Ordonanța parchetului emisă într-o cauză penală nu întrunește condițiile prevăzute de art. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 pentru a fi act administrativ, respectiv nu dă naștere, nu modifică și nu dispune încetarea unui raport juridic de drept administrativ

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 19.03.2021, sub nr. 1138/86/2021, reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul A. pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria P., a solicitat anularea actului administrativ unilateral cu caracter individual — ordonanță nr. 3419/VIII-1/2020, emitent P.J. P. prin care, cu exces de putere, s-a respins cererea sa — petent de prelungire a dreptului ce circulație formulată în temeiul art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, actualizată, şi repararea pagubei prin recunoașterea dreptului pretins (de prelungire a dreptului de circulație, pentru perioade succesive de 30 zile).

Prin sentinţa nr. 408 din 10 iunie 2021 pronunţată  de Tribunalul Suceava -Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu; a respins ca inadmisibilă, cererea de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul.

Examinând sentinţa recurată prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a motivelor de recurs invocate, curtea a constatat următoarele:

Recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prev. de art. 488 alin.1 pct. 6 din Codul de procedură civilă, susținând că, deși instanța de fond a admis faptul că se află în prezența unui act administrativ prin reținerea aplicabilității dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004,  a respins acțiunea ca inadmisibilă tocmai pe considerentul că ordonanța de soluționare a cererii de prelungire a dreptului de a conduce nu are natura unui act administrativ. Potrivit textului menționat, motivul de nelegalitate este dat atunci când hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele de fapt și drept ce i-au format convingerea acesteia sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Examinând hotărârea atacată sub aspectul invocat, curtea a constatat că instanța de fond a analizat cauza, argumentând atât în fapt, cât și în drept soluția pronunțată, iar motivarea acesteia nu cuprinde raționamente care să fie contrare. Indicarea textului de lege la care a făcut referire recurentul reclamant s-a făcut tocmai pentru a se evidenția că ordonanța a cărei anulare se solicită nu are natura unui act administrativ ce poate fi contestat în temeiul Legii contenciosului administrativ și nicidecum nu reprezintă o admitere implicită că ordonanța procurorului ar fi un act administrativ unilateral cu caracter individual, așa cum în mod greșit susține recurentul reclamant. Prin urmare, motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin.1 pct.6 din Codul de procedură civilă este neîntemeiat.

Recurentul-reclamant a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă,  susținând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c, ale art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ale art. 111 alin. 6 din OUG 195/2002, ale art. 4 alin. 6 din Legea nr. 55/2020 și ale art. 145 din Constituția României.

Curtea a reținut că recurentul-reclamant a înțeles să formuleze o acțiune în contencios administrativ împotriva unei ordonanțe emise în cursul urmăririi penale, apreciind, în esență, că în cuprinsul acesteia s-au adoptat măsuri administrative ce nu au legătură cu latura penală a cauzei, respectiv refuzul de prelungire a dreptului de circulație, astfel că aceasta este un act administrativ ce poate fi contestat în temeiul Legii nr. 554/2004.

Instanța de contencios administrativ a constatat însă că nu are mijloace procedurale de a interveni în cadrul unei anchete penale, chiar dacă se susține că se critică doar măsuri administrative.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c din Legea 554/2004, noțiunea de act administrativ presupune un unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modific ă sau stinge raporturi juridice iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. f din aceeași lege, noțiunea de contencios administrativ presupune activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din Legea 554/2004, refuzul  nejustificat de a soluționa o cerere este exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

Actul atacat nu are însușirile necesare pentru a fi calificat drept act administrativ și nici refuz nejustificat, iar contestarea sa nu se poate face în cadrul contenciosului administrativ.

Apoi, s-a mai reținut și că, în sensul art. 5 din Legea 554/2004, nu pot fi atacate în contenciosul administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.

Prin urmare, curtea a apreciat că și în situația în care s-ar putea susține că măsura referitoare la prelungirea dreptului de circulație ar putea avea un caracter administrativ, contestarea acesteia tot nu s-ar putea face pe calea contenciosului administrativ, având în vedere că actele efectuate în cursul urmăririi penale se cenzurează de către procurorul ierarhic superior sau de către instanța penală, în raport cu normele de procedură penală. De altfel, natura juridică a ordonanței procurorului rezultă și din considerentele Deciziei nr. 684/2019 a Curții Constituționale, în cuprinsul acesteia menționându-se că împotriva măsurilor luate de procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale se pot exercita căile de atac reglementate de Codul de procedură penală.  Mai mult, curtea a constatat că recurentul-reclamant a formulat, împotriva ordonanței a cărei anulare o solicită, plângere în temeiul dispozițiilor Codului de procedură penală și aceasta a fost respinsă prin Ordonanța nr. 388/II/2/2020 din 15.10.2020 emisă de prim - procurorul de pe lângă Judecătoria Pitești.

Prin urmare, întrucât ordonanța parchetului, emisă într-o cauză penală nu întrunește condițiile prevăzute de art. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 pentru a fi act administrativ, respectiv nu dă naștere, nu modifică și nu dispune încetarea unui raport juridic de drept administrativ, criticile recurentului- reclamant apar ca neîntemeiate și, pe cale de consecinţă, curtea a respins recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare