Cuprins pe materii: Drept procesual civil.
Index alfabetic: Chestiune prejudicială
Temei de drept: Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, art. 21, art. 29; Legea nr. 208 din 20 iulie 2015, art. 59.
Din interpretarea logico-juridică a art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că, pentru sesizarea instanței de contencios constituțional cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Condiţia ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei, nu trebuie analizată «in abstracto» şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.
Nemulţumirea apelantului se referă, în concret, la o eventuală limitare a accesului la instanţă a persoanelor nemulţumite de modul de soluţionare /nesoluţionarea diferendelor dintre membrii partidului politic şi conducerile organizaţiilor partidului de către comisiile de arbitraj, la nivelul partidului şi al organizaţiilor sale teritoriale.
Însă, controlul exercitat de către instanţele judecătoreşti, pe calea contestaţiei reglementate de art. 59 din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015, este limitat la verificarea respectării condiţiilor legale privind exercitarea dreptului de a fi ales, a condiţiilor de fond şi de formă ale listei susţinătorilor, condiţii prevăzute în mod imperativ de art. 52, 53, 54 şi 58 din acelaşi act normativ.
În consecinţă, cât nu se contestă, sub aspectul constituţionalităţii, şi aceste prevederi legale, dispoziţiile contestate (art. 59.) nu au un rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a prezentului apel, neputând influenţa modul de rezolvare a acestuia.
Curtea de Apel București
ARETRAGEREA PLÂNGERII PREALABILE. ACT JURIDIC UNILATERAL ŞI PERSONAL.
Curtea de Apel Suceava
Întreruperea executării pedepsei pe motive medicale .Admisibilitate. Lipsa pericolului concret pentru ordinea publică.
Curtea de Apel București
Asiguratorul de raspundere civila. Calitatea în procesul penal.
Curtea de Apel Târgu Mureș
8.Drept procesual. Contencios administrativ. Obligația instanței de a motiva hotărârea nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut.
Curtea de Apel Ploiești
Nulitate absolută contract de împrumut cu o valoare ce depăşeşte suma de 100.000 lei. Calea de atac incidentă raportat la disp.art.2821 Cod pr. civilă.