Contestaţie în anulare. Admisibilitate în principiu. Cazuri

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. x/43/2019/4 decembrie 2019, petentul condamnat K. E. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. x/A/5 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Tg.-Mureş în dosarul nr. x/96/2017.

În cererea introductivă, petentul contestator a invocat următoarele temeiuri de contestaţie în anulare:

(i) art. 426 lit. h C. pr. pen., pe motiv că în ciclul ordinar, instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, deşi audierea era legal posibilă;

(ii) art. 426 lit. g C. pr. pen., pe motiv că şedinţa de judecată în apel nu a fost publică la momentul pronunţării deciziei contestate;

(iii) art. 426 lit. e şi g C. pr. pen., pe considerentul că judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului şi a inculpatului, iar şedinţa de judecată în apel nu a fost publică raportat la soluţionarea excepţiei nelegalei compunerii a completului de judecată din primă instanţă, ridicată din oficiu de către instanţa de al doilea grad;

(iv) art. 426 lit. d C. pr. pen., justificat de împrejurarea că instanţa a devenit incompatibilă la momentul rămânerii în pronunţare din cauza păstrării la dosarul cauzei a probelor pe care le-a exclus;

(v) art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 alin. 5, art. 21 alin. 3, art. 23 alin. 8 şi 12 din Constituţia României, deoarece la momentul pronunţării deciziei în şedinţă nepublică şi fără citarea inculpatului, nu a existat nicio motivare în fapt ori/şi în drept în susţinerea soluţiei de condamnare.

Prin decizia penală nr. x/A/5 noiembrie 2019, Curtea de Apel Tg.-Mureş, între altele:

-în temeiul art. 421 pct. 2  lit. a) C. pr. pen, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Tg. Mureş, partea civilă A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Braşov – A.J.F.P. Covasna, inculpatul K.E. şi inculpatul C.D.M. împotriva sentinţei penale nr. 148 din 28.12.2018 pronunţată de  Tribunalul Harghita, în dosarul nr. x/96/2017.

-în temeiul art. 423 alin. 1 C. pr. pen. a desfiinţat parţial sentinţa atacată şi rejudecând cauza:

-în baza art. 396 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul K.E. la pedeapsă de 2 (ani) şi 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal.

-în baza art. 66 alin. 1 lit. a), b), g) şi art. 67 alin. 2 Cod penal, a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie publică, respectiv a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura o activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de 2 ani.

-în baza art. 65 alin. 1, raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b), g)  Cod penal, a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura o activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

-a redus de la 3 (trei) ani închisoare la 2 (ani) închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului K.E. pentru săvârşirea infracțiunii de cumpărare de influenţă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 292 alin. 1 Cod penal.

-în temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal, raportat la art.39 alin.1 lit. b) Cod penal, a contopit pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 8 luni  închisoare, la care a adăugat sporul de 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, pedeapsa finală de executat fiind de 3 ani şi 4 luni închisoare, care se execută în regim de detenţie, la care a adăugat, conform art. 45 alin. 1 și 5 Cod penal nou, pedeapsa complementară a interzicerii  drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), g) Cod penal, pe o durată de 2 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

-a dispus aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 65 alin. (1) constând în interzicerea drepturilor prev. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g)  Cod penal, respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura o activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, de la rămânerea definitivă a deciziei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

-în baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Braşov – A.J.F.P. Covasna şi, în consecinţă, l-a obligat pe inculpatul K.E. la plata sumei de 431.830,48 lei cu titlu de despăgubiri, precum şi la plata obligaţiilor accesorii calculate de la data de 26.03.2009, când obligaţia a devenit scadentă, până la data executării integrale a plăţii.

-în baza art. 397 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000, a menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituită prin procesul-verbal din data de 14.02.2017, până la concurenţa sumei de 431.830,48 lei pentru bunurile deţinute de inculpatul K.E..

-a eliminat din conţinutul hotărârii atacate dispozițiile care vizează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, respingerea acţiunii civile şi ridicarea măsurii asiguratorii sechestrului cu privire la inculpatul K.E..

-a menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa atacată, care nu contravin deciziei.

Considerentele instanţei cu privire la admisibilitatea în principiu a căii extraordinare de atac promovate de contestatorul K.E.. Analizând condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 431 alin. 3 C. pr. pen., a reţinut următoarele:

A) Contestaţia în anulare este promovată de contestatorul K.E., care a avut calitatea de inculpat în ciclul ordinar al procesului în cauza nr. x/96/2017, finalizată cu decizia penală nr. x/A/5 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Tg.-Mureş. Aşadar, semnatarul contestaţiei în anulare se încadrează între titularii căii de atac prevăzuţi de art. 427 alin. 1 C. pr. pen.

B) Contestaţia în anulare a fost formulată în 4 decembrie 2019, la o zi după ce la adresa indicată de petent pentru comunicarea actelor de procedură, a fost comunicată acestuia decizia penală vizată in extenso, astfel că cererea este făcută înăuntrul termenului maxim prevăzut de art. 428 alin. 1 C. pr. pen.

C) Referitor la condiţia impusă de art. 432 alin. 3 teza a doua C. pr. pen. –dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute de art. 426, instanţa notează că dincolo de termeni utilizaţi de legiuitor, în realitate art. 426 C. pr. pen. conţine cazurile de contestaţie în anulare şi nu motivele de contestaţie, aşa încât pe tărâmul art. 432 alin. 3 teza a doua, instanţa trebuie să verifice trei elemente: existenţa cazului/cazurilor de contestaţie în anulare; precizarea motivul/motivele aduse în sprijinul acestora; furnizarea dovezilor în susţinerea contestaţiei (în acest sens, a se vedea: Gh. Mateuţ, Contestaţia în anulare, între trecut şi prezent, în reglementarea Codului de procedură penală în vigoare, Revista Universul Juridic nr. 2/2016, p. 66).

În prezenta cauză, așa cum a surprins instanța la rubrica destinată prezentării sesizării, petentul contestator a invocat cinci temeiuri cărora în opinia sa le corespund şase cazuri de contestaţie în anulare:

(i) art. 426 lit. h C. pr. pen., pe motiv că în ciclul ordinar, instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, deşi audierea era legal posibilă;

(ii) art. 426 lit. g C. pr. pen., pe motiv că şedinţa de judecată în apel nu a fost publică la momentul pronunţării deciziei contestate;

(iii) art. 426 lit. e şi g C. pr. pen., pe considerentul că judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului şi a inculpatului, iar şedinţa de judecată în apel nu a fost publică raportat la soluţionarea excepţiei nelegalei compunerii a completului de judecată din primă instanţă, ridicată din oficiu de către instanţa de al doilea grad;

(iv) art. 426 lit. d C. pr. pen., justificat de împrejurarea că instanţa a devenit incompatibilă la momentul rămânerii în pronunţare din cauza păstrării la dosarul cauzei a probelor pe care le-a exclus;

(v) art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 alin. 5, art. 21 alin. 3, art. 23 alin. 8 şi 12 din Constituţia României, deoarece la momentul pronunţării deciziei în şedinţă nepublică şi fără citarea inculpatului, nu a existat nicio motivare în fapt ori/şi în drept în susţinerea soluţiei de condamnare.

Totodată, în dovedirea motivelor contestaţiei, petentul s-a referit la încheierile de şedinţă pronunţate în 25 martie 2019, 15 aprilie 2019, 6 mai 2019 şi 16 septembrie 2019, a depus un suport optic ce conţine înregistrările audio ale şedinţelor de judecată care au avut loc la cele patru termene, însoţit de transcrierea acestor înregistrări în fragmentele care interesează în cauză, precum şi un răspuns al Colegiului de conducere de la Tribunalul Harghita privind compunerea completului de judecată şi a solicitat atât audierea în şedinţă publică a înregistrărilor şedinţelor în apel de la termenele de judecată indicate, cât şi depunerea la dosarul cauzei a înregistrării video din 5 noiembrie 2019 care ar trebui să surprindă momentul la care completul de judecată a intrat în sală pentru a pronunţa hotărârea. Referitor la cele două capete de cerere, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare a optat doar pentru transcrierea înregistrării şedinţelor de judecată din datele de 25 martie 2019, 15 aprilie 2019, 6 mai 2019 şi 16 septembrie 2019 în părţile relevante, transcrierea fiind efectuată din dispoziţia instanţei cu prilejul măsurilor pregătitoare. 

Cum indicarea de către petentul contestator atât a motivelor pe care şi-a fundamentat cazurile de contestaţie în anulare invocate, cât şi a dovezilor în sprijinul acestora nu ridică probleme, în continuare instanţa va cerceta incidenţa în speţă a cazurilor de contestaţie de care s-a prevalat d-l K.E..

În acest context, cu titlu preliminar, pe de o parte instanţa reaminteşte că, reglementată fiind în categoria căilor extraordinare de atac, contestaţia în anulare poate să fie exercitată doar în cazurile strict şi limitativ prevăzute de art. 426 C. pr. pen., pentru corectarea unor erori de drept strecurate în etapa ordinară a judecăţii şi care indică prezenţa unui defect fundamental în cadrul procedurii ordinare, şi nicidecum doar pentru a atrage o nouă examinare a pricinii într-un apel deghizat. Numai în acest fel, este prezervat respectul datorat autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive şi securităţii raporturilor juridice stabilite prin asemenea hotărâri [a se vedea, spre exemplu: Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999; cauza cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008; cauza Lungoci împotriva României, Hotărârea din 26 ianuarie 2006; cauza Ştefan împotriva României, Hotărârea din 6 aprilie 2010; cauza Radchikov împotriva Rusiei, Hotărârea din 24 mai 2007; cauza Savinski împotriva Ucrainei, Hotărârea din 28 februarie 2006; cauza Riabykh împotriva Rusiei, Hotărârea din 24 iulie 2003; cauza Bakrina împotriva Rusiei, Hotărârea din 17 mai 2016, (https://hudoc.echr.coe.int/)].

Pe de altă parte, instanţa subliniază că, în etapa admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, nu poate să se limiteze doar la o constatare pur formală că petentul a invocat un caz de contestaţie dintre cele prevăzute de art. 426 C. pr. pen., ci trebuie să procedeze la un examen in concreto al corespondenţei dintre conţinutul cazului de contestaţie în anulare alegat şi baza factuală de care se serveşte contestatorul, desigur fără să intre totuşi în zona rezervată temeiniciei căii extraordinare de atac [în acest sens, a se vedea: M. Udroiu, I. Tocan, în M. Udroiu (coord.), Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ed. 2, Ed.. C.H.Beck, Bucureşti, 2017, p. 1702; G. Tudor, în N. Volonciu, A.S. Uzlău (coord.), Noul Cod de procedură penală comentat, Ed. Hamangiu, Bucureşti 2014, p. 1091-1092; Gh. Mateuţ, op. cit., p. 66-67].

În acest sens, analizând în concret incidenţa în cauza pendinte a cazurilor de contestaţie în anulare invocate de către petentul contestator:

(i) Referitor la cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. h C. pr. pen. -când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă, observă că în cauza înregistrată la Curtea de Apel Tg.-Mureş sub nr. x/96/2017, având ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Tg.-Mureş, inculpaţii K.E. şi C.D.M. şi parta civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, DGRFP Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna împotriva sentinţei penale nr. x/28 decembrie 2018 a Tribunalului Harghita, au fost stabilite termene de judecată la datele de 4 martie, 25 martie, 15 aprilie, 6 mai, 10 iunie, 16 septembrie şi 7 octombrie 2019. Aşa cum rezultă din conţinutul încheierilor de şedinţă şi transcrierea înregistrării şedinţelor din 15 aprilie, 6 mai şi 16 septembrie 2019, exceptând termenul din 4 martie 2019, la toate celelalte termene d-l K.E. a fost prezent, a fost asistat de avocatul său ales şi cu toate acestea, instanţa de apel nu a procedat la audierea lui.

Prin urmare, este operaţional în speţă cazul de contestaţie în anulare prescris de art. 426 lit. h C. pr. pen., iar petentul a arătat motivele pe care se sprijină acesta şi a furnizat dovezi în susţinerea lui.

(ii) Referitor la cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. g C. pr. pen. -când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel, notează că acest caz de contestaţie în anulare sancţionează încălcarea de către instanţa de apel a principiului publicităţii şedinţei de judecată. Caracterul restrictiv al cazurilor de contestaţie în anulare şi termenii în care este formulat cazul consacrat de art. 426 lit. g C. pr. pen. exclud interpretarea extensivă care să permită aplicarea lui şi în situaţia în care nu a fost publică şedinţa de pronunţare a hotărârii –stadiu distinct şi ulterior şedinţei de judecată, aceasta deoarece legiuitorul nu a avut în vedere alte aspecte decât cele care se circumscriu încălcării dispoziţiilor legale ce „garantează realizarea efectivă a principiului publicităţii în desfăşurarea şedinţei de judecată, condiţie inerentă asigurării caracterului echitabil al procesului penal” (a se vedea, în acest sens: Gh. Mateuţ, op. cit., p. 51).

În prezentul litigiu, şedinţa de judecată în apel a fost una publică la fiecare dintre termenele fixate în al doilea grad, de altfel, sub umbrela cazului de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. g C. pr. pen., petentul contestator în realitate a denunţat nepublicitatea şedinţei în care a fost pronunţată decizia penală nr. x/A/5 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Tg.-Mureş, or aşa cum instanţa a subliniat în alineatul precedent, nepublicitatea şedinţei de pronunţare a hotărârii nu constituie caz de contestaţie în anulare. 

(iii) Referitor la cazurile de contestaţie prevăzute de art. 426 lit. e şi g C. pr. pen., -când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii şi când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel, invocate împreună de către contestator, pe motivul că instanţa de apel a soluţionat o excepţie care privea nulitatea absolută a sentinţei primei instanţe, pe care a invocat-o din oficiu, fără să ia concluziile procurorului şi ale părţilor, instanţa remarcă aici că d-l K.E. contestă considerentele reţinute de către instanţa de apel în partea descriptivă a deciziei atacate odată cu examinarea incidenţei la speţă a consecinţelor deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 417/2019 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I,  nr. 825 din 10 octombrie 2019, dată la care cauza privindu-l pe inculpatul K.E. se afla în stadiul deliberării şi luării hotărârii. Totodată, petentul reclamă mecanismul ales de către instanţă în ciclul ordinar de a face referire la efectele deciziei citate, fără să fi dispus în prealabil repunerea cauzei pe rol.

Aceste critici privesc de fapt maniera în care a decurs în apel procesul deliberativ şi substanţa concluziilor trase de către completul de judecată, ele nu se circumscriu niciunui caz de contestaţie în anulare şi, cât timp procurorul şi inculpatul au participat la şedinţa de judecată desfăşurată pe parcursul a şase termene (inculpatul a lipsit la primul termen din 4 martie 2019 când oricum pricina a fost în stare de amânare), iar şedinţa de judecată în apel a fost publică, în speţă nu sunt incidente cazurile de contestaţie în anulare analizate împreună, prevăzute de art. 426 lit. e şi g C. pr. pen. 

(iv) Referitor la cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. d C. pr. pen. - când (…) a existat un caz de incompatibilitate, petentul l-a motivat bazându-se pe împrejurarea că judecătorii din completul de apel au devenit incompatibili, imparţialitatea acestora fiind afectată de interceptările existente la dosarul cauzei care, deşi excluse pe parcursul soluţionării apelului, au contribuit în mod decisiv în procesul de deliberare.

Instanţa a subliniat mai sus (p. 4) că indicarea în cerere a unui caz de contestaţie în anulare nu atrage de plano admisibilitatea în principiu a căii extraordinare de atac, ci trebuie să existe o concordanţă între motivul oferit de contestator şi cazul de contestaţie invocat. În aceeaşi ordine de idei, cazul prevăzut de art. 426 lit. d C. pr. pen. nu poate să fie analizat decât prin prisma cauzelor de incompatibilitate prescrise de art. 64 C. pr. pen. (în acest sens, a se vedea: Gh. Mateuţ, op. cit., p. 45).

Petentul K.E. nu a precizat în care anume cauză de incompatibilitate dintre cele prevăzute de art. 64 C. pr. pen. s-ar fi aflat judecătorii care au compus completul de apel în ciclul ordinar, iar motivul înfăţişat de acesta nu se încadrează oricum în niciuna din clauzele de incompatibilitate a judecătorului enunţate în textul citat.

În consecinţă, în speţă nu este incident cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d C. pr. pen.

(v) Referitor la temeiurile contestaţiei în anulare prevăzute de art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 alin. 5, art. 21 alin. 3, art. 23 alin. 8 şi 12 din Constituţia României, motivat de către petent prin faptul că, la momentul pronunţării deciziei în şedinţă nepublică şi fără citarea inculpatului, nu a existat nicio motivare în fapt ori/şi în drept în susţinerea soluţiei de condamnare, instanţa subliniază că art. 426 C. pr. pen. nu prevede un asemenea caz de contestaţie în anulare. Astfel, faţă de prioritatea principiilor autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive şi stabilităţii raporturilor juridice consfinţite prin aceste hotărâri, temeiurile precizate de petentul contestator la pct. (v) nu sunt apte prin ele însele să deschidă calea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare.

În lumina considerentelor enunţate, instanţa a concluzionat că cererea de contestaţie în anulare este făcută de d-l K.E. în termenul prevăzut de lege, că dintre cazurile invocate de petent este incident în speţă doar cel prevăzut de art. 426 lit. h C. pr. pen., aşa cum a fost analizat la pct. (i) de mai sus, că petentul a oferit motivele pe care se sprijină acest caz de contestaţie şi că a indicat dovezi în susţinerea lui. De aceea a dispus admiterea în principiu a contestaţiei în anulare promovate de contestatorul K.E. împotriva deciziei penale nr. x/A/5 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Tg.-Mureş în dosarul nr. x/96/2017, cu consecinţa declanşării procedurii de judecată în substanţă a căii extraordinare de atac, însă limitat doar la cazul prevăzut de art. 426 lit. h C. pr. pen., acceptat ca admisibil de către instanţă. În acest sens, a fixat termenul de judecată la data de 17 ianuarie 2020, ora 9,00, sala 57 pentru judecarea căii extraordinare de atac şi a dispus citarea pentru acest termen a contestatorului şi a părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care sunt părţile interesate în proces.

Domenii speta

Spete similare