Instanţa de fond a reţinut că materialul probatoriu administrat în faza urmăririi penale, cât şi rechizitoriul parchetului vizează strict momentul constatării săvârşirii infracţiunii care corespunde şi cu momentul epuizării infracţiunii de furt respectiv, data de 08.01.2020, nu şi data la care a început sustragerea, iar în faza urmării penale, în stabilirea duratei de sustragere a energiei electrice, inculpatul ... a recunoscut ca durată a acţiunii de sustragere a energiei electrice perioada octombrie 2019-08.01.2020( 4 luni). Fiind audiat de către instanţa de fond la data de 21.05.2019, inculpatul ... a recunoscut că a sustras energiei electrică şi a achitat suma de 1300 lei, întrucât în urma expertizei tehnice electroenergetice, efectuate în cursul urmării penale, valoarea prejudiciului pentru consumul necontorizat de energie electrică pentru o perioadă de 4 luni, a fost stabilită în cuantum de 1.217,86 lei.
Deşi partea civilă a solicitat obligarea inculpatului ... la plata sumei de 13.497,03 lei, aferentă unei perioade de 3 ani, prin coroborare cu dispoziţiile Codului civil privind termenul de prescripţie extinctivă, raportat la faptul că nu au mai fost întocmite alte note de constatare înainte de nota de constatare nr. DO 117767/08.01.2020, din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul ... ar fi sustras energie electrică în toată perioada de recalculare 08.01.2017-08.01.2020 avută în vedere de partea civilă la stabilirea prejudiciului, ci numai în perioada octombrie 2019-08.01.2020, astfel cum a recunoscut şi inculpatul.
Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2021:003.000976
Dosar nr. ...
R O M Â N I A
Pe rol, soluţionarea apelului formulat de partea civilă Distribuţie Energie ... S.A. cu sediul in ..., împotriva sentinţei penale nr.71 din data de 03.03.2021 pronunţată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr....Conform art. 405 alin 2 C.p.p. părțile nu se citează la pronunțarea hotărârii.
Dezbaterile orale au avut loc în şedinţa publică din data de 02 iunie 2021, susţinerile părţilor fiind reţinute şi consemnate în Încheierea de şedinţă de la acea dată, prin care s-a dispus stabilirea unui termen pentru deliberare, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 23.06.2021, conform art. 391 alin. 1 C.p.p., prin încheierea din data de 23.06.2021, s-a dispus stabilirea unui nou termen pentru deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 05.07.2021, încheierile făcând parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.71/2021 a Judecătoriei Caracal, în temeiul de art. 92 alin. 2 din Legea 123/2012, cu aplicarea art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 alin. 1 C. pr. pen., cu art. 38 alin. 2 C.p. s-a stabilit inculpatului ... - fiul lui ... și .., născut la data de ... în com. ..., domiciliat în com. ..., CNP: ..., de cetăţenie română, studii 8 clase, stagiul militar efectuat, fără ocupație, căsătorit, fără antecedente penale, pedeapsa de 6 luni închisoare pentru executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea.
În temeiul de art. 228 alin. 1 şi 3 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 alin. 1 C. pr. pen., cu art. 38 alin. 2 C.p. s-a stabilit inculpatului ..., pedeapsa de 6 luni închisoare În baza art. 39 alin.1 lit b C.p s-a contopit pedeapsa închisorii de 6 luni aplicată inculpatului în temeiul de art.92 alin2 din Legea 123/2012 pentru executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea cu pedeapsa închisorii de 6 luni aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art.228 alin.1 şi 3 Cod penal., inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare.
Potrivit art. 83 Cod.pen., a amânat aplicarea pedepsei pe o durată de 2 ani termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.84 alin.1 Cod pen.
Potrivit art.85 Cod penal pe durata termenului de supraveghere instanţa a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:
1.să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
2.să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
3.să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
4.să comunice schimbarea locului de muncă;
5. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă
În baza art. 404 alin.2 Cod pr. pen. a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 85 şi 88 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea amânării executării pedepsei.
În baza art.112 lit.b Cod pen. a confiscat inculpatului instalaţia electrică improvizată.
În baza art. 19 C.p.p., art. 20 C.p.p., art.25 C.p.p., art. 397 C.p.p. rap. la art. 1357 C. civ. a admis în parte acţiunea civilă formulată de persoana civilă SC Distribuţie Energie ... S.A. până la concurenţa sumei de 1.217,86 lei şi a constatat achitat prejudiciul cauzat de inculpatul ..., conform Ordinului de plata nr. 201016104737000 din 16.10.2020, în cuantum de 1300 lei.
În baza art. 274 alin.1 din Codul de procedură penală, a obligat inculpatul ... , la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat din care 200 lei în faza de urmărire penală.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nr. ... din 21.12.2020 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul …, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi de executarea/folosirea de instalaţii clandestine cu scopul ocolirii echipamentelor de măsurare a energiei electrice livrate, prev. de art. 228 alin. 1 şi 3 C.p. şi art. 92 alin. 2 din Legea 123/2012, toate cu aplic. art. 38 alin. 2 C.p.
În actul de sesizare s-a reţinut că în ziua de 08.01.2020, inspectorii operatorului S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE ... S.A., s-au deplasat la domiciliul inculpatului ..., unde au constatat faptul că acesta utiliza o instalație electrică improvizată clandestin, cu ajutorul căreia alimenta cu energie electrică dispozitivele electrice din interiorul imobilului, ocolind contorul de măsurare a energieie electrice, fără ca energia electrică consumată să fie contorizată şi facturată în totalitate de către distribuitor.
Conform notei de constatare DO117767 din data de 08.01.2020, s-a stabilit că modalitatea de sustragere a energiei electrice se realiza printr-o instalaţie improvizată clandestină, în urma unei intervenţii neautorizate, formată dintr-un cablu electric cu dimensiunea de 2x10 mm conectat la branșamentul electric dispus pe peretele interior al imobilului, având la capăt montată o priză mobilă prin care se alimentau direct cu energie electrică receptorii casnici din imobil, ocolindu-se prin această modalitate contorul electric, fără ca energia electrică astfel consumată să fie înregistrată şi facturată.
Din cuprinsul notei de constatare reiese faptul că imobilul era dotat cu contor electric, acesta fiind dispus în interiorul locuinței inculpatului. Totodată, echipa de control CEZ a menționat faptul că în momentul pătrunderii în curtea imobilului inculpatului, acesta a intrat în interiorul locuinței prin spatele acesteia, s-a deplasat prin interior până în zona firidei branșamentului, auzindu-se din exterior zgomote similare deconectării unor conductori electrici. Doar după ce inculpatul a deconectat instalația electrică clandestină, le-a permis membrilor echipei CEZ să pătrundă în interiorul imobilului casă de locuit, aceștia observând capacul firidei branșament spart, în interiorul firidei fiind identificată o bucată de clemă electrică care corespunde cu clema de la cablul electric găsit pe podea, sub firidă.
În urma controlului s-a întocmit nota de constatare cu nr. DO117767 din data de 08.01.2020, verificarea efectuându-se în prezenţa inculpatului, acesta semnând documentul întocmit la faţa locului, precizând la rubrica ”punct de vedere/Obiecțiuni” că în urmă cu 4 luni anterior controlului un ”fost electrician i-a arătat să facă cu un fir de la nișă la tablou”. În baza notei de constatare s-a întocmit fişa de calcul a energiei electrice consumate, rezultând o cantitate de 32.396 kwh ca energie de recuperat, stabilită prin metoda pauşal, iar în baza acestor documente a fost stabilită valoarea prejudiciului la suma de 19.169,87 lei, aşa cum rezultă din plângerea depusă de S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE ... S.A.
Aspectele constatate de inspectorii S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE ... S.A. au fost dovedinte prin foto/video efectuate la faţa locului şi ridicarea de bucăţi din instalaţia electrică realizată clandestin.
În urma vizionării imaginilor video înregistrate de echipa de control CEZ cu ocazia verificării, s-a observat faptul că firida branșament este montată în interiorul locuinței inculpatului, de-o parte și de alta a contorului electric fiind dispuse două tablouri cu siguranțe (într-o parte existând un tablou cu opt siguranțe, iar în cealaltă parte un tablou cu trei siguranțe). Analizându-se vizual tabloul cu cele trei siguranțe, dispuse anterior contorului electric, s-a putut observa urme repetate de contact electric în partea exterioară a siguranțelor, deducându-se faptul că la aceste siguranțe au fost conectate de mai multe ori cabluri electrice.
În zona branșamentului electric au fost identificate mai multe cabluri electrice, la un capăt fiind identificat un papuc de prindere, iar prin intermediul mai multor prize mobile ce plecau din acea zonă, erau alimentați cu energie electrică mai mulți receptori electrici din interior, respectiv: două reșouri confecționate artizanal, cu putere mare de consum, un cuptor electric și două calorifere electrice, toate funcționale. În vederea dovedirii că prin instalația electrică confecționată artizanal inculpatul alimenta în mod ilegal consumatorii electrici, echipa de control a conectat cablul electric identificat în zona branșamentului la o siguranță din firidă, în amonte de contor, constatându-se că cele două reșouri confecționate artizanal și un calorifer electric au devenit funcționale, fără vreo conectare electrică separată, dovedindu-se astfel că prin acea instalație inculpatul ocolea contorul electric și alimenta receptorii electrici, toate aspectele filmate de echipa de control fiind expuse în procesul-verbal de vizualizare anexat la dosar.
Cu privire la stabilirea situației de fapt, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice electroenergetice, după consultarea părții civile și a inculpatului, expertul concluzionând următoarele:
-nu s-a constatat vreo intervenție neautorizată asupra contorului electric sau sigiliilor acestuia, contorul fiind ocolit cu o instalație electrică improvizată care alimenta cu energie electrică aparatele electrice pentru încălzitul locuinței;
- consumul de energie electrică consumat prin instalația electrică improvizată nu era contorizat;
- la locul de consum nu a existat BMPT, ci o nișe care avea capacul de protecție spart;
- starea de fapt constată de echipa de control la fața locului corespunde realității, acest aspect fiind întărit și de faptul că la imobilul respectiv a figurat un consum mediu zilnic de numai 1,644 kwh/zi, deși în interiorul locuinței au fost identificați receptori electrici de mare consum (reșouri electrice improvizate, calorifere electrice, cuptor electric);
- valoarea prejudiciului pentru consumul necontorizat de energie electrică este în sumă de 10.965,09 lei; la solicitarea apărătorului inculpatului, pentru o perioadă de 4 luni, potrivit declarației acestuia, expertul a stabilit un prejudiciu de 1.217,86 lei.
Partea civilă a solicitat ca la efectuarea expertizei tehnice electroenergetice să participe și un expert parte, acesta întocmind un punct de vedere separat, concluzionându-se următoarele:
-echipa de control CEZ a identificat la domiciliul inculpatului o instalație electrică improvizată care se racorda în firida de branșament înainte de contorul de energie electrică, în siguranțele din firida de branșament care nu avea capac, iar prin intermediul unor diferite cabluri se alimenta instalația electrică interioară a imobilului;
- consumul mediu zilnic înregistrat la locul de consum al inculpatului a fost foarte redus, preponderent sub 2 kWh/zi (ca exemplu, un frigider consumă între 1 kWh/zi și 1,4 kWh/zi), disproporționat față de dispozitivele electrice, mari consumatoare de energie, identificate în imobil;
- cu privire la calculul prejudiciului pentru consumul necontorizat de energie electrică, expertul parte, prin invocarea unor prevederi legale detaliate în cuprinsul punctului de vedere, consideră că acesta se ridică la suma de 14.797,03 lei, la care se adaugă contravaloarea verificării instalației electrice și a lucrării de refacere a branșamentului, despre care expertul, în temeiul art. 97 din Ordinul ANRE 64/2014, Ordinul ANRE 90/2015 și art. 60 alin. 1 lit. b din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienții finali, a considerat că intră în sarcina inculpatului deoarece a generat necesitatea acestor lucrări, prejudiciul final fiind de 18.304,41 lei.
Fiind audiat în cauză, în faza de urmărire penală, inculpatul ... nu a recunoscut faptul că utilizează şi beneficiază fără drept de energie electrică prin intermediul unei instalaţii electrice improvizate, precizând că în data de 08.01.2020 la locuința sa a fost efectuată o verificare de către o echipă CEZ care a identificat în balconul imobilului un cablu electric despre care inculpatul susține că era abandonat în acel loc și că l-ar fi utilizat în trecut drept prelungitor electric. Inculpatul susţine că după efectuarea controlului, contorul electric a fost montat în exteriorul proprietății sale, respectiv la poarta locuinței, iar ulterior acestui moment ar fi avut chiar un consum de energie electrică mai mic decât cel anterior controlului.
Inculpatul ... a depus la dosarul cauzei chitanța nr. 2010161047370000 din data de 16.10.2020, conform căreia a achitat suma de 1.300 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului stabilit la punctul nr. 8 din cuprinsul raportul de expertiză electroenergetică.
Conform adresei S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE ... S.A., nr. 61066/27.11.2020, persoana vătămată şi-a menținut poziția exprimată prin punctul de vedere întocmit de către expertul parte la raportul de expertiză electroenergetică, constituindu-se parte civilă în procesul penal cu suma de 17.004,41 lei, diferența de 1.300 lei fiind achitată de către inculpat.
S-a susţinut că deși inculpatul ... nu recunoaște comiterea faptelor, s-a considerat că săvârșirea acestora este dovedită conform aspectelor cuprinse în nota de constatare prin care s-a stabilit modalitatea de sustragere a energiei electrice și de ocolire a contorului de măsurare a energiei electrice consumate, procesul-verbal de vizualizare a imaginilor video realizate cu ocazia controlului în care se observă cum receptorii electrici de încălzire din interiorul imobilului devin funcționali în momentul conectării instalației electrice clandestine identificată la fața locului, concluziile menționate atât de expertul tehnic în raportul de expertiză electroenergetică cât și cele din punctul de vedere exprimat de expertul parte al persoanei vătămate, precum și de mențiunile precizate de inculpat în momentul controlului prin care recunoaște utilizarea unei instalații electrice clandestine.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului s-au probat cu următoarele mijloace de probă: sesizare S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE ... S.A. (f. 9-11); notă de constatare nr. DO117767 din data de 08.01.2020 (f. 12-34); proces-verbal de constatare a stării de neconformitate tehnică (f. 31); fişa de calcul a consumului de energie electrică (f. 32); planşă foto realizată la faţa locului (f. 35-51); proces-verbal vizualizare imagini video (f. 52); raport de expertiză tehnică (f. 68); punct de vedere întocmit de expert parte asupra raportului de expertiză tehnică (f. 72-82); adresă constituire parte civilă (f. 87); chitanţă achitare parte prejudiciu în valoare de 1.300 lei (f. 88); declaraţie suspect/inculpat: ... (f. 91, 96); fişa de cazier judiciar (f. 99).
S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE ... S.A. s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 17.004,41 lei, reprezentând prejudiciului creat şi neachitat de către inculpatul ....
În procedura de Cameră Preliminară, cauza a fost înregistrată sub nr. .../a1.
În acord cu dispoziţiile art. 344 alin. (2) C. proc. pen., prin rezoluţia judecătorului de cameră preliminară din data de 22.12.2020, s-a dispus comunicarea rechizitoriului nr. ... al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal către inculpat şi i s-a adus acestuia la cunoştinţă obiectul procedurii de cameră preliminară, dreptul de a formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, în termen de 20 de zile de la comunicarea rechizitoriului, precum şi posibilitatea de a-şi angaja un apărător în cauză.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral şi de personalitate al inculpatului la actele de urmărire penală efectuate, la trimiterea în judecată şi cheltuielile judiciare.
De asemenea, s-a constatat că nu au fost formulate cereri şi excepţii de către inculpat, partea civilă şi nici din oficiu nu se impuneau a fi invocate.
Prin încheierea camerei de consiliu nr. 11/26.01.2021, în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea rechizitoriului cu nr. ..., emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal fiind respectate dispoziţiile art. 328 C. proc. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul ... pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi de executarea/folosirea de instalaţii clandestine cu scopul ocolirii echipamentelor de măsurare a energiei electrice livrate, prev. de art. 228 alin. 1 şi 3 C.p. şi art. 92 alin. 2 din Legea 123/2012, toate cu aplic. art. 38 alin. 2 C.p.
În acest sens a fost stabilit prim termen de judecată la data de 03.03.2021, pentru când au fost citate părtile.
Prin cererea depusă la dosar la data de 16.02.2021, SC Distribuţie Energie ... SA a arătat că se constituie parte civilă cu suma totală de 17.004,41 lei, care nu a fost achitat de către inculpat.
La dosar a fost înaintată fişa de cazier judiciar privind pe inculpat.
În şedinţa publică din data de 03.03.2021, a fost audiat inculpatul ..., care a recunoscut săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosar .
Instanţa având în vedere că inculpatul a recunoscut în totalitatea fapta aşa cum au fost reţinută în actul de sesizare a instanţei, şi a solicitat ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, a admis cererea inculpatului de judecarea a cauzei potrivit procedurii simplificate.
Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, precum şi probele administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti şi apreciindu-le, în ansamblu şi în urma evaluării tuturor conform art. 103 alin. 1 C.p.p., instanţa a reţinut următoarele:
În fapt, în ziua de 08.01.2020, inspectorii operatorului S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE ... S.A., s-au deplasat la domiciliul inculpatului ... din ..., unde au constatat faptul că acesta utiliza o instalație electrică improvizată clandestin, cu ajutorul căreia alimenta cu energie electrică dispozitivele electrice din interiorul imobilului, ocolind contorul de măsurare a energiei electrice, fără ca energia electrică consumată să fie contorizată şi facturată în totalitate de către distribuitor.
Conform notei de constatare DO117767 din data de 08.01.2020, s-a stabilit că modalitatea de sustragere a energiei electrice se realiza printr-o instalaţie improvizată clandestină, în urma unei intervenţii neautorizate, formată dintr-un cablu electric cu dimensiunea de 2x10 mm conectat la branșamentul electric dispus pe peretele interior al imobilului, având la capăt montată o priză mobilă prin care se alimentau direct cu energie electrică receptorii casnici din imobil, ocolindu-se prin această modalitate contorul electric, fără ca energia electrică astfel consumată să fie înregistrată şi facturată.
Din cuprinsul notei de constatare a reieşit faptul că imobilul era dotat cu contor electric, acesta fiind dispus în interiorul locuinței inculpatului. Totodată, echipa de control CEZ a menționat faptul că în momentul pătrunderii în curtea imobilului inculpatului, acesta a intrat în interiorul locuinței prin spatele acesteia, s-a deplasat prin interior până în zona firidei branșamentului, auzindu-se din exterior zgomote similare deconectării unor conductori electrici. Doar după ce inculpatul a deconectat instalația electrică clandestină, le-a permis membrilor echipei CEZ să pătrundă în interiorul imobilului casă de locuit, aceștia observând capacul firidei branșament spart, în interiorul firidei fiind identificată o bucată de clemă electrică care corespunde cu clema de la cablul electric găsit pe podea, sub firidă.
În urma controlului s-a întocmit nota de constatare cu nr. DO117767 din data de 08.01.2020, verificarea efectuându-se în prezenţa inculpatului, acesta semnând documentul întocmit la faţa locului, precizând la rubrica ”punct de vedere/Obiecțiuni” că în urmă cu 4 luni anterior controlului un ”fost electrician i-a arătat să facă cu un fir de la nișă la tablou”. În baza notei de constatare s-a întocmit fişa de calcul a energiei electrice consumate, rezultând o cantitate de 32.396 kwh ca energie de recuperat, stabilită prin metoda pauşal, iar în baza acestor documente a fost stabilită valoarea prejudiciului la suma de 19.169,87 lei, aşa cum rezultă din plângerea depusă de S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE ... S.A.
Aspectele constatate de inspectorii S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE ... S.A. au fost dovedinte prin foto/video efectuate la faţa locului şi ridicarea de bucăţi din instalaţia electrică realizată clandestin.
În urma vizionării imaginilor video înregistrate de echipa de control CEZ cu ocazia verificării, se observă faptul că firida branșament este montată în interiorul locuinței inculpatului, de-o parte și de alta a contorului electric fiind dispuse două tablouri cu siguranțe (într-o parte existând un tablou cu opt siguranțe, iar în cealaltă parte un tablou cu trei siguranțe). Analizându-se vizual tabloul cu cele trei siguranțe, dispuse anterior contorului electric, se pot observa urme repetate de contact electric în partea exterioară a siguranțelor, deducându-se faptul că la aceste siguranțe au fost conectate de mai multe ori cabluri electrice.
În zona branșamentului electric au fost identificate mai multe cabluri electrice, la un capăt fiind identificat un papuc de prindere, iar prin intermediul mai multor prize mobile ce plecau din acea zonă, erau alimentați cu energie electrică mai mulți receptori electrici din interior, respectiv: două reșouri confecționate artizanal, cu putere mare de consum, un cuptor electric și două calorifere electrice, toate funcționale. În vederea dovedirii că prin instalația electrică confecționată artizanal inculpatul alimenta în mod ilegal consumatorii electrici, echipa de control a conectat cablul electric identificat în zona branșamentului la o siguranță din firidă, în amonte de contor, constatându-se că cele două reșouri confecționate artizanal și un calorifer electric au devenit funcționale, fără vreo conectare electrică separată, dovedindu-se astfel că prin acea instalație inculpatul ocolea contorul electric și alimenta receptorii electrici, toate aspectele filmate de echipa de control fiind expuse în procesul-verbal de vizualizare anexat la dosar.
Cu privire la stabilirea situației de fapt, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice electroenergetice, după consultarea părții civile și a inculpatului, expertul concluzionând următoarele:
-nu s-a constatat vreo intervenție neautorizată asupra contorului electric sau sigiliilor acestuia, contorul fiind ocolit cu o instalație elcetrică improvizată care alimenta cu energie electrică aparatele electrice pentru încălzitul locuinței;
- consumul de energie electrică consumat prin instalația electrică improvizată nu era contorizat;
- la locul de consum nu a existat BMPT, ci o nișe care avea capacul de protecție spart;
- starea de fapt constată de echipa de control la fața locului corespunde realității, acest aspect fiind întărit și de faptul că la imobilul respectiv a figurat un consum mediu zilnic de numai 1,644 kwh/zi, deși în interiorul locuinței au fost identificați receptori electrici de mare consum (reșouri electrice improvizate, calorifere electrice, cuptor electric);
- valoarea prejudiciului pentru consumul necontorizat de energie electrică este în sumă de 10.965,09 lei; la solicitarea apărătorului inculpatului, pentru o perioadă de 4 luni, potrivit declarației acestuia, expertul a stabilit un prejudiciu de 1.217,86 lei.
Partea civilă a solicitat ca la efectuarea expertizei tehnice electroenergetice să participe și un expert parte, acesta întocmind un punct de vedere separat, concluzionându-se următoarele:
-echipa de control CEZ a identificat la domiciliul inculpatului o instalație electrică improvizată care se racorda în firida de branșament înainte de contorul de energie electrică, în siguranțele din firida de branșament care nu avea capac, iar prin intermediul unor diferite cabluri se alimenta instalația electrică interioară a imobilului;
- consumul mediu zilnic înregistrat la locul de consum al inculpatului a fost foarte redus, preponderent sub 2 kWh/zi (ca exemplu, un frigider consumă între 1 kWh/zi și 1,4 kWh/zi), disproporționat față de dispozitivele electrice, mari consumatoare de energie, identificate în imobil;
- cu privire la calculul prejudiciului pentru consumul necontorizat de energie electrică, expertul parte, prin invocarea unor prevederi legale detaliate în cuprinsul punctului de vedere, a considerat că acesta se ridică la suma de 14.797,03 lei, la care se adaugă contravaloarea verificării instalației electrice și a lucrării de refacere a branșamentului, despre care expertul, în temeiul art. 97 din Ordinul ANRE 64/2014, Ordinul ANRE 90/2015 și art. 60 alin. 1 lit. b din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienții finali, consideră că intră în sarcina inculpatului deoarece a generat necesitatea acestor lucrări, prejudiciul final fiind de 18.304,41 lei.
În drept, fapta inculpatului ..., de a utiliza o instalaţie electrică clandestină, racordată în mod ilegal la branșamentul electric din interiorul imobilului cu scopul de a sustrage în acest fel energie electrică, ocolind contorul de măsurare a energiei electrice consumate, fiind depistat la data de 08.01.2020, conform notei de constatare cu nr. DO117767, producând un prejudiciu în valoare de 10.965,09 lei (conform raportului de expertiză electroenergetică), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de furt şi folosirea de instalaţii clandestine pentru ocolirea echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 228 alin. 1 şi 3 C.p. şi art. 92 alin. 2 din Legea 123/2012, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 din C.p., fiind dovedită cu probele administrate in cursul urmării penale.
În şedinţa publică din data de 03.03.2021, a fost audiat inculpatul ..., cu privire la acuzaţiile aduse, care a recunoscut fapta săvârşită, însuşindu-şi probele administrate în faza de urmărire penală, pe care nu le-a contestat, fiind de acord să presteze muncă în folosul comunităţii, declaratia fiind consemnată şi ataşată la dosar.
La individualizarea pedepsei principale, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, care se evaluează în raport de împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială a inculpatului.
De asemenea, instanța a ținut seama de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, în cazul recunoașterii săvârșirii faptelor, conform art.396, alin.(10) Cod procedură penală.
Având în vedere cele mai sus mentionate, instanţa s-a orientat către pedeapsa cu închisoarea şi, în baza art. 92 alin. 2 din Legea 123/2012, cu aplicarea art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 alin. 1 C. pr. pen., cu art. 38 alin. 2 C.p. a stabilit inculpatului ... pedeapsa de 6 luni închisoare pentru executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea.
În temeiul de art. 228 alin. 1 şi 3 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 10 rap. la art. 375 alin. 1 C. pr. pen., cu art. 38 alin. 2 C.p. instanţa a stabili inculpatului ..., pedeapsa de 6 luni În baza art. 39 alin.1 lit b Cp instanţa a contopit pedeapsa închisorii de 6 luni aplicată inculpatului în temeiul de art.92 alin2 din Legea 123/2012 pentru executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea cu pedeapsa închisorii de 6 luni aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art.228 alin.1 şi 3 Cod penal., inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare.
În ceea ce priveşte necesitatea aplicării pedepsei, instanţa a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile art.83 Cod penal, pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, având în vedere faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită de inculpat este de 3 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art.83 alin.(2) Cod penal, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată şi nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.
Faţă de aceste considerente, în baza art.83 Cod penal, instanţa a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.84 alin. 1 Cod penal, de 2 ani.
Potrivit art.85 Cod penal pe durata termenului de supraveghere instanţa a impus inculpatului respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:
1 - să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
2- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
3 - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
4 - să comunice schimbarea locului de muncă;
5 - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 404 alin.2 Cod pr. pen. instanţa a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 85 şi 88 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea amânării executării pedepsei.
În baza art.112 lit.b Cod pen. instanţa a dispuns confiscarea de la inculpat a instalaţiei electrice improvizată.
Prin cererea depusă la dosar la data de 16.02.2021, SC Distribuţie Energie ... SA a aratat că se constituie parte civilă cu suma totală de 17.004,41 lei, care nu a fost achitat de către inculpat.
Cu privire la latura civilă, instanţa a constatat că potrivit art. 1357 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.
În cauză, având în vedere dispoziţiile legale, art.17 alin 3 raportat cu prevederile art.25 alin şi 2 din Ordinul ANRE 121/2015, în faza de urmărire penală s-a efectuat un raport de expertiza judiciară din care a rezultat că perioada sustragerii energiei electrice este octombrie 2019 – ianuarie 2020, instanța a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, şi în temeiul art. 19 C.pr.p., art. 20 C.pr.p., art. 397 C.pr.p. raportat la art. 1357 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de persoana civilă SC Distribuţie Energie ... S.A. până la concurenţa sumei de 1.217,86 lei şi a constata achitat prejudiciul cauzat de inculpatul ..., conform Ordinului de plata nr. 201016104737000 din 16.10.2020, în cuantum de 1300 lei.
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel partea civilă Distribuţie Energie ... S.A. , solicitând admiterea apelului şi pe cale de consecinţa, modificarea în parte a sentinţei apelate, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în sensul obligării inculpatului la plata sumei de 17.004,41 lei, reprezentând prejudiciul cauzat subscrisei prin săvârşirea faptelor prev. de dispoziţiile art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012 si art. 228 alin. 1, 3 Cod penal.
În fapt, s-a arătat că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, inculpatul ... a fost trimis în judecată pentru săvârşirea faptelor prevăzute de art. 92 alin. 2, din Legea 123/2012, Legea energiei electrice si a gazelor naturale si art. 228 alin. 1, 3 Cod penal.
În urma administrării probatoriilor, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de un 8 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe o durata de 2 ani, instanţa dispunând şi admiterea în parte a laturii civile - acordând despăgubiri în cuantum de 1217,86 lei.
S-a susţinut că Sentinţa penală nr. 71/2021 din data de 03.03.2021, pronunţata de Judecătoria Caracal în dosarul nr. ... este nelegală şi netemeinică, deoarece admiterea în parte a prejudiciului, nu dă eficienţă dispoziţiilor art. 1357 Noul Cod Civil, potrivit cărora, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îi repare integral.
Din enunţ rezultă ca pentru angajarea obligaţiei făptuitorului de despăgubire a victimei prin repunerea ei in situaţia anterioara, este necesara îndeplinirea cumulativa a patru condiţii: existenta unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta si consecinţele dăunătoare produse si vinovăţia făptuitorului. Astfel, de esenţa răspunderii civile delictuale este cauzarea unui prejudiciu prin încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane, condiţii obiective in absenta cărora nu se poate stabili obligaţia de reparare in sarcina persoanei responsabile.
Vinovăţia, definită ca fiind latura subiectivă a răspunderii delictuale, are rolul de a delimita conduita care poate fi imputabilă făptuitorului, în vederea sancţionării sale, prin angajarea obligaţiei de despăgubire a victimei.
Instanţa a reţinut atât existenţa faptei ilicite de ocolire a grupului de măsură cât şi vinovăţia inculpatului.
S-a solicitat a se avea în vedere şi faptul că, prejudiciul nu a fost stabilit în baza unor criterii subiective, ci aşa cum este menţionat în fisa de calcul, la stabilirea cantităţii de energie electrică şi a costurilor asociate au fost avute în vedere dispoziţiile art. 80, 97,102 din Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei nr. 64/2014 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali şi a Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei nr.121/2015 pentru aprobarea Procedurii privind determinarea consumului de energie electrica în caz de înregistrare eronata şi în sistem pauşal.
Conform art.21 lit.a din Ordinul nr.121/2015 al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, puterea utilizată la determinarea consumului de energie electrică în sistem pauşal este puterea aprobată prin ATR/CR sau, în condiţiile respectării prevederilor art. 22, suma puterilor receptoarelor clientului final, în cazurile precizate la art. 80 alin. (2) din Regulamentul de furnizare, respectiv:
- pentru clienţii finali temporari, cu durata de existenţă mai mică de 6 luni, pentru care nu se justifică sau nu este posibilă montarea unui grup de măsură;
- pentru locurile de consum cu puteri absorbite sub 100 W, pentru care nu se justifică sau nu este posibilă montarea unui grup de măsurare;
- în cazul defectării grupurilor de măsurare, în condiţiile stabilite în procedura prevăzută la art. 101.
Puterea utilizată la determinarea consumului de energie electrică în sistem pauşal este suma puterilor receptoarelor clientului final în cazul unor clienţi finali temporari, pentru locuri cu consum redus sau în cazul defectării grupurilor de măsurare.
Deci, art. 21 lit. a nu se aplică în situaţia de faţă, deoarece sustragerea de energie electrică nu se încadrează în niciuna dintre aceste trei cazuri.
Conform art. 21 lit. b, puterea utilizată la determinarea consumului de energie electrică în sistem pauşal este puterea limită termică pe care o permite secţiunea conductorului de alimentare în cazul precizat la art. 80 alin. (3) din Regulamentul de furnizare, stabilită în conformitate cu anexa nr. 5. care face parte Integrantă din prezenta procedură.
Rezultă deci că, în cazul suspiciunii de consum fraudulos, puterea utilizată la determinarea consumului de energie electrică este doar puterea limită termică pe care o permite secţiunea conductorului de alimentare.
Expertul desemnat nu a luat în calcul contravaloarea verificării instalaţiei electrice de racordare şi utilizare la locul de consum în cauză, în sumă de 307,38 lei, exclusiv TVA, care este reglementată de către Ordinul ANRE 64/2014 (art. 97) şi Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei nr.90/2015, deci intră în sarcina suspectului.
De asemenea, nu s-a luat în calcul refacerea branşamentului în sistem securizat, aceasta este prevăzută la art. 60 alin. (1), lit. b) de Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali - aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 64/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 544/23,07.2014, şi costul acestei lucrări (3200 lei) trebuind suportat de inculpatul ..., fiind cel care a generat necesitatea lucrării prin sustragerea de energie electrică.
Calculul în sistem pauşal a energiei electrice se efectuează doar în conformitate cu art. 20, alin.1, litera d, art. 21 lit. o şi art. 23. lit. c din Procedura privind determinarea consumului de energie electrică în caz de înregistrare eronată şi în sistem pauşal, aprobată cu Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare in domeniul Energiei nr. 121/2015, astfel:
P - puterea limită termică pe care o permite secţiunea coloanei de alimentare ( cupru 10 mm2, 9 kW ); k„ - coeficientul de utilizare a puterii (100 ore/lună ); D - intervalul de timp pentru care se determină consumul (08.01.2017-08.01.2020).
W = 9 kW x 100 ore/lună x 36 luni = 32.400 kWh
Cantitatea de energie electrică necontorlzată este de 32.400 kWh, din care se scade cantitatea de energie electrică contorizată şi facturată în aceeaşi perioadă (1796 kWh ), rezultând cantitatea de 30.604 kWh.
Prejudiciul creat prin consumul necontorizat de energie electrică are valoarea de 14.797,03 lei reprezentând valoarea în lei a energiei electrice sustrase (30.604 kWh x 0,4835 lei/kWh ).
Contravaloarea verificării instalaţiei electrice de racordare şi utilizare la locul de consum în cauză, în sumă de 307,38 lei, exclusiv TVA, este reglementată de către Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare in domeniul Energiei 64/2014 (art. 97) şi Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare in domeniul Energiei nr. 90/2015, deci intră în sarcina suspectului.
Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali - aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 64/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 544/23.07.2014, prevede la art. 60 alin. (1) că în cazul constatării intervenţiei de către persoane neautorizate asupra instalaţiilor operatorului de reţea, inclusiv asupra instalaţiei de racordare a clientului final. în scopul alimentării locului de consum în alte condiţii decât cele prevăzute în certificatul de racordare/avizul tehnic de racordare, operatorul de reţea procedează după cum urmează:
- sesizează organele de cercetare penală, în condiţiile legii;
- întrerupe eventuala conexiune ilegală a locului de consum la reţeaua proprie şi ţa măsuri de înlocuire a instalaţiei de racordare cu sisteme de siguranţă antifraudă mărită:
- după stabilirea vinovăţiei clientului final prin hotărâre judecătorească definitivă, întrerupe alimentarea cu energie electrică a acestuia, dacă clientul nu respectă condiţiile de plată stabilite de instanţă.
În concluzie, suma de 307,38 lei, reprezentând taxe şi servicii pentru verificarea instalaţiei electrice de racordare şi utilizare Intră în sarcina inculpatului ....
Referitor la refacerea branşamentului în sistem securizat, aceasta este prevăzută la art. 60 alin. (1), lit. b) de Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali - aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 64/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 544/23.07.2014, şl costul acestei lucrări (3200 lei) trebuie suportat de inculpatul ..., fiind cel care a generat necesitatea lucrării prin sustragerea de energie electrică.
Valoarea totală a prejudiciului creat de inculpatul ..., prin intervenţia neautorizată asupra instalaţiei electrice de alimentare cu energie electrică, este de 18.304.41 lei, dintre care s-a achitat suma de 1300 de lei.
În doctrina prejudiciul a mai fost definit ca fiind un „element esenţial al răspunderii delictuale" si care „consta în rezultatul, în efectul negativ suferit de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite săvârşita de o alta persoana, ori ca urmare a acţiunii unui animal sau lucru aflat sub paza juridica a altei persoane".
În literatura de specialitate s-a formulat ideea potrivit căreia „prejudiciul este cel mai Important element al răspunderii civile", fiind o condiţie esenţiala si necesara a acesteia, „prejudiciul este nu numai condiţia răspunderii reparatorii, ci si măsura ei, în sensul ca ea se angajează doar în limita prejudiciului injust cauzat".
De reţinut ca termenii de prejudiciu, paguba si dauna sunt sinonimi, un astfel de sens regăsindu-se atât în literatura de specialitate, cât şi în practica judiciara. Constituie prejudiciu, în sensul celor de mai sus, distrugerea sau degradarea unui bun, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane; simple interese de fapt care nu sunt recunoscute de legiuitor ca fiind drepturi subiective civile.
Faţă de admiterea în parte a prejudiciului pana la concurenta sumei de 1217,86 lei pentru o perioada de 4 luni, de către prima instanţa, această perioadă nu poate fi luată în calcul din următoarele considerente:
- capacul firidei a fost spart cu mulţi ani înainte de data controlului şi a existat deci posibilitatea de racordare ilegală a instalaţiei improvizate; chiar suspectul a menţionat aceasta la punctul VI al Notei de constatare nr. D0117767.
- afirmaţia inculpatului conform căreia doar 4 luni a sustras si consumat ilegal energie electrica, nu se coroborează cu niciun mijloc de proba administrat, astfel încât aceasta nu poate fi răsturnata.
La controlul efectuat s-au inventariat receptoarele electrice funcţionale existente în imobil,, respectiv iluminat interior 10 bucăţi, iluminat exterior 3 bucăţi, printre care si receptoare electrice de mare consum, o lada frigorifica, doua frigidere, două calorifere electrice, două reşouri electrice, un cuptor electric, o maşina de spălat, un televizor st un radioator electric.
În condiţiile în care consumul mediu înregistrat a fost foarte redus, sub 3 kWh/zi şi preponderent sub 2 kWh/zi, iar doar un frigider consumă între 1 kWh/zi şi 1,4 kWh/zi (în funcţie de clasa energetică), se dovedeşte că s-a consumat energie electrică şi prin ocolirea contorului în perioada 20.12.2007 - 08.01.2020, peste 12 ani.
Din analiza istoricului de consum al imobilului respectiv a rezultat că în perioada în care sunt înregistrări în sistemul informatic al distribuitorului, respectiv 20.12.2007 şi până la data controlului - 08.01.2020, consumul mediu zilnic a fost sub 3 kWh/zi şi preponderent sub 2 kWh/zi, timp de peste 12 ani;
Chiar expertul desemnat a afirmat că în urma analizei istoricului de consum pe ultimii trei ani a rezultat un consum mediu zilnic de 1,644 kWh/zi, un consum foarte mic dacă îl raportăm la puterea totală instalată la locul de consum (11 kW), cât şi la utilizarea pentru încălzire a unor aparate electrice.
După data controlului, în perioada 08.01.2020- 06.10.2020, când a avut loc citirea periodica a contorului, consumul mediu zilnic a crescut fata de perioada anterioara cu aproximativ 52%, ajungând la 3,088 kWh/zi.
În concluzie, intervenţiile neautorizate s-au efectuat cu mult înainte de trei ani, dar calculul prejudiciului nu se poate efectua decât pe o perioadă de trei ani, conform prevederilor art. 2517 din Codul de Procedură Civilă.
Raportat la cele de mai sus, s-a solicitat admiterea apelului si acordarea ca despăgubiri a prejudiciului in totalitatea acestuia, in cuantum de 17.004,41 lei, care are următoarele componente, 13.497,03 lei - Contravaloarea energiei electrice ; 307.38 lei - Taxe şi servicii; 3200 lei - Contravaloare branşament;
S-a solicitat obligarea la plata întregului prejudiciu calculat pe secţiunea conductorului instalaţiei clandestine, in temeiul dispoziţiilor art. 80, 97, 102 din Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare in domeniul Energiei nr. 64/2014 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali si a Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei nr.121/2015 pentru aprobarea Procedurii privind determinarea consumului de energie electrica în caz de înregistrare eronata si în sistem pauşal.
Ulterior, după comunicarea legala a Sentinţei pronunţata in acest dosar, vom putea expune in cunoştinţa de cauza completarea motivelor apelului.
Faţă de aspectele menţionate anterior, a solicitat a se aprecia că soluţia instanţei este nelegala si netemeinica şi solicitam admiterea apelului formulat, modificarea in parte a sentinţei apelate, in ceea ce priveşte latura civila a cauzei.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că acestea este fondat, pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor dosarului se reţine că instanţa de fond, constatând că în faza de urmărire penală au fost administrate, în condiţii de legalitate, probe suficiente din care rezultă fără dubiu vinovăţia inculpatului ... raportat şi la poziţia procesuală exprimată de acesta în declaraţia dată în cursul judecăţii pe fond a cauzei, cu privire la care s-a luat act la termenul de judecată din 03.03.2021, în care aceasta a arătat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei, cunoaşte probele administrate şi doreşte ca judecata să se facă în baza acestora, a dispus aplicarea prevederilor art. 374 – 375 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
La data de 08.01.2020, inspectorii operatorului S.C. DISTRIBUŢIE ENERGIE ... S.A., s-au deplasat la domiciliul inculpatului ... din ..., unde au constatat faptul că acesta utiliza o instalație electrică improvizată clandestin, cu ajutorul căreia alimenta cu energie electrică dispozitivele electrice din interiorul imobilului, ocolind contorul de măsurare a energiei electrice, fără ca energia electrică consumată să fie contorizată şi facturată în totalitate de către distribuitor.
Conform notei de constatare DO117767 din data de 08.01.2020, s-a stabilit că modalitatea de sustragere a energiei electrice se realiza printr-o instalaţie improvizată clandestină, în urma unei intervenţii neautorizate, formată dintr-un cablu electric cu dimensiunea de 2x10 mm conectat la branșamentul electric dispus pe peretele interior al imobilului, având la capăt montată o priză mobilă prin care se alimentau direct cu energie electrică receptorii casnici din imobil, ocolindu-se prin această modalitate contorul electric, fără ca energia electrică astfel consumată să fie înregistrată şi facturată.
Faptele inculpatului ..., de a utiliza o instalaţie electrică clandestină, racordată în mod ilegal la branșamentul electric din interiorul imobilului cu scopul de a sustrage în acest fel energie electrică, ocolind contorul de măsurare a energiei electrice consumate, fiind depistat la data de 08.01.2020, conform notei de constatare cu nr. DO117767, producând un prejudiciu în valoare de 10.965,09 lei (conform raportului de expertiză electroenergetică), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de furt şi folosirea de instalaţii clandestine pentru ocolirea echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 228 alin. 1 şi 3 C.p. şi art. 92 alin. 2 din Legea 123/2012, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 din C.p.
Cu privire la acţiunea civilă, Curtea constată că persoana vătămată SC Distribuţie Energie ... SA s-a constituit parte civilă cu sumă totală de 17.004,41 lei, împotriva inculpatului ..., suma de 13.497,03 lei, reprezentând contravaloare energie electrică consumată şi neînregistrată, calculată estimativ pentru 3 ani anterior întocmirii notei de constatare, conform fişei de calcul şi suma de 307,38 lei prestări servicii şi suma de 3200 lei contravaloarea branşament.
Potrivit art. 19 alin. 1 Cod procedură penală „Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.”
Astfel, sub aspectul duratei de timp pentru care inculpatul poate fi obligată la plata despăgubirilor, aceasta nu poate fi raportată decât la durata activităţii infracţionale ce i se impută.
Instanţa de fond a reţinut că materialul probatoriu administrat în faza urmăririi penale, cât şi rechizitoriul parchetului vizează strict momentul constatării săvârşirii infracţiunii care corespunde şi cu momentul epuizării infracţiunii de furt respectiv, data de 08.01.2020, nu şi data la care a început sustragerea, iar în faza urmării penale, în stabilirea duratei de sustragere a energiei electrice, inculpatul ... a recunoscut ca durată a acţiunii de sustragere a energiei electrice perioada octombrie 2019-08.01.2020( 4 luni). Fiind audiat de către instanţa de fond la data de 21.05.2019, inculpatul ... a recunoscut că a sustras energiei electrică şi a achitat suma de 1300 lei, întrucât în urma expertizei tehnice electroenergetice, efectuate în cursul urmării penale, valoarea prejudiciului pentru consumul necontorizat de energie electrică pentru o perioadă de 4 luni, a fost stabilită în cuantum de 1.217,86 lei.
Partea civilă SC CEZ DISTRIBUŢIE SA a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 13497,03 lei , întrucât în urma expertizei efectuate în cauză, inculpatul a achitat suma de 1300 lei, iar în dovedirea prejudiciului în dosarul de urmărire penală a depus o "listă de calcul a consumului de energie electrică corectat/stabilit conform Ordinului 121/29.07.2015" în care s-a reţinut ca perioadă de recalculare 08.01.2017-08.01.2020 (1095 zile).
Examinând, dispoziţiile ce reglementează activitatea CEZ, Curtea constată că, până în anul 2015, nu exista o reglementare clară cu privire la modalitatea de calcul a prejudiciului în cazurile de suspiciune de sustragere de energie electrică, o astfel de modalitate fiind reglementată doar în cazul defectării grupului de măsurare - Ordinul ANRE nr. 18/2005 pentru aprobarea „Procedurii pentru calculul energiei electrice care se facturează în situaţia defectării grupului de măsurare”. Pentru situaţiile de suspiciune de sustragere de energie electrică existau numai „Proceduri operaţionale” , proceduri interne ale CEZ, care nu erau publice şi, în consecinţă nu asigurau un sistem transparent de analiză şi calcul a consumului de energie electrică care nu era înregistrat de grupul de măsurare şi de stabilire a prejudiciilor rezultate în cazurile de sustragere de energie electrică. De altfel, în adresa prin care CEZ s-a constituit parte civilă în cauză nu au fost invocate aceste proceduri ci numai Legea nr. 123/2012 şi Regulamentul de Furnizare a energiei electrice la clienţii finali, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 64/2014, acte normative ce nu cuprind dispoziţii de reglementare a modalităţii de calcul a prejudiciului în cazurile suspiciunilor de sustragere de energie electrică.
Inexistenţa unor reglementări clare în domeniu a fost constatată şi de Consiliul Concurenţei şi a determinat adoptarea deciziei nr. 45 din 31.10.2014 de acceptare a angajamentelor asumate de către SC CEZ Distribuţie SA în cadrul investigaţiei declanşate prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 373/07.02.2011, decizie prin care, între altele, CEZ Distribuţie s-a angajat să aplice „în relaţia cu Furnizorii şi clienţii finali non-casnici un sistem transparent de calcul a consumului de energie ce nu este înregistrat de grupul de măsurare, ca rezultat al unor cazuri de sustragere de energie sau consum neînregistrat, precum şi de stabilire a prejudiciilor rezultate din apariţia unor astfel de situaţii.”
Urmare acestor decizii de acceptare a angajamentelor asumate de către SC CEZ Distribuţie SA, prin Ordinul ANRE nr. 121/2015 s-a modificat art. 80 din Regulamentul de furnizare la clienţi finali, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 64/2014, alineatul 3 al acestui articol incluzând prevederea conform căreia „Procedura prevăzută la alin. (1) poate fi utilizată la stabilirea prejudiciului în cazurile de suspiciune de sustragere de energie electrică, exclusiv ca mod de calcul în speţele deduse soluţionării instanţelor judecătoreşti.” Totodată, prin acelaşi ordin a fost aprobată Procedura privind determinarea consumului de energie electrică în caz de înregistrare eronată şi în sistem pauşal, art. 25 alin. 3 din Ordinul ANRE nr. 121/2015 stipulând că „În cazurile prevăzute la 80 alin. 3 din Regulamentul de furnizare se determină în sistem pauşal consumul lunar de energie electrică, iar durata pentru care se aplică este cea stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.”
Deşi partea civilă a solicitat obligarea inculpatului ... la plata sumei de 13.497,03 lei, aferentă unei perioade de 3 ani, prin coroborare cu dispoziţiile Codului civil privind termenul de prescripţie extinctivă, raportat la faptul că nu au mai fost întocmite alte note de constatare înainte de nota de constatare nr. DO 117767/08.01.2020, din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul ... ar fi sustras energie electrică în toată perioada de recalculare 08.01.2017-08.01.2020 avută în vedere de partea civilă la stabilirea prejudiciului, ci numai în perioada octombrie 2019-08.01.2020, astfel cum a recunoscut şi inculpatul.
Conform art. 23 alin 3 C.p.p., în cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoașterii, putând fi administrate probe cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute.
În ceea ce priveşte taxa prestări servicii Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienţii finali din 14.07.2014 aprobat prin Ordinul 64/2014, astfel cum era în vigoare la data săvârşirii faptelor, la art. 97 alin. 1. prevede: „înlocuirea grupurilor de măsurare defecte sau cu durata normală de funcţionare epuizată se realizează de către operatorul de măsurare pe cheltuiala sa, cu excepţia cazului în care defectarea a fost produsă de clientul final sau dacă grupul/componenta grupului de măsurare este proprietatea clientului final, cazuri în care costurile, sunt suportate de clientul final." Potrivit art. 60 - (1) din Regulamentul pentru furnizare a energiei electrice la clineţii finali, „În cazul constatării intervenţiei de către persoane neautorizate asupra instalaţiilor OR, inclusiv asupra instalaţiei de racordare a clientului final, în scopul alimentării locului de consum în alte condiţii decât cele prevăzute în certificatul de racordare/avizul tehnic de racordare, OR procedează după cum urmează: a) sesizează organele de cercetare penală, în condiţiile legii; b) întrerupe eventuala conexiune ilegală a locului de consum la reţeaua proprie şi ia măsuri de înlocuire a instalaţiei de racordare cu sisteme cu siguranţă antifraudă mărită;
Întrucât inculpatul ... a consumat în mod fraudulos energie electrică, folosind o instalație electrică improvizată clandestin, cu ajutorul căreia alimenta dispozitivele electrice din interiorul imobilului, ocolind contorul de măsurare a energiei electrice, are obligaţia să suporte şi costurile serviciilor prestate de reprezentanții părţii civile, privind constatarea faptei ilicite, deconectarea de la reţea, dar şi refacerea branşamentului în sistem securizat (racordarea cu sisteme cu siguranţă antifraudă mărită).
Prin urmare, şi sumele ce reprezintă taxa prestări servicii, şi refacerea branșamentului în sistem securizat fac parte din prejudiciu, iar achitarea, acestora este în sarcina inculpatului.
Pentru aceste motive, Curtea în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p.va admite apelul formulat de către apelanta parte civilă DISTRIBUŢIE ENERGIE ... SA împotriva sentinţei penale nr. 71/2021 pronunţată de Judecătoria Caracal, va desfiinţa în parte sentinţa penală nr.71/2021 pronunţată de Judecătoria Caracal, pe latură civilă, şi rejudecând:
În baza art. 19 C.p.p raportat la art. 397 alin. 1 C.p.p. cu aplicarea art. 1357 şi următoarele C.civ.
Va admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă DISTRIBUŢIE ENERGIE ... SA şi va obliga inculpatul ... la plata sumei de 3507,38 lei reprezentând taxe prestări servicii şi refacerea branşamentului în sistem securizat.
Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin 3 C.p.p. cheltuielile judiciare din faza apelului vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 276 alin. 6 C.p.p. va respinge cererea inculpatului ... privind acordarea cheltuielilor cuvenite avocatului ales ( onorariu).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul formulat de către apelanta parte civilă DISTRIBUŢIE ENERGIE ... SA cu sediul in ..., împotriva sentinţei penale nr. 71/2021 pronunţată de Judecătoria Caracal.
Desfiinţează în parte sentinţa penală nr.71/2021 pronunţată de Judecătoria Caracal, pe latură civilă, şi rejudecând:
În baza art. 19 C.p.p raportat la art. 397 alin. 1 C.p.p. cu aplicarea art. 1357 şi următoarele C.civ.
Admite în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă DISTRIBUŢIE ENERGIE ... SA şi obligă inculpatul ... la plata sumei de 3507,38 lei reprezentând taxe prestări servicii şi refacerea branşamentului în sistem securizat.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin 3 C.p.p. cheltuielile judiciare din faza apelului rămân în sarcina statului.
În baza art. 276 alin. 6 C.p.p.
Respinge cerea inculpatului ... privind acordarea cheltuielilor cuvenite avocatului ales ( onorariu).
Definitivă.
Pronunțată prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor, şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi data de 05.07.2021.
Preşedinte, Judecător,
................................ ....................................
Grefier,
.................................................
Red.jud. ....
Jud.fond .....
Tehnored. .... 05.07.2021/ 4ex
Curtea de Apel Brașov
Dreptul insolvenţei. Atragerea răspunderii fostului administrator al debitorului care a contribuit la ajungerea societăţii în insolvenţă.
Judecătoria Sectorul 1 București
anulare somație de plată - facturi nesemnate; creditoarea nu a făcut dovada existenţei unui raport contractual între aceasta şi debitor
Curtea de Apel Brașov
Imposibilitatea identificării persoanei care a aplicat victimei lovituri ce au pus în pericol viaţa acesteia, în situaţia existenţei unor acte de violenţe provenind de la un număr mare de persoane. Condiţii pentru angajarea răspunderii penale pentru săvâr
Curtea de Apel Craiova
Anulare act administrativ. Obligaţia I.T.M. de a cerceta accidente de muncă prin funcţionarii săi în specialitatea şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
Curtea de Apel Brașov
Amânarea aplicării pedepsei; individualizarea obligaţiilor impuse inculpatului conform art. 85 alin. 2 Cod penal.