Divorţ cu minori

MINORI ŞI FAMILIE - divorţ cu minori

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEŞ

SENTINŢĂ CIVILĂ NR. 1258/2015

Şedinţa publică de la 23 decembrie 2015 

Pe rol fiind pronunţarea cauzei civile de minori şi familie privind pe reclamanta TXT şi pe pârâtul TNM, având ca obiect divorţ cu minori.

Fondul cauzei a fost dezbătut în şedinţa din data de 10 decembrie 2015, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

INSTANŢA:

Asupra cauzei civile de faţă, constată:

Sub nr. X din 11 iulie 2014 s-a înregistrat acţiunea formulată de reclamanta TXT împotriva pârâtului TNM, prin care s-a solicitat desfacerea căsătoriei părţilor din culpa exclusivă a pârâtului, revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei şi anume C, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei TAN de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei minorei la mama reclamantă, obligarea tatălui pârât la plata unei pensii de întreţinere în cuantumul prevăzut de lege.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 7 februarie 2010. Încă de la început au existat divergenţe între părţii care, odată cu trecerea timpului, s-au acutizat. Pârâtul efectiv o umilea pe reclamantă agresând-o verbal şi fizic de nenumărate ori, devenind gelos fără niciun motiv în condiţiile în care reclamanta trebuia să fie geloasă întrucât l-a surprins pe acesta în locuinţa comună cu altă femeie. Reclamanta a crezut că se vor îmbunătăţi relaţiile dintre aceştia cu trecerea timpului însă nu s-a întâmplat acest lucru chiar dimpotrivă, părţile fiind firi diametral opuse.

În ceea ce prieşte autoritatea părintească şi stabilirea domiciliului minorei la reclamanta, arată că pârâtul a neglijat minora, reclamanta fiind ce care s-a ocupat de minoră. Arată că minora se află, în momentul promovării acţiunii la pârât întrucât acesta a luat minora de la reclamantă prin viclenie, părţile fiind despărţite în fapt, precum şi faptul că au urmat procedura de mediere la care pârâtul a lipsit.

În drept au fost invocate disp. art. 373 lit. b, art. 379, art. 383 alin. 3, art. 397, art. 400, art. 401 din Codul civil şi art. 933 din Cod procedură civilă.

S-au depus înscrisuri în legătură cu obiectul cauzei (certificat de căsătorie, certificat de naştere al minorei, copie CI reclamantă, proces – verbal - mediere). 

La data de 7 octombrie 2014 pârâtul a depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei părţilor din culpa exclusivă a reclamantei, revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei de către pârât, stabilirea domiciliului minorei la tatăl pârât, urmând ca mama reclamantă să fie obligată la pensie de întreţinere în cuantum ¼ din venituri, precum şi obligarea acesteia la plata sumei de 5000 lei cu titlu de despăgubiri ca soţ nevinovat.

În motivarea cererii, pârâtul a arătat că între părţile procesului nu au existat cum nici nu există divergenţe majore care să facă imposibilă continuarea căsătoriei, pârâtul neavând o fire dificilă, nefolosind violenţe verbale sau fizice, nefiind o persoană geloasă iar pe de altă parte nu a avut relaţii extraconjugale. Mai arată că reclamanta a fost ce care a părăsit domiciliul conjugal luând cu ea fetiţa, locuind într-o casă care nu este cea mai potrivită pentru fetiţă, pârâtul ocupându-se cu atenţie de minoră.

În drept au fost invocate disp. art. 205 – 208, art. 209, art. 210, art. 914 - 934 Cod procedură civilă şi art. 373 Cod civil.

La data de 13 octombrie 2015 pârâtul a depus la dosar cerere adiţională prin care a solicitat program de vizitare minor, în cazul în care se va respinge cererea sa reconvenţională în ceea ce priveşte stabilirea domiciliului minorei la acesta, cerere cu care reclamanta personal a declarat în şedinţa din data de 19 noiembrie 2015, că este de acord.

La data de 19 octombrie 2015 reclamanta a depus la dosar cerere adiţională prin care a solicitat program de vizitare minor, în cazul în care se va respinge cererea acesteia principală în ceea ce priveşte stabilirea domiciliului minorei la aceasta, cerere cu care pârâtul personal a declarat în şedinţa din data de 19 noiembrie 2015, că este de acord. 

S-a solicitat efectuarea de anchetă psihosocială la domiciliile părţilor de către instanţă, fiind depuse anchetele la dosar (filele 128 – 132); contract individual de muncă reclamantă (filele 134 – 140 şi 171 - 175); adeverinţă de la grădiniţă (fila 154).

Totodată au fost comunicare, la solicitarea instanţei, fişa de consultaţii medicale – copii a minorei (filele 239 – 272), evaluare psihologică minoră (filele 286 – 291), adresă de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş (fila 127) .

S-au audiat martorii TM, CAE, CT, UM, s-au interogat reclamanta şi pârâtul şi s-a ascultat minora în camera de consiliu (fila 293).

A fost ataşat dosarul de ordonanţă preşedinţială nr. 1211/298//2014, al Judecătoriei Curtea de Argeş, în care s-a dispus în mod definitiv ca, pe durata procesului de divorţ, locuinţa minorei să fie la mama reclamantă.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta TXT şi pârâtul TNM s-au căsătorit la data de 7 februarie 2010 în comuna S, judeţul Argeş, căsătoria lor fiind înregistrată sub numărul 1/7 februarie 2010. Din căsătoria părţilor a rezultat minora TAN.

Părţile s-au căsătorit în momentul în care reclamanta era însărcinată, iar după încheierea căsătoriei, soţii au locuit în domiciliul pârâtului.

Din luna mai 2014 reclamanta şi pârâtul au domicilii diferite respectiv pârâtul locuieşte în comuna S, judeţul Argeş iar reclamanta locuieşte în comuna S, judeţul Alba, iar din luna iunie 2014 minora se află la domiciliul tatălui pârât, în comuna S, satul S, judeţul Argeş.

Potrivit art. 39 din Legea nr. 71 din  3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispoziţiile Codului civil privind divorţul se aplică fără a se deosebi între căsătoriile încheiate înainte sau după intrarea sa în vigoare. Aşadar, pentru toate cererile din dosarul de faţă legea aplicabilă este Codul civil în forma în vigoare după data de 1 octombrie 2011, astfel că motivarea soluţiei în fapt şi în drept se va raporta la aceste dispoziţii.

Potrivit disp. art. 309 Cod civil, soţii îşi datorează reciproc respect, fidelitate şi sprijin moral, au îndatorirea de a locui împreună, iar pentru motive temeinice, ei pot hotărî să locuiască separat. Şi în reglementarea anterioară, respectiv art. 2 din Codul familiei, se prevedea că relaţiile de familie se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral şi material. Prin natura sa, o căsnicie presupune deci ca soţii să hotărască de comun acord asupra locuinţei, asupra veniturilor, fiecare să-şi respecte şi să-şi ajute partenerul, relaţia dintre soţi bazându-se pe fidelitate, încredere şi afecţiune reală.

Prin natura sa, o căsnicie presupune ca soţii să hotărască de comun acord asupra locuinţei, asupra copiilor, să-şi respecte şi să-şi ajute partenerul, relaţia dintre soţi bazându-se pe fidelitate, încredere şi afecţiune reală.

Analizând situaţia de fapt, instanţa constată că este foarte important să fie respectat principului interesului superior al copilului care, potrivit art. 486 Cod civil, unde se prevede că ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă, după ce îi ascultă pe părinţi şi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului, coroborat cu art. 263 alin. 1 Cod civil, care prevede că orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie luată cu respectarea interesului superior al copilului.

Pe întreaga durată a procesului părţile au fost într-o permanentă contradicţie de multe ori chiar le-a fost atrasă atenţia de preşedintele completului de judecată, să respecte solemnitatea şedinţei de judecată, fiecare aducând argumente în sprijinul susţinerilor sale.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la desfacerea căsătoriei, capăt de cerere pe care ambele părţii l-au solicitat, reclamanta prin cererea introductivă şi pârâtul prin cererea reconvenţională, însă fiecare solicitând ca instanţa să constate că vina aparţine celeilalte persoane, instanţa reţine că relaţiile dintre părţi au fost destul de proaste şi în perioada cât au convieţuit, aşa cum rezultă din coroborarea probelor administrate în cauză, cel puţin în ultima perioadă, tensiunile şi certurile fiind cele care au determinat separarea în fapt a soţilor, separare care s-a produs ea înseşi în condiţii conflictuale şi anormale terminării unei relaţii, prin fuga reclamantei din domiciliul conjugal în miez de noapte împreună cu minora în timp ce pârâtul nu era acasă, realizând că acest lucru nu ar fi fost posibil dacă pârâtul ar fi fost acasă, în prezent părţile nu mai comunică şi nu colaborează în nicio privinţă, în special în ceea ce priveşte exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei, tot timpul având poziţii contradictorii. În toată perioada cât timp au locuit împreună, deşi martorii au apreciat că ambii părinţi s-au ocupat de minoră, se reţine că, aşa cum rezultă din relaţiile de la grădiniţa din comuna S, reclamanta a ţinut legătura cu educatoarea de la grădiniţă, o însoţea pe minoră la grădiniţă, iar raportat la activitatea desfăşurată de pârât, chiar acesta arată că atunci când este plecat de minoră se ocupă mama acestuia, iar când reclamanta locuia se ocupa aceasta. Este de remarcat că, deşi expusă la situaţia tensionată dintre părinţii săi, aşa cum s-a apreciat în raportul de evaluare psihologică cât şi din interogatoriul luat reclamantei, minora a dezvoltat totuşi afecţiune atât faţă de mamă dar mai mult faţă de tată, acest lucru fiind determinat pe de o parte de vârsta fragedă a acesteia de doar 5 ani, iar pe de altă parte de perioada foarte îndelungată în care a fost ţinută departe de mama sa, lucru care se cauzează reclamantului.

Deşi reclamanta a arătat că pârâtul a agresat-o verbal şi fizic precum şi că acesta are relaţii extraconjugale, aceste aspecte nu au fost confirmate de nicio probă din dosar. Pe de altă parte, pârâtul a încercat să acrediteze ideea că reclamanta ar fi interesată tot timpul de alţii bărbaţii şi că nu este o femeie harnică, neavând grijă de minoră în perioada cât au locuit la pârât, nici aceste aspecte nu au fost confirmate de probele din dosar. Ceea ce este de domeniul evidenţei ar fi faptul că părţile au tot timpul poziţii contradictorii, nefiind posibilă convieţuirea în continuare dintre aceştia astfel încât instanţa, în baza art. 379 rap. la art. 373 lit. b Cod civil, va dispune desfacerea căsătoriei părţilor încheiată la data de 7 februarie 2010  în comuna S, judeţul Argeş şi înregistrată sub numărul 1/7 februarie 2010, din vina ambilor soţi.

În ceea ce priveşte capătul de cerere din cererea reconvenţională a pârâtului, prin care solicită acordarea de despăgubiri de le reclamnată în cuantum de 5000 lei ca soţ nevinovat, având în vedere soluţia cu privire la divorţ cât şi faptul că nu s-a dovedit că reclamanta este singura vinovată de destrămarea căsătoriei, pe cale de consecinţă urmează a se respinge ca neîntemeiat acest capăt de cerere. 

Totodată, referitor la capătul de cerere privitor la revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, instanţa constată că parţile sunt de acord cu privire la acesta aspect astfel încât, în baza art. 383 alin. 3 Cod civil, va dispune ca reclamanta să revină la numele purtat anterior şi anume ”C”.

În ceea ce priveşte capetele de cerere privind autoritatea părintească şi locuinţa minorei s-a constatat că reclamanta a invocat împrejurarea că ea s-a ocupat direct de minoră încă de la naşterea acesteia, că a luat-o cu ea la momentul plecării din locuinţa familiei, dar că i-a fost luată de pârât împotriva voinţei ei folosind mijloace viclene fiind ajutată de către rudele sale, precum şi că în locuinţa actuală îi poate oferi minorei condiţii bune şi că pârâtul a avut şi are, un comportament necorespunzător atât faţă de ea cât şi în societate şi mai ales i-a interzis contactul cu minora o perioadă foarte mare de timp, după cum şi instanţa a putut observa având în vedere că acesta a nesocotit decizia definitivă a unor judecători depunând toate diligenţele ca reclamanta, care avea în favoarea sa o hotărâre judecătorească, să nu îi folosească la absolut nimic această hotărâre, fiind inadmisibil ca acesta să îşi facă dreptate singur, în condiţiile în care era vorba de propria sa minoră.

Astfel, prin acest comportament de a rupe legătura minorei cu mama acesteia, pârâtul a nesocotit interesul minorei, interes care conţine în mod imperios necesar şi legătura permanentă cu mama sa, însă pârâtul timp de un an şi jumătate a făcut tot posibilul să rupă legătura dintre minoră şi reclamantă deşi minora se simte foarte bine în prezenţa mamei sale, aşa cum s-a putut constata de către instanţă în mod direct cu ocazia audierii minorei. Tot cu aceea ocazie, instanţa a mai putut observa că pârâtul cu multe eforturi a adus minora să fie audiată, chiar şi în acele momente cu greu a lăsat minora să fie ascultată de completul de judecată în absenţa părinţilor.

Mai mult, se apreciază necesar a se menţine şi a se încuraja un climat de normalitate a relaţiilor dintre minoră şi ambii părinţi iar distanţa considerabilă între locuinţele părţilor reprezintă un impediment mai mare pentru reclamantă decât pentru pârât în menţinerea legăturilor cu minora întrucât pârâtul are autoturism la dispoziţie şi mai mulţii bani precum şi timp liber după cum afirmă chiar acesta, deci şi pentru a realiza călătorii pentru a vizita minora iar pe de altă parte, reclamanta nu are autoturism propriu şi este angajată cu program de lucru strict. Nici faptul că pârâtul a provocat anumite discuţii cu reclamanta, evident în scopul înregistrării acestora şi prezentării ca dovezi preconstituite, nu reprezintă un aspect pozitiv în analiza comportamentului acestuia, ci denotă o preocupare mai susţinută pentru a o defăima pe reclamantă, decât în interesul minorei (filele 218 - 220). 

Pârâtul a invocat faptul că reclamanta nu deţine o locuinţă a sa, iar la tatăl ei sunt condiţii nesigure, că reclamanta a plecat cu minora din locuinţa comună fără ştirea lui, că reclamanta l-a contactat şi i-a cerut să vină să ia fetiţa de la ea, că minora a fost expusă unui drum periculos, că el nu a agresat-o pe reclamantă precum şi că minora este ataşată de el. Pârâtul a mai menţionat că are posibilităţi financiare superioare celor ale reclamantei, inclusiv o locuinţă mai adecvată, susţinând şi că de fapt, el împreună cu mama lui, s-au ocupat mai mult de creşterea minorei de la naştere şi până în prezent. Pârâtul a mai susţinut că reclamanta are un caracter nepotrivit creşterii unui copil, iar minora a fost îngrijită necorespunzător cât a locuit cu reclamanta la Ş, având bubiţe pe corp când a luat-o de acolo.

Din întreg probatoriul administrat din care au fost şi depoziţiile martorilor, rude apropiate ale părţilor, care de altfel au fost în mod evident subiectivi, a rezultat că susţinerile părţilor cu privire la situaţia de fapt şi la relaţiile dintre ei şi minoră, sunt doar parţial reale.

Martora TM, mama pârâtului, nu a relatat o stare conflictuală între soţii cât timp aceştia locuiau împreună, arătând că aceasta împreună cu părţile au crescut minora concentrându-se să arate că reclamanta nu făcea nimic în gospodăria pârâtului, fapt care a fost combătut de declaraţiile celorlalţi martori audiaţi. A mai susţinut că fetiţa  nu a fost îngrijită bine ca urmare a luării sale de către reclamantă din domiciliul pârâtului. Aceeaşi martoră a relatat, în dosarul de ordonanţă preşedinţială, că soţii se înţelegeau bine şi că au avut o singură neînţelegere în legătură cu un telefon, dar şi că ambii soţi s-au ocupat împreună de minoră. A mai arătat că a auzit-o pe reclamantă când i-a cerut pârâtului să vină să ia fata de la N. A mai menţionat că minora s-a speriat când a văzut un copil bolnav la N şi că atunci când o sună reclamanta fetiţa uneori plânge şi nu vrea să vorbească cu ea pentru că a plecat şi a furat-o noaptea.

Martora CAE, sora reclamantei, a declarat că a văzut părţile la locuinţa tatălui reclamantei. Atunci când pârâtul venea acolo, interzice reclamantei să aibă legături cu sora sa sau cu celelalte prietene întrucât sunt ”ciori„. Totodată arată că a auzit-o pe reclamantă când se văita că pârâtul o loveşte însă nu a văzut efectiv vreodată acest lucru cu excepţia unui incident. Mai arată că a ajutat-o pe sora sa în noaptea în care a plecat de acasă, întrucât reclamantei îi era frică de pârât, acesta fiind motivul pentru care a plecat noaptea, când pârâtul era plecat. Aceeaşi martora, în cadrul dosarului de ordonanţă preşedinţială a relatat că reclamanta i s-a plâns că pârâtul a bătut-o şi a înjurat-o şi apoi că i-au luat fetiţa, iar că atunci când a însoţit-o pe reclamantă să vadă minora nu a fost posibil. A mai arătat că reclamanta este afectată şi suferă pentru că nu are fetiţa cu ea. A menţionat că l-a auzit pe pârât când i se adresa reclamantei spunând despre soţul martorei că este „cioară”, referindu-se la faptul că este ţigan. A mai susţinut că pârâtul nu a dorit fetiţa, în timp ce reclamanta a dorit un copil, precum şi că minora i-a povestit că „tati o înjură rău pe mami”.

Martorul CT, tatăl reclamantei, a declarat că în primii ani de căsnicie totul a decurs normal, cu excepţia că pârâtul se opunea reclamanta să viziteze rudele sale din A pe considerentul că una din rudele sale era căsătorită cu o persoana de etnie romă. După naşterea minorei pârâtul şi-a schimbat comportamentul umilind reclamanta printr-un comportament vulgar, chiar auzind minora că a spus că ”tati vrea să omoare pe mami”. Mai arată că personal a locuit la pârât acasă o perioadă de câteva luni de zile în care a putut observa că reclamanta era harnică în gospodărie, însă şi pârâtul era un om gospodar. Mai cunoaşte că, după ce pârâtul a luat minora, au fost perioade în care acesta a permis ca reclamanta să o viziteze şi perioade în care i-a interzis precum şi că reclmanta este foarte afectată că nu îşi vede fiica. Acelaşi martor, în cadrul dosarului de ordonanţă preşedinţială, a relatat că a auzit personal vorbele urâte şi vulgare pe care i le adresa pârâtul reclamantei cât timp a locuit cu părţile, reproşându-i că neamurile ei sunt sărace şi ţigani, reclamanta hotărând să plece din cauza neînţelegerilor cu pârâtul şi a certurilor. A mai relatat că din Năsăud pârâtul a luat fetiţa împotriva voinţei reclamantei, pe care a încercat să o convingă să plece cu el. Martorul a mai menţionat că pârâtul nu-i lăsa apoi să vorbească cu minora, precum şi că pârâtul în prezenţa minorei folosea un limbaj obscen faţă de reclamantă, iar fetiţa, după o noapte în care a auzit-o zbierând, i-a povestit că ”tati i-a pus mâna în gât lui mami”, episod pe care minora l-a povestit şi la grădiniţă. A mai arătat că reclamanta se ocupa de fetiţă, dar şi pârâtul ţinea la aceasta, iar pârâtul nu avea reproşuri faţă de reclamantă cu privire la îngrijirea fetiţei. A mai menţionat că mama pârâtului nu se ocupa şi nu stătea cu fetiţa. Despre plecarea de acolo, a arătat că reclamanta a hotărât să plece în lipsa pârâtului de frică, deoarece acesta o ameninţase că îi taie capul.

Martora UM, a declarat atunci când reclamanta locuia la pârât făcea treburi în gospodărie şi ducea minora la grădiniţă. Ma arată că minora este foarte răsfăţată de pârât şi de bunica paternă şi orice ar face i se atrage doar puţin atenţia iar pe de altă parte, i se dau dulciuri oricâte doreşte.

Declaraţia martorului GOC în cadrul ordonanţei preşedinţiale, a fost în sensul că a lucrat în gospodăria părţilor, a relatat că de fetiţă se ocupa reclamanta, dar fetiţa era ataşată de ambele părţi.

Şi imaginea căsniciei părţilor, respectiv faptul că nu au existat neînţelegeri între soţi, precum şi atitudinea agresivă a reclamantei faţă de el şi minoră, susţinute de pârât, au fost combătute de aspectele sesizate cu ocazia evaluării minorei şi a relaţiei dintre aceasta şi părinţi.

De asemenea, în raportul de evaluare psihologică a minorei  realizat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, a rezultat că pârâtul în mod constant încearcă, ajutat şi de rudele sale, să limiteze pe cât posibil legătura minorei cu reclamanta, invocând diferite motive pentru a nu lăsa minora niciun moment singură cu mama sa, cum ar fi faptul că minora nu poate sta fără el sau că acesta plânge dacă tatăl nu este prezent. Deşi pârâtul, chiar şi în faţa instanţei de judecată a invocat că nu a spus niciodată minorei că reclamanta o să o ducă la ”ţigani”, încercând să arate că unul dintre motivele pentru care minora nu doreşte să meargă la mamă nu ar fi că minorei i s-ar fi spus că reclamanta o va duce la ţigani, lucru pe care evident că acesta sau unul dintre membrii familiei sale l-au comunicat minorei pentru a o determina pe aceasta să aibă o reţinere în a merge cu mama sa, totuşi, din acelaşi raport de evaluare reiese că minorei îi este teamă că mama sa o va duce la ţigani, fapt pe care îl ştie de la pârât (fila 287). Acelaşi lucru referitor la fobia minorei faţă de cetăţenii de etnie romă, fobie exploatată de către pârât în defavoarea reclamantei, reiese şi din procesul verbal întocmit cu ocazia audierii minorei de către completul de judecată unde minora arată că mami a dus-o la ”ţigani”.

Întrebat de către instanţă de ce nu a respectat decizia definitivă a instanţei de judecată, chiar şi în cadrul unei acţiunii de ordonanţă preşedinţială, pârâtul a arătat că minora nu doreşte să meargă la mama sa, arătând că dacă reclamanta dorea să vadă minora putea veni oricând însă cu precizarea că vizita se poate face doar la acesta în gospodărie sub supravegherea  acestuia or, din punctul de vedere al instanţei nu este firesc să condiţioneze reclamanta asupra condiţiilor în care îşi poate vizita fiica, în special în condiţiile în care aceasta este într-o stare mai mult decât vădită de tensiune cu pârâtul. De asemenea, în cadrul raportului de evaluare anterior menţionat, care este mai mult decât elocvent, la concluzii se arată că ”mesajele verbale directe sau subliminale cât şi cele nonverale, pe care tatăl le transmite minorei  la adresa doamnei TXT au rolul de a deforma imaginea mamei fapt care disturbă relaţia mamă – fiică. În acelaşi raport se mai reţine că pârâtul împreună cu familia sa au abordat o atitudine tip ”gardieni” împiedicând tot timpul ca mama şi minora să aibe un moment în care să fie singure, fapt pe care l-au şi realizat.

În practica sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a arătat că dreptul la justiţie garantat de art. 6 din Convenţie, protejează în egală măsură şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii care, într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia dintre părţii astfel încât executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp aşa cum a fost cazul de faţă, în care reclamanta deşi a avut o hotărâre definitivă prin care s-a stabilit ca minora să locuiască la aceasta pe perioada divorţului, din cauza opunerii reclamatului, hotărârea respectivă a rămas fără efect. 

Analizând şi rapoartele de anchetă psiho-sociale instanţa constată că nu sunt diferenţe semnificative în ceea ce priveşte condiţiile de locuinţă pe care ambele părţi le poate oferi minorei. Astfel, reclamanta urmează să locuiască împreună cu minora în apartamentul tatălui acesteia din comuna Ş, judeţul A, care are toate bunurile necesare în condiţii de igienă corespunzătoare, apartamentul având o suprafaţă utilă de 58 mp, are două camere, bucătărie, baie, fiind mobilat şi utilat decent, suprafaţă suficientă pentru ca minora să poată creşte în condiţii bune (fila 161). De asemenea, reclamanta este angajată, aşa cum rezultă din contractul individual de muncă aflat la filele 171 – 175. Din ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtului, rezultă ca acesta are o situaţia materială mai bună decât a reclamantei însă, diferenţa nu este una semnificativă faţă de cea a reclamantei să poate duce instanţa la concluzia că minora trebuie să locuiască la pârât, ignorând celelalte principii care guvernează interesul superior al minorului.

 Instanţa a mai observat în cadrul întrevederii că minora se simte confortabil în prezenţa ambilor părinţi şi că  nu întâmpină dificultăţi în relaţionarea cu părinţii. S-a mai remarcat că minora a dezvoltat faţă de ambii părinţi un ataşament de tip securizat, chiar dacă la începutul întrevederii a manifestat reticenţă faţă de mamă, pe măsură ce discuţiile înaintai era foarte degajată în prezenţa mamei sale.

Din răspunsurile la interogatoriu (întrebările nr. 1, 4, 5, 12 şi 19) ca şi din susţinerile şi apărările în cauză, a rezultat atitudinea pârâtului, pătimaşă şi nerezonabilă comparativ cu cea a reclamantei, pârâtul încercând să acrediteze ideea că reclamanta nu a fost o bună gospodină sau mamă ba chiar dimpotrivă, arătând chiar şi faptul că minora nu se bucură la vederea mamei ei sau că minora nu este uşor influenţabilă deşi este de domeniu evidenţei că o minoră la vârsta de 5 ani este mai mult decât uşor influenţabilă.

Pârâtul ar fi trebuit să fie preocupat în mod prioritar de sănătatea psihică a copilului, de menţinerea legăturilor fireşti dintre mamă şi copil chiar în condiţiile unei separări a părinţilor, să urmărească formarea în mintea copilului a unei imagini corespunzătoare a mamei acestuia şi să nu tensioneze relaţiile cu mama copilului său, folosindu-se inclusiv de influenţa asupra minorei aşa cum s-a constatat cu ocazia audierii minorei sau a efectuării raportului de evaluare psihologică.

Vârsta fragedă a minorei TAN de numai 5 ani în prezent, face ca aceasta să înceapă să conştientizeze care sunt relaţiile dintre persoanele din mediul familial, încep să se contureze imaginea tatălui şi a mamei, precum şi ale celorlalte persoane apropiate, nefiind firesc şi sănătos ca un astfel de minor să fie expus unor conflicte şi informaţii de tipul celor promovate de comentariile tatălui despre mamă şi familia acesteia, referitoare la starea materială şi etnie a rudelor acesteia. Astfel de atitudini pot avea un impact emoţional negativ asupra minorei, părinţii fiind cei responsabili pentru filtrarea şi prezentarea rezervată a informaţiilor către minori, în scopul protejării acestora şi numai cu respectarea interesului superior al copilului.

Instanţa trebuie să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, conform cărora în cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la locuinţa copilului, instanţa de tutelă va stabili locuinţa acestuia la unul dintre ei, iar la evaluarea interesului copilului instanţa poate avea în vedere şi aspecte precum: disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil şi de a respecta drepturile părinteşti ale acestuia din urmă; disponibilitatea fiecăruia dintre părinţi de a permite celuilalt menţinerea relaţiilor personale; istoricul cu privire la violenţa părinţilor asupra copilului sau asupra altor persoane; distanţa dintre locuinţa fiecărui părinte şi instituţia care oferă educaţie copilului.

Spre deosebire de pârât, reclamanta este părintele mai dispus să permită celuilalt menţinerea relaţiilor cu minora şi nu are istoric dovedit cu privire la un comportament antisocial aşa cum rezultă din probele existente în dosarul de ordonanţă preşedinţială (pârâtul a fost sancţionat contravenţional la Legea nr. 61/1991, a fost implicat în cercetări penale ).

Având în vedere aceste aspecte referitoare la părţile procesului cât şi calitatea lor de părinţii, precum şi condiţiile materiale şi afective pe care le pot oferi aceştia minorei, analizându-se atitudinea lor de până în prezent, se concluzionează că este în interesul superior al minorei să se stabilească, conform art. 400 şi art. 496 Cod civil, ca locuinţa minorei TAN, născută la data de 12 aprilie 2010 să fie la domiciliul mamei reclamante.

Potrivit disp. art. 397 Cod civil, regula este că după divorţ autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel, având în vedere interesul superior al copilului (art. 398 şi art. art. 399 Cod civil prevăd că exercitarea autorităţii părinteşti de un singur părinte sau de alte persoane se dispune doar dacă existe motive întemeiate şi în mod excepţional). Legiuitorul, prin noul text de lege, a dorit tocmai echilibrarea raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor, tinzând spre păstrarea relaţiilor normale, fără producerea unei rupturi, consecinţă a unei  exercitări exclusiv de către un părinte a drepturilor definite ca reprezentând noţiunea de „autoritate părintească” astfel încât instanţa, conform dispoziţiilor art. 504 rap. la art. 396 şi art. 397 Cod civil, va stabili ca autoritatea părintească asupra minorei Toma Ana Nicoleta, născută la data de 12 aprilie 2010, să fie exercitată în comun de către ambii părinţii.

De asemenea, în temeiul art. 499 alin. 1 şi art. 529 şi art. 530 Cod civil, se va stabili în sarcina ambilor părinţi obligaţia de a contribui la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a minorei, cu obligarea tatălui pârât la plata către mama reclamantă a unei pensii lunare de întreţinere pentru minoră în sumă de 375 lei, începând cu data de data prezentei hotărârii, nefiind întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la pensie de întreţinere de la data introducerii cererii de chemare în judecată întrucât, minora pe toată perioada derulării procesului de divorţ a fost crescută de către pârât.

În baza disp. art. 496 alin. 5 Cod civil, se va încuviinţa ca tatăl pârât să aibă legături personale cu minorul, după cum urmează: primul şi al treilea sfârşit de săptămână din lună, începând de vineri orele 13:00 şi până duminică orele 14:00 cu luarea minorei din domiciliu; o săptămână în vacanţa de Crăciun, respectiv în anii pari în perioada 22 decembrie – 29 decembrie iar în anii impari în perioada 26 decembrie – 2 ianuarie, cu luarea minorei din domiciliu; de sărbătorile pascale, respectiv în anii pari să petreacă  cu tatăl iar în anii impari o săptămână înainte de sărbătorile pascale cu luarea minorei din domiciliu; în anii impari minora să petreacă ziua de naştere la pârât, perioada 11 – 13 aprilie, iar în anii pari să petreacă ziua de Sfântul Nicolae tot la pârât în intervalul 5 – 7 decembrie cu luarea minorei din domiciliu; o lună de zile în vacanţa de vară respectiv 1- 31 august cu luarea minorei din domiciliu.

În baza art. 276 Cod procedură civilă, pretenţiile părţilor fiind admise numai în parte, se vor compensa cheltuielile de judecată între reclamantă şi pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite în parte acţiunea de divorţ formulată şi modificată, de reclamanta TXT împotriva pârâtului TNM.

Admite în parte cererea reconvenţională formulată şi  modificată de pârâtul TNM împotriva reclamantei TXT.

Desface căsătoria părţilor încheiată la data de 7 februarie 2010 în comuna S, judeţul Argeş şi înregistrată sub nr. 1/7 februarie 2010, din culpa comună a soţilor.

Reclamanta va purta după divorţ numele de familie avut anterior căsătoriei: C.

Autoritatea părintească asupra minorei TAN, născută la data de 12 aprilie 2010, se va exercita în comun de către ambii părinţi.

Locuinţa minorei va fi la domiciliul mamei reclamante.

Stabileşte în sarcina ambilor părinţi obligaţia de a contribui la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a minorei, cu obligarea tatălui pârât la plata unei pensii lunare de întreţinere pentru minoră în cuantum de 375 lei, începând cu data prezentei hotărârii şi până la majoratul acesteia.

Încuviinţează ca tatăl pârât să aibă legături personale cu minora, prin luare din domiciliul mamei reclamante, astfel: primul şi al treilea sfârşit de săptămână din lună, începând de vineri orele 13:00 şi până duminică orele 14:00 cu luarea minorei din domiciliu; o săptămână în vacanţa de Crăciun, respectiv în anii pari în perioada 22 decembrie – 29 decembrie iar în anii impari în perioada 26 decembrie – 2 ianuarie, cu luarea minorei din domiciliu; de sărbătorile pascale, respectiv în anii pari să petreacă  cu tatăl iar în anii impari o săptămână înainte de sărbătorile pascale cu luarea minorei din domiciliu; în anii impari minora să petreacă ziua de naştere la pârât, perioada 11 – 13 aprilie, iar în anii pari să petreacă ziua de Sfântul Nicolae tot la pârât în intervalul 5 – 7 decembrie cu luarea minorei din domiciliu; o lună de zile în vacanţa de vară respectiv 1- 31 august cu luarea minorei din domiciliu.

Respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantei către acesta la plata sumei de 5000 lei cu titlu de despăgubirii.

Compensează între părţi cheltuielile de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Curtea de Argeş.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 decembrie 2015.

Preşedinte, Grefier,

BCI NR

Domenii speta

Spete similare