Contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar. Interpretarea sintagmei „ măsură”.

Decizie 396 din 07.09.2022


Potrivit dispoziţiilor art. 59 alin 5 din Legea nr. 85/2014, debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar.

 Deşi legea insolvenţei nu defineşte conceptul de „ măsură”, notiunea trebuie înteleasă ca desemnând orice decizie/hotarare adoptată de practicianul în insolvenţă, ce îşi produce efectele asupra participanţilor la procedură sau asupra unor drepturi subiective ale unor terţe persoane străine de procedura insolvenţei, legea recunoscând oricărei persoane interesate dreptul de a contesta măsurile luate de lichidatorul judiciar.

Prin sentinţa nr.106/2022 din 03 Mai 2022, pronunţată de Tribunalul Gorj – Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr……., s-a respins contestaţia formulată împotriva raportului de activitate nr. …./16.02.2022 de către contestatoarea creditoare Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice …….

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, creditoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice .. a formulat contestaţie  împotriva raportului de activitate nr. …./16.02.2022. Motivul contestației la raportul de activitate a fost suma pentru care lichidatorul judiciar a înțeles să  formuleze cererea de antrenare a răspunderii administratorului, creditoarea contestatoare apreciind că nu se justifică reducerea sumei, constând în prejudiciu, la 4941 lei.

 Judecătorul sindic a apreciat că acest motiv  excede aspectelor ce pot fi verificate  în cadrul contestației la raportul de activitate al lichidatorului, având în vedere că  aspectele menționate în contestația la raportul de activitate vizează exclusiv cuantumul sumei pentru care s-a formulat cererea de antrenare răspundere administrator, însă acest aspect nu poate fi supus  cenzurii judecătorului sindic, conform art. 59  alin 5 din Legea nr 85/2014.

De asemenea, s-a reţinut că, deși legea insolvenței nu definește conceptul de ,,măsură”, noțiunea  trebuie înțeleasă ca  orice decizie/hotărâre  adoptată de practicianul în insolvență, ce își produce efectele  asupra participanților la procedură sau  asupra unor drepturi subiective ale unor terțe persoane. Judecătorul sindic a apreciat că nu reprezintă o ,,măsură” în sensul dispozițiilor art 59 alin 5 Lege nr 85/2014, cuantumul sumei pentru care lichidatorul judiciar a înțeles să formuleze acțiunea în antrenarea răspunderii administratorului, acestea aspecte urmând a fi analizate exclusiv în respectiva acțiune, ce face obiectul dosarului asociat nr. ….., în care se administrează probe efective care să stabilească dacă sunt întrunite condițiile răspunderii administratorului, inclusiv sub aspectul  cuantumului prejudiciului creat de administrator. Din notele de ședință depuse de către lichidatorul judiciar, s-a reţinut că acesta urmează ca, în dosarul ce are ca obiect antrenare răspundere administrator,  să majoreze  cuantumul  sumei pentru care solicită antrenarea răspunderii.

Împotriva sentinţei a declarat apel la data de 24.05.2022, contestatoarea creditoare ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE …, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivare, apelanta arată că, în mod gresit, instanta de fond a reţinut că prin contestatia formulată, creditoarea AJFP …. nu critică vreo masură dispusă de lichidatorul judiciar în sensul dispozitiilor art. 59 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Mai arată că motivul de critică al Raportului nr. …/16.02.2022 se referă la faptul că lichidatorul judiciar a luat măsura de a formula o precizare a cererii de antrenare, întrucât, iniţial, la formularea acestei cereri, s-a avut în vedere o balanță la aprilie 2018 care nu corespunde cu realitatea. Astfel, arată că motivul pentru care A.J.F.P. … a contestat raportul de activitate nu a fost suma pentru care lichidatorul judiciar a inteles sa formuleze cererea de antrenare, ci masura de a formula o precizare la cererea de antrenare raspundere, reducand suma pentru care s-a solicitat iniţial antrenarea.

De asemenea, apelanta arată că nu este justificată reducerea sumei pentru care s-a solicitat antrenarea, întrucât, masura de a formula această precizare nu a avut în vedere toate documentele existente la dosarul cauzei, respectiv decizia de impunere nr. …/16.07.2018 privind obligatiile fiscale principale aferente diferentelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspectiei fiscale la persoane juridice.

Totodată, solicită ca  instanta de apel să aibă în vedere chiar mentiunile lichidatorului judiciar făcute în cuprinsul raportului nr. …. / 16.02.2022 privind debitoarea SC ……SRL, respectiv "practicianul în insolvență a avut în vedere atunci cand a fost formulată cererea de antrenare o balanță la aprilie 2018, balanță eronată care nu corespunde cu realitatea", de unde rezultă faptul că în această situaţie sunt incidente prevederile art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Prin urmare, apelanta apreciază că instanta de fond a pronunţat o hotărâre greşită în ceea ce priveste respingerea ca nefondată a contestaţiei formulate împotriva Raportului de activitate nr. …. / 16.02.2022, întrucât solicitarea sa a avut in vedere măsurile dispuse de lichidatorul judiciar …… pentru debitoarea SC ……… SRL.

Astfel, apelanta arată că judecatorul sindic a respins neîntemeiat contestaţia formulată, însuşindu-si concluziile lichidatorului judiciar, fără să aibă în vedere că acesta nu a respectat dispoziţiile din Legea nr.85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei şi de insolvenţa.

În concluzie, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii contestaţiei aşa cum a fost formulată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 43 din Legea nr. 85/2014.

Nu s-a depus întâmpinare.

 Analizand sentinţa, în raport de criticile formulate coroborat cu dispoziţiile legale incidente în materie, Curtea constată că apelul este fondat pentru considerentele ce succed:

 Potrivit dispoziţiilor art. 59 alin 5 din Legea nr. 85/2014, debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar.

 Deşi legea insolvenţei nu defineşte conceptul de „ măsură”, notiunea trebuie înteleasă ca desemnând orice decizie/hotarare adoptată de practicianul în insolvenţă, ce îşi produce efectele asupra participanţilor la procedură sau asupra unor drepturi subiective ale unor terţe persoane străine de procedura insolvenţei, legea recunoscând oricărei persoane interesate dreptul de a contesta măsurile luate de lichidatorul judiciar.

 În speţă, în raportul contestat f. 5 şi urm d.f. lichidatorul a adus la cunoştinţa participanţilor la procedură: „ cu privire la cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fostului administrator al societăţii, cerere formulată iniţial pentru întreg pasivul debitoarei ….SRL lichidatorul judiciar a formulat o precizare a cererii de antrenare... Suma nejustificată este de 4.941 lei”, ceea ce denotă că lichidatorul a luat „ măsura” de reducere a cuantumul sumei pentru care s-a solicitat antrenarea  răspunderii ce face obiectul dosarului nr. ……...

Această măsură produce consecinţe juridice asupra participanţilor la procedură, inclusiv asupra creditoarei contestator, dat fiind principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, deoarece poate conduce prin ea însăşi la imposibilitatea acoperirii diferenţei dintre cuantumul iniţial şi cel precizat din pasivul debitoarei, şi deci la imposibilitatea realizării creanţelor corespunzătoare ale creditorilor. În cazul în care „ măsura” ar fi adusă la îndeplinire, creditorul contestator nu ar avea la îndemână o acţiune eficace în sensul combaterii consecinţelor acesteia, adică nu ar putea solicita judecătorului sindic analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 169 din Legea nr. 85/2014 pentru întreg pasivul neacoperit al debitoarei, aşa cum se solicitase iniţial. 

Curtea constată că măsura susmenţionată, rezultată  dintr-o analiză iniţială sumară a activităţii debitorului, este abuzivă, atat timp cât din „ Completarea la raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului …. SRL” f. 37 -38 d.f. ,  rezultă că urmare a analizei raportului de inspecţie fiscală finalizat prin Decizia de impunere ……/16.07.2018, însăşi lichidatorul judiciar a arătat că în dosarul asociat ……. „ va proceda la majorarea sumei pentru care se formulează cererea de antrenare la suma datorată creditorului bugetar Administraţia Judeţeană a finanţelor Publice …. 772 812 lei”, cererea precizată de antrenare a răspunderii urmând a fi supusă cenzurii judecătorului sindic, în condiţiile legii.

Raportat la cele reţinute în precedent, şi în temeiul disp. art. 480 C.pr.civ., Curtea va admite apelul şi va schimba în tot sentinţa în sensul că va admite contestaţia. Va anula măsura cuprinsă în Raportul de activitate nr…../16.02.2022 referitoare la precizarea cererii de antrenare a răspunderii materiale în sensul reducerii cuantumului sumei iniţiale.

Domenii speta