Obligația de a face

DREPT ADMINISTRATIV

Obligația de a face

- art. 100 Cod vamal

Din economia art. 100 Cod vamal rezultă că autoritatea vamală este obligată să procedeze la un control vamal ulterior la cererea declaratului, atunci când informațiile inițiale au fost fie inexacte, fie incomplete, scopul controlului ulterior fiind acela de a îndrepta eventuale erori comise în momentul depunerii declarațiilor vamale, pentru a determina fie sumele în plus de plată, fie eventuale diferențe de restituit în favoarea declarantului.

Nu poate fi primită susținerea recurentei referitoare la existența unui drept discreționar al său de apreciere asupra oportunității efectuării controlului vamal ulterior, deoarece aceasta excede dispozițiilor legale care prevăd expres că procedura controlului ulterior se declanșează din oficiu sau la cererea declarantului. În măsura în care declanșarea controlului la cererea declarantului ar fi lăsată la aprecierea autorității vamale, procedura ar fi golită de conținut, deoarece în mod evident autoritatea vamală va refuza efectuarea controlului ulterior în acele situații în care se întrevede existența unor sume care ar trebui restituite declarantului, cum este în prezenta cauză.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 88 din 10 februarie 2022

Prin Sentința nr. (...)/CA din 23.09.2021, Tribunalul (...) a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta (R) SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...), în nume propriu și pentru Biroul Vamal de Interior (J) și, în consecință, a obligat pârâta să efectueze controlul ulterior al declarațiilor vamale MRN 17RO(...)00876 din 16.01.2016, MRN 17RO(...)04338 din 14.02.2017, MRN 17RO(...)11604 din 12.04.2017, MRN 17RO(...)8633 din 20.03.2017, cu consecința modificării acestora, conform cererii înregistrate la această autoritate sub nr. (...) din 18.10.2018, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că obiect al acțiunii îl constituie obligarea pârâtei de a efectua controlul ulterior al declarațiilor vamale MRN 17RO(...)00876 din 16.01.2016, MRN 17RO(...)04338 din 14.02.2017, MRN 17RO(...)11604 din 12.04.2017, MRN 17RO(...)8633 din 20.03.2017, cu consecința modificării acestora, conform cererii înregistrată de reclamantă la această autoritate sub nr. (...) din 18.10.2018.

Ca urmare a sesizării cu cererea administrativă mai sus menționată, prin adresa nr. (...) din 13.11.2018, entitatea pârâtă a comunicat societății reclamante că o eventuală reverificare a declarațiilor vamale va fi făcută doar în situația în care instanța va stabili prin hotărâre definitivă obligația de a proceda la modificarea acestora în ceea ce privește încadrarea tarifară sau a altor elemente.

În fapt, cele patru declarații vamale vizează punerea în liberă circulație a unor tuburi metalice, denumite „inner sleeve” – conform facturilor comerciale însoțitoare, care urmau să fie utilizate în fabricarea de componente (bucși amortizoare) pentru sistemele de suspensie pentru autovehicule. Din eroare, la momentul importului reclamanta a declarat bunurile la poziția din Tariful vamal comunitar (TARIC-RO), „7304.31.20.20 – țevi și tuburi fără sudură din fier sau oțel cu un diametru exterior de maximum 406,4 mm și cu o valoare echivalentă a conținutului de carbon (VEC) de maximum 0,86 conform formulelor și analizelor chimice ale Institutului Internațional de Sudură.”

Cu privire la aspectul reîncadrării pieselor importate de societatea reclamantă, Tribunalul a reținut că, prin Sentința civilă nr. (...) din 28.09.2018 pronunțată în Dosar nr. (...)/2017 al Curții de Apel (...), rămasă definitivă prin respingerea recursului la data de 11.03.2021 (filele nr. 2-11 vol. II), printre altele, pârâta Direcția Generală a Vămilor a fost obligată să emită o altă decizie privind informații tarifare obligatorii ITO prin care să încadreze piesele importate de reclamantă (identice cu cele declarate la import prin cele 4 declarații vamale din speță) la poziția 8708 „părți și accesorii de autovehicule de la poziția 8701-8705”.

În ceea ce privește alegațiile pârâtei din întâmpinare, cu privire la faptul că aceasta nu împărtășește concluziile Raportului de expertiză judiciară administrat în Dosar nr. (...)/2017 al Curții de Apel (...), aspect care, în accepțiunea acesteia, nu justifică efectuarea unui control a posteriori a acestor declarații vamale, Tribunalul a reținut că sunt nefondate, în contextul în care Agenția Națională de Administrare Fiscală a avut calitate de parte în dosarul respectiv, expertiza judiciară a fost efectuată cu respectarea principiului contradictorialității părților, iar mărfurile obiect al dosarului menționat sunt identice cu cele declarate la import prin cele 4 declarații vamale din prezentul litigiu.

În opinia instanței, chiar dacă hotărârea judecătorească care statuează în sarcina pârâtei obligația de a proceda la modificarea declarațiilor vamale în ceea ce privește încadrarea tarifară sau a altor elemente a rămas definitivă pe parcursul procesului - 11.03.2021, coroborat și cu conținutul adresei prin care pârâta a răspuns la cererea administrativă a reclamantei (în sensul că o eventuală reverificare a declarațiilor vamale va fi făcută doar în situația în care instanța va stabili prin hotărâre definitivă obligația de a proceda la modificarea acestora în ceea ce privește încadrarea tarifară sau a altor elemente), se justifică imperios efectuarea unui control vamal ulterior, deoarece este necesar raportat la reîncadrarea tarifară a pieselor importate, raportat la dispozițiile art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, care reglementează: „(1) Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declarația vamală. (3) Când după reverificarea declarației sau după controlul ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situației, ținând seama de noile elemente de care dispune.”

Or, în lumina probatoriului administrat, instanța a reținut că pârâta, care dispunea inițial de informații inexacte, trebuie să țină seama la acest moment de noi elemente, aspect pentru care se impune să ia măsuri pentru regularizarea situației care să reflecte starea de fapt reală.

Față de cele de mai sus, instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată și, în consecință, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea reclamantei, a obligat pârâta să efectueze controlul ulterior al declarațiilor vamale MRN 17RO(...)00876 din 16.01.2016, MRN 17RO(...)04338 din 14.02.2017, MRN 17RO(...)11604 din 12.04.2017, MRN 17RO(...)8633 din 20.03.2017, cu consecința modificării acestora, conform cererii înregistrată la această autoritate sub nr. (...) din 18.10.2018, conform dispozitivului. Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de părți în prezentul dosar.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...), în nume propriu și pentru Biroul Vamal de Interior Gradul II (J), solicitând admiterea recursului, cu consecința casării în tot a hotărârii pronunțate de instanța fondului, a rejudecării cauzei și pronunțării în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei ca nelegală și neîntemeiată, în temeiul art. 498 noul Cod de procedură civilă coroborat cu art. 20 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, fiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5, 6, 8 noul Cod de procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că instanța fondului a dispus efectuarea controlului vamal ulterior atât în sarcina pârâtului de rând 1 (Biroul Vamal de Interior (J)) reprezentat de DGRFP (...) în instanță, potrivit cadrului legal de reprezentare clarificat la fond, cât și în sarcina pârâtei de rând 2, care să vină și în nume propriu deopotrivă să procedeze la efectuarea acelorași demersuri – neavând în vedere că prin această abordare de conținut emite o hotărâre a cărei punere în aplicare este greu de realizat.

Aceasta cu atât mai mult cu cât nici măcar în sarcina autorității vamale, Legea 86/2006 privind Codul vamal al României, dar nici Regulamentul UE 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9.10.2013 de stabilire a Codului Vamal al Uniunii, ambele reglementând controlul vamal ulterior nu statornicesc ca fiind de legala competență a niciuneia din pârâte obligativitatea efectuării controlului vamal a posteriori cu consecința modificării de către acestea a declaraților vamale. Aceasta cu atât mai mult cu cât autoritatea vamală a apreciat, în virtutea dreptului său legal de apreciere, instituit de art. 100 din Legea 86/2006 coroborat cu art. 48 din Reg. UE 952/2013 a nu fi oportun un control vamal a posteriori a respectivelor declarații vamale, mai ales ținând cont de faptul că o declarație vamală este întocmită de însuși declarant, adică de titularul bunurilor supuse vămuirii, și care a subscris întrutotul informațiilor pe care în mod expres le-a declarat și pentru corectitudinea cărora răspunde în virtutea art. 15 din Codul vamal al Uniunii. Apreciază recurenta că cele mai sus invocate sunt de natură să atragă incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 punct. 5 și 6 Cod procedură civilă.

Pe de altă parte, recurenta susține că interpretarea dată de judecătorul fondului contravine normelor specifice de drept material, fiind deopotrivă incident motivul de casare instituit de art. 488 alin 1 pct. 8 noul Cod de procedură civilă.

Se arată că aplicând Regulile 1 șl 6 de Interpretare a Sistemului Armonizat de Denumire și Codificare a Mărfurilor, Convenție internațională încheiată la Bruxelles la 14 iunie 1983, la care România a aderat prin Legea 98/1996, pe baza căreia este construită Nomenclatura combinată a Uniunii Europene, autoritatea vamală a constatat indubitabil că mărfurile în cauză se încadrează la codul tarifar 73.04, poziția tarifară 73.04.31.2020 „Alte tuburi, țevi și profile tubulare cu secțiunea circulară, din fier sau din oțeluri nealiate - cu un diametru exterior de maximum 406,4 mm și cu o valoare echivalentă a conținutului de carbon (VEC) de maximum 0,86, conform formulelor și analizelor chimice ale Institutul Internațional de Sudură (IIS)”, subpoziție prevăzută în TARIC în vederea aplicării politicilor Comisiei împotriva practicilor prețurilor de dumping la comerțul cu astfel de produse importate din China, în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2272 al Comisiei, din 7 decembrie 2015, de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite țevi și tuburi fără sudură din fier sau din oțel originare din Republica Populară Chineză, în urma unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului.

Clasificarea mărfurilor în Tariful Vamal al Uniunii se stabilește în funcție de modul cum acestea sunt prezentate fizic la vămuire și prin aplicarea Regulilor generale de interpretare a Nomenclaturii combinate (RGI) și cu aplicarea textelor oficiale ale Notelor explicative la Sistemul armonizat de denumire și codificare a mărfurilor, pornind de la caracteristicile obiective ale mărfurilor constatate din documentele care însoțesc mărfurile, în niciun caz în funcție de destinația și modificările ulterioare efectuate asupra acestora, ulterior importului, așa cum în mod eronat alegă contestatoarea.

A accepta că bunurile se clasifică în funcție de destinația lor, așa cum în mod eronat susține reclamanta și instanța fondului, ar crea o majoră insecuritate juridică.

 Referitor la solicitarea petentei privind încadrarea bunurilor la o altă poziție tarifară față de cea declarată pe proprie răspundere în declarația vamală dată și asumată, respectiv poziția tarifară 8708.80.20 - Părți și accesorii de autovehicule de la pozițiile 8701-8705, sisteme de suspensie șt părțile lor, este important de reținut că marfa importată de reclamantă și denumită „Inner sleeve”, respectiv - tuburi interioare, face parte din categoria produselor de precizie, confecționate prin extrudare la rece dintr-un oțel a cărui valoare echivalentă a conținutului de carbon este de 0,25%, marca E235+C, având dimensiunile: lungime 58,8 mm, diametrul exterior 20,5 mm, diametrul interior 13,2 mm, cu o teșitură la interior de 60 de grade obținută prin strunjire, la ambele capete, sens în care, aceasta nu poate fi încadrată la poziția tarifară 8708.80.20.90, indicată de reclamantă.

În ceea ce privește reverificarea declarațiilor vamale și modificarea încadrării tarifare a mărfurilor în sensul pretins de reclamantă și admis de instanța de fond, recurenta arată că nu există vreun “ITO” nou care să conducă la o încadrare conform preferințelor reclamantei, neexistând nicio decizie în sensul ei real și complet, a cărei anulare să fi fost cerută de reclamantă, neexistând din partea reclamantei nicio solicitare reală, legală, concretă și concisă de revocare a unui ITO existent, neexistând calea legală de retroactivare în efectuarea de modificări ale declarațiilor vamale în sensul celor urmărite de reclamantă și îmbrățișate fără niciun raționament ori argument juridic de instanța fondului.

Totodată, scopul reverificării declarațiilor vamale, invocat de instanță, acela de „a lua măsuri pentru regularizarea situației care să reflecte starea de fapt reală”, înțeleasă de aceasta a consta în a modifica încadrarea tarifară a mărfurilor în cauză, de la poziția 7304.31.20.20 - țevi și tuburi fără sudură din fier sau oțel cu un diametru exterior de maximum 406,4 mm și cu o valoare echivalentă a conținutului de carbon (VEC) de maximum 0,86 conform formulelor și analizelor chimice ale Institutului Internațional de Sudură, la 8708 - părți și accesorii de autovehicule de la pozițiile 8701-8705, nu coincide cu rezultatele controalelor efectuate asupra importurilor în cauză, controale pe care autoritățile vamale le efectuează, în temeiul art. 188 și 189.

Pentru considerentele anterior expuse, a solicitat admiterea recursului, cu consecința casării în întregime a hotărârii instanței de fond, a rejudecării cauzei și pronunțării în sensul respingerii în întregime a acțiunii intimatei-reclamante.

În drept a invocat dispozițiile legale la care a făcut referire în cuprinsul recursului.

Intimata (R) S.R.L., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

În esență, arată intimata că cererea societății s-a bazat pe un “drept recunoscut de lege”, respectiv dispozițiile art. 100 alin. (1) și alin. (3) din Legea 86/2006 (Codul vamal al României) și care stabilește că “la cerere” autoritatea vamală are obligația de a efectua controlul vamal ulterior al operațiunilor vamale, ca atare acțiunea în instanță din această perspectivă s-a fundamentat pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004 - “refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”, refuz pentru care intervine sancțiunea prevăzută la art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004 respectiv, “obligarea autorității publice (...) să efectueze o anumită operațiune administrativă”; ori, în mod prioritar, prin Sentința (...)/2021, prima instanță a obligat recurentele să efectueze controlul ulterior.

Tot în mod temeinic și legal, prima instanță a suspendat judecata pe fond până la momentul care ICCJ se va pronunța (în recursul în care acțiunea societății a fost admisă pe fond) cu privire la aspectele de fond, respectiv încadrarea bunurilor importate de societate, inclusiv cu cele 4 declarații vamale pentru care a solicitat controlul ulterior, astfel că Sentința civilă nr. (...)/2018 rămânând definitivă, aceasta a consolidat o stare de fapt (sub puterea de lucru judecată) între societate și autoritatea vamală, prin care a stabilit că bunurile importate se încadrează la poziția tarifară din TARIC: 8708 (părți și accesorii de autovehicule de la poziția 8701 - 8705).

Sentința civilă nr. (...)/2018 nu poate fi încadrată de instanță ca “practică judiciară”, aceasta vizând în mod direct și exclusiv relația administrativă dintre societate și autoritatea vamală (căreia i s-a solicitat să emită un certificat ITO - de încadrare tarifată pentru bunurile importate de societate).

În concluzie, arată intimata, sentința atacată este temeinică și legală din perspectiva aspectelor de fond, instanța constatând în mod corect (și în concordanță cu Sentința civilă nr. (...)/2018 a Curții de Apel (...), validată ulterior prin decizia ICCJ, dar și a expertizei judiciare administrate în dosarul (...)/2017) că bunurile importate se încadrează la poziția tarifară din TARIC: 8708 (părți și accesorii de autovehicule de la poziția 8701 - 8705), atunci când a dispus pe fond ca recurenta să modifice în consecință cele 4 declarații vamale de import.

Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și a actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Circumscris motivelor de recurs prevăzute de art. 488 punct. 5 și 6 Cod procedură civilă, recurenta critică dispoziția instanței de fond de obligare a ambelor pârâte la efectuarea controlului vamal ulterior al declarațiilor vamale MRN 17RO(...)00876 din 16.01.2016, MRN 17RO(...)04338 din 14.02.2017, MRN 17RO(...)11604 din 12.04.2017, MRN 17RO(...)8633 din 20.03.2017, cu consecința modificării acestora, conform cererii înregistrată la această autoritate sub nr. (...) din 18.10.2018, susținând, în esență, că va fi dificilă punerea în executare a dispozitivului hotărârii instanței de fond în condițiile în care ambele pârâte au fost obligate la efectuarea acelorași operațiuni.

De asemenea, se invocă greșita aplicare și interpretare de către instanța de fond a prevederilor art. 100 Cod vamal, recurenta susținând că nu există în sarcina autorității vamale obligativitatea efectuării, la cerere, a controlului vamal ulterior, decizia oportunității efectuării unei astfel de verificări aparținând în exclusivitate autorității vamale.

Cu titlu prealabil, Curtea a apreciat că nici una dintre aceste critici nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 punct. 5 și 6 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 488 punct. 5 și 6 Cod procedură civilă, constituie motive de casare încălcarea de către instanța de fond a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea recurată sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Or, niciunul din aspectele invocate de recurentă nu corespund ipotezelor vizate de cazurile de casare anterior menționate.

În subsidiar, instanța de recurs a reținut caracterul nefondat al criticilor invocate de recurentă circumscris celor două motive de casare.

Astfel, eventuala dificultate de punere în executare a hotărârii pronunțată de instanța de fond poate fi înlăturată prin apelarea de către recurentă la calea procedurală a lămuririi hotărârii, reglementată de art. 443 Cod procedură civilă, potrivit căruia, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Apelarea la această cale procedurală este obligatorie, art. 445 Cod procedură civilă statuând expres că îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442 – 444 Cod procedură civilă.

Pe de altă parte, instanța de recurs a apreciat că nu există o veritabilă piedică la executare, din moment ce chiar recurenta pârâtă, prin întâmpinare, a învederat instanței de fond că, în cauză, urmare a modificărilor aduse prin adoptarea OUG nr. 74/2013, calitate procesuală pasivă are Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...) în structura căreia se găsește Direcția Regională Vamală (...) și implicit Biroul Vamal de Interior (J), entitate fără personalitate juridică.

De altfel, în dispozitivul hotărârii se menționează că acțiunea reclamantei este admisă în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...), în nume propriu și în reprezentarea Biroului Vamal de Interior (J), care de altfel a și fost obligată să procedeze la efectuarea controlului ulterior al celor patru declarații vamale în discuție.

Se subînțelege, din modul în care a fost clarificat cadrul procesual în cauză, că aducerea la îndeplinire a celor dispuse de instanța de fond prin dispozitivul hotărârii recurate va fi realizată de pârâtă prin intermediul Biroului Vamal de Interior (J) în reprezentarea căruia a stat în judecată.

În ceea ce privește lipsa vreunui temei pentru obligarea pârâtei la efectuarea controlului vamal ulterior, instanța de recurs, în acord cu judecătorul fondului, a apreciat că acest temei îl reprezintă însăși prevederile art. 100 Cod vamal, potrivit cărora:

(1) Autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declarația vamală. (3) Când după reverificarea declarației sau după controlul ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situației, ținând seama de noile elemente de care dispune.

(4) Autoritatea vamală stabilește modelul documentului necesar pentru regularizarea situației, precum și instrucțiunile de completare a acestuia.

(5) În cazul în care se constată că a luat naștere o datorie vamală sau că au fost sume plătite în plus, autoritatea vamală ia măsuri pentru încasarea diferențelor în minus sau rambursarea sumelor plătite în plus, cu respectarea dispozițiilor legale.

 Din economia acestor prevederi rezultă că autoritatea vamală este obligată să procedeze la un control vamal ulterior la cererea declaratului, atunci când informațiile inițiale au fost fie inexacte, fie incomplete, scopul controlului ulterior fiind acela de a îndrepta eventuale erori comise în momentul depunerii declarațiilor vamale, pentru a determina fie sumele în plus de plată, fie eventuale diferențe de restituit în favoarea declarantului.

Nu a putut fi primită susținerea recurentei referitoare la existența unui drept discreționar al său de apreciere asupra oportunității efectuării controlului vamal ulterior, deoarece aceasta excede dispozițiilor legale care prevăd expres că procedura controlului ulterior se declanșează din oficiu sau la cererea declarantului. În măsura în care declanșarea controlului la cererea declarantului ar fi lăsată la aprecierea autorității vamale, procedura ar fi golită de conținut, deoarece în mod evident autoritatea vamală va refuza efectuarea controlului ulterior în acele situații în care se întrevede existența unor sume care ar trebui restituite declarantului, cum este în prezenta cauză.

În ceea ce privește încadrarea tarifară a mărfurilor pentru care au fost depuse cele patru declarații vamale a căror reverificare se solicită, Curtea a reținut că aceasta a făcut obiectul unui alt litigiu, în care a fost pronunțată Sentința nr. (...)/28.09.2018 a Curții de Apel (...) în Dosar nr. (...)/2017 al aceleiași instanțe, rămasă definitivă prin Decizia nr. (...)/11.03.2021 pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care în contradictoriu cu pârâtele ANAF București și Direcția Generală a Vămilor s-a dispus anularea Deciziei privind informații tarifare obligatorii ITO nr. 2017/002578 prin care bunurile importate de reclamantă au fost încadrate la poziția tarifară 7304.31.20.20, pentru care se datorează taxe antidumping și a fost obligată pârâta Direcția Generală a Vămilor să emită o altă decizie privind informații tarifare obligatorii ITO prin care să încadreze piesa importată de reclamantă la poziția 8708 „părți și accesorii de autovehicule de la poziția 8701-8705”, poziție scutită de la plata unei astfel de taxe.

Prin urmare, printr-o decizie definitivă, chestiunea încadrării tarifare a piesei importantă de reclamantă a fost tranșată cu autoritate de lucru judecat, nemaiputând fi repusă în discuție în prezentul litigiu. Hotărârea Curții de Apel (...) este obligatorie inclusiv pentru recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (...), din moment ce a fost pronunțată în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, în a cărei subordine se află, dar și cu Direcția Generală a Vămilor, din a cărei structură face parte Biroul Vamal de Interior (J).

Pe cale de consecință, instanța de recurs nu a intrat în analiza criticilor recurentei referitoare la o altă încadrare tarifară a mărfurilor importate de reclamantă, diferită de cea stabilită de Curtea de Apel București, prin Sentința nr. (...)/28.09.2018 pronunțată în Dosar nr. (...)/2017.

Pentru aceste considerente, nefiind incident niciun motiv de casare din cele expres invocate de recurentă, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de intimata reclamantă în această etapă procesuală.

(Decizie redactată de judecător Laura Simona BĂICAN și rezumată de judecător Mariana ILISIE)

Domenii speta

Spete similare