Admisibilitatea căii de atac în materia Decretului Lege nr. 118/1990, modificat şi completat prin Legea nr. 232/2020

Stabilirea regimului căilor de atac cărora le este supusă o hotărâre judecătorească se face, în mod necesar, în raport cu legea în vigoare la data la care a început procesul, având relevanţă data înregistrării la instanţă a cererii de chemare în judecată, situaţie care este reglementată expres prin art. 27 C.proc.civ.

Partea nu are deschisă calea de atac împotriva sentinţei pronunţată în temeiul art. 13 alin. 8 din Decretul-Lege nr. 118/1990 astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 232/2020, pe de o parte, pentru că aceasta a fost îndreptată împotriva unei sentinţe definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului conform art. 634 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., iar pe de altă parte, deoarece calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 13 alin. 8 din Decretul-Lege nr. 118/1990 astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 232/2020, situaţie în care nu pot fi aplicată norma prevăzută de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 592/2021 din data de 19 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 58/63/2021, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta X., în contradictoriu cu pârâta Y, având ca obiect anularea deciziei nr. 24/17.11.2020 şi obligaţia de a face ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 592/2021 din data de 19 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secția Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 58/63/2021, a formulat recurs reclamanta.

În motivarea recursului, recurenta reclamantă a arătat, în esenţă, că Decretul Lege 118/1990, asa cum a fost modificat şi completat de Legea nr. 232/2020, face referire la drepturile ce s-ar fi cuvenit persoanei decedate la data depunerii cererii de către copil, aşa cum pot fi ele dovedite la momentul respectiv.

În completarea motivelor de recurs, în ceea ce priveşte admisibilitatea căii de atac a recursului, recurenta a susţinut că, deşi în hotărârea atacată nu este precizat nicio cale de atac, având în vedere art. 457 alin. 1 C.proc.civ. în cauză, calea de atac este recursul. La dată depunerii cererii sale în baza Legii nr. 130/2020 şi la data depunerii plângerii prealabile procedura de contestare era prevăzută de art. 8 alin. 5 (prin renumerotare art. 10) din DL 188/1990 completat prin Legea nr. 130/2020: ”împotriva deciziei persoana interesată poate face contestaţie potrivit Legii contenciosului administrativ 554/2004”, iar art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că hotărâre pronunţată în primă instanţă poate să fie atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Recurenta a solicitat să se constate ca recursul este admisibil.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nelegal.

Curtea a reţinut recursul spre soluţionare cu luarea în considerare a excepţiei inadmisibilității căii de atac a recursului, excepţie invocată de instanţă din oficiu.

Curtea va respinge recursul ca inadmisibil pentru considerentele ce succed:

Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale.

Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Legalitatea căii de atac este prevăzută expres de art. 457 alin. 1 C.proc.civ., conform cu care „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.”

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. 1 C.proc.civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti sunt condiţionate de exercitarea în condiţiile legii a respectivei căi de atac.

Pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală, şi să respingă orice cale de atac neconformă acestora.

În cauză, Curtea reţine prin cererea înregistrată sub nr. 16053/20.07.2020 la instituţia pârâtă, reclamanta a solicitat acordarea drepturilor conform art. 5 alin. 7 din Decretul-Lege  nr. 118/1990, modificat şi completat de Legea nr. 130/2020.

Prin Decizia nr. 64/07.09.2020 s-a admis cererea reclamantei, s-a stabilit că reclamanta este fiica lui Z care în perioada 02.03.1949 - 09.08.1963 a fost persecutată politic, beneficiind de prevederile art. 1 alin. 1 lit. d din Decretul-Lege nr. 118/1990. S-a dispus ca organele competente să facă aplicarea art. 8 din Decretul-Lege nr. 118/1990 cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva Deciziei nr. 64/07.09.2020 reclamanta a formulat contestaţie/plângere prealabilă, prin care a solicitat emiterea unei noi decizii, în baza modificărilor aduse Decretului-Lege nr. 118/1990, art. 5 alin. 7, prin Legea nr. 232/2020, la emiterea deciziei să fie avută în vedere situaţia reală a măsurilor aplicate părintelui său.

În urma soluţionării contestaţiei, s-a emis Decizia nr. 24/17.11.2020, contestată în cauză, prin care, începând cu data de 17.11.2020 s-a revizuit Decizia nr. 64/07.09.2020, fiind  menţinută soluţia, respectiv în ceea ce priveşte măsurile dispuse privitoare la acordarea indemnizaţiei ca urmaş al unei persoane cu domiciliu obligatoriu.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 07.01.2021 (06.01.2021 data poştei), reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 24/17.11.2020, să se constate calitatea de persoană persecutată politic şi strămutată, în sensul art. l alin. 1 lit. e din Decretul-Lege nr. 118/1990 a mamei sale şi calitatea reclamantei de urmaş al unei persoane strămutate, corespunzătoare situaţiei reale şi să fie obligată pârâta la emiterea unei noi decizii, prin care să îi fie acordată indemnizaţia corespunzătoare ca urmaș al unei persoane strămutate, aferentă perioadei 02.03.1949 - 09.08.1963, respectiv 14 ani, 5 luni si 7 zile cât au durat restricţiile domiciliare, stabilită conform prevederilor art. 4 din Decretul-Lege nr. 118/1990, cu modificările şi completările ulterioare, cu plata indemnizaţiei începând cu luna august 2020.

Prin sentinţa nr. 592/19.03.2021 pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta X, în contradictoriu cu pârâta Y, având ca obiect anularea deciziei nr. 24/17.11.2020 şi obligaţia de a face ca neîntemeiată.

În dispozitivul hotărârii s-a menţionat că sentinţa este „Definitivă.”

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, susţinând admisibilitatea căii de atac declarată prin raportare la momentul solicitării acordării drepturilor, respectiv la data formulării cererii la instituţia pârâtă, 20.07.2020 şi la data depunerii plângerii prealabile.

Curtea menţionează că stabilirea regimului căilor de atac cărora le este supusă o hotărâre judecătorească se face, în mod necesar, în raport cu legea în vigoare la data la care a început procesul, având relevanţă data înregistrării la instanţă a cererii de chemare în judecată.

Situaţia este reglementată expres prin art. 27 C.proc.civ. conform cu care „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.”

Protecţia juridică a drepturilor subiective civile şi a altor situații juridice ocrotite de lege se obține prin intermediul procesului civil.

Procesul civil este definit ca fiind activitatea pe care o desfăşoară instanţa de judecată, părţile, organele de executare şi alte persoane sau organe care participă la judecată, în scopul realizării sau recunoașterii drepturilor subiective şi a altor situații juridice deduse judecăţii, precum şi al executării silite a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii, conform procedurii stabilite de lege.

Procesul civil parcurge două mari faze: faza judecății şi faza executării silite. Faza judecății cuprinde judecata în primă instanţă şi judecata în căile de atac.

Procedura prealabilă a fost concepută în dreptul administrativ ca o cale ce poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obţine rezolvarea diferendului prin recunoaşterea dreptului sau interesului legitim vătămat mai rapid, fără mijlocirea instanţei.

Legea nr. 554/2004 instituie în art. 7 alin. 1, o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării instanţei, exercitată sub forma recursului graţios sau ierarhic, care constă în aceea că, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Din interpretarea dispoziţiilor legale, rezultă că sesizarea autorităţii publice emitente sau a autorităţii ierarhic superioare este o etapă prealabilă obligatorie sesizării instanţei de contencios, reprezentând o cerinţă pentru sesizarea instanţei, care se adaugă celorlalte condiţii de exercitare a acţiunii, fiind o condiţie specială.

Procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, ca un fine de neprimire a acţiunii, a cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă, conform art. 193 alin. 1 C.proc.civ.

În cauză, sentinţa Tribunalului Dolj a fost pronunţată în temeiul art. 13 alin. 8 din Decretul-Lege nr. 118/1990 astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 232/2020.

Legea nr. 232 din 5 noiembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, publicată în M. Of. nr.  1.036 din 5 noiembrie 2020, a intrat în vigoare la data de 08.11.2020.

Potrivit art. 13 alin. 8 din Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat, în temeiul art. III din Legea nr. 232/2020  „(8) Împotriva deciziei persoana interesată poate face contestaţie la secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Hotărârea tribunalului este definitivă. Contestaţiile sunt scutite de taxa judiciară de timbru.”

Decizia nr. 24 a fost emisă la data de 17.11.2020 şi a fost contestată în instanţă de către reclamantă la data de 06.01.2021, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 232/2020 care a modificat şi completat Decretul-Lege nr. 118/1990.

Sentinţa Tribunalului Dolj a fost pronunţată în temeiul art. 13 alin. 8 din Decretul-Lege nr. 118/1990 astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 232/2020, care la data introducerii acţiunii, 06.01.2021, avea cuprinsul arătat anterior, fiind menţionat în dispozitivul sentinţei faptul că hotărârea tribunalului este definitivă.

Potrivit art. 634 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ. (1) Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului;”

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că reclamanta nu are deschisă calea de atac împotriva sentinţei atacate, pe de o parte, pentru că aceasta a fost îndreptată împotriva unei sentinţe definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului conform art. 634 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., iar pe de altă parte, deoarece calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 13 alin. 8 din Decretul-Lege nr. 118/1990 astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 232/2020, situaţie în care nu pot fi aplicată norma prevăzută de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Curtea reţine că, ori de câte ori suntem într-o materie în care există o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, dispoziţiile legii speciale au prioritate în aplicare.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. 2 din Constituţia României.

Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C.proc.civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor.

Pentru aceste considerente, având în vedere că reclamanta a declarat recurs împotriva unei sentinţe definitive, Curtea, în temeiul art. 496 alin. 1 C.proc.civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

Domenii speta

Spete similare