Infracțiunea continuata. Condițiile art. 35 alin. 1 Cod penal . Extindere efecte apel. Art. 419 Cod procedura penala.

Decizie 847 din 06.06.2022


Se impunea schimbarea încadrării juridice a faptelor, astfel cum s-a dispus prin încheierea de şedinţă din data de 04.05.2022, întrucât atât accesarea sistemelor informatice, cât şi retragerile de numerar, deşi privesc cardurile a doi proprietari – 2 subiecţi pasivi – faţă de împrejurările de loc şi timp, şi având în vedere ritmicitatea acţiunilor ce reprezintă elementele materiale ale infracţiunilor prev. de art. 250 şi 360 C.p., în cauză se impune a fi reţinută forma continuată constituită din 8 acte materiale.

Întrucât în cauză este un motiv de nelegalitate a sentinţei apelate, problemă ce vizează şi pe inculpatul ... – care nu a declarat apel în cauză, în baza art. 419 C.p.p., vor fi extinse efectele apelurilor declarate şi asupra acestuia din urmă.

Pe rol judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi inculpaţii ...şi ...împotriva sentinţei penale nr.20 din 31 ianuarie 2022 pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. ..., privind şi pe inculpatul ....

Conform art. 405 alin 3 C.p.p., părțile nu se citează la pronunțarea hotărârii.

Prezenţa părţilor şi dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data 4 mai 2022, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 391 alin. 1 Codul de procedură penală, a dispus ca deliberarea, redactarea şi pronunţarea să se facă la data de 6 iunie 2022.

C U R T E A

Asupra apelurilor de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.20 din 31 ianuarie 2022 pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. ...,  s-a admis cererea formulată de inculpatul ...privind judecarea conform dispoziţiilor art. 374 alin. 4 – 375 alin. 1 C.pr.pen.

În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen., cu referire la art. 16 alin. 1 lit. g C.pr.pen., s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin.1 lit. b și d C.pen., cu aplic. art. 77  lit. a şi d C.pen., reținută în sarcina inculpatului ..., deoarece a intervenit împăcarea părților.

În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul ..., fiul lui .. şi .., născut la data de .. în .., jud. .., domiciliat în .., sat .., nr. .., jud. .., posesor al CI seria .. nr. .., CNP-.., cetăţean  român, necăsătorit, studii 7 clase, fără ocupaţie, după cum urmează:

- la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă  continuată, prev. de art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 77  lit. a şi d C.pen., art. 396 alin. 10 C.pr.pen. ( 4  acte  materiale comise prin folosirea cardului persoanei vătămate ... ).

- la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă  continuată, prev. de art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 77  lit. a şi d C.pen., art. 396 alin. 10 C.pr.pen. ( 4  acte  materiale comise prin folosirea cardului persoanei vătămate ...).

- la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem  informatic în forma  agravată şi continuată, prev. de  art. 360 alin. 1 și 3 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 77  lit. a şi d C.pen., art. 396 alin. 10 C.pr.pen. ( 4 acte materiale comise prin folosirea cardului persoanei vătămate ...).

- la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic în forma  agravată şi continuată, prev. de art. 360 alin. 1 și 3 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 77  lit. a şi d C.pen., art. 396 alin. 10 C.pr.pen. ( 4  acte materiale comise prin folosirea cardului persoanei vătămate ...).

În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an și 6 luni, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse, rezultând astfel o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 91 C.pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen.

În baza art. 93 alin. 1 C.pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. a) și d) C.pen., s-a impus condamnatului să execute următoarele obligaţii: să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională și să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei .., jud. .., sau în cadrul Liceului Tehnologic .., jud. .., pe o perioadă de 120 de zile.

În baza art. 91 alin. 4 C.pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 72 C.pen., s-a constatat că, prin ordonanţa din 12.11.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, inculpatul ...a fost reținut pentru 24 de ore, începând cu data de 12.11.2018 până la data de 13.11.2018.

S-a admis cererea formulată de inculpatul ...privind judecarea conform dispoziţiilor art. 374 alin. 4 – 375 alin. 1 C.pr.pen.

În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul ..., fiul lui .. şi .., născut la data de .., în .., jud. .., domiciliat în .., sat .., nr. .., jud. .., posesor al CI, seria .., nr. ... CNP - .., cetăţean român, necăsătorit, studii 12 clase,  zilier, după cum urmează:

- la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. l rap. la art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 77  lit. a şi d C.pen., art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (4  acte  materiale comise prin folosirea cardului persoanei vătămate ...).

- la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă  continuată, prev. de art. 48 alin. l rap. la art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 77  lit. a şi d C.pen., art. 396 alin. 10 C.pr.pen. ( 4  acte  materiale comise prin folosirea cardului persoanei vătămate ...).

- la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la acces ilegal la un sistem  informatic în forma  agravată şi continuată, prev. de art. 48 alin. l  rap. la art. 360 alin. 1 și 3 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 77  lit. a şi d C.pen., art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (4  acte  materiale comise prin folosirea cardului persoanei vătămate ...).

- la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la acces ilegal la un sistem informatic în forma  agravată şi continuată, prev. de  art. 48 alin. l  rap. la art. 360 alin. 1 și 3 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 77  lit. a şi d C.pen., art. 396 alin. 10 C.pr.pen. ( 4  acte  materiale comise prin folosirea cardului persoanei vătămate ...).

S-a constatat că infracțiunile menționate anterior au fost săvârșite în concurs cu infracțiunea prev. de art. 335 alin. 1 C.pen., pentru care inculpatul ...a fost condamnat la 1 an închisoare cu executare în regim de detenție prin sentința penală nr. 26 din 23.01.2020 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești în dosar nr. .., definitivă prin decizia penală nr. 1641 din 18.12.2020 a Curții de Apel Craiova.

În baza art. 40 alin. 1 C.pen. combinat cu art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 26 din 23.01.2020 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse, rezultând astfel o pedeapsă de 3 ani și 8 luni închisoare, pe care inculpatul o va executa  în condiţiile art. 60 C.pen.

În baza art. 72 C.pen. combinat cu art. 40 alin. 3 C.pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore, începând cu data de 12.11.2018 până la data de 13.11.2018, precum și perioada executată de inculpat din pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 26 din 23.01.2020 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești, începând cu 19.08.2021 la zi.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.../18.12.2020 emis în baza sentinței penală nr. 26 din 23.01.2020 pronunțată de Judecătoria Tg. Cărbunești și dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei sentințe.

S-a admis cererea formulată de inculpatul ... ( minor la data comiterii faptelor ) privind judecarea conform dispoziţiilor art. 374 alin. 4 – 375 alin. 1 C.pr.pen.

În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen. cu referire la art. 16 alin. 1 lit. g C.pr.pen., s-a dispus  încetarea procesului penal, cu privire la infracțiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin.1 lit. b și d C.pen., art. 77 lit. a C.pen., art. 113 alin. 3 din C.pen., reținută în sarcina inculpatului ..., deoarece a intervenit împăcarea părților.

În baza art. 114 alin. 2 lit. b raportat la art. 124 C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen., s-a aplicat inculpatului ..., fiul lui .. şi  .., născut la data de  ... în .., jud. .., domiciliat în .., sat .., nr. .., jud. .. posesor al CI seria .. nr..., CNP – .., cetăţean român, necăsătorit, studii 10 clase, fără ocupaţie, măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă  continuată, prev. de art. 48 alin. l rap. la art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 77  lit. a C.pen., art. 113 alin. 3 din C.pen. ( 4  acte  materiale comise prin folosirea cardului persoanei vătămate ...); complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă  continuată, prev. de art. 48 alin. l rap. la art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 77  lit. a C.pen., art. 113 alin. 3 din C.pen.  ( 4  acte  materiale comise prin folosirea cardului persoanei vătămate ...); complicitate la acces ilegal la un sistem  informatic în forma  agravată şi continuată, prev. de art. 48 alin. l  rap. la art. 360 alin. 1 și 3 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 77  lit. a C.pen., art. 113 alin. 3 din C.pen.  ( 4  acte  materiale comise prin folosirea cardului persoanei vătămate ...); complicitate la acces ilegal la un sistem informatic în forma  agravată şi continuată, prev. de art. 48 alin. l rap. la art. 360 alin. 1 și 3 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 77  lit. a C.pen., art. 113 alin. 3 din C.pen. ( 4 acte materiale comise prin folosirea cardului persoanei vătămate ...).

În baza art. 130 C.pen., s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 3 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 92/20.01.2021 pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu în dosar nr. 9412/318/2020, definitivă prin neapelare la data de 23.02.202, pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 C.pen., și, în temeiul art. 129 alin. 2 lit. b C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 luni închisoare, care a fost majorată cu 3 luni reprezentând o pătrime din durata măsurii educative, urmând ca inculpatul să execute în final 6 luni închisoare în condiţiile art. 60 C.pen.

În baza art. 72 C.pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore, începând cu data de 12.11.2018 până la data de 13.11.2018.

S-au anulat formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 92/20.01.2021 pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu în dosar nr. ... și s-a dispus emiterea mandatului de punere în executare a pedepsei de 6 luni închisoare conform prezentei sentințe.

S-a admis cererea formulată de inculpat ... privind judecarea conform dispoziţiilor art. 374 alin. 4 – 375 alin. 1 C.pr.pen.

În baza art. 396 alin. 2 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul ..., fiul lui .. şi  .., născut la data de ... în .., jud. .., domiciliat în .., sat .., jud. .., posesor al CI seia .., nr..., CNP - .., cetăţean  român, necăsătorit, studii 4 clase, fără ocupaţie, după cum urmează:

- la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă  continuată, prev. de art. 48 alin. l rap. la art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 77 lit. a şi d C.pen., art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (4  acte  materiale comise prin folosirea cardului persoanei vătămate ...).

- la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă  continuată, prev. de art. 48 alin. l rap. la art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 77 lit. a şi d C.pen., art. 396 alin. 10 C.pr.pen. ( 4  acte  materiale comise prin folosirea cardului persoanei vătămate ...).

- la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la acces ilegal la un sistem  informatic în forma  agravată şi continuată, prev. de art. 48 alin. l  rap. la art. 360 alin. 1 și 3 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 77 lit. a şi d C.pen., art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (4 acte materiale comise prin folosirea cardului persoanei vătămate ...).

- la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la acces ilegal la un sistem informatic în forma  agravată şi continuată, prev. de  art. 48 alin. l  rap. la art. 360 alin. 1 și 3 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1, art. 77 lit. a şi d C.pen., art. 396 alin. 10 C.pr.pen. (4 acte materiale comise prin folosirea cardului persoanei vătămate ...).

În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an și 6 luni, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse, rezultând astfel o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 91 C.pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen.

În baza art. 93 alin. 1 C.pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. a) și d) C.pen., s-a impus condamnatului să execute următoarele obligaţii: să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională și să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei .., jud. .., sau în cadrul Liceului Tehnologic .., jud. .., pe o perioadă de 120 de zile.

În baza art. 91 alin. 4 C.pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art. 72 C.pen., s-a constatat că, prin ordonanţa din 12.11.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, inculpatul ... a fost reținut pentru 24 de ore, începând cu data de 12.11.2018 până la data de  13.11.2018.

S-a luat act că prejudiciul cauzat părților civile ...şi ...a fost recuperat în integralitate.

Au fost obligaţi inculpații la plata a câte 2000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, în care sunt incluse cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale.

Onorariile avocat oficiu, ... desemnat conform delegaţiei nr. ../2020 pentru inculpatul ... ( în cuantum majorat de 1800 lei ) și avocat din oficiu ... desemnat conform delegaţiei nr. ../2020 pentru inculpatul ... ( în cuantum majorat de 1800 lei), au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Gorj.

Onorariul parțial al apărătorului din oficiu, ..., desemnată conform delegaţiei nr. ../2020 pentru inculpatul ..., în cuantum de 415 lei, reprezentând 25% din suma de 1663 de lei care a fost menționată pe delegație, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Gorj și va rămâne în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. ... din 30.10.2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, privind pe inculpaţii trimişi în judecată în stare de libertate prin rechizitoriul nr. ... din 30.10.2020 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, după cum urmează:

- ..., pentru săvârşirea  infracţiunilor  prev. de art. 48 alin. l rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.pen., art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a  câte 4  acte  materiale ), art. 360 alin. 1 și 3 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a  câte 4  acte  materiale ), cu aplic. art. 38 alin. l  şi  2 şi art. 77  lit. a şi d C.pen.

- ... (minor  la data  comiterii faptelor), pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.pen., art. 48 alin. l rap. la art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a câte 4 acte  materiale), art. 48 alin. l rap. la art. 360 alin. 1 și 3 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a câte 4  acte materiale ),  toate cu aplicarea  art. 38 alin. 1 şi 2 art. 77 lit. a  C.pen. și art. 113 alin. 3 C.pen.;

- ..., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 48 alin. l rap. la art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a câte 4  acte  materiale), art. 48  alin. l rap. la art. 360 alin. 1 și 3 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a câte 4  acte  materiale), cu aplic. art. 38 alin. l  şi  2 şi  art. 77  lit. a şi d C.pen.;

- ..., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 48 alin. l  rap. la art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a câte 4 acte materiale ), art. 48 alin. l rap. la art. 360 alin. 1 și 3 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a câte 4 acte  materiale ), cu aplic. art. 38 alin. l  şi  2 şi  art. 77  lit. a şi d C.pen.

În esență, s-a reținut faptul că, în data de 06.11.2018, pe timp de noapte, inculpatul ..., ajutat fiind de ceilalți trei inculpați dintre care unul minor ( ... ), a sustras prin efracţie din autoturismul persoanei vătămate ...un portofel conţinând suma de 200 lei şi două carduri bancare emise persoanelor vătămate ... şi ....

Ulterior comiterii faptei de furt, inculpatul ..., ajutat fiind de ceilalți inculpați, a procedat personal la accesarea în mod ilegal a unui ATM bancar de câte 4 ori cu fiecare din cele două carduri bancare emise persoanelor vătămate ... şi ...şi a retras câte 900 lei la fiecare operaţiune, totalizând astfel suma de 7.200 lei.

 În urma săvârșirii acestor fapte a fost cauzat celei dintâi persoane vătămate (... ) un prejudiciu de 4.200 lei ( din care 600 lei reprezintă  paguba urmare a furtului prin efracţie ) şi celeilalte persoane vătămate ( ...) un prejudiciu de 3.600 lei.

De asemenea, s-a reținut că, din sumele de bani care le-au revenit, inculpatul ... a cumpărat un autoturism marca Renault de la inculpatul ..., diferenţa cheltuind-o pe ţigări, băuturi şi la jocurile electronice de noroc, inculpatul ... a achiziţionat un moto-fierăstrău şi un polidisc, diferenţa cheltuind-o de asemenea la jocuri de noroc, inculpatul ...a cumpărat articole de îmbrăcăminte şi diferenţa a cheltuit-o cu ocazia deplasării în Italia, iar inculpatul ...a cheltuit întreaga sumă de bani pe ţigări, băuturi şi la aparatele de  jocuri  electronice.

S-a mai arătat că, în cursul urmăririi penale, persoana vătămată ...a declarat că prejudiciul cauzat în urma distrugerii geamului autoturismului, în urma comiterii infracțiunii de furt a sumei de bani și a portofelului, și ca urmare a retragerii banilor de pe card, totalizează 4.200 lei, din care a fost recuperat integral prejudiciul rezultat din fapta de furt, în cuantum de  600 lei, cât şi o parte din suma ce i-a fost retrasă de pe card ( suma de  3.200 lei ), de la inculpaţii ...şi ..., cu care s-a împăcat, rămânând  nerecuperată  suma de 400 lei. De asemenea, persoana vătămată ...a declarat că nu a recuperat suma de  3.600 lei ce i-a fost retrasă de pe cardul bancar.

Situaţia de fapt expusă a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă:  proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto anexă ( filele 29-38 ); declaraţiile persoanelor vătămate ...( filele 40- 41, 44 ) şi ... ( fila 45 ), declaraţia martorei ... ( filele 46-47 ), procese-verbale de vizualizare imagini camere de  supraveghere şi planşă foto anexă ( filele 61-70 ), 4 suporturi  D.V.D. ( filele  162-164 ), extrase cont bancar ( filele 72-73 ), copie certificat înmatriculare auto .. ( fila 74), declaraţiile suspecţi/inculpaţi date de ... ( filele 83-85, 87, 89-91 ), ... ( filele  92-94, 98-101, 103-104 ), ...( filele 108-109, 111-112 ) şi ... ( filele 115-116 ).

Prin ordonanţele din 12.11.2018, organele de cercetare penală au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 ore a suspecţilor ..., începând cu data de 12.11.2018, ora 19,50, până la data de 13.11.2018, ora 19,50, ..., începând cu data de 12.11.2018, ora 20,10, până la data de 13.11.2018, ora 20,10, ..., începând cu data de 12.11.2018, ora 20,55, până la data de 13.11.2018, ora 20,55, și ... începând cu data de 12.11.2018, ora 21,00, până la data de  13.11.2018, ora  21,00. În temeiul art. 72 C.pen., urmează a fi scăzută din  pedeapsa ce  se  va  aplica  inculpaţilor perioada  reţinerii preventive  de  24 ore.

Referitor la persoana inculpaţilor s-au arătat următoarele: inculpatul ...nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o comportare relativ sinceră pe parcursul cercetărilor; inculpatul ...nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o comportare nesinceră în ceea ce priveşte împrejurările comiterii infracţiunii de furt calificat; inculpatul ... nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o comportare sinceră pe parcursul cercetărilor; inculpatul ... era minor la  data săvârşirii faptelor, nu este  cunoscut cu antecedente penale, a avut o comportare sinceră pe  parcursul cercetărilor.

În ce priveşte latura civilă, s-a reţinut că prejudiciul cauzat persoanei vătămate ..., în cuantum de 600 lei reprezentând paguba urmare faptei de furt calificat a fost  recuperat integral, iar din suma de 3.600 lei reprezentând valoarea retrasă de pe card a fost  recuperată parţial, suma de 3.200 lei, persoana vătămată constituindu-se parte civilă în procesul penal cu suma de  400 lei.

Prejudiciul cauzat persoanei vătămate ..., în cuantum de 3.600 lei, reprezentând valoarea retrasă de pe card nu a fost recuperat, persoana  vătămată constituindu-se  parte civilă  în procesul penal cu  întreaga  sumă.

 Cu privire la infracţiunile de furt calificat prev. de  art. 228 alin. 1 – art. 229 alin.1 lit. b și d C.pen., reţinute în sarcina inculpatului ..., respectiv complicitate la furt calificat prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.pen., reţinută în sarcina inculpatului ..., organele de urmărire penală au dispus clasarea, motivând că există cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale, prev. de  art.  16 alin. l lit. g C.pr.pen., pe parcursul urmăririi penale intervenind împăcarea persoanei vătămate ...cu cei doi inculpaţi.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Gorj la data de 03.11.2020 şi înregistrat sub nr.  ....

În conformitate cu dispoziţiile art. 344 alin. 2 C.pr.pen., după sesizarea instanţei  a fost comunicată copia certificată a rechizitoriului şi li s-a adus la cunoştinţă inculpaților, potrivit art. 342 C.pr.pen., obiectul procedurii camerei preliminare precum şi dreptul de a-şi angaja apărători şi de a formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organul de urmărire penală.

 Nici inculpații ..., ..., ... și ..., nici apărătorii acestora, și nici persoanele vătămate nu au formulat cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Prin încheierea nr. 8 din 27.01.2021 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul nr. ... al Tribunalului Gorj - Secția Penală, definitivă prin necontestare, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. ... din 30.10.2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, şi s-a dispus începerea judecăţii.

S-au solicitat fişele de cazier ale inculpaţilor ..., ..., ...şi ... de la I.P.J. Gorj, aceste înscrisuri fiind depuse la filele 42-47 din dosarul instanței.

Au fost depuse la dosar din partea Compartimentului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Tg. Jiu un referat cu privire la situaţia pedepselor inculpatului ..., respectiv sentinţa penală nr. 2093/04.12.2019, pronunţată în dosarul nr. ..., definitivă prin neapelare, la data de 11.12.2019; sentinţa penală nr. 92/20.01.2021 pronunţată în dosarul nr. .., definitivă prin neapelare, la 23.02.2021, iar Compartimentul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Tg. Cărbuneşti a depus copia sentinței penale nr. 26/23.01.2020 pronunţată în dosarul nr. ..., definitivă prin decizia penală nr. 1641/18.12.2020 a Curţii de Apel Craiova, cu privire la inculpatul ...(filele 68-80 dosar instanță ).

Inculpatul ...a depus la dosar o declaraţie notarială încheiată în formă autentică la data de 05.03.2021, de către ..., notar public în ..., ... ( fila 58 din dosarul instanței ), prin care  a arătat că recunoaşte în totalitate faptele penale reţinute în sarcina sa, aşa cum sunt descrise în rechizitoriul nr. ... din data de 30.10.2020, solicită ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și să fie judecat conform procedurii simplificate prevăzute de art. 374 alin. 4 C.pr.pen., fiind de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității în cazul în care va fi găsit vinovat.

Ulterior, Penitenciarul Tg. Jiu a depus la dosar adresa nr. .../02.11.2021, prin care a arătat că numitul ...a fost extrădat din Anglia și se află în Penitenciarul Tg. Jiu în vederea executării unei pedepse de 1 an închisoare conform mandatului de executare a pedepsei nr. .../18.12.2020 emis de Judecătoria Tg. Cărbuneşti în baza sentinţei penale nr. 26/23.01.2020 pronunţată în dosarul nr. ... ( filele 141-146 dosar instanță ).

Fiind adus în sala de judecată, inculpatul ...a recunoscut nemijlocit în fața instanței comiterea faptelor și a solicitat judecarea cauzei conform procedurii simplificate, astfel cum rezultă din declarația acestuia ataşată la dosarul cauzei la fila 163.

Totodată, inculpatul ... a depus declaraţia notarială autentificată sub nr. ... din 20.05.2021 ( fila 97 dosar instanță ), prin care a arătat că îşi însuşeşte probele administrate la urmărirea penală, nu mai solicită alte probe în apărare în afara documentelor în circumstanţiere, și a solicitat judecarea cauzei după procedura simplificată în baza art. 374 alin. 4 C.pr.pen. raportat la art. 375 alin. 1 C.pr.pen., art. 396 alin. 10 C.pr.pen., arătând, totodată, că este de acord să presteze muncă în folosul comunităţii.

La fel, inculpatul ...a depus declaraţia notarială autentificată sub nr. ... din 08.09.2021 ( fila 126 dosar instanță ), prin care a arătat că îşi însuşeşte probele administrate la urmărirea penală, nu mai solicită alte probe în apărare, și a solicitat judecarea cauzei după procedura simplificată în baza art. 375 C.pr.pen., arătând, totodată, că este de acord să presteze muncă în folosul comunităţii.

De asemenea, inculpatul ... a recunoscut în totalitate comiterea faptelor, nemijlocit în fața instanței, solicitând judecarea cauzei după procedura simplificată în baza art. 375 C.pr.pen., fiind de acord să presteze muncă în folosul comunităţii, conform declarației  consemnate şi ataşate la dosarul cauzei la fila 162.

În cauză, a fost depusă declaraţia notarială autentificată sub nr. .. din 20.05.2021 (fila 96 dosar instanță ) din partea părții civile ..., prin care a arătat pe proprie răspundere, în faţa notarului, că a primit de la numitul ...suma de 2500 lei, că îşi retrage plângerea formulată întrucât s-a împăcat cu acesta, nu mai are niciun fel de pretenţii civile sau penale şi este de acord cu stingerea litigiului.

De asemenea, s-a constatat că, la rândul său, inculpatul ...a declarat în fața instanței că s-a împăcat cu partea civilă ..., a fost prezent la notarul public, unde i-a plătit părții civile suma de 2500 lei, declaraţia inculpatului fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei la fila 98.

A fost depusă declaraţia notarială autentificată sub nr. .. din 02.09.2021 ( fila 103 dosar instanță ) din partea părții civile ..., care a declarat pe proprie răspundere că s-a împăcat și cu inculpatul ..., de la care a primit suma de 2700 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat, fapte pentru care nu se mai constituie parte civilă și nu mai are pretenţii de natură penală sau civilă față de inculpatul ... și nu mai solicită continuarea procesului.

De asemenea, s-a constatat că, la rândul său, inculpatul ... a declarat în fața instanței că s-a împăcat cu partea civilă ..., a fost prezent la notarul public, unde i-a plătit părții civile suma de 2700 lei, declaraţia inculpatului fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei la fila 104.

Fiind prezente la  termenul de judecată din data de 20.10.2021, persoanele vătămate ...şi ...au arătat că nu se mai constituie părți civile în cauza de față și nu mai au pretenții de natură penală sau civilă față de toți inculpații, precizând că s-au împăcat cu aceștia.

La dosar au fost depuse înscrisuri în circumstanțiere (7 caracterizări ) pentru inculpatul ...pentru a fi avute în vedere la soluţionarea cauzei (filele 153-159).

De asemenea, avocat .., în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul ..., și avocat ..., în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul ..., au formulat cereri prin care au solicitat majorarea onorariului având în vedere durata dosarului şi activitatea depusă (filele 160-161).

Analizând întreg materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, precum şi înscrisurile depuse în faza judecăţii, tribunalul a reținut următoarele:

Cu privire la modalitatea de sesizare a organelor de urmărire penală, instanța a constatat că, prin plângerea din 06.11.2018, persoana vătămată ...a sesizat faptul că, în noaptea de 05/06.11.2018, persoane necunoscute i-au spart geamul portierei de pe partea ”dreapta – faţă” a autoturismului proprietate personală, fiindu-i sustrase un portofel care conținea 2 carduri bancare emise de Raiffeisen Bank, având ataşate codurile PIN, un card bancar emis de CEC Bank, o legitimaţie - auto şi suma de 200 lei.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța a constatat că, la data de 05.11.2018, în jurul orelor 23:00, persoana vătămată ..., din oraş .., jud. .., s-a deplasat la locul de muncă din cadrul S.... SA - ..., situat pe raza comunei .., sat .., jud. .., cu autoturismul proprietate personală marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare .., pe care l-a parcat pe marginea drumului, lângă punctul de întoarcere al benzii transportoare T101C.

În data de 06.11.2018, în jurul orelor 01:00, inculpaţii ... ( minor la acea dată, în vârstă de 17 ani ), ..., ...şi ...s-au întâlnit în barul Sc ... Srl, situat în centrul satului .., comuna .., judeţul .., unde au luat hotărârea de a se plimba pe raza localităţii cu autoturismul inculpatului ..., marca Ford Mondeo, de culoare gri, cu numărul de înmatriculare ....

Astfel, inculpații s-au deplasat cu autoturismul inculpatului ... până în satul .., unde au pătruns pe drumul de acces spre cariera de cărbune şi au oprit lângă autoturismul persoanei vătămate care se afla parcat în apropierea benzii transportoare T101C.

În aceste împrejurări, inculpatul ...a solicitat inculpatului ... o șurubelniță, pe care, la indicațiile acestuia, a găsit-o în torpedo. Folosindu-se de acest obiect, inculpatul ...a spart prin lovire geamul portierei de pe partea dreaptă - faţă a autoturismului persoanei vătămate, sustrăgând din interiorul acestui autoturism un portofel proprietatea persoanei vătămate ....

Din declarațiile inculpaților rezultă că, în timp ce inculpatul ...a spart geamul autoturismului, inculpaţii ... şi ... au asigurat paza, iar inculpatul  ... a  rămas la  volanul autoturismului cu care veniseră, având motorul pornit.

Instanța a constatat că portofelul sustras conţinea un card bancar Raiffeisen Bank emis pe numele persoanei vătămate ..., un card bancar Raiffeisen Bank emis pe numele soţiei acestuia ..., un  bilet  pe care erau consemnate codurile PIN ale celor două carduri bancare Raiffeisen Bank, un card bancar emis de CEC Bank, un card comercial, o legitimaţie - auto şi suma de 200 de lei.

 De asemenea, instanța a constatat, după comiterea infracțiunii de furt, inculpații au părăsit locul faptei cu autoturismul condus de inculpatul .... În timpul deplasării, inculpatul ...a verificat conţinutul portofelului, arătând celorlalţi inculpați cardurile bancare şi codurile PIN, în aceste împrejurări inculpații luând hotărârea de a retrage bani de pe cardurile bancare existente în portofel.

Astfel, inculpații s-au deplasat la sediul Primăriei ..., unde se afla instalat un bancomat, însă nu au reuşit să efectueze operațiuni de retragere, inculpatul ...constatând că bancomatul nu se află în stare de funcționare, fapt care i-a determinat să-și continue deplasarea până în orașul ..., la volanul autoturismului urcând inculpatul ....

  Conform imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, inculpații au ajuns pe strada Prieteniei și au oprit autoturismul în parcarea din dreptul Sc ... Srl, după care au mers spre sediul Raiffeisen Bank, unde se afla un ATM bancar, și, întrucât acest bancomat era defect, au luat hotărârea de a merge la un alt bancomat, deplasându-se pe jos până la ATM-ul Băncii ..., situat pe bulevardul Minerilor, din oraşul .., judeţul ....

De această dată, inculpatul ...a introdus în bancomat cardul bancar emis pe numele persoanei vătămate ...și a efectuat 4 operaţiuni de retragere numerar, în sumă de câte 900 lei fiecare, în total fiind retrasă de pe acest card suma de 3.600 lei.

De asemenea, inculpatul ...a introdus în același bancomat cardul bancar emis pe numele persoanei vătămate ...și a efectuat 4 operaţiuni de retragere numerar, în sumă de câte 900 lei fiecare, în total fiind retrasă de pe acest card suma de 3.600 lei.

Instanța a costatat că inculpatul ...a efectuat operațiunile de retragere folosind codurile PIN dictate de inculpatul ..., în timp ce inculpaţii ...și ... au asigurat paza în imediata apropiere, aceste momente fiind surprinse de camerele de supraveghere amplasate în exteriorul unităţii bancare.

Ulterior, inculpații au părăsit zona cu același autoturism, deplasându-se pe DJ 674 Vlăduleni până când au oprit pe un pod din apropierea gării, unde inculpatul ..., la indicaţiile inculpatului ..., a aruncat în râul Jiu portofelul împreună cu cardurile şi documentele persoanelor vătămate. Apoi, inculpații au continuat deplasarea până au ajuns pe uliţa sătească din comuna .., sat .., judeţul .., din apropierea domiciliului inculpatului ....

În timp ce se aflau în autoturism, inculpații au împărțit sumele de bani retrase din bancomat ( 7.200 lei ), precum și suma sustrasă din portofel ( 200 lei ). Din sumele de bani care le-au revenit, inculpații și-au cumpărat diverse bunuri, după cum urmează: inculpatul ... a cumpărat un autoturism marca Renault de la inculpatul .., diferenţa cheltuind-o pe ţigări, băuturi şi la jocurile de noroc, inculpatul ... a achiziţionat un moto-fierăstrău şi un polidisc, diferenţa cheltuind-o la jocurile de noroc, inculpatul ...a cumpărat articole de îmbrăcăminte, iar diferenţa a cheltuit-o pentru deplasarea în Italia, în timp ce inculpatul ...a cheltuit întreaga sumă de bani pe ţigări, băuturi şi la jocurile de noroc.

Conform declarației dată în cursul urmăririi penale de persoana vătămată ..., instanța a costatat că prejudiciul cauzat în dauna acestuia este în valoare totală de 4200 lei, reprezentând contravaloarea pagubei cauzate prin distrugerea geamului autoturismului, ca urmare a comiterii infracțiunii de furt ( suma de bani sustrasă și contravaloarea portofelului ), și ca urmare a operațiunilor de retragere banilor de pe card.

O parte însemnată din această sumă de bani a fost recuperată în faza de urmărire penală de la inculpaţii ...şi ..., care i-au plătit persoanei vătămate ...contravaloarea prejudiciului rezultat din fapta de furt ( suma de 600 lei ), cât şi o parte din suma ce i-a fost retrasă de pe card ( suma de  3.200 lei ), rămânând  nerecuperată doar suma de 400 lei. Pentru acest motiv, persoana vătămată ...s-a împăcat cu inculpaţii ...şi ..., încă din faza de urmărire penală.

În ce privește prejudiciul cauzat în dauna persoanei vătămate ..., în valoare de 3.600 lei, sumă ce i-a fost retrasă de pe cardul bancar, instanța a constatat că nu a fost reparat în cursul urmăririi penale.

În cele din urmă prejudiciul cauzat celor două persoane vătămate a fost recuperat integral în cursul judecății, inculpatul ...plătind suma de 2500 lei, conform declaraţiei notariale autentificate sub nr. ... din 20.05.2021 ( fila 96 dosar instanță ), în timp ce inculpatul ... a achitat suma de 2700 lei, conform declaraţiei notariale autentificată sub nr. .. din 02.09.2021 ( fila 103 dosar instanță ), persoanele vătămate ...şi ...declarând că nu mai au pretenții de natură civilă, arătând că s-au împăcat cu inculpații.

Situația de fapt descrisă anterior a rezultat din declarațiile persoanelor vătămate care se coroborează cu extrasele de cont emise de ..., din care reiese că în data de 06.11.2018 din contul de card al fiecărei persoane vătămate au fost efectuate câte 4 retrageri de numerar în sumă de 900 lei fiecare.

Împrejurarea că inculpații sunt autorii infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată rezultă din declarațiile lor, aceștia recunoscând în totalitate comiterea faptelor astfel cum au fost descrise în rechizitoriu.

De asemenea, elemente de fapt cu valoare probatorie ce se coroborează cu probele indicate anterior rezultă și din declarația martorei .., mama inculpatului ..., care, în seara de 06.11.2018, a observat autoturismul cumpărat de fiul său cu banii obținuți din comiterea faptei.

În cele din urmă, deosebit de relevante sunt imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate la Sc ... Srl, ... şi ..., precum și procesele-verbale de vizualizare şi planşele fotografice, din care rezultă clar că inculpații au acționat împreună, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, necontestat de inculpați, demonstrând fără dubii că faptele reținute în actul de sesizare au existat și au fost comise de inculpați cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

În drept, s-a apreciat că  faptele inculpatului ..., constând în aceea că, în data de  06.11.2018, pe timp de noapte, împreună cu ceilalţi doi inculpaţi, dintre care unul minor, l-a ajutat pe inculpatul .. să sutragă prin efracţie din autoturismul persoanei vătămate ...un portofel conţinând suma de 200 lei şi carduri bancare, după care, ajutat fiind de ceilalţi trei inculpaţi, dintre care unul minor, a procedat personal la accesarea în mod ilegal a unui ATM bancar, de câte 4 ori cu fiecare din cele două carduri bancare emise persoanelor vătămate ... şi .., retrăgând câte 900 lei la fiecare operaţiune, totalizând astfel suma de 7.200 lei, cauzând celei dintâi persoane vătămate un prejudiciu de 4.200 lei ( din care 600 lei reprezintă  paguba  urmare furtului prin efracţie ) şi celeilalte un prejudiciu de 3.600 lei, întrunesc elementele  constitutive ale infracţiunilor de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 alin. l rap. la  art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C. pen., efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă  continuată,  prev.  de  art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a  câte 4  acte  materiale ) și acces ilegal la un sistem  informatic în forma  agravată şi continuată, prev. de  art. 360 alin. 1 și 3 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a câte 4 acte  materiale ), aflate în concurs formal şi real, cu aplic. art. 38 alin. l  şi  2 şi  art. 77  lit. a şi d C.pen;

 De asemenea, faptele inculpatului ..., constând  în aceea că, în  data de  06.11.2018, împreună cu ceilalţi doi inculpaţi, dintre care unul minor, l-a ajutat pe inculpatul ...la accesarea în mod ilegal a unui ATM bancar de câte 4 ori cu fiecare din cele  două carduri bancare emise persoanelor vătămate ... şi ...şi la retragerea a câte 900 lei la fiecare operaţiune, totalizând  astfel  suma de 7.200 lei, cauzând celei dintâi persoane vătămate un prejudiciu de 4.200 lei ( din care 600 lei reprezintă paguba urmare furtului prin efracţie ) şi celeilalte un prejudiciu de 3.600 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor  de complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare în mod  fraudulos, în formă continuată,  prev. de art. 48 alin. l rap. la art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a  câte 4 acte  materiale ), complicitate la acces ilegal  la un sistem informatic în forma  agravată şi  continuată, prev. de art. 48 alin. l  rap. la  art. 360 alin. 1 și 3 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a câte 4 acte  materiale ), aflate în concurs formal şi real, cu aplic. art. 38 alin. 1 şi 2 şi art. 77  lit. a şi d  C.pen.

De asemenea, faptele inculpatului ... ( minor la data comiterii faptelor), constând în aceea că, în  data de  06.11.2018, pe  timp  de noapte, împreună cu ceilalţi doi inculpaţi majori, l-a ajutat pe inculpatul ...la sustragerea prin efracţie din autoturismul persoanei vătămate  ...a unui portofel conţinând  suma de 200 lei şi carduri bancare, după care, împreună cu ceilalţi doi inculpaţi majori, l-a ajutat pe inculpatul ...la  accesarea în mod ilegal a unui ATM bancar de câte  4 ori cu fiecare din cele două carduri bancare emise persoanelor vătămate ... şi ...şi la retragerea a câte 900 lei la  fiecare operaţiune, totalizând astfel suma de 7.200 lei, cauzând celei dintâi persoane vătămate un prejudiciu de 4.200 lei ( din care 600 lei reprezintă paguba urmare furtului prin efracţie) şi celeilalte un prejudiciu de 3.600 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.pen., complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în  formă  continuată, prev. de art. 48  alin. l  rap. la  art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen. ( 2 infracţiuni a  câte 4  acte  materiale ), complicitate la  acces ilegal la un sistem  informatic în forma  agravată şi continuată, prev. art.  48  alin. l  rap. la art. 360 alin. 1 și 3 C.pen. cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen. ( 2 infracţiuni a  câte 4  acte materiale), aflate în concurs  formal şi real, cu aplicarea  art. 38 alin. 1 şi 2 art. 77 lit. a  C.pen. și art. 113 alin. 3 C.pen.

Faptele inculpatului ..., constând în aceea că, în  data de  06.11.2018, împreună cu ceilalţi doi inculpaţi, dintre care unul minor, l-a ajutat pe inculpatul ...la accesarea în mod ilegal a unui ATM  bancar de câte  4 ori cu fiecare din cele două carduri bancare emise persoanelor vătămate ... şi ...şi la retragerea a câte  900 lei la  fiecare operaţiune, totalizând  astfel  suma  de 7.200 lei, cauzând  celei dintâi persoane vătămate un prejudiciu  de 4.200 lei ( din care 600 lei reprezintă  paguba  urmare  furtului prin efracţie ) şi celeilalte un prejudiciu de 3.600 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de  complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare în mod  fraudulos, în formă continuată,  prev. de art. 48 alin. l rap. la art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a  câte 4 acte  materiale ), complicitate la acces ilegal la un sistem informatic în forma agravată şi  continuată, prev. de art. 48 alin. l  rap. la  art. 360 alin. 1 și 3 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a  câte 4 acte  materiale ), aflate în concurs formal şi  real,  cu aplic. art. 38 alin. 1 şi 2 şi art. 77 lit. a şi d  C.pen.

Inculpații au recunoscut săvârşirea faptelor în modalitatea descrisă în actul de sesizare, prima instanţă admiţând cererile formulate de aceștia privind judecarea cauzei conform procedurii simplificate, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, iar inculpații au declarat că recunosc în totalitate faptele reţinute în sarcina lor, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi.

În consecinţă, fiind demonstrată vinovăţia inculpaților prima instanţă a aplicat dispoziţiile legale privind tragerea la răspundere penală, în raport de încadrarea juridică a faptelor.

În ce privește infracțiunea de complicitate la furt calificat prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin.1 lit. b și d C.pen., reținută în sarcina inculpaților ...și ..., în baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen. cu referire la art. 16 alin. 1 lit. g C.pr.pen., s-a dispus  încetarea procesului, deoarece a intervenit împăcarea părților, la dosar existând în acest sens declarațiile persoanelor vătămate ...şi ..., precum și declarațiile celor doi inculpați.

În cazul acestei infracțiuni sunt aplicabile dispozițiile art. 231 alin. 2 C.pen., în varianta în vigoare la data comiterii faptelor ( 06.11.2018 ), care  prevedeau că, în cazul faptelor prevăzute la art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), împăcarea părților înlătură răspunderea penală. Chiar dacă aceste dispoziții legale nu mai sunt prevăzute în noul cod penal, acestea trebuie aplicate în temeiul art. 5 Cod penal, fiind mai favorabile.

În ce privește celelalte infracțiuni, prima instanţă a reţinut că la stabilirea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților majori a ținut cont de criteriile prev. de art. 74 C.pen., dispozițiile din partea generală a Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială reduse conform dispoziţiilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen. În cazul inculpatului ..., care la data comiterii faptelor avea vârsta de 17 ani, se vor aplica regulile privind regimul răspunderii penale a minorului prev. de art. 113 și urm. C.pen.

Pentru toți inculpații, instanța a avut în vedere gravitatea faptelor ce rezultă din împrejurarea că au avut ca rezultat producerea unui prejudiciu material în dauna persoanelor vătămate, pericolul social al faptelor fiind amplificat și de circumstanța agravantă prev. de art. 77 lit. a C.pen., faptele fiind comise de trei sau mai multe persoane împreună. De asemenea, în cazul inculpaților majori s-a apreciat în raport și de circumstanța agravantă prev. de art. 77 lit. d C.pen.,  având în vedere că au comis faptele împreună cu un minor.

Cu toate acestea, trebuie reținut că toți inculpații au avut o atitudine procesuală sinceră, recunoscând comiterea faptelor, și au contribuit substanțial la repararea prejudiciului achitând sume consistente de bani pentru a se împăca cu persoanele vătămate.

În raport de toate aceste criterii, în cazul inculpaților majori s-au aplicat pedepse cu închisoarea a căror durată a fost orientată spre limita minimă prevăzută de lege, iar în cazul inculpatului minor s-a aplicat o măsură educativă aptă să producă efecte benefice asupra conduitei sale, astfel încât în viitor inculpatul să nu mai comită infracțiuni.

Totodată, în cazul inculpaților ... și ...,  prima instanţă a ţinut cont de perseverența infracțională manifestată de inculpați după comiterea faptelor, din cazierul judiciar rezultând că ulterior au comis noi infracțiuni pentru care au fost trași la răspundere penală în alte cauze.

Drept urmare, instanța le-a aplicat inculpaților ... și ... un tratament sancționator mai aspru în raport cu ceilalți doi inculpați, respectiv ...și ..., care, după comiterea faptelor au dat dovadă de un comportament corespunzător în societate în sensul că nu au mai săvârșit alte infracțiuni, astfel cum rezultă din cazierul judiciar.

De asemenea, prima instanță nu a reținut în favoarea inculpatului ... circumstanţa atenuantă, prev. de dispoziţiile art. 75 alin. 2 lit. a  C.pen., susţinerile formulate în apărare de apărătorul inculpatului fiind nefondate, deoarece împrejurarea că inculpatul a despăgubit persoanele vătămate nu echivalează cu faptul depunerii de eforturi pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, ci descrie comportamentul firesc al oricărui individ care a comis o faptă ilicită de a repara de bună voie prejudiciul cauzat, această împrejurare urmând a fi avut în vedere la individualizarea pedepsei.

Cu privire la latura civilă, analizând declarațiile notariale depuse la dosar de părțile civile ...şi ..., prin care au arătat că au primit sumele de bani solicitate în vederea reparării prejudiciului și s-au împăcat cu inculpații, precum și declarațiile date de inculpați în fața organelor judiciare, care au recunoscut că au achitat sumele de bani solicitate și s-au împăcat cu părțile civile, văzând și declarațiile date în fața instanței de cele două părți civile, care au arătat că nu mai au pretenții civile, prima instanță a luat act că prejudiciul cauzat părților civile ...şi ...a fost recuperat în integralitate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi inculpaţii ...şi ....

În motivarea apelului parchetul a arătat că în mod greşit instanţa de judecată a soluţionat latura civilă, întrucât nu a obligat şi persoanele vătămate - părţi civile ...şi ...la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmare a împăcării acestora cu inculpaţii ...şi ... în privinţa infracţiunii de complicitate la furt calificat.

S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.

În privinţa infracţiunii de complicitate la furt calificat, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 228 alin. 1 - art. 229 alin.l lit. b şi d C.pen., reţinută în sarcina inculpaţilor ...şi ...,  în baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen. cu referire la art. 16 alin. 1 lit. g C.pr.pen., s-a dispus încetarea procesului, deoarece a intervenit împăcarea părţilor.

Instanţa a reţinut că în cazul acestei infracţiuni, sunt aplicabile dispoziţiile art. 231 alin. 2 C.pen., în varianta în vigoare la data comiterii faptelor (06.11.2018), care prevedeau că, în cazul faptelor prevăzute la art. 229 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Chiar dacă aceste dispoziţii legale nu mai sunt prevăzute în noul cod penal, acestea trebuie aplicate în temeiul art. 5 Cod penal, fiind mai favorabile.

În cauză, instanţa a menţionat că a fost depusă declaraţia notarială autentificată sub nr. .. din 20.05.2021 (fila 96 dosar instanţă) din partea părţii civile ..., prin care a arătat pe proprie răspundere, în faţa notarului, că a primit de la numitul ...suma de 2500 lei, că îşi retrage plângerea formulată, întrucât s-a împăcat cu acesta, nu mai are niciun fel de pretenţii civile sau penale şi este de acord cu stingerea litigiului.

De asemenea, la rândul său, inculpatul ...a declarat în faţa instanţei că s-a împăcat cu partea civilă ..., a fost prezent la notarul public, unde i-a plătit părţii civile suma de 2500 lei, declaraţia inculpatului fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei la fila 98.

Tot în faţa instanţei, a fost depusă declaraţia notarială autentificată sub nr. .. din 02.09.2021 (fila 103 dosar instanţă) din partea părţii civile ..., care a declarat pe proprie răspundere că s-a împăcat şi cu inculpatul ..., de la care a primit suma de 2700 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat, fapte pentru care nu se mai constituie parte civilă şi nu mai are pretenţii de natură penală sau civilă faţă de inculpatul ... şi nu mai solicită continuarea procesului.

Totodată, s-a constatat că inculpatul ... a declarat în faţa instanţei că s-a împăcat cu partea civilă ..., a fost prezent la notarul public, unde i-a plătit părţii civile suma de 2700 lei, declaraţia inculpatului fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei la fila 104.

Fiind prezente la termenul de judecată din data de 20.10.2021, numiţii ...şi ..., care se constituiseră părţi civile din cursul urmăririi penale, au arătat că nu se mai constituie părţi civile în cauza de faţă şi nu mai au pretenţii de natură penală sau civilă faţă de toţi inculpaţii, precizând că s-au împăcat cu aceştia.

Analizând declaraţiile notariale depuse la dosar de părţile civile ...şi ..., prin care au arătat că au primit sumele de bani solicitate în vederea reparării prejudiciului şi s-au împăcat cu inculpaţii, precum şi declaraţiile date de inculpaţi în faţa organelor judiciare, care au recunoscut că au achitat sumele de bani solicitate şi s-au împăcat cu părţile civile, văzând şi declaraţiile date în faţa instanţei de cele două părţi civile, care au arătat că nu mai au pretenţii civile, instanţa a luat act că prejudiciul cauzat părţilor civile ...şi ...a fost recuperat în integralitate, iar în baza art. 274 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., a obligat inculpaţii la plata a câte 2000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare "datorate statului, în care sunt incluse cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale.

Procedând în acest mod, instanţa de judecată nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 275 alin (1) pct. 2 lit. d C.p.p. conform cărora cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de către inculpat şi persoana vătămată, în caz de împăcare.

Astfel, obligând pe fiecare dintre inculpaţi - inclusiv pe inculpaţii ...şi ...- la plata a câte 2000 lei cu. titlu de cheltuieli judiciare datorate statului, în care au fost incluse şi cheltuielile .. efectuate în cursul urmăririi penale, fară a fi obligate la o parte din aceste cheltuieli judiciare şi persoanele vătămate ...şi ...- care au avut calitatea de părţi civile în prezenta cauză - instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre nelegală.

Inculpatul ..., în cuprinsul declaraţiei de apel de la fila 5, a criticat încadrarea juridică a faptelor, solicitând aplicarea deciziei 368/2017 a CCR.

Inculpatul ...nu a depus motive de apel, apelul fiind susţinut oral cu ocazia dezbaterilor.

În cursul judecăţii apelului a fost audiat inculpatul ..., declaraţia fiind consemnată şi ataşată la dosar.

Inculpatul ..., deşi legal citat – fila 54 dosar apel – nu s-a prezentat la instanţă pentru a fi audiat. Din procesul verbal de imposibilitate a executării mandatului de aducere rezultă că inculpatul a plecat în Anglia.

Inculpatul ..., prezent la termenul din 23.03.2022 prin videoconferinţă, a solicitat acordarea unii termen pentru angajare avocat. Pentru termenul din 04.05.2022, a primit citaţia la locul de deţinere, semnând personal dovada – fila 52 dosar apel.

La data de 03.05.2022, inculpatul ...a fost pus în libertate din Penitenciarul Târgu Jiu. Curtea a constatat că, prin semnarea dovezii de îndeplinire a procedurii de citare şi având în vedere că la data şedinţei inculpatul fusese pus în libertate, a avut termen în cunoştiinţă pentru termenul din 04.05.2022, când nu s-a prezentat în vederea audierii.

Instanţa de apel a dispus întocmirea referatului de evaluare cu privire la inculpatul ... – minor la data faptelor.

Analizând motivele de apel invocate cât şi hotărârea primei instanţe, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit dispoziţiilor art. 417 şi următoarele C.p.p., constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 479/P/2018 din 30.10.2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au fost trimişi în judecată inculpaţii:

- ..., pentru săvârşirea  infracţiunilor  prev. de art. 48 alin. l rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.pen., art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a  câte 4  acte  materiale ), art. 360 alin. 1 și 3 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a  câte 4  acte  materiale ), cu aplic. art. 38 alin. l  şi  2 şi art. 77  lit. a şi d C.pen.

- ... (minor  la data  comiterii faptelor), pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b și d C.pen., art. 48 alin. l rap. la art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a câte 4 acte  materiale), art. 48 alin. l rap. la art. 360 alin. 1 și 3 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a câte 4  acte materiale ),  toate cu aplicarea  art. 38 alin. 1 şi 2 art. 77 lit. a  C.pen. și art. 113 alin. 3 C.pen.;

- ..., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 48 alin. l rap. la art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a câte 4  acte  materiale), art. 48  alin. l rap. la art. 360 alin. 1 și 3 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a câte 4  acte  materiale), cu aplic. art. 38 alin. l  şi  2 şi  art. 77  lit. a şi d C.pen.;

- ..., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 48 alin. l  rap. la art. 250 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a câte 4 acte materiale ), art. 48 alin. l rap. la art. 360 alin. 1 și 3 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. ( 2 infracţiuni a câte 4 acte  materiale ), cu aplic. art. 38 alin. l  şi  2 şi  art. 77  lit. a şi d C.pen.

În cursul judecăţii în primă instanţă, inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, solicitând aplicarea procedurii abreviate de judecare a cauzei.

Cu privire la infracţiunile de furt, a intervenit împăcarea între inculpaţii ...şi ....

Soluţionând cauza în fond, Tribunalul a reţinut, în mod corect, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, însuşite de inculpaţi, că la data de 06.11.2018, pe timp de noapte, inculpatul ..., ajutat fiind de ceilalți trei inculpați dintre care unul minor ( ...), a sustras prin efracţie din autoturismul persoanei vătămate ...un portofel conţinând suma de 200 lei şi două carduri bancare emise persoanelor vătămate ...şi ....

Cu privire la infracţiunile de furt, a intervenit împăcarea între inculpaţii ...şi ... şi persoanele vătămate.

Ulterior comiterii faptei de furt, inculpatul ..., ajutat fiind de ceilalți inculpați, a procedat personal la accesarea în mod ilegal a unui ATM bancar de câte 4 ori cu fiecare din cele două carduri bancare emise persoanelor vătămate ...şi ...şi a retras câte 900 lei la fiecare operaţiune, totalizând astfel suma de 7.200 lei.

 Referitor la motivele de apel ale inculpatului ...cu privire la încadrarea juridică a faptelor, Curtea le constată fondate, fiind de altfel, incidente şi în cazul inculpaţilor Puiu şi Romanescu (acesta din urmă fiind vizat de apelul parchetului declarat în favoare).

Prin Decizia nr. 368/2017, Curtea Constituţională a admis excepția de neconstituționalitate şi a constatat că sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv“ din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională.

Pentru pronunţarea acestei soluţii, Curtea a reţinut că sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv“ din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, care impune condiția unității subiectului pasiv în cazul infracțiunii continuate, creează discriminare în cadrul aceleiași categorii de persoane care săvârșesc la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție cu privire la egalitatea cetățenilor în fața legii.

Curtea a reţinut că apărarea prin mijloace de drept penal a ordinii constituționale ține de competența Parlamentului, dar intră în atribuțiile Curții Constituționale verificarea modului în care politica penală configurată de legiuitor se reflectă asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, în vederea respectării unui just echilibru în raport cu valoarea socială ocrotită.

Consecința constatării de către Curte a neconstituționalității sintagmei „și împotriva aceluiași subiect pasiv“ din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal este, practic, revenirea la soluția adoptată de practica judiciară sub reglementarea Codului penal din 1969, în sensul existenței unei compatibilități limitate între infracțiunea continuată și pluralitatea de subiecți pasivi, compatibilitate ce urmează a fi reținută de la caz la caz de instanțele judecătorești, în virtutea rolului constituțional al acestora de a asigura înfăptuirea justiției.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de apel constată că în cauză se impunea schimbarea încadrării juridice a faptelor, astfel cum s-a dispus prin încheierea de şedinţă din data de 04.05.2022, întrucât atât accesarea sistemelor informatice, cât şi retragerile de numerar, deşi privesc cardurile a doi proprietari – 2 subiecţi pasivi – faţă de împrejurările de loc şi timp, şi având în vedere ritmicitatea acţiunilor ce reprezintă elementele materiale ale infracţiunilor prev. de art. 250 şi 360 C.p., în cauză se impune a fi reţinută forma continuată constituită din 8 acte materiale.

Întrucât în cauză este un motiv de nelegalitate a sentinţei apelate, problemă ce vizează şi pe inculpatul ... – care nu a declarat apel în cauză, în baza art. 419 C.p.p., vor fi extinse efectele apelurilor declarate şi asupra acestuia din urmă.

Conform art. 419 C.p.p., instanța de apel examinează cauza prin extindere si cu privire la părțile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se refera, putând hotărî si in privința lor, fără sa poată crea acestor părți o situație mai grea.

Efectul extensiv reprezintă o excepție de la puterea de lucru judecat, de la caracterul executoriu de care se bucură hotărârile judecătorești odată rămase definitive, față de părțile care nu au declarat apel, deoarece, în mod excepțional, instanța de apel poate modifica hotărârea și în ceea ce le privește pe acestea.

Consecinţa extinderii apelului este schimbarea încadrării juridice în mod corespunzător şi cu privire la faptele reţinute în sarcina inculpatului ... pentru argumentele expuse anterior în cuprinsul prezentei decizii.

Reconfigurând încadrările juridice ale faptelor cu care instanţa a fost sesizată, Curtea va aplica în mod corespunzător pedepse, respectiv va stabili o măsură educativă faţă de inculpatul minor, pentru cele două infracţiuni prev. de art. 250 C.p., respectiv 360 C.p., în forma autoratului, respectiv complicităţii, fiecare dintre ele cu 8 acte materiale.

Având în vedere în vedere disp. art. 418 C.p.p., precum şi faptul că apelul parchetului a fost declarat în favoarea inculpaţilor .. şi .., instanţa nu se poate orienta spre pedepse mai mari decât cele aplicate de instanţa de fond – stabilite spre minimul prevăzut de lege, şi nici nu poate aplica inculpatului ... o măsură educativă mai aspră, urmând ca sancţiunile de drept penal să fie aplicate în raport de cele stabilite de instanţa de fond.

De asemenea, este fondat apelul declarat de parchet vizând obligarea persoanelor vătămate la plata cheltuielilor judiciare în raport de soluţia de încetare a procesului penal, urmare a împăcării, astfel cum impun disp. art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d C.p.p.

Cu privire la solicitările incuplaţilor .. şi .., formulate de apărătorii din oficiu, în sensul dispunerii amânării aplicării pedepsei, Curtea constată că disp. art. 83 alin. 2 C.p. interzic această modalitate de individualizare în condiţiile în care pedeapsa prevăzută de lege este de 7 ani sau mai mare, situaţie incidentă în cauză.

Cu privire la aspectele invocate de avocatul ales al inculpatului ... în cuprinsul concluziilor scrise, în sensul reţinerii disp. art. 75 alin. 2 lit. a C.p., Curtea reţine că această circumstanță atenuantă juridiciară nu poate fi reţinută în cauză.

Astfel, Curtea constată că achitarea benevolă a pagubei produse persoanelor vătămate nu conduce la diminuarea sau înlăturarea consecinţelor infracţiunilor prev. de art. 250 şi art. 360 C.p., acestea având ca obiect juridic protecţia relaţiilor sociale de a căror bună desfăşurare depinde utilizarea legitimă a instrumentelor de plată electronice, respectiv a relaţiilor sociale care vizează integritatea și inviolabilitatea sistemelor informatice, consecinţele acestor infracţiuni nefiind înlăturate prin returnarea sumei de bani sustrase de la persoanele vătămate.

Pentru motivele expuse mai sus, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p., se vor admite apelurile declarate de apelanţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, ...şi ....

În baza art. 419 C.p.p., vor fi extinse efectele apelurilor declarate de inculpaţii ...şi ...asupra inculpatului ....

Va fi desfiinţată în parte s.p. nr. 20/2022 a Tribunalului Gorj şi rejudecând,

Vor fi descontopite pedepsele rezultante în pedepsele componente.

Se va constata că prin încheierea de şedinţă din data de 04.05.2022 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor:

-Pentru inculpatul ...- din art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (2 infracţiuni a câte 4 acte materiale), art. 360 alin. 1 şi 3 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (2 infracţiuni a câte 4 acte materiale) şi art. 77 lit. a şi d C.penal într-o singură infracţiune prev. de art. 250 alin. 1 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale) şi o singură infracţiune prev. de art. 360 alin. 1, 3 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale), cu apl. art. 77 lit. a, d C.p.

-Pentru inculpatul ... - din art. 48 al. 1 rap. la art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplic. art.35 alin. 1 Cod Penal (2 infracţiuni a câte 4 acte materiale), art. 48 al. 1 rap. la art. 360 alin. 1 şi 3 Cod Penal cu aplic. art.35 alin. l Cod Penal (2 infracţiuni a câte 4 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin 1, 2 art. 77 lit. a Cod Penal şi art. 113 alin. 3 Cod penal, într-o singură infracţiune prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la 250 alin. 1 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale) şi o singură infracţiune prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 360 alin. 1, 3 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale), cu apl. art. 77 lit. a şi art. 113 C.p.

- Pentru inculpatul ... din art. 48 al. 1 rap. la art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (2 infracţiuni a câte 4 acte materiale), art. 48 al. 1 rap. la art. 360 alin. l şi 3 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. l Cod Penal (2 infracţiuni a câte 4 acte materiale), şi art. 77 lit. a şi d C.penal, într-o singură infracţiune prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la 250 alin. 1 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale) şi o singură infracţiune prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 360 alin. 1, 3 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale), cu apl. art. 77 lit. a, d C.p.

 În baza art. 386 C.p.p., se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului ... din două infracţiuni prev. 48 alin. 1 rap art. 250 alin. 1 C.p. şi două infracţiuni prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 360 alin. 1, 3 C.p., ambele cu apl. art. 35 alin. 1 C.p., într-o singură infracţiune prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 250 alin. 1 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale) şi o singură infracţiune prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 360 alin. 1, 3 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale).

1.În baza art. 250 alin. 1 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. cu apl. art. 77 lit. a, d C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p., va fi condamnat inculpatul ...la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. (8 acte materiale)

În baza art. 360 alin. 1, 3 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 lit. a, d C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p., va fi condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. (8 acte materiale)

În baza art. 38-39 alin. 1 lit. b C.p., vor fi contopite pedepsele în pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare la care adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsa, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În baza art. 91 C.pen., se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilește un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen.

În baza art. 93 alin. 1 C.pen., va fi obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. a) C.pen., se va impune inculpatului să urmeze un curs de calificare profesională

În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei .., jud. .. sau în cadrul Liceului Tehnologic .., jud. .., pe o perioadă de 90 de zile.

În baza art. 91 alin. 4 C.pen., se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei.

Se va constata că inculpatul a fost reţinut pentru 24 ore de la 12.11.2018 până la 13.11.2018.

2.În baza art. 48 alin. 1 rap. la art. 250 alin. 1 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. cu apl. art. 77 lit. a, d C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p., instanţa va condamna pe inculpatul ...la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. (8 acte materiale)

În baza art. 48 alin. 1 rap. la art. 360 alin. 1, 3 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 lit. a, d C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p., va condamna acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. (8 acte materiale)

În baza art. 40, 38-39 alin. 1 lit. b C.p., vor fi contopite pedepsele aplicate în cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr. 26/2020 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti definitivă prin d.p. nr. 1641/2020 a Curţii de Apel Craiova în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care se va adăuga 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 10 luni închisoare, inculpatul ...urmând a executa pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 72 C.p. şi art. 40 alin. 3 C.p., se va deduce din pedeapsa rezultantă durata reţinerii de 24 ore de la 12.11.2018 la 13.11.2018 şi perioada executată (inclusiv perioada arestării în vederea extrădării) de la 15.07.2021 la 03.05.2022.

3.În baza art. 124 C.p., va fi instituită faţă de inculpatul ... măsura educativă a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de 8 luni pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 250 alin. 1 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale) şi art. 48 alin. 1 rap. la art. 360 alin. 1, 3 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale), cu apl. art. 113 C.p., art. 77 lit. a C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p.

În baza art. 130 C.p., se va dispune anularea amânării aplicării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 92/2021 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin neapelare la data de 23.02.2021.

În baza art. 582 alin. 3 C.p.p., va fi condamnat inculpatul ... şi se va dispune executarea pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa menţionată mai sus.

În baza art. 129 alin. 1 lit. b C.p., va fi aplicată inculpatului ... pedeapsa de 3 luni închisoare majorată cu ¼ din durata măsurii educative aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute 5 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 72 C.p., se va deduce din pedeapsă durata reţinerii de 24 ore de la 12.11.2018 la 13.11.2018.

4.În baza art. 48 alin. 1 rap. la art. 250 alin. 1 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. cu apl. art. 77 lit. a, d C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p., va fi condamnat inculpatul ... la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. (8 acte materiale)

În baza art. 48 alin. 1 rap. la art. 360 alin. 1, 3 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 lit. a, d C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p., va fi condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. (8 acte materiale)

În baza art. 38-39 alin. 1 lit. b C.p., vor fi contopite pedepsele în pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare la care adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsa, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În baza art. 91 C.pen., se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilește un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen.

În baza art. 93 alin. 1 C.pen., va fi obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. a) C.pen., se va impune inculpatului să urmeze un curs de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei .., jud. .. sau în cadrul Liceului Tehnologic ... jud. .., pe o perioadă de 90 de zile.

În baza art. 91 alin. 4 C.pen., se va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei.

Se va constata că inculpatul a fost reţinut pentru 24 ore de la 12.11.2018 până la 13.11.2018.

Vor fi menţinute soluţiile de încetare a procesului penal dispuse prin sentinţa apelată.

În baza art. 274 C.p.p., vor fi obligaţi inculpaţii ...şi ... la plata sumei de 500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat în cursul urmăririi penale şi judecăţii în primă instanţă.

În baza art. 274 C.p.p., vor fi obligaţi inculpaţii ...şi ... la plata sumei de 450 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat în cursul urmăririi penale şi judecăţii în primă instanţă.

În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d C.p.p., vor fi obligate persoanele vătămate ...şi ...la plata sumei de 50 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.

Vor fi menţinute restul dispozițiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Se va dispune anularea formelor de executare întocmite anterior în cauză cu privire la inculpatul ..., urmând a fi întocmite forme de executare conform prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului, inclusiv onorariile apărătorilor din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p., admite apelurile declarate de apelanţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, ..., fiul lui .. şi .., născut la data de .. în .., jud. .., domiciliat în .., sat .., nr. .., jud. Gorj, posesor al CI seria .. nr. .., CNP-.., şi .., fiul lui .. şi .., născut la data de .., în .., jud. .., domiciliat în .., sat .., nr. .., jud. .., posesor al CI, seria .., nr. .., CNP – ...

În baza art. 419 C.p.p., extinde efectele apelurilor declarate de inculpaţii ...şi ...asupra inculpatului ....

Desfiinţează în parte s.p. nr. 20/2022 a Tribunalului Gorj şi rejudecând,

Descontopeşte pedepsele rezultante în pedepsele componente.

Constată că prin încheierea de şedinţă din data de 04.05.2022 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor:

-Pentru inculpatul ...- din art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (2 infracţiuni a câte 4 acte materiale), art. 360 alin. 1 şi 3 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (2 infracţiuni a câte 4 acte materiale) şi art. 77 lit. a şi d C.penal într-o singură infracţiune prev. de art. 250 alin. 1 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale) şi o singură infracţiune prev. de art. 360 alin. 1, 3 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale), cu apl. art. 77 lit. a, d C.p.

-Pentru inculpatul ... - din art. 48 al. 1 rap. la art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (2 infracţiuni a câte 4 acte materiale), art. 48 al. 1 rap. la art. 360 alin. 1 şi 3 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. l Cod Penal (2 infracţiuni a câte 4 acte materiale), toate cu aplicarea art. 38 alin 1, 2 art. 77 lit. a Cod Penal şi art. 113 alin. 3 Cod penal, într-o singură infracţiune prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la 250 alin. 1 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale) şi o singură infracţiune prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 360 alin. 1, 3 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale), cu apl. art. 77 lit. a şi art. 113 C.p.

- Pentru inculpatul ... din art. 48 al. 1 rap. la art. 250 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal (2 infracţiuni a câte 4 acte materiale), art. 48 al. 1 rap. la art. 360 alin. l şi 3 Cod Penal cu aplic. art. 35 alin. l Cod Penal (2 infracţiuni a câte 4 acte materiale), şi art. 77 lit. a şi d C.penal, într-o singură infracţiune prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la 250 alin. 1 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale) şi o singură infracţiune prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 360 alin. 1, 3 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale), cu apl. art. 77 lit. a, d C.p.

 În baza art. 386 C.p.p., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului ... din două infracţiuni prev. 48 alin. 1 rap art. 250 alin. 1 C.p. şi două infracţiuni prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 360 alin. 1, 3 C.p., ambele cu apl. art. 35 alin. 1 C.p., într-o singură infracţiune prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 250 alin. 1 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale) şi o singură infracţiune prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 360 alin. 1, 3 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale).

A.În baza art. 250 alin. 1 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. cu apl. art. 77 lit. a, d C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul ...la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. (8 acte materiale)

În baza art. 360 alin. 1, 3 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 lit. a, d C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. (8 acte materiale)

În baza art. 38-39 alin. 1 lit. b C.p., contopeşte pedepsele în pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare la care adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsa, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilește un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen.

În baza art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. a) C.pen., impune inculpatului să urmeze un curs de calificare profesională

În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei .., jud. .., sau în cadrul Liceului Tehnologic .., jud. .. pe o perioadă de 90 de zile.

În baza art. 91 alin. 4 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei.

Constată că inculpatul a fost reţinut pentru 24 ore de la 12.11.2018 până la 13.11.2018.

B.În baza art. 48 alin. 1 rap. la art. 250 alin. 1 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. cu apl. art. 77 lit. a, d C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul ...la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. (8 acte materiale)

În baza art. 48 alin. 1 rap. la art. 360 alin. 1, 3 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 lit. a, d C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. (8 acte materiale)

În baza art. 40, 38-39 alin. 1 lit. b C.p., contopeşte pedepsele aplicate în cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin s.p. nr. 26/2020 a Judecătoriei Târgu Cărbuneşti definitivă prin d.p. nr. 1641/2020 a Curţii de Apel Craiova în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 10 luni închisoare, inculpatul ...urmând a executa pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 72 C.p. şi art. 40 alin. 3 C.p., deduce din pedeapsa rezultantă durata reţinerii de 24 ore de la 12.11.2018 la 13.11.2018 şi perioada executată (inclusiv perioada arestării în vederea extrădării) de la 15.07.2021 la 03.05.2022.

C.În baza art. 124 C.p., instituie faţă de inculpatul ..., fiul lui .. şi  .., născut la data de  .. în .., jud. .., domiciliat în .., sat .., nr. .., jud. .. posesor al CI seria .. nr..., CNP – .., măsura educativă a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de 8 luni pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 250 alin. 1 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale) şi art. 48 alin. 1 rap. la art. 360 alin. 1, 3 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. (8 acte materiale), cu apl. art. 113 C.p., art. 77 lit. a C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p.

În baza art. 130 C.p., anulează amânarea aplicării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 92/2021 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin neapelare la data de 23.02.2021.

În baza art. 582 alin. 3 C.p.p., condamnă inculpatul ... şi dispune executarea pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa menţionată mai sus.

În baza art. 129 alin. 1 lit. b C.p., aplică inculpatului ... pedeapsa de 3 luni închisoare pe care o majorează cu ¼ din durata măsurii educative aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute 5 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 72 C.p., deduce din pedeapsă durata reţinerii de 24 ore de la 12.11.2018 la 13.11.2018.

D.În baza art. 48 alin. 1 rap. la art. 250 alin. 1 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p. cu apl. art. 77 lit. a, d C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă pe inculpatul ... la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. (8 acte materiale)

În baza art. 48 alin. 1 rap. la art. 360 alin. 1, 3 C.p. cu apl. art. 35 alin. 1 C.p., art. 77 lit. a, d C.p., art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. (8 acte materiale)

În baza art. 38-39 alin. 1 lit. b C.p., contopeşte pedepsele în pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare la care adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsa, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilește un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen.

În baza art. 93 alin. 1 C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. a) C.pen., impune inculpatului să urmeze un curs de calificare profesională.

În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei .., jud. .. sau în cadrul Liceului Tehnologic .., jud. .., pe o perioadă de 90 de zile.

În baza art. 91 alin. 4 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei.

Constată că inculpatul a fost reţinut pentru 24 ore de la 12.11.2018 până la 13.11.2018.

Menţine soluţiile de încetare a procesului penal dispuse prin sentinţa apelată.

În baza art. 274 C.p.p., obligă pe inculpaţii ...şi ... la plata sumei de 500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat în cursul urmăririi penale şi judecăţii în primă instanţă.

În baza art. 274 C.p.p., obligă pe inculpaţii ...şi ... la plata sumei de 450 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat în cursul urmăririi penale şi judecăţii în primă instanţă.

În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d C.p.p., obligă pe fiecare dintre persoanele vătămate ...şi ...la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Menţine restul dispozițiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Anulează formele de executare întocmite anterior în cauză cu privire la inculpatul ... şi dispune întocmirea formelor de executare conform prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, inclusiv onorariile apărătorilor din oficiu.

Definitivă.

Pronunţată azi, 6 iunie 2022, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.