Tâlhărie calificată. Complicitate nedovedită. Înlăturarea aplicării circumstanței agravante a comiterii faptei de trei sau mai multe persoane împreună

DREPT PENAL. DREPT PROCESUAL PENAL

Tâlhărie calificată. Complicitate nedovedită. Înlăturarea aplicării circumstanței agravante a comiterii faptei de trei sau mai multe persoane împreună 

- art. 48 alin. 1, art. 233 şi art. 234 alin. 1 lit. f) Cod penal

- art. 77 lit. a) Cod penal

- art. 99, art. 396 alin. 2 și alin. 5, rap. la art. 16 lit. a) cu aplicarea art. 4 Cod de procedură penală

Curtea a reţinut ca fiind dovedite, conform standardului probei dincolo de orice îndoială rezonabilă, acuzaţiile aduse inculpaţilor (I1) şi (I2), acestea întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 şi 234 alin. 1 lit. f) Cod penal, în forma autoratului pentru ambii inculpaţi

În privinţa acuzaţiei de complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, reţinute în sarcina inculpatului (I3), curtea a reţinut că aceasta nu este susţinută probator.

Poziţia procesuală a inculpatului (I3) a fost constantă în a arăta că nu a avut nicio înţelegere prealabilă cu ceilalţi doi inculpaţi legată de comiterea infracţiunii de tâlhărie de către aceştia din urmă. Acesta a arătat că pe tot parcursul derulării incidentului, el a rămas în autovehicul (pe bancheta din spate), discutând telefonic cu soţia sa (care avea probleme de sănătate), nepurtând discuţii cu ceilalţi inculpaţi legat de comiterea tâlhăriei nici anterior nici la întoarcerea acestora şi neprimind nicio sumă de bani. Din nicio probă nu rezultă lipsa de temeinicie a acestor explicaţii, expuse de inculpat încă din faza de urmărire penală.

În cuprinsul hotărârii instanţei de fond nu au fost evidenţiate probele în baza cărora s-a concluzionat, conform art. 396 alineat 2 Cod de procedură penală, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta de complicitate la tâlhărie calificată, ar exista în configurația reţinută de acuzare, respectiv că inculpatul (I3) ar fi avut vreo înţelegere prealabilă cu ceilalţi doi inculpaţi, în baza căreia, şi-ar fi asumat rolul de a-i sprijini moral pe (I1) şi (I2) în comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, asumându-şi rolul de complice concomitent care să le fi întărit rezoluția infracțională.

Argumentele reţinute în hotărârea apelată în sprijinul soluţiei de condamnare a inculpatului (I3), nu pot suplini deficiențele probatorii evidente ce caracterizează această acuzaţie.

În condiţiile în care nu există probe care să susţină, în concret, acuzaţia adusă acestui inculpat, existenţa unui modus operandi similar (chiar prin raportare la acelaşi inculpat) ori caracterul neplauzibil al explicaţiilor date de inculpat (caracter neplauzibil el însuşi nedovedit în cauză), nu pot sta la baza unei soluţii de condamnare, probele, din care să rezulte ca fiind îndeplinite toate elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunii, fiind cele care trebuie să susţină o astfel de soluţie.

Conform art. 99 Cod de procedură penală, în acţiunea penală sarcina probei aparţine în principal procurorului, suspectul/inculpatul beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia, şi având dreptul de a nu contribui la propria acuzare.

Totodată, potrivit art. 103 alineat 2 Cod de procedură penală, în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Faţă de considerentele expuse, curtea a reţinut ca fiind pe deplin aplicabile inculpatului (I3) dispozițiile art. 4 alin. 2 Cod de procedură penală, conform cărora orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.

După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Reţinând că în prezenta cauză nu există probe care să susţină săvârşirea de către inculpatul (I3), în baza unei înţelegeri prealabile, a actelor de complicitate reţinute de acuzare, în baza art. 396 alineat 5 rap. la art. 16 lit. a) cu aplicarea art. 4 Cod de procedură penală, a achitat pe acest inculpat pentru infracţiunea de complicitate la tâlhărie calificată prevăzută de art. 48 alin. 1, în raport cu art. 233 şi 234 alin. 1 lit. f) Cod penal.

Consecinţa dispoziţiei de mai sus este aceea că faţă de inculpaţii (I1) şi (I2) circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) Cod penal (aceea a comiterii faptei de trei sau mai multe persoane împreună) nu mai este aplicabilă, impunându-se a fi înlăturată.

Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori

Decizia penală nr. 284/A din 24 mai 2022

Prin Sentinţa penală nr. (...)/2022 din data de 14 ianuarie 2022 pronunţată de Judecătoria (...), s-au hotărât următoarele:

1. În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) Cod procedură penală, art. 233 şi 234 alin. (1) lit. f), în raport cu art. 206 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 46 alin. (2) şi art. 77 lit. a) din Codul penal a fost condamnat inculpatul (I1), CNP (...), fiul lui (...), născut la data de (...), domiciliat în (...), cu dom. procesual ales la Cabinet de avocat (...) la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, executarea urmând a fi în regim de detenţie.

În temeiul art. 67 Cod penal s-a aplicat inculpatului (I1) pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi lit. b) Cod penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2 (doi) ani, care începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal.

În baza art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

2. În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) Cod procedură penală, art. 233 şi 234 alin. (1) lit. f), în raport cu art. 206 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 46 alin. (2) şi art. 77 lit. a) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul (I2), CNP (...), fiul lui (...), născut la data de (...), domiciliat în (...), cu dom. procesual ales la Cabinet de avocat (...) la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, executarea urmând a fi în regim de detenţie.

În temeiul art. 67 Cod penal s-a aplicat inculpatului (I2) pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi lit. b) Cod penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2(doi) ani, care începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal

În baza art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

3. În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) Cod procedură penală , art. 48 alin. (1), în raport cu art. 233 şi 234 alin. (1) lit. f), în raport cu art. 206 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, a fost condamnat inculpatul (I3), CNP (...), fiul lui (...), născut în (...), domiciliat în (...), cu dom. procesual ales la Cabinet de avocat (...) la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, executarea urmând a fi în regim de detenţie.

În temeiul art. 67 Cod penal s-a aplicat inculpatului (I3) pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) şi lit. b) Cod penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o perioadă de 2 (doi) ani, care începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. 1 lit. c) Cod penal.

În baza art. 65 alin. 1 şi 3 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) Cod procedură penală rap. la art. 72 alin. 1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa totală aplicată inculpatului (I1) durata reţinerii de 24 de ore dispusă prin ordonanţa din 17.05.2021.

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) Cod procedură penală rap. la art. 72 alin. 1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa totală aplicată inculpatului (I2) durata reţinerii de 24 de ore dispusă prin ordonanţa din 17.05.2021.

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) Cod procedură penală rap. la art. 72 alin. 1 Cod penal s-a dedus din pedeapsa totală aplicată inculpatului (I3) durata reţinerii de 24 de ore dispusă prin ordonanţa din 12.06.2021.

În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul (I1).

În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul (I2).

În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul (I3).

În baza art. 23 Cod procedură penală s-a constatat stinsă acţiunea civilă.

În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) s-a dispus prelevarea probelor biologice de la toți inculpații, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpații au fost informați că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală  a fost obligat inculpatul (I1) la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, inculpatul (I2) la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar inculpatul (I3) la plata sumei de 1.279,21 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria (...) a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria (...) la data de 07.07.2021 în dosarul (...)/P/2021 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor (I1), CNP (...), fiul lui (...), născut la data de (...), domiciliat în (...), cu dom. procesual ales la Cabinet de avocat (...), pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233-234 alin. 1 lit. f) din Codul penal raportat la art. 206 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 46 alin. 2 şi art. 77 lit. a) din Codul penal, (I2), CNP (...), fiul lui (...), născut la data de (...), domiciliat în (...), cu dom. procesual ales la Cabinet de avocat (...), pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233-234 alin. 1 lit. f) din Codul penal raportat la art. 206 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 46 alin. 2 şi art. 77 lit. a) din Codul penal, (I3), CNP (...), fiul lui (...), născut în (...), domiciliat în (...), cu dom. procesual ales la Cabinet de avocat (...), pentru comiterea unei infracțiuni de complicitate Ia tâlhărie calificată, prev. de art. 48 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 233, art. 234 alin. 1 lit. f) și art. 206 alin. 1 din Codul penal, cu aplic. art. 77 lit. a) din Cod penal, reţinându-se, în esenţă, că în data de 12.04.2021, în intervalul orar aproximativ 11:24 - 11:46 (astfel cum rezultă din procesul verbal de vizionare a imaginilor, din 13.04.2021 și din înregistrările video de la dosar), în baza unei înțelegeri prealabile (potrivit și concluziilor raportului de constatare criminalistică de tip poligraf, din 06.06.2021), inculpații (I1) și (I2) (verișori), în calitate de coautori (sprijiniți moral de inculpatul (I3), complice concomitent care le-a întărit rezoluția infracțională, așteptând afară, în autovehiculul condus până în zona cu pricina, marca Mercedes Benz, model (...), cu nr. provizoriu din Rep. Ungaria (...), deținut de primul indicat, al treilea participant fiind pregătit să intervină, dacă se prefigura necesitatea, după cum rezultă din raportul de constatare criminalistică de tip poligraf), au pătruns, fără drept, în imobilul părților civile (Pc1) și (Pc2) (ambii vulnerabili, prin prisma vârstei și a problemelor de sănătate, inclusiv poliartrită reumatoidă și cardiopatie ischemică, în cazul primei, respectiv miopie forte și cataractă patologică, cel de al doilea, conform actelor medicale de tip adeverință de la dosar), situat în (...), context în care, prin acte de constrângere, atât explicite (amenințări cu moartea), cât și implicite (proferarea unor expresii precum „Lasă că ne mai întâlnim noi” și acțiuni de împiedicare, inclusiv fizică, prin blocarea ieșirii, a părăsirii zonei), au sustras (în varianta fapta proprie a victimei) suma totală de 1.200 lei (l .000 lei de la primul subiect pasiv, respectiv 200 lei de la cel de al doilea), reclamata contravaloare a lucrărilor de montare a sistemelor de scurgere (pluviale) metalice (nesolicitate, respectiv neconvenite în prealabil pretextul verbalizat al intrării în locuință).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei (...) la data de 08.07.2021 sub nr. dosar (...).

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei (...) nr. (...) din data de 09.09.2021 s-au respins cererile şi excepţiile formulate de inculpaţi, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii.

La termenul de judecată din data de 12.11.2021 inculpaţii (I1), (I2), (I3) au declarat că nu recunosc acuzaţiile formulate de parchet şi au solicitat judecarea cauzei conform procedurii de drept comun.

Analizând materialul probator administrat în cauză, Judecătoria (...) a reţinut, în fapt, că în data de 12.04.2021, în baza unei înţelegeri prealabile, inculpaţii (I1) şi (I2) (verişori) şi (I3) s-au deplasat cu autoturismul marca Mercedes Benz, model (...), cu nr. provizoriu (...) (Ungaria) în localitatea (L), până la imobilul situat pe strada (...), nr. (...), jud. (...) unde îşi au domiciliul părţile civile (Pc1) şi (Pc2) (persoane vulnerabile prin prisma vârstei, stării de sănătate precare şi a nivelului de educaţie). Inculpatul (I3) a rămas în autoturism, iar inculpaţii (I1) şi (I2), în intervalul orar aproximativ 11:24 - 11:46, au pătruns, fără drept, în imobilul părţilor civile şi, prin ameninţare implicită, respectiv împiedicarea părţilor să părăsească imobilul pentru a solicita ajutorul vecinilor, le-au determinat pe acestea să le remită suma de 1.500 lei, pretinsa contravaloare a unor lucrări de montare a sistemelor de scurgere a apelor pluviale (cetârne).

Din declaraţiile date de martori şi de părţile civile în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată a rezultat că acestea sunt persoane vulnerabile, respectiv că ambele au o condiţie socială extrem de modestă, o educaţie precară şi diverse probleme de sănătate, iar (Pc1) este în vârstă de 81 de ani, în timp ce fiul acesteia, (Pc2), este în vârstă de 57 de ani.

Întocmai în considerarea acestei stări de vulnerabilitate, inculpaţii (I2), (I3) şi (I1) au procedat în data de 12.04.2021, fără vreun acord prealabil al părţilor civile, la montarea de cetârne la imobilul situat în localitatea (L), pe strada (...), nr. (...), jud. (...) (partea dinspre curtea interioară). Deşi inculpaţii susţin, prin declaraţiile date, că între părţi a existat o înţelegere prealabilă cu privire la montajul acestor cetârne şi că divergenţe ar fi existat doar cu privire la preţ şi plata lui, aceste declaraţii nu se coroborează cu declaraţiile părţilor civile care, în schimb, sunt susținute de declaraţiile martorelor (M1) şi (M2). De asemenea, din planşele fotografice efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului, dar şi din declaraţiile martorelor, a rezultat limpede că imobilul situat în localitatea (L), pe strada (...), nr. (...), jud. (...) este în stare avansată de degradare, iar montarea de cetârne este un nonsens, producând mai degrabă un efect hilar, decât contribuind la integritatea structurală a clădirii.

Văzând declaraţiile părţilor civile din cursul urmăririi penale şi pe cele date în faţa instanţei de judecată, s-a reţinut că inculpaţii (I2) şi (I1) au fost cei care au pătruns fără acord în curtea imobilului şi au montat cetârnele, iar (I3) a aşteptat în autoturism. Deşi (Pc1) le-a spus inculpaţilor că nu a comandat cetârnele, aceştia i-au solicitat plata unei sume de bani (2.000 de lei), după care s-au purtat mai multe discuţii cu privire la preţul care ar fi trebuit plătit. În galimatiasul lucrurilor, părţile civile au spus inculpaţilor că au în casă doar o anumită sumă de bani pe care o pot plăti (1.400 – 1.500 lei), iar aceştia impunându-se în faţa părţilor civile vădit vulnerabile, le-au urmărit în timp ce au intrat în locuinţă pentru a lua sumele de bani. Conform declaraţiei părţii civile (Pc2), acesta a vrut să ascundă banii însă nu a putut, deoarece unul dintre inculpaţi a mers după el până în camera unde se aflau banii. Ambele părţi civile au declarat că, fiindu-le frică, au vrut să iasă din casă şi să anunţe vecinii, însă unul dintre inculpaţi s-a pus în uşă pentru a îi împiedica, transmițându-le că nu pot pleca nicăieri până nu dau sumele de bani. Astfel, părților civile le-a fost indusă o stare de temere, acestea afirmând că s-au temut să nu fie agresate fizic, motiv pentru care au remis sumele de bani pe care le aveau în casă. Frica indusă de inculpaţi şi resimţită de părţile civile este confirmată de declaraţia martorei (M1), prima care a intrat în contact cu (Pc1) care, după plecarea inculpaţilor, a ieşit pe stradă strigând că i s-au luat toţi banii din casă. În concret, această martoră confirmă că partea civilă era tulburată şi că acuza că i s-au luat toţi banii din casă, respectiv că nu a fost lăsată să iasă din casă să anunţe vecinii deoarece unul dintre inculpaţi stătea în uşă.

Inculpaţii personal şi prin apărători au arătat că modul în care au acţionat este departe de a se circumscrie săvârşirii vreunei infracţiuni, aceştia fiind meşteri din tată în fiu, fiind de notorietate atât obiceiul acestora de identificare a lucrărilor prin modalitatea „din uşă în uşă” cât şi o anumită trivialitate când vine vorba de „negocieri”.

În cursul judecăţii şi al urmăririi penale, aceştia au dat declaraţii care nu se coroborează cu celelalte probe administrate şi analizate mai sus, decât prin prisma aspectelor de timp şi loc şi a faptului că (I3) este cel care a condus autoturismul şi a rămas în autoturism, iar (I1) şi (I2) sunt cei care au efectuat montajul cetârnelor.

S-a reţinut că modalitatea de a acţiona a inculpaţilor nu este străină practicii judiciare, modul de operare fiind unul recurent, iar persoanele vizate fiind adesea unele vulnerabile.

La data de 06.08.2021, s-a depus la dosarul cauzei un acord de mediere încheiat între inculpaţi şi părţile civile, o solicitare de a se lua act de acest acord şi un proces verbal de închidere a medierii datat de 05.08.2021. Din poziţia exprimată de părţile civile cu ocazia prezentării în faţa instanţei de judecată a rezultat că acestea au fost despăgubite, dar au semnat înscrisurile la solicitarea mediatorului şi că nu au cunoştinţă de conţinutul lor (care cuprinde aspecte inclusiv cu privire la modificarea stării de fapt şi schimbarea încadrării juridice astfel încât să fie posibilă medierea), dorinţa lor reală fiind aceea de a se vedea scăpate de corvoada procedurilor şi de stresul cauzat de întâlnirea cu inculpaţii şi nicidecum de a pune capăt procedurilor în sensul arătat prin înscrisurile menţionate.

În drept, fapta inculpaţilor (I1), (I2) şi (I3) care, în data de 12.04.2021, în intervalul orar aproximativ 11:24 - 11:46, în baza unei înţelegeri prealabile, primii doi (verişori), în calitate de coautori (sprijiniţi moral de cel de al treilea, complice concomitent care le-a întărit rezoluţia infracţională, aşteptând afară, în autovehicul) au pătruns, fără drept, în imobilul părţilor civile (Pc1) şi (Pc2), situat în localitatea (L), strada (...), nr. (...), jud. (...), context în care, prin ameninţare implicită, respectiv împiedicarea părţilor să părăsească imobilul pentru a solicita ajutorul vecinilor, au determinat persoanele vătămate să le remită suma de 1.500 lei, pretinsa contravaloare a unor lucrări de montare a sistemelor de scurgere a apelor pluviale (cetârne), s-a reţinut că întruneşte elementele constituive ale infracţiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 şi 234 alin. (1) lit. f), în raport cu art. 206 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 46 alin. (2) şi art. 77 lit. a) din Codul penal (pentru inculpaţii (I1) şi (I2)), respectiv complicitate la tâlhărie calificată, prevăzută de art. 48 alin. (1), în raport cu art. 233 şi 234 alin. (1) lit. f), în raport cu art. 206 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal.

Potrivit art. 233 din Codul penal, infracţiunea de tâlhărie a constat în furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.

Elementul material al infracţiunii complexe de tâlhărie este format din două activităţi infracţionale, pe de o parte furtul simplu sau calificat, iar pe de altă parte, constrângerea prin violenţă, ameninţare, lipsirea de libertate în mod ilegal, ori punerea unei persoane în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra pentru săvârşirea furtului, pentru păstrarea bunului sustras sau pentru asigurarea scăpării făptuitorului.

În speţa de faţă, „luarea” sumelor de bani s-a realizat prin remiterea acestora de către părţile civile ca urmare a ameninţării implicite exercitate de inculpaţi. Urmărirea victimelor în locuinţă până în locul în care se aflau sumele de bani şi împiedicarea părăsirii locuinţei de către acestea pentru a putea solicita ajutorul vecinilor s-a reţinut că reprezintă în mod indubitabil o acţiune susceptibilă de a produce o stare de temere oricărei persoane, deci cu atât mai mult persoanelor vulnerabile.

În ceea ce priveşte urmarea imediată, având în vedere că fapta comisă este complexă, urmarea imediată principală constă în atingerea adusă patrimoniului părţilor civile prin sustragerea sumei de bani şi urmarea imediată secundară constă în atingerea adusă libertăţii psihice a acestora, prin starea de temere creată prin acţiunea descrisă mai sus.

Între faptele săvârşite de inculpaţi şi suferinţele fizice si psihice şi prejudiciul material suferit de persoana vătămată s-a reţinut că există o legătură directă de cauzalitate.

Inculpaţii au săvârşit fapta cu intenţie directă calificată prin scop.

Prin Încheierea penală din 23.12.2021 instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată de inculpaţi prin apărători aleşi, respectiv din infracţiunea de tâlhărie reţinută mai sus în infracţiunile de înșelăciune prev. art. 244 alin. (1) Cod penal și violare de domiciliu prev. de art. 224 Cod penal.

Suplimentar faţă de conţinutul constitutiv analizat mai sus care justifică încadrarea reţinută, s-a mai constatat că în cauză nu se poate reţine o infracţiune de înşelăciune deoarece din probe a rezultat că între părţi nu a existat o înţelegere prealabilă cu privire la executarea unor lucrări şi s-a dovedit că a existat o ameninţare cu privire la remiterea sumei de bani.

În ceea ce priveşte situaţia inculpatului (I3), s-a reţinut că potrivit art. 48 alin. (1) din Codul penal „Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.”. În speţa de faţă, având în vedere modalitatea de a acţiona a inculpaţilor care au identificat persoane vulnerabile şi au pătruns în imobilul acestora fără acordul lor, este limpede că (I3) cu bună ştiinţă a asigurat condiţii favorabile pentru realizarea acţiunii tipice, respectiv a aşteptat în autovehicul în apropierea locului faptei, nefiind deloc plauzibil că acesta doar s-a deplasat până în localitatea respectivă cu ambii inculpaţi, la imobilul în paragină a persoanelor vătămate vulnerabile şi nu a avut deloc cunoştinţă de intenţiile autorilor. După cum s-a reținut și adineaori, această modalitate de a proceda este cunoscută publicului larg.

Astfel, constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiunea de tâlhărie şi a fost săvârşită de inculpaţii (I1), (I2) în calitate de autori şi (I3) în calitate de complice concomitent, s-a dispus condamnarea acestora pentru infracţiunea de tâlhărie mai sus menţionată.

La alegerea şi individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpaţilor s-a avut în vedere gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorilor, în baza criteriilor generale de individualizare prev. în cuprinsul art. 74 Cod penal, respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, s-a reţinut modul de operare bine stabilit al inculpaţilor care au identificat persoane vulnerabile, după care au pătruns în locuinţa acestora fără acordul lor luându-le prin surprindere şi inducându-le o stare de nervozitate şi de temere, precum şi împiedicându-le să cheme după ajutor.

Inculpaţii au o educaţie modestă (cel mult 8 clase declarate), nu au antecedente penale şi nu au recunoscut săvârşirea faptelor, mai mult, aceştia au profitat în continuare de starea de vulnerabilitate a părţilor civile pe care le-au determinat să semneze acte al căror efect juridic nu îl înţelegeau în scopul de a denatura starea de fapt şi a împiedica aflarea adevărului în cauză.

Pentru aceste motive, constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta reţinută în sarcina inculpaţilor există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către aceştia, s-au dispus soluţii de condamnare.

Din cuprinsul acordului de mediere, dar şi din susţinerile părţilor civile a rezultat că acestea şi-au recuperat integral prejudiciul cauzat, prin urmare, în baza art. 23 Cod procedură penală, s-a constatat stinsă acţiunea civilă.

Apelurile declarate

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii (I3), (I1) şi (I2) solicitând admiterea apelurilor şi desfiinţarea hotărârii instanţei de fond în sensul de a se dispune achitarea în baza dispoziţiilor art. 16 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, întrucât fapta nu există în materialitatea ei, iar în subsidiar achitarea în baza dispoziţiilor art. 16 alin. 1 lit. b) teza I din Codul de procedură penală, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală în raport de lipsa de tipicitate obiectivă a faptei, cu motivarea că remiterea sumei de bani de către persoanele vătămate s-a făcut benevol fără a fi exercitate ameninţări sau violenţe, aspect esenţial pentru tipicitatea infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 şi 234 lit. f) din Codul penal. De asemenea s-a solicitat înlăturarea agravantei prev. de art. 77 lit. a) Cod penal şi aplicarea unor pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Asupra apelurilor declarate

Analizând actele şi lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. (2) Cod procedură penală, curtea a reţinut caracterul nefondat al apelurilor declarate de inculpaţii (I1) şi (I2), apelul declarat de inculpatul (I3) fiind admis pentru considerentele ce vor fi expuse.

Reevaluând probatoriul administrat în cauză, curtea a reţinut în ceea ce priveşte starea de fapt, că la data de 12.04.2021, în intervalul orar aproximativ 11:24 -11:46, cei trei inculpaţi s-au deplasat cu autovehiculul marca Mercedes Benz, model (...), cu nr. provizoriu din Rep. Ungaria (...), aparţinând inculpatului (I1), în loc. (L), jud. (...), scopul declarat de aceştia fiind acela de a găsi clienți interesaţi de montarea jgheaburilor la casă, inculpaţii având preponderent această ocupaţie/îndeletnicire.

Ajungând pe str. (...) şi constatând că imobilul cu nr. (...) nu avea montate astfel de jgheaburi, au parcat autovehiculul în apropierea imobilului.

În timp ce inculpatul (I3) a aşteptat în autovehicul, ceilalţi doi au intrat în curtea imobilului fără acordul părţilor civile şi au început, tot fără acordul acestora, montarea jgheaburilor la casă, în partea din interiorul curţii (filele 30-32 dosar urmărire penală).

Constatând realizarea lucrărilor fără acordul lor şi fără a le comanda (elemente factuale certe), părțile civile (Pc1) și (Pc2), puse în faţa acestui fapt, au purtat discuţii cu inculpaţii (I1) şi (I2) legate de situaţia creată, inculpaţii insistând pe necesitatea plăţii lucrării.

Între părți s-au iscat o serie de discuţii divergente legate de preţul solicitat, context în care (Pc1) a încercat să apeleze la unul dintre vecini pentru a fi prezent la discuţii, fiind însă împiedicată să iasă afară de unul dintre cei doi inculpaţi.

În cadrul discuţiilor şi pentru a obţine plata preţului lucrării, solicitat iniţial de inculpaţi la suma de 2.000 lei şi acceptat la suma de 1.500 lei, numai ca urmare a susţinerilor insistente ale părţilor civile care le-au spus că nu dispun de o sumă mai mare, inculpaţii (I1) şi (I2) au adoptat o conduită intimidantă la adresa celor două părţi civile, concretizată în acte de ameninţare explicită şi implicită (au intrat în interiorul locuinţei fără acceptul părţilor civile, au refuzat să le lase să iasă din casă prin poziţionarea unuia dintre inculpaţi în faţa uşii, le-au spus „Unde te duci? ... Nu te duci nicăieri, du-te şi adu-mi cât mai repede banii … Lasă că ne mai întâlnim noi”, „Nu plec nicăieri până nu îmi dai banii”, (I1) l-a urmat/urmărit, pe (Pc2), fără voia acestuia, în interiorul locuinţei, până în încăperea în care acesta ţinea în siguranţă banii), conștientizând caracterul constrângător al atitudinii lor inclusiv prin prisma disproporţiei vădite dintre ei şi cele două persoane vătămate (vârsta înaintată a părții civile (Pc1) şi problemele de sănătate ale ambelor părţi civile, perceptibile).

De frică, pe fondul stării de temere generată de conduita ameninţătoare a celor doi inculpați, părțile civile (Pc1) și (Pc2), au remis acestora suma totală de 1.500 lei, după primirea banilor inculpaţii (I1) şi (I2) părăsind imobilul respectiv, urcându-se în autovehiculul în care îi aştepta inculpatul (I3), cu care cei trei au părăsit localitatea (L).

Curtea a mai reţinut că discuţiile s-au purtat în locuinţa părţilor civile, unde cei doi inculpaţi au intrat fără acordul acestora, cei doi refuzând să dea curs solicitării lui (Pc2) de a părăsi locuinţa, condiţionând acest fapt de plata lucrării.

Apărările expuse de inculpaţii (I1) şi (I2) pe tot parcursul procesului penal, reiterate şi în faţa instanţei de apel, sunt nefondate, corect respinse ca atare şi de către instanţa de fond.

 În acest sens, declaraţiile părţilor civile s-au coroborat pe deplin cu declaraţiile martorei (M1), care confirmă neechivoc starea de fapt de mai sus, reţinută de către curte, neputând fi reţinute tezele invocate de apărare, în condiţiile în care în declaraţiile date, inculpaţii au avut o poziţie procesuală oscilantă, declaraţiile lor fiind contradictorii (cu privire la circumstanţele esenţiale ale cauzei: cum s-a efectuat deplasarea, modalitatea în care locaţia părţilor civile a fost aleasă, modalitatea concretă în care au fost demarate lucrările, etc) şi neveridice (bunăoară iniţial s-a susţinut că (I3) nu i-a însoţit deloc în cadrul deplasării cu autovehicul), susţinându-se stări de fapt vădit contrare realităţii (bunăoară că starea imobilului părţilor civile părea bună).

În privinţa declaraţiilor părţilor civile, chiar dacă inconstante în relevarea anumitor elemente factuale şi în ceea ce priveşte succesiunea exactă a derulării incidentului (cu importanţă secundară în soluţionarea cauzei), inconstanţă explicabilă prin prisma circumstanţelor personale ale ambelor părţi civile, acestea, pe tot parcursul procesului penal, au susţinut constant şi neechivoc atât că nu au comandat respectiva lucrare, cât şi că ceea ce le-a determinat să plătească suma de bani celor doi inculpaţi, a fost starea de temere generată de conduita acestora, frica de cei doi, insuflată prin gesturile, conduita şi tonul discuţiilor purtate.

Martora (M1) confirmă susţinerile persoanelor vătămate, arătând că la scurt timp după plecarea inculpaţilor a auzit-o pe (Pc1) strigând în stradă că i s-au luat toți banii din casă, relatându-i aceleaşi elemente esenţiale: anume că nu a comandat lucrarea, că nu a fost lăsată să iasă deoarece unul dintre inculpaţi stătea în ușă şi că de frică persoanele vătămate au achitat acel preţ.

Susţinerile părților civile (Pc1) și (Pc2) referitoare la faptul că nu au comandat acea lucrare sunt suţinute de cel puţin trei probe indirecte, reţinute de către curte:

- starea avansată de degradare a imobilului persoanelor vătămate, care necesita lucrări ample de renovare înainte de montarea jgheaburilor şi burlanelor; de altfel, partea civilă (Pc1) a susţinut în cuprinsul declaraţiilor, că montarea acelor jgheaburi şi burlane era ultimul lucru la care se gândea;

- situaţia financiară şi de sănătate precară a persoanelor vătămate, care nu le-a permis efectuarea unor lucrări minimale de întreţinere a respectivului imobil;

- caracterul complet nejustificat al opţiunii inculpaţilor de a monta jgheaburi din aluminiu, duble ca preţ, în locul celor comune de tablă; curtea a avut în vedere în acest sens chiar declaraţia inculpatului (I1) dată în faţa primei instanţe.

Curtea a reţinut că modalitatea în care a decurs incidentul din 12.04.2021 şi conduita inculpaţilor (I1) şi (I2) pe tot parcursul derulării acestuia, dovedesc neechivoc aptitudinea comportamentului celor doi de a provoca o stare de temere, aspect rezultat din simpla lecturare a declaraţiilor persoanelor vătămate şi asumat de ambii inculpaţi (I1) şi (I2) arătând ei înşişi în cursul urmăririi penale că e posibil ca părţile civile să se fi speriat).

Atât inculpaţii (I1) şi (I2), cât şi părţile civile au conștientizat efectul posibil al refuzului de a da curs solicitării celor doi inculpaţi de a le plăti contravaloarea lucrării.

Răul transmis de inculpaţi şi perceput de părţile civile a fost atât unul iminent, actual (nu li s-a permis să iasă pentru a chema un vecin să asiste la discuții, nu li s-a permis să iasă din casă până nu achită preţul lucrării, urmărirea lui (Pc2), fără voia lui, în interiorul locuinţei, până în încăperea în care ţinea banii, etc), cât şi viitor (posibilitatea ca inculpaţii să revină, pericol perceput de (Pc1).

Scopul conduitei intimidante a inculpaţilor (I1) şi (I2) a fost unul singur: să le determine pe cele două părţi civile să achite, în acel moment, preţul lucrării. Inculpaţii nu au urmărit altceva.

În condiţiile în care faptele inculpaţilor au fost, datorită circumstanţelor obiective şi subiective în care s-au produs, apte să producă o stare de teamă şi temere (inclusiv prin raportare la nivelul de percepţie al unui om de nivel mediu), pe fondul căreia părţile civile au dat curs solicitării inculpaţilor de a li se remite suma de bani, devine irelevant, sub aspectul tipicităţii obiective şi subiective a infracţiunii de tâlhărie, că părţile civile au avut o proiecţie exagerată/amplificată a răului la care s-au văzut expuse imediat/în viitor dacă nu ar fi dat curs, imediat, respectivei solicitări.

Pe de altă parte, conduita amenințătoare a inculpaţilor (I1) şi (I2) a fost cea prin intermediul căreia au reuşit să obţină plata preţului lucrării, de la cele două părţi civile şi nu o anumită eroare (chiar privitoare la preţ) provocată părţilor civile.

În aceste condiţii, conduita inculpaţilor se înscrie pe deplin în tiparul infracţiunii de tâlhărie şi nu înşelăciune, cum aceştia au arătat prin intermediul apărărilor şi cererilor formulate.

O astfel de conduită intimidantă, ameninţătoare, constrângătoare excede elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii de înşelăciune, care presupune o inducere în eroare, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase ori ca mincinoasă a unei fapte adevărate. În cazul înşelăciunii, acestea sunt manoperele care-l determină pe cel indus în eroare să accepte solicitarea autorului, să dea curs în mod voit şi liber acesteia, consimțământul său fiind în realitate viciat, înşelăciunea excluzând orice formă de constrângere sau amenințare.

Niciun moment inculpaţii nu s-au aflat într-o „relaţie contractuală”, chiar viciată cu părţile civile.

Cei doi inculpaţi „au impus” părţilor civile o plată pe care acestea au susţinut întemeiat că nu o datorau, deoarece viza o lucrare nesolicitată. Inculpaţii au cerut explicit, pe un ton asumat chiar de ei ca fiind apt să producă o stare de frică, şi prin adoptarea unui comportament intimidant în interiorul locuinţei părţilor civile în care se aflau fără voia acestora din urmă, plata, în acel moment, a sumei de bani, refuzând părăsirea locuinţei până când nu vor fi plătiţi, ignorând situaţia de vădită vulnerabilitate financiară a părţilor civile şi poziţia acestora, părţile civile insistând că sunt în imposibilitate de a achita preţul solicitat iniţial, invocând concomitent că nu au comandat lucrarea.

Chiar dacă părţile civile ar fi convenit anticipat efectuarea respectivei lucrări (ipoteză invocată de apărare dar nereţinută în cauză), având la bază o greşită înţelegere a preţului final, adoptarea unei conduite intimidante din partea inculpaţilor la adresa celor două părţi civile, concretizată în acte de ameninţare explicită şi implicită menite să le determine pe acestea să achite în acel moment, imediat şi necondiţionat, preţul respectivei lucrări, ar fi impus analiza faptei tot prin raportare la elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de tâlhărie nu înșelăciune.

Concluzia de mai sus este valabilă şi pentru ipoteza în care inculpaţii ar fi anticipat doar ca eventuală adoptarea unei conduite intimidante, pentru a determina părţile civile să plătească preţul, proiectând (subiectiv) modalităţi alternative de comitere a faptei: iniţial, încercând, prin insistenţe/manopere dolosive, să convingă persoanele vătămate să achite preţul lucrărilor efectuate fără acceptul lor, acestea fiind puse în faţa faptului împlinit, şi eventual, doar în caz de refuz, recurgându-se la ameninţări/intimidări. De îndată ce s-a recurs la acte de ameninţare explicită şi implicită pentru a determina achitarea în acel moment, a preţului, analiza faptei se realizează prin raportare la elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de tâlhărie nu înșelăciune.

Acestea sunt argumentele în baza cărora curtea, prin încheierea de şedinţă din 19.04.2022, a respins cererea formulată de apărare, de schimbare a încadrării juridice din tâlhărie calificată în înşelăciune.

Din nicio probă administrată în cauză nu a rezultat ca vreuna din părţile civile să le fi permis inculpaţilor (I1) şi (I2) să intre în curtea interioară a locuinţei sau în locuinţă (în bucătărie, în încăperea de unde (Pc2) a adus banii, etc). Chiar raportat la teza invocată de apărare (nereţinută în cauză), conform căreia a existat o înţelegere între părţi pentru efectuarea lucrărilor, curtea a reţinut, din chiar cuprinsul declaraţiilor celor doi inculpaţi, atât că ambii au intrat în curtea interioară a locuinţei fără acceptul părţilor civile, cât şi că în curtea interioară şi în locuinţă (şi nu în stradă) s-au purtat toate discuţiile.

Mai mult (aspect expus inclusiv de către inculpatul (I1) - declaraţia aflată la fila 72 dosar urmărire penală), în cadrul discuțiilor legate de plată, deşi (Pc2) i-a solicitat părăsirea locuinţei, acest lucru nu s-a realizat decât în momentul în care plata s-a efectuat.

Acestea sunt argumentele în baza cărora curtea, prin încheierea de şedinţă din 19.04.2022, a respins cererea formulată de apărare, de schimbare a încadrării juridice din tâlhărie calificată (în sensul înlăturării formei agravate de la art. 234 alin. 1 lit. f) Cod penal) în tâlhărie simplă.

Având în vedere considerentele de mai sus, curtea a reţinut ca fiind dovedite, conform standardului probei dincolo de orice îndoială rezonabilă, acuzaţiile aduse inculpaţilor (I1) şi (I2), acestea întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 şi 234 alin. 1 lit. f) Cod penal, în forma autoratului pentru ambii inculpaţi.

Curtea a apreciat că pedepsele individuale aplicate de instanţa de fond celor doi inculpaţi reflectă pe deplin gravitatea ridicată a faptei şi periculozitatea inculpaţilor, modalitatea în care a fost concepută şi comisă în concret fapta şi conduita procesuală oscilantă şi nesinceră a celor doi dovedind justeţea pedepselor aplicate de instanţa de fond atât sub aspectul cuantumului cât şi sub aspectul modalităţii de executare. Nicio împrejurare favorabilă celor doi inculpaţi nu a rezultat din actele şi lucrările dosarului pentru ca instanţa de apel să aprecieze că se impune reindividualizarea pedepselor aplicate acestora.

În privinţa acuzaţiei de complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, reţinute în sarcina inculpatului (I3), curtea a reţinut că aceasta nu este susţinută probator.

Curtea a reţinut că poziţia procesuală a inculpatului (I3) a fost constantă în a arăta că nu a avut nicio înţelegere prealabilă cu ceilalţi doi inculpaţi legată de comiterea infracţiunii de tâlhărie de către aceştia din urmă. Acesta a arătat că pe tot parcursul derulării incidentului, el a rămas în autovehicul (pe bancheta din spate), discutând telefonic cu soţia sa (care avea probleme de sănătate), nepurtând discuţii cu ceilalţi inculpaţi legat de comiterea tâlhăriei nici anterior nici la întoarcerea acestora şi neprimind nicio sumă de bani din preţul lucrării efectuate.

Nicio probă administrată în cauză nu a fost în măsură să susţină că în realitate, situaţia ar fi fost alta. Cu alte cuvinte, din nicio probă nu rezultă lipsa de temeinicie a acestor explicaţii, expuse de inculpat încă din faza de urmărire penală.

Pe de altă parte, în cuprinsul hotărârii instanţei de fond nu au fost evidenţiate probele în baza cărora s-a concluzionat, conform art. 396 alineat 2 Cod de procedură penală, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta de complicitate la tâlhărie calificată, ar exista în configurația reţinută de acuzare, respectiv că inculpatul (I3) ar fi avut vreo înţelegere prealabilă cu ceilalţi doi inculpaţi, în baza căreia, şi-ar fi asumat rolul de a-i sprijini moral pe (I1) şi (I2) în comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată, asumându-şi rolul de complice concomitent care să le fi întărit rezoluția infracțională, așteptând afară, fiind pregătit să intervină, dacă se prefigura necesitatea.

Argumentele reţinute în hotărârea apelată în sprijinul soluţiei de condamnare a inculpatului (I3), nu pot suplini deficiențele probatorii evidente ce caracterizează această acuzaţie. Instanţa de fond a reţinut modalitatea de a acţiona a inculpaţilor, reţinând ca fiind limpede că (I3) cu bună ştiinţă a asigurat condiţii favorabile pentru realizarea acţiunii tipice, apreciindu-se ca nefiind deloc plauzibil că acesta doar s-a deplasat până în localitatea respectivă cu ambii inculpaţi şi nu a avut deloc cunoştinţă de intenţiile autorilor, modalitatea de a proceda a inculpaţilor fiind cunoscută publicului larg.

În condiţiile în care nu există probe care să susţină, în concret, acuzaţia adusă acestui inculpat, existenţa unui modus operandi similar (chiar prin raportare la acelaşi inculpat) ori caracterul neplauzibil al explicaţiilor date de inculpat (caracter neplauzibil el însuşi nedovedit în cauză), nu pot sta la baza unei soluţii de condamnare, probele, din care să rezulte ca fiind îndeplinite toate elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă a infracţiunii, fiind cele care trebuie să susţină o astfel de soluţie.

Conform art. 99 Cod de procedură penală, în acţiunea penală sarcina probei aparţine în principal procurorului, suspectul/inculpatul beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia, şi având dreptul de a nu contribui la propria acuzare.

Totodată, potrivit art. 103 alineat 2 Cod de procedură penală, în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Faţă de considerentele expuse, curtea a reţinut ca fiind pe deplin aplicabile inculpatului (I3) dispozițiile art. 4 alin. 2 Cod de procedură penală, conform cărora orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă. După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Reţinând că în prezenta cauză nu există probe care să susţină săvârşirea de către inculpatul (I3), în baza unei înţelegeri prealabile, a actelor de complicitate reţinute de acuzare, în baza art. 396 alineat 5 rap. la art. 16 lit. a) cu aplicarea art. 4 Cod de procedură penală, a achitat pe acest inculpat pentru infracţiunea de complicitate la tâlhărie calificată prevăzută de art. 48 alin. 1, în raport cu art. 233 şi 234 alin. 1 lit. f) Cod penal.

Consecinţa dispoziţiei de mai sus este aceea că faţă de inculpaţii (I1) şi (I2) circumstanța agravantă prevăzută de art. 77 lit. a) Cod penal (aceea a comiterii faptei de trei sau mai multe persoane împreună) nu mai este aplicabilă, urmând a fi înlăturată.

Totodată dispoziţiile instanţei de fond cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. 1 şi art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) vor fi reformate, în sensul limitării incidenţei acestora la inculpaţii (I1) şi (I2).

Va fi reformată şi dispoziţia instanţei de fond referitoare la cheltuielile judiciare către stat în primă instanţă, urmând a se înlătura dispoziţia de obligare a inculpatului (I3) la plata sumei de 1.279,21 lei cu acest titlu, faţă de acesta cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului în baza art. 275 alineat 3 Cod de procedură penală.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile instanţei de fond care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 6 din Codul de procedură penală cu referire la art. 272 alin. 1 din Codul de procedură penală, onorariile parţiale ale avocaţilor din oficiu (...), conform delegaţiilor nr. (...) în cuantum de câte 434 lei pentru fiecare se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului (...).

În baza art. 375 alineat 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

 (Decizie redactată și rezumată de judecător Ovidiu MUSTA)

Domenii speta

Spete similare