Contract de muncă - acțiune în constatare - privind activitatea desfășurată de reclamanți în condiții deosebite de muncă conform art.22 din Legea nr.104/2003.

Legiuitorul prin dispozițiile art. 22 din Legea  Nr. 104/2003 R privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, a prevăzut că ,,personalul care îşi desfășoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă”.

Prin urmare, Legea nr. 104/2003 conţine dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii deosebite, nemaifiind necesară parcurgerea procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007.

Prin Decizia nr. 53/4.02.2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 199/12.03.2020,  Curtea Constituționala a constatat  că soluția legislativă cuprinsă în art. 22 din Legea nr. 104/2003, care exclude personalul care desfășoară activitatea de anatomie patologică și prosectură în instituțiile de medicină legală de la încadrarea în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite de muncă, este neconstituțională, reținându-se că , principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

În jurisprudența sa, Curtea a reținut şi că discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014).

Prin sentința civilă nr. 821 din 22 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Mehedinţi, s-a admis acțiunea în parte formulată de reclamanții G.A, B.R, P.D, C.R ,  D.M , R. M. I şi D. I.M.

S-a constatat că activitatea desfăşurată de reclamanţi se încadrează în condiţii deosebite de muncă începând cu data de 01.06.2010 până la 04.02.2020.

A fost obligat pârâtul să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat diferenţele contribuţiilor de asigurări sociale pentru perioada lucrată în condiţii deosebite de muncă menţionată mai sus.

A fost obligat pârâtul să depună la Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi declaraţii nominale rectificative pentru perioada  menţionată mai sus.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor câte 300 lei cheltuieli de judecată.

 Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamanții  G.A, B.R, P.D, C.R ,  D.M , R. M. I şi D. I.M sunt angajati  ai pârâtului S.J.U Drobeta Turnu Severin, în cadrul Serviciului de Anatomie Patologică, așa cum rezultă din adeverințele eliberate de pârât nr. 29112/12.11.2019, 29117/12.11.2019, 29122/12.11/2019, 29120/12.11.2019, 29118/20.12.2019, 29116/12.11.2019, 29114/12.11.2019.

Activitatea reclamanților se desfășoară în conformitate cu prevederile Legii 104/2003, lege care reglementează manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului.

Această lege prevede la art. 22 că personalul care își desfășoară activitatea în serviciile de anatomie patologică și prosecturi ale spitalelor, precum și personalul  disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică și al catedrei de biologie celulară se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite de muncă.

De asemenea, la art. 7 din Legea 104/2003 se prevede că activitatea din compartimentele de prosectură și autopsiile anatomopatologice se realizează numai în spitale sau în  instituțiile de medicină legală.

Prin urmare, analizând prevederile art. 22 din Legea 104/2003, coroborat cu cele ale art. 7 din aceiași lege, rezultă în mod expres că acestea sunt imperative, legiuitorul reglementând situația condițiilor de muncă pentru această categorie de personal prin folosirea terminologiei ,,se încadrează”.

Astfel, legiuitorul a apreciat că se impune adoptarea unor norme speciale cu privire la încadrarea în condiții deosebite de muncă a acestor categorii de personal, având în vedere specificul activității desfășurate în acest sector de activitate, normele generale fiind astfel insuficiente.

În mod evident, dispozițiile normative respective derogă de la dreptul comun, care prevede pentru stabilirea și încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite urmarea unor proceduri stabilite obligatoriu pentru alte categorii de personal din alte domenii de activitate.

Dispozițiile Legii nr. 104/2003 au caracter derogatoriu de la norma generală în materia stabilirii condiţiilor de muncă, instituind un regim juridic distinct, aplicabil, prin efectul legii, unei categorii speciale şi restrânse de personal.

 În condițiile în care atât art. 20 din Legea nr. 19/2000, cât şi art. 30 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010), au prevăzut, chiar pentru situaţia locurilor de muncă în condiţii deosebite, că "alte locuri de muncă" în aceste condiții (în afara celor expres stabilite în aceste articole ) "pot fi stabilite prin lege", cu atât mai mult legiuitorul poate stabili că anumite locuri de muncă sunt încadrate în condiţii deosebite. Acest lucru l-a realizat legiuitorul prin Legea nr. 104/2003.

 Prin urmare, nu se poate reţine că un drept al angajaţilor acordat printr-o lege specială ar valora mai puţin decât un drept acordat în baza unui aviz - act administrativ al unei autorităţi publice - emis în executarea unei legi generale sau că ar mai necesita şi o confirmare a vreunei alte autorităţi a statului, în situaţia în care legea nu impune asemenea condiţii.

De altfel, prin Decizia nr. 24/14 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-completul pentru soluționarea recursului în interesul legii s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 22 din Legea 104/2003 că: locurile de muncă ale personalului care desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară sunt încadrate ex lege în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără a fi necesară parcurgerea metodologiei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.

Potrivit art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemei de drept în discuție de către Înalta Curte de Casație și Justiție  este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

În consecință, instanța a constatat că activitatea desfășurată de reclamantă se încadrează în condiții deosebite de muncă începând cu data de iunie 2010.

De asemenea, găsește eronată susținerea pârâtei potrivit căreia Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție produce efecte pentru viitor, în sensul că deschide dreptul reclamantei de la data publicării ei. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este act normativ care adaugă sau completează legea, cum tinde să interpreteze pârâta, instanța supremă nu se substituie legiuitorului, ci dă o interpretare unitară a unor dispoziții legale în vigoare și anume că, începând cu data intrării în vigoare a Legii 104/2003, locurile de muncă în condiții deosebite anterior menționate au fost stabilite chiar prin lege, nemaifiind necesară urmarea procedurii/metodologiei prevăzute de  hotărârea Guvernului ce  urmăreau tocmai stabilirea unor asemenea locuri de muncă.

In ceea ce privește data pâna la care se acorda aceste condiţii, instanta a reţinut ca prin  Decizia Curții Constituționale 53/2020 din 4 februarie 2020, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate  si s-a constatat ca soluţia legislativa  cuprinsa in art. 22 din Legea nr. 104/2003, care exclude personalul care desfăşoara activitatea  de anatomie patologica si prosecultura in instituţiile de medicina legală  de la încadrarea locurilor de muncă in condiţii deosebite de muncă  este neconstituţionala.

Potrivit art. 147 alin.1 si 4 din Constituţia României „(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Instanta a constatat ca nu s-a emis nici un act normativ care sa pună de acord  prevederile declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, motiv pentru care apreciaza ca dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 104/2003 isi încetează aplicabilitatea astfel ca instanta va acorda condiţii deosebite reclamanţilor pâna la data publicării in Monitorul Oficial al României a deciziei Curţii Constituţionale

Raportat la dispozițiile art. 40 Codul muncii, instanța a obligat pârâta și la virarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a diferențelor de contribuții sociale pentru perioada din litigiu, precum și să depună la Casa Județeană de Pensii declarații nominale rectificative.

Ca atare, față de cele ce preced, instanța a admis în parte  acțiunea şi a constatat că activitatea desfășurată de reclamanți se încadrează în condiţii deosebite de muncă începând cu data de 01.06.2010 până la 04.02.2020.

A fost obligat pârâtul să vireze la bugetul asigurărilor sociale de stat diferențele contribuțiilor de asigurări sociale pentru perioada lucrată în condiţii deosebite de muncă menţionată mai sus.

A fost obligat pârâtul să depună la Casa Judeţeană de Pensii Mehedinţi declarații nominale rectificative pentru perioada  menționată mai sus.

În baza art. 453 alin.1 coroborat cu art.451 -453 Cod procedură civilă a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți pe parcursul litigiului în sumă de câte 300 lei fiecare constând în onorariu avocat, conform chitanţelor aflate la  dosar.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel principal pârâtul S.J.U iar reclamanții au formulat apel incident, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice.

În expunerea motivelor de apel, pârâtul susţine că, în mod nelegal instanta de fond stabilit ca activitatea desfasurată de reclamanţii se încadrează în condiții deosebite incepand din anul 2010 până la data de 04.02.2020, desi se statueaza faptul ca este obligatorie conform art. 517 alin. 4 Codul de Procedura Civila: „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie” de la data publicarii în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, adica incepand cu data de 12.12.2019 şi nu de la data de 08.02.2016.

Consideră că prevederile art. 22 din Legea nr. 104/2003 pot fi obligatorii de la data de 12.12.2019, şi în niciun caz în decizia mai sus mentionata nu este prevazut faptul ca decizia nr. 24/12.12.2019 produce efecte retroactive.

Situatie în care, considera sentinta criticata ca fiind netemeinica şi nelegala fiind rezultatul unei interpretari eronate a dispozițiilor legale în vigoare.

Decizia nr. 24/12.12.2019,  se aplica spetei deduse judecatii, dar statueaza pe viitor şi nu retroactiv, intrucat, la finele deciziei mai sus invocate se statueaza faptul ca este obligatorie conform art. 517 alin. 4 Cod Procedura Civila: „dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie” de la data publicarii în Monitorul Oficial al  României, Partea I, adică începand cu data de 12.12.2019.

Mai mult, sustine ca instanta de fond nu a interpretat şi aplicat în mod corect dispozitiile Legii nr. 104/2003, întrucat intimata reclamantă a beneficiat de drepturile salariale corespunzatoare locului de munca în care si-a desfasurat activitatea, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 547/2010, precum şi Legea nr. 153/2017, a HG nr. 153/2018.

Deci, prevederile mentionate se referă strict la acordarea sporului pentru conditii deosebit periculoase, iar comparativ cu specialitatile clinice, drepturile salariale sunt diferite, tinand cont de încadrare, intrucat isi desfăsoara activitatea la anatomie patologica.

In ceea ce priveste capatul de cerere privind „incadrarea reclamantei în categoria locurilor de munca în conditii deosebite de munca”, a precizat faptul ca nu se poate considera incadrarea personalului în categoria locurilor de munca în conditii deosebite de munca prevazute în Legea nr. 263/2010, pentru ca exceptiile de la regula parcurgerii metodologiei de incadrare a locurilor de munca în condiții deosebite instituite prin HG nr. 261/2001 şi apoi prin HG nr. 246/2007, nu sunt prevazute de legiuitor.

Mai mult de atat, în ceea ce priveste solicitarea reclamantei de a „obliga sa se vireze la bugetul asigurarilor de stat diferentele contributiilor de asigurari sociale pentru perioada lucrata în conditii deosebite” indicate în acțiune în sensul virarii la bugetul asigurarilor sociale de stat a contribuției sociale aferente acestei incadrari, s-a facut mentiunea ca nu Legea nr. 104/2003 este cea care ar sta la baza incadrarii locurilor de munca în conditii deosebite din punctul de vedere al legii unitare a pensiilor Legea nr. 263/2010, ci legislatia aplicabila în acest loc de munca, respectiv Laboratorului de Anatomie Patologica, HG nr. 246/2007, Hg nr. 1280/2011, Hg nr. 1077/2013, HG nr. 1173/2014, Hg nr. 1014/2015, fapt pentru care s-a solicitat respingerea capatului de cerere ca netemeinic.

In ceea ce priveste capatul de cerere, prin care s-a solicitat obligarea apelantului la depunerea declaratiilor nominale rectificative, incepand cu data angajarii, îl considera netemeinic, intrucat în perioada solicitata aceasta a beneficiat de drepturile corespunzatoare locului de munca în care si-a desfasurat activitatea.

Iar, în conformitate cu prevederile legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, actualizat, ale legii nr. 95/2006, Republicata şi ale OUG nr. 79/2017, incepand cu data de 01.01.2018, contributia la pensii pentru conditii normale de muncă, în cota de 25% este retinuta de la salariat, iar pentru conditii deosebite de munca şi angajatorul are în sarcina o cota suplimentara, de 4%.

Desi, din analiza prevederilor art. 22 din Legea nr. 104/2003, se poate retine ca aceste dispozitii pot fi aplicabile, legiuitorul reglementand doar situatia conditiilor de munca pentru aceasta categorie de personal prin folosirea terminologiei „se încadrează dar trebuie coroborate cu dispozitiile art. 29 şi art. 30 din Legea nr. 263/2010 care a prevazut, chiar pentru situatia locurilor de munca în conditii deosebite, ca alte locuri de munca” în aceste condiții în afara celor expres stabilite în aceste articole ”pot fi stabilite prin lege”, cu atat mai mult legiuitorul poate stabili ca anumite locuri de munca sunt incadrate în conditii deosebite, cat și prin Decizia nr. 24/2019, care statuează pe viitor.

Fata de cele expuse mai sus, ca prevederile art. 22 din Legea nr. 104/2003 pot fi obligatorii de la data de 12.12.2019 şi în niciun caz în decizia mai sus mentionata nu este prevazut faptul ca decizia nr. 24/12.12.2019, produce efecte retroactive.

Referitor la capetele de cerere „privind virarea la bugetul asigurarilor sociale de stat diferentele contributiilor de asigurari sociale pentru perioada lucrata în conditii deosebite indicate în actiune”, în sensul virarii la bugetul asigurarilor sociale de stat a contribuției sociale aferente acestei incadrari şi obligativitatea depunerii de declaratii nominale rectificative incepand cu data mentionata în actiune, cat şi incadrarea pe viitor a locului de munca în categoria locurilor de munca în conditii deosebite de munca, a invederat ca nu este prevazut faptul ca Decizia nr. 24/12.12.2019 ca produce efecte retroactive, pentru aspectele mentionate mai sus.

De asemenea, considera faptul ca nu sunt indeplinite conditiile obligarii spitalului la plata cheltuielilor de judecată, intrucat prevederile Legii nr. 104/2003 ar fi obligatorii de la data aparitiei Deciziei nr. 24/12.12.2019.

In acest context, a aratat faptul ca legislatia în vigoare este foarte rigida şi nu permite sub niciun aspect întocmirea acestor documente retroactiv, şi nici pentru viitor. Inalta Curte de Casatie şi Justitie a stabilit cu putere de lege ca anumite categorii din domeniul medical, sa fie trecute din oficiu în categoria celor au prestat, o anumita activitate în conditii deosebite de munca.

Se considera, ca nu se va mai pune problema ca aceste persoane sa mai treaca prin procedura indicata de catre HG 261/2001 modificata prin HG 246/2007 şi mai apoi de HG 1014/2015, ci prin simplul fapt ca sunt cuprinse în RIL, vor dobandi incadrarea în conditii deosebite de munca, dar nu exista cadru legislativ. Practic angnjatii din morgi, cei care recolteaza organele în vederea transplantului, sectiile de anatomie patologica şi prosecturi, vor putea sa solicite încadrarea în conditii deosebite de munca, daca aceasta nu se va face din oficiu.

Ori, ÎCCJ a retinut că omisiunea legiuitorului de a mai trimite la alte acte normative, prin care sunt reglementate proceduri metodologice al căror scop îl reprezintă tocmai evaluarea și clasificarea unor locuri de muncă în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite, denotă fără putință de tăgadă intenția acestuia de a sublinia, pe de o parte, faptul că încadrarea respectivelor locuri de muncă în condiții deosebite este permanentă și, pe de altă parte, că este necesară, în permanentă o compensare corelativă a eforturilor și a riscurilor profesionale la care se expun persoanele din prevederile legale sus-menționate, compensare în care se include și  obținerea de beneficii la data deschiderii drepturilor de pensie.

În condițiile declararii ca neconstitutionale a soluției legislative cuprinsă în art. 22 din Legea nr. 104/2003, care exclude personalul care desfășoară activitatea de anatomie patologică și prosectură în instituțiile de medicina legală de la încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite de muncă, se impune și constatarea efectelor deciziei CCR în urma admiterii respectivei excepții de neconstituționalitate.

Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituție, „Dispozițiile din legile şi ordonanțele în vigoare,  precum și cele din regulamente constatate ca fiind neconstitutonale, îsi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozițiile Constiutiei. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept”.

De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 147 alin. 4 din Constituție: „Deciziile Curtii Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt  general obligatorii și au putere numai pentru viitor”.

De la data publicării deciziei respective în Monitorul Oficial al României, aceasta este general obligatoriei și are putere numai pentru viitor.

Curtea Constituțională a României a dat publicitatii Decizia nr. 53 din 4 februarie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate şi a constatat ca soluția legislativa cuprinsa în art. 22 din Legea nr. 104/2003, care exclude personalul care desfășoară activitatea de anatomie patologică și prosectură în instituțiile de medicină legală de la încadrarea locurilor de muncă în condiții de muncă, este neconstitutională.

Fata de aceste aspecte, a solicitat admiterea apelului.

În drept, a întemeiat cererea de apel pe prevederile codului de procedură civilă.

Prin apelul incident, reclamanţii din prezenta cauză, susţin următoarele:

Consideră ca decizia instanței este greșită, în cauza nefiind aplicabila Decizia Curții Constituționale nr.53/2020 din 4 februarie 2020, deoarece aceasta decizie vizează o alta categorie de angajați, anume personalul din instituțiile de medicina legala.

Astfel, Decizia CCR nr.53/04.02.2020, publicata in Monitorul Oficial nr.199/12 martie 2020 a constatat ca soluția legislativa cuprinsa în art.22 din Legea nr.104/2003 privind manipularea cadavrelor umane si prelevarea organelor si țesuturilor de cadavre in vederea transplantului, care exclude personalul care desfășoară activitatea de anatomie patologica si prosecturi în instituții de medicina legala de la încadrarea in categoria locurilor de munca in condiții deosebite muncă, este neconstituțională, Curtea considerând ca serviciile de anatomie patologica si prosectură desfășurată in cadrul acestor instituții prezinta aceleași caracteristici de risc ca activitățile desfășurate în spitale. Prin urmare, a concluzionat ca stabilirea unui tratament juridic diferit pentru personalul care desfășoară aceste activități, in sensul excluderii de la dreptul de a beneficia de încadrarea in condiții deosebite de munca , apare ca fiind lipsită de o justificare obiectiva si rezonabila.

Ca atare, fiind chemata sa se pronunțe asupra neconstituționalității dispozițiilor art.22 din Legea nr.104/2003, excepție ridicata de reclamanți, medici primari si asistenți medicali principali in cadrul laboratorului de prosectura in cadrul Institutului de Medicina Legala 'Mina Minovici” a statuat asupra neconstituționalității acestor dispoziții in măsura in care exclude personalul din instituțiile de medicina legala fiind discriminatorii, textul de lege reoferindu-se numai la personalul care își desfășoară activitatea in serviciile de anatomie patologica si prosecturi ale spițatelor , precum si personalul cadrelor de anatomie, de histologie , de anatomie patologica si al catedrei de biologie celulara.

Apelanţii reclamanţi, susţin că își desfășoară activitatea in cadrul serviciului de Anatomie Patologica al Spitalului Județean Mehedinți, locul de munca al acestora fiind încadrat ex lege in categoria locurilor de munca in condiții deosebite, potrivit Legii nr.104/2003 , așa cum s-a statuat si prin Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr.24/14 octombrie 2019 .

Atât Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr.24/14 octombrie 2019 cat si Decizia Curții Constituționale nr.53/4 februarie 2020 subliniază ca legiuitorul a avut in vedere ca indiferent ce demersuri se fac in sensul diminuării ori limitării factorilor de risc ce deriva din activitatea de manipulare a cadavrelor umane, este imposibila înlăturarea totala a acestora, astfel ca locurile de munca unde se desfășoară aceasta activitate ar păstra mereu caracteristicile locurilor de munca in condiții deosebite .

Prin urmare, consideră că instanța de fond in mod greșit a respins cererea privind încadrarea pe viitor în categoria locurilor de munca in condiții deosebite, de vreme ce activitatea acestora se desfășoară in continuare in cadrul Serviciului de Anatomie Patologica din cadrul spitalului , in aceleași condiții de risc.

De asemenea, instanța in mod greșit a acordat un onorariu de avocat redus, fără sa justifice in vreun fel. De altfel, menționează ca in spete similare, instanța s-a pronunțat in sensul admiterii in totalitate a cererii de chemare in judecata, inclusiv încadrarea pe viitor a activității in categoria locurilor de munca in condiții deosebite.

Pentru aceste motive, solicită admiterea apelului incident , modificarea in parte a sentintei apelate , in sensul admiterii in totalitate a acțiunii formulate, inclusiv a pititului privind încadrarea pe viitor a locurilor de munca ale acestora in categoria locurilor de munca in condiții deosebite, cu toate consecințele legale ce decurg din aceasta încadrare si acordarea integrala a cheltuielilor de judecata.

In drept,  apelul s-a întemeiat pe dispoz.art. 472 alin. 1, art.474 Cod procedura civila, art.453 Cod procedura civila, Legea 104/2003, Decizia ICCJ nr.24/2019, decizia ICCJ (RIL) 14/2020 

Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate raportat la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea  retine urătoarele:

Apelul este calea de atac prin intermediul căreia se provoacă un control judiciar asupra hotărârii primei instanțe, realizându-se totodată si o rejudecare în fond a cauzei, legea impunând apelantului, prin dispozițiile art. 470 alin. 1 NCPC, sa indice motivele de fapt si de drept care justifica exercitarea caii de atac.

Fiind o cale ordinara de atac, legea nu stabilește în mod expres motivele de exercitare a apelului, putând fi așadar invocate atât motive nelegalitate cat si de netemeinicie.

Cu toate acestea, întrucât apelul rămâne o cale de atac prin care se critica o hotărâre de prima instanța, este necesar ca întreaga motivare sa releve nemulțumirile apelantului fata de modul in care s-a desfășurat judecata in fond si fata de hotărârea atacata.

În acest sens, dispozițiile art. 477 şi art. 478 NCPC reglementează efectul devolutiv al apelului, care constă în aceea că instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit  de către apelant, precum şi cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea de hotărâre care a fost atacată.

Efectul devolutiv al acestei căi ordinare de atac este o consecință a principiului disponibilității părții în procesul civil, limitele rejudecării în această fază procesuală fiind determinate prin voința titularului căii de atac.

În afară de  apelul principal, Codul de procedură civilă prin dispozițiile art. 472 reglementează şi apelul incident.

Analizând apelul principal şi apelul incident formulate în cauză prin prisma acestor precizări prealabile, se constată că, sunt nefondate  criticile apelantului parat  referitoare la fondul cauzei, în raport de dispozițiile imperative ale art. 22 din Legea 104/2003, potrivit cărora personalul care îşi desfășoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite de muncă.

S-a reținut judicios în hotărârea instanței de fond  că  începând cu data intrării în vigoare a legii, locurile de muncă în condiții deosebite au fost stabilite ope legis, nemaifiind necesară şi obligatorie parcurgerea procedurii metodologice prevăzute de HG nr. 261/2001 şi HG nr. 246/2007.

 Soluția  instanței de fond este în consonanță cu Decizia  nr. 24/14 octombrie 2019, pronunțată  în interesul legii de  I.C.C.J  în  dosarul nr. 1460/1/2019, prin care  s-a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi s-a stabilit că:”  În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, locurile de muncă ale personalului care desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară sunt încadrate ex lege în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără a fi necesară parcurgerea metodologiei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.”

Prin această decizie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a retiunut că  sintagma "condiţii deosebite" este folosită de legiuitor în art. 22 din Legea nr. 104/2003 în ideea evidenţierii acelor locuri de muncă ieşite din comun, neobişnuite, speciale, ca urmare a specificului activităţii decurgând din manipularea cadavrelor şi din prelevarea de organe şi ţesuturi de la cadavre, în vederea transplantului sau în scop didactic şi ştiinţific.

Până la apariţia textului legal analizat, personalul de specialitate evidenţiat anterior, alături de alte categorii profesionale din diverse alte domenii de specialitate, era încadrat în locuri de muncă în condiţii deosebite numai cu respectarea criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 19/2000. Corelativ, apărea reglementată obligaţia angajatorului de a obţine avizul inspectoratului teritorial de muncă pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (5) din acelaşi act normativ.

Faptul că legiuitorul a indicat în concret cum personalul de specialitate, avut în vedere prin Legea nr. 104/2003, îşi desfăşoară activitatea în servicii care se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, fără nicio altă trimitere la prevederi legale adiacente domeniului de interes în discuţie, fără nicio altă referire la criterii şi metodologii de încadrare a locurilor de muncă din care să rezulte caracterul deosebit al condiţiilor de muncă în care îşi prestează activitatea sus-amintitul personal de specialitate, întăreşte concluzia că după apariţia Legii nr. 104/2003 nu mai subzistă obligaţia angajatorului de a parcurge procedura metodologică prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, acte normative al căror scop îl reprezenta, după cum s-a arătat, tocmai stabilirea unor astfel de locuri de muncă în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite.

Nu poate fi reţinut silogismul juridic aflat la baza celei de-a doua orientări jurisprudențiale în cuprinsul căruia numai premisa reglementării salarizării personalului specializat, identificat în art. 22 din Legea nr. 104/2003, s-ar afla la baza apariţiei actului normativ examinat, cu excluderea celorlalte considerente precum cele referitoare la eliminarea obţinerii de avize de la inspectoratul teritorial de muncă - avize care să ateste caracterul deosebit al condiţiilor de muncă în care îşi desfăşoară activitatea personalul specializat - ori referitoare la stagiul de cotizare în sistemul public de pensii, în lumina apariţiei Legii nr. 104/2003.

Nicăieri în cuprinsul legii analizate nu se face vreo diferenţiere între salarizarea personalului de specialitate, identificat în art. 22, şi condiţiile în care angajatorului personalului de specialitate îi revine obligaţia de a contribui la stagiul de cotizare în sistemul public de pensii.

Sintagma "condiţii deosebite de muncă" trebuie avută în vedere în mod unitar, atât din perspectiva faptului că legiuitorul a eliminat de plin drept, în mod automat, posibilitatea ca aceste locuri de muncă să se încadreze în condiţii normale de muncă, cât şi din perspectiva drepturilor şi obligaţiilor ce le revin angajaţilor şi angajatorului, cu consecinţe practice asupra salarizării şi asupra cotei de contribuţii la sistemul public de pensii. De altfel, unul dintre motivele pentru care, în baza Legii nr. 19/2000, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 104/2003, angajatorul trebuia să obţină avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, l-a constituit şi faptul că factorii decidenţi, implicaţi în această procedură, urmăreau în permanenţă o îmbunătăţire, o normalizare a condiţiilor de muncă analizate, în vederea prevenirii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale [art. 8 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, act abrogat prin Hotărârea Guvernului nr. 246/2007]. Acest lucru permitea inclusiv acreditarea ideii că încadrarea salariaţilor într-o grupă superioară de muncă, rezultată din evaluarea condiţiilor deosebite ori speciale de muncă, putea avea nu doar un caracter permanent, ci şi unul temporar.

În prezent s-a renunţat la a se mai vorbi despre caracterul temporar al condiţiilor deosebite de muncă în care îşi desfăşoară activitatea personalul de specialitate identificat în prevederile art. 22 din Legea nr. 104/2003.

Omisiunea legiuitorului de a mai trimite la alte acte normative, prin care sunt reglementate proceduri metodologice al căror scop îl reprezintă tocmai evaluarea şi clasificarea unor locuri de muncă în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, denotă fără putinţă de tăgadă intenţia acestuia de a sublinia, pe de o parte, faptul că încadrarea respectivelor locuri de muncă în condiţii deosebite este permanentă şi, pe de altă parte, că este necesară în permanenţă o compensare corelativă a eforturilor şi a riscurilor profesionale la care se expun persoanele din prevederile legale sus-menţionate, compensare în care se include şi obţinerea de beneficii la data deschiderii drepturilor de pensie.

Prin urmare, prima orientare a jurisprudenţei este în litera şi în spiritul legii, în sensul că Legea nr. 104/2003 conţine dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, de încadrare a unor locuri de muncă în condiţii deosebite, nemaifiind necesară parcurgerea procedurii reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007.

Așadar, toate susținerile apelantului pârât privind  necesitatea parcurgerii procedurii obligatorii a metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite instituită prin H.G nr. 261/2001 şi ulterior prin H.G nr. 246/2007, precum şi  inexistenţa unor excepţii reglementate legislativ de la această regulă, au fost dezlegate cu caracter obligatoriu prin decizia pronunţată în interesul legii nr. 24/2019, care se impune cu caracter obligatoriu instanţelor naţionale, acestea neputând statua în sens contrar. 

 Mergând mai departe, nici  susținerile referitoare la faptul că acțiunea reclamanților poate fi admisă numai de la data de 12.12.2019, în considerarea art. 517 alin.4 Cod pr. civ. care consacră  caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în interesul legii de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I.

 Curtea  apreciază că această aserțiune este lipsită de temei, dezlegarea dată asupra problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la momentul prevăzut  de art. 517 alin.4 din Codul de procedură civilă dar  interpretarea corectă a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003  confirmă  concluzia adoptată  de Tribunal, respectiv aceea că încadrarea locurilor de muncă pentru categoria de personal care îşi desfășoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul catedrelor de anatomie, histologie, de anatomie patologică şi ale catedrei de biologie,  se face în condiţii deosebite, în temeiul acestei legi.

Neîntemeiate sunt şi susținerile cu privire la Decizia nr. 53/4.02.2020, a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial nr. 199/12.03.2020,  aceasta nu are efecte asupra raporturilor juridice dintre părți, deoarece, ca efect al  admiterii excepției de neconstituționalitate, s-a constatat  că soluția legislativă cuprinsă în art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, care exclude personalul care desfășoară activitatea de anatomie patologică și prosectură în instituțiile de medicină legală de la încadrarea în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite de muncă, este neconstituțională.

In consecință,  judecătorul fondului a admis în mod legal şi temeinic capătul de cerere principal având ca obiect constatarea desfășurării activității reclamanților în condiții deosebite de muncă iar capetele de cerere accesorii având ca obiect obligarea angajatorului de a vira la bugetul asigurărilor sociale de stat diferențele contribuțiilor de asigurări  sociale pentru  perioada lucrată în condiții deosebite de muncă, precum şi cel privind depunerea declaraţiilor rectificative au fost admise ca efect al principiului de drept potrivit căruia ,,accesoriul urmează soarta principalului,,.

Mențiunea din  considerentele şi dispozitivul sentinței apelate  privind încetarea aplicabilității a dispozițiile art. 22 din Legea nr. 104/2003  şi constatarea că activitatea desfășurată de reclamanți se încadrează în condiții deosebite de muncă începând cu data de 01.06.2010 până la 04.02.2020, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial nr. 199/12.03.2020 a Deciziei nr. 53/4.02.2020 a Curții Constituționale, este incorectă, întrucât, așa cum s-a reținut in precedent, prin această  decizie, Curtea Constituțională a admis excepţia de neconstituționalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, care exclude personalul care desfăşoară activitatea de anatomie patologică şi prosectură în instituţiile de medicină legală de la încadrarea în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă, este neconstituţională.

S-a reținut in considerente  că, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşadar, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. În jurisprudenţa sa, Curtea a mai reţinut şi că discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014).

Prin urmare, se impune reformarea în parte a sentinței apelate sub acest aspect, in sensul de a se constata că activitatea desfășurată de  apelanții reclamanți se încadrează în condiții deosebite de muncă, începând cu data de 01.06.2010 până la 22.10.2020, fiind lipsită de fundament solicitarea acestora privind încadrarea  şi pentru viitor.

Susținerile apelanților reclamanți privind faptul că în spete similare, instanța s-a pronunțat in sensul admiterii in totalitate a cererii de chemare in judecata, inclusiv încadrarea pe viitor, Curtea retine că, jurisprudența nu obligă instanțele naționale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunțate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În același sens pot fi evocate şi dispozițiile art. 1 C. civ. din conținutul cărora rezultă că hotărârile judecătorești pronunțate în cauze similare nu constituie izvor de drept.

Este fondata însă, susținerea reclamanților  referitoare la cheltuielile de judecată,  demersul judiciar al acestora a fost admis în parte, astfel, în cauza dedusa judecații  devin incidente dispozițiile  art.450 alin.2 teza I C.proc. civ., potrivit cărora,, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată,, urmând  a  obliga pârâtul să plătească fiecărui reclamant câte 400 lei cheltuieli de judecată, în loc de 300 lei.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin.1 Cod pr. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, apelul principal,va admite apelul incident, va schimba în parte sentinţa apelată, în sensul că, activitatea desfăşurată de reclamanţi se încadrează în condiții deosebite de muncă, începând cu data de 01.06.2010 până la 22.10.2020 şi va obliga pârâtul să plătească fiecărui reclamant câte 400 lei cheltuieli de judecată, în loc de 300 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Domenii speta

Spete similare