Infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Achitarea inculpatului în cazul imposibilității stabilirii nivelului alcoolemiei la momentul realizării acțiunii incriminate

- art. 336 alin. 1 Cod penal

1. În situația în care, de la momentul realizării acţiunii de conducere pe drumurile publice şi până în momentul recoltării singurei probe biologice (care indică o valoare nu mult superioară faţă de limita legală ce delimitează răspunderea penală de cea contravenţională) a trecut un interval mai lung de timp (în speță, 3 ore), este imposibil de a aprecia asupra nivelului alcoolemiei la momentul conducerii autoturismului, în sensul stabilirii fazei intoxicației etilice (de absorbție sau de eliminare). În aceste condiții, chiar dacă din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă cu certitudine faptul că inculpatul a consumat anterior alcool, nu poate fi stabilit, cu certitudine, nivelul alcoolemiei, respectiv dacă acesta depășește sau nu limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul conducerii vehiculului.

2. Estimarea retroactivă a alcoolemiei nu poate fi realizată în cazul în care nu au fost recoltate două mostre de sânge. Sub aspectul existenței infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal, nu prezintă relevanță motivul pentru care nu s-a realizat recoltarea a două mostre, respectiv dacă este vorba de cauze obiective sau dacă inculpatul a refuzat recoltarea a celei de-a doua probe.

Obs. Decizia în apel a fost pronunțată în complet de divergență, opinia separată fiind în sensul că se impunea condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal.

În motivarea opiniei separate s-a reținut, printre altele, că inculpatul a refuzat recoltarea celei de-a doua mostre de sânge, deci şi-a asumat împrejurarea că nu se va putea efectua estimarea retroactivă a alcoolemiei, fiind implicit de acord cu rezultatul obţinut urmare recoltării primei mostre de sânge, cu o alcoolemie de 1,00 g/l. Cu ocazia recoltării probelor biologice şi a declaraţiei date ca suspect, inculpatul a confirmat consumul de alcool şi la examenul clinic prezentând halenă alcoolică, ţinută dezordonată, atitudine necooperantă, comportament agitat şi agresiv verbal, fiind dezorientat şi cu tulburări emoţional-instinctuale prezente, conform examenului clinic. Împrejurarea că alcoolemia constatată la momentul recoltării primei probe biologice este apropiată de limita legală prevăzută de art. 336 alin. 1 din Cod penal, nu poate conduce la existenţa unei îndoieli rezonabile că fapta nu constituie infracţiune, în speţă existând declaraţiile inculpatului privind consumul de alcool coroborate cu probele administrate în cursul urmăririi penale.

Prin sentinţa penală nr. 149/06.11.2018 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, pronunţată în dosarul penal nr. […], s-a dispus, în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin.1 lit. b teza I Cod procedură penală  achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe cu numărul […] din data de 10.01.2018, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe la data de 22.01.2018 sub dosar număr […], s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.

Analizând materialul probator administrat în faza de urmărire penală şi în cea de judecată, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de 25.06.2016, în jurul orei 20.00, inculpatul A. s-a deplasat la barul B. din localitatea C., judeţul D., unde a participat la o petrecere în compania mai multor persoane. În această ocazie, inculpatul a consumat băuturi alcoolice, respectiv whisky şi bere, până în jurul orei 03.30, când el și cei doi martori au hotărât să continue petrecerea la o cabană din localitatea E..

Astfel, cei trei s-au deplasat pe jos la locuinţa inculpatului, unde se afla parcat autoturismul aparţinând familiei acestuia, marca VW cu numărul de înmatriculare […]. Inculpatul s-a urcat la volanul autoturismul, martorul F. pe locul pasagerului din dreapta, iar martorul G. a ocupat locul din dreapta spate. Inculpatul a condus apoi autoturismul pe drumurile publice, respectiv pe D.J. xxxE şi D.C. xx, în direcţia C – E., pe o distanţă de aproximativ 510 metri.

În jurul orei 04.00, în timp ce rula pe D.C. xx, în dreptul imobilului cu nr. 458, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat frontal cu autoturismul într-un bazin de beton folosit la colectarea apelor fluviale, situat pe partea dreapta a direcţiei sale de mers. În urma acestui eveniment a rezultat rănirea gravă a inculpatului şi a martorilor G. şi F. aflaţi în autoturism.

La ora 04.15, martorul H., care locuia la nr. 457, alertat de producerea accidentului, a sesizat telefonic S.N.A.U.A. 112.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean D. şi echipaje de descarcerare SMURD, care i-au acordat asistenţă medicală de urgenţă inculpatului şi celor doi pasageri din autoturismul condus de acesta.

La ora 04.43, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o îmbibaţie alcoolică în aerul expirat de 0,62 mg/l., iar la ora 06.15 acesta a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Judeţean ,,I.” J. cu sosire la ora 06.47, conform fişei de solicitare întocmite cu ocazia asigurării asistenţei medicale de urgenţă şi transport sanitar.

În vederea determinării alcoolemiei, inculpatului i-a fost recoltată o singură probă de sânge la ora 07.05. În urma analizei acesteia, s-a stabilit existenţa unei alcoolemii de 1,00 g‰.

În drept, instanţa a reţinut că potrivit art. 336 alin. 1 Cod penal, „ conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”

În interpretarea prevederilor menţionate mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunţat Decizia nr. 3 din 12 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 28 mai 2014 prin care s-a statuat că în ipoteza unei duble prelevări de mostre biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală este cel dat de prima prelevare.

În acest context, a fost adoptat Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1192 din 15 octombrie 2014 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.512/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, publicat în Monitorul Oficial nr. 769 din 23 octombrie 2014 care, la art. 10 alin. 1, prevedea că pentru determinarea alcoolemiei se recoltează o singură mostră de sânge în cantitate de 10 ml.

Prin Decizia nr.732 din data de  16 decembrie 2014 Curtea Constituțională în examinarea conformității art. 336 alin. 1 Cod penal cu dispozițiile constituționale, a constatat că „sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. 1 din Codul penal este neconstituțională.

În motivarea deciziei mai sus enunţate s-a reţinut că îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puțin îndepărtat de momentul săvârșirii infracțiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiția ca îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracțiunii la un moment ulterior săvârșirii ei, în condițiile în care de esența infracțiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârșirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispozițiile art. 336 din Codul penal, astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică.

S-a apreciat că stabilirea gradului de îmbibație alcoolică și, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcție de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârșirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu și exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicție cu normele constituționale și convenționale mai sus menționate.

În consecință, s-a revenit la soluţia legislativă anterioară care nu excludea calculul retroactiv al alcoolemiei și care necesita recoltarea a două probe de sânge pentru stabilirea fazei intoxicației etilice (absorbție sau eliminare) și a ratei de eliminare individuală, în perspectiva solicitării expertizei de estimare retroactivă a alcoolemiei.

De asemenea, Decizia nr. 3 din 12 mai 2014 a Înaltei Curţi de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi-a încetat efectele.

O altă consecinţă a pronunţării deciziei nr. 732 din data de 16 decembrie 2014 a fost adoptarea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr.  277 din 11 martie 2015 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea probaţiunii judiciare prin stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.512/2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 185 din 18 martie 2015 (deci, în vigoare la data comiterii faptelor deduse judecăţii – 25.04.2016) în conformitate cu care ,,pentru determinarea alcoolemiei se recoltează două mostre de sânge la interval de o oră una faţă de cealaltă, fiecare mostră fiind reprezentată de o cantitate de 10 ml”.

Conform art. 10 ind. 2 din acelaşi text de lege în cazul în care nu au fost recoltate două mostre de sânge, la un interval de o oră una faţă de cealaltă, nu se va putea efectua estimarea retroactivă a alcoolemiei.

Din interpretarea gramaticală a dispoziţiilor mai sus enunţate rezultă că recoltarea celei de-a doua probe este obligatorie, ci nu lăsată la aprecierea persoanei implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier sau a poliţistului.

Astfel, spre deosebire de vechea reglementare, în speţă Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 376 din 10 aprilie 2006, care prevedea expres la art. 8 alin. 2 şi 3 posibilitatea conducătorului auto de a refuza recoltarea celei de-a doua probe de sânge, cu consecinţa asumării calcului rezultat din prima probă rezultatului primei probe, în prezent această posibilitate este exclusă.

Cu toate acestea, în speţă, inculpatului A. i-a fost recoltată în vederea stabilirii alcoolemiei o singură probă biologică de sânge la ora 07.05, făcând astfel imposibilă efectuarea estimării retroactive a alcoolemiei.

În aceste circumstanţe şi având în vedere că de la momentul realizării acţiunii de conducere pe drumurile publice şi până în momentul recoltării singurei probe biologice (care de altfel indică o valoare nu mult superioară faţă de limita legală ce delimitează răspunderea penală de cea contravenţională) a trecut un interval de aproximativ 3 ore, instanţa a constatat că se află în imposibilitatea de a aprecia asupra nivelului alcoolemiei la momentul conducerii autoturismului, în sensul stabilirii fazei intoxicației etilice (de absorbție sau de eliminare).

S-a susţinut de către reprezentatul Ministerului Public, cu ocazia dezbaterilor, că inculpatul a consumat băuturi alcoolice în intervalul 16.00 - 20.00 şi, prin urmare, nu este vorba de consumul de alcool aproape de momentul accidentului care să reflecte că alcoolemia se afla în curbă ascendentă.

 Instanţa a arătat că nu împărtăşeşte această opinie. În primul rând, în lipsa prelevării celei de-a doua probe de sânge este pur şi simplu imposibil a se cunoaşte cu certitudine dacă alcoolul era în faza de eliminare sau de absorbţie, poziţionarea intervalului consumului de băuturi alcoolice faţă de momentul realizării acţiunii de conducere pe drumurile publice neputând constitui un indicator în acest sens. 

În al doilea rând, perioada aproximativă în care inculpatul a consumat băuturi alcoolice este total diferită, respectiv 20.00 – 03.30, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor K., care a lucrat ca barman la barul respectiv, G., coroborate cu declaraţia inculpatului. Singura declaraţie care relevă doar parţial o altă perioadă, respectiv 16.00 – 20.00, este cea a martorului F., însă acesta a arătat că la ora 20.00 a părăsit localul, iar aspectele privind intervalul consumului de alcool nu sunt susţinute de vreo altă probă. 

În acelaşi timp, motivele invocate care au stat la baza recoltării cu întârziere a singurei probe biologice de sânge, respectiv intervenţia echipajului de salvare cu privire la celelalte două victime şi starea în care se afla inculpatul, sunt lipsite de relevanţă sub aspectul dovedirii faptului probator al existenţei infracţiunii. 

Judecătorul admite că pot exista anumite situaţii când din motive obiective recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei nu se poate realiza efectiv în cel mai scurt timp posibil de la producerea evenimentului rutier, însă trecerea unui interval prea mare până la prelevarea probelor de sânge, indiferent de circumstanţe sau de motivele care determină acest fapt, ridică puternice dubii asupra valorii alcoolemiei la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice.

Este fără putinţă de tăgadă că la momentul producerii accidentului inculpatul se afla sub influenţa alcoolului. La această concluzie converg fără excepţie toate probele administrate în cauză, printre care declaraţiile martorilor K., H., L., M., F. şi G., bonul etiloest,  prin care s-a stabilit că la ora 04.43 inculpatul prezenta o concentraţie a alcoolului de 0,62 mg/l alcool pur în aer expirat, fişa întocmită cu ocazia efectuării examenului clinic, din care rezultă că la ora 07.05 inculpatul era dezorientat din punct de vedere temporo-spaţial, agitat, necooperant, avea un comportament agresiv verbal s.a.

Inclusiv inculpatul a recunoscut cu ocazia audierii în cursul urmării penale că ,,a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare […] pe drumurile publice, respectiv pe D.J. xxxE şi D.C. xx pe raza localităţii C., pe itinerariul C. imobil 233 până la imobil nr. 458 din aceeaşi localitate, după ce a consumat în prealabil băuturi alcoolice”.

La fel de adevărat este şi faptul că urmările acţiunilor inculpatului au fost dintre cele mai grave, în urma accidentului rezultând rănirea gravă atât a inculpatului, cât şi a martorilor G. şi F. aflaţi în autoturism.

Însă, cu excepţia buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie, niciun alt mijloc de probă nu poate indica cu exactitate că nivelul alcoolemiei inculpatului la momentul realizării acţiunii de conducere în trafic depăşea limita legală pentru ca fapta să constituie infracţiune.

În acest context, instanţa a avut în vedere că norma de incriminare face referire la existenţa unei îmbibații alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, astfel că proba săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice nu poate fi făcută decât cu mijloace ştiinţifice, respectiv prin buletinul de analiză toxicologică alcoolemie, în cuprinsul căruia sunt indicate valorile alcoolemie, toate celelalte probe putând cel mult dovedi cel mult faptul conducerii sub influenţa alcoolului, însă nu pe acela al existenţei unei alcoolemii peste limita legală.

Altfel, s-ar fi admis, similar răspunderii contravenţional, ca stabilirea prezenţei alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminară a prezenţei în organism a unor substanţe psihoactive să se facă de către poliţia rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate, potrivit art. 88 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sau, precum în cazul infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. 1 Cod penal, produsă prin accidente de circulaţie ale conducătorilor de vehicule pe drumurile publice, sub aspectul dovedirii cerinţei ca fapta prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod procedură penală să fie săvârşită din culpă ,,de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice”, prin mecanismul de determinare a îmbibaţiei alcoolice în sânge sau a concentraţiei de alcool în aerul expirat reglementat de textul de lege mai sus citat sau prin orice alte mijloace de probă, dacă nu s-a făcut aplicarea art. 88 din O.U.G. nr. 195/2002.

Or, în mod evident, sarcina dovedirii existenţei unei alcoolemii peste limita legală nu poate fi făcută prin astfel de mijloace de probă sau procedee probatorii. De altfel, aşa cum reiese şi Decizia Curţii Constituţionale mai sus citată, îmbibația alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate.

Prin urmare, fapta inculpatului poate constitui fie contravenţie, conform art. 102 alin. 3 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, fiind dovedită conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, fie infracţiune dacă nivelul alcoolemiei era de 0,80 g/l alcool pur în sânge la momentul la care inculpatul a condus autoturismul.

În acelaşi timp, instanţa a avut în vedere că, potrivit art. 4 alin. 2 Cod procedură penală, după administrarea probatoriului, orice îndoială în convingerea organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Conform art. 396 alin. 2, 3 şi 4 Cod procedură penală  pentru oricare dintre soluţiile de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei este necesar ca instanţa să constate, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. 

În speţă, nu există suficiente probe care să susţină, dincolo de orice îndoială rezonabilă, acuzaţia adusă inculpatului sub aspectul existenţei unei alcoolemii de peste 0,80  g/l alcool pur în sânge la momentul conducerii autoturismului pe drumurile publice, astfel că prezumţia de nevinovăţie de care acesta beneficiază nu a fost răsturnată.

În consecință, instanța, în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin.1 lit. b teza I Cod procedură penală, a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe.

Prin apel, s-a susţinut netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatului, invocându-se următoarele:

- s-a stabilit, dincolo de orice dubiu, faptul că, anterior conducerii autoturismului pe drumurile publice, inculpatul a consumat o cantitate foarte mare de alcool

- recoltarea probelor biologice imediat după producerea accidentului nu a fost posibilă, în mod obiectiv, deoarece victimele accidentului, inclusiv inculpatul, au avut nevoie de asistenţă medicală de urgenţă

- refuzul inculpatului de a i se recolta o a doua probă biologică a operat în favoarea acestuia, deşi acest lucru a făcut imposibil calculul retroactiv al alcoolemiei

- există mai multe mijloace de probă care pot conduce instanţa la concluzia că inculpatul avea în organism o concentraţie a alcoolului mai mare decât limita legală.

În apel, inculpatul nu s-a prezentat, astfel că nu a fost posibilă audierea acestuia şi, de asemenea, nu au fost administrate alte mijloace de probă.

Verificând sentinţa penală apelată, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de apel şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea, în majoritate, a constatat că apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe este nefondat, pentru următoarele considerente:

Inculpatul este acuzat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal care incriminează conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. După cum a arătat şi instanţa de fond, astfel cum a stabilit Curtea Constituţională prin decizia nr. 732/2014, această concentraţie a alcoolului trebuie să existe la momentul realizării acţiunii de conducere. 

În cazul de faţă, acţiunea inculpatului s-a desfăşurat în data de 26.06.2016, în jurul orei 04.15. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest la ora 04.43, rezultatul fiind pozitiv şi indicând o concentraţie a alcoolului de 0,62 mg/l alcool pur în aer expirat.

Cu referire la probele de sânge, a fost recoltată o singură probă, la ora 07.05, indicând o alcoolemie de 1,00 g/mie.

Curtea împărtăşeşte opinia exprimată de Parchet în conformitate cu care este de necontestat faptul că inculpatul consumase alcool anterior desfăşurării acţiunii de conducere, aspect care reiese atât din declaraţiile martorilor cât şi din probele expuse mai sus, respectiv rezultatul etilotestului şi cel obţinut în urma recoltării probelor biologice. Prezintă însă relevanţă dacă probele administrate în cauză sunt suficiente pentru a se stabili, cu certitudine, că la ora 04.15 acesta avea o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l.

Din această perspectivă, ar fi fost extrem de utilă efectuarea unui raport de expertiză privind calculul retroactiv al alcoolemiei care însă nu poate fi realizat având în vedere dispoziţiile art. 102 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1512/2013 în conformitate cu care  în cazul în care nu au fost recoltate două mostre de sânge, la un interval de o oră una faţă de cealaltă, nu se va putea efectua estimarea retroactivă a alcoolemiei. De altfel, textul legal nu face altceva decât să afirme imposibilitatea de ordin practic de efectuare a unei astfel de estimări, în lipsa recoltării a două probe neputând să se stabilească dacă alcoolul era în faza de eliminare sau de absorbţie şi deci, dacă la un moment anterior, alcoolemia era mai mică sau mai mare faţă de cea stabilită în urma analizei probelor biologice.

Ministerul Public susţine că o astfel de estimare ar putea fi realizată chiar de organele judiciare, prin raportare la probele de care beneficiază, invocându-se, pe de o parte, intervalul de consum şi, pe de altă parte, rezultatul testului etilotest.

Din această perspectivă, Curtea arată că, cel puţin teoretic, declaraţiile martorilor şi ale inculpatului ar putea să conducă la stabilirea intervalului de timp în care inculpatul a consumat băuturi şi natura acestora. În speţă însă, declaraţiile sunt diferite, instanţa de fond evidenţiind în cuprinsul sentinţei apelate susţinerile fiecăreia dintre persoanele audiate, care oferă informaţii diferite cu referire la orele între care inculpatul a băut, fiind infirmată ipoteza expusă de Parchet.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar şti cu exactitate acest interval ca şi cantitatea de alcool consumată de inculpat, nu se poate ignora totuşi că modalitatea de metabolizare a alcoolului în organismul unei persoane depinde de o multitudine de factori. În acest sens, s-a arătat că pentru o estimare retroactivă a alcoolemiei este necesar să se cunoască momentul începerii şi terminării consumului de băutura,  felul, cantitatea şi concentraţia în alcool a băuturii consumate, starea de plenitudine a stomacului (premergătoare, în timpul sau după consumul de băuturi) şi felul alimentelor consumate, ritmul (sau secvenţa) de ingestie a băuturii în situaţia în care perioada de consum a fost mai mare de 1,5 ore. 

Prin urmare, este lipsită de temeinicie susţinerea Parchetului privind faptul că, raportat la intervalul de consum, se poate stabili că alcoolul era în fază de absorbţie la momentul conducerii vehiculului, astfel că este cert că nivelul alcoolului la ora 04.15 era mai mare decât cel de la ora 07.05, ora la care au fost recoltate probele de sânge.

Cu referire la rezultatul etilotestului, Ministerul Public invocă faptul că, în practică, de regulă, acesta se coroborează cu datele obţinute în urma recoltării probelor de sânge, acestea situându-se în jurul dublului valorii indicate de etilotest. În cazul de faţă, în condiţiile în care etilotestul indica 0,63 mg/l, aceasta înseamnă că la aceeaşi oră inculpatul avea o alcoolemie de aproximativ 1,20 g/l.

Curtea consideră însă că un astfel de raţionament nu poate fi primit în condiţiile în care, după cum a reţinut şi instanţa de fond, proba săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal nu se poate face decât cu mijloace ştiinţifice, respectiv prin buletinul de analiză toxicologică alcoolemie, prin care se stabileşte nivelul alcoolului în organism calculat în urma analizei probelor biologice, nefiind suficient cel în aerul expirat, astfel cum se întâmplă în cazul etilotestului. Rezultatul obţinut în urma acestei testări reprezintă o probă cu privire la consumul de alcool şi care, eventual, poate fi utilizată în coroborare cu rezultatul obţinut în urma analizei probelor recoltate pentru a se reţine existenţa unei concentraţii a alcoolului în organism mai mare decât limita legală.

În speţă, instanţa ar trebui să coroboreze rezultatul etilotestului cu datele rezultând din recoltarea probelor biologice, respectiv existenţa unei concentraţii a alcoolului de 1,00 g/l. Însă, în condiţiile în care probele biologice au fost recoltate extrem de târziu (la interval de aproape 3 ore de la momentul realizării acţiunii de conducere şi 2 ore şi 30 minute de la momentul testării cu etilotestul), aceste probe nu pot fi folosite pentru a se stabili că, la momentul realizării acţiunii de conducere, concentraţia alcoolului în organism era mai mare decât limita prevăzută de lege.

În plus, Curtea remarcă faptul că – de asemenea, cu o valoare cu un grad ridicat de aproximaţie – practica a demonstrat o rată de absorbţie a alcoolului de aproximativ 0,15 g/l pe oră. În aceste condiţii, s-ar putea ajunge la concluzia că, pornind de la concentraţia de la ora 07.05 (1,00 g/l alcool în sânge), scăzând peste 0,30 g/l (pentru a se ajunge la momentul de referinţă al conducerii vehiculului), se ajunge la o alcoolemie sub limita de 0,80 g/l.

Curtea subliniază şi faptul că toate aceste calcule, inclusiv cel propus de Parchet, nu reprezintă decât simple speculaţii, care, într-adevăr, pornesc de la situaţii întâlnite în practică, dar care, astfel cum s-a arătat mai sus, oferă rezultate diferite, în funcţie de o multitudine de factori. Chiar analiza expusă demonstrează că instanţa nu poate stabili, cu certitudine, că la momentul conducerii inculpatul avea o alcoolemie care depăşeşte limita legală, calculele estimative putând conduce la rezultate extrem de diferite.

În raport de acestea, în mod întemeiat s-a reţinut de instanţa de fond că nu s-a stabilit cu certitudine că inculpatul avea o concentraţie a alcoolului mai mare de 0,80 g/l la ora 04.15. Chiar dacă există posibilitatea ca, în mod real, inculpatul să fi prezentat un asemenea nivel al alcoolemiei, condamnarea nu se poate dispune decât dacă s-a stabilit acest lucru mai presus de orice îndoială, situaţie neregăsită în speţă.

Curtea mai arată şi faptul că nu prezintă relevanţă, sub aspectul învinuirii formulate împotriva inculpatului, motivul pentru care probele biologice au fost recoltate atât de târziu sau motivul pentru care a fost recoltată o singură probă.

Cu privire la acest ultim aspect, este de remarcat că, astfel cum a arătat şi instanţa de fond, după modificarea ordinului nr. 1512/2013, recoltarea a două probe biologice este obligatorie. Din păcate, la acest moment practica Serviciilor de medicină legală nu s-a modificat, astfel că nu se procedează automat la recoltarea celei de-a doua probe şi nici nu se pune în vedere conducătorului auto că, în măsura în care refuză recoltarea acesteia, se săvârşeşte infracţiunea prevăzută de art. 337 Cod penal. De altfel, din buletinul de analiză toxicologică, rezultă că proba a II-a nu s-a recoltat iar în procesul-verbal de recoltare se menţionează nu solicită a II-a probă.  Chiar dacă în paranteze a fost trecută precizarea refuză efectuarea, rezultă destul de clar că inculpatul, în realitate, nu a solicitat această a doua probă, iar personalul medical nu i-a pus în vedere obligativitatea recoltării acesteia şi consecinţele ei.

În acest context, chiar dacă nesolicitarea prelevării unei a doua probe poate fi interpretată ca asumarea consumului de alcool şi a alcoolemiei rezultate din analiza unicelor probe biologice totuşi nu poate reprezenta o probă cu privire la concentraţia alcoolului în organism pentru un interval situat cu aproape 3 ore anterior celui pentru care s-a realizat stabilirea alcoolemiei. De altfel, chiar dacă inculpatul ar recunoaşte vinovăţia sa, o soluţie de condamnare nu s-ar putea dispune în lipsa unor probe din care să rezulte existenţa infracţiunii.

Faţă de cele expuse, Curtea a constatat că soluţia dispusă de instanţa de fond este legală şi temeinică, incluzând şi temeiul soluţiei de achitare. În acest sens, s-a avut în vedere că există certitudinea prezenţei alcoolului în organism (fără a se putea stabili nivelul acestuia) astfel că fapta, dacă nu constituie infracţiune, nefiind depăşită limita prevăzută de legea penală, reprezintă contravenţie, astfel că în mod corect s-a reţinut incidenţa art. 16 lit. b (teza I) Cod procedură penală, respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală. Pe cale de consecinţă, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală a fost respins ca neîntemeiat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe.

Domenii speta

Spete similare