Necondiţionarea dreptului creditorului de a obţine accesoriile creanţei garantate născute după deschiderea procedurii insolvenţei de înscrierea acestora în tabelul de creanţe

Deliberând asupra apelului declarat în cauză, reţine următoarele:

Hotărârea atacată.

Soluţia pronunţată:

Prin Sentinţa nr. 183/C/1 Noiembrie 2019, pronunţată de judecătorul sindic în dos. nr. x/1371/x/a2 al Tribunalului Specializat Mureş, s-a admis contestaţia formulată de contestatorul AA în contradictoriu cu debitoarea Societatea „BB” S.R.L., prin lichidatorul judiciar DD şi a dispus următoarele:

-A constatat operarea compensaţiei legale între creanţa deţinută de contestator în contra debitoarei Societatea „BB” S.R.L., în cuantum de 170.996,61 lei şi cea deţinută de societatea debitoare în contra contestatorului, în cuantum de 152.958,19 lei, stabilită prin sentinţa nr. 388/6 Iulie 2018 pronunţată de judecătorul sindic în dos. nr. xx/1371/xx/a1, rămasă definitivă prin decizia nr- 43/12 Februarie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, până la concurenţa acesteia din urmă.

Motivele de fapt şi de drept care au fundamentat soluţia primei instanţe:

Pentru a pronunța în acest sens, judecătorul sindic a reţinut, în considerentele hotărârii atacate, că prin contestaţia formulată s-a contestat refuzul înscrierii la masa credală a creanţei pretinse de contestatorul AA în sumă de 171.001,92 lei şi, de asemenea, a solicitat judecătorului sindic înscrierea ei în tabelul de creanţe.

Contestatorul afirmă, potrivit aceloraşi considerente ale hotărârii atacate, că a achitat datorii ale societăţii debitoare în sumă de 171.001,92 lei, susţinând că are un drept de creanţă faţă de debitoare.

A mai susţinut contestatorul că nu a fost notificat regulamentar de lichidatorul judiciar la momentul deschiderii procedurii insolvenţei şi că nu ar fi decăzut din dreptul de a solicita înscrierea la masa credală cu suma precizată.

Totodată, mai reţine judecătorul sindic din contestaţia formulată, contestatorul a solicitat şi compensaţia legală între creanţa proprie şi cea a debitoarei.

Prin apărările formulate, lichidatorul judiciar a precizat că notificarea contestatorului nu s-a realizat, în raport cu dispoziţiile art. 99 – 100 din Legea nr. 85/2014, deşi acesta era administratorul statutar al societăţii debitoare pentru că, la momentul la care contestatorul, în calitatea lui de administrator statutar, a prezentat lichidatorului numit în cauză lista creditorilor debitoarei nu a menţionat şi propria pretinsă creanţă. Lichidatorul menţionează că contestatorului la acel moment i-au fost aduse la cunoştinţă, implicit, atât deschiderea procedurii simplificate a falimentului faţă de debitoare, cât şi termenele înlăuntrul cărora persoanele îndreptăţite să îşi exercite drepturile şi interesele legitime.

Judecătorul sindic reţine că prin încheierea nr. 287/c/21 Decembrie 2016 administratorul statutar AA, contestator în prezenta cauză, a solicitat deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei. În cauză a fost numit lichidator judiciar pe seama debitoarei DD – practician în insolvenţă.

În cauză, argumentează în continuare judecătorul sindic, au fost stabilite termenele de procedură prevăzute de legiuitor, inclusiv cele privind înregistrarea cererilor de înscriere a creanţelor la masa credală în acord cu dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 85/2014.

În lista creditorilor prezentată lichidatorului judiciar de administratorul statutar, contestator în prezenta cauză, acesta a omis să menţioneze şi propria lui creanţă.

Tabelul preliminar de creanţe a fost publicat în Buletinul Procedurii Insolvenţei (BPI) nr. xxx/2 Februarie 2017, iar în lipsa contestaţiilor a fost publicat în BPI nr. xxx/16 Martie 2017 tabelul definitiv al creanţelor.

La data de 18.10.2017, reţine judecătorul sindic, a fost formulată în cauză de către lichidatorul judiciar cererea de angajare a răspunderii personale a foştilor administratori, CC şi AA, ultimul având calitatea de contestator în prezenta cauză. Prin hotărârea mai sus menţionată, respectiv sentinţa nr. 388/6 Iulie 2018 pronunţată de judecătorul sindic în dos. nr. xx/1371/xx/a1, rămasă definitivă prin decizia nr- 43/12 Februarie 2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, judecătorul sindic a dispus angajarea răspunderii personale a ambilor foşti administratori statutari pentru prejudiciul produs debitoarei, cuantificat la suma de 152.958,19 lei.

Ulterior, la data de 13.03.2018, fostul administrator statutar al debitoarei a predat toate documentele contabile solicitate de lichidator. Acesta din urmă a constatat, din analiza acestora acte, că, într-adevăr, asociaţii societăţii debitoare, printre care se număra şi administratorul statutar, au achitat la data de 30.04.2015, din fonduri proprii, creanţe datorate de debitoare instituţiei de credit „PP” în cuantum de 170.996,61 lei.

În acest context, judecătorul sindic arată că la data de 15.04.2019 contestatorul AA a solicitat lichidatorului judiciar înscrierea la masa credală a sumei de 171.001,92 lei, care a refuzat înscrierea creanţei în tabelul definitiv întrucât cererea a fost făcută peste termenul prevăzut de art. 114 din Legea nr. 85/2014.

În ce priveşte temeiul juridic al contestaţiei formulate de contestator, judecătorul sindic constată că acesta şi-a întemeiat cererea potrivit dispoziţiilor art. 111 din Legea nr. 85/2014, demers juridic care a fost apreciat de judecătorul ca fiind „inadecvat”.

Recalificând temeiul juridic al cererii contestatorului, judecătorul sindic consideră că temeiul juridic adecvat este cel prevăzut de art. 59 alin. 5 – 7 din Legea nr. 85/2014, în fapt, susţine judecătorul sindic, fiind criticate motivele unei măsuri luate lichidatorul judiciar prin raportul de activitate întocmit de acesta şi publicat în BPI nr. xxx/4 Septembrie 2019.

Ca atare, judecătorul sindic a înţeles să examineze contestaţia în raport cu dispoziţiile art. 59 alin. 5 din Legea nr. 85/2014. Din această perspectivă, judecătorul sindic a reluat cele reţinute anterior, şi anume că procedura simplificată a insolvenţei a fost deschisă la cererea administratorului statutar AA, contestator în prezenta cauză, că a depus lista creditorilor declaraţi de acesta, din care a omis propria pretinsă creanţă.

Pentru aceste motive, reţine judecătorul sindic, lichidatorul judiciar a notificat doar creditorii nominalizaţi în lista depusă de administratorul statutar.

Totodată, judecătorul sindic constată, reluând susţinerea formulată de lichidatorul judiciar, că contestatorul din prezenta cauză, AA, a luat la cunoştinţă nu doar de deschiderea procedurii falimentului, în formă simplificată, ca urmare a comunicării hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus în acest sens, dar şi din notificările lichidatorului judiciar transmise administratorului statutar AA, potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. 1,3 din Legea nr. 85/2014 de stadiul procedurii.

În ce priveşte suma achitată din fonduri proprii la data de 30 Aprilie 2015, judecătorul sindic constată că acesta a acoperit debitul societăţii către instituţia de credit „PP” S.A. în cuantum total de 170.996,61, lucru de altfel confirmat şi de lichidatorul judiciar.

Totodată, judecătorul sindic reţine că prin sentința nr.338/06.07.2018 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul asociat nr. xx/1371/xx/a1 al Tribunalului Specializat Mureș, confirmată prin decizia nr. 43/A/13.02.2019 pronunțată de instanța de apel – Curtea de Apel Târgu Mureș este recunoscut un drept de creanță (în despăgubire pentru prejudiciul cășunat la 01.04.2014 în cuantum de 181.697,05 lei) al insolventei față de dl.AA în cuantum de 152.958,19 lei.

În opinia judecătorului sindic, această hotărâre judecătorească, definitivă, prin care a fost angajată răspunderea materială a administratorului statutar, contestatar în prezenta cauză, ar produce efecte juridice declarative şi nu constitutive, dreptul la despăgubire al societăţii debitoare fiind recunoscut prin aceasta, însă creanţa, îşi continuă argumentarea judecătorul sindic, se bucura de certitudine, lichiditate şi exigibilitate însă de la momentul la care a fost creat prejudiciul de către contestator societăţii debitoare.

Judecătorul sindic argumentează, în hotărârea atacată, că cele două creanţe preexistau la momentul deschiderii procedurii simplificate a falimentului, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 90 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia compensaţie între cele două creanţe operează.

În concluzie, judecătorul sindic reţine că nu poate reţine principala critică a contestatorului, pe motiv că cererea contestatorului privind înscrierea la masa credală a pretinsei creanţe ar fi sau ar putea fi socotit un act de procedură nul, ca urmare a decăderii, însă cererea subsecventă este întemeiată, astfel că această cerere subsecventă produce efectele juridice consacrate compensaţiei legale, ca mijloc indirect de stingere a unei obligaţii.

Pentru aceste argumente, judecătorul sindic, în baza art. 90 alin. 2 din Legea nr. 85/2004 raportat la art. 1616 Cod civil, a constatat operarea compensaţiei a celor două creanţe reciproce.

Cererea de apel

La data de 13 Mai 2020 a fost înregistrat apelul formulat de creditoarea DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV – ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE MUREŞ împotriva Sentinţei nr. 183/C/1 Noiembrie 2019 pronunţată de judecătorul sindic în dos. nr. x/1371/x/a2 al Tribunalului Specializat Mureş solicitând ca prin admiterea apelului Curtea să dispună anularea sentinţei atacate şi, în rejudecare, să dispună respingerea contestaţiei formulată de intimatul AA.

În drept a invocat dispoziţiile art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă.

În expunerea argumentelor apelanta a pornit de la acela că în încheierea de şedinţă din 18 Octombrie 2019, cu ocazia dezbaterilor pe fondul contestaţiei, intimatul contestator AA, prin avocatul ales, a solicitat admiterea contestaţiei şi obligarea lichidatorului judiciar de a înscrie la masa credală creanţa intimatului în sumă de 171.001,92 lei. Or, susţine apelanta, prin soluţia adoptată judecătorul sindic a conturat admiterea unei cereri de repunere în termen de declarare a creanţei după aproximativ 3 ani de la data deschiderii procedurii insolvenţei.

În ce priveşte soluţia dată de judecătorul sindic privind compensarea legală prevăzută de art. 90 alin. 2 din Legea nr. 85/20014, apelanta relevă faptul că această compensare poate opera doar dacă părţile nu au renunţat expres sau tacit la beneficiul compensaţiei. Apelanta, în acest sens, invocă considerentele Deciziei nr. 19/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie pronunţată şi publicată în Monitorul Oficial după pronunţarea sentinţei atacate.

În continuare, apelanta face referire la decizia nr. 19/2020, sens în care reia din considerentele acestei decizii argumentele legate de faptul că lichidatorul judiciar, cu prilejul verificării creanţelor şi a documentelor ce o însoţesc, are obligaţia ca pe baza cererilor de înscriere în tabelul de creanţe preliminar, cereri formulate de creditori ca urmare a notificării lor de către lichidator, să stabilească legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe, inclusiv verificarea aspectelor ce ţin de stingerea parţială sau totală a creanţei prin compensare legală.

Totodată, în procedura insolvenţei, arată apelanta, creditorii pot contesta atât soluţia lichidatorului judiciar de respingere, în tot sau în parte, a creanţei lor, cât şi a deciziei acestuia de înscriere în tabel a creanţelor altor creditori, pe calea contestaţiei la tabelul preliminar, la tabelul suplimentar sau la tabelul definitiv.

Or, conchide apelanta, pentru a putea contesta în acest fel presupune ca prezumtivul creditor să-şi declare creanţa pentru ca aceasta să poată să fie verificată de către lichidatorul judiciar, iar în situaţia în care se solicită compensarea reciprocă, operaţiunea să poată fi analizată de către lichidatorul judiciar prin raportare la creanţa declarată. În condiţiile în care, cum este cazul de faţă, declaraţia de creanţă nu a fost făcută în termen, această cerere depusă la peste 3 ani de la data deschiderii procedurii insolvenţei nu mai poate fi primită.

Întâmpinare

La data de 9 Iunie 2020 a formulat, în condiţiile şi termenul procedural, intimatul AA solicitând respingerea apelului formulat şi menţinerea soluţiei de fond pronunţată de judecătorul sindic ca temeinică şi legală.

Ca o primă chestiune, de ordin procedural, intimatul a solicitat respingerea apelului ca inadmisibil întrucât procedura contencioasă a fost purtată doar între contestator şi lichidatorul judiciar numit pe seama debitoarei.

Pe fondul cauzei a formulat apărări în sensul că în mod corect judecătorul sindic a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 90 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Astfel, chiar dacă judecătorul sindic a respins cererea de înscriere a creanţei intimatului contestator în tabelul creditorilor, acest element nu împiedică ca judecătorul sindic să facă aplicarea dispoziţiilor legii speciale referitoare la compensaţia legală, respectiv art. 90 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 şi art. 1616 Cod civil fiind îndeplinite condiţiile acestor dispoziţii pentru a reţine compensarea creanţelor reciproce. sindic ca temeinică şi legală.

Răspuns la întâmpinare

La data de 18 Iunie 2020, în termenul prevăzut de legiuitor, apelanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat ca instanţa de apel să nu reţină apărările formulate de intimat prin întâmpinare ca fiind nefondate.

În special argumentele inserate în acest răspuns se axează pe solicitarea intimatului ca instanţa de apel să constate ca fiind inadmisibil apelul, ca fiind formulat de o persoană care nu are calitate procesuală.

Apelanta relevă că potrivit art. 5 pct. 45 din Legea nr. 85/2014 procedura insolvenţei este una concursuală. Sens în care indică, ca element de fapt, că sentinţa i-a fost comunicată de judecătorul sindic în calitatea ei de parte. Or, pretinde apelanta, cât timp aceasta a figurat ca şi parte în dosarul anterior menţionat, nu-i poate fi paralizat dreptul de a promova o cale de atac împotriva sentinţei pronunţate de judecătorul sindic.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de apel invocate şi în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac prevăzută de art. 476-478 Cod procedură civilă, instanţa reţine următoarele:

În ce priveşte pretinsa lipsă de calitate procesuală activă a apelantei DGFP Braşov – AJFP Mureş, invocată de intimatul contestator AA, Curtea constată că această apărare nu poate fi primită şi că ea este nefondată urmând să o respingă ca atare.

În acord cu argumentul apelantei, pe care Curtea îl reţine ca fiind just şi pertinent, constată că, potrivit art. 5 alin. 1 pct. 45 din Legea nr. 85/2014, procedura falimentului se aplică debitoarei şi are ca scop lichidarea averii acesteia în vederea acoperirii pasivului. În acest sens, acelaşi text de lege prevede expres că procedura se caracterizează prin faptul că este concursuală, colectivă şi egalitară.

Acest text aplicabil în cauza de faţă trebuie corelat cu dispoziţiile art. 42 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 care prevăd că în procedurile contencioase, integrate procedurii insolvenţei, inclusiv cea a falimentului, sunt citate în calitate de părţi numai persoanele ale căror drepturi sau interese sunt supuse spre soluţionare judecătorului sindic, în condiţii de contradictorialitate.

Or, aşa cum just arată chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia nr. 19/2020, cererea de deschidere a procedurii insolvenţei are un caracter aparte, diferit de cel al unei cereri de chemare în judecată de drept comun, deoarece îmbină interesele concursuale ale creditorilor cu cele personale ale creditorilor, chiar şi ale celor care-şi afirmă dreptul de a fi înscrişi în tabelul de creanţe pe calea contestaţiei.

În mod cert, creditoarea apelantă se înscrie în această categorie a creditorilor care au un interes conferit de dispoziţiile legale în materia insolvenţei, dat fiind caracterul concursual al procedurii insolvenţei, citarea lor şi comunicarea actelor procedurale acestora în procedurile contencioase, cum sunt şi cele privind contestaţiile faţă de tabelul de creanţe – procedură prevăzută de art. 111 din Legea nr. 85/2014 –, fiind obligatorii, iar participarea efectivă a acesteia dând satisfacţie dreptului de acces la justiţie creditorilor procedurii.

De altfel, judecătorul sindic a procedat corect citând inclusiv creditoarea apelantă prin BPI (f. 24 – 25 şi 29 dos. Tribunalul Specializat Mureş) şi comunicând, tot prin BPI, şi cu apelanta sentinţa nr. 183/C/1 Noiembrie 2019 (f. 41 – 43 dos. Tribunalul Specializat Mureş), în acord cu dispoziţiile procedurale prevăzute de art. 42 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că prin Decizia nr. 19/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, mai sus indicată, arată în mod expres la paragraful 116 că creditorii, cum este şi cazul apelantei, „ ... pot  contesta  atât  soluţia administratorului/lichidatorului  judiciar  de  respingere,  în  tot  sau  în  parte,  a  creanţei  lor,  cât  şi  decizia  acestuia  de  înscriere în tabel a creanţelor altor creditori, pe calea contestaţiei la tabelul preliminar (art. 111 din Legea nr. 85/2014),pe calea contestaţiei la tabelul suplimentar [art. 146 alin. (4) din aceeaşi lege] sau pe calea contestaţiei la tabelul definitiv, prevăzută de art. 113 din acelaşi act normativ. Creanţa poate fi contestată atât în privinţa existenţei ei, cât şi în privinţa cuantumului acesteia, al caracterului sau naturii ei sau a cauzelor de preferinţă de care ar fi sau nu însoţită. Legea conferă, aşadar, calitate procesuală activă oricărei persoane interesate, iar creditorii contestatori sunt prezumaţi a justifica un interes în contestarea creanţelor altor creditori concurenţi, pentru a-şi conserva un drept propriu sau pentru a preveni o pierdere prin înscrierea greşită a unei creanţe”.

În ce priveşte fondul litigiului, Curtea constată că intimatul contestator a formulat, la data de 20 August 2019, contestaţie împotriva notificării privind refuzul lichidatorului judiciar prin notificarea din 13 Septembrie 2019, a înscrierii creanţei la masa credală a sumei de 171.001,92 lei, solicitând judecătorului sindic ca prin admiterea contestaţiei să dispună lichidatorului judiciar să procedeze la înscrierea creanţei contestatorului în tabelul creditorilor debitoarei. În esenţă, contestatorul intimat arată că suma în cauză reprezintă o creditare a societăţii falite şi că niciodată nu a fost notificat de administratorul judiciar în legătură cu creanţa supusă înregistrării. Pe de altă parte, susţine că dacă s-ar invoca tardivitatea cererii, dar doar în condiţiile în care ar exista notificarea lui, atunci dreptul contestatorului intimat s-a născut la data rămânerii definitive a sentinţei prin care s-a angajat răspunderea personală şi nu la data presupuselor notificări.

În drept a invocat dispoziţiile art. 111 din Legea nr. 85/2014.

Cu ocazia dezbaterilor în fond a procesului la termenul din 18 Octombrie 2019, după declararea fazei cercetării judecătoreşti încheiată de către judecătorul sindic, pentru prima dată contestatorul intimat invocă în concluziile orale că înţelege să invoce compensaţia între creanţele reciproce între creanţa acestuia şi cea a societăţii debitoare, în ce-l priveşte, ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii de angajare a răspunderii în fosta calitate de administrator statutar (f. 33, dos. Tribunalul Specializat Mureş).

De asemenea, după cum s-a arătat anterior, judecătorul sindic a constatat în considerentele sentinţei nr. 183/C/1 Noiembrie 2019 că, în fapt, prin contestaţia formulată intimatul contestator a solicitat în principal înscrierea sa la masa credală cu creanţa pretinsă, demers însă pe care l-a considerat „inadecvat”. Or, indică judecătorul sindic, prin rezoluţia din 23 August 2019 a încercat să identifice calificarea juridică adecvată. Motiv pentru care a concluzionat, tot în considerentele hotărârii atacate, că  în temeiul art. 22 alin. 4 Cod procedură civilă mult mai adecvat ar fi remediul procesual prevăzut de art. 59 alin. 5 -7 din Legea nr. 85/2014, în fapt contestatorul criticând raportul de activitate prezentat la data de 13 Septembrie 2019 şi publicat în BPI nr. xxx/4 Septembrie 2019.

Pe de altă parte, Curtea constată, din analiza actelor procedurale de la dosarul de insolvenţă nr. X/1371/X a Tribunalului Specializat Mureş, respectiv rapoartele lunare de activitate depuse la dosar de către lichidator la data de 08 Iulie 2019 şi, respectiv, 13 August 2019 şi publicate în BPI (f. 164 – 165 şi 174 – 175, vol. III, dos. Tribunalul Specializat Mureş), precum şi din corespondenţa purtată între lichidatorul judiciar şi contestatorul intimat în perioada 29 – 30 Iulie 2019 (f. 181, dos. Tribunalul Specializat Mureş), că atât lichidatorul judiciar, cât şi contestatorul au avut în vedere contestaţia formulată de acesta din urmă cu privire la tabelul de creanţe, contestaţie circumscrisă dispoziţiilor art. 111 din Legea nr. 85/2014, constatare întărită de altfel de contestaţia depusă de intimat la data de 20 August 2019, şi care face obiectul prezentei proceduri.

În nici un scris, în nici un act procedural de până la finalizarea cercetării judecătoreşti, declarată ca atare de judecătorul sindic la termenul din 18 Octombrie 2019, contestatorul nu a solicitat în vreun fel compensarea creanţei sale, ca urmare a achitării la data de 30.04.2015 din fonduri personale pentru debitoare a sumei de 170.996,61 lei, cu titlu de debit către instituţia de credit „PP” S.A., cu creanţa debitoarei falite în sumă de 152.958,19 lei, ca urmarea a rămânerii definitive a sentinţei nr. 338/6 Iulie 2018 a judecătorului sindic prin decizia nr. 43/A/13 Februarie 2019 a Curţii de Apel Tg. Mureş.

Rezultă fără putinţă de tăgadă din toate actele procedurale amintite anterior că judecătorul sindic a fost sesizat cu un obiect juridic şi o cauză concretă, respectiv de contestaţie la tabelul de creanţe, aşa cum este circumscrisă de dispoziţiile art. 111 din Legea nr. 85/2014, urmărind înscrierea în tabelul definitiv cu această creanţă. De altfel, chiar judecătorul sindic apreciază că această contestaţie există, că ea a fost formulată împotriva tabelului de creanţe, dar că „principala critică”, constând în refuzul lichidatorului judiciar de a admite creanţa intimatului contestator şi a o înscrie în tabelul definitiv al creanţelor, nu va fi reţinută şi că acest act de procedură este nul.

Or, procedura specifică a contestaţiei faţă de tabelul de creanţă are o detaliată descriere în cuprinsul art. 111 din Legea nr. 85/2014 şi presupune acte/operaţiuni prealabile specifice indicate, iarăşi, detaliat în cuprinsul dispoziţiilor art. 99 – 110 din Legea nr. 85/2014, pe când invocarea şi soluţionarea cererii de compensare a creanţei de către creditor cu cea a debitoarei insolvente este prevăzută de art. 90 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.

Din această constatare rezultă că condiţiile privind admiterea/respingerea, ca şi termenele în care contestaţiile pot fi depuse în cazul contestaţiei faţă de tabelul de creanţă şi, respectiv, al celei privind respingerea cererii de compensare a creanţelor reciproce sunt diferite.

În cauza de faţă, Curtea constată, pe de-o parte, că intimatul are dreptul procesual la a solicita compensarea creanţei sale cu cea a debitoarei falite în ce-l priveşte, însă, pe de altă parte, în mod cert nu pe calea contestaţiei faţă de tabelul de creanţe, procedură prevăzută în mod specific de dispoziţiile art. 111 din Legea nr. 85/2014 şi pe care în mod explicit contestatorul intimat a înţeles să o urmeze.

Şi asta în condiţiile în care s-a arătat anterior că în cursul procedurii administrative, prin care intimatul contestator a solicitat lichidatorului judiciar înscrierea creanţei, dar şi în cursul procedurii jurisdicţionale de până la închiderea etapei cercetării judecătoreşti, acesta nu a solicitat în nici un moment compensarea creanţelor reciproce potrivit art. 90 alin. 1 din Legea nr. 85/2014.

De altfel, o interpretare corectă a dispoziţiilor art. 90 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 impune ca cel care formulează o cerere de compensare reciprocă a creanţei sale cu cea a debitoarei aflate în insolvenţă în ce-l priveşte presupune ca şi condiţie obligatorie ca primul să aibă calitatea de creditor al procedurii. Cu alte cuvinte, pentru a putea formula o cerere de compensare reciprocă a creanţelor, persoana în cauză trebuie să parcurgă procedura de înscriere în tabelul de creanţe, în condiţiile şi termenele prevăzute de art. 99 – 110 din Legea nr. 85/2014, iar în măsura în care lichidatorul judiciar a refuzat înscrierea lui în tabel sau a omis nejustificat înscrierea, persoana în cauză poate formula contestaţie în acord cu dispoziţiile art. 111 din Legea nr. 85/2014. Doar dacă aceşti paşi au fost respectaţi se poate pune problema ca creditorul în cauză să formuleze cererea de compensare a creanţelor reciproce sau chiar ca lichidatorul judiciar să poată să fie constatată de lichidatorul judiciar.

Chiar dacă s-ar presupune că voinţa exprimată de contestator, în cursul dezbaterilor, ar fi fost cea a compensării creanţelor reciproce, lucru care însă nu rezultă din contestaţia formulată şi nici din actele procedurale de la dosar, înainte de a intra în dezbaterile asupra cauzei, potrivit art. 390 Cod procedură civilă, judecătorul sindic ar fi trebuit ca, din oficiu sau la solicitarea părţilor, să pună în discuţie cererea nou formulată de contestatorul intimat sau să repună cauza în etapa cercetării judecătoreşti. În acest sens, dreptul la apărare al celorlalte părţi, inclusiv al creditoarei apelante, precum şi principiul contradictorialităţii ar fi trebuit respectate, în sensul în care ar fi trebuit informate şi citate cu privire la această nouă cerere formulată de contestator cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei şi, în consecinţă, reluate dezbaterile în cauză cu apărările şi în contradictoriu cu toate părţile în raport şi de această nouă cerere.

 În orice caz, nu poate fi acceptată, în acord cu argumentele de mai sus, mijlocul procesual de care a uzat judecătorul sindic, adică că ar fi fost necesară restabilirea calificării juridice a actelor şi faptelor deduse judecăţii, tocmai pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 22 alin. 4 Cod procedură civilă. În primul rând pentru că, aşa cum s-a menţionat pe larg anterior, contestatorul a dat o denumire exactă, coerentă contestaţiei sale, şi anume care se subsumează procedurii prevăzute la art. 111 din Legea nr. 85/2014. În al doilea rând, pentru că tocmai judecătorul sindic a acceptat că aceasta a fost calificarea juridică dată contestaţiei formulate de intimatul contestator şi a şi analizat-o afirmând că este „nulă” şi „inadecvată”. În al treilea rând, pentru că cererea de compensare a creanţelor este o procedură specifică prevăzută în mod distinct de legiuitor la art. 90 din Legea nr. 85/2014, cerere nouă care a fost formulată de contestator de abia în momentul procesual al dezbaterilor în cauză.

Revenind la calificarea juridică corectă a faptei, concretizată de solicitarea contestatorului de a-i fi înscrisă creanţa în tabelul de creanţe şi, ca urmare a refuzului lichidatorului judiciar de a înscrie ca fiind tardivă, de contestaţia formulată împotriva refuzului lichidatorului, procedură pe larg indicată şi prevăzută de legiuitor în dispoziţiile art. 99 – 111 din Legea nr. 85/2014, Curtea reţine ca fiind corecte argumentele judecătorului sindic privind intervenirea sancţiunii decăderii contestatorului intimat în a formula declaraţie de creanţă şi înscrierea acesteia în tabelul de creanţe, argumente pe care instanţa de apel le reţine în întregime: cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului a fost solicitată de administratorii statutari, deci inclusiv de intimatul contestator; ca urmare a obligaţiilor prevăzute de art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, acesta a depus documentaţia contabilă, precum şi lista creditorilor necesară lichidatorului judiciar numit în cauză, necesară pentru notificarea creditorilor şi întocmirea tabelului preliminar de creanţe.

Rezultă din întreg parcursul procesual că intimatul contestator, în calitatea lui de fost administrator statutar al debitoarei falite, a avut cunoştinţă de stadiul procedurii şi, mai mult, informaţiile relevante pentru întocmirea listei creditorilor şi a tabelului preliminar de creanţe au fost furnizate chiar de acesta, ca obligaţie legală. Or, intimatul contestator nu se poate prevala de propria culpă prin nedepunerea în termenul limită prevăzut de art. 99 şi următoarele din Legea nr. 85/2014 în ce priveşte depunerea declaraţiei de creanţă şi a documentelor în susţinerea acestei declaraţii.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, va admite apelul formulat de apelanta creditoare DGRFP Braşov – AJFP Mureş şi va schimba în tot sentinţa atacată, respectiv sentinţa nr. 183/C/1 Noiembrie 2019 pronunţată de judecătorul sindic.

Pentru toate argumentele de mai sus, Curtea constată, pe fond, că este nefondată contestaţia formulată de contestatorul AA şi, astfel, va respinge această contestaţie.

Domenii speta

Spete similare