Acțiune vizând executarea unui contract administrativ. Obligaţie de plată asumată de autoritatea publică sub condiţia suspensivă ca Legea bugetului de stat să prevadă deschiderea de credite bugetare cu această destinaţie. Neîndeplinirea condiţiei. Efecte.

- H.G. nr. 274/2013

- art. 8 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Acordul de finanţare prevăzut de H.G. nr. 274/15.05.2013 privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii, atestă un drept de principiu al întreprinderii solicitante de a beneficia de ajutor de minimis, urmând ca dreptul să devină efectiv în condiţiile art. 2 din acord, mai precis după semnarea actului adiţional, respectiv după intrarea în vigoare a legii bugetului de stat aferent anului 2015, respectiv deschiderii de credite bugetare de către ordonatorul principal de credite şi în limita bugetului alocat.

Aşadar, plata ajutorului de minimis pentru anul 2015 a fost supusă condiţiei suspensive ca Legea bugetului de stat să prevadă deschiderea de credite bugetare cu această destinaţie.

Această condiţie nu a fost îndeplinită, aşa cum rezultă din adresa comunicată prin e-mail recurentei de Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie A. la data de 19.01.2015, prin care se arată că Legea bugetului de stat pe anul 2015 nu prevede sume alocate schemei de minimis pentru investiţii realizate de întreprinderile mici şi mijlocii, ceea ce înseamnă că recurenta nu se poate prevala de dispoziţiile contractuale, realizând investiţia în lipsa unui act adiţional care să transforme dreptul la finanţare de principiu într-un drept efectiv.

Ea trebuie să accepte faptul că este vorba de un contract administrativ în care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public, conform art. 8 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, iar legiuitorul a stabilit că interesul public în anul 2015 nu este în sensul finanţării investiţiilor realizate de întreprinderile mici şi mijlocii.

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 2478/CA/19.12.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a fost respinsă şi cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie A..

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi admiterea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că, întrucât în cauză nu este deschisă calea de atac a apelului, consideră că instanţa de recurs nu este ţinută a analiza sentinţa numai prin prisma motivelor restrictive de recurs prevăzute de art. 488 Cod de procedură civilă, putând examina sentinţa sub toate aspectele, în acest sens fiind art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Recurenta reclamantă consideră că cererea de chemare în judecată este întemeiată, impunându-se admiterea acesteia.

Astfel, recurenta a arătat că, la data de 30.06.2014 a încheiat cu intimata un acord de finanţare pentru suma de 427.403,3 lei, reprezentând ajutor financiar nerambursabil, respectiv 90% din preţul unui utilaj ce urma a fi achiziţionat, ajutor prevăzut pentru bugetul anului 2015, conform art. 2 din acord, cererea de plată trebuind a fi depusă până la data de 01.11.2015.

Ulterior, recurenta a arătat că a achiziţionat utilajul, în baza contractului nr. 5/07.09.2015, preţul total de 104.000 euro fiind achitat în două tranşe: avans de 20.800 euro la data de 23.09.2015 şi diferenţa de 83.200 euro la data de 21.10.2015. Cererea de plată a fost depusă la data de 30.10.2015, pentru suma de 416.895,67 lei, dar a fost refuzată la plată, motivat de faptul că societatea trebuia să achiziţioneze utilajul în anul 2014, când s-a încheiat acordul, chiar dacă plata ajutorului era prevăzută pentru bugetul anul 2015 şi chiar dacă termenul limită de depunere a cererii era 01.11.2015, considerând, greşit, în opinia sa, că are eficienţă art. 6.7 din acord.

Recurenta a arătat că, în încercarea de a preîntâmpina această problemă, la data de 22.10.2014, a solicitat intimatului pârât, prin adresă, să îi comunice dacă, în cazul în care demarează investiţia în anul 2015, mai beneficiază de ajutorul financiar nerambursabil şi să dea o interpretare clauzei cuprinse la art. 6.7 din acord, iar, prin adresa emisă la data de 24.10.2014, intimatul a răspuns astfel: „În urma consultării cu colegii din DIMMMAT s-a stabilit că beneficiarii schemei de ajutor de minimis care au semnat acordul de finanţare pentru bugetul anului 2015 nu sunt obligaţi să respecte clauza de la art. 6 punctul 6.7. Acordul de finanţare este cadru, toţi beneficiarii schemei de minimis au semnat acest acord. Clauza este valabilă doar pentru cei care sunt în bugetul anului 2014 şi care trebuie să depună cererea de rambursare până cel târziu la 31.10.2014.”

Cu toate acestea, recurenta a arătat că intimatul a refuzat plata ajutorului financiar, motivat de faptul că trebuia să demareze investiţia în termen de 4 luni de la data încheierii acordului, 30.06.2014.

Recurenta a considerat că poziţia intimatului nu este legală, fiind îndreptăţită să primească acest ajutor faţă de adresa arătată anterior şi de acordul invocat, acesta precizând expres că modificarea sa se poate face prin act adiţional, adresa emisă de intimat având această valoare, fiind semnată chiar de ordonatorul de credit al instituţiei.

În plus recurenta a arătat că plata ajutorului era prevăzută pentru anul 2015, conform art. 35 din acord acesta urmând a intra în vigoare numai la data aprobării bugetului de stat pe anul 2015, lege care a intrat în vigoare la începutul anului 2015, iar nu în 2014.

Recurenta a mai arătat că, un alt argument în sensul că intimatul a înţeles să modifice acordul şi că nu mai era ţinută să respecte termenul de 4 luni este şi faptul că, potrivit art. 26 coroborat cu art. 27 din acord, intimatul nu a revocat imediat acordul, după data de 01.11.2014, data expirării termenului, ci numai în anul 2016, după depunerea cererii de plată. Recurenta a arătat că a fost de bună-credinţă, că şi-a respectat obligaţiile contractuale şi este îndreptăţită la rambursarea investiţiei.

În drept, a fost invocată aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, H.G. nr. 274/2013, art. 1170, art. 1266 şi urm., art. 1270 şi 1350 Cod civil.

Cererea de recurs a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 3.887 lei, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Intimata Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului A., prin întâmpinare formulată în condiţiile art. XV alin. (3) coroborat cu art. XVII alin. (3) din Legea nr. 2/2013 (filele 20-26), a solicitat respingerea recursului.

În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimata a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod clar şi corect temeiurile de fapt şi de drept, motivele şi aspectele învederate de părţi, susţinerile recurentei fiind lipsite de temeinicie.

Astfel, intimata a arătat că acordul de finanţare nr. 2536/30.06.2014, fundament al acţiunii recurentei reclamante a fost încheiat în baza H.G. nr. 274/2013 şi, urmare a îndeplinirii prealabile a condiţiilor administrative de eligibilitate a planului de investiţii, reclamanta a fost identificată ca un posibil beneficiar al sumei de 427.403,3 lei, reprezentând ajutor financiar nerambursabil, în situaţia în care erau îndeplinite şi respectate obligaţiile legale şi contractuale asumate.

Intimata a mai arătat că, potrivit H.G. nr. 274/2013, accesare/primirea ajutorului financiar nerambursabil are la bază două mari etape: verificarea eligibilităţii, a veridicităţii şi coerenţei informaţiilor din planul de afacere (condiţie prealabilă încheierii acordului de finanţare) şi implementarea proiectului admis şi respectarea condiţiilor imperative (după încheierea acordului de finanţare). Astfel, prin încheierea acordului de finanţare se acordă numai un drept de principiu la finanţare, beneficiarul urmând a primi acest ajutor numai sub condiţia îndeplinirii obligaţiilor stabilite pentru perioada de implementare.

Intimata a mai arătat că normele legale care nu au fost respectate de către recurenta reclamantă şi care au dus la respingerea cererii de finanţare sunt: art. 6 alin. 6.7 din acord, art. 5 alin. 8-9 din anexa la H.G. nr. 274/2013. Cu privire la prevederea contractuală, intimata a arătat că aceasta nu a fost modificată prin act adiţional şi nici nu a fost modificată printr-un act normativ care să restrângă aplicabilitatea sa numai la anumiţi beneficiari.

În plus, intimata a mai susţinut că recurenta a recunoscut faptul că nu a comunicat informarea referitoare la demararea investiţiei în cele 4 luni de la data semnării acordului, interpretând după propriul interes norma legală, adresa solicitată fiind transmisă cu scopul de a se pune la adăpost de o sancţiune nelegală, în condiţiile în care, în cuprinsul acesteia recunoaşte că „doreşte să demareze efectiv investiţia dosar în anul 2015”.

Intimata a arătat că adresa de răspuns nr. 1017/24.10.2014 nu poate avea natura juridică a unui act adiţional, astfel cum invocă recurenta, forţa juridică a acordului fiind expres determinată de art. 33 şi 35 din acord, la acesta nefiind semnat nici un act adiţional.

Intimata a mai arătat că toţi beneficiarii, indiferent de bugetul în care au fost incluşi (2014 sau 2015) aveau obligaţia de a respecta termenul legal şi contractual arătat, în acord cu art. 1 lit. f) din anexa 1 la H.G. nr. 274/2013 coroborat cu pct. 1.8.7, pct. 2, pct. 2.3.1 din Ghidul solicitantului şi că, în mod legal, raportat la art. 26 alin. (1) lit. a) din acord acesta a fost revocat în mod legal de antecesorul său, OTIMMC A., motivat de neîndeplinirea obligaţiilor asumate de reclamantă prin acord.

Intimata a mai arătat că art. 6 alin. 6.7 din acord reprezintă o clauză esenţială, a cărei respectare este impusă de lege, în mod imperativ şi, faţă de acest caracter, nu permite derogări.

Recurenta reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare, în condiţiile art. XVI alin. (2) coroborat cu art. XVII alin. (3) din Legea nr. 2/2013.

Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.

Analizând recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L., prin prisma dispoziţiilor art. 488 Cod de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Între reclamanta S.C. B. S.R.L., în calitatea de beneficiar, şi pârâtul Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie A., în calitate de furnizor s-a încheiat, în baza H.G. nr. 274/15.05.2013 privind acordarea ajutoarelor de minimis pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii, Acordul de Finanţare nr. 2536/30.06.2014, având drept obiect acordarea de la bugetul de stat a unui ajutor financiar nerambursabil, în valoare de 427.403,30 lei, reprezentând 90% din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma evaluării planului de investiţii depuse de reclamantă, cu respectarea condiţiilor şi termenelor legale şi îndatoririlor contractuale ce trebuiau îndeplinite de beneficiar atât pentru accesarea programului cât şi la plata ajutorului financiar nerambursabil.

Programul de ajutor de minimis implementat prin H.G. nr. 274/2013 cu modificările şi completările ulterioare, s-a desfăşurat pe perioada a doi ani 2014 şi 2015.

Programul a fost deschis solicitanţilor la data de 15 ianuarie 2014, iar după finalizarea verificării îndeplinirii condiţiilor administrative şi de eligibilitate, precum şi a planurilor de investiţii, la sfârşitul lunii iunie 2014 s-au încheiat acordurile de finanţare, care conform procedurii, dat fiind situaţia incertă a bugetului alocat acestui program, a prevăzut plata alocaţiei financiare nerambursabile aprobate pe parcursul a două bugete – bugetul pe anul 2014 şi bugetul pe anul 2015.

Prin cererea de plată depusă la data de 28.10.2015 (fl. 29-30 vol.I ds. trib.), reclamanta a solicitat plata ajutorului de minimis, în valoare de 416.895,67 lei, făcând dovada achiziţionării în baza contractului nr. 5/07.09.2015 a unui utilaj la preţul de 104.000 euro (fl.19-28 vol.I ds. trib.), cerere respinsă de intimata-pârâtă prin adresa nr. 233/20.04.2016 (fl. 33 vol.I ds. trib.), aceasta considerând că solicitanta ajutorului nu a îndeplinit condiţiile legale pentru acordarea ajutorului potrivit H.G. nr. 274/2013, motivat de faptul că trebuia să demareze investiţia în termen de 4 luni de la data încheierii acordului, 30.06.2014. Totodată, s-a adus la cunoştinţa reclamantei că acordul de finanţare este revocat în mod irevocabil, conform art. 6.7 din acesta.

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Braşov, reclamanta S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului A. a solicitat să se constate acordul de finanţare nr. 2536 din data de 30 iunie 2014 încheiat cu pârâtul ca fiind în vigoare, neoperând revocarea unilaterală din partea pârâtului şi pe cale de consecinţă să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 416.895,16 lei, reprezentând ajutor financiar nerambursabil, cu cheltuieli de judecată.

Respingând acţiunea, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în mod corect s-a dispus revocarea unilaterală a acordului de finanţare, întrucât reclamanta nu a demarat investiţia în termen de 4 luni de la data primirii acordului pentru finanţare, conform dispoziţiilor art. 6 alin. 6.7 din acord, ce reproduc prevederile art. 5 alin. 8 din H.G. nr. 274/2013. Împrejurarea că pârâtul, prin adresa nr.1017/24.10.2014 (fila 18 la dosar trib. vol. I), a considerat că reclamanta nu este obligată să respecte termenul de la art. 6 pct. 7 din acord, nu poate constitui un motiv care să deroge de la dispoziţiile legale prevăzute la art. 5 alin. 8 din H.G. nr. 274/2013.

 Recurenta reclamantă invocă drept motiv principal de reformare a sentinţei primei instanţe greşita aplicare a normelor de drept material, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, dar care nu este fondat.

 Recurenta susţine că nu era obligată să demareze investiţia în termen de 4 luni de la data încheierii acordului, 30.06.2014, întrucât clauza prevăzută la art. 6.7 ce prevede obligativitatea acestui termen a fost modificată prin adresa nr. 1017/24.10.2014 ce are valoare de act adiţional la acordul de finanţare şi, prin urmare, nu mai era ţinută să respecte termenul de 4 luni.

Cu privire la această susţinere, curtea reţine că prin acordul de finanţare nr. 2536/30.06.2014, recurentei i se recunoaşte dreptul de principiu de a beneficia de ajutor, iar potrivit art. 6 alin. 6.7. din acord: În termen de maximum 4 luni de la data primirii acordului pentru finanţare, întreprinderile beneficiare de ajutor de minimis sunt obligate să demareze investiţia aprobată spre finanţare şi să transmită Ministerului Economiei prin Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism o informare privind demararea investiţiei sau cererea de plată a ajutorului de minimis, în cazul realizării parţiale ori totale a investiţiei, însoţite de documente justificative. În cazul în care beneficiarul nu transmite informării privind demararea investiţiei de către beneficiarul de minimis, dacă demarează investiţia înaintea semnării acordului de finanţare sau nu depune cererea de plată până la termenul limită, prezentul acord se revocă irevocabil.

Greşit se susţine de către recurentă că adresa nr. 1017/24.10.2014 are valoarea unui act adiţional ce anulează termenul de 4 luni prevăzut de clauza de la art. 6 pct.6.7 pentru beneficiarii sumelor aprobate pentru anul 2015, întrucât din acest înscris nu rezultă intenţia pârâtei de a modifica acordul de finanţare şi nu este însuşită prin semnătură şi ştampilă de către toate compartimentele de specialitate din cadrul instituţiei pârâte implicate în acordarea ajutorului de minimis şi care au semnat acordul de principiu, lipsind viza ordonatorului terţiar de credite, a controlului financiar preventiv şi a biroului juridic.

În acest sens, sunt relevante dispoziţiile art. 1243 Cod civil, care arată că, dacă prin lege nu se prevede altfel, orice modificare a contractului este supusă condiţiilor de formă cerute de lege pentru încheierea sa.

Cum potrivit art. 22 din acordul de finanţare, orice modificare a acordului se face prin act adiţional, parte integrantă din acord, este clar că adresa nr. 1017/24.10.2014 nu poate avea valenţa unui act adiţional care să facă inaplicabil termenul de 4 luni prevăzut de clauza nr. 6.7. pentru demararea investiţiei.

 Chiar dacă potrivit art. 35, acordul de principiu intră în vigoare după aprobarea Legii Bugetului de Stat pentru anul 2015, aşa cum în mod corect a arătat recurenta, trebuie arătat că, la împlinirea acestui termen suspensiv, contractul dintre părţi îşi produce toate efectele pe care le prevede legea în baza căruia a fost încheiat, H.G. nr. 274/2013.

Legea nr. 186/2014 privind aprobarea bugetului de stat pe anul 2015 a intrat în vigoare la data de 02.01.2015, însă reclamanta nu a demarat investiţia în termenul de 4 luni de la acest reper temporal prevăzut de clauza 6.7 din acord, cererea de plată fiind depusă la data de 28.10.2015, aşa încât în mod corect instituţia pârâtă a refuzat plata alocaţiei financiare solicitate.

 Mai trebuie arătat şi faptul că acordul de finanţare atestă un drept de principiu al întreprinderii solicitante de a beneficia de ajutor de minimis, potrivit art.1 lit. c) din Anexa la H.G. nr. 274/2013, urmând ca dreptul să devină efectiv în condiţiile art. 2 din acord, mai precis după semnarea actului adiţional, respectiv după intrarea în vigoare a legii bugetului de stat aferent anului 2015, respectiv deschiderii de credite bugetare de către ordonatorul principal de credite şi în limita bugetului alocat.

Aşadar, plata ajutorului de minimis pentru anul 2015 a fost supusă condiţiei suspensive ca Legea bugetului de stat să prevadă deschiderea de credite bugetare cu această destinaţie.

Această condiţie nu a fost îndeplinită, aşa cum rezultă din adresa comunicată prin e-mail recurentei de Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie A. la data de 19.01.2015, prin care se arată că Legea bugetului de stat pe anul 2015 nu prevede sume alocate schemei de minimis pentru investiţii realizate de întreprinderile mici şi mijlocii (filele 57-58 vol. I dosar tribunal), ceea ce înseamnă că recurenta nu se poate prevala de dispoziţiile contractuale, realizând investiţia în lipsa unui act adiţional care să transforme dreptul la finanţare de principiu într-un drept efectiv.

Chiar dacă în răspunsul la interogatoriu (filele 26-27 vol. III dosar tribunal), reclamanta neagă faptul că ar fi fost informată cu privire la lipsa sumelor alocate schemei de minimis, susţinând că a avut tot timpul reprezentarea dreptului său la finanţarea investiţiei, ea trebuie să accepte faptul că este vorba de un contract administrativ în care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public, conform art. 8 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ, iar legiuitorul a stabilit că interesul public în anul 2015 nu este în sensul finanţării investiţiilor realizate de întreprinderile mici şi mijlocii.

Pentru toate aceste considerente, curtea apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, urmând ca în baza art. 496 Cod de procedură civilă să fie respins recursul declarat de reclamantă.

Domenii speta

Spete similare