Art. 116 alin. 2, teza a III-a din Legea nr. 85/2006 (art. 154 alin. 2 din Legea nr. 85/2014). Modalitățile de lichidare

Prin sentinţa nr. 420 din 15 noiembrie 2021, Tribunalul Suceava – Secţia a II-a civilă a admis contestaţia împotriva măsurilor luate de către lichidatorul judiciar formulată de către petentul X, în calitate de creditor al debitoarei S.C. Y S.R.L., lichidator judiciar fiind practicianul în insolvenţă Z S.P.R.L.; a anulat convocatorul adunării creditorilor din data de 07.10.2021 privind şedinţa adunării creditorilor din data de 19 octombrie 2021; a respins excepţia inadmisibilităţii; a respins, ca nefondată, cererea reconvenţională formulată de către lichidatorul judiciar; a amendat practicianul în insolvenţă Z S.P.R.L. cu suma de 5.000 de lei.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

Conform art. 21 din Legea nr. 85/2006, debitorul, creditorii, administratorul special sau orice persoană interesată pot formula contestaţie împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar.

Prin adresa nr. 12867/07.10.2021, lichidatorul judiciar a convocat adunarea creditorilor, având următoarea ordine de zi:

1. vânzarea prin metoda dării în plată, conform Codului civil;

2. vânzarea prin metoda negocierii directe;

3. vânzarea prin metoda licitaţiei publice cu strigare.

Creditorul a contestat legalitatea convocării, sub aspectul stabilirii cheltuielilor de procedură, inclusiv onorariul lichidatorului.

Astfel, deşi contestă onorariul restant de 156.617 lei, aprobat conform hotărârii adunării creditorilor din 28.02.2014, contestatorul face o trimitere greşită la considerentele sentinţei civile nr. 311/2021 a Tribunalului Suceava.

Conform hotărârii adunării creditorilor din 28.02.2014, a fost aprobat un onorariu fix de 2.500 euro/lună, exclusiv TVA, pentru primele 6 luni, şi 2.000 de euro/lună, exclusiv TVA, pentru următoarele 6 luni. Fiind un onorariu fix, rezultă că, pentru primele 12 luni după desemnarea lichidatorului, acestuia trebuie să i se achite suma de 27.000 de euro, exclusiv TVA, prin urmare, calculul prezentat este corect, inclusiv cu privire la sumele încasate.

Cât priveşte sentinţa civilă nr. 311/2021 a Tribunalului Suceava, aceasta precizează modalitatea de stabilire a onorariului procentual aferent vânzării prin licitaţie publică, hotărârea adunării creditorilor sus menţionată neputând fi aplicată prin asimilare şi altor metode de valorificare, respectiv darea în plată.

Prin urmare, fiind un onorariu fix, acesta include plata operaţiunilor de lichidare de la începutul şi până la sfârşitul procedurii şi se aplică, alături de orice onorariu, pentru orice modalitate de vânzare, astfel că, acest onorariu fix nu poate fi exclus, dimpotrivă, el se achită pentru toată durata procedurii, fiind aprobat de către adunarea creditorilor în acest sens.

Sunt corecte criticile creditorului cu privire la onorariul procentual.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 311/2021, au fost înlăturate susţinerile lichidatorului cu privire la aplicarea onorariului procentual la alte măsuri de lichidare decât cele aprobate de către adunarea creditorilor.

ntrucât adunarea creditorilor a aprobat onorariul procentual doar pentru vânzarea la licitaţie publică, lichidatorul nu poate extinde acest onorariu la alte modalităţi de lichidare, respectiv darea în plată.

Prin urmare, chiar dacă i s-a recunoscut dreptul lichidatorului la onorariu, judecătorul sindic a indicat şi calea de urmat, respectiv aprobarea onorariului pentru darea în plată, de către adunarea creditorilor.

Or, lipsa unei hotărâri în acest sens nu-i permite lichidatorului să-şi stabilească un onorariu procentual, prin urmare, stabilirea procentului de 4% este contrară sentinţei civile nr. 311/2021, cât şi hotărârii adunării creditorilor din 28.02.2021.

Cu privire la cheltuielile de procedură de 12.999,76 de lei, aşa cum arată şi contestatorul, conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, acestea se plătesc din averea debitorului. Cum averea debitorului o reprezintă activul supus dării în plată, imputarea acestor cheltuieli este corectă.

De asemenea, sunt corecte susţinerile contestatorului cu privire la onorariul fostului lichidator, Q S.P.R.L.

Astfel, acesta a fost desemnat, împreună cu lichidatorul Z S.P.R.L., prin sentinţa civilă nr. 1549/2013, fiindu-i stabilit un onorariu provizoriu în cuantum de 2.000 de lei.

Cu ocazia primei adunări a creditorilor din 28.02.2014 a fost aprobată desemnarea ca lichidator judiciar doar a practicianului în insolvenţă Z S.P.R.L., fiindu-i stabilit un onorariu definitiv.

Prin urmare, faţă de această hotărâre, efectele ei şi onorariul aprobat pentru Z S.P.R.L. nu pot fi extinse şi asupra celuilalt membru al consorţiului, deci, în lipsa altor hotărâri ale adunării creditorilor, acesta rămâne îndreptăţit la onorariul provizoriu în cuantum de 2.000 de lei.

Chiar dacă cererea de plată depusă de Q S.P.R.L. priveşte onorariul fix stabilit prin hotărârea adunării creditorilor din 28.02.2014, acesta nu i-a fost acordat acestui practician în insolvenţă, astfel că simpla depunere a cererii de plată nu înlătură obligaţia lichidatorului de a verifica caracterul cert, lichid şi exigibil al cererii, prin urmare, acceptarea acestei cereri dovedeşte neglijenţa lichidatorului.

Din aceeaşi perspectivă trebuie analizată şi stabilirea cheltuielilor de pază.

Deşi lichidatorul susţine că aceste servicii au fost efectuate, aşa cum arată creditorul, legalitatea acestei măsuri a fost înlăturată prin sentinţa civilă nr. 546/2020 a Tribunalului Suceava, deci, în condiţiile în care a fost anulată această măsură, suportarea efectelor acestei măsuri urmează a-i fi imputate persoanei în culpă pentru implementarea acestei măsuri nelegale, prin urmare, nefiind o măsură legal administrată, lichidatorul nu poate extinde efectele acestei măsuri asupra patrimoniului debitorului, astfel încât, susţinerile contestatorului sunt întemeiate.

Faţă de cele expuse, văzând nelegalitatea stabilirii întinderii cheltuielilor de procedură privind onorariul lichidatorului şi cheltuielile de pază, în baza art. 21 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a admis contestaţia şi a dispus anularea măsurilor lichidatorului stabilite prin convocatorul adunării creditorilor din data de 07.10.2021.

Faţă de reaua-credinţă a lichidatorului, de încălcare a măsurilor dispuse prin sentinţele civile nr. 311/2021 şi nr. 546/2020 ale Tribunalului Suceava, în baza art. 22 din Legea nr. 85/2006, judecătorul a dispus amendarea lichidatorului cu suma de 5.000 de lei.

În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, judecătorul sindic a reţinut următoarele:

Nu a fost reţinută excepţia inadmisibilităţii, întrucât, prin aceasta, este încălcat dreptul lichidatorului de acces la instanţă prevăzut de art. 6 CEDO, astfel încât, excepţia a fost respinsă, ca nefondată.

Pe fondul cererii, judecătorul sindic a amintit că dispoziţiile Codului de procedură civilă privind cererea reconvenţională privesc existenţa unor drepturi contrare sau conexe rezultate din acelaşi obiect supus judecăţii.

Cum obiectul contestaţiei îl reprezintă contestarea legalităţii măsurilor lichidatorului, verificarea acestor măsuri nu poate deschide, în mod principal sau accesoriu, dreptul lichidatorului la stabilirea cheltuielilor de procedură, prin urmare, lichidatorul sau partea contrară nu poate, pe calea cererii reconvenţionale, să extindă procesul asupra cheltuielilor de procedură.

Mai mult decât atât, trebuie reţinut că, în cadrul dispoziţiilor art. 11 lit. c din Legea nr. 85/2006, atribuţiile judecătorului sindic sunt limitate doar la desemnarea provizorie a lichidatorului şi a onorariului stabilit, prin urmare, asupra onorariului definitiv, comitetul creditorilor şi adunarea creditorilor are deplină competenţă de stabilire sau modificare.

Mai mult, prin hotărârea adunării creditorilor din 28.02.2014, adunarea creditorilor a aprobat onorariul lichidatorului, atât cel fix pentru primele 12 luni, cât şi cel procentual pentru vânzarea prin licitaţie publică.

Faptul că nu a fost stabilit un onorariu pentru modalitatea de vânzare prin dare în plată îi impune lichidatorului convocarea adunării creditorilor în acest sens şi nu-i deschide o acţiune în faţa judecătorului sindic.

Prin urmare, în condiţiile în care atribuţiile judecătorului sindic privind stabilirea onorariului provizoriu au fost exercitate cu ocazia deschiderii procedurii falimentului, orice diferend privind onorariul stabilit sau negociat se soluţionează de către comitetul creditorilor şi se aprobă de către adunarea creditorilor în condiţiile legii, judecătorul sindic având asupra acestor măsuri un control de legalitate, conform art. 14 din Legea nr. 85/2006.

Faţă de cele expuse, judecătorul sindic a respins, ca nefondată, cererea reconvenţională formulată de către lichidatorul judiciar, privind stabilirea cheltuielilor de procedură.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Z S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei Y S.R.L. Suceava, solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a hotărârii recurate în ceea ce priveşte: - onorariul procentual al lichidatorului judiciar şi, pe cale de consecinţă, respingerea în tot a contestaţiei promovate şi admiterea cererii reconvenţionale a lichidatorului; - convocatorul Adunării creditorilor din data de 07.10.2021 privind şedinţa din 19.10.2021, sens în care solicită înlăturarea tuturor considerentelor vizând o pretinsă nelegalitate a acestuia, astfel încât lichidatorul să poată convoca o nouă Adunare cu aceeaşi ordine de zi; - în subsidiar, în ipoteza menţinerii soluţiei de anulare a convocatorului, solicită să se reţină că anularea convocatorului se impune din alte considerente decât cele reţinute de prima instanţă, respectiv acelea că, în etapa falimentului, singurele modalităţi de valorificare nu pot fi altele decât cele care respectă principiul maximizării averii debitoarei - respectiv licitaţia publică sau negocierea directă urmată de supraofertare, nemaifiind posibilă la acest moment darea în plată dorită de creditorul majoritar.

Făcând o scurtă prezentare a situaţiei faptice şi o contextualizare a intenţiei creditorilor cesionari, critică hotărârea atacată pentru nelegalitate.

Arată că, în cadrul sentinţei nr. 420/15.11.2021 pronunţată de Tribunalul Suceava în soluţionarea dosarului nr. 8678/86/2010**/a26, judecătorul sindic a apreciat aceea că lichidatorul nu s-ar fi conformat dispoziţiilor din cadrul sentinţei civile nr. 311/06.09.2021 pronunţată în cadrul dosarului asociat nr. 8678/86/2010**/23.

În mod regretabil s-a creat aparenţa că lichidatorul ar fi luat nişte măsuri abuzive, însă, în realitate, totul porneşte de la o interpretare diferită a hotărârilor Adunării creditorilor din data de 28.02.2014 şi a sentinţei nr. 311/2021.

În ceea ce priveşte onorariul procentual de 4% al lichidatorului judiciar, solicită să se reţină faptul că judecătorul sindic, prin sentinţa civilă nr. 311/06.09.2021, anulează măsura lichidatorului judiciar Z S.P.R.L., de calculare a onorariului în cuantum de 4% din valorificarea bunurilor la valoarea de 75% din valoarea de evaluare, respectiv 3.262.450,00 lei.

Imperios este să se observe faptul că, în cadrul sentinţei susmenţionate, judecătorul sindic a anulat măsura lichidatorului judiciar Z S.P.R.L., de calculare a onorariului în cuantum de 4%, strict în contextul închiderii procedurii de faliment a S.C. Y S.R.L., fără ca bunurile aflate în patrimoniul societăţii debitoare să fie valorificate.

Or, spre deosebire de situaţia din cadrul dosarului asociat nr. 8678/86/2010**/a23, în speţa de faţă se impune calcularea onorariului procentual, întrucât, prin semnarea unei convenţii de dare în plată, administratorul judiciar îşi asumă anumite responsabilităţi în vederea lansării în circuitul civil a unui contract valabil, eficace, precum îşi asumă şi respectarea acestuia, cu angajamentul ocrotirii drepturilor celorlalţi creditori.

Onorariul stabilit de Adunarea creditorilor din data de 28.02.2014 în favoarea lichidatorului judiciar este următorul: A. - 2.500,00 euro/lună, exclusiv TVA, pentru primele 6 luni; - 2.000,00 euro/lună, exclusiv TVA, pentru următoarele 6 luni;  - un onorariu de succes de: - 5% din valorificarea activelor în primul an de la deschiderea procedurii de faliment; - 4% din valorificarea activelor începând cu al doilea an de la deschiderea procedurii de faliment; - 1% din valoarea activelor în situaţia în care cumpărătorul este identificat de B.C.R.; - 8% din valoarea creanţelor recuperate.

Dacă circumstanţele în care a fost dată hotărârea susmenţionată din dosarul asociat nr. 8678/86/2010**/23 ar fi fost altele, iar aceasta ar fi avut aplicabilitate generală, atunci lichidatorul ar fi atacat ceea ce judecătorul a dispus, întrucât nu este permis ca voinţa Adunării creditorilor să fie încălcată, fie chiar şi de către un magistrat. Dacă s-ar admite contrariul, ar însemna să se permită o interpretare restrictivă a sintagmei „4% din valorificarea activelor începând cu al doilea an de la deschiderea procedurii de faliment". După cum lesne se poate observa, în cadrul Adunării nu s-a votat aceea că procentul de 4% este aplicabil unei metode specifice de valorificare, ci că este aplicabil oricărei valorificări.

Pe această linie de idei, arată că, la momentul la care recurentul a negociat cu creditorii existenţi la momentul anului 2014 (B.C.R. ş.a.), oferta recurentului de onorariu a avut în vedere:

- un onorariu lunar limitat în timp, respectiv pentru o perioadă de un an de zile;

- un onorariu procentual menit să acopere perioada subsecventă acelui an.

Sub nicio formă, intenţia recurentului nu a fost aceea de a încasa onorariu doar pentru o perioadă limitată, iar, în rest, timp de mai bine de 6 ani de zile, să lucreze pro bono - o astfel de faptă de a lucra pro bono un dosar constituind, de altfel, elementul material al faptei de concurenţă neloială care i-ar fi expus la riscul de a fi excluşi din profesie, conform art. 38 - 40 din O.U.G. 86/2006 şi al Codului de etică profesională.

Astfel, adunarea creditorilor din data de 28.04.2014 a aprobat un onorariu procentual de 4% din valorificarea activelor începând cu al doilea an de la deschiderea procedurii de faliment, independent de modalitatea de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul societăţii debitoare (licitaţie publică, negociere directă, adjudecare în contul creanţei, dare în plată).

Ca atare, oricare ar fi modalitatea de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, se poate percepe onorariul procentual acceptat, nereieşind că, pentru metoda dării în plată, onorariul procentual necesită a fi stabilit de către adunarea creditorilor. Deşi judecătorul a oferit o interpretare diferită, recurentul s-ar fi adaptat şi ar convocat Adunarea, tocmai pentru a aduce la îndeplinire dispoziţiile judecătorului sindic.

Chiar dacă procedura de insolvenţă a debitoarei Y S.R.L. este deschisă sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865, pentru raţiuni ce ţin de echitate, apreciază că în prezenta cauză îşi găsesc totuşi aplicabilitatea, prin analogie, dispoziţiile art. 5 alin. 5 din Noul Cod de procedură civilă, astfel încât, nu se poate reţine că acele considerente care erau aplicabile închiderii procedurii, fără valorificarea bunului, ar fi general aplicabile tuturor situaţiilor.

Aşadar, solicită să se reţină că sentinţa pronunţată în dosarul asociat a23 avea aplicabilitate numai în acel context, al închiderii procedurii, fără valorificarea bunurilor, ea nefiind una general aplicabilă.

Mai mult decât atât, dacă s-ar admite că hotărârile judecătoreşti pot fi scoase din context şi pot avea aplicabilitate generală, atunci ne-am găsi în prezenţa a două hotărâri contradictorii şi, deopotrivă, valabile, în care:

- pe de o parte, în cadrul dosarului asociat a17 s-a reţinut că, în situaţia dării în plată, se impune, împreună cu stingerea obligaţiilor conform Codului civil, avansarea cheltuielilor de procedură de către creditorul ofertant, întrucât operaţiunile de lichidare nu sunt servicii gratuite;

- pe de altă parte, în cadrul dosarului asociat a23 s-a anulat măsura lichidatorului judiciar Z S.P.R.L., de calculare a onorariului în cuantum de 4%.

Or, hotărârea atacată trebuia să se raporteze la contextul dedus judecăţii - respectiv acela în care creditorul majoritar, care are un nume izbitor de asemănător cu cel al debitorului, doreşte să preia în contul creanţei, prin „dare în plată", singurul activ al debitoarei, fără a ţine cont de voinţa creditorului iniţial de la care a preluat creanţa prin cesiune, respectiv B.C.R. S.A.

În subsidiar, în ipoteza în care convocatorul va rămâne anulat, atunci solicită modificarea hotărârii atacate, prin prisma considerentelor care stau la baza acesteia, respectiv să se reţină că anularea convocatorului se impune ca urmare a faptului că valorificarea prin dare în plată nu mai este posibilă la acest moment, fiind incompatibilă cu principiul maximizării averii debitoarei şi cu metodele de valorificare permise în etapa falimentului.

La momentul procesual în care ne regăsim (etapa de faliment), valorificarea prin dare în plată este oricum o metodă care excede dispoziţiilor legale, însă s-a recurs la aceasta tot în urma unei hotărâri judecătoreşti, respectiv în baza sentinţei civile nr. 274/28.06.2021 pronunţată în cadrul dosarului nr. 8678/86/2010**/a17, şi aceasta deoarece creditorul majoritar a blocat întreaga procedură de faliment, refuzând să aprobe orice metodă de valorificare.

Pe această linie de idei, arată că metoda dării în plată este posibilă exclusiv în etapa de reorganizare, fiind reglementată în cadrul art. 95 alin. 6 lit. E din Legea nr. 85/2006.

Etapa de reorganizare are o natură juridică sui generis, în care prevalează principiul negocierilor dintre creditori şi debitor, creditorii consimţind la termene de plată mai lungi, la eventuale reduceri de creanţe etc., şi atunci este firesc ca şi planul de reorganizare să le confere acestor creditori anumite facilităţi, cum ar fi aceea de preluare a unor bunuri prin dare în plată, fără ca aceste bunuri să mai fie expuse pe piaţă în cadrul unor proceduri competitive, cum ar fi acelea de licitaţie publică sau de negociere directă.

Or, dispoziţiile legale din cadrul reorganizării judiciare sunt de strictă interpretare, ele nu îşi mai găsesc aplicabilitatea în etapa falimentului, în care ne aflăm acum.

În opinia recurentului, singurele metode de valorificare posibile în etapa falimentului sunt cele prevăzute de art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 - licitaţie publică, negociere directă sau o combinaţie a celor două.

Nici în Secţiunea 7 din Legea nr.  85/2006 privitoare la etapa falimentului şi nici în Cartea V din Codul de procedură civilă 1865 privitor la executarea silită nu regăsim posibilitatea creditorilor de a prelua bunurile debitorului prin „dare în plată" - ceea ce echivalează cu o atribuire directă, fără posibilitatea de a exista alţi competitori.

Dimpotrivă, în etapa falimentului, dacă creditorii doresc să preia un bun al debitoarei, ei se pot înscrie în procedura concursuală de licitaţie publică, fără a fi nevoiţi să achite garanţie de participare sau alte costuri, şi, dacă oferă cel mai mare preţ, ei pot să adjudece bunul în contul creanţei.

Aceasta este regula generală prevăzută de lege, şi la fel apare şi în Regulamentul care a fost aprobat de creditori - evident, înainte ca dl. Carcea să preia prin cesiune creanţa.

Însă, creditorul majoritar nu a mai dorit să aprobe efectuarea de demersuri care ar avea drept scop expunerea activului pe piaţă, forţând astfel organele care aplică procedura să facă demersuri care să conducă la atribuirea directă a bunului către respectivul creditor - adică spre atribuirea directă prin dare în plată.

Or, nu se poate permite ca lichidatorul judiciar să fie obligat să valorifice bunul prin dare în plată, după care tot lichidatorului judiciar să i se impute faptul că darea în plată nu ar reprezenta o valorificare a bunului şi nu ar atrage plata onorariului procentual.

Aşadar, dacă convocatorul este nelegal, atunci singurul motiv de nelegalitate îl constituie chiar acela că bunul nu mai poate fi valorificat prin metoda dării în plată şi că, în faliment, bunul nu poate fi vândut decât prin intermediul unei proceduri competitive, cum sunt cele prevăzute de art. 116 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

În ce priveşte remuneraţia ca drept neîndoielnic al practicienilor în insolvenţă, arată că remuneraţia practicienilor în insolvenţă este, fără îndoială, unul dintre drepturile prevăzute de O.U.G. nr. 86/2006, republicată, în beneficiul acestora, ca o contraprestaţie a serviciilor profesionale desfăşurate în dosarele de insolvenţă în care sunt numiţi în calitate de administratori judiciari sau lichidatori judiciari, profesia de practician în insolvenţă fiind, alături de celelalte profesii liberale, o activitate cu scop lucrativ, veniturile obţinute în urma desfăşurării profesiei fiind impozabile de către stat şi taxabile de către U.N.P.I.R., încasarea de onorarii pentru activitatea desfăşurată şi achitarea contribuţiilor aferente reprezentând de fapt un „combustibil" pentru acest întreg mecanism de purificare şi asanare a mediului economic - respectiv pentru reorganizarea judiciară sau lichidarea controlată a operatorilor economici aflaţi în dificultate. Fără ca practicienii în insolvenţă să achite taxele către U.N.P.I.R. (provenite din onorariile încasate), acest organ colegial nu ar avea cum să existe.

Dreptul practicienilor în insolvenţă de a încasa onorariul cuvenit, din averea debitoarei, la momentul lichidării activelor, nu este o chestiune de noutate care să fi apărut pentru prima dată în cadrul dosarului pendinte, ci este un drept fundamental, constituţional, reglementat prin legea fundamentală a României, prin tratatele internaţionale la care ţara noastră a aderat, cât şi prin alte legi organice, iar creditorii nu se pot prevala acum de necunoaşterea legii.

Din analiza sistematică a normelor legale se poate trage o singură concluzie: dreptul practicienilor în insolvenţă la plata unui onorariu pentru activitatea desfăşurată în cadrul unui dosar de sindic este unul prevăzut de lege, aceştia, fiind un organ al procedurii (alături de judecătorul-sindic şi instanţele judecătoreşti), au un statut diferit de cel al altor participanţi la procedură, constituind, în fapt, un corp al mandatarilor justiţiei.

Astfel, fiind un organ al procedurii, lichidatorul judiciar participă în mod direct, supraveghează şi sprijină procedura de faliment a societăţii debitoare, iar remuneraţia pentru serviciile acestuia este o veritabilă cheltuială de procedură. Dacă s-ar admite contrariul, atunci s-ar afirma că procedura falimentului se poate desfăşura fără participarea lichidatorului judiciar, or acest fapt nu este cu putinţă.

Cu referire la dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 85/2006, care prevăd că scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, conform cărora, toate cheltuielile aferente procedurii, inclusiv cele efectuate de administratorul/lichidatorul judiciar, vor fi suportate din averea debitorului, precum şi art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006, conform cărora, din fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate în favoarea creditorului, de ipoteci, se vor distribui cu prioritate sumele necesare pentru a acoperi cheltuielile aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi pentru plata remuneraţiilor practicienilor în insolvenţă care au administrat procedura insolvenţei.

Or, chiar dacă bunurile pot fi licitate de creditorul garantat în contul creanţei deţinute sau prin metoda dării în plată, exercitarea acestui drept de către creditorul garantat nu permite încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 85/2006 enunţate mai sus.

De asemenea, legea nu interzice compensarea preţului la care s-a făcut licitaţia cu creanţa creditorului garantat, cu atât mai mult cu cât, din preţul obţinut, după reţinerea cheltuielilor aferente procedurii, urma a se acoperi creanţa creditorului garantat. Însă, compensarea trebuie să se limiteze la suma care urmează a fi distribuită în mod efectiv creditorului garantat, pentru a fi respectate dispoziţiile imperative ale legii insolvenţei, care stabilesc că plata cheltuielilor aferente procedurii se face cu prioritate, anterior oricărei alte distribuiri, din averea debitoarei.

Consideră, deopotrivă, că păstrarea în circuitul civil a unei astfel de hotărâri ar da naştere unei practici greşite, periculoase, ce ar conferi creditorilor decizia unilaterală şi abuzivă de a nu achita onorariul practicienilor în insolvenţă, motiv pentru care solicită modificarea acesteia.

În ceea ce priveşte punctul de vedere al judecătorului sindic în cadrul sentinţei civile nr. 274/28.06.2021 pronunţată în cadrul dosarului nr. 8678/86/2010**/a17, arată că, în conformitate cu prevederile sentinţei civile nr. 274/28.06.2021 pronunţată în cadrul dosarului nr. 8678/86/2010**/al7, întrucât acelaşi judecător sindic a menţionat în cuprinsul dispozitivului faptul că "[...] lichidatorul judiciar să procedeze la o nouă convocare, în care să indice în mod concret creditorilor modalitatea de valorificare a patrimoniului, prin includerea în cadrul fiecărei opţiuni a tuturor etapelor de derulare a lichidării pentru a se putea evita situaţiile în care creditorii să aprobe doar o parte a procedurii, iar prin respingerea celorlalţi paşi să fie blocată derularea procedurii.", lichidatorul judiciar a procedat la convocarea adunării creditorilor pentru data de 19.10.2021, ora 14.00, cu următoarea ordine de zi:

1. Vânzarea prin metoda dării în plată conform Codului civil

Aprobarea valorificării activului „Fabrică producere încălţăminte, având în dotare echipamente, utilaje şi maşini din industria uşoară - fabricarea încălţămintei, amplasată în com. Vicovu de Jos, jud. Suceava", aflat în patrimoniul debitoarei Y S.R.L., prin metoda dării în plată către X şi C.M., în conformitate cu prevederile art. 1492 Cod civil, cu achitarea cheltuielilor de procedură în cuantum total de 349.769,60 lei şi 17.060 euro, defalcate astfel:

- onorariu lichidator judiciar de 27.000 euro fără TVA, respectiv 32.130 euro cu TVA inclus, reprezentând 156.617,69 lei, aprobat conform adunării creditorilor din data de 28.02.2014;

- onorariu procentual în cuantum total de 116.469,47 lei cu TVA inclus;

- cheltuieli de procedură avansate în cuantum de 12.999,76 lei cu TVA inclus;

- onorariu fost lichidator judiciar Q S.P.R.L., în cuantum de 17.360 euro;

- cheltuieli pază E.S.G. S.R.L. aferente activului, în cuantum de 63.682,68 lei.

Sumele vor fi achitate în numerar în termen de 30 de zile de la data încheierii procesului verbal de dare în plată, iar creditorii X şi C.M. consimt şi sunt de acord cu achitarea acestora.

Transferul dreptului de proprietate, încheierea şi comunicarea procesului verbal de dare în plată, precum şi predarea efectivă a activului va fi realizată ulterior încasării efective în contul de lichidare a sumei de 349.769,60 lei şi 17.060 euro reprezentând cheltuielile prevăzute în art. 121 alin. 1 pct. 1 din Legea 85/2006.

2. Vânzarea prin metoda negocierii directe

Aprobarea valorificării activului „Fabrică producere încălţăminte, având în dotare echipamente, utilaje şi maşini din industria uşoară - fabricarea încălţămintei, amplasată în com. Vicovu de Jos, jud. Suceava", aflat în patrimoniul debitoarei Y S.R.L., în bloc, prin negociere directă, la preţul de 3.262.450,00 lei fără TVA, în contul creanţei X şi C.M., cu aprobarea pasului de supraofertare de 5%, respectiv 163.123,00 lei, şi a Regulamentului privind vânzarea prin negociere directă a activului aflat în patrimoniul debitoarei Y S.R.L.

Ulterior aprobării de către adunarea generală a creditorilor, vânzarea va putea fi făcută, sub sancţiunea nulităţii, numai după 30 de zile de la data ultimei publicări făcute de lichidator în ziar a anunţului privind condiţiile de supraofertare.

3. Vânzarea prin metoda licitaţiei publice cu strigare.

Aprobarea organizării unei şedinţe de licitaţie publică la preţul de 100% din valoarea de evaluare a activului „Fabrică producere încălţăminte, având în dotare echipamente, utilaje şi maşini din industria uşoară - fabricarea încălţămintei, amplasată în com. Vicovu de Jos, jud. Suceava", aflat în patrimoniul debitoarei Y S.R.L., respectiv 3.262.450 lei (fără TVA), organizată în baza regulamentului de vânzare a activului imobil aprobat de către adunarea creditorilor din data de 10.07.2014.

În cadrul şedinţei adunării creditorilor au fost luate următoarele hotărâri:

1. Deşi s-a indicat în mod concret pe ordinea de zi modalitatea de valorificare solicitată de creditorii majoritari prin metoda dării în plată, votează pentru prorogarea discutării punctelor 1, 2 şi 3.

În cadrul aceleiaşi hotărâri, respectiv sentinţa civilă nr. 274/28.06.2021 pronunţată în cadrul dosarului nr. 8678/86/2010**/a17, judecătorul reţine aceea că: „în situaţia dării în plată se impune, împreună cu stingerea obligaţiilor conform Codului civil, avansarea cheltuielilor de procedură de către creditorul ofertant, întrucât operaţiunile de lichidare nu sunt servicii gratuite, iar debitorul dispune de active suficiente pentru acoperirea acestor cheltuieli”.

În toată această perioadă, recurentul a organizat procedura de selecţie a evaluatorilor, a supus aprobării Adunării creditorilor regulamentele de vânzare, a făcut publicitatea numeroaselor licitaţii, a organizat licitaţiile în sine şi multe alte diverse demersuri în vederea valorificării bunurilor. A întocmit toate demersurile necesare şi nu pot fi ţinuţi culpabili pentru lipsa de finalitate a acestora, căci cauzele au fost străine de ei - fie lipsa adjudecatarilor, fie lipsa voinţei creditorilor de a reduce preţul de pornire a licitaţiilor etc.

Astfel, recurentul, în calitate de practician în insolvenţă care a administrat procedura insolvenţei debitoarei Y S.R.L., este îndreptăţit în a-şi recupera cheltuielile de procedură şi onorariul aferent perioadei în care a fost administrator, respectiv lichidator judiciar în cadrul prezentei proceduri.

Având în vedere aspectele expuse, solicită admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, modificarea în parte a hotărârii recurate în ceea ce priveşte onorariul procentual al lichidatorului judiciar şi, pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei promovate şi admiterea cererii reconvenţionale a recurentului, precum şi menţinerea convocatorului Adunării creditorilor din data de 07.10.2021 privind şedinţa din 19.10.2021, astfel încât recurentul să poată păşi la o nouă convocare a şedinţei Adunării creditorilor cu aceeaşi ordine de zi sau, în subsidiar, anularea numai a punctului nr. 1 de pe ordinea de zi - respectiv cel privitor la valorificarea prin metoda dării în plată, metodă care este incompatibilă cu etapa de faliment şi cu principiul maximizării averii debitorului.

În drept, invocă dispoziţiile art. 3041 din Vechiul Cod de procedură civilă.

Analizând recursul formulat, curtea a apreciat că este nefondat prin raportare la soluţia pronunţată de judecătorul sindic, însă pentru următoarele motive:

Impasul ivit în procedură cu privire la lichidarea activelor rămase în patrimoniul falitei S.C. Y S.R.L. se datorează greşitei aplicări şi interpretări a dispoziţiilor din Legea nr. 85/2006, ce reglementează efectuarea lichidării, respectiv dispoziţiile art. 116 şi următoarele.

Astfel, din cuprinsul dispoziţiilor art. 116 alin. 2 teza a III-a din Legea nr. 85/2006 reiese, până la evidenţă, că metodele de valorificare prevăzute de legiuitor pentru lichidarea activelor debitorului falit nu pot fi decât licitaţia publică, negocierea directă sau o combinaţie a celor două, ce va fi aprobată de adunarea creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului. Interpretarea restrictivă a acestui text este dictată de imperativul legiferat în prevederile art. 116 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 85/2006 şi este reprezentată de „maximizarea valorii averii debitorilor.” Or, maximizarea valorii averii debitorului este reglementată în scopul îndestulării creditorilor, fiind cunoscut că, sub tărâm comercial, protejarea creditului reprezintă un principiu de interes general şi priveşte asigurarea funcţionării circuitului comercial general.

În concluzie, legiuitorul nu a reglementat metoda dării în plată ca modalitate de valorificare cu ocazia lichidării activelor debitorului, iar pentru situaţiile în care un creditor doreşte să preia un bun în contul creanţei poate opta să participe la licitaţia publică sau la o negociere directă, însă cu respectarea procedurii reglementate de dispoziţiile art. 116 şi următoarele din Legea nr. 85/2006, norme edictate, aşa cum s-a expus anterior, pentru maximizarea averii debitorului. Se poate observa că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, situaţii în care valorificarea se poate face prin metoda dării în plată către creditorii debitorului (a se vedea dispoziţiile art. 95 alin. 6 lit. E din Legea nr. 85/2006), însă, în această situaţie, s-a avut în vedere asigurarea unui echilibru între drepturile creditorilor şi şansa oferită debitorului insolvent de a-şi reorganiza activitatea. Însă, în cazul falimentului, acest echilibru dispare, întrucât procedura este subordonată activităţii de lichidare, în vederea îndestulării creditorilor.

În considerarea celor ce preced, curtea constată că soluţia pronunţată de judecătorul sindic este una legală, însă pentru motivele expuse în prezentele considerente. Astfel, lichidatorului judiciar i se cuvine onorariul pentru activitatea de lichidare, în conformitate cu dispoziţiile Adunării creditorilor din data de 28.02.2014.  Mai mult, sentinţa civilă nr. 311/06.09.2021 pronunţată de judecătorul sindic apare ca fiind una contextuală, privitoare la un moment concret al procedurii şi nu poate constitui o adăugare la lege, în sensul de a stabili reguli generale de lichidare în prezenta cauză. De altfel, judecătorul sindic nici nu a făcut o astfel de dezlegare, doar contestatorul dându-i o astfel de interpretare în sprijinul contestaţiei formulate. Or, aşa cum a fost expus în cele ce preced, creditorul interesat de preluarea activelor debitorului poate opta doar pentru metodele de lichidare reglementate de legiuitor: licitaţie publică, negociere directă sau o combinaţie a celor două. Doar ralierea la dispoziţiile exprese ale legii poate înlătura impasul ivit în procedură, întrucât legiuitorul nu lasă loc de interpretare, toţi participanţii la procedură fiind ţinuţi a se conforma unei proceduri clare şi coerente.

Celelalte critici, referitoare la cheltuielile de procedură, apar ca prematur aduse, în condiţiile în care nu s-a relevat identificarea unei metode de lichidare conform legii, cu consecinţe specifice în ce priveşte modalitatea de acoperire sau de contestare a sumelor reclamate cu titlu de cheltuieli de procedură.

Faţă de cele ce preced, Curtea, văzând că, în cauză, nu sunt date motive de modificare a hotărârii atacate, prin raportare la dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304 ind. 1 din Vechiul Cod de procedură civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din Vechiul Cod de procedură civilă, a respins recursul, ca nefondat, menţinând soluţia judecătorului sindic.

Domenii speta

Spete similare