Societăţi comerciale - Eliberare cauţiune către partea îndreptăţită, dacă aceasta a formulat cerere în despăgubiri. Art. 7231 alin. (3) C.pr.civ., art. 1357 C.civ.

. Domeniu – Societăţi comerciale - Eliberare cauţiune către partea îndreptăţită, dacă aceasta a formulat cerere în despăgubiri. Art. 7231 alin. (3) C.pr.civ., art. 1357 C.civ.

-C.pr.civ., art. 7231 alin. (3)

- C.civ. , art. 1357

Fapta ilicită nu trebuie să întrunească elementele abuzului de drept procesual, prevederile art. 7231 alin. (3) Cod procedură civilă din 1865 neindicând o astfel de condiţionare. În materia suspendării executării silite, cauţiunea are rolul de garanţie pentru prejudiciile pe care creditorul le suportă ca urmare a întârzierii executării silite, iar fapta ilicită a debitorului (intimata-pârâtă din prezenta cauză) constă în solicitarea, în mod nejustificat, a suspendării executării efectelor unui titlu executoriu valabil.

(Secţia a VI-a civilă, decizia civilă nr. 532/A din data de 15 martie 2018)

I. Hotărârea primei instanţe:

Prin sentinţa civilă nr. 559/16.02.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr. 21444/3/2016*, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC C SA prin lichidator judiciar AA T I SPRL, în contradictoriu cu pârâta SC C C SA.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr.6296/9.05.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr.27017/3/2010, pârâta C C SA a fost obligată la plata către reclamanta SC C SA a sumei de 3.350.844 lei cu titlu de contravaloare lipsă folosinţă şi a sumei de 39.124,44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr.419/2.11.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de C C SA împotriva sentinţei arătate.

În baza acestei sentinţe a fost deschis dosarul de executare nr. 797/2012 la BEJ D.C.D.

C C SA a formulat recurs şi cerere de suspendare a executării sentinţei şi deciziei.

Prin încheierea din 04.04.2013, îndreptată prin încheierea din 18.04.2013, ambele pronunţate în dosarul nr.27017/3/2012/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea de suspendare a executării sentinţei civile nr. 6296/9.05.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. 27017/3/2010, definitivă prin decizia civilă nr.419/2.11.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă, până la soluţionarea recursului. 

Înalta Curte a reţinut că petenta C SA a depus cauţiunea în sumă de 300.000 lei, stabilită prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din 21.03.2013, consemnată prin recipisa nr.3436109/1/03.04.2016 emisa de CEC Bank SA Agenţia Victoria.

Prin decizia civilă nr. 2320/12.11.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de C C SA.

Instanţa a redat prevederile art.7231 alin. (3) şi ale art. 723 C.pr.civ., reţinând că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 587.393,22 lei reprezentând despăgubiri aferente prejudiciului cauzat prin suspendarea executării sentinţei civile nr. 6296/9.05.2012. Reclamanta a arătat că prejudiciul pe care l-a suferit constă în lipsa de folosinţă a capitalului pentru perioada în care sentinţa civilă a fost suspendată. Prejudiciul a fost cuantificat de reclamantă prin raportare la prevederile O.G. nr. 13/2011, la nivelul dobânzii legale penalizatoare, care are rolul de a sancţiona neexecutarea la scadenţă a unei obligaţii de a plăti o suma de bani.

S-a mai reţinut că reclamanta a depus un mod de calcul din care rezultă că a calculat dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 3.389.968 lei pentru perioada 18.04.2013-12.11.2015.

A constatat instanţa că, în motivarea soluţiei de suspendare a executării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că există motive temeinice de natură a impune şi a justifica suspendarea, având în vedere că executarea hotărârii atacate ar putea avea repercusiuni grave asupra patrimoniului debitorului, existând riscul imposibilităţii reparării integrale a pagubei la o eventuală întoarcere a executării. Acestea au fost şi motivele prezentate de debitoarea petentă C C SA în susţinerea cererii de suspendare a executării.

În opinia instanţei, reclamanta nu a demonstrat că pârâta debitoare şi-a exercitat drepturile procesuale într-un alt scop decât cel legitim prevăzut de lege.

Instanţa a redat prevederile art.1535 alin. (1) C.civ., reţinând că, în cazul obligaţiilor de plată a unei sume de bani, legiuitorul a prezumat că neplata la scadenţă produce creditorului un prejudiciu şi a evaluat acest prejudiciu la nivelul dobânzii legale. În această situaţie, creditorul nu este ţinut să dovedească existenţa prejudiciului.

S-a reţinut că această situaţie este diferită de cea reglementată de art. 7231 alin. (3) C.pr.civ., care stă la baza pretenţiilor reclamantei din cauza de faţă, potrivit căruia cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite. În opinia instanţei, este vorba, în mod evident, despre prejudicii a căror existenţă şi al căror cuantum legea nu le prezumă, pentru că dacă ar fi fost vorba despre prejudiciul produs prin simpla întârziere a plăţii, legea nu ar mai fi impus formularea de către beneficiarul cauţiunii a unei cereri distincte pentru admisibilitatea căreia reclamantul este ţinut să dovedească întrunirea condiţiilor răspunderii.

II. Apelul declarat:

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC C SA prin lichidator judiciar AA T I SPRL, solicitând schimbarea sa în tot în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost modificată prin cererea adiţională şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, apelanta-reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a realizat o aplicare greşită a prevederilor art. 7231 alin. (3) C.pr.civ., care reprezintă o aplicaţiune specifică a răspunderii civile delictuale, întrucât particularitatea atragerii răspunderii în temeiul acestui text legal este reprezentată de împrejurarea că fapta ilicită constă tocmai în obţinerea unei suspendări a titlului executoriu. Niciunde în textul legal nu se prevede că, pentru a se atrage această formă particulară de răspundere, suspendarea să fi fost solicitată şi obţinută într-un alt scop decât cel stabilit de lege. Această suspendare se dispune la cererea recurentului şi pe riscul acestuia, însemnând că în ipoteza respingerii căii de atac a recursului, acesta este obligat să vină şi să repare prejudiciul pricinuit prin întârzierea executării silite, cauzată de suspendarea obţinută.

Raportat la condiţia prejudiciului, învederează că nu prin toate hotărârile judecătoreşti se dispune obligarea unei părţi la plata unei sume de bani, formularea art. 7231 alin. (3) C.pr.civ. prezentând trăsăturile unei norme abstracte, cu o aplicare generală, menită să se aplice în cazul suspendării oricărei hotărâri judecătoreşti. Însă, în cazul în care titlul executoriu înglobează o obligaţie de a da, în mod logic pierderea suferită echivalează în toate cazurile cu dobânda legală. În opinia sa, numai în ceea ce priveşte beneficiul nerealizat considerentul instanţei cu privire la necesitatea probării pagubei şi a legăturii de cauzalitate este corect, în privinţa pierderii suferite existând prevederi exprese prin care legea prezumă cuantumul prejudiciului ca fiind cel puţin egal cu dobânda legală, potrivit art. 1535 alin. (1) C.civ..

În continuare, apelanta-reclamantă argumentează că şi în cazul în care s-ar aprecia că dreptul la despăgubire s-ar naşte doar în urma exercitării abuzive a dreptului de a cere suspendarea, cererea tot ar fi întemeiată. În acest sens, învederează că scopul real al intimatei atunci când a solicitat suspendarea executării silite a fost acela de a-şi crea posibilitatea ca pe parcursul suspendării să-şi înstrăineze în mod fraudulos bunurile, pentru a îngreuna executarea silită a sentinţei civile nr. 6296/09.05.2012. Arată că în perioada în care titlul executoriu a fost suspendat, respectiv 04.04.2013-12.11.2015, intimata a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 500/19.03.2013 şi promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. 501/19.03.2013, acte juridice ce vizau înstrăinarea unor bunuri ce făceau obiectul executării sentinţei civile nr. 6296/09.05.2012. Bucurându-se de efectul suspendării, intimata a încasat în temeiul menţionatelor promisiuni de vânzare-cumpărare sume de bani, cu titlu de avans, care, după încetarea executării, nu au mai putut fi identificate şi colectate în cadrul executării silite.

De asemenea, arată că, ulterior, în frauda apelantei-reclamante, intimata-pârâtă a încheiat convenţia de dare în plată autentificată sub nr. 3229/27.11.2015 de D.B. şi D.B., acest aspect fiind invocat cu putere de lucru judecat ce decurge din sentinţa civilă nr.2660/28.06.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, în dosarul nr.40479/3/2016, prin care s-a dispus inopozabilitatea faţă de SC C SA a acestei convenţii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 466 şi urm. C.pr.civ..

În probaţiune, a solicitat proba cu înscrisuri şi expertiză contabilă.

III. Apărările formulate:

Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei, excepţia lipsei de interes în promovarea apelului iar, pe fond, a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivare, după expunerea cererilor şi a măsurilor din dosarul primei instanţei, intimata-pârâtă a arătat, în esenţă, că în mod legal şi temeinic prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a dovedit exercitarea de către intimata-pârâtă a drepturilor procesual-civile în alt scop decât cel prevăzut de lege şi nici existenţa unui prejudiciu efectiv. Apreciază că acţiunea reclamantei este fără fundament juridic, fără temei de drept obiectiv, aceasta cerând mai multe chestiuni decât prevede legiuitorul prin acţiunea promovată.

Arată că în anexa la cererea adiţională, în faţa Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamanta ar fi justificat un eventual prejudiciu depunând un calcul privind lipsa de folosinţă a capitalului social, ajungând la valoarea fabuloasă de 587.393,22 lei, pornind de la creanţa închipuită de 3.389.968 lei, transformată imaginar în capital social, dar precizând că această sumă este stabilită prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 6296/09.05.2012. Or, potrivit acestei sentinţe, cuantumul creanţei este de 3.350.884 lei, iar nu suma indicată de reclamantă. Totodată, arată că potrivit actelor din dosarul de executare nr. 797/2012, suma pusă în executare silită era de 3.592.597,04 lei.

În opinia intimatei-pârâte, nu au fost dovedite condiţiile privind existenţa unui prejudiciu, fapta ilicită şi vinovăţia sa. Simplul fapt că a formulat o cerere de suspendare nu justifică pretenţiile reclamantei. De asemenea, arată că executarea silită efectuată în perioada 2012-2016 de către BEJ D.C. a fost suspendată în mod legal de instanţă şi, ulterior, la data de 28.04.2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a dispus din nou anularea tuturor actelor de executare silită.

Mai arată că apelanta-reclamantă vorbeşte impropriu de o dobândă legală, deşi pretenţiile au fost arătate ca fiind dobânzi penalizatoare, şi că celelalte argumente aduse sunt străine de prezenta cauză.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a apelantei-reclamante în exercitarea apelului, intimata-pârâtă a învederat că, la data de 20.06.2017, SC C SA, prin lichidator judiciar AA T I IPURL, a cesionat creanţa rezultată din titlul executoriu reprezentat de sentinţa nr. 6296/2012 către G.M.R., conform procesului-verbal de adjudecare, astfel că cererea de apel, formulată la data de 20.11.2017, nu se mai justifică. Învederează, totodată, că s-a format un nou dosar de executare, cu nr.81 EP/2017, pe rolul BEJ P.E., fiind formulată contestaţie la executare şi obţinându-se suspendarea executării silite până la soluţionarea acesteia.

În drept, întâmpinarea se întemeiază pe dispoziţiile art. 201 şi urm. C.pr.civ..

În probaţiune, intimata-pârâtă a solicitat proba cu înscrisuri.

IV. Aspecte procedurale în apel:

La data de 28.02.2018, s-a depus la dosar o cerere de către G.M.R., prin care acesta a solicitat, în temeiul art. 30 alin. (6) coroborat cu art. 39 alin. (2) C.pr.civ., introducerea sa în cauză ca succesor cu titlu particular al creditoarei SC C SA, cerere care a fost respinsă în şedinţa publică din data de 01.03.2018, pentru considerentele expuse în încheierea de la acea dată.

La acelaşi termen de judecată, Curtea a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei interesului apelantei-reclamante în formularea apelului, invocate de către intimata-pârâtă prin întâmpinare.

În apel a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar de către intimata-pârâtă, Curtea respingând ca neconcludentă proba cu expertiză contabilă, solicitată de apelanta-reclamantă.

V. Soluţia instanţei de apel:

Cercetând sentinţa civilă atacată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea constată că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a legii, astfel că apelul este fondat.

Din perspectiva situaţiei de fapt, Curtea îşi însuşeşte cele reţinute de către prima instanţă, reţinând, la rândul său, că prin sentinţa civilă nr. 6296/09.05.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. 27017/3/2010 (f.7-20 dosar Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti), s-a dispus obligarea pârâtei SC C C SA la plata către reclamanta SC C SA a sumei de 3.350.844 lei reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă imobil şi a sumei de 39.124,44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelul formulat împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.419/02.11.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr.27017/3/2010 (f.21-26 dosar Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti).

SC C C SA a formulat recurs împotriva acestei decizii şi cerere de suspendare a executării silite, iar prin încheierea din camera de consiliu din data de 04.04.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. 27017/3/2010/a1 (f.27-30 dosar Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti), astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 18.04.2013, pronunţată în acelaşi dosar (f.31-33 dosar Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti), s-a dispus suspendarea executării silite a sentinţei civile nr. 6296/09.05.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. 27017/3/2010, definitivă prin decizia civilă nr. 419/02.11.2012 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, până la soluţionarea recursului. Pentru obţinerea suspendării executării, petenta SC C C SA a depus o cauţiune în cuantum de 300.000 lei, consemnată la CEC Bank, prin recipisa nr.3436109/1 din 03.04.2013 (f.38 dosar Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti).

Prin decizia civilă nr.2320/12.11.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II-a Civilă în dosarul nr.27017/3/2010 (f.41 dosar Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti), a fost respins ca nefondat recursul declarat de SC C C SA împotriva deciziei civile nr.419/02.11.2012 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă.

Curtea observă că obiectul prezentului litigiu este reprezentat de suma de 587.393,22 lei, solicitată de către reclamantă în temeiul art. 7231 alin. (3) Cod procedură civilă din 1865 coroborat cu prevederile din materia răspunderii civile delictuale, reprezentând prejudiciu evaluat la nivelul dobânzii legale penalizatoare, conform OG nr.13/2011, ca urmare a solicitării şi obţinerii de către intimata-pârâtă a suspendării executării silite.

Din punctul de vedere al legislaţiei aplicabile, Curtea reţine că sunt incidente, pe de o parte, prevederile art. 7231 alin. (3) Cod procedură civilă din 1865, având în vedere că se solicită despăgubiri imputate asupra unei cauţiuni depuse într-un proces guvernat de acest act normativ, care formează obiectul dosarului nr. 27017/3/2010. Pe de altă parte, sunt incidente, în completare, şi prevederile art. 1357 C.civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, având în vedere că fapta ilicită imputată intimatei-pârâte, constând în solicitarea suspendării executării silite, a fost săvârşită la data de 03.01.2013, astfel cum reiese din încheierea din camera de consiliu din 04.04.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. 27017/3/2010/a1, dată ulterioară intrării în vigoare a noului Cod civil (01.10.2011). Or, potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, obligaţiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârşirii lor.

Conform art. 7231 alin. (3) Cod procedură civilă din 1865, cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei.

Acest text legal reprezintă o aplicaţie a răspunderii civile delictuale, astfel că se completează cu dreptul comun, reprezentat de dispoziţiile art. 1357 C.civ., potrivit cărora cel care cauzează altuia un prejudiciu dintr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Din coroborarea acestor texte legale reiese că, pentru a fi admisă o acţiune în despăgubiri asupra cauţiunii consemnate, este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: existenţa unei fapte ilicite, constând în solicitarea suspendării executării unui titlu executoriu care se dovedeşte valabil; existenţa unui prejudiciu; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia. Contrar celor reţinute de către prima instanţă, Curtea constată că în cauza de faţă sunt îndeplinite aceste condiţii.

Raportat la fapta ilicită, Curtea reţine că aceasta nu trebuie să întrunească elementele abuzului de drept procesual, prevederile art.7231 alin. (3) Cod procedură civilă din 1865 neindicând o astfel de condiţionare. În materia suspendării executării silite, cauţiunea are rolul de garanţie pentru prejudiciile pe care creditorul le suportă ca urmare a întârzierii executării silite, iar fapta ilicită a debitorului (intimata-pârâtă din prezenta cauză) constă în solicitarea, în mod nejustificat, a suspendării executării efectelor unui titlu executoriu valabil. Prin urmare, Curtea reţine că, în această materie, pentru a fi în prezenţa unei fapte ilicite, este suficient ca debitorul să solicite şi să obţină suspendarea executării silite a unei sentinţe sau decizii, iar calea de atac împotriva acesteia să fie respinsă. Faptul că o instanţă a analizat şi s-a pronunţat asupra cererii de suspendare a executării silite, admiţând-o, nu este de natură a înlătura caracterul ilicit al faptei debitorului, întrucât analiza instanţei este una sumară, bazată în principal pe susţinerile solicitantului. Or, tocmai de aceea legiuitorul a instituit obligaţia consemnării unei cauţiuni, aceasta fiind de natură a responsabiliza debitorul, care este ţinut a suporta riscul acoperirii prejudiciilor produse creditorului prin întârzierea executării silite a unei hotărâri judecătoreşti legale şi temeinice.

Curtea constată că este îndeplinită şi condiţia existenţei prejudiciului, având în vedere că, prin întârzierea executării, creditoarea (apelanta-reclamantă din prezenta cauză), a fost lipsită de folosinţa sumei cuprinse în titlul executoriu. Contrar primei instanţe, Curtea apreciază că prevederile art. 1535 alin. (1) C.civ. sunt compatibile cu materia despăgubirilor imputate asupra cauţiunii, potrivit art.7231 alin. (3) Cod procedură civilă din 1865.

Conform art. 1535 alin. (1) C.civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până la momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

În primul rând, Curtea observă că aceste prevederi legale sunt incluse în Titlul V al Codului civil, intitulat „Executarea obligaţiilor”, reieşind că sunt aplicabile indiferent de izvorul obligaţiei puse în discuţie.

Pe de altă parte, nicio prevedere legală nu exclude de la aplicare acest text legal. Este adevărat că art. 7231 alin. (3) Cod procedură civilă din 1865 face vorbire despre necesitatea formulării de către persoana îndreptăţită a unei cereri pentru plata despăgubirii cuvenite, însă această dispoziţie nu face altceva decât să dea expresie principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, inclusiv în cazul unei cereri de despăgubiri întemeiate pe acest text legal, concluzia fiind aceea că, în lipsa unei astfel de cereri din partea creditorului, instanţa nu poate acorda despăgubiri din oficiu. Totodată, pe lângă necesitatea formulării unei cereri de despăgubiri de către creditor, acordarea unor sume în temeiul art.7231 alin. (3) Cod procedură civilă din 1865 este condiţionată de îndeplinirea celorlalte condiţii din materia răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre aceasta şi prejudiciu, vinovăţia, astfel că, din nou, modul de formulare a textului legal nu îndreptăţeşte concluzia că acesta ar fi incompatibil cu un prejudiciu prezumat.

Prin urmare, Curtea constată că în mod legal apelanta-reclamantă a calculat prejudiciul suferit în urma suspendării executării silite prin raportare la dobânda legală penalizatoare, reglementată de O.G. nr. 13/2011, un astfel de prejudiciu fiind prezumat, conform art. 1535 alin.(1) C.civ., rezultând din lipsa de folosinţă a sumei cuprinse în titlul executoriu.

Cât priveşte modul de calcul înfăţişat de către reclamantă la fila 105 din dosarul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, Curtea notează, pe baza susţinerilor intimatei-pârâte din şedinţa publică din 01.03.2018, că nu au fost contestaţi indicii de dobândă utilizaţi de către apelanta-reclamantă, acesta fiind şi motivul pentru care proba cu expertiză contabilă, solicitată de către aceasta din urmă, s-a dovedit a fi inutilă.

Totodată, evaluând modul de calcul menţionat, Curtea constată că acesta este corect. Astfel, perioada avută în vedere este 18.04.2013-12.11.2015, în condiţiile în care suspendarea executării a fost dispusă la data de 04.04.2013 şi a operat până la 12.11.2015, când recursul a fost respins ca nefondat.

Corectă este şi baza de calcul utilizată de către apelanta-reclamantă, respectiv suma de 3.389.968 lei, având în vedere că, potrivit titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr.6296/09.05.2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr.27017/3/2010, pârâta nu a fost obligată doar la plata debitului principal în cuantum de 3.350.844 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă imobil, ci şi a sumei de 39.124,44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reieşind astfel că valoarea la care au fost calculate dobânzile reprezintă tocmai cumulul celor două sume cuprinse în titlul executoriu. Prin urmare, apărările intimatei-debitoare din această perspectivă sunt neîntemeiate.

Nefondate sunt şi susţinerile intimatei-pârâte conform cărora apelanta-reclamantă ar fi realizat un calcul al dobânzilor prin raportare la o sumă considerată capital social. Astfel cum reiese din modul de calcul înfăţişat, apelanta-reclamantă a menţionat efectuarea calculului prin raportare la suma de 3.389.968 lei reprezentând capital, nicăieri în cuprinsul acestui act nefiind utilizată noţiunea de „capital social”, specifică materiei societăţilor. În realitate, denumirea de „capital” semnifică debitul principal asupra căruia se aplică dobânda legală, neavând nicio legătură cu capitalul social la care intimata-pârâtă a făcut referire.

Deopotrivă, nu are relevanţă nici suma care a format obiectul dosarului de executare, întrucât în cauză nu se pune problema dobânzii aplicate asupra acelei sume, ci asupra celor stabilite prin titlul executoriu.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că, în contextul O.G. nr. 13/2011, dobânda penalizatoare este o dobândă legală, astfel cum reiese cu evidenţă din chiar denumirea actului normativ, respectiv „Ordonanţa privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti”, precum şi din dispoziţiile art. 1 alin. (4), conform cărora dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanţă priveşte atât dobânda remuneratorie, cât şi dobânda penalizatoare. Pe cale de consecinţă, sunt eronate susţinerile intimatei-pârâte din cuprinsul întâmpinării, potrivit cărora se vorbeşte impropriu despre o aşa-zisă dobândă legală, deşi pretenţiile au fost arătate ca fiind dobânzi penalizatoare.

Curtea constată că este îndeplinită şi condiţia legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu. Astfel, urmare a suspendării executării silite, a fost întârziată recuperarea de către apelanta-reclamantă, în calitate de creditoare, a sumelor menţionate în titlul executoriu, pe perioada cât a operat suspendarea aceasta fiind lipsită de folosinţa respectivelor sume, ceea ce a determinat un prejudiciu evaluat la nivelul dobânzii legale penalizatoare.

Raportat la probele administrate în cauză, Curtea mai observă că nu s-a făcut dovada vreunor acte de executare efectuate de către apelanta-reclamantă în perioada pentru care s-a calculat prejudiciul, respectiv 18.04.2013-12.11.2015. Deopotrivă, nu se poate reţine nici faptul că împiedicarea executării silite în această perioadă s-a datorat cesiunii realizate de către apelanta-reclamantă. Astfel, deşi din actele dosarului reiese că, într-adevăr, a operat o astfel de cesiune către cesionarul G.O.O., încheiată la data de 07.06.2012, motiv pentru care cesionarul a figurat ca parte în dosarul de executare nr. 797/2012, aflat pe rolul BEJ D.D.G., Curtea constată că, la data de 09.04.2013, apelanta-reclamantă, prin administrator judiciar E I SPRL, a adresat executorului judecătoresc o cerere (f.66-67 dosar Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti), prin care i-a adus la cunoştinţă că, la data de 08.04.2013, în temeiul art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, contractul de cesiune de creanţă încheiat cu G.O.O. a fost denunţat în mod expres. Cum nu s-a făcut dovada contrară celor ce rezultă din acest înscris, Curtea reţine că, începând cu data de 08.04.2013 - dată anterioară momentului de debut al calculului prejudiciului pretins în prezenta cauză (18.04.2013) - apelantei-reclamante i-a revenit dreptul de a solicita ea însăşi executarea silită a titlului executoriu, care însă a fost împiedicată, până la data de 12.11.2015, tocmai de faptul că s-a dispus suspendarea acesteia.

Mai reţine Curtea că hotărârile judecătoreşti depuse la dosar de către intimata-pârâtă, potrivit cărora actele de executare au fost anulate, nu sunt de natură a influenţa caracterul întemeiat al cererii reclamantei din prezenta cauză. Astfel, actele de executare iniţial efectuate la cererea cesionarului au fost anulate pe motiv că acesta nu deţine calitatea de creditor, atât timp cât s-a dispus anularea contractului de cesiune de creanţă, după cum reiese din sentinţa civilă nr. 4798/03.06.2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr.16202/303/2013 (f.52-55 dosar Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti), precum şi din sentinţa civilă nr. 3812/28.04.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr.16202/303/2013* (f.14-19 dosar Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă). Iar cât priveşte sentinţa civilă nr.9885/21.11.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în dosarul nr. 17663/303/2016 (f.32-38 dosar Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă), Curtea constată că prin aceasta s-au anulat actele de executare efectuate după rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei civile nr.3812/28.04.2016, reieşind că este vorba de acte de executare ulterioare datei la care suspendarea executării, dispusă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a încetat.

Pe cale de consecinţă, nu s-a dovedit că, pe perioada dedusă judecăţii, 18.04.2013-12.11.2015, apelanta-reclamantă, în calitate de creditor, ar fi fost împiedicată să procedeze la executarea silită de alte impedimente decât măsura suspendării executării silite dispusă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel că legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu nu este afectată.

Nu în ultimul rând, Curtea consideră îndeplinită şi condiţia vinovăţiei. După cum deja s-a reţinut, pentru angajarea răspunderii în temeiul art. 7231 alin. (3) Cod procedură civilă din 1865 nu este necesară existenţa unui abuz de drept procesual, astfel că vinovăţia poate îmbrăca, potrivit prevederilor de drept comun reprezentate de art. 1357 C.civ. şi forma culpei. Or, în cauză, intimata-pârâtă putea să evalueze caracterul nefondat al propriilor critici aduse prin cererea de recurs, precum şi caracterul legal şi temeinic al titlului executoriu, astfel că, atunci când a formulat cererea de suspendare a executării silite, a prevăzut şi a acceptat posibilitatea producerii unui prejudiciu creditoarei, determinat de întârzierea executării silite.

Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 7231 alin. (3) Cod procedură civilă din 1865 coroborat cu art.1357 C.civ. pentru acordarea de despăgubiri reclamantei, astfel că, în temeiul art. 480 alin. (2) C.pr.civ., Curtea a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa civilă apelantă, în sensul admiterii cererii formulate de reclamantă şi al obligării pârâtei la plata către aceasta a sumei de 587.393,22 lei cu titlu de despăgubiri calculate la nivelul dobânzii legale penalizatoare, pentru perioada 18.04.2013-12.11.2015, sumă ce s-a imputat asupra cauţiunii consemnate la CEC Bank, prin recipisa nr.3436109/1 din 03.04.2013.

Curtea nu s-a pronunţat asupra cheltuielilor de judecată din prezenta cauză, având în vedere că, în şedinţa publică din data de 01.03.2018, ambele părţi au învederat că nu solicită astfel de cheltuieli.

Domenii speta

Spete similare