Obligaţie de a face – vânzarea locuinţei de serviciu; inexistența unui motiv pentru neîndeplinirea obligației de către pârâtă

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 01.02.2016, sub nr. …., reclamantul N.M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la vânzarea locuinţei de serviciu situate în ..., ce face obiectul contractului de închiriere nr. 606/09.07.2012, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 09.07.2012, a primit în folosinţă locuinţa situată în ..., conform contractului de închiriere nr. 606/09.07.2012. Termenul locaţiunii a fost de doi ani începând cu data de 03.01.2012 până la data 03.01.2014, prelungit prin actul adiţional nr. 1/07.04.2014 până la data de 03.01.2017.

Întrucât locuinţa pe care o are în folosinţă este de serviciu, iar Legea nr. 85/1992 prevede la art. 7 alin. 1 că locuinţele de serviciu se vând chiriaşilor la cererea lor. Reclamantul a menţionat că a adresat pârâtei o cerere în acest sens, însă aceasta nu a răspuns solicitării sale, dându-şi acordul pentru ca reclamantul să execute lucrări de reparaţie pe cheltuiala sa, deşi, potrivit legii, lucrările erau în sarcina pârâtei.

Reclamantul a menţionat că, prin Decizia nr. 3/03.04.2013 pronunţată de Î.C.C.J. într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că prevederile art. 1 alin. 1 şi art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 instituie o obligaţie legală pentru societăţile comerciale cu capital privat devenite proprietare prin privatizare de a vinde locuinţele construite din fondurile statului sau alte unităţilor economie sau bugetare de stat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.

Prin urmare, pârâta are obligaţia legală de a vinde locuinţa închiriară, având în vedere că este construită înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 85/1992 din fondurile C.-ului ca unitate economică de stat, iar reclamantul este titular al contractului de închiriere. De asemenea, imobilul are regim de locuinţă de serviciu care, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, se vinde chiriaşilor la cerere.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1516 C.civ., Legea nr. 85/1992, art. 192 şi art. 194 C.pr.civ.

În susţinerea cererii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a depus, în copie: contract de închiriere nr. 606/09.07.2012 (filele 3-4), act adiţional nr. 1/606/09.07.2012 (fila 5), fişa suprafeţei locative (fila 6), fişă de calcul (fila 7), carte de identitate (fila 8).

La data de 11.02.2016, prin serviciul registratură, reclamantul a depus cererea de chemare în judecată semnată şi, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: carte de identitate (fila 17), releveu şi calcul locuinţă de serviciu (filele 19-25), factura nr. 1000053/22.05.2008 (fila 26), chitanţa nr. 0701241/22.05.2008 (fila 27), proces-verbal nr. 1.1/748/22.05.2008 (fila 28), contract de prestări servicii nr. 1.1/0025/01.04.2008 (filele 29-31), contract de închiriere nr. 606/09.07.2012 (filele 32-35), act adiţional nr. 1/606/09.07.2012 (fila 36), fişa suprafeţei locative (fila 37), fişă de calcul (filele 38, 49-50), proces-verbal de predare-primire (filele 39, 44, 51), contract de închiriere nr. 978/09.11.2009 (filele 40-43), contract de închiriere nr. C558/25.09.2007 (filele 45-48), declaraţie autentificată sub nr. 2553/31.05.2007 de BNP G.C.C. (fila 52), certificat de atestare fiscală (fila 53), chitanţă nr. 2553/31.05.2007 (fila 54), convenţie privind apărarea împotriva incendiilor (fila 55), contract de furnizare a energiei electrice la consumatori casnici nr. 275/06.04.2015 (filele 56-59).

Cererea a fost legal timbrată, conform chitanţei de plată depuse la dosar (fila 13).

La data de 24.03.2016, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererea ca netemeinică şi nelegală.

În motivarea cererii, pârâta a arătat că societatea sa nu şi-a dat acordul pentru executarea lucrărilor de reparaţii la locuinţa în litigiu, astfel cum neadevărat susţine reclamantul. Conform contractului de închiriere nr. 606/09.07.2013, locaţiunea are ca obiect o locuinţă de intervenţie, iar, potrivit art. 7 din Legea nr. 85/1992, locuinţele de intervenţie nu se vând. Astfel, cererea reclamantului contravine prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992.

De asemenea, dreptul pârâtei de a stabili modul de administrare şi eventual înstrăinare a bunurilor pe care le are în proprietate este recunoscut şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art. 1 din Primul Protocol. În cazul de faţă, Consiliul de Administraţie a hotărât că locuinţa în litigiu are caracter de intervenţie, întrucât aceasta este necesară pentru asigurarea desfăşurării activităţii societăţii şi, prin urmare, nu poate fi vândută.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 C.pr.civ.

La data de 12.04.2016, prin serviciul registratură, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare.

Instanţa a încuviinţat, pentru ambele părţi, proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Între societatea pârâtă, în calitate de proprietar, şi reclamant, în calitate de chiriaş, a fost încheiat contractul de închiriere nr. 606/09.07.2012, având ca obiect închirierea locuinţei situate în ..., din lista locuinţelor C. de intervenţie, cu suprafaţă de 65,78 m.p.

Aşa cum rezultă din actul adiţional nr. 1/07.04.2014 (fila 36), termenul iniţial de închiriere de 2 ani a fost prelungit până la data de 03.01.2017.

Instanţa reţine că, anterior încheierii contractului anterior menţionat, între părţi a fost încheiat contractul de închiriere nr. C558/25.09.2007 (filele 45-48), având acelaşi obiect, şi anume închirierea locuinţei situate în ..., din lista locuinţelor C. de intervenţie, cu suprafaţă de 65,78 m.p.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, locuinţele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie şi ale legii anterior menţionate.

De asemenea, art. 7 prevede că locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a legii, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale Legii nr. 85/1992.

Instanţa reţine că, prin cererea înregistrată la societatea pârâtă sub nr. 5253/15.10.2007 (fila 79), reclamantul a solicitat aprobarea cumpărării locuinţei de serviciu ce face obiectul contractului de închiriere nr. C558/25.09.2007.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanţa constată că societatea pârâtă nu a răspuns în niciun fel solicitării reclamantului, cererea acestuia nefiind soluționată până în prezent, deși, conform susținerilor pârâtei, Comisia pentru vânzarea de locuințe a înaintat propunerea de vânzare a locuinței către Consiliul de Administrație al C.C.

Prin decizia nr. 3/18.02.2013 pronunţată Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 517 alin. 4 C.pr.civ., instanţa supremă a stabilit că prevederile art. 1 alin. 1 şi art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 instituie o obligaţie legală pentru societăţile comerciale cu capital integral privat, devenite proprietare prin privatizare, de a vinde locuinţele construite din fondurile statului sau ale unităţilor economice ori bugetare de stat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, cu excepţiile prevăzute de lege.

Instanţa constată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru stabilirea în sarcina pârâtei a obligației legale de a vinde reclamantului locuința situată în ..., cu suprafaţă de 65,78 m.p., care, în prezent, face obiectul contractului de închiriere nr. 606/09.07.2012.

Astfel, instanţa reţine că locuinţa anterior indicată a fost construită anterior intrării în vigoare a Legii 85/1992, din fondurile unității economice de stat Căile Ferate Române, al cărei patrimoniu a fost transferat Societății Naționale a Căilor Ferate Române, conform art. 7 din H.G. nr. 235/1991 privind înființarea Societății Naţionale a Căilor Ferate Române și ulterior transferat parțial Companiei Naționale de Cai Ferate „C.F.R." - S.A, conform H.G. nr. 581/1998 privind înființarea Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. prin reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române.  Astfel, această locuință figurează în fişa mijlocului fix (fila 107) ca fiind dată în folosință în anul 1959, sub nr. de inventar 140, iar în lista mijloacelor fixe aflate în patrimoniul Sucursalei Regionale CF București (filele 104-106), este menţionată ca fiind locuinţă de serviciu.

Instanţa mai reţine că locuința a fost închiriată reclamantului de către pârâtă, în virtutea calităţii sale de angajat, începând cu anul 2007, conform celor 3 contracte de închiriere depuse la dosar (contract de închiriere nr. 606/09.07.2012 - filele 32-35; contract de închiriere nr. 978/09.11.2009 - filele 40-43, contract de închiriere nr. C558/25.09.2007 - filele 45-48).

Instanţa nu poate reţine susţinerea pârâtei din cuprinsul întâmpinării în sensul că imobilul anterior menţionat are statut de locuinţă de intervenţie, având în vedere că, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (adresa nr. E6/13/15.06.2016 – fila 78; lista cu mijloace fixe – filele 104-106), apartamentul ce face obiectul contractului de închiriere nr. 606/09.07.2012 a devenit locuinţă de serviciu. De altfel, la termenul din data de astăzi, pârâta a recunoscut în mod expres faptul că este vorba despre o locuinţă de serviciu, şi nu una de intervenţie.

În consecință, constatând ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege și care stabilesc în sarcina pârâtei o obligație legală propter rem de vânzare a acestei locuințe, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va obliga pârâta să vândă reclamantului, în condiţiile şi cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/1992, locuința de serviciu situată în ..., cu suprafaţă de 65,78 m.p., care, în prezent, face obiectul contractului de închiriere nr. 606/09.07.2012.

Cu privire la prețul de vânzare al locuinței, conform art. 16 din Legea nr. 85/1992, astfel cum a fost modificat prin art. I din Legea nr. 244/2011, instanţa reţine că acesta va fi stabilit prin expertiză, efectuată la cererea pârâtei, de un expert autorizat, la valoarea de piaţă a locuinței, pârâta având o obligaţie în acest sens.

Instanța va lua act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea formulată de reclamantul N.M.S., cu domiciliul în ..., CNP …., în contradictoriu cu pârâta C.C., cu sediul în …...

Obligă pârâta să vândă reclamantului locuinţa de serviciu situată în ....

Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.12.2016.

PREŞEDINTE  GREFIER

Domenii speta

Spete similare