3.Acţiune în anularea Deciziei de plată emisă de APIA-Centrul judeţean Harghita. Nemotivarea actului administrativ atacat.

Prin Sentinţa civilă nr. x/03.10.2019 a Tribunalului Harghita a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.C.F. şi s-a dispus anularea adresei nr. x/21.03.2018 şi anularea în parte a Deciziei de plată nr. x/21.02.2018 emisă de pârâta APIA- Centrul Judeţean Hargita.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta, solicitând casarea în tot a hotărârii atacate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată. În motivare s-a făcut o prezentare a situaţiei de fapt în ceea ce priveşte depunerea cererilor de plată de către reclamantă, începând cu anul 2017, ca şi a reducerilor dispuse prin decizia atacată, fiind prezentată şi soluţia atacată.

În continuare, s-a arătat în privinţa motivului de recurs reglementat la art.488 pct.6.Cpc- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (...), că  în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format nu doar în fapt dar şi în drept convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de legalitate şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 C. proc. civ.

Chiar dacă a achiesat întrutotul la susţinerile reclamantei, instanţa de fond nu era dispensată de obligaţia legală de a releva punctual motivele de fapt şi de drept pentru care a înlăturat apărările subsemnatei în ceea ce priveşte motivarea actului administrativ contestat.

Printr-o simplă lecturare a motivării hotărârii se poate constata că judecătorul nu a menţionat niciun articol de lege încălcat de subscrisa în procedura de emitere a actelor administrative contestate şi nu a menţionat temeiul legal al soluţiei adoptate . Astfel lipsa motivării în drept este evidentă.

De asemenea, apreciază că maniera extrem de succintă în care se exprimă considerentele soluţiei face hotărârea dată criticabilă din perspectiva legalităţii, în măsura în care nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar care explică şi justifică dispozitivul.

Motivarea este un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Pe de altă parte, nemotivarea hotărârii judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul problemei analizate, de natură prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. Atâta timp cât în considerente instanţa nu analizează argumentele şi susţinerile ambelor părţi, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală.

În privinţa motivului de recurs reglementat la art.488 pct.6.Cpc face următoarele precizări:

Instanţa de fond constată că "decizia de plată nr.x din 21.02.2018 nu respecta cerinţele esenţiale de motivare a actului administrativ -fiscal", fără însă a preciza care sunt acestea, sau măcar dispoziţiile legale care le reglementează.

Faţă de această constatare învederează instanţei faptul că  decizia contestată NU constituie act administrativ-fiscal!

Actul administrativ fiscal este: "actul emis- de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor si contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi în scopul de a produce efecte juridice faţa de cel căruia îi este adresat; "(art.l pct.l din Legea nr.207/2015 privind codul de procedură fiscală).

Decizia contestată constituie act administrativ în sensul prevederilor art.2 din Legea nr.554/2004, reglementările procedural-fiscale nefiindu-i aplicabile.

În ceea ce priveşte regimul juridic al actelor administrative nu pot fi incidente alte prevederi legale decât cele cuprinse în Legea nr.554/2004, care reglementează ca şi condiţie pentru anularea unui act administrativ existenţa unei vătămări în drept.

În cauza pendinte, în percepţia judecătorului de fond, vătămarea se presupune a fi rezultatul nemotivării deciziei de plată nr. x/21.02.2018.

Legea nr.554/2004 nu cuprinde dispoziţii referitoare la motivarea actelor administrative, devenind astfel incidente dispoziţiile art.28 al.l din Legea 554/2004; "Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil şi cu cele ale Codului de procedură civilă", şi ale art.l75.a!.l Cod procedură civilă, care stabileşte ca şi condiţie pentru anularea unui act de procedură existenţa unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului.

În acest context, apreciază că vătămarea pretinsă de reclamantă trebuie examinată din perspectiva condiţiei referitoare la obligaţia motivării şi la condiţia înlăturării vătămării doar prin anularea actului administrativ.

Prin lecturarea deciziei contestate se poate constata că la articolul II la câmpul "Explicaţii" din actul administrativ contestat, se menţionează motivul ce a stat la baza sancţiunilor aplicate [datorită nerespectăriiecocondiţionalităţii), cuantumul sancţiunii (15%), cu referire la artele normative aplicate (art.39 şi art.40 din regulamentul delegat UE nr.640/2014 şi Ordinul comun MADR/MMAP/ANSVSA nr.352/636/54/2015).

Prin urmare se impune a se constata că motivare nu lipseşte în totalitate, ci, eventual, este incompletă.

Raţiunea motivării este aceea de a încunoştinţa pe destinatarul actului administrativ cu privire la împrejurările avute în vedere de către autoritatea emitentă a actului, astfel încât acesta să le înţeleagă şi să le poată contesta, dacă le consideră nejustificate.

Din contestaţia înregistrată la subscrisa sub nr.2119/19.03.2018 reclamanta s-a referit în mod explicit la elemente suplimentare faţă de cele cuprinse în decizia contestată: raport de control, criterii de încadrare a neregulii, aceste susţineri fiind reluate şi în acţiunea ce formează obiectul prezentului litigiu.

De asemenea, reclamanta este cea care a semnat un angajament ferm privind respectarea cerinţelor de ecocondiţionalitate, asumându-şi o obligaţie în acest sens în privinţa animalelor membrilor săi, prin urmare trebuia să îşi organizeze activitatea în aşa fel încât să îşi poată îndeplini obligaţiile asumate.

Arătă că reclamanta cunoştea -sau cel puţin trebuia să cunoască - consecinţele care decurg din nerespectarea cerinţelor de ecocondiţionalitate, atâta timp cât el însuşi a semnat angajamentul de respectare a acestor condiţii, comportament pe care nu îl putea însuşi decât prin intermediul membrilor săi.

Raportat la cele relevate anterior consideră că motivarea şi-a atins scopul, contestaţia a fost formulată în cunoştinţa elementelor esenţiale, reclamanta nesuferind nicio vătămare datorită modului de redactare a deciziei contestate.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate. În motivare s-a arătat că din lecturarea deciziei de plată nr. 15619493 din 21.02.2018 nu se pot identifica faptele imputate reclamantului, gradul şi forma de vinovăţie a acestor fapte, nefiind menţionate criteriile care nu au fost respectate pentru a exista eligibilitatea de 100 % pentru diferitele scheme de plată.

Este o noutate în ce priveşte emiterea actelor administrative de sancţionare, ca aceste acte se emit în baza unui program informativ, prin încărcarea unui program privind anumite norme stabilite de legislaţia europeană, prin utilizarea unui procent de sancţionare şi a sumelor de bani cuvenite, iar ca şi rezultat, un program de calculator să scoată decizia de plată în forma în care ne-a fost comunicată de A.P.I.A. Harghita, fără absolut nicio diferenţiere cu privire la aspectele care au fost semnalate, inclusiv în cuprinsul sentinţei atacate, la pagina 11, alineatul 3. Astfel, se menţionează în cuprinsul acestei sentinţe că, "sancţiunile se stabilesc conform prev. din anexa 1 din Ordinul 999/2016 din 20 decembrie 2016, privind aprobarea sistemului de sancţiuni administrative pentru ecocondiţionalitate aplicabil schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri începând cu anul 2016" şi că "aceste prevederi diferenţiază sancţiunile în funcţie de o serie de criterii neglijenţa, intenţia, durata, amploarea şi repetarea neconformităţii."

În motivarea recursului, recurenta invocă două motive de recurs, cel prev. de art. 488 pct. 6 şi cel de la pct. 8 din codul de procedură civilă.

Este adevărat că recursului este motivat, dar din motivarea recursului nu rezultă dacă aceste două motive sunt şi dezvoltate, repetarea stării de fapt, iar cu privire la incidenţa art. 488 pct. 6 din codul de procedură civilă, cum că instanţa nu a motivat în drept hotărârea, arătă că soluţia instanţei de fond are la bază o corectă şi completă interpretare a normelor de drept material aplicabile la situaţia de fapt stabilită.

Este adevărat că cerinţa motivării actului administrativ nu este expres prevăzută de legea nr. 554 din 2004, cu modificările şi completările ulterioare, dar ţine de legalitatea unui act administrativ, dacă acesta este motivat şi în drept şi în fapt, ori instanţa de fond a avut în vedere faptul că actul administrativ atacat nu este motivat. Prin urmare, acesta este elementul principal al litigiului şi al contenciosului în sine, deoarece se judeca fondul asupra legalităţii unui ac administrativ.

Sintagma "adecvată actului emis", totuşi vorbim de sancţiuni, sub formă de reduceri de scheme de plată, în cuantum substanţial, în valoare totală de 35,458.36 lei, ori în decizia de plată şi de sancţionare, regăsim 0 motivare în fapt, dar şi în drept, din moment ce nu se arată vreun act normativ, la concret, ce ar fi fost încălcat.

In acest sens, motivarea actelor administrative constituie o garanţie suplimentară de legalitate şi de ocrotire efectivă a drepturilor, fiind diminuat riscul emiterii unor decizii arbitrare, abuzive. Utilitatea motivării deciziilor prezintă un triplu interes, şi anume: aducerea la cunoştinţă a motivelor, ceea ce înseamnă a explica decizia şi deci a evita conflictele posibile dintre administraţie şi administraţii pe care îi serveşte; obligaţia motivării determină administraţia să nu ia decizii pentru raţiuni care nu pot fi aduse la cunoştinţa opiniei publice, iar motivarea permite un control eficient al superiorului ierarhic asupra conţinutului deciziei, precum şi un control jurisdicţional riguros al instanţelor de contencios administrativ. Doctrina de drept administrativ s-a pronunţat în majoritate pentru consacrarea principiului motivării actelor administrative ca principiu de drept administrativ şi recunoaşterea sa jurisprudenţială, motivarea actelor administrative fiind aşadar un factor de întărire a legalităţii acestora.

Raportat la sumele cu privire la care intimata a solicitat repunerea în plată, contrar susţinerilor recurentei, aceasta nu a renunţat la pretenţiile privind sumele care erau vizate de ajustare, respectiv de supradeclarare, iar o astfel de interpretare poate fi dedusă doar în urma unei declaraţii exprese de renunţare la aceste sume. Ceea ce a urmărit prin atacarea deciziei de plată a fost anularea acesteia în ceea ce priveşte reducerile aplicate pe schemă din cauza faptului că întreaga decizie de plată a fost emisă în mod deficient, nefiind motivată în vederea stabilirii oricărui grad de vinovăţie a subscrisei care să justifice sancţiunile aplicate, astfel că se impunea nulitatea acesteia pentru lipsa motivării cu privire la întreg conţinutul deciziei.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, conform căruia hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta întoarce culpa în sarcina subscrisei şi susţine la pagina a 6-a că „reclamantul este cel care a semnat un angajament ferm privind respectarea cerinţelor de ecocondiţionalitate, asumându-şi o obligaţie în acest sens în privinţa animalelor membrilor săi, trebuia să îşi organizeze activitatea în aşa fel încât să îşi poată îndeplini obligaţiile asumate". De asemenea, mai precizează că „reclamantul avea posibilitatea realizării motivelor concrete pentru care s-au aplicat sancţiunile de nerespectare ecocondiţionalitate".

Prin urmare, în viziunea recurentei, intimata ar fi trebuit să conştientizeze de la sine putere motivele aplicării sancţiunilor, fără ca aceasta să mai fie nevoită să motiveze mecanismul de aplicare a sancţiunilor, considerând că este suficientă semnarea angajamentului privind respectarea condiţiilor de ecocondiţionalitate, ceea ce nu poate fi adevărat. Mai precis, semnarea angajamentului menţionat presupune un moment anterior în timp, pe când emiterea deciziei de către recurentă a avut loc ulterior, astfel încât pot avea loc modificări ale condiţiilor de ecocondiţionalitate chiar şi fără voinţa subscrisei. în cazul în care acestea au loc şi subscrisa este sancţionată, este logic, legal şi firesc să ni se aducă la cunoştinţă schimbările şi motivele diferite de cele cuprinse în angajament şi care au determinat aplicarea sancţiunilor. Aşadar, recurenta nu poate să îşi justifice lipsa motivării sancţiunilor pe simplul fapt al unei eventuale autoconştientizări din partea intimatei, din moment ce recurenta este autoritatea cu atribuţii specifice în domeniu.

Mai mult decât atât, însăşi recurenta recunoaşte că decizia atacată a fost redactată în mod deficitar, precizând în cuprinsul cererii de recurs astfel: „considerăm că motivarea sumară a deciziei atacate nu este de natură a concluziona ca s-a produs vreo vătămare reclamantei", ceea ce implică aşadar o recunoaştere a faptului că motivarea deciziei emise şi a conţinutului acesteia cu privire la sancţiunile aplicate lipseşte cu desăvârşire.

Tot astfel, recurenta precizează: „apreciem că în speţă nu este vorba de o nemotivare a actului administrativ atât de gravă, încât să producă o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anulare". Din nou, recurenta recunoaşte implicit insuficienta motivare a deciziei de plată, existând contradicţii flagrante în afirmaţiile acesteia în ceea ce priveşte motivarea, nemotivarea sau motivarea insuficientă a actului administrativ.

În ceea ce priveşte vătămarea produsă în dauna subscrisei, arătă că aceasta este perfect vizibilă printr-un simplu calcul matematic, având în vedere suma de 35,458.36 lei pentru care a fost sancţionată, în urma aplicării unor sancţiuni nemotivate. Prin urmare, vătămarea produsă în dauna intimatei există şi nu ar fi putut fi înlăturată decât prin anularea deciziei de plată emise în mod deficitar.

Prin analiza rigorilor impuse de lege în materia actelor administrative, instanţa de fond a reţinut că decizia de plată emisă de pârâtă nu relevă în mod clar şi fără echivoc care sunt faptele de natură a fi imputate subscrisei şi care justifică aplicarea unor sancţiuni la schemele de plată şi că nu au fost menţionate criteriile care nu au fost respectate pentru a exista exigibilitate de 100%, gradul şi forma de vinovăţie, cu atât mai mult cu cât sancţiunea prevăzută de lege este diferită în funcţie de aceste criterii.

Pentru a reţine acestea, instanţa de fond a motivat soluţia pronunţată prin raportare la „imposibilitatea efectivă de a realiza controlul de legalitate cu privire la decizia de plată contestată în cauză." De asemenea, hotărârea pronunţată prevede, în mod corect, că „încercarea pârâtei de a suplini lipsurile actului administrativ prin menţionarea unor aspecte de fapt în cadrul întâmpinării nu este suficientă să înlăture nulitatea catului contestat, nici cu ajutorul acestor compliniri nefiind posibilă formarea imaginii concrete a situaţiei de fapt ce se impută reclamantului".

în sprijinul acestei motivări a instanţei de fond vin şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, în care expertul precizează că în decizia de plată sunt scrise doar sancţiunile, fără ca fermierul să poată şti pentru ce este penalizat. Aşadar, nu se poate susţine că soluţia instanţei de fond are la bază o hotărâre nemotivată, iar motivul de casare invocat de recurentă nu poate fi reţinut pentru admiterea recursului formulat. Acest motiv de casare ar fi putut fi reţinut în măsura în care se constată lipsa cu desăvârşire a considerentelor sau prezenţa unor considerente care nu au legătură cu natura cauzei, ceea ce nu se aplică în prezenta cauză.

În ce priveşte cel de al doilea motiv de recurs, arătă că nu s-a invocat de către recurentă care este textul de drept material încălcat sau care ar fi găsit o apreciere greşită, ori textul de la art. 488 alin. 1 pct. 8 este destul de clar, când se invocă acest motiv de recurs, este absolut necesar ca să fie indicat acest text de drept material.

De altfel, acest motiv de recurs nu este dezvoltat deloc, la pct. II.2. de la pagina 5 se arată şi se repetă acelaşi motiv de la art. 488 alin. 1 pct. 6.

Ăn această speţă, lucrurile sunt şi mai clare decât în speţele în care deciziile de plată erau parţial anulare, deoarece în speţă avem un caz ce se datorează EXCLUSIV AUTORITĂŢII DE CONTROL şi anume medicului veterinar, care aparţine tocmai instituţiei delegate să efectueze controlul. După cum s-a şi adeverit, acel raport de control s-a depus doar odată cu întâmpinarea la această acţiune de contencios administrativ, nefiind comunicat cu intimata.

Cu privire la obligativitatea intocmirii Raportului de control faţă de prevederile Acordului de delegare din 24.09.2015 - 02.10.2015, intre Agenţia de Plaţi si Intervenţie in Agricultura, pe de o parte si ANSVSA, pe de alta parte, arătăm următoarele:

Conform Articolul 4 pct. 3 din Ordinul nr. 999 din 20.12.2016 privind aprobarea sistemului de sancţiuni administrative pentru ecocondiţionalitate aplicabil schemelor si masurilor de sprijin pentru fermieri incepand cu anul 2016, publicat in Monitorul Oficial nr. 1049 din 27 decembrie 2016, din care rezulta fara echivoc ca "pe baza rezultatelor din raportul de control se decide reducerea procentului in cauza pana la maximum 15 % sau, dupa caz, creştere pana la 100% din cuantumul total".

La fel, la pct. 4 al art. 4 privind Aplicarea sancţiunilor din Acelaşi Ordin se prevede ca "In cazul in care la controlul administrativ se constata o neconformitate in anul curent, este considerata o neglijenta situaţie in care in rapoartele de control pe teren din ultimii 2 ani se apare acea condiţie ca fiind neconforma. In cazul in care la controlul administrativ se constata o neconformitate in anul curent, este considerate a fi o repetiţie situaţia in care in rapoartele de control pe teren din ultimii 2 ani nu apare acea condiţie ca fiind neconforma."

Din Acordul de delegare din 24.09.2015 - 02.10.2015, prin care unele atribuţii de control privind verificarea respectării de către agricultori a cerinţelor legale in materie de gestionare (SMR 4-9 si SMR 11-13 si a bunelor condiţii agricole si de mediu GAEC), au fost delegate către ANSVSA, rezultă din art. 3 cum trebuie să fie întocmită structura raportului de control/fiselor de inspecţie pentru fiecare tip de control, lucru ce nu fusese respectat de parata, astfel ca pentru fiecare tip de control trebuia sa fie încheiat cate un raport de control conform anexelor, ori asa ceva nu s-au incheiat nici de ANSVSA, dar in nici un caz aceste rapoarte de control nu fuseseră aduse la cunoştinţa noastră, cea a fermeirilor si a a Composesoratului.

Revenind la nelegalitatea deciziei de plată, două lucruri esenţiale lipsesc din acest act administrativ:

A) Vreo referire la actul de control încheiat, încheiat de oricine, în speţă din controlul efectuat de ANSVSA;

B) Motivul de fapt invocat şi consemnat în actul de control, adică numele şi prenumele fermierului, câte animale au pierit, în ce mod, etc.

Amândouă chestiuni le-a aflat în întâmpinare şi în actele anexe, ceea ce nu este legal şi nici corect, din moment ce actul administrative în sine, nu oferă garanţii destule.

O altă critică  este faptul că nu li s-a comunicat raportul de control încheiat înainte de emiterea deciziei. Necesitatea întocmirii raportului de control ţine de legalitatea deciziei, dar şi de o eventuală comunicare a punctului de vedere cu privire la cele constatate anterior emiterii deciziei de plată, altfel, deci dacă nu putem avea nici un punct de vedere sau explicaţie măcar, atunci avem de a face cu arbitrariul în acest domeniu sancţionator.

Astfel, pe motivul ecoconditionalitatii, nu s-a cuprins în descrierea motivelor de fapt ce criterii nu au fost respectate pentru eligibilitate 100% pentru sprijinul pe suprafaţă şi de ce s-au aplicat 15% reduceri pentru plăţile directe, fiind descrise la unele din formele de sprijin doar sancţiunea şi modalitatea de calcul, fără descrierea faptei şi fără arătarea gradului de vinovăţie, în condiţiile în care într-o atare situaţie, pe de o parte că nu ne putem apăra, dar nu avem predictibilitatea nici pentru viitor ce anume să nu greşim, dacă am greşit, pentru a benficia de 100 % sprijin pe suprafaţă, fără nici o reducere, nici de 3 %, nici de 5, dar mai cu seamă de 15 %.

Revenind la fiecare sancţiune in parte, arătam următoarele:

1. Sancţiuni aplicate datorită nerespectării ecocondiţionalităţii pentru suma de 16,656.50 lei;

La descrierea acestei sancţiuni de la paginea 5, sunt extrase propoziţii din actul normativ invocat, fara sa se arate care este acţiunea sau omisiunea, in concret imputabil fermierului.

2. Sancţiunea de  15  %  pentru  nerespecarea ecocondiţionalităţii  pentru plaţi compensatorii in zona montana 97 EUR/hectar, in cuantum de 10,790.34 lei;

La descrierea acestei sancţiuni de la paginea 6, sunt extrase propoziţii din actul normativ invocat, fara sa se arate care este acţiunea sau omisiunea, in concret imputabil fermierului., fiind un copy paste al descrierii primei sancţiuni, si cu toate acestea ni se reduc plăţile cu suma de 10,790.34 lei.

3. Sancţiunea de 15 % pentru nerespectarea ecocondiţionalităţii pentra practici agricole benefice pentru clima si mediu, in cuantum de 9,758.05 lei;

La descrierea acestei sancţiuni de la paginea 7, sunt extrase propoziţii din actul normativ invocat, fara sa se arate care este acţiunea sau omisiunea, in concret imputabil fermierului, fiind un copy paste al descrierii primei sancţiuni, si cu toate acestea li se reduc plăţile cu suma de 9,758.05 lei.

4. Sancţiunea de 15 % pentru nerespectarea ecocondiţionalităţii pentru plaţi redistribuite in cuantum de 838.91 lei;

La descrierea acestei sancţiuni, desi nu mai constituie un copy paste al primelor trei sancţiuni, totuşi sunt descrise generalităţi.

5. M214 - Pachetul 1: Pajişti cu înalta valoare natural 124 EUR/Hectar, privind sancţiunea de 15 % reprezentând suma de xx,216.11 lei;

Nici măcar acţiunea sau omisiunea nu este indicata.

6. M214 - Pachetul 2: Practici agricole tradiţionale 58 EUR/Hectar, privind sancţiunea de 15 % pentru suma de x,923.66 lei;

La fel, nici măcar acţiunea sau inacţiunea nu este indicată.

Mai mult, multe din amănuntele acestor sancţiuni le-a aflat din Raportul de expertiză întocmit, adică unele aspecte care nu erau redate nici măcar în întâmpinare, cu alte cuvinte, D-na expert a clarificat mai multe aspecte, de ce anume fusese sancţionat composesoratul, de fapt aspecte ceea ce trebuiau să rezulte din Decizia de plată atacată şi nu din întâmpinare sau din raportul de expertiză.

In ce priveşte concluziile Raportului de expertiză, acest raport nu este o opinie legală, contrar celor menţionate de repr. A.P.I.A. Harghita, ci o descriere exactă şi pe situaţia de fapt, ceea nu era înfăptuită de pârâta, şi nici de organul său de control, şi anume ANSVSA.

În Decizia de plată, în loc înşiruirea pe 6 pagini a reglementărilor Europene presupus a fi încălcate trebuia să se arate acele fapt, şi să se descrie exact aşa cum descrie D-na expert astfel că "animalele au fost scoase din exploataţie prin formular scriptic la data ieşiri declarate la medical veterinar concesionar care ar fi trebuit să le spună sau să le solicite o probă pentru analiza EST"..., ÎNSĂ "ieşirile din exploataţie au fost declarate la timp de medical veterinar concesionar care trebuia să le scoată din SNIIA."

În ce priveşte principiul proporţionalităţii, se arată în Raportul de expertiză că " din totalul de 193,85 UVM, raportat la acest total, procentul de neconformitate este de 2,09 % ceea ce indică o gravitate mica pentru că se încadrează în marja 0-10 % şi poate fi rectificată prin acte justificative."

Mai mult, la pagina 7 din Raportul de expertiză SE ARATĂ CĂ " Dosarul cererii de plată a fost gestionat defectuos pentru că dacă s-ar fi calculate procentul corect nu trebuia să existe cazul înscris la sancţiune "Gravitate mare" şi apoi sancţiunea cu Repetiţie."

De fapt, expertul introduce un criteriu corect, logic şi rezonabil în ce priveşte aplicarea sancţiunii ca ci procentaj, deoarece arată că dacă dintr-un efectiv de animale de 193,85 UVM numai 3 bovine, (3UVM), 7 OVINE (1,05 UVM), CEEA CE REPREZENTA 2,09 %, DECI NICI SANCŢIUNEA NU PUTEA DEPĂŞI 2,09 %.

In concret au fost sancţionaţi cu 15 % reducere la schema de plată faţă de o chestiune de fapt ce implica doar 2,09 % din efectivul de animale pe UVM, deci de 7 ori mai mult, fără să existe vreo explicaţie. De fapt, acest criteriu de apreciere trebuia să fie dezvoltat în actul administrativ atacat, nu să aflăm din raportul de expertiză.

În Raportul de expertiză întocmit, la pagina 9 se arată că "în cele două campanii analizate mai sus, 2015 şi 2016 reclamanta A.C.F. nu a fost notificată sau atenţionată cu privire la faptul că s-au evidenţiat erori în dosarele acesteia.

De asemenea, se arată că în motivarea Regulamentului CE nr. 1306/2013 la punctul 59 se stipulează că " Beneficiarii ar trebui să înţeleagă obligaţiile care le revin în legătură cu normele privind ecocondiţionalitatea. în acest scop, statele membre ar trebui să comunice în mod cuprinzător, inteligibil şi explicative, inclusive, dacă este posibil, prin mijloace electronice, toate cerinţele şi standardele care fac parte din normele respective", "iar la art. 64 privind Aplicarea sancţiunilor administrative, se recomandă la pct. 2" că nu se aplică sancţiunii administrative: c) în cazul în care neconformitatea este cauzată de o eroare a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi şi dacă eroarea nu ar fi putut fi detectată în mod rezonabil de persoana vizată de sancţiunea administrativă."

În ce priveşte eroarea gravă din actul de control, având în vedere că în actul administrative, nici nu se face vreo menţiune cu privire la acest aspect, raportat la persoana V.A., conform Raportului de expertiză, pagina 10, "acest animal este al crescătorului de animale V.A. şi aşa după cum se vede din Centralizatorul datat 11.04.2017 (poz.21) nu a fost pe păşunea reclamantei A.C.F.."

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine următoarele:

Prin recursul declarat recurenta critică sentinţa instanţei de fond, invocând dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă, arătând faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar pe de altă parte s-a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material aplicabile în cauză.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, Curtea va constata că nu sunt incidente în cauză motivele invocate de către recurentă. Se va constata că din simpla lecturare a hotărârii atacate se desprind cu claritate motivele pentru care prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată. Astfel, pe de o parte s-a reţinut nemotivarea actului administrativ, expunându-se motivele pentru care s-a adoptat această soluţie, cu indicarea textelor legale incidente ce impun obligaţia organului emitent să adopte o decizie strict cu arătarea motivelor de fapt şi de drept care au impus-o. În egală măsură, s-a făcut trimitere şi la concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză şi la concluziile acestuia, în principal în ceea ce priveşte situaţia de fapt preexistentă şi care viza campaniile 2015 şi 2016. Raportat la aceste aspecte, se va constata că hotărârea îndeplineşte toate condiţiile de legalitate, fiind expus raţionamentul avut în vedere de judecătorul cauzei în adoptarea soluţiei.

În ceea ce priveşte aplicarea normelor de drept material la speţa în cauză, instanţa de recurs va constata că soluţia instanţei de fond are la bază o corectă şi completă interpretare a normelor de drept material aplicabile la situaţia de fapt stabilită.

Curtea reține că, pentru ca actul administrativ să fie valabil și să producă efecte juridice trebuie să îndeplinească mai multe condiţii, și anume: să fie emis de organul competent în limitele competenței sale; să fie emis în forma și cu procedura prevăzută de lege; să fie conform cu legile în vigoare și să fie emis conform interesului public urmărit de lege.

În practica instanțelor de contencios administrativ și în doctrină s-a reținut că motivarea în fapt și în drept constituie o condiție de legalitate a actului administrativ și o garanție a respectării drepturilor legitime ale cetățenilor. Sub aspectul motivării actului administrativ, și Curtea Europeana de Justiție a reținut ca motivarea trebuie sa fie adecvată actului emis si trebuie sa prezinte de o maniera clară algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacata, astfel încât sa permită instanței efectuarea revizuirii actului. In același sens, în Cauza C 509/1993 s-a reținut că o detaliere a motivelor este necesara si atunci când instituția emitenta dispune de o larga putere de apreciere, întrucât motivarea conferă actului transparenta, putându-se verifica in acest fel daca actul este corect fundamentat.

Raportat la aceste consideraţii, Curtea va constata ca juste concluziile instanţei de fond în ceea ce priveşte nemotivarea actului administrativ atacat. Se va constata astfel că din cuprinsul acestuia nu rezultă care ar fi acţiunea imputabilă reclamantei, care au fost încălcările legislaţiei care au condus la aplicarea unor penalităţi, în special în ceea ce priveşte aspectele ce ţin de respectarea ecocondiţionalităţii. În cazul acestor reduceri nu s-a arătat în mod expres în ce au constat neregulile identificate, distinct pe categorii, şi modul în care s-au aplicat reducerile, cu atât mai mult cu cât acestea se aplică în caz de repetiţie, fără a fi indicate primele nereguli care au condus la concluzia unor repetări.

Curtea va constata în plus faptul că, contrar susţinerilor intimatei, din cuprinsul plângerii prealabile adresate organului emitent nu rezultă faptul că reclamanta ar fi avut la cunoştinţă despre abaterile care îi sunt imputate spre a se ajunge la soluţia aplicării unor sancţiuni pentru nerespectarea ecocondiţionalităţii. În cuprinsul acestei plângeri se fac referiri ample chiar la nemotivarea actului şi la faptul că nu se poate determina conduita culpabilă, ca şi abaterile anterioare, care să fi condus la reţinerea unor repetări ale acestei conduite. Faptul că reclamanta s-a angajat să respecte normele privind ecocondiţionalitatea nu exonerează intimata de obligaţia de a identifica corect şi complet eventualele abateri şi existenţa unor cazuri de repetiţie în privinţa acestor cerinţe, tocmai pentru a da posibilitatea solicitantului să îşi formuleze apărările. În lipsa unor astfel de precizări, este evident că vătămarea produsă nu poate fi îndreptată decât prin anularea actului, nefiind posibilă o altă măsură de adaptare a actului atacat la cerinţele de legalitate.

Instanţa de recurs va constata că lipsa motivelor de fapt nu a fost suplinită nici măcar prin răspunsul la plângerea prealabilă formulată, în care sunt prezentate aceleaşi concluzii, fără a se indica în concret deficienţele reţinute, deşi se fac referiri la neconformităţi ample.

Aspectele invocate prin recurs ce vizează distincţia dintre actele administrative şi cele administrativ-fiscale nu sunt de natură a influenţa soluţia ce urmează a fi adoptată, în condiţiile în care motivarea actului este o componentă obligatorie a ambelor tipuri de acte. În egală măsură, contrar susţinerilor din cuprinsul recursului, din cuprinsul rubricii „explicaţii” din actul administrativ atacat nu rezultă în nici un fel conduita solicitantului, fiind inserat un tabel şi reproduse o seria de articole considerate relevante din cuprinsul unui regulament şi a unui ordin comun, fără să poată fi identificată în concret fapta săvârşită. De altfel chiar recurenta recunoaşte în cuprinsul recursului că as-ar putea pune în discuţie o motivare incompletă. Ori, contrar acestei susţineri, în mod corect prima instanţă a reţinut absenţa totală a motivării.

Prezentarea aspectelor de fapt avute în vedere de către organul de control abia prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei nu este de natură a înlătura lipsa motivării actului administrativ atacat. Abia la acel moment s-a făcut referire la nerespectările care au condus la aplicarea reducerilor în cauză, cu indicarea expresă a fermierilor care nu s-au conformat obligaţiilor legale şi a acţiunilor efective ale acestora. Ori, o astfel de expunere se impunea a se realiza în chiar cuprinsul actului administrativ de sancţionare sau în actele de constatare sau control care să facă parte integrantă din acesta, în ultima instanţă chiar prin răspunsul la plângerea prealabilă, care este la rândul său atacat în prezenta procedură. Când însă motivele de fapt transpar doar din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, se va constata că acestea nu pot fi avute în vedere. De altfel şi în acest act procedural se face referire doar la fapta unui fermier, membru al composesoratului.

Nu în ultimul rând, se va constata că în mod legal prima instanţă a avut în vedere şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, care a concluzionat că, datorită lipsei unor notificări din partea pârâtei, fermierii membrii ai asociaţiei pârâte nu au avut în mod real posibilitatea de a se conforma tuturor cerinţelor legale. Curtea va reţine în acest sens prevederile pct. 59 din Regulamentul CE nr. 1306/2013, ce prevede obligaţia statelor membre de a comunica beneficiarilor în mod cuprinzător, inteligibil și explicativ toate cerințele și standardele care fac parte din normele respective.

Raportat la aspectele mai sus menţionate, constatând faptul că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă, invocate prin prezentul recurs, Curtea urmează a respinge recursul, în temeiul prevederilor art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă.

Făcând aplicarea prevederilor art. 453 Cod procedură civilă, reţinând culpa procesuală a recurentei, Curtea urmează a o obliga la plata în favoarea intimatului a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial parţial. Se va constata astfel că, raportat la apărările formulate şi întinderea în timp a acestui ciclu procesual, este oportună reducerea onorariului avocaţial, în temeiul prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, în considerarea valorii şi complexităţii cauzei în această etapă procesuală, ca şi având în vedere activitatea desfăşurată de avocat, în condiţiile în care judecarea recursului s-a făcut la un singur termen de judecată.

Domenii speta

Spete similare