Recurs. Anulare decizie de impunere emisă de a.j.f.p.

Recurs. Anulare decizie de impunere emisă de A.J.F.P.

- art. 143 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 571/2003

- art. 2 alin. 1 lit. a) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului Europei

- art. 128 Cod fiscal

- art. 1441 din Legea nr. 571/2003

- art. 4 al Convenţiei de la Geneva din 1956

Prin Decizia de impunere nr. F - (...) 728/23.09.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice (filele 15-18, vol. I, dosar fond) şi Raportul de inspecţie fiscală nr. F - (...) 607/ 23.09.2015 (filele 20-26 vol. I, dosar fond), întocmite în urma reverificării dispuse prin Decizia nr. 289/ 30.04.2015 şi Decizia nr. 289 bis/ 07.05.2015 a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (…) pentru reanalizarea operaţiunilor derulate de intimată în perioada ianuarie 2011 - noiembrie 2013 privind livrarea unui număr de 18 autoturisme vechi către 4 societăţi din Ungaria pentru care s-au solicitat verificări de tip SCAC/ AK autorităţilor din Ungaria, organele de control din cadrul Activităţii de Inspecţie Fiscală (...) au stabilit în sarcina intimatei, obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 85545 lei cu titlu de TVA, 34547 lei cu titlu de dobânzi de întârziere şi 12145 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.

În motivare, s-a reţinut că organele de control au reanalizat operaţiunile derulate de intimată în perioada ianuarie 2011 - noiembrie 2013 privind livrarea unui număr 18 autoturisme vechi către 4 societăţi din Ungaria ca urmare a răspunsurilor primite de la autorităţile maghiare reţinând că pe baza verificărilor efectuate de către organele de inspecţie fiscală şi a răspunsurilor primite la solicitările de tip SCAC/ AF de la autorităţile maghiare, rezultă că cele 18 autoturisme în valoare de 356.438 lei înregistrate de către SC "(...)" SRL ca fiind livrate în Ungaria nu îndeplinesc condiţiile de scutire de TVA, deoarece nu au fost îndeplinite condiţiile de scutire, nefăcându-se dovada că au părăsit teritoriul României. Mai mult, referitor, la operaţiunile intracomunitare derulate de intimată cu societăţile maghiare (...) Kft HU (...), (...), (...) şi (...), autorităţile maghiare afirmă că autoturismele înregistrate de SC "(...)" SRL ca fiind livrate către aceste societăţi, nu au fost declarate şi nici nu au fost înmatriculate în Ungaria.

Astfel, în opinia inspectorilor fiscali, documentele înregistrate de intimată nu pot îndeplini calitatea de documente justificative pentru a beneficia de scutire de TVA conform prevederilor art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/ 2003, pe motiv că intimata nu poate face dovada părăsirii teritoriului naţional, întrucât din informaţiile deţinute de organele de control, acestea figurează înmatriculate pe teritoriul naţional şi nu în alte state.

În concluzie, s-a stabilit că intimata nu era îndreptăţită să aplice regimul de scutire de TVA la facturile emise pentru cele 18 autoturisme livrate către societăţile maghiare.

Împotriva raportului de inspecţie fiscală, a deciziei de impunere şi a dispoziţiei de măsuri, intimata a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Decizia nr. 287/12.05.2016 emisă de recurentă (filele 112-121, vol. I, dosar fond).

Curtea a constatat că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul fiind nefondat.

Astfel, instanţa de control judiciar a constatat că în mod judicios a reţinut prima instanţă aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 2 alin.1 lit. a) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului Europei, privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, care statuează că „livrarea de bunuri efectuate cu titlu oneros pe teritoriul unui stat de către o persoană impozabilă care acţionează ca atare”, precum şi a dispoziţiilor art. 14 alin.1 din aceeaşi directivă, care dispune că „livrare de bunuri înseamnă transferul dreptului de dispune de bunuri corporale în calitate de proprietar”.

De asemenea, Curtea a constatat că în mod legal a stabilit prima instanţă incidenţa în speţă şi a prevederilor art. 128 Cod fiscal, în vigoare la data efectuării operaţiunilor economice, care statua că „este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar. [...](9) Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înţelesul alin.(1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora.”

În plus, instanţa de recurs a constatat că tribunalul a reţinut corect şi incidenţa prevederilor art. 10 alin. (1) din Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 144A1 din Legea nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.222/ 2006 şi ulterior prin Ordinele nr. 1.503/ 2007, 2.421/ 2007 şi 3.419/ 2009, care statuează că „scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cu excepţiile de la pct. 1 şi 2 ale aceleiaşi litere a), se justifică pe baza următoarelor documente:

a) factura care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (19) din Codul fiscal şi în care sa fie menţionat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;

b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru şi, după caz,

c) orice alte documente, cum ar fi: contactul/ comanda de vânzare/ cumpărare, documentele de asigurare."

Problema juridică ce se impunea a fi lămurită în speţă este aceea dacă intimata a transferat în patrimoniul societăţilor maghiare dreptul de a dispune asupra celor 18 autoturisme ca şi un proprietar şi dacă s-a făcut dovada că aceste autoturisme au părăsit fizic teritoriul naţional.

În ceea ce priveşte transferul dreptului de a dispune ca proprietar de cele 18 autoturisme, instanţa de control judiciar, a constatat, în acord cu judecătorul fondului, că din facturile fiscale şi din CMR - urile aferente vânzării celor 18 autoturisme rezultă fără echivoc că bunurile menţionate au ieşit din patrimoniul intimatei fiind transferate în cel al societăţilor maghiare iar ulterior către alte societăţi.

De asemenea, Curtea a constatat că în mod judicios a reţinut prima instanţă că cele 18 facturi întocmite de intimată menţionează codul de înregistrare în scopuri de TVA al cumpărătorului din alt stat membru şi conţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal.

În ceea ce priveşte dovada că aceste autoturisme au părăsit teritoriul României, Curtea a constatat, în primul rând, în acord cu judecătorul fondului, că este lipsită de relevanţă împrejurarea potrivit căreia partenerii contractuali ai intimatei nu au înmatriculat o parte din aceste autoturisme pe teritoriul Ungariei ori că acestea au fost revândute, ulterior, pe teritoriul României.

Sub acest aspect, instanţa de recurs a constatat că potrivit jurisprudenţei CJUE (cauza C-273/11 Mecsek Gabona, ECLI:EU:C:2012:547) „articolul 138 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2010/88/UE a Consiliului din 7 decembrie 2010, trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca, în împrejurări precum cele în discuţie în acţiunea principală, vânzătorului să i se refuze dreptul de a beneficia de scutirea unei livrări intracomunitare, cu condiţia să se dovedească, în lumina unor elemente obiective, că acesta din urmă nu şi a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau în materie de probă sau că ştia ori ar fi trebuit să ştie că operaţiunea pe care a efectuat o făcea parte dintr-o fraudă comisă de persoana care a achiziţionat bunurile şi că nu a luat toate măsurile rezonabile care îi stăteau în putere pentru a evita propria participare la această fraudă”.

Or, din jurisprudenţa CJUE menţionată rezultă că unui contribuabil nu îi poate fi imputată conduita altui contribuabil iar în materia livrărilor intracomunitare regimul scutirii de TVA trebuie aplicat cu excepţia cazurilor în care, în lumina unor elemente obiective, rezultă că, fie contribuabilul nu şi a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau în materie de probă fie că ştia ori ar fi trebuit să ştie că operaţiunea pe care a efectuat o făcea parte dintr-o fraudă comisă de persoana care a achiziţionat bunurile şi că nu a luat toate măsurile rezonabile care îi stăteau în putere pentru a evita propria participare la această fraudă.

În ceea ce priveşte obligaţiile care îi reveneau intimatei în materie de probă a părăsirii teritoriului naţional a celor 18 autoturisme, Curtea a constatat că în mod legal şi temeinic a reţinut prima instanţă că, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 al Convenţiei de la Geneva din 1956 referitoare la transportul internaţional de mărfuri pe şosele, proba transportului o reprezintă scrisoarea de trăsură (C.M.R.) iar intimata a făcut dovada emiterii facturilor fiscale pentru toate autoturismele, precum şi CMR-urile aferente fiecăreia, CMR-urile fiind semnate şi ştampilate de către cumpărători.

Prin urmare, nu i se poate imputa intimatei faptul că nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau potrivit legislaţiei naţionale în vigoare în materie de probă a transportului autoturismelor menţionate în facturile fiscale în Ungaria.

Referitor la condiţia ca intimata să nu ştie ori să nu fi trebuit să ştie că operaţiunea pe care a efectuat o făcea parte dintr-o fraudă comisă de persoana care a achiziţionat bunurile şi că nu a luat toate măsurile rezonabile care îi stăteau în putere pentru a evita propria participare la această fraudă, instanţa de control judiciar a constatat, în acord cu cele reţinute de tribunal, că nici una dintre societăţile maghiare nu a negat că a achiziţionat autoturisme de la societatea reclamantă şi că acestea au fost transportate pe teritoriul Ungariei, astfel: societatea S1 Kft Ungaria - HU (...) a recunoscut recepţia vehiculelor; societatea S2 Kft Ungaria - HU(...) nu a pus la dispoziţie nici un document autorităţilor fiscale maghiare, neputându-se face astfel o verificare a înregistrării facturilor; societăţile S3 Kft Ungaria - HU (...) şi S4: în ceea ce o priveşte pe prima, reprezentanţii societăţii au refuzat să dea declaraţii, dar au prezentat facturi cu privire la maşinile livrate de reclamantă către aceştia din care rezultă că aceasta şi-a înregistrat în contabilitate autoturismele achiziţionate de la intimată, iar în ceea ce priveşte a doua societate, nu au putut fi verificate actele şi declaraţiile deoarece societatea a fost între timp radiată.

Or, simplul fapt că societăţile maghiare nu şi-au îndeplinit propriile obligaţii care le reveneau privind declararea achiziţiilor de la intimată şi înmatricularea autovehiculelor pe teritoriul Ungariei şi împrejurarea că ulterior autovehiculele au fost ulterior înscrise în circulaţie pe teritoriul României, nu constituie elemente obiective suficiente care să poată justifica concluzia că intimata ar fi ştiut sau ar fi trebuit să ştie că face parte dintr-o fraudă fiscală.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât plata preţului a fost efectuată, intimata a înregistrat operaţiunile efectuate în contabilitatea proprie şi a formulat o plângere penală împotriva administratorului a două societăţi maghiare care au achiziţionat bunuri de la aceasta, împrejurări de natură a întări concluzia că intimata a fost de bună credinţă şi nu se poate reţine participarea sa la fraudă.

De altfel, aşa cum s-a arătat şi în jurisprudenţa CJUE (cauza C-273/11 Mecsek Gabona, ECLI:EU:C:2012:547), „într-o situaţie în care nu există aparent nicio probă tangibilă care să permită să se concluzioneze că bunurile au fost transferate în afara teritoriului statului membru de livrare, faptul de a obliga o persoană impozabilă să furnizeze o astfel de probă nu garantează aplicarea corectă şi directă a scutirilor. Dimpotrivă, această obligaţie plasează persoana impozabilă într-o situaţie de incertitudine în ceea ce priveşte posibilitatea de a aplica scutirea în cazul livrării intracomunitare sau în ceea ce priveşte necesitatea de include TVA ul în preţul de vânzare”.

„În cazul în care persoana care a achiziţionat bunul beneficiază de puterea de a dispune de bunul în cauză în calitate de proprietar în statul membru de livrare şi îşi asumă obligaţia de a transporta acest bun către statul membru de destinaţie, trebuie să se ţină seama de faptul că proba pe care vânzătorul o poate prezenta autorităţilor fiscale depinde în esenţă de elementele pe care le primeşte în acest scop de la cumpărător.”

Decizia nr. 1855 din 22.09.2017

Prin sentinţa nr. 196/CA/02.02.2017, Tribunalul (...) a admis cererea precizată formulată de reclamanta SC (...) SRL în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...) şi DGRFP (...) prin AJFP (...) şi în consecinţă:

A dispus anularea Deciziei nr. 287/12.05.2016 prin care s-a respins contestaţia împotriva Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală;

A dispus anularea Deciziei de impunere nr. F - (...)-728/23.09.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. F - (...) 607/23.09.2015;

A dispus anularea Deciziei nr. 41/05.11.2015 privind soluţionarea contestaţiei împotriva dispoziţiei de măsuri.

A dispus anularea Dispoziţiei de măsuri nr. 713/23.09.2015 şi a Procesului verbal nr. 1084/07.10.2015.

A obligat pârâtele în favoarea reclamantei la plata sumei de 2650 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (...) prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (...), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă, cu consecinţa menţinerii ca legale şi temeinice a actelor administrative atacate.

În motivare, recurenta arată că sentinţa este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

Consideră recurenta că instanţa de fond nu a ţinut cont de constatările organelor de inspecţie fiscală cuprinse în Decizia de impunere nr. F - (...) 728/ 23.09.2015, de considerentele cuprinse în Decizia nr. 287/12.05.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulată de SC (...) SRL şi nici de prevederile legale invocate în cele două decizii.

Instanţa a ignorat în totalitate faptul că în speţă, pentru înregistrările privind cele 18 autoturisme vechi livrate către firmele (...) Kft HU (...), (...), (...) şi (...) din Ungaria, intimata-reclamantă SC "(...)" SRL nu poate face dovada că autoturismele au părăsit teritoriul României, întrucât din răspunsul primit de la autorităţile fiscale din Ungaria prin intermediul formularului de schimb internaţional de informaţii - SCAC 2004, cu privire la tranzacţiile efectuate cu cele patru firme au rezultat următoarele constatări:

-referitor la (...) Kft HU (...) - se precizează că autoturismele indicate nu au fost înregistrate în Ungaria. Societatea maghiară nu a pus nici un document la dispoziţia autorităţilor fiscale maghiare pentru a verifica dacă facturile menţionate au fost înregistrate în contabilitatea acesteia. Totodată, se precizează că administratorul societăţii este Renge Ioan Csaba din Oradea şi obiectul de activitate al societăţii este coafură şi alte tratamente de înfrumuseţare.

-(...) a depus pentru perioada 08.03.2010 -31.12.2013 decontul de TVA cu zero în care nu a declarat nici o tranzacţie intracomunitară şi totodată aceasta nu a declarat nici o achiziţie de la SC "(...)" SRL. Organele fiscale maghiare comunică că directorul general (...) nu a dat nici o declaraţie, autoturismele nu au fost înregistrate de către (...) Kft şi nici înmatriculate în Ungaria. (...) Kft a prezentat facturi de livrare a autoturismelor către SC (...) (...) SRL, facturi care nu au fost înregistrate şi declarate. Totodată organele fiscale maghiare suspectează o schemă de evaziune fiscală care a fost folosită între părţile române şi contribuabilul maghiar, tranzacţiile fiind probabil realizate în România şi (...) Kft este compania conductă care face refacturarea.

Nu se poate dovedi că bunurile au intrat în fapt în Ungaria sau dacă ele au părăsit Ungaria. Pe baza facturilor ataşate SC "(...)" SRL a livrat 13 autoturisme de pasageri către (...) Kft, care au fost relivrate către SC (...) (...) SRL.

Arată recurenta că pe baza rezultatelor controlului, autorităţile fiscale maghiare suspectează o schemă de evaziune fiscală care a fost folosită între părţile române şi contribuabilul maghiar, acesta având rol de companie conductă care face facturi. Probabil contribuabilul român SC "(...)" SRL desfăşoară tranzacţii interne mascate de comerţ intracomunitar în vederea evitării TVA în România.

-(...) - contribuabilul maghiar recunoaşte recepţia vehiculelor dar nu deţine documente ca dovadă. Acesta nu a prezentat nici un document, declaraţiile sale fiscale fiind pe zero.

Învederează recurenta că vehiculele menţionate în facturi nu au fost livrate şi nu au fost înmatriculate în Ungaria aşa cum reiese din baza de date a autorităţilor fiscale din Ungaria.

-(...) - conform datelor de la Registrul auto, acestea nu au fost înregistrate în Ungaria, societatea a depus decont de TVA în perioada 01-02.2011, a fost scoasă din evidenţa fiscală cu data de 12.12.2011. Nu au fost efectuate inspecţii de către autorităţile fiscale maghiare pentru perioada solicitată întrucât societatea maghiară a intrat în procedura de lichidare începând cu data de 25.06.2012 şi a fost radiată din Registrul Comerţului începând cu 06.11.2013.

Autoturismele indicate nu au fost înregistrate sau vândute pe teritoriul Ungariei. Societatea nu a depus declaraţii pe anul 2011, aparent şi-a oprit activitatea începând cu anul 2011.

Menţionează recurenta că în baza răspunsurilor primite de la autorităţile maghiare referitor la operaţiunile intracomunitare derulate de SC "(...)" SRL cu societăţile maghiare (...) Kft HU (...), (...), (...) şi (...) şi a Deciziei nr. 289/ 30.04.2015 organele de inspecţie fiscală au procedat la refacerea controlului în conformitate cu prevederile art. 216 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/ 2003 privind Codul de procedură fiscală, actualizată.

S-au verificat cele 18 facturi întocmite de SC "(...)" SRL, facturi în care s-a menţionat codul de înregistrare în scopuri de TVA al cumpărătorului din alt stat membru şi care conţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal.

Organele de control au reanalizat operaţiunile derulate de SC "(...)" SRL în perioada ianuarie 2011 - noiembrie 2013 privind livrarea celor 18 autoturisme vechi către cele 4 firme din Ungaria ca urmare a răspunsurilor primite de la autorităţile maghiare.

Pe baza verificărilor efectuate de către organele de inspecţie fiscală şi a răspunsurilor primite la solicitările de tip SCAC/AF de la autorităţile maghiare, s-a constatat că cele 18 autoturisme în valoare de 356.438 lei înregistrate de către SC "(...)" SRL ca fiind livrate în Ungaria nu îndeplinesc condiţiile de scutire de TVA, deoarece nu au fost îndeplinite condiţiile de scutire, nefăcându-se dovada că autoturismele au părăsit teritoriul României. Mai mult, referitor la operaţiunile intracomunitare derulate de SC "(...)" SRL cu societăţile maghiare (...) Kft HU (...), (...), (...) şi (...), autorităţile maghiare afirmă că autoturismele înregistrate de SC "(...)" SRL ca fiind livrate către aceste societăţi, nu au fost declarate şi nici nu au fost înmatriculate în Ungaria.

De asemenea, precizează recurenta că instanţa de judecată nu a ţinut cont nici de faptul că organele de inspecţie fiscală au solicitat informaţii suplimentare instituţiilor publice abilitate din ţară pentru a identifica autovehiculele livrate intracomunitar, după cum urmează:

-prin adresa nr. 3.099/22.05.2014, către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a vehiculelor (...) pentru verificarea şi identificarea în funcţie de marcă şi serie a 14 (patrusprezece) autoturisme;

-prin adresa nr. 3.098/22.05.2014, către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a vehiculelor (...) pentru verificarea şi identificarea în funcţie de marcă şi serie a 49 (patruzeci şi nouă) autoturisme;

-prin adresa nr. 3.103/22.05.2014, către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a vehiculelor (…) pentru verificarea şi identificarea în funcţie de marcă şi serie a unui singur autoturism;

-prin adresa nr. 3.102/22.05.2014, către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a vehiculelor (…) pentru verificarea şi identificarea în funcţie de marcă şi serie a unui singur autoturism;

Astfel, pentru firma (...) Kft HU (...) reclamanta nu a putut prezenta dovada codului valid de TVA.

Astfel, apreciază recurenta că în mod corect au reţinut organele de inspecţie fiscală că în ce priveşte cele 21 (douăzeci şi unu) de autoturisme livrate în Ungaria de către SC "(...)" SRL nu se îndeplinesc condiţiile legale de scutire a taxei pe valoarea adăugată pe motiv că societatea nu poate face dovada părăsirii teritoriului naţional al acestor autoturisme. Întrucât autoturismele figurează înmatriculate pe teritoriul naţional şi nu în alte state membre, (altele decât România), iar pentru clientul extern (...) Kft HU (...), societatea nu poate prezenta dovada codului valid de TVA, condiţie obligatorie în justificarea scutirii taxei.

Instanţa de judecată nu a analizat şi nu a ţinut cont de aceste constatări ale organelor de inspecţie fiscală.

Precizează recurenta că invocarea de către instanţă a faptului că prin Decizia ICCJ nr. 7405/2013, instanţa supremă a anulat actele administrativ fiscale de impunere prin care unui contribuabil i-a fost negat dreptul de deducere a TVA pentru motivul formal că furnizorul, persoană impozabilă neînregistrată în scopuri de TVA, a emis factură cu TVA, iar contribuabilul contestator a achitat în integralitate TVA aferentă facturii, nu are nici o legătură cu cauza dedusă judecăţii, deoarece aceasta se referă la acordarea dreptului de deducere a TVA, iar, în speţă, organele de control au colectat TVA aferentă pentru înregistrările SC "(...)" SRL privind livrările a 18 autoturisme vechi către firmele (...) Kft HU (...), (...), (...) şi (...) din Ungaria, pentru care aceasta nu îndeplineşte condiţiile de scutire de TVA, deoarece nu s-a făcut dovada că autoturismele au părăsit teritoriul României şi mai mult, autorităţile maghiare afirmă că autoturismele înregistrate de SC "(...)" SRL ca fiind livrate către aceste societăţi, nu au fost declarate şi nici nu au fost înmatriculate în Ungaria.

În ceea ce priveşte aprecierea instanţei potrivit căreia dovada că autoturismele au părăsit teritoriul României, arată recurenta că este lipsită de relevanţă, deoarece dovada că autoturismele au părăsit teritoriul României este o condiţie impusă pentru acordarea scutirii de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri, respectiv pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 144A1 din Legea nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

În drept, recurenta invocă prevederile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Intimata SC (...) SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de recurenta-intimată DGRFP (...), prin AJFP (...), cu menţinerea în totalitate a sentinţei nr. 196/CA/02.02.2017 pronunţată de Tribunalul (...).

În motivare, arată intimata că prin sentinţa atacată de către recurentă, instanţa de fond, în mod temeinic a apreciat că cele reţinute de către organul de control, raportat la probaţiunea administrată, sunt nefondate.

Precizează intimata că prin recursul formulat, recurenta susţine în mod netemeinic şi contrar probelor administrate, că nu s-ar fi făcut dovada că autoturismele în cauză ar fi părăsit teritoriul României.

Consideră intimata că organul de control a folosit în mod incorect şi trunchiat informaţiile de la autorităţile maghiare, plasând asupra societăţii intimate răspunderea cu privire la comportamentul fiscal al altor societăţi, în condiţiile în care societatea a făcut toate înregistrările fiscale în conformitate cu prevederile legale, achitând obligaţiile care îi reveneau.

Arată intimata că a făcut dovada depunerii unei plângeri penale împotriva administratorului a două dintre cele 4 societăţi maghiare - (...) Kft Ungaria - HU (...) şi (...), pentru fapte de evaziune fiscală, ca urmare a faptului că a aflat de existenţa unor facturi întocmite în fals de către acest reprezentant legal — (...), în legătură cu maşini achiziţionate de la (...).

Precizează intimata că singurul motiv pentru care se refuză beneficiul scutirii de la plata TVA îl reprezintă faptul că, ulterior înstrăinării de către intimată a celor 18 de autoturisme, unii dintre cumpărătorii acestora (care au cumpărat de la intimată sau cumpărătorul cumpărătorului cumpărătorilor societăţii, în cazul unor vânzări succesive, dacă acestea au avut loc, lucru des întâlnit pe piaţa auto) au înstrăinat la un moment dat maşinile cumpărate, pe piaţa din România. Aşadar, societatea intimată este sancţionată pentru deciziile economice, de afaceri, ale unor terţi.

Mai mult, după cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, orice eventual dubiu care ar exista cu privire la interpretarea legislaţiei naţionale ambigue trebuie interpretat în favoarea contribuabilului, conform principiului de drept in dubio pro reo şi mai exact in dubio contra fiscum, principiu ridicat la rangul de drept al omului.

Concluzionând, arată intimata că instanţa de fond a reţinut în mod temeinic că din întregul probatoriu administrat în cauză: proba testimonială, facturi şi CMR-uri, răspunsurile autorităţilor maghiare în ceea ce priveşte verificările la societăţile maghiare cumpărătoare, intimata a făcut dovada îndeplinirii condiţiei substanţiale pentru a beneficia de scutirea de TVA, intimata beneficiind de prezumţia realităţii tranzacţiei şi de principiul certitudinii impunerii.

Ţinând seama de toate cele relevate mai sus, precum şi prin acţiunea introductivă, s-a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor impuse de prevederile legale pentru a putea beneficia de regimul de scutire de la plată TVA.

În drept, intimata nu şi-a motivat întâmpinarea.

Analizând recursul, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Decizia de impunere nr. F - (...) 728/23.09.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice (filele 15-18, vol. I, dosar fond) şi Raportul de inspecţie fiscală nr. F - (...) 607/ 23.09.2015 (filele 20-26 vol. I, dosar fond), întocmite în urma reverificării dispuse prin Decizia nr. 289/ 30.04.2015 şi Decizia nr. 289 bis/ 07.05.2015 a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (…) pentru reanalizarea operaţiunilor derulate de intimată în perioada ianuarie 2011 - noiembrie 2013 privind livrarea unui număr de 18 autoturisme vechi către 4 societăţi din Ungaria pentru care s-au solicitat verificări de tip SCAC/ AK autorităţilor din Ungaria, organele de control din cadrul Activităţii de Inspecţie Fiscală (...) au stabilit în sarcina intimatei, obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 85545 lei cu titlu de TVA, 34547 lei cu titlu de dobânzi de întârziere şi 12145 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.

În motivare, s-a reţinut că organele de control au reanalizat operaţiunile derulate de intimată în perioada ianuarie 2011 - noiembrie 2013 privind livrarea unui număr 18 autoturisme vechi către 4 societăţi din Ungaria ca urmare a răspunsurilor primite de la autorităţile maghiare reţinând că pe baza verificărilor efectuate de către organele de inspecţie fiscală şi a răspunsurilor primite la solicitările de tip SCAC/ AF de la autorităţile maghiare, rezultă că cele 18 autoturisme în valoare de 356.438 lei înregistrate de către SC "(...)" SRL ca fiind livrate în Ungaria nu îndeplinesc condiţiile de scutire de TVA, deoarece nu au fost îndeplinite condiţiile de scutire, nefăcându-se dovada că au părăsit teritoriul României. Mai mult, referitor, la operaţiunile intracomunitare derulate de intimată cu societăţile maghiare (...) Kft HU (...), (...), (...) şi (...), autorităţile maghiare afirmă că autoturismele înregistrate de SC "(...)" SRL ca fiind livrate către aceste societăţi, nu au fost declarate şi nici nu au fost înmatriculate în Ungaria.

Astfel, în opinia inspectorilor fiscali, documentele înregistrate de intimată nu pot îndeplini calitatea de documente justificative pentru a beneficia de scutire de TVA conform prevederilor art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/ 2003, pe motiv că intimata nu poate face dovada părăsirii teritoriului naţional, întrucât din informaţiile deţinute de organele de control, acestea figurează înmatriculate pe teritoriul naţional şi nu în alte state.

În concluzie, s-a stabilit că intimata nu era îndreptăţită să aplice regimul de scutire de TVA la facturile emise pentru cele 18 autoturisme livrate către societăţile maghiare.

Împotriva raportului de inspecţie fiscală, a deciziei de impunere şi a dispoziţiei de măsuri, intimata a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Decizia nr. 287/12.05.2016 emisă de recurentă (filele 112-121, vol. I, dosar fond).

Curtea a constatat că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul fiind nefondat.

Astfel, instanţa de control judiciar a constatat că în mod judicios a reţinut prima instanţă aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 2 alin.1 lit. a) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului Europei, privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, care statuează că „livrarea de bunuri efectuate cu titlu oneros pe teritoriul unui stat de către o persoană impozabilă care acţionează ca atare”, precum şi a dispoziţiilor art. 14 alin.1 din aceeaşi directivă, care dispune că „livrare de bunuri înseamnă transferul dreptului de dispune de bunuri corporale în calitate de proprietar”.

De asemenea, Curtea a constatat că în mod legal a stabilit prima instanţă incidenţa în speţă şi a prevederilor art. 128 Cod fiscal, în vigoare la data efectuării operaţiunilor economice, care statua că „este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar. [...](9) Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înţelesul alin.(1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora.”

În plus, instanţa de recurs a constatat că tribunalul a reţinut corect şi incidenţa prevederilor art. 10 alin. (1) din Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 144A1 din Legea nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.222/ 2006 şi ulterior prin Ordinele nr. 1.503/ 2007, 2.421/ 2007 şi 3.419/ 2009, care statuează că „scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cu excepţiile de la pct. 1 şi 2 ale aceleiaşi litere a), se justifică pe baza următoarelor documente:

a) factura care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (19) din Codul fiscal şi în care sa fie menţionat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;

b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru şi, după caz,

c) orice alte documente, cum ar fi: contactul/ comanda de vânzare/ cumpărare, documentele de asigurare."

Problema juridică ce se impunea a fi lămurită în speţă este aceea dacă intimata a transferat în patrimoniul societăţilor maghiare dreptul de a dispune asupra celor 18 autoturisme ca şi un proprietar şi dacă s-a făcut dovada că aceste autoturisme au părăsit fizic teritoriul naţional.

În ceea ce priveşte transferul dreptului de a dispune ca proprietar de cele 18 autoturisme, instanţa de control judiciar, a constatat, în acord cu judecătorul fondului, că din facturile fiscale şi din CMR - urile aferente vânzării celor 18 autoturisme rezultă fără echivoc că bunurile menţionate au ieşit din patrimoniul intimatei fiind transferate în cel al societăţilor maghiare iar ulterior către alte societăţi.

De asemenea, Curtea a constatat că în mod judicios a reţinut prima instanţă că cele 18 facturi întocmite de intimată menţionează codul de înregistrare în scopuri de TVA al cumpărătorului din alt stat membru şi conţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/ 2003 privind Codul fiscal.

În ceea ce priveşte dovada că aceste autoturisme au părăsit teritoriul României, Curtea a constatat, în primul rând, în acord cu judecătorul fondului, că este lipsită de relevanţă împrejurarea potrivit căreia partenerii contractuali ai intimatei nu au înmatriculat o parte din aceste autoturisme pe teritoriul Ungariei ori că acestea au fost revândute, ulterior, pe teritoriul României.

Sub acest aspect, instanţa de recurs a constatat că potrivit jurisprudenţei CJUE (cauza C-273/11 Mecsek Gabona, ECLI:EU:C:2012:547) „articolul 138 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2010/88/UE a Consiliului din 7 decembrie 2010, trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca, în împrejurări precum cele în discuţie în acţiunea principală, vânzătorului să i se refuze dreptul de a beneficia de scutirea unei livrări intracomunitare, cu condiţia să se dovedească, în lumina unor elemente obiective, că acesta din urmă nu şi a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau în materie de probă sau că ştia ori ar fi trebuit să ştie că operaţiunea pe care a efectuat o făcea parte dintr-o fraudă comisă de persoana care a achiziţionat bunurile şi că nu a luat toate măsurile rezonabile care îi stăteau în putere pentru a evita propria participare la această fraudă”.

Or, din jurisprudenţa CJUE menţionată rezultă că unui contribuabil nu îi poate fi imputată conduita altui contribuabil iar în materia livrărilor intracomunitare regimul scutirii de TVA trebuie aplicat cu excepţia cazurilor în care, în lumina unor elemente obiective, rezultă că, fie contribuabilul nu şi a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau în materie de probă fie că ştia ori ar fi trebuit să ştie că operaţiunea pe care a efectuat o făcea parte dintr-o fraudă comisă de persoana care a achiziţionat bunurile şi că nu a luat toate măsurile rezonabile care îi stăteau în putere pentru a evita propria participare la această fraudă.

În ceea ce priveşte obligaţiile care îi reveneau intimatei în materie de probă a părăsirii teritoriului naţional a celor 18 autoturisme, Curtea a constatat că în mod legal şi temeinic a reţinut prima instanţă că, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 al Convenţiei de la Geneva din 1956 referitoare la transportul internaţional de mărfuri pe şosele, proba transportului o reprezintă scrisoarea de trăsură (C.M.R.) iar intimata a făcut dovada emiterii facturilor fiscale pentru toate autoturismele, precum şi CMR-urile aferente fiecăreia, CMR-urile fiind semnate şi ştampilate de către cumpărători.

Prin urmare, nu i se poate imputa intimatei faptul că nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau potrivit legislaţiei naţionale în vigoare în materie de probă a transportului autoturismelor menţionate în facturile fiscale în Ungaria.

Referitor la condiţia ca intimata să nu ştie ori să nu fi trebuit să ştie că operaţiunea pe care a efectuat o făcea parte dintr-o fraudă comisă de persoana care a achiziţionat bunurile şi că nu a luat toate măsurile rezonabile care îi stăteau în putere pentru a evita propria participare la această fraudă, instanţa de control judiciar a constatat, în acord cu cele reţinute de tribunal, că nici una dintre societăţile maghiare nu a negat că a achiziţionat autoturisme de la societatea reclamantă şi că acestea au fost transportate pe teritoriul Ungariei, astfel: societatea S1 Kft Ungaria - HU (...) a recunoscut recepţia vehiculelor; societatea S2 Kft Ungaria - HU(...) nu a pus la dispoziţie nici un document autorităţilor fiscale maghiare, neputându-se face astfel o verificare a înregistrării facturilor; societăţile S3 Kft Ungaria - HU (...) şi S4: în ceea ce o priveşte pe prima, reprezentanţii societăţii au refuzat să dea declaraţii, dar au prezentat facturi cu privire la maşinile livrate de reclamantă către aceştia din care rezultă că aceasta şi-a înregistrat în contabilitate autoturismele achiziţionate de la intimată, iar în ceea ce priveşte a doua societate, nu au putut fi verificate actele şi declaraţiile deoarece societatea a fost între timp radiată.

Or, simplul fapt că societăţile maghiare nu şi-au îndeplinit propriile obligaţii care le reveneau privind declararea achiziţiilor de la intimată şi înmatricularea autovehiculelor pe teritoriul Ungariei şi împrejurarea că ulterior autovehiculele au fost ulterior înscrise în circulaţie pe teritoriul României, nu constituie elemente obiective suficiente care să poată justifica concluzia că intimata ar fi ştiut sau ar fi trebuit să ştie că face parte dintr-o fraudă fiscală.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât plata preţului a fost efectuată, intimata a înregistrat operaţiunile efectuate în contabilitatea proprie şi a formulat o plângere penală împotriva administratorului a două societăţi maghiare care au achiziţionat bunuri de la aceasta, împrejurări de natură a întări concluzia că intimata a fost de bună credinţă şi nu se poate reţine participarea sa la fraudă.

De altfel, aşa cum s-a arătat şi în jurisprudenţa CJUE (cauza C-273/11 Mecsek Gabona, ECLI:EU:C:2012:547), „într-o situaţie în care nu există aparent nicio probă tangibilă care să permită să se concluzioneze că bunurile au fost transferate în afara teritoriului statului membru de livrare, faptul de a obliga o persoană impozabilă să furnizeze o astfel de probă nu garantează aplicarea corectă şi directă a scutirilor. Dimpotrivă, această obligaţie plasează persoana impozabilă într-o situaţie de incertitudine în ceea ce priveşte posibilitatea de a aplica scutirea în cazul livrării intracomunitare sau în ceea ce priveşte necesitatea de include TVA ul în preţul de vânzare”.

„În cazul în care persoana care a achiziţionat bunul beneficiază de puterea de a dispune de bunul în cauză în calitate de proprietar în statul membru de livrare şi îşi asumă obligaţia de a transporta acest bun către statul membru de destinaţie, trebuie să se ţină seama de faptul că proba pe care vânzătorul o poate prezenta autorităţilor fiscale depinde în esenţă de elementele pe care le primeşte în acest scop de la cumpărător.”

Prin urmare, Curtea a constatat că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, criticile formulate pe calea recursului fiind neîntemeiate, astfel că se impune respingerea recursului ca nefondat.

Instanţa a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare