Organe de constatare conform art 61 alin 1 Cpp audiate in calitate de martori conform art. 114 alin. (4) Cpp

Conform art. 114 alin 1 Cpp,  poate fi audiata  in calitate de martor  orice persoana care are cunoștința despre  fapte sau împrejurări de fapt  care constituie proba in procesul penal; noțiunea de proba exprima orice element de fapt care  servește la  constatarea existentei sau inexistentei unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o si la cunoașterea  împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei si care contribuie la  aflarea adevărului  in procesul penal. Noțiunea de „martor“ are un înțeles autonom în sistemul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, independent de calificarea sa în norma națională (Hotărârea din 2012, pronunțată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45). Astfel, din moment ce o depoziție, fie că ea este făcută de un martor - stricto sensu - sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanțial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o „mărturie în acuzare“, fiindu-i aplicabile garanțiile prevăzute de art. 6 paragrafele 1 și 3 lit. d) din Convenție (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Kaste și Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53) .

Conform art. 114 alin. (4) din codul de procedură penală: „pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62.“

Potrivit art. 61 alin. (1) din Codul de procedură penală, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate

Declarațiile martorilor – organe de constatare prezinta suficiente garanții de obiectivitate si fiabilitate, inculpatul având posibilitatea de a percepe in mod direct depozițiile date de aceștia in cursul cercetării judecătorești in prima instanța, de a adresa întrebările considerate necesare. Aceste declarații se coroborează cu declarațiile martorului

Pe rol se află soluţionarea cauzei penale privind apelul formulat de inculpatul … împotriva sentinţei penale nr. 401 pronunţate la data de 22.10.2020 de Judecătoria Slatina în dosarul nr…, având ca obiect conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns apelantul inculpat…, personal şi asistat de apărător ales, avocat.., cu împuternicire avocaţială existentă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul  de şedinţă, după care,

Faţă de consimţământul exprimat, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 420 alin. 4  C.p.p rap. la art. 378 C.p.p., procedează, după verificarea în prealabil a identităţii, la audierea apelantului inculpat…, declaraţia acestuia fiind consemnată, semnată şi atașată la dosarul cauzei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 382 C.p.p., după ce a fost acordată posibilitatea reprezentantului  Ministerului  Public şi apărătorului prezent de a-i adresa întrebări.

Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Avocat ales …pentru apelantul inculpat…, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere, pe care le depune la dosar, respectiv 2 caracterizări.

De asemenea, solicită încuviinţarea probei testimoniale, respectiv reaudierea martorului Iana Vasile, cu privire la care solicită să se constate că a dat 3 declaraţii, prima dintre ele, din punct de vedere cronologic, pare să fie o declaraţie olografă, nu conţine o serie întreagă de detalii, care se regăsesc în celelalte două declaraţii date la urmărirea penală şi în faţa primei instanţe. Apreciază că există contradicţii evidente între cele 3 declaraţii, aspect ce denotă necesitatea reaudierii martorului.

De asemenea, arată că există anumite aspecte care nu au fost avute în vedere la momentul audierii martorului…, în sensul de a fi interpelat cu privire la acestea. În primul rând, se susţine în procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante că i s-a solicitat să semneze ca martor asistent şi a refuzat, nu a fost interpelat în sensul de a arăta dacă i s-a prezentat procesul verbal, dacă s-a întocmit procesul verbal la acel moment, dacă i s-a solicitat să semneze. Arată că este un aspect care ar trebui verificat de instanţa de control judiciar prin audierea martorului.

Un  alt aspect vizează momentul în care ceilalţi doi poliţişti au sosit efectiv la faţa locului, pentru că din actul de sesizare şi din sentinţă rezultă o sosire oarecum simultană sau la o foarte scurtă distanţă în timp a celor 3 organe de poliţie. Martorul poate relata şi poate confirma dacă toţi cei 3 poliţişti au surprins momentul în care inculpatul s-ar fi aflat în vehicul sau momentul în care s-ar fi putut constata date relevante pentru cauza de faţă. Pretinsa constatare şi pretinsa prezentare la vehicul a fost făcută de un singur poliţist, numitul …

Un al treilea aspect care apreciază că este necesar să fie clarificat prin audierea acestui martor vizează gradul real de vizibilitate care se putea asigura asupra vehiculului respectiv pentru că martorul … a declarat că a putut să observe de la 200-300 m că în vehicul se afla inculpatul singur şi că acesta conducea vehiculul, deşi acel autoturism avea aplicate folii negre pe geamurile laterale şi pe geamul din spate.

Nu există posibilitatea prezentării unor planşe foto întrucât vehiculul nu se mai află în posesia inculpatului, dar susţine că acest aspect poate fi clarificat prin audierea martorului …, pentru a preciza dacă la acel moment, raportat la modul în care se prezenta vehiculul, era posibil ca cineva să observe de la o distanţă de 50 m – 100 m cine  se afla în vehicul sau alte date de acest gen.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, formulează concluzii de încuviinţare a probei cu înscrisuri şi de respingere a solicitării  de reaudiere a martorului …, apreciind că acesta a dat declaraţii suficient de detaliate, a fost audiat în şedinţă publică, se puteau adresa toate întrebările care erau apreciate ca fiind relevante, iar din coroborarea probatoriului administrat în cauză apreciază că se poate soluționa cauza, nefiind necesară reaudierea martorului.

În temeiul dispozițiilor art. 100 alin.2 C.p.p., instanța încuviințează proba cu înscrisuri în circumstanțiere, fiind pertinentă, concludentă şi utilă soluționării cauzei şi constată administrată proba. In temeiul art 100 alin 4 lit b Cpp, va respinge proba testimonială constând în reaudierea martorului … întrucât acesta a fost audiat în ședință publică la instanța de fond, în prezenta apărătorului ales al inculpatului, acesta având posibilitatea de a adresa întrebări, iar instanța va analiza declarațiile succesive ale acestui martor date pe parcursul procesului penal.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în …, având cuvântul, solicită, în teză principală, raportat la dispozițiile art. 421 alin.2 lit.a C.p.p  şi  art. 16 alin.1 lit. c C.p.p., desființarea sentinței penale pronunțate de instanța de fond şi, rejudecând, să se dispună achitarea inculpatului întrucât probele administrate în cauză nu au confirmat că acesta s-ar face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.

Într-o analiză succintă a mijloacelor de probă, arată că instanța de fond a apreciat ca prezentând relevanță procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante în condiţiile în care acesta nu este confirmat în niciun mod de vreun martor asistent. În conţinutul procesului verbal s-a reţinut că inculpatul are obiecţiuni, în sensul că nu este de acord cu cele consemnate în condițiile în care nu i s-a adus la cunoştinţă conţinutul acestuia, nu i-a fost citit. Este important acest aspect întrucât acest proces verbal nu este confirmat de alte mijloace de probă, decât de declaraţiile celor 3 agenţi de poliţie.

O altă probă pe care instanţa de fond a apreciat-o ca fiind extrem de relevantă este cea privind audierea celor 3 lucrători de poliţie. Dacă privitor la … şi … sunt de înţeles argumentele instanţei cu trimitere la art. 115 C.p.p. şi la art. 114 C.p.p., în sensul că ar fi fost admisibilă audierea acestora pentru că aveau calitatea de organe de ordine publică, care au întocmit acel proces verbal prevăzut de art. 61 C.p.p., prin care ulterior au sesizat organele de cercetare, în ceea ce îl privește pe martorul …, arată că acesta este singurul martor care afirmă că l-a observat în mod direct pe inculpat conducând. Apreciază că acesta nu este o persoană obiectivă, la un moment dat a relatat că avea cunoștință de faptul că inculpatul ar conduce, că l-ar avea în observaţie, după care, ulterior, a revenit şi a susținut că a observat vehiculul în trafic, dar de fapt l-a observat într-o altă locație decât cea în care îl văzuse anterior, probabil cu 10-20 minute înainte.

Solicită să se cenzureze depoziţia sa din mai multe motive, inclusiv cele legate de credibilitatea depoziţiei, fiind singura declaraţie care tinde să-l incrimineze pe inculpat şi care trebuie înlăturată în primul rând pentru că acesta nu era doar un organ de ordine publică, care a constatat infracţiunea, ci era chiar organul judiciar care a început urmărirea penală, a continuat-o sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina şi a finalizat-o cu un referat în care şi-a exprimat o opinie, care probabil reprezenta ansamblul probelor de la acel moment, cum că s-ar impune să fie clasat dosarul întrucât nu există probe care să confirme că s-ar fi comis infracţiunea.

Explicaţia dată de organul de poliţie la momentul la care a fost audiat în calitate de martor, legat de faptul că aşa i s-a sugerat de procurorul de caz de la acel moment, este o altă dovadă a faptului că şi depoziţia acestuia ar fi trebuit cenzurată atent, nu doar a martorului …, pentru că şi acesta relatează aspecte care sunt destul de greu de crezut şi destul de greu de acceptat.

Arată că la acest moment există suspiciuni motivate în sensul că acest martor nu este o persoană obiectivă şi, indiferent cum ar fi interpretate prevederile procedurale, nu ar trebui să fie audiat întrucât în aceste condiţii ar fi putut să fie audiat şi procurorul de caz, precum şi orice altă persoană care a avut calitatea de organ judiciar.

Legat de ceilalţi doi poliţişti, arată că au declaraţii care, coroborate corect cu ceea ce au declarat toţi ceilalţi martori, vor confirma că au ajuns puţin mai târziu la faţa locului şi nu au putut să constate nimic relevant în ceea ce priveşte activitatea de conducere a vehiculului, pentru că aceea este infracţiunea propriu-zisă.

Un alt treilea mijloc de probă, căruia i s-a atribuit o mare relevanţă de către instanţa de fond, îl reprezintă raportul de testare a comportamentului simulat. S-a dispus din oficiu de către instanţa de fond, după care, fără niciun fel de dovadă în sensul de a se arăta cum au parvenit la dosar întrebările propuse I.P.J. Argeş spre a fi adresate inculpatului, acestea au fost comunicate într-o manieră necunoscută, care ridică semne de întrebare legat de modul în care s-a administrat proba şi în care s-a ajuns la concluzia că această probă trebuie să fie administrată. La dosar nu se regăseşte decât o adresă în care i se solicită Serviciului Criminalistic de la I.P.J. Argeş să realizeze această testare.

În teză subsidiară, solicită să se procedeze la o modificare a soluţiei, în sensul de a se reţine cauza spre rejudecare şi să se pronunţe o soluţie fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate. 

Modul în care este motivată sentinţa instanţei de fond tinde să sancţioneze refuzul de a se autoincrimina al inculpatului, exercitarea dreptului de a propune probe. A reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 91 alin.3 lit. c C.p.p., dar nu vizează situaţia concretă din prezenta cauză, în care un inculpat a dat declaraţii în sensul de a nu recunoaşte faptele, a propus un martor care a dat o depoziţie calificată de instanţa de fond drept mincinoasă, deşi la acest moment se efectuează cercetări legate de această persoană. Raportat la această situaţie de fapt, instanţa de fond a apreciat că inculpatul a refuzat să aibă o atitudine loială, dar acesta nu avea obligaţia de a da o declaraţie în sensul de a recunoaşte faptele.

Solicită să se ţină seama de faptul că această pretinsă constatare a îndeplinirii condiţiei negative prev. de art. 91 C.p.p. este nemotivată, nu se menţionează punctual acţiunile concrete ale inculpatului care să poată fi calificate drept o zădărnicire a aflării adevărului. Potențiala influenţare a martorului, cu privire la care apărarea susţine că ar  fi condus acest vehicul, este o pură supoziţie, neexistând nicio dovadă în acest sens.

Apreciază că la acest moment se poate stabili o pedeapsă, cu reținerea circumstanțelor personale ale inculpatului, iar această pedeapsă să nu fie executată efectiv, în sensul de a se face aplicarea dispozițiilor art. 91 C.p.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că prima critică formulată este neîntemeiată, apreciind că instanţa de fond a coroborat în mod corect probatoriul administrat în cauză, procesul verbal întocmit de organele de poliţie la momentul depistării inculpatului constituie actul de sesizare al organelor de urmărire penală, este un act oficial care nu necesită o semnătură din partea unui martor asistent pentru a produce consecinţe juridice. Nu există niciun motiv pentru a pune sub semnul întrebării cele menţionate şi cele descrise în cuprinsul acestui proces verbal întocmit de organele de poliţie, dimpotrivă, se arată în mod clar care a fost poziţia inculpatului la momentul depistării, care a fost atitudinea sa, ce a declarat organelor de poliţie, în sensul că înţelege să îl conteste.

Prin urmare, în ceea ce priveşte acest proces verbal, arată că nu există niciun motiv pentru care instanţa nu ar avea în vedere cele consemnate în cuprinsul acesuia.

În ceea ce priveşte declaraţiile date de cei 3 martori agenţi de poliţie, apreciază că prin raportare la dispoziţiile art. 114 alin.4 C.p.p., având în vedere că aceştia au întocmit procesul verbal în conformitate cu dispoziţiile art. 61 C.p.p., pot da declaraţii în legătură cu aspectele constatate în procesul verbal de sesizare întocmit la momentul depistării inculpatului.

Raportat la veridicitatea declaraţiei date de martorul …, apreciază că nu poate fi apreciată ca fiind subiectivă de vreme ce nu există niciun motiv pentru a pune sub semnul întrebării cele declarate de acest martor. Până la acest moment, inculpatul nu a făcut referire la faptul că ar fi avut vreun conflict cu acest agent de poliţie sau că ar fi existat relaţii care să fi determinat din partea agentului de poliţie o atitudine necorespunzătoare, dimpotrivă, aşa cum arăta şi apărătorul ales al inculpatului, exista la dosarul cauzei, o soluţie de clasare propusă de acest agent de poliţie.

În cauză, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a procedat la completarea probatoriului administrat în cauză şi care a apreciat că se impune trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

Raportul de expertiză privind depistarea comportamentului simulat este, de asemenea, întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale, există la dosarul cauzei setul de întrebări pe baza căruia specialistul criminalist a procedat la administrarea acestui mijloc de probă. Aceste întrebări sunt relevante, au legătură cu soluţionarea cauzei şi nu pot fi interpretare ca fiind de natură a-l induce în eroare pe inculpat cu privire la răspunsurile pe care urmează să le dea în legătură cu săvârşirea faptei.

De asemenea, apreciază că în afară de aceste mijloace de probă, instanţa a avut în vedere şi atitudinea inculpatului, în toate declaraţiile pe care acesta le-a dat, punctual a susţinut modalităţi diferite de săvârşire a faptei.

Iniţial a susţinut că a lăsat autoturismul cu o seară înainte în faţa locuinţei martorului … după care, în faţa instanţei de fond a spus că, având impresia că este o glumă, nu le-a spus organelor de poliţie că autoturismul a fost condus de cumnatul său, în acest fel dorind să evite chemarea de către organele de poliţie a cumnatului său, martorul …. În faţa instanţei de control judiciar a declarat că a crezut şi de această dată că este o glumă şi, de fapt, le-a spus organelor de poliţie că la momentul respectiv autoturismul a fost condus de către martorul …, cumnatul său. Şi această inconsecvenţă în ceea ce priveşte persoana care a condus, când a fost condus autoturismul, unde a fost oprit, au fost avute în vedere de instanţa de fond la momentul evaluării probatoriului administrat în cauză.

Declaraţia martorului … este relevantă pe apărarea formulată iniţial de inculpat în sensul că ar fi fost lăsat autoturismul cu o seară înainte, martorul a arătat că nici un autovehicul nu a fost staţionat în faţa porţii locuinţei sale, arătând de asemenea a existat o singură maşină de poliţie, deci nu aveau cum ceilalţi doi agenţi de poliţie să fi venit ulterior la locul în care se afla inculpatul. L-au întrebat cine a fost la volanul autoturismului Matiz, iar inculpatul nu a dat niciun răspuns şi nici nu a spus, în prezenţa martorului, că ar fi fost la volan vreun cumnat de-al lui.

Solicită să se ţină seama de toate aceste aspecte şi să se constate că în mod corect a fost reţinută vinovăţia inculpatului de către instanţa de fond.

Apreciază că cel de-al doilea motiv de apel este întemeiat, deşi inculpatul a avut această atitudine de nerecunoaştere a acuzaţiei formulate împotriva sa, această atitudine oscilantă în ceea ce priveşte modul în care a relatat săvârşirea acesteia. Consideră că o pedeapsă cu executare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis nu se justifică, este suficientă aplicarea dispoziţiilor art. 91 C.p., urmând să se aibă în vedere la stabilirea obligaţiilor şi a duratei termenului de supraveghere aspectele pe care instanţa de fond le-a avut în vedere, privind conduita inculpatului.

Apelantul inculpat…, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa.

 C U R T E A,

Deliberând asupra cauzei penale deduse judecății, constată următoarele: 

Prin sentința penală nr. 401 din data de 22 octombrie 2020 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. …, în baza art. 335 alin. 1 din Codul penal a fost condamnat inculpatul … la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, pedeapsă care va fi executată în regim de detenţie; în baza art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate; în baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b din Codul penal s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul … la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat (din care, suma de 116,4 lei avansată în faza de urmărire penală).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. … a fost trimis în judecată - în stare de libertate - inculpatul … sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere” prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 C.pen., constând conducerea pe drumurile publice a unui autoturism -  pe raza comunei …i, jud. …. -, fără a poseda permis de conducere al autovehiculelor pe drumurile publice.

Prin încheierea din data de 20.05.2020, în baza art. 342 şi art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond a constatat competenţa instanţei în soluţionarea cauzei, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. …al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind pe inculpatul …, trimis în judecată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală; totodată, a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul ….

Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa de fond a reținut următoarea situaţie de fapt:

În data de 21.02.2018, în jurul orei 13.30, inculpatul … a condus pe drumurile publice, pe raza comunei .., jud. …, autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare …deşi nu era deţinător de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Starea de fapt rezultată din procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante a fost confirmată şi prin depoziţiile martorilor…, …şi…, şi depoziţiile martorului….

La reţinerea stării de fapt, instanţa de fond a avut în vedere şi raportul criminalistic pentru detectarea comportamentului simulat nr. …din 25.09.2020 întocmit de către Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al jud. Argeş.

Din adresa nr. …din data de 05.06.2018 emisă de Inspectoratul de Poliţie al jud. Olt – Serviciul Rutier a rezultat că inculpatul …nu posedă permis de conducere eliberat de autorităţile române.

Inculpatul …nu a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa, având o atitudine procesuală oscilantă, încercând prin conduita manifestată pe parcursul procesului să zădărnicească aflarea adevărului. 

Analizând conţinutul dosarului pentru soluţionarea laturii penale, instanţa de fond a constatat că, din probele administrate rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta reţinută în actul de sesizare a instanţei există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de Conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art. 335 alin. l din Codul penal, pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare.

La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din Codul penal, respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, s-a reținut că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, a răspuns la solicitările organelor judiciare în cursul procesului penal şi a condus autoturismul pe drumurile publice pe o distanţă scurtă. Pe de altă parte, instanţa are în vedere faptul că, deşi inculpatul cunoştea la data comiterii faptei împrejurarea că nu este deţinător de permis de conducere şi că nu are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, a ales totuşi să se deplaseze cu autoturismul pe raza localităţii de domiciliu iar ulterior a încercat să se sustragă activităţii de constatare realizată de către organele de poliţie prin deplasarea de pe scaunul şoferului pe cel din partea dreapta – faţă astfel încât să pară că are doar calitatea de pasager în autoturism, împrejurări care scot în evidenţă nu numai gradul de pericol social sporit al infracţiunii deduse judecăţii, dar şi atitudinea sfidătoare a inculpatului în raport cu normele legale care reglementează circulaţia vehiculelor pe drumurile publice şi cu autorităţile statului chemate să vegheze la respectarea acestor reglementări şi să sancţioneze totodată conduita culpabilă a persoanelor în raport cu aceste norme.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei, deşi în condiţii normale, faţă de datele existente cu privire la persoana inculpatului – integrat în comunitate, doi copii minori, lipsit de antecedente penale şi fapta dedusă judecăţii – conducerea autovehiculului pe o distanţă scurtă, instanţa de fond s-ar fi orientat spre o formă de individualizare care nu implică executarea pedepsei în regim de detenţie (suspendare sub supraveghere a executării pedepsei), în contextul prezentei cauze, în care inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, manifestând o atitudine vădit neloială prin care a încercat să împiedice organele judiciare să afle adevărul şi să soluţioneze cauza, constatându-se așadar că nu – i poate fi aplicată o astfel de modalitate de individualizare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 alin. 3 lit. c din Codul penal.

În ceea ce priveşte pedepsele complementare, în cauza de faţă, raportat la natura şi gravitatea infracţiunii deduse judecăţii, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului, dar ţinând cont şi de faptul că pedeapsa principală stabilită pentru această infracţiune este închisoarea, instanţa de fond a apreciat că se impune pentru inculpat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prevăzută de dispoziţiile art. 66 din Codul penal, pe lângă pedeapsa stabilită pentru infracţiunea de Conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Totodată, în baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a şi b C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea unor drepturi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel – în termenul prevăzut de lege – inculpatul…., în motivele dezvoltate în scris, depuse la dosar la data de 23.02.2021, solicitând ca, în teză principală, raportat la probatoriul administrat, în temeiul baza disp. art. 2 lit. a din CPP, să fie admis apelul, să se desfiinţeze hotărârea instanței de fond şi, în rejudecare, să se dispună achitarea sa faţă de acuzaţia adusă, urmând să se constate incidente prevederile art. 16 al. 1 lit. c din CPP.

Astfel, inculpatul a apreciat că prin prisma probatoriului administrat, prezumţia de nevinovăţie de care se bucură nu a fost răsturnată de dovezile administrate de organele de urmărire într-o analiză succintă a mijloacelor de probă; a constatat că, instanţa de fond, dintr-o analiză succintă a mijloacelor de probă a apreciat ca prezentând relevanţă în cauză procesul verbal de constatare  infracţiunii flagrante, care însă nu a fost confirmată de martorii asistenți sau de altă probă pertinentă. Este adevărat că procesul verbal de constatare a infracțiunii a fost semnat de către el, în condiţiile în care nu l-a lecturat, fiind la fel de real că, în cuprinsul acestui act s-a reţinut că are obiecţiuni, în sensul că nu a fost de acord cu cele consemnate. Cu privire la acest înscris, apelantul a arătat că se impune ca instanţa de control să administreze proba cu reaudierea martorului…, pentru a clarifica în ce măsură i s-a solicitat Semneze ca martor asistent şi a refuzat.

În ceea ce priveşte proba testimonială, în realitate, martorii … şi … nu au fost prezenți decât ulterior momentului la care martorul … susţine că s-¬ar fi prezentat la vehiculul în care se afla el. In vederea clarificării momentului concret la care cei doi poliţişti au sosit la faţa locului (pentru a stabili ceea ce au putut să perceapă în realitate), inculpatul a reiterat solicitarea de a se dispune reaudierea martorului …. Apelantul a arătat că în nici una dintre declaraţiile acestui martor (care sunt diferite) nu s-a consemnat nici un aspect cu privire la momentul la care celelalte organe de poliţie au sosit la faţă locului, ulterior prezentării echipajului de poliţie condus de martorul…. Cu privire la acest din urmă martor, instanţa de fond a apreciat că poate fi audiat, amintind în acest sens prevederile art. 115 CPP. Este real că toţi cei 3 lucrători de poliţie au calitatea de persoane ce au întocmit procesul verbal de constatare a pretinsei infracţiuni flagrante şi din perpectiva prevederilor art. 114 al. 4 CPP, nu s-ar regăsi în ipoteza unei interdicţii în a le atribui calitate de martori.

Cu privire însă la…, trebuie observat că acesta a avut şi calitatea de organ judiciar ce a început urmărirea penală în cauză, finalizând-o anterior momentului preluării cauzei de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova cu un referat cu propunere de clasare. Inculpatul a apreciat că, în principiu, audierea acestuia nu era admisibilă, iar în condiţiile în care se va considera ca neoperând nici o interdicţie în acest sens, urmând a se analiza cu atenţie credibilitatea acestei depoziţii prin prisma interesului direct şi vădit pe care îl are de a obţine condamnarea sa pentru o pretinsă infracţiune constatată de către acesta şi pentru care şi-a asumat răspunderea începerii urmăririi penale.

O ultimă probă căreia apelantul a apreciat că instanţa de fond i-a acordat mai multă valoare decât ar fi normal, constă în raportul "poligraf". În ceea ce priveşte această pretinsă probă, a apreciat că trebuie observată maniera în care instanţa de fond a transmis către specialiştii ce l-au realizat setul de întrebări relevante: la dosar nu există nici o dovadă a modului în care s-au comunicat acestea, adresa emisă către SC I a IPJ Argeş neconţinând asemenea date.

Într-o teză subsidiară, inculpatul a solicitat admiterea apelului și, în rejudecare, să i se stabilească o pedepsă fără executare efectivă în regim privativ de libertate. Raportat la condiţiile impuse de textul de lege amintit, este cert că el nu s-a sustras de la urmărirea penală sau judecată, iar prin declaraţiile pe care le-a dat sau prin faptul că a propus audierea unui martor, nici nu a împiedicat organele judiciare să afle adevărul, nici să identifice autorul unei infracţiuni (în cauza de faţă, autorul presupus fiind chiar el). Dreptul său de a nu se autoincrimina îi permite să nu dea declaraţii într-o cauză penală sau să nu recunoască săvârşirea unei fapte penale, fără să a avea o „atitudine vădit neloială" (cu privire la care instanţa de fond a omis să precizeze textul de lege ce o sancţionează).

În cursul cercetării judecătorești în apel a fost audiat inculpatul…, conform art. 420 alin. 4 C.p.p., a cărei declarație a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Verificând hotărârea apelată prin prisma motivelor invocate, dar și a dispozițiilor art. 417 alin. 2 C.p.p., instanța de apel constată următoarele:

Analizând ansamblul probator administrat in cauza conform exigentelor prevăzute de art. 103 Cpp,  instanța de control judiciar retine ca in data de 21.02.2018 inculpatul …a condus pe drumurile publice, pe raza comunei …, jud. …, autoturismul marca Daewoo Matiz cu nr. de înmatriculare … deși nu era deținător de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autoturismul era  proprietatea sa; inculpatul a fost depistat de organele de politie in timp ce se afla in interiorul autoturismului, nu a dorit sa comunice cine  a condus  respectivul vehicul  pana in acel loc, deși ulterior a  indicat o anumita persoana – ruda cu el;  nu a indicat cine anume a condus,  deși nu exista niciun impediment serios si obiectiv in acest sens.

Procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante constituie act de sesizare in condițiile art 61 alin 1, alin 6 Cpp, precum si ale art 198 alin 2 teza finala Cpp.

In cuprinsul acestui proces- verbal s-a menționat ca s-a efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism, care după parcurgerea unei distante de 50 m, a oprit pe partea stânga a direcției de mers, conducătorul auto care era așezat  in partea din dreapta fata, era singur la volan, a indicat numele sau, dar in autoturism nu se mai afla nicio persoana. S-a procedat la verificarea datelor de identitate ale acestei persoane si s-a constatat ca nu este titularul dreptului de a conduce autovehicule, legal dobândit. A fost întrebat cine a condus autoturismul si a răspuns ca nu știe, deși autoturismul ii aparținea lui, susținând ca acesta era parcat in acel loc public din seara precedenta.

Contrar susținerilor inculpatului, in procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante s-a menționat ca proprietarul imobilului in fata căruia a fost găsit autoturismul a refuzat calitatea de martor asistent, si nu se mai afla nicio persoana prezenta pentru a dobândi aceasta calitate. În conținutul procesului verbal s-a reținut că inculpatul are obiecțiuni, în sensul că nu este de acord cu cele consemnate în procesul- verbal, pe care însă l-a semnat. Nu se poate admite apărarea inculpatului potrivit căreia nu i s-a adus la cunoștință conținutul procesul verbal de constatare, pentru ca in chiar conținutul acestuia se menționează ca el nu este de acord cu împrejurările consemnate, deci,  in mod necesar avea cunoștința de acestea. Inculpatul a semnat procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, care a consemnat in mod corect obiecțiunile formulate de acesta, rezultând astfel ca si-a asumat conținutul, substanța faptelor inserate de organele de constatare.

Vinovăția inculpatului in executarea acțiunii de a conduce un autoturism pe drumurile publice, deși nu era titularul dreptului de a conduce legal dobândit este confirmata prin declarațiile martorilor … și …, care au calitatea de organe de constatare in sensul art. 61 C.p.p., iar aceste persoane pot fi audiate in calitate de martori conform art.114 alin 4 C.p.p.

Conform art. 114 alin 1 Cpp,  poate fi audiata  in calitate de martor  orice persoana care are cunoștința despre  fapte sau împrejurări de fapt  care constituie proba in procesul penal; noțiunea de proba exprima orice element de fapt care  servește la  constatarea existentei sau inexistentei unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o si la cunoașterea  împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei si care contribuie la  aflarea adevărului  in procesul penal. Noțiunea de „martor“ are un înțeles autonom în sistemul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, independent de calificarea sa în norma națională (Hotărârea din 2012, pronunțată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45). Astfel, din moment ce o depoziție, fie că ea este făcută de un martor - stricto sensu - sau de către o altă persoană, este susceptibilă să fundamenteze, în mod substanțial, condamnarea celui trimis în judecată, ea constituie o „mărturie în acuzare“, fiindu-i aplicabile garanțiile prevăzute de art. 6 paragrafele 1 și 3 lit. d) din Convenție (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Kaste și Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53) .

Conform art. 114 alin. (4) din codul de procedură penală: „pot fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 și 62.“

Potrivit art. 61 alin. (1) din Codul de procedură penală, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate:

- organele inspecțiilor de stat, ale altor organe de stat, precum şi ale autorităților publice, instituțiilor publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile care constituie încălcări ale dispozițiilor și obligațiilor a căror respectare o controlează, potrivit legii;

- organele de control și cele de conducere ale autorităților administrației publice, ale altor autorități publice, instituții publice sau ale altor persoane juridice de drept public, pentru infracțiunile săvârșite în legătură cu serviciul de către cei aflați în subordinea ori sub controlul lor;

- organele de ordine publică și siguranță națională, pentru infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor prevăzute de lege( situația dedusa judecații).

Astfel, dispozițiile art. 61 din Codul de procedură penală stabilesc în sarcina mai multor organe obligația de a întocmi procese-verbale de constatare ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Potrivit alin. (5) al art. 61, procesul-verbal încheiat de aceste organe constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală şi nu poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ. Totodată, art. 198 alin. (2) din Codul de procedură penală dispune în sensul că procesele-verbale întocmite de organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) constituie acte de sesizare a organului de urmărire penală şi nu au valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal.

Prin decizia nr.198 din 7 aprilie 2016(publicata in Monitorul Oficial nr. 496/04.07.2016), Curtea Constituționala a  apreciat, aplicând jurisprudența de principiu în materie a instanței de la Strasbourg, că procesul-verbal întocmit în condițiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală poate constitui "mărturie în acuzare", organele enumerate în cuprinsul normei căpătând calitatea de "martori" în sensul Convenției. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că posibilitatea conferită de textul criticat, de a fi audiate în calitate de martor și persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din Codul de procedură penală, se constituie într-o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu într-o încălcare a acestuia.

În ceea ce privește forța probantă a declarației de martor, se observa că, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, „probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză“. În baza principiului liberei aprecieri a probelor judecătorul va aprecia liber mijloacele de probă administrate în cauză, neexistând o ordine de preferință, referitor la forța probantă a acestora. Totodată, organele judiciare au dreptul să aprecieze în mod liber atât valoarea fiecărei probe administrate, cât și credibilitatea lor; probele nu au o valoare a priori stabilită de legiuitor, importanța acestora rezultând în urma aprecierii lor de organele judiciare consecutiv analizei ansamblului materialului probatoriu administrat în mod legal și loial în cauză. În luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului, instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei se dispun doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Declarațiile martorilor – organe de constatare prezinta suficiente garanții de obiectivitate si fiabilitate, inculpatul având posibilitatea de a percepe in mod direct depozițiile date de aceștia in cursul cercetării judecătorești in prima instanța, de a adresa întrebările considerate necesare. Aceste declarații se coroborează cu declarațiile martorului…,  care a menționat in cursul cercetării judecătorești in prima instanța  ca  autoturismul inculpatului era parcat in fata locuinței sale, organele de politie i-au solicitat  inculpatului sa comunice cine a condus autoturismul însă inculpatul „ nu a dat niciun răspuns”, conduita inexplicabila in condițiile in care el  a sustinut ulterior  ca  o ruda ar fi condus, dar nu a dorit sa o implice in acest proces. In  prezenta martorului, inculpatul nu a spus  ca  ar fi fost la volan o alta persoana, deși ar fi avut un interes actual si coerent in  circumstanțele date.  Martorul a infirmat apărarea inculpatului  in sensul ca  modul de parcare a autoturismului data din seara sau ziua precedenta. De asemenea, martorul a precizat ca a dorit sa se retragă( sa reintre in domiciliu) atunci cand a observat organele de politie in fata locuinței sale, dar acestea din urma i-au solicita prezenta, ceea ce  confirma  consemnările din procesul verbal de constatare a infracțiunii in sensul ca  acesta nu a dorit sa fie martor asistent.

Contrar susținerii inculpatului,  martorul … nu a  formulat declarații succesive  contradictorii pe parcursul procesului penal, având in vedere ca in declarația din data de 12.12.2019  data in fata procurorului , a menționat ca organele de politie aveau semnalele acustice si luminoase pornite( ceea ce inculpatul a negat), „ noi toți știam ca  nu are permis de conducere si ca își cumpărase  de curând mașina cea roșie  marca Matiz”; inculpatul a răspuns  organelor de politie ca „ nu a condus nimeni si ca mașina era parcata la poarta mea, nr. .. cu o seara  înainte  si ca aceasta mașina ii aparține”.

Declarații  concordate au formulat si martorii  … si  …,  care  au ajuns la locul situării autoturismului după ce a fost oprit de  primul organ de constatare in persoana  lui …, care ulterior a devenit si organ de cercetare penala;  cei doi martori care au calitatea de organe de constatare, ale căror declarații in calitate de martori sunt admisibile din perspectiva dispozițiilor art. 114 alin 4 Cpp rap la art. 61 Cpp si au  expus  împrejurări de fapt cu conținut similar si compatibil cu cele relevate de martorul Iana Vasile: inculpatul nu a putut oferi un răspuns inteligibil si coerent privind persoana care a condus autoturismul, nu a indicat o alta persoana  care ar fi condus mașina pana in acel loc, dar a susținut ca aceasta era parcata astfel cum a fost găsita, încă din seara precedenta.

Declarațiile inculpatului pe parcursul  procesului penal prezinta inconsecventa, întrucât in cadrul primei audieri  in cursul urmăririi penale nu a menționat ca autoturismul ar fi fost condus de alta persoana, considerând ca polițiștii care l-au oprit si verificat „fac o gluma„ cu el, declarație neverosimila  si lipsita de seriozitate; nu se poate  admite nici susținerea conform căreia inculpatul nu dorea sa îl  implice si pe martorul cumnatul sa, despre care susține ca  ar fi condus, întrucât acesta având permis de conducere nu  suporta o consecința defavorabila.

Inculpatul nu a putut sa ofere o explicație inteligibila a propriului sau comportament, constând in  susținerea ca autoturismul era parcat din noaptea precedenta  in acel loc, deși martorul …, cel  care deținea locuința  in fata căreia a fost parcat autoturismul, a infirmat categoric acest lucru. Prin urmare, inculpatul deși avea posibilitatea efectiva si concreta de a spune adevărul, a furnizat elemente  factuale  eronate privind data  amplasării autoturismului in acel loc.

Declarația martorului  …nu este  elocventa, întrucât acest martor nu a fost prezent când inculpatul a fost oprit si verificat de organele de politie;  acest martor este  afin  cu inculpatul (cumnați), ceea ce implica o precauție sporita in aprecierea forței probatorii a declarației sale, fiabilității acesteia, luand in considerare ca aceasta depoziție nu este susținuta de nicio alta proba administrata, ci se erijează in  susținerea ipotezei avansate de inculpat. Astfel, chiar si in situația in care martorul ar fi condus autoturismul inculpatului pe o anumita distanta, este evident ca si inculpatul însuși a condus autoturismul, întrucât cei doi martori- organe de constatare l-au observat  pe inculpat la volanul autoturismului sau, in fata locuinței proprii, in momentele anterioare  depistării la o distanta  considerabila de locuința;  inculpatul este proprietarul  autoturismului respectiv, el procedând la achiziționare deși nu deținea permis de conducere, ceea ce echivalează cu  prefigurarea  activității ulterioare de conducere efectiva a celui autoturism; anterior, inculpatul a mai deținut un autoturism, după cum a recunoscut si in fata instanței de apel, ceea ce conturează o practica constanta adoptata de inculpat in scopul asumat si bine definit al încălcării legii; in  momentul depistării de către  organele de politie  inculpatul se afla singur in autoturism si nu a  comunicat sincer cu organele de constatare, nedorind sa spună cine a condus respectivul autoturism.

Conform dispozițiilor art. 102 (1)  pct. 14 din OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, constituie contravenție necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus. Prin decizia  nr. 999/2009  a Curtii Constitutionale, publicata in Monitorul Oficial nr. 575/18.08.2009, s-a  retinut ca dispozițiile legale  enuntate stabilesc reguli referitoare la circulația pe drumurile publice au ca scop, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, "asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului", și nu sunt de natură să încalce dreptul fundamental reglementat de art. 21 din Constituție, precum și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Faptul că proprietarul ori deținătorul mandatat al unui autovehicul este ținut de obligația consacrată de textul legal criticat  nu contravine cu nimic temeiului invocat, întrucât dreptul la un proces echitabil, așa cum rezultă din titulatura sa, reprezintă o exigență a unui proces pendinte, indiferent că este în materie civilă sau penală, și nu a eventualelor faze administrative ce-l preced. În plus, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că, din cauza înmulțirii numărului "infracțiunilor ușoare", în special în domeniul circulației rutiere, care nu presupun un comportament atât de reprobabil și o reacție vădită a opiniei publice specifice infracțiunilor propriu-zise, un stat are libertatea de a introduce un sistem de sancționare sui generis aplicabil de autoritățile administrative, cu condiția de a oferi persoanei interesate posibilitatea de a contesta decizia luată în fața unui tribunal care oferă toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție. Or, potrivit art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 . Dreptul de a păstra tăcerea, fără a fi însă un drept absolut, reprezintă o garanție implicită a desfășurării unui proces echitabil, sens în care în materie penală se coroborează cu o altă garanție specifică referitoare la prezumția de nevinovăție. Așa fiind, o eventuală recunoaștere a proprietarului vehiculului cum că el este cel care l-a condus într-un moment determinat nu poate fi convertită, în cadrul unui eventual proces ce ar avea ca obiect contestarea sancțiunii contravenționale, într-o probă peremptorie. Aceasta, deoarece tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că obligația legală impusă proprietarului unui vehicul sau oricărei persoane desemnate de aceasta ca șofer de a-și asuma responsabilitatea utilizării sale sau de a comunica autorităților identitatea adevăratului conducător, sau impunerea unei amenzi unui particular în calitate de proprietar al vehiculului staționat în loc nepermis, nu reprezintă încălcări ale prezumției de nevinovăție.

Persoana care are calitatea de organ de constatare … nu poate avea calitatea de martor, întrucât a îndeplinit in cauza calitatea de organ de cercetare penala,  efectuând acte de urmărire penala, precum: începerea  urmăririi penale  in rem,  ordonanța cu propunere de clasare a cauzei. Martorul este orice persoană care are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală, conform art. 114 Cpp, el trebuind sa fie  o persoana neutra fata de procedura, iar  nu si o persoana care concomitent îndeplinește acte de urmărire penala, luând in considerare ca aceste acte  procesuale implica si o examinare a fiabilității probelor administrate in faza procesuala respectiva; ulterior aceste acte  sunt supuse controlului de legalitate  exercitat de judecătorul de camera preliminara conform art. 342 si urm. Cpp. In aceasta situație, s-ar ajunge ca organul judiciar care examinează fiabilitatea probelor in raport de  faza si stadiul procesual  corespunzător  si formulează anumite concluzii privind existenta  indiciilor sau a probelor  privind existenta infracțiunii si vinovăția inculpatului, sa fie ulterior audiat ca martor, ceea ce implica, dimpotrivă, exigenta de neutralitate fata de procedurile penale.

In drept, fapta inculpatului de a conduce, in data de 21.02.2018, în jurul orei 13.30, pe drumurile publice de pe raza comunei …, jud. .., autoturismul  propriu marca Daewoo Matiz,  deși nu era deținător de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii  prev. de art. 335 alin 1 Cp.

Calea de atac exercitata de inculpat sa va admite  din punct de vedere al individualizării judiciare a executării pedepsei.

Coroborând datele ce caracterizează persoana inculpatului, conduita procesuala inconsecventa, modul și împrejurările de comitere a faptei, natura relațiilor sociale împotriva cărora a fost comisa infracțiunea  precum și gravitatea rezultatului care s-ar fi putut produce, rezultă că stabilirea și aplicarea unei  pedepse urmate de suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 91 Cp, reprezintă instrumente juridice  adecvate scopului procesului penal.

Potrivit art. 74 alin. 1 și alin. 2 din actualul Cod penal, stabilirea duratei sau cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e)natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii şi în cursul procesului penale;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială şi socială.

Pedeapsa de 1 an si 2 luni închisoare aplicata de prima instanța reflecta in mod just si echitabil datele ce conturează persoana inculpatului si caracterizează gravitatea faptei: inculpatul este o persoana fara antecedente penale, are familie legal constituita,  nu are loc de munca si nici  pregătire profesionala, dar se ocupa cu întreaga familie  de activități agricole, cu caracter continuu,  pentru a asigura resurse necesare subzistentei, astfel cum rezulta din  caracterizarea  emisa de  primarul localității de domiciliu; a avut o conduita procesuala inconsecventa grefata pe un comportament social duplicitar, in sensul ca deși nu este titularul  unui permis de conducere, a deținut in proprietate autoturisme, ceea ce conturează foarte clar  dorinta de a conduce, însă nu a depus niciun demers pentru a obține permis de conducere in condițiile legii.

Curtea se va raporta la dispozițiile legale care reglementează suspendarea sub supraveghere, respectiv art. 91 Cp. Conform acestui text legal, instanța poate dispune suspendarea dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a)pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;

b)infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c)infractorul si-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;

d)în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum si de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă si, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

e)inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penala, judecata;  conduita sa  de a nu comunica inițial cine a condus autoturismul, iar ulterior de a  indica o ruda nu echivalează cu  încercarea zădărnicirii aflării adevărului, ori a identificării si tragerii la răspundere  penala  a autorului sau participanților, in sensul art. 91 alin 3 lit. c  Cp, întrucât in acest caz ar trebui sa existe fapte si activități concrete orientate precis in aceasta direcție; conduita procesuala  si sociala inconsecventa si  duplicitara a inculpatului se va reflecta in  modul de individualizare judiciara a pedepsei si executării acesteia( fiind menținuta pedeapsa de 1 an si 2 luni închisoare aplicata  in mod corect de prima instanța, dar cu  beneficiul suspendării sub supraveghere, care in fapt reprezintă cel mai sever sistem de executare a pedepsei in stare de libertate).

În speța, pedeapsa aplicată nu depășește 3 ani, inculpatul nu are antecedente penale,  dar a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, astfel cum a declarat în fata instanței de fond și de apel.

Soluția de condamnare la pedeapsa închisorii, precum și alegerea modalității de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere sunt impuse ca urmare aplicării judicioase a ansamblului criteriilor de individualizare a executării pedepsei, prev.de art.74 c.p. si art. 91 si urm Cpp.

Modul şi împrejurările de comitere a faptei atestă un comportament adoptat de inculpat în mod vădit contrar normelor de conduită social. Contactul permanent cu Serviciul de Probațiune Olt, obligațiile de a anunța schimbarea de domiciliu, plecările, schimbarea locului de muncă, controlul mijloacelor sale de existenta, precum și obligațiile  de a urma un curs de pregătire școlară sau de calificare profesională,  de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate;  de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 100 de zile, obligație ce se va executa în cadrul Primariei …, jud …, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă - reprezintă mijloace juridice prin care, pe durata termenului de supraveghere se urmărește îndeplinirea funcției reeducative a pedepsei, conștientizarea în persoana inculpatului a  necesității respectării legii, dar și a consecințelor penale  care intervin în cazul săvârșiri unor infracțiuni.

Durata termenului de încercare stabilit  la nivelul mediu  prevăzut de lege răspunde necesității și proporționalității întinderii răspunderii penale şi individualizării sancţiunii cu datele ce caracterizează conduita procesuală a inculpatului, astfel încât să se contribuie la realizarea scopului preventiv al pedepsei și funcțiilor de reeducare, eliminare și exemplaritate.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. se va admite apelul formulat de apelantul inculpat …, se va desființa în parte sentința penalaă apelată și, pe fond, rejudecând: în temeiul art. 91 C.p. se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an si 2 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 C.p.; în baza art. 93 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va fi obligat să respecte în totalitate măsurile de supraveghere:

-să se prezinte la Serviciul de probațiune  Olt la datele fixate de acesta;

-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței  şi orice deplasare ce depășește 5 zile;

-să  comunice schimbarea locului de muncă;

-să comunice informații şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

 În temeiul art. 93 alin. 2 lit. a si b C.p. se va impune inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să urmeze un curs de pregătire școlară sau de calificare profesională și să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate; în temeiul art. 93 alin 3 C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 100 de zile, obligație ce se va executa în cadrul Primăriei …, jud …, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă; în baza art. 404 alin. 2 C.p.p. se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și a consecințelor ce decurg din aceasta.

Se va menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate, care nu contravin prezentei decizii penale.

În temeiul art. 275 alin 3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare