Răspundere civilă delictuală. Posibilitatea unui moştenitor de a formula împotriva altui moştenitor o acţiune în răspundere civilă delictuală pentru folosirea unui bun aflat în indiviziune

Desocotirea dintre  moştenitorii sezinari cu privire la fructele civile ale bunului comun se poate face independent de  partajul bunului frugifer iar temeiul răspunderii coproprietarului care şi-a însuşit fructele civile ale bunului comun îl constituie răspunderea civilă delictuală, pentru că în absenţa unui acord al coproprietarilor cu privire la folosirea bunului comun, administrarea acestuia sau însuşirea fructelor, respectiv  utilizarea bunului integral de către un singur coproprietar au semnificaţia unui delict civil.

-art. 1125, art. 1126 cod civil

-art. 634 şi următoarele cod civil

La data de  27.12.2018 reclamantul M a chemat în judecată pe pârâta T, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând  preţul din contractul de închiriere încheiat de autoarea reclamantului şi a pârâtei cu  SC ..SA, precum şi plata daunelor morale în sumă de  10.000 lei şi a  cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 13810/17.12.2019, pronunţată de Judecătoria Craiova a fost respinsă cererea  de chemare în judecată și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul M iar prin decizia civilă nr. 416/2021 din 12 martie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția I Civilă, a fost respins apelul ca nefondat.

A fost respinsă cererea apelantului reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.

A fost obligat apelantul reclamant la plata către intimata pârâtă a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel (contravaloare onorariu avocaţial).

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, în cadrul apelului, apelantul reclamant a schimbat cauza juridică a acțiunii sale, respectiv a considerat că pârâta intimată T s-a îmbogăţit fără justă cauză şi l-a afectat în dreptul său de proprietate, însă o astfel de schimbare a cauzei nu este permisă direct în calea de atac.

Prin urmare, tribunalul a reținut că acțiunea dedusă judecății este una în răspundere civilă delictuală iar, în speță, nu se poate reține săvârșirea unei fapte ilicite de către pârâta intimată, chiar dacă reclamantul apelant a susţinut că aceasta şi-ar fi însuşit sume de bani în urma decesului mamei lor.

Tribunalul a reținut că, nefiind stabilite bunurile ce fac obiectul moştenirii şi drepturile fiecărui moştenitor, reclamantul apelant nu poate dovedi existenţa unui prejudiciu în dauna sa, cauzat de fapta ilicită de însuşire a tuturor bunurilor succesorale de către un alt posibil moştenitor şi că raporturile dintre părți, în calitate acestora de moștenitori,  urmează să se dezbată în cadrul litigiului având ca obiect partaj succesoral și nu pot face obiect de analiză în cadrul unei acțiuni în răspundere civilă delictuală.

Tribunalul a constatat că dreptul apelantului reclamant asupra sumei de bani pretinse de la pârâta intimată în cadrul acestui litigiu nu este născut și actual.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamant M, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei  instanţei de fond pentru  judecarea cererii.

Recurentul a arătat care  a fost conţinutul cererii sale de chemare în judecată şi al cererii de apel iar în motivarea recursului a invocat nelegalitatea deciziei întrucât s-a reţinut în mod greşit că a schimbat în apel cauza juridică a acţiunii.

Recurentul a susţinut că a invocat îmbogăţirea fără justă cauză şi la prima instanţă, prin răspunsul la întâmpinare depus la 12.04.2019,  alături de răspunderea civilă delictuală, astfel că nu se poate reţine că a schimbat cauza  juridică şi nici nu a formulat un nou capăt de cerere în calea de atac.

A arătat că a formulat o acţiune în pretenţii al cărui obiect nu a fost corect interpretat de instanţele de fond,  în mod greşit nefiind reţinut că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale şi a criticat faptul că nu au fost administrate probele solicitate, respectiv adrese către SC ....SA, pentru a se dovedi săvârşirea faptei ilicite de către pârâtă.

S-a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 22 cod procedură civilă, deoarece instanţele nu au manifestat rol activ în scopul aflării adevărului, fiind greşit reţinut că pârâta nu a săvârşit o faptă ilicită.

Recurentul a apreciat că instanţele au denaturat obiectul acţiunii şi că în mod greşit s-a apreciat că nu poate fi atrasă răspunderea pârâtei în absenţa unui partaj succesoral, considerând că nu trebuia să fie făcută dovada deschiderii succesiunii autoarei pentru a se putea constata că unul dintre moştenitori şi-a însuşit o parte din bunurile succesorale. A arătat că pârâta nu avea dreptul să  dispună de cota reclamantului din chiria ce s-ar fi cuvenit în baza contractului de închiriere încheiat de autoarea comună şi că nu poate fi obligat să  solicite deschiderea succesiunii pentru a-şi dobândi drepturile cuvenite ca moştenitor. Mai mult, a arătat că şi după formularea unei acţiuni separate în instanţă având ca obiect partaj succesoral, Tribunalul a menţinut soluţia de respingere a acţiunii de faţă.

În drept, s-au invocat  dispoziţiile art. 488 alin. 1pct. 4, pct, 6 pct. 5 şi pct. 8 cod procedură civilă.

La data de 29.06.2021 intimata pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului arătând că în mod corect s-a reţinut că nu a fost săvârşită nicio faptă ilicită câtă vreme succesiunea autoarei nu a fost dezbătută iar suma pretinsă prin acţiunea de faţă face şi obiectul dosarului de partaj succesoral aflat pe rolul instanţelor.

Analizând recursul declarat, Curtea îl apreciază ca fondat, urmând să îl admită pentru următoarele considerente.

Prin cererea introductivă de instanţă reclamantul a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, care şi-a însuşit sumele de bani reprezentând contravaloarea chiriei  aferentă contractului de închiriere încheiat în anul  2009 de autoarea comună a părţilor, decedată la data de 14.03.2016.

Prin întâmpinarea formulată la prima instanţă în termen legal  pârâta a susţinut că reclamantul urmăreşte o îmbogăţire fără justă cauză, deoarece a încasat jumătate din sumele plătite de  chiriaş în temeiul contractului  de închiriere. Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a  arătat că pârâta susţine fără temei că el s-a îmbogăţit fără justă cauză, în realitate pârâta fiind cea care s-a îmbogăţit pe seama reclamantului.

Cererea de chemare în judecată a fost analizată de judecătorie din perspectiva răspunderii civile delictuale, fiind reţinut că o eventuală însuşire de către pârâtă a contravalorii chiriei bunului aflat în indiviziune nu echivalează cu o  faptă ilicită a pârâtei şi că anterior formulării unei astfel de cereri  se impune să fie dezbătută succesiunea, stabilită calitatea de moştenitor şi cotele succesorale.

Aceeaşi motivare a fost  reluată şi de tribunal, care  a mai avut în vedere şi faptul că apelantul reclamant ar fi invocat prin motivele de apel şi o altă cauză juridică a acţiunii, respectiv îmbogăţirea fără justă cauză, temei care nu a fost analizat de tribunal pe considerentul că  modificarea cauzei în calea de atac nu este permisă.

Curtea constată că prin motivele ample de apel formulate de apelantul reclamant acesta a invocat nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei prin raportare la aplicarea dispoziţiilor art.  1357 cod civil şi a făcut referire la răspunderea civilă delictuală a pârâtei. De asemenea, reclamantul apelant a arătat că prin însuşirea sumelor de bani pârâta s-a îmbogăţit fără justă cauză, chestiune pe care reclamantul a invocat-o şi prin răspunsul la întâmpinare formulat la prima instanţă.

În condiţiile în care apelantul a dezvoltat pe larg criticile sale prin considerarea că prima instanţă nu a aplicat corect dispoziţiile referitoare la răspunderea civilă delictuală iar în ce priveşte  îmbogăţirea fără justă cauză a reluat susţinerea din răspunsul la întâmpinare  formulat la judecătorie, nu se poate considera că a schimbat cauza juridică a acţiunii direct în calea de atac. Referirea la îmbogăţirea fără justă cauză nu constituie un element de noutate expus direct în apel  şi nici nu obliga instanţa să analizeze dacă  acest izvor al obligaţiilor este aplicabil în speţă, în condiţiile în care nici prima instanţă nu a făcut o astfel de analiză şi nu s-a criticat de către părţi.

Pe de altă parte,  considerentele Tribunalului, care s-a raportat la inadmisibilitatea modificării cauzei juridice a acţiunii,  nu sunt relevante sub aspectul legalităţii deciziei din apel, cât  timp instanţa de apel a analizat incidenţa răspunderii civile delictuale, soluţionând apelul în considerarea dispoziţiilor art. 1357 şi urm. cod civil iar interpretarea acestor prevederi nu este una legală, aşa cum va rezulta din considerentele urătoare. Aşadar,  constatând că  instanţele de fond au aplicat greşit dispoziţiile art. 1357 şi urm. cod civil şi reţinând că este incidentă această formă de răspundere civilă, Curtea nu va analiza şi chestiunile legate de aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză, nefiind posibilă existenţa concomitentă a celor două forme ale izvoarelor obligaţiilor.

Nu sunt fondate criticile din recurs referitoare la tardivitatea  formulării apărărilor de către pârâtă în calea de atac a apelului, întrucât termenul de depunere a întâmpinării  nu  a început să curgă la data când a fost comunicată cererea de apel pârâtei, cât timp comunicarea s-a făcut iniţial la o adresă greşită, partea solicitând ca actele de procedură să-i fie comunicate la un domiciliu ales.

De asemenea, nu este fondat motivul de recurs prin care recurentul reclamant invocă nemotivarea deciziei instanţei de apel, dispoziţiile art. 488 alin 6 cod procedură civilă nefiind incidente deoarece instanţa de apel a motivat soluţia  aleasă şi a răspuns criticilor din apel,  soluţia aleasă fiind nelegală ca  efect al aplicării greşite a normelor de drept material, iar nu ca urmare a unei motivări insuficiente sau contradictorii.

Curtea constată ca fiind întemeiate criticile raportate la  motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 cod procedură civilă.

În ce priveşte considerentele instanţelor de fond privind imposibilitatea reclamantului de a formula o acţiune în răspundere civilă delictuală cât  timp nu s-a dezbătut succesiunea autoarei comune şi, legat de aceasta, inexistenţa unei fapte ilicite a pârâtei, Curtea reţine că dispoziţiile art. 635- art. 642 cod civil şi art. 1357 şi urm. cod civil  au fost greşit aplicate.

Astfel,  reclamantul şi pârâta sunt moştentiorii unui autor comun şi exercită, începând cu data decesului autoarei, un drept de proprietate în indiviziune asupra bunurilor succesorale. În calitatea lor de descendenţi ai autoarei,  ei sunt moştentiori sezinari, aşa cum dispune art. 1126 cod civil,  şi, conform art. 1125  cod civil, exercită asupra patrimoniului succesoral un drept de administrate, stăpânind în fapt bunurile succesorale. Aşadar, reclamantul şi pârâta sunt coproprietari ai bunului cu privire la care autoarea comună a încheiat un contract de închiriere cu un terţ, izvorul coproprietăţii fiind moştenirea. Întrucât niciunul dintre coproprietari nu stăpâneşte în exclusivitate o parte din bun, exercitarea atributelor dreptului de proprietate este colectivă, prin aplicarea regulii unanimităţii, în condiţiile art. 634 alin. 2 cod civil, cortele-părţi fiind prezumate că sunt egale, până la proba contrară.

Regula unanimităţii impune ca toate actele materiale de utilizare a bunului comun să se facă împreună de către toţi coproprietarii, iar în situaţia în care o astfel de stăpânire este imposibilă,  trebuie respectat principiul că utilizarea bunului de către un coproprietar să nu excludă accesul celorlalţi la o astfel de utilizare. În acest sens, dispoziţiile art. 636 alin. 1 cod civil stabilesc faptul că fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul comun în măsura în care nu aduce atingere drepturilor celorlalţi. Alineatul doi al textului legal reglementează dreptul coproprietarului care este împiedicat să folosească bunul comun de  a cere despăgubiri de la cel care  exercită folosinţa bunului în mod exclusiv şi abuziv.

Aceste reguli se aplică nu numai folosinţei bunului comun, ci şi în cazul culegerii fructelor, deoarece şi asupra fructelor ale bunului există un drept de coproprietate, drept stabilit expres de dispoziţiile art.  637 cod civil, potrivit cu care fructele bunului comun se cuvin tuturor coproprietarilor, proporţional cu cota lor parte din bun.  Aceste dispoziţii duc la concluzia că dacă fructele unui bun comun au fost culese în mod exclusiv de către un singur coproprietar, el este obligat să îi despăgubească pe ceilalţi, dispoziţiile art. 638 cod civil  stabilind care este  termenul în care  se poate cere restituirea fructelor  civile, naturale sau industriale, după caz.

În speţă, reclamantul solicită restituirea unor fructe civile, deoarece veniturile din chirii sunt considerate  fructe civile, aşa cum rezultă din definiţia dată de art. 548 alin. 4 cod civil, astfel că potrivit art.  638 alin. 3 cod civil dreptul de a reclama fructele civile ale bunului comun însuşite de un coproprietar este supus prescripţiei de 3 ani, de drept comun.

Având în vedere toate aceste dispoziţii legale, rezultă că desocotirea dintre  moştenitorii sezinari cu privire la fructele civile ale bunului comun se poate face independent de  partajul bunului frugifer iar temeiul răspunderii coproprietarului care şi-a însuşit fructele civile ale bunului comun îl constituie răspunderea civilă delictuală, pentru că în absenţa unui acord al coproprietarilor cu privire la folosirea bunului comun, administrarea acestuia sau însuşirea fructelor, respectiv  utilizarea bunului integral de către un singur coproprietar au semnificaţia unui delict civil.

Prin urmare,  este nelegală concluzia instanţelor de fond, în speţa de faţă, de a considera că în absenţa partajului nu pot fi cerute fructele civile ale bunului aflat în coproprietate şi că nu este săvârşită o faptă ilicită de către coproprietarul care încasează singur chiria bunului comun. Instanţele au ignorat calitatea reclamantului şi pârâtei de descendenţi ai aceleaşi autoare şi, implicit, de moştentiori sezinari, aplicând greşit atât dispoziţiile art. 1125, art. 1126 cod civil, cât şi dispoziţiile art. 634 şi următoarele cod civil, dispoziţii are reglementează dreptul moştenitorilor sezinari de a folosi bunurile succesorale,  prezumţia egalităţii cotelor-părţi până la proba contrară,  dreptul coproprietarilor de a  culege în comun fructele civile şi dreptul  unuia dintre coproprietari de a cere restituirea fructelor de la moşteitorul care le-a cules abuziv, drept care este supus prescripţiei.

În aceste condiţii, chiar dacă pe rolul instanţelor a fost introdus şi dosarul de partaj, care este înregistrat pe rolul Judecătoriei Tg. Cărbuneşti,  formularea acţiunii de partaj şi solicitarea  fructelor civile ale bunului închiriat de autoare în anul 2009 şi în cadrul partajului nu  exclud posibilitatea reclamantului de a cere  despăgubiri constând în contravaloarea cotei sale părţi din fructele civile prin acţiunea în pretenţii de faţă. Trebuie avut în vedere că perioada de timp pentru care  se cer despăgubiri în dosarul de faţă (2016, 2017) este situată parţial în afara termenului prescripţiei, raportat la data introducerii acţiunii de partaj, aşa încât instanţa nu poate obliga reclamantul să urmeze doar calea desocotirii prin partaj cât timp acestuia i s-ar putea opune excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în cadrul respectivului dosar.

Faţă de considerentele expuse, în mod greşit acţiunea reclamantului a  fost respinsă fără a fi cercetată în fond, prin aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează drepturile coproprietarilor şi răspunderea lor civilă delictuală în ipoteza în care se susţine că fructele civile ale unui bun aflat în  indiviziune au fost pe nedrept însuşite de o singură parte. Este astfel incident motivul  de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 cod procedură civilă.

Cum  instanţa de recurs nu se poate pronunţa direct asupra fondului cauzei, neputând să stabilească direct în calea extraordinară de atac dacă pârâta a săvârşit fapta ilicită pretinsă, respectiv dacă a încasat singură  sumele de bani din chirii, fără acordul reclamantului şi care este suma de bani  efectiv încasată, Curtea va admite recursul şi va casa decizia din apel, pentru reluare judecăţii de către instanţele de fond.

Având în vedere că reclamantul a  solicitat prin motivele de apel  anularea sentinţei primei instanţe, care nu a cercetat  fondul cauzei, şi trimiterea spre rejudecare, conform art. 480 alin. 3 cod procedură civilă, se va admite apelul şi se va anula sentinţa, fiind trimisă cauza la Judecătoria Craiova pentru judecarea pe fond.

Domenii speta

Spete similare