o roage să meargă cu el la sediul televiziunii unde era casieria pentru a-şi ridica salariul, menţionând că în perioada de cinci ani cât a lucrat în presă, crede că l-a însoţit pe reclamant de trei ori pentru a-şi ridica salariul.

De asemenea, a declarat că reclamantul era acreditat la instituţiile din DTS ca şi jurnalist, angajat al TD, când erau alegeri locale era acreditat să meargă la CJ, la BEC pentru a lua rezultatul alegerilor respective, iar problemele legate de colaborarea cu TD au apărut în momentul în care directorul televiziunii a decedat, aspect pe care martora a arătat că îl cunoaşte de la reclamant.

Din declaraţia martorei mai reiese că aceasta a văzut că de fiecare dată când reclamantul ridica banii, semna ceva, dar nu ştie ce anume semna, că nu cunoaşte dacă în contract era trecut un număr de ore sau un  program de lucru, dar ştie că reclamantul nu avea un program pentru că este greu ca şi reporter şi cameraman de teren să ai un program stabilit, întrucât nu se ştie când se întâmplă evenimentele. Ştie că în fiecare zi ducea caseta cu ştirile pe care le realiza, însă niciodată mai târziu de ora 17:00 deoarece colegii care lucrau la montarea ştirilor trebuia să aibă timp să realizeze ştirile pentru programul de seară.

Aşa fiind, se reţine că din declaraţia martorei reiese în primul rând faptul că aceasta îl cunoaşte pe reclamant din anul 2009 şi că de la alţi colegi ştie că acesta a lucrat la D, însă nu ştie exact când a început să lucreze.

Pe de altă parte, chiar şi începând din anul 2009, când martora susţine că l-a însoţit pe reclamant să-şi ridice salariul, aceasta declară că reclamantul semna ceva atunci când ridica banii, însă tot martora menţionează că nu ştie ce anume semna reclamantul.

Cum, la dosarul cauzei nu există înscrisuri referitoare la sumele de bani pe care le ridica reclamantul, nu se poate reţine că aceste sume la care face referire martora reprezentau drepturi salariale.

Prin urmare, declaraţia martorei nu este elocventă pentru a se reţine că relaţiile dintre părţi au fost de natura raporturilor de muncă pentru perioada indicată de reclamant, aşa cum acestea sunt definite de Codul muncii.

De altfel, reclamantul a avut o atitudine procesuală oscilantă în ceea ce priveşte durata muncii, în sensul că în cererea de chemare în judecată a arătat că în anul 2000 a fost angajat la SC D SRL şi că până în luna februarie 2014 a lucrat cu normă întreagă, iar în completarea la cererea de chemare în judecată a arătat că de la data încheierii contractului şi până în anul 2014, a lucrat cu fracţie de normă (4h/zi) în cadrul postului D TV şi Z D.

De asemenea, în şedinţa publică din 28.05.2019 a arătat că pe perioada 2000-2016 a lucrat cu normă întreagă, având un program de 8 ore pe zi, că din anul 2016 până în anul 2018 a lucrat în program de 4 ore pe zi, că pe perioada 2000-2014 a lucrat cu fracţie de normă, respectiv 4 ore la D TV şi 4 ore pe zi la G TV, menţionând că între postul de televiziune D TV şi postul de televiziune G TV exista încheiat un contract de colaborare.

Şi referitor la drepturile salariale, iniţial, în cererea de chemare în judecată, reclamantul a arătat că solicită recuperarea drepturilor salariale la zi, iar în completarea la cererea de chemare în judecată, a arătat la început că pe perioada 2000-2014 nu i-au fost achitate drepturile salariale şi la final că pe perioada desfăşurării activităţii în cadrul D TV şi ZD a fost remunerat.

Cu privire la acest aspect însă, la termenul de judecată din 14.05.2019, reclamantul a arătat că din eroare a formulat aceste susţineri contradictorii, menţionând că în perioada 2000-2014 a fost remunerat pentru funcţia de reporter, însă nu a fost remunerat din anul 2014 până în anul 2018 pentru funcţiile de cameraman, reporter şi redactor.

Aşa fiind, din probele administrate în cauză nu rezultă că între reclamant şi pârâtă au existat raporturi de muncă, situaţie în care instanţa constată că petitul privind încheierea contractului individual de muncă între părţi, este neîntemeiat.

Ca atare, instanţa apreciază că nu se mai impune a fi analizate petitele referitoare la înregistrarea contractului individual de muncă la ITM M, la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în programul Revisal, plata contribuţiilor lunare obligatorii către instituţiile statului, la concedierea ilegală şi anularea acesteia, la reîncadrarea pe postul de reporter, salariile cuvenite, trecerea vechimii în Revisal.

Având în vedere considerentele în fapt şi în drept anterior expuse, se constată că acţiunea precizată este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Această sentinţă a rămas definitivă prin neapelare.

Domenii speta

Spete similare