Calitate procesual activă. Obligaţia unităţii deţinătoare să emită decizie de restituire in natură.

Calitate procesual activă. Obligaţia unităţii deţinătoare să emită decizie de restituire in natură.

Calitatea procesual activă a Mitropoliei Română unită cu Roma este conferită de

dispoziţiile art. 2 din Decretul-Lege nr. 126/1990 care statuează că bunurile preluate de către Stat prin efectul Decretului nr. 358/1948 aflate în prezent în patrimoniul Statului, se restituie Bisericii Române Unite cu Roma dar şi de dispoziţiile art. 926 şi 930 din Codul Canoanelor bisericii răsăritene. Dispoziţiile art.2 al.1 din OUG nr.94/2000 şi art. 35 al 3 din Legea nr.165/2013 statuează asupra soluţionării cererilor de restituire în natură a imobilelor prin decizia entităţii investite şi nu direct prin decizia instanţei de judecată.

Secţia I Civilă, Decizia civilă nr.139 din 19 februarie  2019.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 18.05.2015, sub dosar nr. 1018/107/2015 reclamanta MITROPOLIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO-CATOLICĂ a chemat în judecată pârâta SC A SA, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună :

- constatarea preluării în mod abuziv a imobilului situat din punct de vedere administrativ în B., str. A., nr…, jud. A., înscris în CF nr. 54 B., sub A+2, nr. top…, …/2;

-  restituirea în natură în favoarea reclamantei a spaţiului comercial cu destinaţia librărie cu suprafaţa de 124,22 mp situat în imobilul aflat din punct de vedere administrativ în B., str. A., nr…, jud. Alba, înscris sub A+2 în CF nr. 54 B., nr. top…, …/2.

- obligarea pârâtei la emiterea în favoarea reclamantei a deciziei privind restituirea în  natură a spaţiului comercial cu destinaţia librărie cu suprafaţa de 124,22 mp situat în imobilul aflat din punct de vedere administrativ în B., str. A., nr…, jud. A., înscris sub A+2 în CF nr. 54 B., nr. top…, …/2

-  cu cheltuieli de judecată în caz de opunere (onorariu avocaţial, cheltuieli de transport, onorar expert etc.)

Prin sentinţa civilă nr. 1907/2017 Tribunalul Alba a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta MITROPOLIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO – CATOLICĂ în contradictoriu cu pârâta SC A SA în reorganizare judiciară prin administrator special , şi în consecinţă :

A constatat că imobilul înscris în CF  … B.( CF vechi 54 B.  Oraş) nr. top …/2 şi  top 139 în suprafaţă utilă de 123,12 m.p., situat administrativ în Mun. B., str. A. nr…, jud. Alba, a fost preluat în mod abuziv de Statul Român.

A obligat pârâta să emită în favoarea reclamantei o decizie de retrocedare în natură a imobilului înscris în CF  70640 B. ( CF vechi 54 B. Oraş) nr. top …/2 şi  top … în suprafaţă utilă de 123,12 m.p., situat administrativ în Mun. B., str. A. nr…, jud. A., bun identificat în patrimoniul societăţii ca fiind spaţiul comercial  „ Librăria  nr.8 ”.

A respins în rest cererea de chemare în judecată.

A obligat pârâta  să plătească reclamantei suma de 5520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta MITROPOLIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO-CATOLICĂ, solicitând în temeiul art.480 alin. 3 C.pr.civ, schimbarea în parte a hotărârii în sensul de a dispune restituirea în natură în favoarea sa a spaţiului comercial cu destinaţia librărie în suprafaţă de 123,12 mp, cu cheltuieli de judecată – 1500 lei onorariu avocat.

În expunerea motivelor de apel arată că deşi instanţa de fond a reţinut că, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicţie, judecătorul poate dispune el însuşi restituirea imobilului preluat de stat, a dispus obligarea pârâtei la emiterea dispoziţiei de restituire în natură.

Consideră că există contradicţie între considerente şi dispozitivul sentinţei apelate în condiţiile în care, deşi a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură, a admis capătul de cerere subsidiar, de obligare a pârâtei la emiterea unei dispoziţii de restituire în natură.

Apreciază greşit raţionamentul instanţei potrivit căruia nu se poate dispune restituirea în natură pentru suprafaţa solicitată prin acţiunea introductivă – 124,22 mp, aceasta provenind dintr-o expertiză extrajudiciară, în condiţiile în care putea admite în parte cererea în sensul de a dispune direct restituirea în natură pentru suprafaţa de 123,12 mp rezultată în urma efectuării expertizei judiciare în cauză.

Arată că este îndreptăţită solicitarea principală de restituire în natură a spaţiului comercial având în vedere pe de o parte considerentele de primă instanţă dar şi faptul că şi în cazul cererilor formulate în baza OUG nr.94/2000 instanţa are prerogative identice cu cele prevăzute pentru imobilele a căror restituire se solicită în baza Legii nr.165/2013.

Relevă şi dispoziţiile Deciziei XX/2007 a ICCJ susţinând că acestea sunt pe deplin aplicabile şi în cauza de faţă, în sensul că judecătorul dispune direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.

Consideră că soluţia de obligare a pârâtei la emiterea deciziei de restituire nu este oportună în condiţiile în care aceasta a primit încă din anul 2003 dosarul, se află în insolvenţă şi singura posibilitate legală pentru punerea în executare a unei hotărâri de obligare la emiterea unei dispoziţii ar fi ca urmare a procedurii prevăzute de art.903 şi urm. C.pr.civ. ceea ce ar contraveni principiului soluţionării cererii într-un termen rezonabil, consacrat de art.6 paragraf 1 din CEDO.

În privinţa datelor de identificare ale imobilului consideră că se impune ca acestea să fie precizate concret şi complet, în prezent imobilul fiind înscris în CF 70640 B. top…/2 şi CF 70638 B. top ...

Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat apel şi pârâta SC A SA – societate în reorganizare, solicitând modificarea în parte a acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Arată că cererea de retrocedare nu a fost soluţionată întrucât extrasul CF de care se foloseşte reclamanta are nr. top… şi …/2 cu o suprafaţă de 705 MP, fără să fie enunţată adresa exactă a imobilului retrocedat, că proprietar tabular este Seminarul Greco-Catolic din Blaj fără să apară menţiuni cu privire la schimbarea proprietarului (Mitropolia Unită cu Roma Greco-Catolică) iar documentaţia depusă la dosarul de retrocedări era incompletă.

Consideră că datele furnizate nu au fost suficiente pentru completarea dosarului aferent retrocedării imobilului.

Invocă Normele Metodologice de aplicare a CUE nr. 94/2000 referitoare la punerea în aplicare a art. 3.

Apreciază că nu se poate demonstra cu certitudine identitatea dintre imobilele cu nr. top…, … şi nr. top…/2 şi … şi adresa acestor imobile.

.

Prin decizia civilă nr. 139/2019 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondate ambele apeluri.

În ceea ce priveşte apelul pârâtei SC A SA :

Prin rapoartele de expertiză întocmite în faţa instanţei de fond s-a stabilit că imobilul din strada A. nr… B. se identifică cu imobilele înscrise în CF nr. 70638 B.  nr. top… şi CF nr. 70640 top…/2, ambele provenite din conversia CF nr. 54. De asemenea, s-a stabilit că librăria face parte din  corpul 1 al imobilului construcţie din str. A. nr… Prin urmare, s-a stabilit identitatea imobilului deţinut de pârâtă cu cel a cărui restituire se solicită de către reclamantă.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamantei MITROPOLIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO-CATOLICĂ, se constată că, pe de o parte, aceasta este justificată de dispoziţiile art. 2 din Decretul-Lege nr. 126/1990 care statuează că bunurile preluate de către Stat prin efectul Decretului nr. 358/1948 aflate în prezent în patrimoniul Statului, se restituie Bisericii Române Unite cu Roma dar şi de dispoziţiile art. 926 şi 930 din Codul Canoanelor bisericii răsăritene.

Conform art. 926 din cod, dacă nu este prevăzut altfel de drept, bunurile şi drepturile persoanei juridice lipsită de membrii trebuie păstrate, administrate sau exercitate prin grija acelei autorităţi care în caz de desfiinţare are competenţa să dispună de ele iar art. 930 prevede că după desfiinţarea persoanei juridice, bunurile sale trec la persoana juridică imediat superioară, rămânând întotdeauna stabilite dorinţele fondatorilor sau a donatorilor, a drepturilor câştigate şi a statutelor prin care era condusă persoana juridică desfiinţată. În contextul în care Seminarul Greco-Catolic Blaj a fost desfiinţat prin efectul Decretului nr. 358/1948, faţă de textele legale enunţate mai sus, se constată că reclamanta MITROPOLIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO-CATOLICĂ este continuatoare în drepturi a proprietarului tabular al imobilului. Această calitate a reclamantei a fost dealtfel stabilită cu putere de lucru judecat prin sentinţa nr. 94/F/CA/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia pronunţată în dosar nr…/191/2008 şi confirmată de decizia nr. 5474/2009 a ICCJ, dosar care a avut ca obiect retrocedarea solicitată de MITROPOLIA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA GRECO-CATOLICĂ inclusiv a imobilului din dosarul de faţă.

În consecinţă, în mod corect prima instanţă a reţinut că este justificată în speţă calitatea procesuală activă a reclamantei.

Nefondat se reţine a fi şi apelul reclamantei.

Este adevărat că prima instanţă a apreciat că instanţa poate dispune direct restituirea în natură, dar, anterior a reţinut şi faptul că potrivit art. 2 alin. 1 din OUG nr.94/2000 imobilele deţinute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar sau asociat majoritar vor fi restituite, în natură, prin decizia organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.

Soluţia primei instanţe de obligare la emiterea unei decizii de retrocedare în natură este corectă şi corespunde dispoziţiilor legale cuprinse în OUG nr.94/2000 care, pentru situaţia pârâtei, la art. 2 alin. 1 evocate anterior, stabilesc clar procedura de soluţionare a cererilor în sensul că aceasta se finalizează întotdeauna cu o decizie emisă de unitatea deţinătoare, prevăzându-se clar că restituirea în natură se face prin decizia organelor de conducere ale unităţii deţinătoare. Niciunde în cuprinsul actului normativ respectiv nu se prevede posibilitatea ca restituirea să se facă direct prin dispoziţia instanţei.

Chiar dacă atât OUG nr.94/2000 cât şi Legea nr.165/2013 consacră ca şi principiu restituirea în natură a imobilelor, acesta trebuie pus în aplicare numai în condiţiile procedurii pe care acelaşi act normativ special o prevede şi care în speţă, astfel cum s-a arătat anterior, presupune emiterea unei decizii de către unitatea deţinătoare inclusiv în situaţia în care instanţa este cea care a examinat nemulţumirile persoanei îndreptăţite.

Este adevărat că art. 35 alin. 3 din Legea nr.165/2013 stabileşte că instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură. Însă, aceste verificări se fac în procedura contestării deciziei sau în situaţia neemiterii unei decizii de către entitatea investită (alin. 1 şi 2 ale art. 35 din Legea nr. 165/2013), în ambele situaţii soluţia impunând emiterea unei dispoziţii care să cuprindă măsura dispusă de instanţă, restituire în natură, prin echivalent, etc. Aceasta, deoarece şi din interpretarea Legii nr. 165/2013 rezultă că cererile de restituire nu pot fi soluţionate decât prin decizia entităţii investite iar nu în mod direct prin dispoziţia instanţei, neexistând prevederi legale care să permită o astfel de soluţie instanţelor judecătoreşti.

În acelaşi sens dispune şi Decizia nr. XX/2007 a ICCJ invocată de reclamanta apelantă. ICCJ stabileşte că atribuţia instanţei judecătoreşti nu este restrânsă la o prerogativă formală  de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziţii în locul celei pe care o anulează, ci trebuie să se pronunţe asupra fondului cererii, putând dispune restituirea în natură, desigur prin obligarea la emiterea unei decizii care să conţină o astfel de dispoziţie de restituire deoarece contextul procedural este cel al unei căi de atac împotriva unei decizii a unităţii deţinătoare.

Având în vedere dispoziţiile OUG nr.94/2000 care prevăd că cererile de retrocedare se soluţionează prin decizia unităţii deţinătoare cât şi celelalte considerente expuse anterior, Curtea apreciază că argumentele reclamantei în sensul că soluţia primei instanţe nu este oportună nu pot fi luate în considerare întrucât contravin dispoziţiilor legale examinate. Pârâta nu trebuie să mai deruleze alte proceduri cu caracter administrativ ci doar să emită dispoziţie de restituire în natură iar în caz de neconformare reclamanta poate recurge la procedurile legale care se impun în astfel de situaţii.

În consecinţă nu se poate reţine o încălcare a principiilor consacrate de art. 6 paragraful I din CEDO.

Domenii speta

Spete similare