Aplicarea art.500 Cod administrativ. Termenul de emitere a dispoziției de imputare

Decizie 575 din 14.09.2021


Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 10.12.2019, înregistrată sub nr. 2305/40/2019 şi transpusă la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Botoşani sub nr. 2304/40/2019*, reclamanta A.D., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, a solicitat admiterea cererii şi anularea Deciziei nr. 310/11.11.2019 prin care i s-a imputat suma de 6.544 de lei ca sumă încasată necuvenit şi a Deciziei nr. 318/11.11.2019 prin care salariul său lunar a fost diminuat ca urmare a primei decizii emise de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, şi comunicate la data de 11.11.2019, ca neîntemeiate şi suspendarea executării efectelor acestor decizii până la soluţionarea definitivă a prezentei contestaţii (respinsă prin Încheierea din 11 martie 2020).

Prin sentinţa nr. 115 din 25 martie 2021 Tribunalul Botoşani - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea; a anulat în parte Decizia nr. 310/11.11.2019 emisă de DSVSA Botoșani pentru suma de 5.726 de lei reprezentând spor condiţii deosebite de muncă acordat în perioada iulie 2018-august 2019, menţinând-o pentru suma de 818 de lei reprezentând spor condiţii deosebite de muncă acordat în perioada în perioada septembrie -octombrie  2019; a respins în rest acţiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs reclamanta şi pârâta, criticând-o pentru nelegalitate.

Motivându-şi recursul reclamanta a considerat că prima instanţă, prin sentinta dată, a încălcat prevederile art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, reţinând, eronat că, Decizia nr. 310/11.11.2019 a fost emisă tardiv doar pentru perioada iulie 2018 - augusl 2019 şi în termen pentru perioada septembrie - octombrie 2019.

A arătat că în Decizia nr. 310/11.11.2019 a fost prevăzută perioada iulie 2018 – octombrie 2019 şi perioada iulie 2018 – august 2019.

Făcând referire la disp. art. 500 din Codul administrativ, a arătat că presupusa pagubă a fost constatată prin Raportul de audit financiar nr. 2964/13.02.2019 al Curţii de Conturi a României şi Decizia nr. 6/2019 înregistrată la DSVSA Botoşani cu nr. 5592/15.03.2019.

Termenul de 30 de zile pentru emiterea deciziilor se calculează de la data constatării pagubei şi nu în funcţie de data la care se primesc drepturile salariale cum a procedat prima instanţă. În conformitate cu prevederile legale invocate, deciziile nr.310/11.11.2019 şi nr.318/11.11.2019 trebuiau emise în termenul maxim de 30 de zile de la comunicarea Deciziei nr.6/2019 a Curţii de Conturi - Camera de Conturi Botoşani, adică până cel târziu la data de 16.04.2019 şi nu la data de 11.11.2019, cu o întârziere de 209 zile. Reducerea sporului de la 35% la 30% a fost făcută nelegal, deoarece acordarea sporului s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr.153/2017, Anexa VIII Cap.II, pct.6.2 lit. (a) subpunctul 1) privind sporul pentru condiţii deosebit de periculoase.

„6.2. Sporuri şi alte drepturi: Personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice prevăzute în prezenta anexă beneficiază şi de următoarele categorii de sporuri şi drepturi: a) Sporuri: Spor pentru condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase care implică risc de îmbolnăvire si/sau contagiune directă sau indirectă, respectiv riscuri asociate datorate condiţiilor specifice de desfăşurare a activităţii - de până la 35%.”

Astfel, Curtea de conturi - Camera de conturi Botoşani a apreciat că activitatea consilierului juridic nu s-ar încadra la activităţi desfăşurate în specialitatea funcţiilor ceea ce este total greşit. Consilierul juridic este funcţionar public şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul D.S.V.S.A. Botoşani, în specialitatea funcţiei.

Prin OUG nr.117/ 2020, de modificare a Ordonanţei nr.42 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, legiuitorul lămureşte care sunt funcţiile specifice, pentru a nu mai fi confuzii.

„5. La anexa nr. 1, după punctul 30 se introduc noi puncte, punctele 31 - 39, cu următorul cuprins: ”.. 38. personal de specialitate - funcţionari publici şi personal contractual angajaţi în cadrul Autorităţii, respectiv al unităţilor din subordinea acesteia, care îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiei:

39. personal auxiliar - personal contractual angajat în cadrul Autorităţii, respectiv al unităţilor din subordinea acesteia, pe funcţii comune din sistemul bugetar.”

În niciun caz consilierul juridic nu este personal contractual sau personal auxiliar, aşa cum a susţinut Curtea de Conturi - Camera de conturi Botoşani şi prin Decizia nr.6/2019 sporul de 35% la salariul de bază fiind legal stabilit şi acordat.

A invocat dispoziţiile Codului de procedură civilă, a Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare. În consecinţă, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea sentinţei civile nr.115 din 25.03.2021 a Tribunalului Botoşani şi, în rejudecare admiterea acţiunii ca temeinică şi legală.

Motivându-şi recursul pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor  a considerat că prima instanţa a încălcat prevederile art.488, alin.1, pct.8 Cod procedură civilă, reţinând, eronat, doar lunile septembrie - octombrie 2019, că perioada în care s-a acordat ca ilegal sporul de 35%, perioada menţinută în Decizia nr.310/11.11.2019 fiind iulie 2018 - octombrie 2019.

A reiterat că, în urma acţiunii de verificare cu tema studii financiar asupra contului de execuţie a bugetului instituţiei publice pentru anul 2018, efectuată la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani (D.S.V.S.A.), auditorii publici externi au încheiat Raportul de audit financiar nr. 5440/2019, înregistrat la entitatea auditată sub nr. 2964/13.03.2019.

Prin încheierea Curţii de conturi - Camera de Conturi Botoşani, se reţine că persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Serviciului economic şi administrative, Compartimentul audit public intern şi Compatimentul juridic, resurse umane, nu sunt încadrate şi nu îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice din aparatul propriu al administraţiei publice centrale, instituţii subordonate şi alte instituţii din sistemul Administraţiei Publice Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

La punctul II, lit. A. subpunctul 4 din Anexa la Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1057/28.06.2018, înregistrat la D.S.V.S.A. Botoşani sub nr. 12518/05.07.2018, cu privire la stabilirea şi aprobarea cuantumului sporurilor privind condiţiile de muncă pentru personalul D.S.V.S.A. Botoşani, se prevede că personalul de specialitate, respectiv din structurile de specialitate care îşi desjăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Sanitar- Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, altul decât personalul prevăzut la pct. I şi pct. 1-3 din prezenta literă, beneficiază de un spor pentru condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase - de la 23% până la 35%.

Conform punctului 3 din Buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 52/18.06.2018, înregistrat la D.S.V.S.A. Botoşani sub nr. 11316/19.06.2018, personalul din cadrul Compartimentului Audit Public Intern, Compartimentul Juridic şi Resurse Umane, Serviciul Economic şi Administrativ, Compartimentul comunicare, registratură-arhivă, Compartimentul Achiziţii-Investiţii, este expus în timpul desfăşurării activităţii la agenţii biologici ai zoonozelor prin contagiune indirect (contact cu documentele care se completează în compartimentele şi serviciile unde se lucrează cu agenţii biologici şi tulpini virulente, care pot fi contaminate), existând riscul îmbolnăvirilor profesionale. Aceste locuri de muncă se încadrează în locuri de muncă cu condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase /încadrare schimbată conform eratei nr. 1071/27.01.2109, emisă de D.S.P. Botoşani).

Or, prin pct. 6.2, lit. c) din Anexa VIII la Legea nr. 153/2017 se acordă posibilitatea aplicării sporurilor prevăzute la lit. a) (unde sunt prevăzute sporurile acordate personalului de specialitate prevăzut la pct. 6.1. din Anexa VIII), în mod corespunzător, şi funcţionarilor publici din aparatul propriu al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi structurile subordonate acesteia

Astfel, personalul de specialitate, prevăzut la punctul ii, lit. A, subpunctul 4 din Anexa la Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1057/28.06.2018, trebuie interpretat în sensul dat funcţionarilor publici care desfăşoară activităţi în conformitate cu activităţile efectuate de personalul de specialitate prevăzut la pct. 6.1. din Anexa VIII la Legea nr. 153/2017.

Consilierul Juridic al D.S.V.S.A. Botoşani se încadrează: personalul din cadrul aparatului propriu al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi al unităţilor din subordine, altul decât cel prevăzut la lit. A (prevăzut la pct. II, lit. B, subpct. 1 din la Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1057/28.06.2018). care beneficiază de un spor pentru condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase - de la 20% până la 30%, prevederi reţinute a fi aplicabile prin Decizia Curţii de Conturi - Camera de Conturi Botoşani și prin Decizia nr.310/11.11.2019 a Directorului executive al D.S.V.S.A Botoşani.

În drept, a invocat dispoziţiile art.205-208 Cod procedură civilă, dispoziţiile Legii 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare. În consecinţă, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi respingerea Sentinţei civile nr.115 din 25.03.2021, a Tribunalului Botoşani, ca fiind netemeinică şi nelegală.

Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului formulat de  pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, ca nefondat, casarea sentinţei instanţei de fond şi în rejudecare admiterea acţiunii ca temeinică şi legală.

A apreciat că  prima instanţă nu a ţinut cont că deciziile contestate au fost emise tardiv, fiind încălcate prevederile art.500 alin. (1) din Codul administrativ. Presupusa pagubă a fost constatată prin Raportul de audit financiar nr.2964/13.02.2019 al Curţii de Conturi a României, fiind emisă Decizia nr.6/2019, înregistrată la D.S.V.S.A. Botoşani cu numărul 5592/15.03.2019. În contextul legal, deşi, deciziile contestate trebuiau emise în termenul maxim de 30 de zile, adică până cel târziu la data de 16.04.2019, au fost emise la data de 11.11.2019, respectiv cu 209 zile întârziere. A reiterat faptul că în Buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr.52/18.06.2018, la pct.3 se precizează: „Personalul din cadrul Compartimentului Audit Public Intern, Compartimentul Juridic şi Resurse Umane, Serviciul Economic şi Administrativ, Compartimentul comunicare, registratura-arhiva, Compartimentul Achiziţii-lnvestiţii, este expus în timpul desfăşurării activităţii la agenţii biologici ai zoonozelor prin contagiune indirectă (contact cu documentele care se completează în compartimentele şi serviciile unde se lucrează cu agenţii biologici şi tulpini virulente, care pot fi contaminate), existând riscul îmbolnăvirilor profesionale. Aceste locuri de muncă se încadrează în locuri de munca cu condiţii deosebite de muncă.”

Expertizarea locurilor de muncă şi nominalizarea personalului care beneficiază de sporuri s-a efectuat conform prevederilor HG nr.917/2017-Anexa 3 la Regulamentul cadru, potrivit Art.l şi Art.2 din anexa - pe baza criteriilor de stabilire a sporului efectiv:

2.1 riscul de îmbolnăvire şi de accidentare,

2.2 natura factorilor nocivi,

2.5 durata de expunere la acţiunea factorilor nocivi,

2.7 existența unor condiţii de lucru ce implica stresul,

2.9 mecanismul de acţiune a factorilor nocivi şi nu pe baza sau în funcţie de tipul de funcţii specifice (de conducere şi /sau de execuţie), ori de specialitate, aşa cum în mod eronat a asociat şi apreciat Camera de Conturi Botoşani, deoarece toţi salariaţii DSVSA Botoşani fac parte din familia ocupaţională –Administraţie”.

Activităţile personalului nominalizat la pct.3 se desfăşoară şi pe teren în diverse acţiuni de verificare/reverificare/control a unor acţiuni sanitar-veterinare, cum ar fi: activităţi de inventariere şi control din punct de vedere financiar-economic, activităţi de investigare în vederea reprezentării în instanţele de judecată, verificări în cadrul misiunilor de audit intern şi ori de cate ori se impune şi în cadrul unor echipe mixte: doctori -consilieri, economişti, jurişti.

Funcţiile specifice, menţionate în raport înseamnă funcţii contractuale ori la nivelul instituţiei, personalul nominalizat la pct.3 ocupa funcţii publice, indiferent dacă acestea sunt funcţii de conducere sau de execuţie, riscurile fiind aceleaşi.

A apreciat că  acordarea sporului s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr.153/2017, Anexa VIII Cap.II, pct.6.2 lit. (a) subpunctul 1) privind sporul pentru condiţii deosebit de periculoase.

În drept, a invocat dispoziţiile art.205-208 Cod procedură civilă, Legii 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare și, în consecinţă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, casarea instanţei de fond şi în rejudecare admiterea  acţiunii ca temeinică şi legală.

Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat, casarea sentinţei instanţei de fond şi în rejudecare, respingerea acţiunii ca nefondată.

În motivare, a considerat că prima instanţă nu a ţinut cont că, în urma acţiunii de verificare cu tema Audit financiar asupra contului de execuţie a bugetului instituţiei publice pentru anul 2018, efectuată la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani (D.S.V.S.A.), de către auditorii publici externi s-a încheiat Raportul de audit financiar nr. 5440/2019, înregistrat la entitatea auditată sub nr. 2964/13.03.2019. Aceștia au constatat şi reţinut că persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Serviciului economic şi administrativ, Compartimentul audit public intern şi Compartimentul juridic, resurse umane, nu sunt încadrate şi nu îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice din aparatul propriu al administraţiei publice centrale, instituţii subordonate şi alte instituţii din sistemul Administraţiei Publice Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

La punctul II, lit. A, subpunctul 4 din Anexa la Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1057/28.06.2018, înregistrat la D.S.V.S.A. Botoşani sub nr. 12518/05.07.2018, cu privire la stabilirea şi aprobarea cuantumului sporurilor privind condiţiile de muncă pentru personalul D.S.V.S.A. Botoşani, se prevede că personalul de specialitate, respectiv din structurile de specialitate care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Botoşani, altul decât personalul prevăzut la pct. I şi pct. 1-3 din prezenta literă, beneficiază de un spor pentru condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase - de la 23% până la 35%.

Conform punctului 3 din Buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 52/18.06.2018, înregistrat la D.S.V.S.A. Botoşani sub nr. 11316/19.06.2018, personalul din cadrul Compartimentului Audit Public Intern, Compartimentul Juridic şi Resurse Umane, Serviciul Economic şi Administrativ, Compartimentul comunicare, registratură-arhivă. Compartimentul Achiziţii-Investifii, este expus în timpul desfăşurării activităţii la agenţii biologici ai zoonozelor prin contagiune indirect (contact cu documentele care se completează în compartimentele şi serviciile unde se lucrează cu agenţii biologici şi tulpini virulente, care pot fi contaminate), existând riscul îmbolnăvirilor profesionale. Aceste locuri de muncă se încadrează în locuri de muncă cu condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase (încadrare schimbată conform eratei nr. 1071/27.01.2109, emisă de D.S.P. Botoşani).

Or, prin pct. 6.2, lit. c) din Anexa VIII la Legea nr. 153/2017 se acordă posibilitatea aplicării sporurilor prevăzute la lit. a) (unde sunt prevăzute sporurile acordate personalului de specialitate prevăzut la pct. 6.1. din Anexa VIII), în mod corespunzător, şi funcţionarilor publici din aparatul propriu al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi structurile subordonate acesteia

Astfel, personalul de specialitate, prevăzut la punctul II, lit. A, subpunctul 4 din Anexa la Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1057/28.06.2018, trebuie interpretat în sensul dat funcţionarilor publici care desfăşoară activităţi în conformitate cu activităţile efectuate de personalul de specialitate prevăzut la pct. 6.1. din Anexa VIII la Legea nr. 153/2017.

Consilierul Juridic al D.S.V.S.A. Botoşani se încadrează: "personalul din cadrul aparatului propriu al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi al unităţilor din subordine, altul decât cel prevăzut la lit. A (prevăzut la pct. II, lit. B, subpct. 1 din la Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1057/28.06.2018), care beneficiază de un spor pentru condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase - de la 20% până la 30%, prevederi reţinute a fi aplicabile prin Decizia Curţii de Conturi -Camera de Conturi Botoşani si prin Decizia nr.310/11.11.2019 a Directorului executive al D.S.V.S.A Botoşani.

În drept, a invocat dispoziţiile art.205-208 Cod procedură civilă, dispoziţiile Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare și, în consecinţă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi în consecinţa, casarea sentinţei instanţei de fond şi în rejduecare respingerea acşiunii ca nefondată.

Examinând recursurile, ale căror motive pot fi circumscrise celor prevăzute de art.488 pct.5 şi 8 din Codul de procedură civilă, curtea a constatat că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

 În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă, criticile aduse hotărârii instanței de fond constau în aceea că Decizia nr. 310/11.11.2019 trebuia anulată și pentru perioada septembrie- octombrie 2019, nu doar pentru perioada iulie 2018 – august 2019.

Analizând decizia contestată în cauză precum și prevederile legale incidente, curtea constată că, în mod corect instanța de fond a anulat în parte Decizia nr. 310/11.11.2019 emisă de DSVSA Botoșani pentru suma de 5.726 lei reprezentând spor condiții deosebite de muncă acordat în perioada iulie 2018 – august 2019, menținând-o pentru suma de 818 lei reprezentând spor condiții deosebite de muncă acordat în perioada septembrie – octombrie 2019.

Art. 500 alin. 1 din Codul Administrativ prevede : ”  (1) Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 499 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive”.

În ceea ce priveşte norma de drept incidentă în cauză, curtea constată că tribunalul a realizat o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 500 alin. 1 Cod Administrativ, reţinând, în acord cu probele administrate, că decizia de imputare nu a fost emisă în termenul de decădere de 30 de zile de la constatarea pagubei pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit în perioada iulie 2018 – august 2019.

La data de 15.03.2019 a fost emisă Decizia nr. 6/2019 a Curții de Conturi Botoșani, cu privire la nelegala acordare a sumelor ce fac obiectul deciziei de imputare nr. 310/11.11.2019, acesta fiind momentul la care intimata – pârâtă a luat cunoștință de existența pagubei.

Conform dispoziţiilor generale din art. 32 şi 33 din Legea nr. 94/1992 atunci când auditorii publici externi desemnaţi să auditeze conturile constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate. De la data acestui act curge deci şi termenul de 30 de zile de emitere a dispoziţiei de imputare. Prin urmare, având în vedere că în speță este vorba despre drepturi salariale încasate succesiv, rezultă că și data nașterii pagubei, precum și cea a începutului termenului de decădere curge în mod succesiv pentru fiecare prestație în parte.

Astfel, pentru lunile iulie 2018 – februarie 2019, intimata a cunoscut paguba la data emiterii Deciziei nr. 6/2019, respectiv 15.03.2019, putând cere recuperarea sumelor încasate necuvenit  în termen de 30 de zile – până la data de 15.04.2019. Pentru drepturile salariale plătite pentru lunile martie – octombrie 2019, termenul de decădere de 30 de zile a curs succesiv pentru fiecare lună în parte de la data efectuării plăților, întrucât intimata avea cunoștință de caracterul necuvenit al acordării acestora, prin urmare Decizia de imputare nr. 310 emisă la data de 11.11.2019, își produce efectele doar pentru lunile septembrie – octombrie 2019.

Cu privire la critica constând în diminuarea sporului de 35% pentru condiții vătămătoare, curtea constată că acesta este recunoscut doar personalului nominalizat în Ordinul ANSVSA, iar funcția pe care o ocupă recurenta în cadrul instituției la care își desfășoară activitatea nu face parte din categoria celor îndreptățiți la acest spor.

Analizând dispozițiile legale, curtea constată că, funcționarii din cadrul Serviciului economic și administrativ, Compartimentul audit public intern, și Compartimentului juridic, resurse umane, nu pot fi asimilați personalului de specialitate indicat la pct. 6.1 cap. II din Anexa VIII a Legii nr. 153/2017, având în vedere faptul că nici buletinul de determinare prin expertizarea locurilor de muncă emis de DSP Botoșani și nici ordinul ANSVSA nr. 1057/28.06.2018 nu i-a inclus printre categoriile beneficiare ale sporului de până la 35%, rezultă că în mod corect a fost stabilit că această categorie de funcționari nu poate beneficia de acest tip de spor.

Prin recursul declarat de pârâtă, aceasta a criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond, considerând că în mod greșit a reținut ca perioadă pentru care s-a acordat ilegal sporul de 35% doar lunile septembrie-octombrie. Cu toate că principala critică adusă prin cererea de recurs se referă la perioada pentru care s-a menținut decizia a cărei anulare s-a cerut, argumentarea recurentei – pârâte se axează pe cuantumul sporului pentru condiții deosebite de muncă, respectiv faptul că reclamanta nu se încadrează în categoria de funcționari care ar putea beneficia de sporul de 35%. Dar cu privire la acest aspect instanța de fond a statuat ca acordarea acestui spor în cuantum de 35% pentru categoria de funcționari din care face parte reclamanta nu este în acord cu prevederile legale în materie, reținând că „în mod corect s-a emis și Decizia nr. 318/11.11.2019 prin care s-a reașezat salariul reclamantei în limitele legalității, respectiv acordarea unui spor de condiții de muncă de până la 30%”.

 Referitor la perioada pentru care s-a anulat în parte Decizia nr. 310/11.11.2019 emisă de DSVSA Botoșani, curtea a constatat că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, datorită tardivității emiterii deciziei de impunere, și nu a ca urmare a legalității/ilegalității acordării sporului de 35% pentru condiții deosebite de muncă.

Faţă de cele ce preced, curtea a constatat că recursurile sunt nefondate, fiind respinse ca atare.