Dreptul la un proces echitabil. Obligația instanței de motivare a hotărârii

PROCEDURĂ CIVILĂ

Dreptul la un proces echitabil. Obligația instanței de motivare a hotărârii 

- art. 21 din Constituție

- art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

- art. 425 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă

Instanței de judecată îi revine obligația de garantare a dreptului la un proces echitabil, conform art. 21 din Constituție și art. 6 CEDO, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului statuându-se că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la “un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența” (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Gheorghe împotriva României). Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o garanție a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar. Dreptul la un proces echitabil impune motivarea pertinentă, riguroasă, concretă a hotărârii judecătorești, în concordanță cu probele și actele de la dosar, întrucât ea reprezintă pentru părți garanția că cererile lor au fost analizate cu atenție.

Rolul instanței de control judiciar este acela de a stabili dacă și în ce măsură chestiunile esențiale supuse judecății, relativ la criticile din apel ale apelantului-pârât și la apărările intimatului-reclamant, și-au găsit răspuns în hotărârea pronunțată de tribunal, iar pentru aceasta este absolut necesară raportarea la considerentele hotărârii, ținând seama că scopul motivării este tocmai acela de a fundamenta și explica măsurile cuprinse în dispozitiv.

Astfel, instanța de apel a reținut, fără proceda la o evaluare completă, reală și efectivă a criticilor apelantului-pârât, că prin cele cinci procese-verbale, întocmite în cadrul procedurii reglementate de HG nr. 1679/2008, care nu au fost anulate, s-a concluzionat că răspunderea nu revine nici proprietarului și nici gestionarului fondului cinegetic. Or, prin procesul-verbal nr. (xxxx)/28.06.2017 s-a stabilit că răspunderea revine proprietarului culturii, iar procesul-verbal nr. (yyyy)/17.08.2017 a fost anulat de către instanța de contencios administrativ. Un răspuns concret la critica apelantului era necesar cu atât mai mult cu cât hotărârea primei instanțe este neclară, din cuprinsul acesteia nu rezultă care procese verbale de constatare și evaluare a pagubelor au fost avute în vedere la acordarea despăgubirilor.

Nici critica apelantului referitoare la întinderea prejudiciului nu a fost  analizată efectiv și real de către instanța de apel, aceasta reținând doar că despăgubirile au fost stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

De asemenea, criticile aduse de apelant hotărârii primei instanțe sub aspectul temeiului răspunderii Ministerului pârât nu fost examinate în concret de către instanța de apel. Astfel, este de precizat că prevederile art. 1375 Cod civil privind răspunderea pentru prejudicii cauzate de animale, reținute de prima instanță, ce instituie o răspundere obiectivă, independent de orice culpă a proprietarului unui animal sau a celui care se servește de acesta, sunt aplicabile numai în cazul animalelor domestice și/sau sălbatice aflate în paza juridică a unei persoane. Paza juridică este elementul esențial ce fundamentează răspunderea pentru prejudicii cauzate de animalele care pot fi apropriate și nu este un element al răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animalele sălbatice aflate în libertate și care trăiesc în fondul cinegetic. Răspunderea autorității publice centrale este o răspundere legală, ce se antrenează numai în condițiile art. 13 din Legea nr. 407/2006, în situațiile în care atât gestionarul, cât și proprietarul de culturi agricole și-au îndeplinit toate obligațiile pentru prevenirea pagubelor.

Fără a fi necesar un răspuns detaliat la fiecare argument invocat, obligația instanței de  a-și motiva hotărârea presupune totuși ca partea în cauză să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit cu privire la aspectele decisive ale cauzei, aspect subliniat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea din 9 decembrie 1994 – Ruiz Torja c/a Spaniei).

Din perspectiva celor expuse, s-a constatat că hotărârea instanței de apel nu se circumscrie exigențelor art. 425 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă și art. 6 par. 1 CEDO, în condițiile în care nu au fost examinate în mod real criticile formulate de apelantul pârât, fiind incident motivul de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 6 noul Cod de procedură civilă.

Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă

Sentința civilă nr. 96/R din 7 aprilie 2022

Prin Sentința civilă nr. (...)/06.01.2021, pronunțată de Judecătoria (...) în dosar nr. (...), s-au respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârât.

S-a admis acțiunea formulată de reclamantul PFA (R), în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor, și în consecință:

A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 137.187 lei cu titlu de prejudiciu, sumă ce urmează a fi actualizată în raport cu dobânda legală de la data producerii prejudiciului, respectiv 23.06.2017 și până la data plății efective.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 3.980 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Prin Decizia civilă nr. (...)/A din 28.09.2021, pronunțată de Tribunalul (...), s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în contradictoriu cu intimatul PFA (R), împotriva Sentinței civile nr. (...)/06.01.2021, pronunțată de Judecătoria (...), ce a fost păstrată  în totalitate.

A fost obligat apelantul la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 lei în favoarea intimatului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și respingerea acțiunii.

În motivarea recursului s-a arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă. Astfel, instanța a reținut, făcând o interpretare și aplicare greșită a normelor de drept material, faptul că răspunderea revine pârâtului, ca autoritate centrală, potrivit art. 13 alin. 3 din Legea nr. 407/2006, coroborate cu dispozițiile Codului civil privitoare la răspunderea civilă delictuală.

S-a susținut că instanța de apel a analizat în mod sumar și superficial probele de la dosarul cauzei, întrucât gestionarul nu și-a îndeplinit, în totalitate, obligațiile legale și contractuale pe care le avea, acest lucru reieșind cu ușurință din lecturarea proceselor-verbale. De pildă, în procesul-verbal nr. (xxxx)/28.06.2017 s-a reținut, fără echivoc, faptul că membrii comisiei consideră că nu s-a îndeplinit obligația privitoare la amplasarea mijloacelor de îndepărtare a exemplarelor din speciile de faună de interes cinegetic. Altfel spus, rezultă fără putință de tăgadă faptul că gestionarii și proprietarul nu și-au îndeplinit obligațiile legale/contractuale pe care le aveau, motiv pentru care Ministerul nu poate fi găsit culpabil.

Mai mult, s-a arătat că în dosarul nr. (...)* s-a dispus anularea în tot a Deciziei nr. (...)/17.08.2017 emisă de Garda Forestieră (...), precum și anularea în parte a procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor nr. (yyyy)/17.08.2017, în ce privește constatarea îndeplinirii obligațiilor de către pârâta Asociația de Vânătoare (A). Procesul verbal anulat nr. (yyyy)/17.08.2017 a stat la baza emiterii Deciziei nr. (...)/17.08.2017 de către Garda Forestieră (...), act administrativ pe care instanța de apel l-a avut în vedere pentru pronunțarea hotărârii recurate.

Recurentul a învederat că instanța și-a întemeiat, în parte, hotărârea de admitere a acțiunii pe dispozițiile Legii nr. 407/2006, fără a administra probe și fără a face analiza condițiilor legale care trebuie îndeplinite pentru a putea stabili, dincolo de orice dubiu, obligația Ministerului de a plăti despăgubirile solicitate. Mai mult, instanța nu a motivat de ce nu a ținut cont și de actele întocmite de către Garda Forestieră (...) din care rezultă valoarea unui prejudiciu în cuantum de 20.629,44 lei, cu mult sub valoarea prejudiciului stabilit de expertul tehnic judiciar.

De asemenea, s-a susținut că motivarea tribunalului, în aplicarea textului de lege, este una lacunară și deficitară, izvorul de drept pe care se întemeiază decizia din apel fiind unul care vine în contradicție cu probele administrate în cauză. Astfel, instanța nu a tranșat și nu a motivat modul de îndeplinire a obligațiilor legale care reveneau atât proprietarului, cât și gestionarilor fondurilor cinegetice în raza cărora s-au produs pagubele provocate de fauna cinegetică.

Potrivit recurentului, scurta și generica referire prin care se arată că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la art. 13 din Legea nr. 407/2006 constituie o motivare deficitară, care echivalează, în fapt, cu o nemotivare, ce nu poate decât să genereze confuzie și neclaritate, conducând la concluzia unei serioase îndoieli cu privire la corecta aplicare a normei de drept incidente în speță, raportat la situația de fapt.

În drept s-au invocat dispozițiile Codului de procedură civilă, ale Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 407/2006.

Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

S-a arătat că recurentul nu a precizat care sunt motivele de recurs și nici încadrarea juridică a acestuia. Reiterarea mențiunilor din apel și din întâmpinare nu este de natură să ducă la admiterea recursului.

De asemenea, s-a precizat că recurentul face trimitere la decizia din dosarul nr.  (...)*, însă a omis să facă referire și la dosarele nr. (...)21/(...)/(...) și nr. (...)19/(...)/(...) în care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că atât reclamantul, cât și gestionarul fondului de vânătoare și-au îndeplinit obligațiile prevăzute de lege în sarcina lor.

Totodată, intimatul a considerat că recurentul are la îndemână și alte posibilități juridice prin care se poate îndrepta împotriva gestionarului fondului de vânătoare, dacă apreciază că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile legale și/sau contractuale.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu pentru motive de ordine publică, Curtea a reținut următoarele:

Criticile din memoriul de recurs formulat de recurentul-pârât se referă la încălcarea normelor cârmuitoare în materia motivării hotărârilor judecătorești, motiv de recurs care se circumscrie prevederilor art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă, cât și la aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în materia răspunderii pentru pagubele produse culturilor agricole de către  animalele din fondul cinegetic, motiv de recurs care se circumscrie prevederilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

În susținerea primului motiv de nelegalitate, recurentul a arătat, în esență, că motivarea instanței de apel, în aplicarea textului de lege, este una lacunară și deficitară, referirea generică în sensul că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 13 din Legea nr. 407/2006,  echivalează, în fapt, cu o nemotivare.

Curtea a constatat ca fiind întemeiat motivul de nelegalitate invocat de recurentul-pârât prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, având în vedere argumentele ce succed.

Potrivit art. 425 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă, hotărârea trebuie să cuprindă considerentele în care se vor arăta motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Obligația de motivare impune o apreciere raportat la natura cauzei și la circumstanțele sale, motivarea unei hotărâri fiind înțeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil.

Respectarea acestei cerințe a fost inclusă în obligația ce revine instanței de garantare a dreptului la un proces echitabil, conform art. 21 din Constituție și art. 6 CEDO, statuându-se în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la “un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența” (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Gheorghe împotriva României).

Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o garanție a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar.

Dreptul la un proces echitabil impune motivarea pertinentă, riguroasă, concretă a hotărârii judecătorești, în concordanță cu probele și actele de la dosar, întrucât ea reprezintă pentru părți garanția că cererile lor au fost analizate cu atenție, inexistența motivării atrăgând casarea hotărârii astfel pronunțate.

Rolul instanței de control judiciar este acela de a stabili dacă și în ce măsură chestiunile esențiale supuse judecății, relativ la criticile din apel ale apelantului-pârât și la apărările intimatului-reclamant, și-au găsit răspuns în hotărârea pronunțată de tribunal, iar pentru aceasta este absolut necesară raportarea la considerentele hotărârii, ținând seama că scopul motivării este tocmai acela de a fundamenta și explica măsurile cuprinse în dispozitiv.

În concret, în cauza de față, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul PFA (R) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 103.500 lei, cerere care a fost modificată în sensul obligării pârâtului la suma de 137.187 lei, cu titlu de despăgubiri cauzate de animalele sălbatice (mistreți) la culturile de cartofi de sămânță înființate în localitatea (...).

În susținerea cererii, reclamantul a arătat că pagubele au fost constatate de comisia de constatare și evaluare a pagubelor, constituită în baza Legii nr. 407/2006, prin procesele-verbale nr. (xxxx)/28.06.2017, nr. (...)9/16.08.2017, nr. (yyyy)/17.08.2017, nr. (...)60/29.08.2017 și nr. (...)61/29.08.2017, toate aprobate prin decizii ale Gărzii Forestiere (...), iar comisia a stabilit că răspunderea nu revine nici proprietarului culturii și nici gestionarului fondului cinegetic, fiind astfel incidente prevederile art. 13 din Legea nr. 407/2006.

Prima instanță a admis acțiunea reținând că, raportat la probatoriul administrat în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru prejudicii cauzate de animale, reglementată de art. 1375 Cod civil și de art. 13 din Legea nr. 407/2006, având în vedere că prin procesele verbale nr. (...)9/16.08.2017, nr. (yyyy)/17.08.2017 și nr. (...)60/29.08.2017 s-a constatat că răspunderea pentru paguba pricinuită nu revine nici proprietarului culturii și nici gestionarului fondului cinegetic. Cu privire la întinderea prejudiciului, judecătoria a avut în vedere raportul de expertiză agricolă efectuat în cauză.

Apelantul-pârât, prin memoriul de apel, a adus critici hotărârii primei instanțe în sensul că judecătoria nu a făcut analiza condițiilor legale care trebuie îndeplinite pentru a putea stabili obligația Ministerului de a plăti despăgubirile solicitate în baza art. 13 din Legea nr. 407/2006, că instanța nu a motivat de ce nu a ținut cont și de actele întocmite de către Garda Forestieră (...) din care rezultă valoarea unui prejudiciu în cuantum de 20.629,44 lei, cu mult sub valoarea prejudiciului stabilit de expertul tehnic judiciar și că dispozițiile Codului civil reținute de prima instanță reglementează condițiile răspunderii civile delictuale pentru repararea prejudiciului cauzat de animalele aflate sub paza juridică a unei persoane, ceea ce nu este aplicabil în speță.

Instanța de apel a considerat că aceste critici sunt nefondate, că pârâtului îi revine obligația de despăgubire în baza art. 13 din Legea nr. 407/2006, întrucât prin procesele verbale nr. (xxxx)/28.06.2017, nr. (...)9/16.08.2017, nr. (yyyy)/17.08.2017, nr. (...)60/29.08.2017 și nr. (...)61/29.08.2017, întocmite în cadrul procedurii reglementate de HG nr. 1679/2008, care nu au fost anulate, s-a concluzionat că răspunderea nu revine nici proprietarului și nici gestionarului fondului cinegetic. Cu privire la cuantumul despăgubirilor, s-a reținut că acesta a fost stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

O astfel de abordare sumară nu poate fi însă validată de către instanța de control judiciar, întrucât nu se raportează la criticile pe care apelantul-pârât le-a adus hotărârii primei instanțe, tribunalul având obligația de a proceda la o evaluare completă, reală și efectivă a criticilor pârâtului.

Astfel, Curtea a reținut că, prin lege specială a fost reglementată procedura  de acordare a despăgubirilor pentru pagubele produse culturilor agricole de către animalele din fondul cinegetic și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole pentru prevenirea pagubelor.

Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 1 din Legea nr. 407/2006, privind vânătoarea și protecția faunei cinegetice (forma în vigoare la data producerii pagubei), pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice și animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în Anexele nr. 1 și 2, se acordă despăgubiri.

În cauză, pagubele au fost produse de către exemplare din specia mistreț, la care face trimitere Anexa nr. 1 a Legii nr. 407/2006, așa încât sunt incidente prevederile art. 13 alin. 2-3 din Legea nr. 407/2006. Astfel, despăgubirile pentru pagubele produse se suportă de către gestionarul faunei cinegetice, dacă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile pentru prevenirea pagubelor. În situațiile în care atât gestionarul, cât și proprietarii de culturi agricole și-au îndeplinit toate obligațiile pentru prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinație.

Totodată, prin H.G. nr. 1679/2008 este reglementată modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, pentru pagubele produse de exemplarele din speciile de faună sălbatică de interes cinegetic culturilor agricole, silvice și animalelor domestice, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor.

Potrivit art. 3 din acest act normativ, constatarea pagubelor, evaluarea acestora și stabilirea răspunderii civile se realizează de către o comisie special constituită în acest scop. Constatarea pagubei se face la cererea scrisă a persoanei păgubite, depusă la primăria localității pe teritoriul căreia s-a produs paguba. Stabilirea cuantumului despăgubirilor se face de către comisie în funcție de cheltuielile efectuate de către persoana păgubită până la data producerii pagubei cu înființarea și întreținerea culturii agricole.

Comisia întocmește un proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, al cărui model este prevăzut în anexele la HG nr. 1679/2008,  proces-verbal ce se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competență s-a produs paguba. Această decizie poate fi contestată potrivit art. 7 și 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (art. 6 din HG nr. 1679/2008).

În speță, prin procesul-verbal nr. (xxxx)/28.06.2017, aprobat prin Decizia nr. (...)/07.07.2017 emisă de Garda Forestieră (...), s-a reținut că răspunderea civilă pentru pagubele constatate și evaluate potrivit acestui proces-verbal revine proprietarului culturii, PFA (R) și nu revine gestionarului fondului cinegetic (X), Asociația de vânătoare (A). Acest proces-verbal și decizia de aprobare nu au fost atacate în instanță. De altfel, prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, pârâtul a învederat că nu poate fi antrenată răspunderea sa pentru pagubele constatate prin acest proces verbal, apărare asupra căreia instanțele de fond nu s-au pronunțat.

Conform procesului-verbal nr. (...)9/16.08.2017, aprobat prin Decizia nr. (...)/ 17.08.2017 a Gărzii Forestiere (...), răspunderea civilă pentru pagubele constatate și evaluate potrivit acestui proces-verbal nu revine nici proprietarului culturii, PFA (R) și nici gestionarului fondului cinegetic (Y), respectiv A.J.V.P.S. (J). Acest proces-verbal și decizia de aprobare au fost contestate în instanță, iar prin Sentința civilă nr. (...)/CA/2021, dată de Tribunalul (...) în dosar nr. (...)22/(...)/(...)*, a fost respinsă contestația formulată de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, soluție ce a fost menținută de către Curtea de Apel (...) ca urmare a respingerii recursului formulat.

De asemenea, prin procesul-verbal nr. (yyyy)/17.08.2017, aprobat prin Decizia nr. (...)/17.08.2017 emisă de Garda Forestieră (...)/, s-a stabilit că răspunderea civilă pentru pagubele constatate și evaluate potrivit acestui proces-verbal nu revine nici proprietarului culturii, PFA (R) și nici gestionarului fondului cinegetic (X), respectiv Asociația de Vânătoare (A).

Curtea a reținut că acest proces-verbal și decizia de aprobare au fost contestate în instanță de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar prin Sentința nr. (...)/CA/11.05.2021, pronunțată de Tribunalul (...) în dosar nr. (...)*, s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată. 

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, ce a fost admis prin Decizia nr. (...)/R/08.12.2021 dată de Curtea de Apel (...), fiind casată în parte Sentința nr. (...)/CA/11.05.2021 și rejudecându-se fondul: s-a admis în parte  acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în contradictoriu cu pârâții Garda Forestiera (...), PFA (R) și Asociația de Vânătoare (A) și s-a anulat în tot Decizia nr. (...)/17.08.2017 emisă de Garda Forestieră (...); s-a dispus anularea în parte a procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor nr. (yyyy)/17.08.2017 în ce privește constatarea îndeplinirii obligațiilor de către pârâta Asociația de Vânătoare (A).

Totodată, conform procesului-verbal nr. (...)60/29.08.2017, aprobat prin Decizia nr. (...)/29.08.2017 emisă de Garda Forestieră (...), s-a stabilit că răspunderea civilă pentru pagubele constatate și evaluate potrivit acestui proces-verbal nu revine nici proprietarului culturii, PFA (R) și nici gestionarului fondului cinegetic (Y), respectiv A.J.V.P.S. (J). Acest proces-verbal și decizia de aprobare au fost contestate în instanță, iar prin Sentința nr. (...)/CA/2020, dată de Tribunalul (...) în dosar nr. (...)19/(...)/(...), s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de către contestatorul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, soluție ce a fost menținută de către Curtea de Apel (...) ca urmare a respingerii recursului prin Decizia civilă nr. (...)/CA/2021-R.

De asemenea, prin procesul-verbal nr. (...)61/29.08.2017, aprobat prin Decizia nr. (...)/29.08.2017 emisă de Garda Forestieră (...), s-a reținut că răspunderea civilă pentru pagubele constatate și evaluate potrivit acestui proces-verbal nu revine nici proprietarului culturii, PFA (R) și nici gestionarului fondului cinegetic (X), respectiv Asociația de Vânătoare (A).  Acest proces-verbal și decizia de aprobare au fost contestate de către  Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, contestația fiind respinsă prin Sentința nr. (...)/CA/2020-R, pronunțată de Tribunalul (...) în dosar nr. (...)21/(...)/(...), soluție ce a fost menținută prin Decizia nr. (...)/CA/2020-R dată Curtea de Apel (...).

Fără proceda la o evaluare completă, reală și efectivă a criticilor apelantului-pârât, instanța de apel a reținut că prin cele cinci procese-verbale, întocmite în cadrul procedurii reglementate de HG nr. 1679/2008, care nu au fost anulate, s-a concluzionat că răspunderea nu revine nici proprietarului și nici gestionarului fondului cinegetic. Or, prin procesul-verbal nr. (xxxx)/28.06.2017 s-a stabilit că răspunderea revine proprietarului culturii, iar procesul-verbal nr. (yyyy)/17.08.2017 a fost anulat de către instanța de contencios administrativ.

Un răspuns concret la critica apelantului era necesar cu atât mai mult cu cât hotărârea primei instanțe este neclară, din cuprinsul acesteia nu rezultă care procese verbale de constatare și evaluare a pagubelor au fost avute în vedere la acordarea despăgubirilor, judecătoria referindu-se în considerente doar la procesele verbale nr. (...)9/16.08.2017, nr. (yyyy)/17.08.2017 și nr. (...)60/29.08.2017.

Totodată, nici critica apelantului referitoare la întinderea prejudiciului nu a fost  analizată efectiv și real de către instanța de apel, aceasta reținând doar că despăgubirile au fost stabilite prin raportul de expertiză efectuat în cauză. Or, prin raportul de expertiză efectuat s-a stabilit că prejudiciul cauzat reclamantului (fără a se preciza prin care procese-verbale a fost constatat) este în sumă de 107.536 lei (din care 94.549 lei beneficiu și 12.987 lei subvenție) și  nu de 137.187 lei, cât a acordat prima instanță.

Curtea a mai constatat că nici criticile aduse de apelant hotărârii primei instanțe sub aspectul temeiului răspunderii Ministerului pârât nu fost examinate în concret de către instanța de apel.

Astfel, este de precizat că prevederile art. 1375 Cod civil privind răspunderea pentru prejudicii cauzate de animale, reținute de prima instanță, ce instituie o răspundere obiectivă, independent de orice culpă a proprietarului unui animal sau a celui care se servește de acesta, sunt aplicabile numai în cazul animalelor domestice și/sau sălbatice aflate în paza juridică a unei persoane. Paza juridică este elementul esențial ce fundamentează răspunderea pentru prejudicii cauzate de animalele care pot fi apropriate și nu este un element al răspunderii pentru prejudiciile cauzate de animalele sălbatice aflate în libertate și care trăiesc în fondul cinegetic.

Răspunderea autorității publice centrale este o răspundere legală, ce se antrenează numai în condițiile art. 13 din Legea nr. 407/2006, în situațiile în care atât gestionarul, cât și proprietarul de culturi agricole și-au îndeplinit toate obligațiile pentru prevenirea pagubelor.

Sigur că, fără a fi necesar un răspuns detaliat la fiecare argument invocat, obligația instanței de  a-și motiva hotărârea presupune totuși ca partea în cauză să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit cu privire la aspectele decisive ale cauzei, aspect subliniat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea din 9.12.1994 – Ruiz Torja c/a Spaniei).

Din perspectiva celor expuse, s-a constatat că hotărârea instanței de apel nu se circumscrie exigențelor art. 425 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă și art. 6 par. 1 CEDO, în condițiile în care nu au fost examinate în mod real criticile formulate de apelantul pârât, fiind incident motivul de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 6 noul Cod de procedură civilă.

Față de această situație, instanța de recurs a considerat că tribunalul nu a realizat o efectivă cercetare a apelului și nu a oferit garanțiile procesuale impuse de exigența dreptului la un proces echitabil. O astfel de hotărâre nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe „fond”, respingând apelul nu pe excepție, ci ca nefondat.

În consecință, în aplicarea prevederilor art. 496 raportat la art. 498 alin. 2 Cod procedură civilă, a fost casată în totalitate decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

În raport de acest motiv de casare găsit întemeiat, cu consecința reluării judecății în apel, a devenit inutilă analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de către recurent, subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 noul Cod de procedură civilă, cercetarea chestiunilor legate de fondul cauzei urmând a fi făcută cu ocazia rejudecării, ținând cont de considerentele prezentei decizii și de puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate de instanța de contencios administrativ, mai sus evocate.

Cheltuielile de judecată se vor avea în vedere la rejudecarea cauzei.

(Decizie redactată și rezumată de judecător Nadia Dana BOTEA)

Domenii speta

Spete similare