. Salarizare funcţionari publici. Mod de stabilire a nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective - necesitatea valorificării majorărilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti p

Salarizare funcţionari publici. Mod de stabilire a nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective - necesitatea valorificării majorărilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru.

- art. 3 indice 1 din O.U.G. nr. 57/2015, modificată prin O.U.G. nr. 20/2016

- Decizia nr. 23/26.09.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

- Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016

Făcându-se dovada că anumiţi consilieri juridici care fac parte dintr-o instituţie aflată în subordonarea aceluiaşi ordonator de credite, beneficiază de sporurile de confidenţialitate de 15% şi de mobilitate de 15%, aplicate la salariul de bază brut, şi reclamantul, consilier juridic în cadrul ITM B. este îndreptăţit la un nivel maxim de salarizare pentru aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie cu acordarea sporurilor de mobilitate şi confidenţialitate începând cu data de 01.08.2016, pârâtul urmând a fi obligat să calculeze şi să plătească reclamantului diferenţa dintre drepturile stabilite conform aliniatului anterior şi drepturile salariale aflate în plată, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data de 01.08.2016, până la plata efectivă.

Asupra recursului dedus judecăţii, constată:

Prin sentinţa civilă nr.1624/CA/4.10.2017, Tribunalul Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă B..

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului şi casarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat că este numit în funcţia de consilier juridic în cadrul ITM B. în temeiul Legii nr.188/1999, iar drepturile sale salariale sunt stabilite în temeiul Legii nr. 284/2010 şi Legii nr. 285/2010.

Cu referire la sporurile de confidenţialitate şi de mobilitate de care beneficiază alţi consilieri juridici din inspectoratele teritoriale de muncă şi alte instituţii publice aflate în subordinea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, arată că sunt sporuri cu caracter permanent, care se aplică la salariul de bază constituit conform art.14 din Legea nr. 285/2010.

Se mai arată de asemenea că, faţă de faptul că sunt consilieri juridici – funcţionari publici, în alte inspectorate teritoriale de muncă, care au obţinut hotărâri definitive şi irevocabile puse în plată cu privire la aceste drepturi salariale, a formulat plângerea prealabilă nr. 5079/27.02.2017 prin care a solicitat punerea în aplicare în mod direct a Deciziei Curţii Constituţionale nr.794/2016, însă, până în prezent, nu a primit niciun răspuns, motiv pentru care a intentat prezenta acţiune.

Recurentul arată totodată că neacordarea drepturilor salariale solicitate aduce atingere dreptului său de proprietate prevăzut la art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă, Legii nr. 554/2004, Legii nr. 284/2010 şi Deciziei CCR nr. 794/2016.

 În apărare, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului cu motivarea că ITM B. şi-a îndeplinit toate atribuţiile stabilite în mod expres prin actele normative incidente în cauză, acordându-i acestuia toate drepturile salariale conform celor aprobate de Inspecţia Muncii prin Statul de funcţii.

În drept au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă, Codului muncii.

Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând, în conformitate cu dispoziţiile art. 499 din Codul de procedură civilă, susţinerile părţilor şi ansamblul materialului probator existent la dosar, Curtea constată următoarele:

Prima instanţă a respins acţiunea pe motiv că reclamantul nu a făcut dovada în speţă că se găseşte în aceeaşi situaţie juridică cu cea a celorlalţi consilieri juridici, din alte inspectorate teritoriale de muncă, cărora li s-a recunoscut, prin hotărâri judecătoreşti definitive, dreptul de a beneficia de sporul de confidenţialitate şi de sporul de mobilitate iar în ce priveşte Sentinţa civilă nr. 280/21.06.2007 a Tribunalului Vrancea, instanţa de fond a constatat că consilierul juridic era angajat al AJOFM C. iar nu al ITM C., precum şi că sporurile de câte 25% i-au fost acordate în considerarea unei situaţii particulare reţinându-se în motivare că, prin O.G. nr. 6/2007, aceste drepturi suplimentare au fost restrânse.

Curtea reţine că începând cu 01.01.2016 salarizarea personalului plătit din fonduri publice este reglementată de O.U.G. nr. 57/2015 unde la art. 1 se prevede că „(1) În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia lunară brută de încadrare, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (3) În cazul schimbării condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, personalul beneficiază de drepturile corespunzătoare noilor condiţii, la nivelul acordat pentru funcţiile similare în plată din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat”.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 20/2016 s-a modificat O.U.G. nr. 57/2015 prevăzându-se introducerea unui nou articol, art. 3 indice 1 conform căruia „(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 23/26.09.2016 a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. 51 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „salarizat la acelaşi nivel” are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare”.

În concluzie, reţinând caracterul obligatoriu al interpretării dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că autorităţile şi instituţiile publice în favoarea cărora este reglementată ipoteza din art. 1 alin. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015, sunt nu numai autorităţile şi instituţiile publice indicate în mod neechivoc în cuprinsul art. 1 alin. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, ci şi cele care se regăsesc în enumerarea de la art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea – cadru nr. 284/2010, respectiv : Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome (altele decât Consiliul Concurenţei şi Curtea de Conturi), precum şi instituţiile din subordinea acestora (categorie în care se încadrează şi Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului B.), finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, Curtea constată că toate criticile aduse în recurs nu sunt în măsură să înlăture considerentele primei instanţe.

Prin decizia nr. 794/2016 s-au constatat drept neconstituţionale dispoziţiile art. 3 ind. 1 alin.1 ind.2 din O.U.G. nr. 57/2015, potrivit cărora: „ În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.”

Curtea reţine ca fiind relevant considerentul 33. al acestei decizii potrivit cu care „Cât privește dispozițiile art.3 indice 1 alin.1 indice 1 și 1 indice 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2015, Curtea reține că acestea nici nu au fost criticate în mod special și nu contravin dispozițiilor invocate din Constituție, ci doar stabilesc definiția sintagmei „fiecare funcție” ca fiind „funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare” și definiția „instituției sau autorității publice” ca fiind „acea instituție sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri și cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite”. Totodată, se precizează că, în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate.

De asemenea în considerentul 33 din decizie se reţine că „pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”.

Aşadar instanţa de contencios constituţional a pus accentul pe necesitatea valorificării majorărilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru.

În ce priveşte situaţia reclamantului, acesta are calitatea de funcţionari publici, încadrat în instituţia pârâtă ITM B..

Potrivit art. 10 Legea nr. 108/1999 privind Organizarea şi funcţionarea Inspecţiei Muncii „Inspecţia Muncii este condusă de un inspector general de stat…(6) Inspectorul general de stat este ordonator secundar de credite”. Potrivit art.11 (1) Inspectoratele teritoriale de muncă sunt conduse de câte un inspector-şef, numit prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, în condiţiile legii. (2) Inspectorul-şef este ordonator terţiar de credite. Iar potrivit art. 14 „Drepturile salariale ale personalului încadrat la Inspecţia Muncii şi la inspectoratele teritoriale de muncă se acordă astfel: a) pentru Inspecţia Muncii, potrivit prevederilor legale aplicabile aparatului propriu al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale; b) pentru inspectoratele teritoriale de muncă, potrivit prevederilor legale aplicabile serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor.”

Aşadar Inspectorul şef ITM exercită funcţia de ordonator terţiar de credite, inspectorul general de stat având calitatea de ordonator secundar de credite iar potrivit prevederilor legale precitate şi a deciziei Curţii Constituţionale, salarizarea în cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă trebuie să se raporteze la nivelul maxim de salarizare din cadrul celorlalte inspectorate de muncă din ţară.

Contrar celor reţinute de prima instanţă se constată că reclamantul a făcut dovada că anumiţi consilieri juridici care fac parte dintr-o instituţie aflată în subordonarea aceluiaşi ordonator de credite, beneficiază de sporurile de confidenţialitate de 15% şi de mobilitate de 15%, aplicate la salariul de bază brut.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 672/20.12.2006 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. xxxx/40/2006, definitivă prin decizia nr. 174/01.03.2007 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, sentinţa civilă nr. 280/21.07.2007 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. xxx/91/2002, definitivă prin nerecurare, prin sentinţa civilă nr. 483/13.03.2007 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. xxx/86/2007, definitivă prin decizia nr. 847/07.06.2007 pronunţată de Curtea de Apel Suceava s-a stabilit în favoarea funcţionarilor publici/consilieri juridici dreptul la sporul de confidenţialitate şi sporul de mobilitate, aplicate la salariul de bază brut.

De asemenea, prin sentinţa civilă nr. 1303/05.03.2018 a Tribunalului Bucureşti astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 5301/11.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus obligarea Inspecţiei Muncii la emiterea deciziilor de salarizare în favoarea reclamanţilor funcţionari publici/consilieri juridici din cadrul pârâtei, dreptul la sporul de confidenţialitate de 15% şi sporul de mobilitate de 15%, aplicate la salariul de bază brut, începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare.

Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, curtea constată că reclamantul este îndreptăţit la un nivel maxim de salarizare pentru aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie cu acordarea sporurilor de mobilitate şi confidenţialitate începând cu data de 01.08.2016, pârâtul urmând a fi obligat să calculeze şi să plătească reclamantului diferenţa dintre drepturile stabilite conform aliniatului anterior şi drepturile salariale aflate în plată, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data de 01.08.2016, până la plata efectivă.

În ce priveşte solicitarea reclamantului privind plata celor două sporuri până la încetarea efectivă a calităţii de consilier juridic, Curtea apreciază că este neîntemeiată, instanţa nefiind în măsură să se pronunţe asupra unor situaţii juridice viitoare, care ar putea fi diferite de cea existentă în momentul de faţă. Dispoziţiile prezentei hotărâri urmează să-şi producă efectele până la modificarea condiţiilor avute în vedere de instanţă la pronunţarea hotărârii.

Pentru toate aceste considerente, constatând că în cauză prima instanţă a procedat la interpretarea greşită a normei de drept material incidentă speţei, motivul de recurs invocat fiind fondat, curtea de apel, în baza art. 496 Cod de procedură civilă raportat la art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă, va admite recursul declarat de reclamant, va casa sentinţa recurată şi, în cadrul rejudecării, va admite în parte cererea de chemare în judecată.

Domenii speta

Spete similare