Obligare emitere act administrativ. Opozabilitatea hotărârilor judecătoreşti. Redevenţa anuală datorată potrivit art. 4 alin. 2 lit. c) din Anexa la oug nr. 198/2005

Cuprins pe materii: Contencios administrativ şi fiscal

Indice alfabetic: Obligare emitere act administrativ. Opozabilitatea hotărârilor judecătoreşti. Redevenţa anuală

Temei de drept: art. 4 alin. 2 lit. c) din Anexa la OUG nr. 198/2005, art. 435 alin. 2 Cod procedură civilă

HCL Pașcani nr. xx/2015 de aprobare a actului adițional nr. xx la Contractul de delegare a fost anulată definitiv prin sentinţa Tribunalului Iași, în considerentele căreia se arată că actul adiţional trebuia să aibă la bază dispoziţiile art. 4 alin. 2 lit. c) din Anexa la OUG nr. 198/2005, care stipulează imperativ că, în cazul în care împrumutatul este unitatea administrativ-teritorială, redevenţa anuală va fi stabilită la un nivel care să acopere cel puţin serviciul datoriei publice pentru anul respectiv aderent împrumutului de cofinanţare contractat de unitatea administrativ-teritorială.

În cuprinsul art. 435 C.proc.civ., ce poartă denumirea marginală „Obligativitatea și opozabilitatea hotărârii”, se stipulează astfel: „(1) Hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora. (2) Hotărârea este opozabilă oricărei terțe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condițiile legii, dovada contrară.”

Conținutul textului de lege sus-redat este sintetizat în doctrină astfel: obligativitatea operează inter partes, opozabilitatea operează erga omnes; obligativitatea este relativă, opozabilitatea este generală.

Așadar, principiul relativității hotărârii judecătorești, atât sub aspectul efectelor obligatorii, cât și al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părțile în proces, fundamentul și justificarea acestui principiu constituindu-le contradictorialitatea și dreptul la apărare. Însă această relativitate nu antrenează consecința inopozabilității hotărârii judecătorești față de terți. Tocmai de aceea, completându-l pe cel dintâi, principiul opozabilității hotărârii judecătorești dă expresie respectului datorat și impus tuturor de către o situație juridică.

Astfel, opozabilitatea stricto sensu este definită în doctrină drept acea aptitudine a actului jurisdicțional de a fi recunoscut și respectat de orice persoană care nu a fost implicată în procedura judiciară. Altfel spus, existența sa integrată în mod legal în ordinea juridică poate fi opusă terțelor persoane, care nu mai pot ignora situația juridică ce a luat naștere în urma pronunțării hotărârii judecătorești, cel puțin până la momentul în care vor demonstra în justiție situația contrară (suportând, astfel, în mod indirect, efectele judecății la care nu au participat).

Mecanismul producerii efectelor hotărârii judecătorești presupune, așadar, ca principiul relativității să asigure stabilitatea internă, în raporturile dintre, iar cel al opozabilității să asigure stabilitatea externă, în relația cu terții (cel puțin până la momentul la care aceștia vor face proba contrară celor tranșate jurisdicțional).

Trebuie notată și distincția făcută doctrinar în ceea ce privește înțelegerea noțiunii de terț, în spațiul opozabilității. În acest sens, este terț desăvârșit acela în raport cu care efectele hotărârii nu se repercutează în niciun fel, în vreme ce terțul interesat este cel care, fiind atins în mod indirect de modalitatea tranșării litigiului, are interesul de a se prevala de efectele unei hotărâri favorabile sau, dimpotrivă, de a înlătura, față de el, efectele unei judecăți care îl prejudiciază, astfel cum este și cazul litigiului pendinte, în care pârâţii ARSACIS şi „A” SA sunt terţi interesaţi în raport cu hotărârea potrivnică pronunțată în dosarul nr. xxxx/99/2015 al Tribunalului Iaşi.

Este astfel în sarcina lor a face, în condiţiile legii, dovada contrară, aşa cum dispune art. 435 alin. 2 C.proc.civ., în considerarea conduitei UAT Paşcani şi a Consiliului Local al mun. Paşcani, care, prin Hotărârea nr. xx/30.06.2015 a prevăzut la art. 7 un nivel al redevenţei în sensul celor statuate prin sentinţa Tribunalului Iaşi. Art. 12 din aceeaşi hotărâre prevede că dispoziţiile acestei hotărâri vor face obiectul unui act adiţional la contractul de delegare.

Astfel, din această perspectivă, se impune analiza de către instanţa de recurs a celor statuate de judecătorul fondului privind aplicarea prevederilor art. 4 alin. 2 lit. c) din Anexa la OUG nr. 198/2005 şi efectele sale asupra contractului de delegare dintre părţi.

Or, potrivit art. 4 alin. 2 lit. c) din Anexa la OUG nr. 198/2005, unitatea administrativ-teritorială contribuie la Fondul IID cu sume încasate în bugetele locale sau judeţene, după caz, cel puţin egale cu redevenţa aferentă bunurilor concesionate societăţii comerciale care beneficiază de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene. În cazul în care împrumutatul este unitatea administrativ-teritorială, redevenţa anuală va fi stabilită la un nivel care să acopere cel puţin serviciul datoriei publice pentru anul respectiv aferent împrumutului de cofinanţare contractat de unitatea administrativ-teritorială.

Formularea este imperativă, acesta fiind nivelul minim legal la care poate fi stabilită redevenţa anuală în situaţia în care unitatea administrativ-teritorială este împrumutat.

Domenii speta

Spete similare