Recurs. Cadrul procesual. Obligația stabilirii de către instanța de judecată a cadrului procesual

DREPT FISCAL

Recurs. Cadrul procesual. Obligația stabilirii de către instanța de judecată a cadrului procesual

- art. 22, art. 36 și art. 200 Cod procedură civilă

Prin acțiunea formulată intimata a arătat că își susține acțiunea în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (Reg.), Direcția Regională Vamală (Reg.), Biroul Vamal de Interior Gradul I (Jud.), virgula dintre denumirile părților fiind un semn de punctuație care denotă o enumerare, ceea ce ar presupune că intimata reclamantă își susține acțiunea în contradictoriu cu mai mulți pârâți, respectiv cinci, care au un sediu comun.

În faza de regularizare a cererii de chemare în judecată și nici ulterior, intimatei nu i s-a pus în vedere, potrivit art. 200 alin. (3) Cod procedură civilă obligația de a clarifica cadrul procesual, potrivit art. 22 alin. (2) Cod procedură civilă.

Instanța de recurs s-a aflat în imposibilitatea de a stabili cu certitudine câte părți pârâte au existat în fața primei instanțe și care sunt acestea, fiind imposibil de realizat controlul judiciar cu atât mai mult cu cât, intimata reclamantă înțelege să susțină că pârât la fond a fost numai Biroul Vamal de Interior Gradul I (Jud.), invocând în acest sens excepția lipsei calității procesuale active a recurentei.

Instanța de fond este obligată, ori de câte ori există o situație echivocă cu privire la calitatea procesuală pasivă, să pună în discuția părților această împrejurare și, în funcție de poziția lor procesuală, să lămurească cadrul procesual sau să invoce, chiar și din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive.

Curtea de Apel Oradea – Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia nr. 205 din 12 martie 2021

Prin Sentința nr. (...) din 15.10.2020, Tribunalul (Jud.) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta (R) SA în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (Reg.) – Direcția Regională Vamală (Reg.) – Biroul Vamal de Interior Gradul I (Jud.).

A anulat Decizia nr. 25 din data de 09.03.2020 și Decizia nr. 27 din 31.03.2020.

A obligat pârâta la emiterea unei decizii în sensul stabilirii cuantumului legal al garanției datorate de societatea reclamantă, la valoare de 1.184.503 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (Reg.) – Direcția Regională Vamală (Reg.) – Biroul Vamal de Interior Gradul I (Jud.), solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii instanței de fond, cu consecința reținerii spre rejudecare și respingerii acțiunii intimatei.

În motivare, recurenta a arătat că în privința hotărârii instanței fondului sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488, punctul 8 Cod procedură civilă, deoarece obligarea pârâtei D.G.R.F.P. (Reg.), prin Biroul Vamal de Interior gr. I (Jud.), la emiterea unui act administrativ pentru suma de 1.184.503 lei, se întemeiază pe interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut la pct. 8 al art. 488 Cod procedură civilă, recurenta arată că instanța fondului a interpretat tendențios norme metodologice și de drept fiscal, creând practic, o facilitate fiscală de scutire de la plata garanției aferente producției de mărfuri accizabile, deși această facilitate nu poate fi nici măcar dedusă din textele de lege invocate ca temei al admiterii acțiunii reclamantei.

Contrar celor reținute de judecătorul fondului, recurenta susține că, în speță, la calculul garanției, biroul vamal a avut în vedere prevederile de la art. 348 alin. 1 Cod fiscal, unde se precizează că antrepozitarul autorizat are obligația depunerii unei garanții care să asigure plata accizelor ce pot deveni exigibile, respectiv de la pct. 8 alin. (24) Norme Cod fiscal, care precizează că nivelul garanției se actualizează în funcție de ieșirile de produse accizabile.

Consideră recurenta că, prin ieșiri de produse accizabile, se înțelege că vor fi cuprinse toate ieșirile din antrepozitul fiscal indiferent dacă acestea sunt în regim suspensiv sau sunt eliberate în consum, legiuitorul nefăcând nicio distincție în acest sens.

Conform susținerilor recurentei, nu este niciunde prevăzut în legislația fiscală, sau în alt act normativ, faptul că aceste ieșiri de produse accizabile nu se iau în calcul, motiv pentru care au fost cuprinse și ieșirile de alcool etilic livrate în regim suspensiv chiar dacă în cazul de față livrarea în regim suspensiv se face către un antrepozit fiscal propriu.

Susține recurenta că, dacă s-ar aplica considerentul instanței de fond și, spre exemplu, toate cele 3 antrepozite fiscale ar elibera în consum produse alcoolice neregulamentar, autoritatea vamală ar putea executa doar garanția minimă constituită de antrepozitar pentru un singur antrepozit.

Totodată, învederează instanței recurenta, în esență, că instanța fondului a considerat toate cele trei antrepozite ca funcționând într-unul singur, fără a lua în considerare dispozițiile legale, respectiv faptul că valoarea care trebuie luată în calcul pentru fiecare antrepozit este valoarea care rezultă din comparația ieșirilor cu a producției pentru fiecare antrepozit și că această valoare nu trebuie să fie mai mică decât limita minimă prevăzută la pct. 8 alin. 9. din Normele metodologice.

Conform susținerilor recurentei, autoritatea vamală teritorială poate urmări ușor traseul de la materia primă (alcool etilic) la produsul finit (alcool sanitar) și poate să verifice dacă prevederile legale privind scutirea de accize au fost respectate, motiv pentru care recurenta consideră că interpretarea instanței de aplicare a definiției sistemului integrat nu poate fi aplicată și în cazul calculului garanției actualizate pentru toate cele trei antrepozite autorizate și din cauza faptului că operatorul economic a eliberat în consum în anul 2019, din antrepozitul fiscal RO(...)01, cantitatea de 31,07 HI alcool etilic care nu este destinat a fi consumat ca atare.

În drept, recurenta a invocat art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 483, art. 488 și art. 498 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata (R) SA a solicitat respingerea recursului ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesual activă - autoritate de lucru judecat a Deciziei nr. 121/2020 pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr. 325/35/2016, ca fiind lovit de nulitate ca urmare a neîncadrării acestuia în motivele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă, respectiv ca nefondat.

În motivare, intimata susține că cererea de chemare în judecată a fost soluționată în primă instanță în contradictoriu cu emitentul actului administrativ, respectiv cu Biroul Vamal de Interior Gradul I (Jud.), având ca obiect contestație act administrativ fiscal. Conform încheierilor de ședință din dosar, la toate termenele de judecată a figurat ca parte intimată aceeași instituție - Biroul Vamal de Interior Gradul I (Jud.), cu sediul în (L), județul (Jud.). Așadar, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (Reg.) nu a fost introdusă în cauză și nici nu s-a modificat sediul procesual al intimatei din (L) în (Reg.), sentința finală fiind pronunțată în contradictoriu cu aceeași instituție intimată.

Arată intimata că cererea de recurs depusă în prezenta cauză este formulată și semnată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (Reg.), cu sediul în (Reg.), reprezentată prin Directorul General (...).

Or, așa cum prevăd dispozițiile art. 458 Cod procedură civilă, calea de atac poate fi formulată și de alte organe, doar dacă potrivit legii, acest drept îl au și acestea din urmă. În cazul de față, recurenta nu a indicat o prevedere legală care să atribuie Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (Reg.) dreptul de a formula o cale de atac în numele Biroului Vamal de Interior Gradul I (Jud.).

În opinia intimatei, chiar dacă, în mod formal și pur ipotetic, s-ar depune sau s-ar dovedi existența unui mandat convențional scris, acesta nu ar putea fi acceptat în materia reprezentării juridice a instituțiilor de drept public. Astfel, la fel ca orice altă persoană juridică, o instituție care a stat și stă în judecată în nume propriu poate să fie reprezentată în instanță de un avocat sau un consilier juridic. Prevederile Codului de procedură civilă nu reglementează posibilitatea ca o entitate juridică să fie reprezentată în instanță, sau la formularea căilor de atac de o altă entitate sau persoană juridică. Din contră, practica judiciară s-a exprimat constant în sensul interzicerii reprezentării unei persoane juridice printr-o altă persoană juridică pe bază de mandat precum și în sensul interzicerii reprezentării convenționale a unei persoane juridice (mandant) prin consilierii juridici sau avocații unei alte persoane juridice (mandatar al celei dintâi).

În ipoteza în care s-ar admite că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (Reg.) a intervenit ca mandatar al Biroului Vamal de Interior Gradul I (Jud.), ea ar trebui să prezinte dovezi cu privire la acest mandat legal sau convențional. Apreciază intimata însă, că un astfel de mandat, chiar dovedit cu mijloace de probă aferente, ar fi nelegal.

Astfel, intimata susține că, luând în considerare Decizia obligatorie nr. 9/2016 (Mon. Of. nr. 400 din 26.05.2016), a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (Reg.) nu poate reprezenta convențional Biroul Vamal de Interior Gradul I (Jud.) în formularea recursului.

Referitor la autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 121/2020 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. 325/35/2016, intimata învederează instanței că din analiza înscrisurilor depuse la dosar rezultă că Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (Reg.) - Direcția Regională Vamală (Reg.) - Biroul Vamal de Interior Gradul I (Jud.) este și emitentul actelor administrative contestate, respectiv a deciziilor nr. 06/09.02.2016, nr. 07/09.02.2016 nr. 08/09.02.2016, și 11/24.02.2016.

Conform susținerilor intimatei, hotărârea pronunțată de către prima instanță fiind defavorabilă pârâtului, doar acesta avea calitatea procesuală de a formula recurs împotriva sentinței nr. (...)/CA/2016/-PI din data de 28 noiembrie 2016, iar nu altă persoană.

În opinia intimatei, din perspectiva celor de mai sus, este complet lipsit de relevanță că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (Reg.) funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, respectiv a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Intimata a invocat nulitatea recursului raportat la autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 121/2020 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. 325/35/2016 referitor la lipsa dovezii calității de reprezentant a instituției care a acționat în numele părții, respectiv lipsa dovezii calității Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (Reg.) de reprezentant al Biroului Vamal de Interior Gradul I (Jud.).

Intimata a invocat nulitatea cererii de recurs și raportat la prevederile art. 486 alin. 3 coroborat cu art. 486 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 134/2010.

În motivare, intimata susține că aproape întregul conținut al cererii de recurs este dedicat citării exprese a unor dispoziții legale și prezentării unor concluzii proprii ale recurentei în vădită contradicție cu textele legale pe care chiar ea le citează.

Pe fondul recursului, intimata arată, în esență, că textele legale invocate de către recurentă nu conduc sub nicio formă la concluzia eronată la care a ajuns recurenta, respectiv la aceea că prin “ieșiri de produse accizabile” se au în vedere și ieșirile de produse în regim suspensiv.

În opinia intimatei, o astfel de interpretare ignoră în totalitate efectele prevederilor referitoare la regimul suspensiv, dar și soluțiile definitive de practică judiciară prezentate.

Conform susținerilor intimatei, cantitatea de 5599,94 hl alcool pur menționată în declarație și adăugată la “ieșiri de produse accizabile” reprezintă cantitatea de alcool etilic transferată în regim suspensiv către antrepozitele proprii ale societății și care, în conformitate cu hotărârile definitive amintite, nu reprezintă ieșiri de produse accizabile în sensul art. 8 pct. 24 din HG nr. 1/2016 privind Normele metodologice de aplicare a art. 348 din Legea nr. 27/2015 privind Codul fiscal. Pentru aceste cantități nu s-a calculat acciză în cursul anului anterior și, în consecință, nu pot fi incluse în calculul garanției aferente plății accizelor.

Intimata arată, în esență, că în perioada în care produsul se află în cadrul antrepozitului fiscal și/sau pe parcursul transferului în regim suspensiv, nu se instituie nicio acciză asupra produsului respectiv. Momentul accizării îl reprezintă ieșirea produsului din gestiunea antrepozitarului și eliberarea lui în consum prin ieșirea dintr-un regim suspensiv de accize (art. 340 alin. (l) lit. a) Cod fiscal). Nu se poate ca o simplă mișcare a produsului în cadrul procesului de producție, în gestiunea aceluiași antrepozitar, să fie considerată o ieșire de produse accizabile, ieșire care este dublată de o alta, la momentul când produsul părăsește gestiunea antrepozitarului. Până la această din urmă ieșire care coincide cu instituirea accizei, nu există nicio acciză a cărei plată să trebuiască a fi garantată.

În opinia intimatei, faptul că garanția se calculează pe fiecare antrepozit în parte, nu justifică introducerea în calculul garanției pentru plata accizelor a unor produse care fie sunt doar transferate în regim suspensiv către un alt antrepozit al societății, fie sunt destinate producției de produse scutite de la plata accizelor în conformitate cu prevederile art. 397 Cod fiscal.

În drept, intimata a invocat art. 205 Cod procedură civilă.

Analizând recursul, instanța a constatat următoarele:

Prin Decizia nr. (...)/09.03.2020 emisă de Biroul Vamal de Interior Gradul I (Jud.) (filele 15-17, vol. I, dos. fond) s-a stabilit în sarcina intimatei, raportat la operațiunile desfășurate în anul 2019, garanția actualizată care să asigure plata accizelor ce pot deveni exigibile, în cuantum de 2.132.105 lei, astfel:

a)Pentru autorizația de antrepozit fiscal nr. RO(...)01 din 01.01.2004:

Livrări (producție) 10.111,797 hl alcool pur x 3.540,78 lei (nivelul accizei – anexa 1) x 6% = 2.148.218,91 lei

Având în vedere pct. 8 alin. 39 din HG nr. 1/2016 și Decizia nr. (...)/29.08.2019, emisă de Comisia Regională (Reg.), s-a aplicat reducerea de 75%, rezultând o valoare de 537.054,73 lei.

Ținând cont de limita prevăzută de pct. 8 alin. (9) lit. m) din H.G. nr. 1/2016, a rezultat un cuantum al garanției datorate de 1.184.503 lei.

b)Pentru autorizația de antrepozit fiscal nr. RO(...)02 din 01.01.2004:

Livrări (ieșiri) 4.570,67 hl alcool pur x 3.540,78 lei (nivelul accizei – anexa 1) x 6% = 971.024,21 lei

Având în vedere pct. 8 alin. 39 din H.G. nr. 1/2016 și Decizia nr. (...)/29.08.2019, emisă de Comisia Regională (Reg.), s-a aplicat reducerea de 75%, rezultând o valoare de 242.755,84 lei.

Ținând cont de limita prevăzută de pct. 8 alin. (9) lit. m) din H.G. nr. 1/2016, a rezultat un cuantum al garanției datorate de 473.801 lei.

c)Pentru autorizația de antrepozit fiscal nr. RO(...)03 din 01.01.2004:

Livrări (ieșiri) 1.593,527 hl alcool pur x 3.540,78 lei (nivelul accizei – anexa 1) x 6% = 338.539,71 lei.

Având în vedere pct. 8 alin. 39 din H.G. nr. 1/2016 și Decizia nr. (...)/29.08.2019, emisă de Comisia Regională (Reg.), s-a aplicat reducerea de 75%, rezultând o valoare de 84.634,93 lei.

Ținând cont de limita prevăzută de pct. 8 alin. (9) lit. m) din H.G. nr. 1/2016, a rezultat un cuantum al garanției datorate de 473.801 lei.

În continuare, Biroul Vamal a aplicat prevederile pct. 8 alin. 37 din Noul Cod fiscal, adunând valoarea garanției pentru fiecare autorizație de antrepozit fiscal și a rezultat o garanție totală de 2.132.105 lei.

Prin Decizia nr. (...)/31.03.2020 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea prealabilă nr. (...)/25.03.2020, formulată de reclamantă împotriva Deciziei nr. (...)/09.03.2020 (filele 19 - 22, vol. I, dosar fond).

Curtea a constatat că recurenta a formulat critici privind greșita interpretare de către instanța de fond a prevederilor art. 348 alin. (1) Cod fiscal, raportat la situația concretă a intimatei, aceste critici de nelegalitate încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă privind greșita aplicare a normelor de drept material.

De asemenea, instanța de control judiciar a constatat că din oficiu, ca motiv de recurs de ordine publică, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă privind greșita stabilire a cadrului procesual în cauză.

Instanța de recurs a constatat că acest din urmă motiv de casare, invocat din oficiu, trebuie analizat cu prioritate deoarece, în cazul în care ar fi găsit întemeiat, criticile de nelegalitate privind greșita aplicare a normelor de drept material nu s-ar mai impune a fi analizate.

Prealabil cercetării motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că nu se poate reține lipsa calității procesuale active în recurs a recurentei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (Reg.).

Sub acest aspect, Curtea a avut în vedere că potrivit art. 458 Cod procedură civilă, „Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane”.

Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că au calitate procesuală activă în recurs numai persoanele care au avut calitatea de părți în faza procesuală a fondului și care figurează astfel în hotărârea judecătorească recurată, cu excepția situației în care o dispoziție legală expresă le conferă calitate procesuală activă pentru exercitarea recursului și altor persoane.

Aplicând această dispoziție legală în speță, Curtea a constatat că recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (Reg.) a figurat ca parte în fața primei instanțe, fiind indicată ca atare în cererea introductivă formulată de intimata reclamantă, fiind citată pe parcursul judecării cauzei în fața primei instanțe și fiind menționată în minuta și dispozitivul sentinței recurate.

Pe cale de consecință, nu s-a putut reține că recurenta nu are avea calitate procesuală activă în recurs.

Procedând la analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea a reținut că, prin acțiunea formulată, intimata a arătat că își susține acțiunea în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (Reg.), Direcția Regională Vamală (Reg.), Biroul Vamal de Interior Gradul I (Jud.), virgula dintre denumirile părților fiind un semn de punctuație care denotă o enumerare, ceea ce ar presupune că intimata reclamantă își susține acțiunea în contradictoriu cu mai mulți pârâți, respectiv cinci, care au un sediu comun.

În faza de regularizare a cererii de chemare în judecată, intimatei nu i s-a pus în vedere, potrivit art. 200 alin. (3) Cod procedură civilă, obligația de a clarifica cadrul procesual, prin indicarea concretă, lipsită de echivoc, a părții sau părților în contradictoriu cu care intimata reclamantă înțelege să își susțină acțiunea, instanța de fond încălcând astfel obligația legală prevăzută în textul legal menționat.

Curtea a constatat că nici ulterior, pe parcursul celor două termene de judecată în fața instanței de fond, prima instanță nu a pus în discuția părților corecta conturare a cadrului procesual, deși în răspunsul la întâmpinare intimata reclamantă a indicat părțile în același format iar la dosar a depus întâmpinare numai pârâta Direcția Generală Regională a finanțelor Publice (Reg.), aceasta declarând că depune întâmpinare în nume propriu și pentru Biroul Vamal de Interior gr. I (Jud.).

Cu toate că nu s-a pus în discuția contradictorie a părților lămurirea cadrului procesual, potrivit art. 22 alin. (2) Cod procedură civilă, prin încheierile de ședință întocmite pe parcursul judecății în fața primei instanțe s-a indicat un singur pârât, respectiv Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (Reg.) – Direcția regională vamală (Reg.) – Biroul Vamal de Interior Gradul I (Jud.), liniuța dintre denumirea părții inducând ideea că ar fi vorba despre un singur pârât.

Pe de altă parte, hotărârea recurată a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (Reg.) – Direcția Regională Vamală (Reg.) – Biroul Vamal de Interior Gradul I (Jud.), nemaifiind menționate Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală, fără ca partea reclamantă să fi renunțat în vreun fel la susținerea acțiunii în contradictoriu cu aceste părți și fără ca instanța de fond să fi pus în discuție și să fi admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestora prin vreo încheiere de ședință ori prin sentința pronunțată.

În aceste condiții, pe lângă încălcarea normelor de procedură menționate anterior, instanța de recurs s-a aflat în imposibilitatea de a stabili cu certitudine câte părți pârâte au existat în fața primei instanțe și care sunt acestea, fiind imposibil de realizat controlul judiciar cu atât mai mult cu cât, intimata reclamantă, care a înțeles în fața primei instanțe să enumere mai multe părți ca având calitatea de pârât, fără a depune vreo diligență spre a clarifica dacă instanța de fond a procedat corect la identificarea unei singure părți ca fiind pârât în cauză, în faza procesuală a recursului, înțelege să susțină că pârât la fond a fost numai Biroul Vamal de Interior Gradul I (Jud.), invocând în acest sens excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității de reprezentant.

Curtea are în vedere că în materia contenciosului administrativ nu este relevantă personalitatea juridică ci capacitatea administrativă, calitatea procesuală pasivă revenindu-i emitentului actului administrativ atacat.

Prin urmare, instanța de fond este obligată, ori de câte ori există o situație echivocă cu privire la calitatea procesuală pasivă, să pună în discuția părților această împrejurare și, în funcție de poziția lor procesuală, să lămurească cadrul procesual sau să invoce, chiar și din oficiu, excepția lipsei calității procesuale pasive.

Numai lămurind cadrul procesul se poate respecta dreptul la apărare al părților și principiul contradictorialității iar hotărârea pronunțată se fundamentează pe premise de legalitate.

Curtea a constatat că în aceste condiții, judecata în fața instanței de fond s-a făcut în lipsa unor persoane care ar fi trebuit să fie parte în dosar și care nu au fost legal citate, respectiv cele enumerate în cererea introductivă, fiind astfel incident motivul de casare cu trimitere prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 raportat la 498 alin. 2 Cod procedură civilă, nemaifiind necesar a fi analizate criticile de nelegalitate subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Prin urmare, instanța de control judiciar a admis recursul și a casat cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul (Jud.) sentința atacată.

În rejudecare, instanța de fond va proceda la lămurirea cadrului procesual ținând seama de pretențiile concret formulate și de considerentele prezentei decizii, urmând a fi citate în cauză, până la lămurirea cadrului procesual toate cele cinci persoane juridice indicate în acțiune.

Domenii speta

Spete similare