Existența faptei ilicite delictuale ce decurge din norma specială și din natura obligațiilor profesionale care incumbă medicului.

Sunt vădit irelevante aserțiunile recurentului legate de procesarea cu celeritate a imaginilor – față de uzanța eliberării rezultatului după 48 h – și elaborarea buletinului medical care concluzionează asupra existenței formațiunii expansive intra-cerebeloase, fiindcă răspunderea civilă delictuală nu a fost evocată în privința eliberării tardive a rezultatelor investigației. După cum reiese din conținutul deciziei nr. 28/2016 a Comisiei de disciplină Jud. Constanţa – Colegiul Medicilor, pârâtul a săvârşit o abatere de la protocolul practicii imagistice, constând în faptul că nu a verificat rezultatele semnate şi nu s-a asigurat că rezultatul final a ajuns la pacient.

Recurentul nu aduce în analiză relevanța acestei statuări profesionale, susținând că a fost obligat să facă dovada unui fapt negativ (anume, că nu el i-a comunicat pacientului buletinul medical). În realitate, culpa sa a fost integrată obligațiilor decurgând din verificarea concordanței dintre probele imagistice și conținutul buletinului medical semnat și parafat.

Este suficient de amintit faptul că în raport de vârsta intimatului, de gravitatea bolii depistate tardiv din culpa medicului pârât și de suferințele generate de o intervenție de amplitudine necontestată, se impunea acordarea unei compensații pentru suferințele și stările emoționale negative determinate de pericolul iminent asupra vieții.

Art. 1357 alin. 2 Cod civil

CEDO - Hotărârea R.R. împotriva Poloniei, 2011,

cu trimitere la cauza Powell împotriva Regatului Unit

Cauza Csoma împotriva României, 2013

Cauza Trocellier împotriva Franţei

Premisele raportului litigios.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.02.2016 pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamantul [...] a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii [...] şi SC [...], obligarea acestora în solidar la plata sumei de 42.000 lei cu titlu de daune materiale, precum şi la 40.000 lei reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

S-a arătat că la data de 28.07.2014, reclamantul s-a prezentat la Centrul Medical de Diagnostic Imagistic [...] (care aparține pârâtei SC [...]), unde a fost investigat CT de către medicul [...]. În urma acestei proceduri i-a fost eliberat Buletinul Medical nr. 270958/28.07.2014, semnat şi parafat de medicul specialist radiologie imagistică medicală - pârâtul [...], în care la rubrica rezultatul investigației se menționa: "aspect normal al spațiilor lichidiene pericerebrale supra şi infratentoriale", iar la concluzii se menționa: "Aspect CT şi angio CT cranio-encefalic în limite normale." Medicul neurolog nu i-a recomandat vreun tratament şi nu i-a prescris medicamentație.

În iarna anului 2014, starea de sănătate a reclamantului s-a înrăutățit, pe lângă durerile frecvente de cap şi vărsături apărând și probleme de echilibru şi locomotorii, iar în ianuarie 2015 acesta şi-a pierdut cunoștința în timp ce se afla la volan, producând un accident.

În aceste condiţii, la data de 26.01.2015 reclamantul a efectuat în cadrul aceleiaşi unităţi medicale un RMN cranio-cerebral nativ cu substanță de contrast, fiind emis Buletinul Medical nr. 3271116/26.01.2015 în care la rubrica rezultatul investigației se menționează: ''formațiune expansivă solidă neregulat delimitată, cu diametrul axial maxim de 35 mm....... ", iar la concluzii se menționează: ''masă tumorală cu structură mixtă, predominant solidă, însoţită de minim edem perilezional…(aspect compatibil cel mai probabil cu meduloblastom).".

Reclamantul a arătat că astfel a descoperit că are o tumoare cerebrală, ca sursă a tuturor simptomelor pe care le avea de mai bine de 6 luni; medicii l-au informat că este vorba de ceva extrem de grav, recomandându-i de urgenţă o operație în Bucureşti, în vederea îndepărtării tumorii. Pe data de 6 februarie 2015 a fost transportat de urgenţă cu ambulanţa la București, iar la clinica Medlife, unde activa medicul neurochirurg recomandat, a fost ținut 3 zile la terapie intensivă, sub supraveghere medicală permanentă; în  dimineața zilei de 9 februarie 2015, după o uşoară stabilizare, a fost realizată o operație care a durat 8 ½ ore, prin care i-a fost extirpată tumoarea cerebrală. Au urmat proceduri corective, necesare eliminării lichidului intracranian, precum şi o a doua operație în 18 martie 2015, după care imediat a început ședințele de radioterapie, pe care a fost nevoit sa le facă tot în spital privat - întrucât în spitalele de stat efectuarea acestor proceduri se realizează doar cu o programare de câteva luni. Procedurile de radioterapie au durat între 28 mai şi 4 iunie 2015, organismul său suportându-le foarte greu; recuperarea sa este una de lungă durată şi în prezent urmează tratamente foarte traumatizante şi extrem de costisitoare.

Reclamantul a arătat că preţul internării sale, al operației, al tratamentului postoperatoriu, cazarea soției şi a surorii sale la diverse hoteluri în București, atât în perioada internării sale pentru operație, cât şi ulterior, au creat un dezechilibru financiar enorm în familie; că pentru a face faţă cheltuielilor necesare în special după operație a fost nevoit să îşi vândă mașina şi a fost foarte aproape să-şi vândă şi apartamentul.

A arătat că atât medicul care l-a operat, cât şi ceilalți care l-au monitorizat post-operator i-au comunicat că starea sa de sănătate a fost una critică şi că în situația în care ar mai fi întârziat cu depistarea acelei tumori şi-ar fi pierdut viața. Toţi medicii i-au spus că dificultatea operației pe care a suferit-o, precum şi toate complicațiile ce au survenit după operație s-au datorat stadiului avansat al bolii, respectiv faptului că tumoarea a fost descoperită cu întârziere, diagnosticul corect fiindu-i pus cu 6 luni întârziere (jumătate de an de la apariția simptomelor şi de la efectuarea primei examinări CT din 28.07.2014), boala sa s-a agravat, tumoarea crescând în dimensiuni, iar operația fiind mult mai grea şi recuperarea mult mai dificilă.

Reclamantul a arătat în continuare că a adresat pârâtei o solicitare de a-i elibera un duplicat de pe Buletinul Medical nr. 270958 din 28.07.2014, ocazie cu care a observat că acesta diferă de cel care îi fusese comunicat inițial (în sensul că în duplicat erau menţionate modificările neurologice şi necesitatea efectuării IRM); în aceste condiţii, reclamantul a considerat că viaţa i-a fost pusă în pericol, iar de acest fapt se face vinovat medicul [...] - care în calitatea sa de angajat al SC [...] a efectuat acea investigație medicală şi şi-a asumat prin semnare şi parafare buletinul medical incorect.

Că sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile impuse de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Astfel, în ceea ce privește fapta ilicită, medicul pârât [...], ca angajat al pârâtei SC [...], a fost implicat în mod direct în actul medical prin efectuarea investigației cu ajutorul computerului tomograf, a comis o faptă ilicită ce are legătură directă cu exercitarea profesiei medicale şi asigurarea condițiilor pentru executarea actului medical; fapta medicului pârât specialist în radiologie şi imagistică de a emite şi comunica pacientului un buletin de analize cu date neconforme cu realitatea are un evident caracter ilicit, reprezentând o încălcare a obligației medicului de a informa pacientul asupra stării reale de sănătate.

Neprimind o informație reală cu privire la starea de sănătate, reclamantul nu a putut fi diagnosticat corect şi nu a putut fi informat în timp util asupra posibilităților terapeutice pe care le putea urma.

În ceea ce privește vinovăția, reclamantul a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 1.357 alin. 2 cod civil potrivit cărora autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă, neavând importanţă faptul că neîndeplinirea în mod corespunzător a obligațiilor profesionale a avut la baza imprudenţa, nepriceperea, lipsa de prevedere sau nepăsarea faţă de cerințele profesiunii ori de riscurile la care este expus pacientul prin comunicarea unor concluzii medicale eronate. În  practică este considerată neglijenţă gravă fapta medicului care, comunicând pacientului date eronate, generează o agravare a bolii de care suferă acesta şi pune în pericol viața bolnavului.

În ceea ce privește prejudiciul s-a arătat că acesta constă în imposibilitatea diagnosticării corecte şi imediate a pacientului ce suferea de o boală deosebit de gravă și careîi punea viața în pericol, diagnosticarea pacientului cu o întârziere de 6 luni făcând ca respectiva tumoare cerebrală să se dezvolte (bolnavul suferind dureri mari în toată această perioadă, viața sa fiind în pericol, operaţia fiind mai complicată şi având un grad mai mare de risc, evoluția postoperatorie fiind mai grea şi cu multiple complicații). Descoperirea tardivă a bolii a fost de natură a-l priva pe pacient de posibilitatea de a alege între mai multe unităţi medicale în care s-ar fi putut efectua operația, fiind obligat să se opereze urgent într-un spital privat, fapt ce a generat costuri mult mai mari în comparație cu cazul în care ar fi putut beneficia de serviciile unui spital de stat (spre exemplu, spitalul Fundeni din București realizează astfel de operații cu costuri mult mai mici). Prejudiciul material este reprezentat de o parte din cheltuielile efectuate de reclamant, în special acelea ce țin de transportul în regim de urgenţă la București, internarea si investigațiile efectuate în spitalul privat, costurile operației, cazarea aparținătorilor pe durata internării, o parte din investigațiile medicale şi o parte din tratamentul post-operator.

Prejudiciul moral este raportat la suma de 40.000 lei, ce are un caracter compensatoriu în raport de gravitatea traumelor fizice şi psihice pe care le-a suportat ca urmare a depistării bolii cu întârziere şi într-un stadiu avansat datorită culpei medicale a doctorului pârât [...]. A susţinut că a fost obligat să suporte timp de 6 luni dureri cumplite de cap, stări de greaţă, vărsături, etc., că faptul că boala a fost depistată cu o întârziere de 6 luni a făcut ca dimensiunile acelei tumori sa crească şi ca extirparea ei prin intervenția chirurgicală să fie una deosebit de dificilă, iar starea postoperatorie a reclamantului a devenit critică. Reclamantul a susţinut că a trecut printr-o puternică stare depresivă.

Sub aspectul existenţei legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, reclamantul a precizat că prejudiciul suportat este consecința faptei ilicite a pârâtului [...].

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.349, 1.357, 1.358, 1.359, 1.373, 1.382 Cod Civil, art. 168 alin. 2, 301, 642, 644 alin. 2, 645, 646 Legea nr. 95/2006.

Prin întâmpinare, pârâţii [...] şi SC [...] au solicitat respingerea cererii, în considerarea faptului că în opinia lor nu există legătură de cauzalitate între fapta pârâtului [...] şi prejudiciul suferit de reclamant, în cauză nefiind întrunite cele patru condiţii impuse cu privire la răspunderea civilă delictuală.

Reluând prezentarea situației de fapt, pârâții au arătat că deși în condiții normale, rezultatele pentru investigații CT (în special cele cu secvență angiografică) se eliberează în termen de min. 48 de ore deoarece implică procesări speciale şi laborioase ale imaginilor, medicul a procesat imaginile și a elaborat buletinul medical -care conține în concluzii prezenţa unei formațiuni expansive intracerebeloase ceea ce indică necesitatea efectuării unui RMN.Din motive necunoscute, în posesia pacientului a ajuns un rezultat care nu conține aceste aspecte, iar rezultatul a fost însoțit de un film si un CD care urmau sa fie analizate de către clinician. La aceeași dată, reclamantul s-a prezentat la medicul specialist neurolog care a stabilit diagnosticul de cefalee recurentă, deși ar fi trebuit să se facă  recomandare pentru RMN - care ulterior trebuia coroborată cu elementele clinice și paraclinice (laborator şi imagistică).

Pârâţii au menţionat că examinarea CT este o fază preliminară, acuratețea fiind dată de către RMN și că reclamantul nu dovedește faptul că în situația în care rezultatul era corect ar fi existat o alta cale şi operaţia nu ar fi fost necesară. Prin urmare, nu acțiunea pârâtului a dus la apariția formațiunii care a necesitat intervenția chirurgicală şi că, indiferent de rezultatul imagistic, această operație trebuia efectuată. S-a solicitat să se constate că a fost opțiunea reclamantului de a alege o operație la o clinică privată, unde cheltuielile sunt foarte mari, în condițiile în care cheltuielile la un spital de stat ar fi fost cu mult mai mici şi că, contrar celor susținute prin cererea de chemare în judecată, la următoarea investigație făcută la societatea pârâtă, formaţiunea avea dimensiuni mai mici decât inițial.

Distincția între fapta ilicită şi culpă este nu numai posibilă, ci şi necesară, deoarece fapta ilicită este manifestarea exterioară a voinței, iar culpa este atitudinea psihică, interioară, faţă de acea faptă, că reclamantul solicită daune morale în cuantum 40.000 lei pentru fapta săvârşită, motivând în general această solicitare, însă potrivit dispozițiilor noului codului civil, judecătorul trebuie să ţină cont de anumite criterii în pronunțarea unei soluții pentru acordarea daunelor morale, ele neputând fi acordate în funcție de modul discreționar de stabilire a lor de către partea reclamantă.

Cu privire la daunele morale, pârâţii au învederat că sumele acordate cu titlu de despăgubire nu trebuie să reprezinte o îmbogăţire fără justă cauză, ci ele trebuie să aibă caracter compensatoriu pentru o suferinţă certă, rezultată din producerea riscului asigurat şi că, în cazul vătămărilor fizice, la evaluarea despăgubirilor pentru daunele morale, în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau pentru a nu tinde către o îmbogățire fără just temei, trebuie să se ţină seama de suferințele fizice şi morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin respectivul incident, precum şi de toate consecințele acestuia, relevate de actele medicale ori de alte mijloace de dovadă, cum ar fi declarații de martori.

Statuările instanțelor devolutive.

Prin sentinţa civilă nr. 368/17.01.2019 pronunțată de Judecătoria Constanţa a fost admisă cererea de chemare în judecată, pârâţii fiind obligați în solidar la plata către reclamant a sumei de 42.000 lei cu titlu de daune materiale, precum şi a daunelor morale în cuantum de 40.000 lei.

În temeiul art. 18 din O.U.G. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, pârâţii [...] şi SC [...] au fost totodată obligați, în solidar, la plata către stat a sumei de 3670 lei - sumă cu privire la care instanţa de fond a dispus scutirea reclamantului de la plata taxei judiciare de timbru, conform încheierii din data de 14.04.2016. Pârâţii au mai fost obligați să îi achite reclamantului cheltuielile de judecată în cuantum de 3213,95 lei.

S-a reținut, în esență, că în această speță sunt pe deplin întrunite cerințele atragerii răspunderii civile delictuale, culpa profesională a medicului fiind de altfel constatată și prin decizia nr. 28/2016 a Comisiei de disciplină Jud. Constanţa – Colegiul Medicilor, pârâtul [...] săvârşind o abatere de la protocolul practicii imagistice; Colegiul a stabilit că medicul nu a verificat rezultatele semnate şi nu s-a asigurat că rezultatul final a ajuns la pacient (96-98, vol. I dosar fond).

Din analiza raportului de expertiză medico-legală efectuat de SML Constanţa şi a raportului de expertiză medico-legală efectuat de INML Mina Minovici s-a reţinut că tumora reclamantului a crescut în perioada 28.07.2014 – 09.02.2015 cu aproape 50 % (de la 24 mm la 35 mm).

Judecătoria Constanța a arătat că sunt dovedite atât culpa personală a medicului, care prin conduita sa a împiedicat pacientul să afle care este starea sa reală de sănătate, ceea ce a condus la agravarea bolii și efectuarea unor cheltuieli mai mari pentru investigații și tratament, cât și prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu (moral și material).

Dispoziţiile art. 642 al. 2 din Legea nr. 95/2006, în forma de la data de 28.07.2018 (art. 653 forma actuală a legii) sunt elocvente sub acest aspect: „ Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament.”.

În ceea ce o priveşte pe pârâta SC [...], instanţa a reţinut că potrivit art. 644 din Legea nr. 95/2006, în forma de la data de 28.07.2018 (art. 655 forma actuală a legii): „(1) Unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa …; (2) Unităţile prevăzute la alin. (1) răspund în condiţiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta, iar conform art. 645 (art. 656 forma actuală a legii), unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, răspund civil şi pentru prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect, pacienţilor, generate de nerespectarea reglementărilor interne ale unităţii sanitare.”. Prin urmare, sunt îndeplinite și condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei SC [...] în solidar cu pârâtul persoană fizică.

Prin decizia civilă nr. 1799/25.10.2019 pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă a fost respins apelul formulat de apelanții pârâți, aceste părți fiind obligate să plătească intimatului reclamant cheltuieli de judecată de 2.850,22 lei, reprezentând onorariu avocat (2.500 lei) şi cheltuieli de transport (350,22 lei).

Instanța de apel a apreciat că au fost corect abordate elementele necesare angajării răspunderii civile delictuale, fiind irelevante apărările pârâților cu privire la necunoașterea împrejurărilor în care reclamantului i-a fost înmânat un alt rezultat medical. S-a arătat în apel că nu i se poate imputa pacientului faptul că nu a înțeles să consulte alți medici și să facă RMN, tribunalul arătând că problema răspunderii nu este transpusă în ipoteza dezvoltată de apelanți, anume că nu acţiunea dr. [...] a dus la apariţia formaţiunii tumorale sau la intervenţia chirurgicală.

Recursul.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, pârâtul [...], care a solicitat reformarea soluției din apel în raport de dispozițiile art.488 alin. 1 alin 8 cod proc.civilă.

S-a apreciat că decizia tribunalului s-a fundamentat pe o interpretare eronată a prevederilor art. 1357 Cod civil, prin raportare la probatoriile administrate în cauză, pornind de la motivarea primei instanțe, dar reținând în final că deşi nu acţiunea pârâtului a condus la apariția formațiunii, prezentarea unui alt rezultat şi întârzierea efectuării intervenției chirurgicale a condus la creșterea tumorii şi la agravarea stării de sănătate a reclamantului.

Recurentul a prezentat în preambulul căii de atac semnificația juridică dată faptei ilicite delictuale și vinovăției, susținând că tribunalul nu a analizat dacă în cauză sunt întrunite cumulativ cele patru condiţii ale răspunderii civile, nu a stabilit dacă există legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, nu a identificat textul de lege care obligă medicul să comunice rezultatul pacientului - ceea ce a dus evident aplicarea greşită a temeiului de drept material.

Au fost reluate apărările formulate și în etapa devolutivă, referitoare la nedovedirea comunicării buletinului medical greșit de către medic, la culpa medicului neurolog care nu a îndrumat pacientul către RMN, la inexistența legăturii de cauzalitate – în sensul că dacă rezultatul comunicat ar fi fost cel corect, intimatul nu ar mai fi suportat operația chirurgicală.

Recurentul a arătat că în opinia sa, aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1357 cod civil presupunea dovedirea faptului că acțiunea sa a determinat suportarea operației de către pacient, când în realitate, indiferent de rezultatul imagistic, probele au dovedit că operația chirurgicală era necesară în orice condiții – fiind făcută o amplă referire la concluziile rapoartelor de expertiză.

Au fost deopotrivă criticate considerentele referitoare la prejudiciul suferit de intimatul reclamant ca efect al pretinsei culpe a recurentului, reproșându-se instanțelor devolutive faptul că nu au luat în considerare costurile mari ale procedurii alese de pacient, care a optat pentru suportarea operației într-o clinică privată.

Totodată, pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanţei găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera exprimare a instanţei, bazată pe gradul de percepere de către aceasta a universului psihic al fiecărei persoane. Simplele susțineri fară un suport probator nu pot fi avute în vedere către instanţă.

Intimatul reclamant a depus întâmpinare, invocând în principal excepția nulității recursului pentru imposibilitatea încadrării motivelor de recurs în conținutul art. 488 cod proc.civilă, iar în subsidiar, ca nefondat.

Argumentele intimatului au reluat aspectele de esențiale situației de fapt și ale temeiurilor în drept reținute de instanța de apel.

Considerentele instanței de recurs.

Speța de față a supus analizei instanțelor incidența dispozițiilor de drept material cuprinse în art.1357 cod civil, potrivit cărora acela care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului urmând să răspundă pentru cea mai uşoară culpă.

Criteriile particulare de apreciere a vinovăţiei, ca şi existenţa cerinţelor legale pentru atragerea ei, regăsite în dispoziţiile art. 1358 şi urm. cod proc. civilă, sunt de asemenea relevante.

Sub un prim aspect, se va respinge apărarea preliminară referitoare la nulitatea recursului, invocată prin întâmpinare de către intimatul reclamant, întrucât textul art. 489 alin. 2 cod proc.civilă trebuie să primească o interpretare strictă sub aspectul imposibilității încadrării motivației căii extraordinare de atac în vreunul din temeiurile de casare.

Curtea constată însă că argumentele recurentului [...], deși se întemeiază preponderent pe probele administrate (cu trimitere explicită către concluziile rapoartelor de expertiză și la opiniile exprimate de medici în legătură cu culpa medicală), converg spre teza inexistenței condițiilor răspunderii civile delictuale din perspectiva propriei acțiuni/ inacțiuni.

În aceste condiții, cum evaluarea incidenței art. 488 alin. 1 pct. 8 cod proc. civilă permite – fără abordarea elementelor probatorii – verificarea motivației căii de atac din perspectiva inexistenței culpei și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul pretins, instanța va înlătura excepția ridicată de intimatul reclamant, recursul nefiind nul.

Pe fondul căii de atac, Curtea constată că recurentul pârât recurge la o interpretare restrictivă a dispozițiilor art. 1357 cod civil, în sensul că nu ar exista în acest caz o faptă ilicită - și implicit o vinovăție a medicului investigator, după cum nu ar exista vreo legătură de cauzalitate între împrejurarea (întâmplătoare) a înmânării către pacient a unui buletin medical neconform rezultatului investigației medicale, pe de o parte și operația chirurgicală de anvergură suportată de pacient, pe de altă parte.

Criticile recurentului exclud, în consecință, în mod nepermis, din sfera actelor ilicite pe cele decurgând din obligația de diligență (specifică actului medical și raportului dintre medic și pacient), considerând că pot fi acte ilicite doar cele născute din obligațiile de rezultat. Acesta este motivul pentru care se pretinde în recurs că reclamantul urma să demonstreze că buletinul medical constatator al investigației imagistice i-a fost înmânat personal de medic. Conturând o asemenea apărare, recurentul se derobează în esență de obligațiile profesionale care îi incumbau în privința corectei informări a pacientului cu privire la faptul că a fost depistat cu o problemă de sănătate importantă și la pașii terapeutici ori de testare adițională, necesari ameliorării (dacă nu, vindecării) bolii identificate.

Dispoziţiile art. 1349 alin. 1 cod civil arată că orice persoană are îndatorirea de a respecta regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile sau inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Aceste prevederi cu caracter general sunt transpuse în domeniul drepturilor pacientului în sistemul medical în cuprinsul Legii nr. 95/2006, dar şi în reglementările de ordin statutar specifice profesiei de medic (Codul de deontologie medicală aprobat de Colegiul Medicilor din România, codul de etică, ordine de ministru, ghiduri de practică şi protocoale medicale etc.).

Sub acest aspect, recursul nu face de altfel nici o trimitere la conținutul și relevanța dispozițiilor art. 642 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, în forma în vigoare la data de 28.07.2014, potrivit cărora  „Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament.” și care consacră voința legiuitorului de a transpune obligația de diligență în actul medical între premisele faptului juridic licit.

Această normă nu pretinde, astfel cum se afirmă în cuprinsul recursului, ca acțiunea ori inacțiunea personalului medical să fie întotdeauna cauza directă a îmbolnăvirii pacientului.

Ea relevă obligația personalului medical de a lua toate măsurile diligente în cadrul procedurilor de consult, de prescriere a medicamentației ori de efectuare a unor investigații, de interpretare a rezultatelor analizelor, de comunicare a datelor și de realizare a procedurilor invazive și postoperatorii - pentru a asigura pacientului, în oricare din aceste etape, beneficiul unui act medical de calitate, ca premisă a identificării corecte a problemelor de sănătate şi tratării lor.

Nu prezintă din acest punct de vedere vreo relevanță, cu titlu de exemplu, faptul că pacientul s-a prezentat tardiv la medic, că afecțiunea de care suferă nu are tratament sau că viața i-a fost pusă în pericol de comorbidități preexistente. Dacă actul medical a fost corect parcurs de către medicul de investigație ori de către cel curant, producerea rezultatului grav (previzionat sau nu) nu îi incumbă, medicul având referințele de bună diligență în gestionarea cazului.

Excluzând ipotezele in extremis de gravă culpă profesională decurgând din depășirea formării și a competențelor medicale (în care vinovăția este asociată încălcării cu bună-știință a prerogativelor date), fapta ilicită îmbracă în acest domeniu inclusiv forma simplei neglijențe în gestionarea actului medical, ca fiind forma cea mai uşoară a culpei (art. 1357 alin. 2 cod civil).

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că ,,nu se poate exclude faptul că actele şi omiterile autorităţilor în domeniul politicii de îngrijire a sănătăţii îşi pot angaja, în anumite circumstanţe, responsabilitatea prevăzută la art. 3 din cauza nereuşitei lor de a acorda tratamentul medical adecvat – par. 152 hotărârea R.R. împotriva Poloniei, 2011, cu trimitere la cauza Powell împotriva Regatului Unit, nr. 45305/99.

În legătură cu principiile generale stabilite cu privire la răspunderea statului în legătură cu malpraxisul medicilor în temeiul art. 2 şi 8 din Convenţie, Curtea Europeană a arătat că statelor contractante le revine obligația de a introduce reglementări care să oblige spitalele publice şi private să adopte măsurile potrivite pentru a proteja viaţa pacienţilor lor (Trocellier împotriva Franţei, nr. 75725/01).

CEDO a subliniat că este important pentru persoanele care întâmpină riscuri pentru sănătatea lor să aibă acces la informaţii care să le permită evaluarea riscurilor respective. Curtea a considerat rezonabil să deducă de aici faptul că statele contractante trebuie, în virtutea acestei obligaţii, să adopte măsurile normative necesare pentru a garanta că medicii iau în considerare consecinţele previzibile ale unei proceduri medicale planificate asupra integrităţii corporale a pacienţilor şi să îi informeze din timp pe pacienţii respectivi despre consecinţele respective, astfel încât aceştia din urmă să fie în măsură să ia o decizie informată. În special, ca un corolar la aceasta, dacă un risc previzibil de acest tip se concretizează fără ca pacientul să fi fost informat corespunzător şi în prealabil de către medici, statul contractant respectiv poate fi răspunzător direct, în temeiul art. 8, pentru omiterea acestei informaţii – par. 41 și 42 cauza Csoma împotriva României, 2013.

Astfel fiind, sunt vădit irelevante aserțiunile recurentului [...] legate de procesarea cu celeritate a imaginilor – față de uzanța eliberării rezultatului după 48 h – și elaborarea buletinului medical care concluzionează asupra existenței formațiunii expansive intra-cerebeloase, fiindcă răspunderea civilă delictuală nu a fost evocată în privința eliberării tardive a rezultatelor investigației. După cum reiese din conținutul deciziei nr. 28/2016 a Comisiei de disciplină Jud. Constanţa – Colegiul Medicilor, pârâtul [...] a săvârşit o abatere de la protocolul practicii imagistice, constând în faptul că nu a verificat rezultatele semnate şi nu s-a asigurat că rezultatul final a ajuns la pacient.

Recurentul nu aduce în analiză relevanța acestei statuări profesionale, susținând că a fost obligat să facă dovada unui fapt negativ (anume, că nu el i-a comunicat pacientului buletinul medical). În realitate, culpa sa a fost integrată obligațiilor decurgând din verificarea concordanței dintre probele imagistice și conținutul buletinului medical semnat și parafat.

 Recurentul pârât nu explică motivul pentru care a aplicat semnătura și parafa pe un act medical neconform propriilor constatări în procedura CT - pe care le confirmă ca fiind unele cu relevanță pentru identificarea unei boli grave (așa cum au fost menționate în duplicatul buletinului medical). Pârâtul admite gravitatea rezultatului investigației imagistice, dar nu precizează dacă avea sau nu obligația de a discuta cu pacientul în legătură cu ceea ce a vizualizat și interpretat medical, ori dacă diligența îi impunea direcționarea reclamantului către alte specialități, indicate unei bune tratări (inclusiv RMN).

Trimiterile făcute la probe apreciate ca relevante și nevalorificate în favoarea recurentului (cum sunt opiniile medicale exprimate în cadrul rapoartelor de expertiză de specialitate) sunt, prin urmare, nu doar neconforme cerințelor art. 488 alin. 1 pct. 8 cod proc. civilă, ci și irelevante față de premisele date de art. 1357 cod civil. În speță, instanțele devolutive au stabilit corect că există fapta ilicită delictuală decurgând din norma specială și din natura obligațiilor profesionale care incumbă medicului.

Contrar aserțiunilor recurentului, nu intimatului reclamant îi revenea în acest caz obligația de a demonstra că intervenția neurochirurgicală a constituit o consecință directă a culpei profesionale  a medicului, ci medicului îi revenea sarcina de a proba că a acționat în limitele competențelor și cu toate diligențele conferite pentru actul medical.

Cel vătămat nu a pretins de altfel că, dacă medicul chemat în judecată i-ar fi prezentat corect situația medicală, ar fi putut evita procedurile invazive, ci faptul că eliberarea incorectă a rezultatului medical al investigației imagistice i-a răpit șansa obiectivă de a cunoaște din timp existența tumorii și de a acționa în consecință.

Reclamantul a dovedit astfel că nu a fost informat corect asupra diagnosticului regăsit pe duplicatul buletinului medical, că boala depistată la CT era gravă și ar fi implicat o serie de investigații rapide, inclusiv sub aspectul impactului unei operații; că dezvoltarea în timp a tumorii a dat gravitatea simptomelor, medicației ulterioare și a timpului alocat refacerii; că pacientul a dat credibilitate rezultatului CT, punând problemele medicale pe seama afecțiunii altor organe și consumând timp cu evaluări colaterale; că a existat opinia medicală potrivit căreia identificarea din timp a bolii ar fi creat premisele unei alte abordări.

Este, prin urmare, suficientă statuarea instanțelor devolutive în privința existenței faptei săvârșite cu vinovăție, fiind irelevantă opinia recurentului cu privire la pretinsa omisiune a medicului neurolog de a-și trimite pacientul la RMN sau la posibila neglijență a pacientului însuși în a nu completa ,,evaluarea preliminară a computerului tomograf” cu cea de rezonanță magnetică.

Legătura de cauzalitate este în acest caz prezumată, prejudiciul suportat din punct de vedere obiectiv nefiind suportarea finală a operației, ci pierderea șanselor reale de descoperire timpurie și de tratare a afecțiunii. Trimiterile făcute în recurs la opinia specialiștilor, referitoare la obligativitatea intervenției chirurgicale inclusiv în stadii incipiente ale bolii, sunt deci fără relevanță în planul dreptului material.

Curtea constată că sunt lipsite de relevanță criticile referitoare la pretinsa îmbogățire fără justă cauză a intimatului ca urmare a acoperirii unor costuri mai mari de tratament, în regim privat – câtă vreme nu s-a probat posibilitatea obținerii într-un termen scurt a programării în sistemul public și nu s-a contestat caracterul urgent al procedurii intervenționale.

Sub aspectul greșitei valorificări în apel a soluţiei instanţei de fond, care s-a bazat în opinia recurentului exclusiv pe declarațiile martorilor în privința stării pacientului la externare, Curtea va reține că aceste critici scapă controlului de legalitate, întrucât urmărește să pună în opoziție conținutul unui înscris (biletul de ieșire din spital, eliberat de Clinica Medlife la data externării -16.02.2015 - în care se arată că în urma examenului neurologic s-a constatat că pacientul este conștient, orientat temporo-spațial și normal din punct de vedere psihic, fără dureri de mobilizare a cefei și fără a avea deficit motoriu) cu aspectele reieșite din proba testimonială. Instanța constată că acest demers prefigurat este inadmisibil în controlul de legalitate, dar și neutil, câtă vreme martorii nu au făcut declaraţii asupra stării neurologice a pacientului externat, ci asupra modului în care a suportat intervenția și cum a decurs recuperarea, asupra stării lui psihice şi consecinţelor de ordin patrimonial.

În fine, sunt vădit neîntemeiate criticile legate de modul în care instanțele devolutive au aplicat principiile și criteriile evaluării daunelor morale, în condițiile în care însuși recurentul a dezvoltat principial aceste elemente – fără o trimitere concretă la situația particulară a intimatului, la gravitatea intervenției suportate și la impactul în planul drepturilor personale al depistării tardive a bolii.

Caracterul excesiv al daunelor morale trebuie analizat în directă corelare cu situația de fapt, iar nu cu posibilitățile financiare ale celui vinovat ori cu pretinsa culpă partajată în fapta ilicită. În aplicarea regulilor referitoare la echitate și proporționalitate, judecătorul este liber să evalueze necesitatea acordării unor asemenea daune, dar și cuantumul lor, iar în speță, acordarea sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale nu poate fi evocată ca având caracter punitiv asupra recurentului, ca excesivă și lipsită de fundament probator.

În acest context este suficient de amintit faptul că în raport de vârsta intimatului, de gravitatea bolii depistate tardiv din culpa medicului pârât și de suferințele generate de o intervenție de amplitudine necontestată, se impunea acordarea unei compensații pentru suferințele și stările emoționale negative determinate de pericolul iminent asupra vieții.

Creșterea tumorală evidențiată de expertiza INML în perioada 28.07.2014 - 09.02.2015 constituie o certitudine în evaluarea situației de fapt, iar instanțele devolutive au avut abilitarea de a aprecia asupra suferinței fizice generate pe toată această perioadă (marcată de degradarea vizibilă a stării de sănătate din motive necunoscute), dar și asupra suferinței psihice la care a fost supus intimatul după precipitarea evenimentelor și aflarea adevărului, cu  schimbări majore în viața personală și familială.

Pentru toate aceste considerente, pe temeiul art. 496 alin. 1 cod proc.civilă, recursul va fi respins ca nefondat, iar în raport de art. 453 alin. 1 cod proc. civilă, recurentul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimatul [...] în cuantum de 1.620 lei (onorariu avocat şi cheltuieli de transport).

Domenii speta

Spete similare