Valorificare adeverință grupă de muncă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 06.12.2021, sub nr. 2868/40/2021, reclamantul X a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani:

- anularea Deciziei nr. R/21508/14.10.2021 emisă de pârâtă cu privire la reclamant;

- obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de acordare a pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, cu luarea în calcul a perioadei 1.10.1990-31.03.2001 ca fiind lucrată în grupa I de muncă, în procent de 100% , potrivit Adeverinţei nr. 24/8.03.2016 emisă de SC Y SA Botoşani, începând cu data de 16.08.2021;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 176 din data de 16 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Botoşani - Secţia I Civilă, în dosar nr. 2868/40/2021, instanţa a admis în parte contestaţia, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoșani, a anulat Decizia nr. R/21508/14.10.2021 emisă de pârâtă cu privire la reclamant, a obligat pârâta să emită pentru reclamant decizie privind pensia pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, cu luarea în calcul a perioadei 01.10.1990-31.03.2001 ca fiind lucrată în grupa  I de muncă, în procent de  100%, potrivit Adeverinţei nr. 24/8.03.2016 emisă de  SC Y  SA Botoşani, drepturile de pensie astfel stabilite urmând a fi plătite reclamantului începând cu data de 26.08.2021. De asemenea, instanţa a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esență, următoarele:

Reclamantul a depus la Casa Judeţeană de Pensii Botoşani cererea înregistrată sub nr. 49961/26.08.2021, prin care a solicitat înscrierea la pensie, fără a indica o anume categorie de pensie.

Cererea a fost soluţionată prin Decizia nr. R/21508/14.10.2021, privind respingerea pensiei anticipată parţială, în motivarea acesteia reţinându-se că :

,,Stagiul de cotizare realizat este mai mic decât stagiul complet de cotizare (Punct E1 din decizie), prevăzut de lege.

La calculul stagiului de cotizare nu s-a valorificat grupa I de muncă pentru perioada 01.10.1990-31.03.2001 înregistrată în adeverinţa nr. 246/8.03.2016, emisă de S.C. Y  SA Botoşani, întrucât decizia de încadrare în grupe de muncă (nr. 1191/10.03.2005) şi nominalizarea persoanelor care au lucrat în condiţii superioare de muncă (decizia 3232/1.05.2001) este efectuată cu nerespectarea prevederilor legale, în sensul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 (prin art.198 din lege), au fost abrogate toate actele normative care reglementau grupele de muncă, astfel că după data de 01.04.2001, nu mai există bază legală pentru încadrarea şi nominalizarea persoanelor în aceste condiţii de muncă.”

Având în vedere că prin cererea adresată pârâtei la data de 26.08.2021 reclamantul nu a indicat categoria de pensie solicitată, iar prin cererea cu care a sesizat instanţa a solicitat pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, instanţa a cercetat categoria  de pensie la care era îndreptăţit să beneficieze, funcţie de înscrisurile ataşate cererii de pensionare.

Cum reclamantul a solicitat înscrierea la  pensiei în baza prevederilor Legii nr. 263/2010, instanţa a reţinut că potrivit art. 52 şi 53 din acest act normativ :

ART. 52 ,,Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare prevăzute de prezenta lege.”

ART. 53 ,,(1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5.

(2) Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului minim de cotizare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5.

 (3) Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului complet de cotizare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5.”

Pentru acele persoane care au realizat stagiul complet de cotizare şi au  prestat activitate în grupe superioare de muncă, legiuitorul a reglementat în cuprinsul art.55 din Legea nr. 263/2010 posibilitatea de a beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, astfel:

,,(1) Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, după cum urmează:

a) conform tabelului nr. 1, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite de muncă;

b) conform tabelului nr. 2, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum şi în situaţia celor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1);”

Aşadar, pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, legea impune îndeplinirea cumulativă la data depunerii cererii de pensionare a 2 condiţii:

1. persoana să fi realizat stagiul complet de cotizare;

2. activitatea prestată în grupă superioară de muncă să permită reducerea corespunzătoare a vârstei standard de pensionare.

Reclamantul a depus la dosar Adeverinţa nr. 24/8.03.2016, emisă de S.C. Y  SA Botoşani, privind activitatea prestată în grupa  I de muncă, în procent de 100% în perioada 01.10.1990-31.03.2001 şi ca urmare, instanţa a analizat:

A. dacă Adeverinţa nr.24/8.03.2016 îndeplinea condiţiile impuse de lege pentru a fi avută în vedere la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului;

B. dacă reclamantul era îndreptăţit să beneficieze de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, ca urmare a înscrisurilor ataşate cererii de înscriere la pensie.

A. Cu privire la primul aspect, tribunalul a reţinut că potrivit art.126 alin.(1) din HG nr. 257/2011:

,,(1) Adeverinţele prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, persoanele şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă se întocmesc potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 14, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidenţele angajatorilor sau ale deţinătorilor legali de arhive.”

Adeverinţa nr. 24/8.03.2016 emisă de SC Y  SA Botoşani, în calitate de fost angajator al reclamantului, îndeplineşte toate condiţiile de formă prevăzute în Anexa 14 la HG nr. 257/2011 şi confirmă că în perioada 1.10.1990 - 31.03.2001 reclamantul, în calitate de inginer mecanic, a prestat activitate în grupa I de muncă, în procent de 100% având indicat inclusiv actul de nominalizare în grupa I de muncă, precum şi data înregistrării acestui înscris la Casa Judeţeană de Pensii Botoşani.

Este adevărat că fostul angajator al reclamantului a făcut încadrarea activităţilor în grupe superioare de muncă şi implicit nominalizarea persoanelor cărora li s-a recunoscut acest beneficiu în 3 etape:

-  iniţial prin Decizia nr. 279/8.11.1992 cu anexe;

-  ulterior , prin Adeverinţa nr. 3232/1.05.2001 şi

- prin Adeverinţa nr. 1191/10.03.2005 cu anexe, unde la poziţia 20 figurează şi reclamantul, ca beneficiar al grupei I de muncă, în procent de 100%.

Atât Decizia nr. 279/8.11.1992 cât şi Adeverinţa nr. 3232/ 1.05.2001 şi Adeverinţa nr. 1191/10.03.2005 au fost comunicate oficial de angajator la Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, ca dovadă a modalităţii concrete de punere în aplicare a prevederilor Ordinului nr. 50/1990.

Aşadar, nominalizarea reclamantului ca beneficiar al grupei I de muncă s-a făcut corect, cu respectarea întocmai a procedurii prevăzute de Ordinul nr. 50/1990 şi Ordinul nr. 125/1990, adeverinţa ataşată cererii de pensionare fiind un înscris valabil, emis cu respectarea tuturor prevederilor legale şi urmează să producă efecte juridice până la proba contrară.

A fost înlăturată de instanţă susţinerea pârâtei referitoare la nevalorificarea la stabilirea stagiului de cotizare a datelor din Adeverinţa nr. 24/8.03.2016 motivat de faptul că: ,,nu s-a valorificat grupa I de muncă pentru perioada 01.10.1990-31.03.2001 înregistrată în adeverinţa nr. 246/08.03.2016, emisă de S.C. Y  SA Botoşani, întrucât decizia de încadrare în grupe de muncă (nr. 1191/10.03.2005) şi nominalizarea persoanelor care au lucrat în condiţii superioare de muncă (decizia 3232/01.05.2001) este efectuată cu nerespectarea prevederilor legale, în sensul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 (prin art.198 din lege), au fost abrogate toate actele normative care reglementau grupele de muncă, astfel că după data de 01.04.2001, nu mai există bază legală pentru încadrarea şi nominalizarea persoanelor în aceste condiţii de muncă.”

Aceasta întrucât, chiar dacă Adeverinţa nr. 3232/1.05.2001 şi Adeverinţa nr. 1191/10.03.2005 au fost întocmite de fostul angajator al reclamantului după abrogarea Ordinului nr. 50/1990 şi Ordinului  nr. 125/1990, ele au avut rolul de a revizui încadrarea şi nominalizarea făcută iniţial în condiţii superioare de muncă a personalului, exclusiv pentru intervalul în care cele două acte normative au fost în vigoare şi au produs efecte juridice, respectiv până la 31.03.2001.

De altfel, chiar în cuprinsul Adeverinţei nr. 1191/10.03.2005 se menţionează expres că:

,,Se va completa tabelul cu unii salariaţi care nu au fost incluşi în adeverinţa nr. 3232/1.05.2001, după verificarea carnetelor de muncă în care sunt operate grupele de muncă.” 

B.  În ceea ce priveşte cel de al doilea aspect, vizând categoria de pensie la care este îndreptăţit reclamantul să beneficieze, tribunalul a reţinut că prin Decizia nr. R/21508/14.10.2021 pârâta a  consemnat că la data de 26.08.2021 petentul avea:

- vârsta de 60 ani/faţă de vârsta standard de pensionare de 65 ani, prevăzută de Anexa 5 - Bărbaţi la Legea nr. 263/2010;

- un stagiu de cotizare realizat de 34 ani,9 luni şi 16 zile/ faţă de stagiu complet de cotizare de 35 ani, prevăzut de Anexa 5 - Bărbaţi la Legea nr. 263/2010 .

Având în vedere, aşa cum s-a detaliat în precedent, că reclamantul era îndreptăţit la valorificarea în grupa I de muncă, în procent de 100% a perioadei 1.10.1990-31.03.2001, rezultă că acesta a lucrat în condiţii de grupă 10 ani şi 6 luni.

Pentru cei 10 ani lucraţi în grupa  I de muncă acesta beneficiază potrivit art. 16 din Legea nr. 3/1977, la un stagiu aferent grupei de 5 ani (10 ani x 6 luni/an=60 luni : 12  = 5 ani).

Aceşti 5 ani se adaugă stagiului de cotizare realizat de 34 ani ,9 luni şi 16 zile.

De asemenea, Anexa la Decizia nr. R/21508/14.10.2021 evidenţiază  un stagiu asimilat de 5 ani, 8 luni şi 12 zile, stagiu care nu a fost avut în vedere de pârâtă, deoarece emiţând o decizie de pensie anticipată parţială potrivit art. 65 alin. (3) din Legea nr. 263/2010:

,,(3) La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate parţiale nu se iau în considerare perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a) - c).”

Recapitulând, rezultă că la data de 26.08.2021 reclamantul avea un stagiu de cotizare realizat de :

- 34 ani,9 luni ,16 zile +

- 5 ani-stagiu aferent grupei +

- 5 ani,8 luni şi 12 zile – stagiu asimilat.

TOTAL: 45 ani, 5 luni, 28 zile, depăşind cu mult stagiul complet de cotizare de 35 de ani.

Potrivit Tabelului nr. 2 de la art. 55 din Legea nr. 263/2010 pentru cei 10 ani lucraţi în grupa I de muncă, reclamantul este îndreptăţit la o reducere a vârstei standard de pensionare de 5 ani.

Cum la data de 26.08.2021 petentul avea vârsta de 60 de ani, iar vârsta standard de pensionare prevăzută de Anexa 5 - Bărbaţi la Legea nr. 263/2010 este  de 65 de ani, este evident că acesta putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare de la data depunerii cererii de înscriere la pensie, acesta îndeplinind cumulativ cele două condiţii impuse de legiuitor în cuprinsul art. 55 din Legea nr. 263/2010.

Din aceste considerente, instanţa a admis în parte contestaţia formulată în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, a anulat  Decizia nr. R/21508/14.10.2021 emisă de pârâtă cu privire la reclamant şi a obligat pârâta să emită pentru reclamant decizie privind pensia pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare, cu luarea în calcul a perioadei 01.10.1990-31.03.2001 ca fiind lucrată în grupa  I de muncă, în procent de  100%, potrivit Adeverinţei nr. 24/8.03.2016 emisă de SC Y  SA Botoşani, drepturile de pensie astfel stabilite urmând a fi plătite reclamantului începând cu data de 26.08.2021.

Acţiunea a fost admisă doar în parte deoarece, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, instanţa a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, la dosarul cauzei nefiind depus de reclamant vreun înscris care să ateste că a făcut astfel de cheltuieli.

Împotriva sentinţei civile nr. 176 din data de 16 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Botoşani - Secţia I Civilă, în dosar nr. 2868/40/2021, a declarat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, solicitând instanţei să admită apelul formulat şi, trecând la judecarea lui, să modifice sentinţa sus menţionată ca fiind netemeinică şi nelegală.

Apelanta pârâtă a arătat că reclamantul a solicitat prin cererea nr. 49961/26.08.2021 adresată Casei Judeţene de Pensii Botoşani înscriere la pensie în conformitate cu prevederile Legii nr.263/2010, în baza documentelor de vechime, certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 1263/11.03.2021 şi actelor de stare civilă anexate, iar după analiza legalităţii întocmirii documentelor de stare civilă, a celor de ve¬chime în muncă şi introducerea datelor în aplicaţia informatică de calcul, Casa Judeţeană de Pensii Botoşani a emis Decizia nr. R/21508/14.10.2021 prin care a fost respinsă cererea reclamantului de în¬scriere la pensie întrucât solicitantul nu a îndeplinit cumulativ condiţiile de înscriere prevăzute de art. 65 din lege. Vârsta la data pensionării era mai mică decât vârsta standard de pensionare, minus reducerea vârstei de pensionare pentru condiţii de muncă în grupe superioare în vederea dobândirii dreptului de înscriere la pensia pentru limită de vârstă.

Astfel, stagiul total de cotizare realizat era de doar 34 ani 9 luni şi 16 zile, iar vârsta la data for¬mulării cererii de pensionare 60 de ani, nefiind îndeplinite condiţiile de înscriere prevăzute de Anexa nr. 5 din Legea nr. 263/2010 cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile art. 52-65 din lege.

În motivarea deciziei de respingere nr. R/21508/14.10.2021 se preciza nevalorificarea datelor din Adeverinţa nr. 24/08.03.2016 emisă de S.C. Y  S.A. Botoşani întrucât decizia de încadrare în grupe de muncă nr. 1191/10.03.2005 şi nominalizarea persoanelor care au lucrat în condiţii de grupe superioare de muncă (prin Decizia nr. 3232/01.05.2001) este efectuată cu nerespectarea prevederilor legale, în sensul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, prin art. 198, au fost abrogate toate actele normative care reglementau grupele de muncă, astfel că după data 01.04.2001 nu mai există bază le¬gală pentru încadrarea şi nominalizarea persoanelor în aceste condiţii de muncă.

Mai mult decât atât, singura decizie de nominalizare corectă, decizia nr.279/08.11.1992, emisă înainte de data de 01.04.2001, cu respectarea întocmai a normelor legale,  însoţită de tabelul cu per¬soanele care au fost încadrate în grupa I de muncă (secţiile Forjă şi Mecano-Energetic) nu conţin nu¬mele reclamantului ca făcând parte din categoria persoanelor care au lucrat în condiţii de grupă supe¬rioară de muncă, cu toate că la data emiterii acesta era în activitate chiar în funcţia de şef atelier mecano-energetic.

Ulterior emiterii deciziei de respingere, nu au fost prezentate alte acte de vechime sau alte în¬scrisuri întocmite în conformitate cu prevederile art. 158 referitoare la acordarea grupei superioare de muncă reclamantului, privind nominalizarea pentru specificul activităţilor desfăşurate, context în care reclamantul nu a îndeplinit cumulativ condiţiile de vârstă standard de pensionare ori vârstă redusă şi stagiul de cotizare necesar pentru înscriere la pensie din sistemul public.

Astfel, apelanta a precizat că, în mod nejustificat, instanţa de fond a admis contestaţia reclamantului considerând că se cuvine valorificarea perioadei 01.10.1990-31.03.2001 ca fiind realizată în grupa I de muncă în pro¬cent de 100%, conform menţiunilor din Adeverinţa nr. 24/08.03.2016 în contextul în care nominaliza¬rea prin Decizia nr.3232/01.05.2021 a S.C. Y  S.A. Botoşani este eronată, această decizie fiind emisă la o dată la care prevederile Ordinului MMOS nr. 50/1990 nu mai erau în vigoare, astfel fiind încălcată procedura de nominalizare în grupă superioară conform dispoziţiilor art. 6-8 din Ordinul nr. 50/1990 privind încadrarea în grupă superioară.

Susţinerile instanţei conform cărora există menţiuni referitoare la încadrarea în grupă superioară de muncă în 3 etape şi că aceste proceduri referitoare la nominalizare au fost comunicate casei teritoriale de pensii după anul 2005 ( n.n. după emiterea Adeverinţei nr.1191/10.03.2005, deci la un interval de mai bine de 4 ani de la încetarea prevederilor Ordinului MMOS nr.50/1990 ) care nu mai erau în vigoare începând cu data de 01.04.2001, nu pot fi primite de către instanţa de control judiciar, întrucât operaţiunile nu au fost efectuate nici cu respectarea prevederilor Ordinului nr. 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare şi evidenţă a carnetului de muncă şi nici a Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, la sfârşitul perioadei în care s-a realizat vechimea în muncă/condiţii de grupă superioară, ci la o rubrică care are o cu totul altă destinaţie spaţiu rezervat - utilizat doar pentru certificarea corecturilor şi date înscrise incomplet sau eronat.

Angajatorii şi deţinătorii de arhive nu au temei legal pentru a nominaliza noi persoane sau pentru a încadra activităţi desfăşurate anterior datei de 01.04.2001 în grupe superioare de muncă, ci doar pentru a atesta un fapt consumat anterior datei de 01.04.2001, prin adeverinţe ori prin înscrieri în carnetul de muncă, conform Decretului nr. 92/1976.

Emiterea unor astfel de documente cu valoare practică, precum adeverinţa nr. 3232/01.05.2001, adeverinţa nr. 1191/10.03.2005 emisă de S.C. Y  S.A. Botoşani, menţiunile de la fila nr. 22 din carnetul de muncă al reclamantului, referitoare la încadrarea în grupa I de muncă, care sunt întocmite fără respectarea normelor legale şi fără a exista înscrisuri justificative, verificabile, pe considerentul că întreagă răspundere revine fostului angajator sau de deţinătorului de arhivă, întrucât casele teritoriale de pensii nu pot cenzura aceste documente, produc cel mai adesea efecte de natură financiară, care conduc la prejudicierea bugetului asigurărilor sociale şi a bugetului de stat, precum şi la acordarea unor recompense financiare în mod nejustificat.

Casa teritorială de pensii competentă în stabilirea şi plata pensiilor are, conform Statutului Casei Naţionale de Pensii Publice, ca principale atribuţii: verificarea şi valorificarea documentelor care atestă vechimea în muncă şi/sau condiţiile de încadrare în grupe superioare de muncă, efectuarea calculu¬lui drepturilor de pensie şi punerea în plată a dosarelor de pensionare, numai în măsura în care aceste înscrisuri au fost eliberate cu respectarea prevederilor legale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 263/2010, H.G.nr.257/2011, Ordinului MMOS nr. 50/1990 şi Codul de Procedură Civilă.

Legal citat, intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de apel ca fiind nefondată.

În ceea ce priveşte activitatea de muncă desfăşurată în perioada 01 octombrie 1990 - 30 martie 2001, intimatul a arătat că a ocupat funcţia de inginer mecanic, fiind încadrat în grupa I de muncă, în procent de 100% conform Deciziei nr. 1191/10.03.2005 nr. ctr. 20, înregistrată la C.J.P. Botoşani sub nr. 4864/15.03.2005.

Temeiul juridic al încadrării în grupa I de muncă îl reprezintă Ordinul nr. 50/1990 pct. 3, anexa 1, pct. 107.

Aspectele mai sus prezentate sunt confirmate de următoarele documente: adeverinţa nr. 24/08 martie 2016, emisă de Y  SA (angajatorul pentru care intimatul a desfăşurat activitatea ce trebuie încadrată în grupa I) - Anexa AB-2; adeverinţa nr. 1191 din 10 martie 2005, emisă de Y  SA - Anexa AB-3; adeverinţa nr. 3232 din 01 mai 2001 - Anexa AB-4; Carnetul de Muncă al intimatului nr. 07677582 - Anexa AB-5;

Intimatul a apreciat că soluţia Tribunalului Botoşani este corectă, decizia de respingere emisă de apelanta pârâtă fiind nelegală.

Toate documentele au caracter declarativ şi nu au avut rolul de a-l încadra în grupa I de muncă la data emiterii lor. Aceste documente au rolul de a confirma că intimatul a desfăşurat activitate care a fost încadrată în grupa I de muncă în perioada în care Ordinul nr. 50/1990 era în vigoare.

Intimatul a precizat că afirmaţia sa este susţinută chiar de numele celor două documente: „adeverinţe” - aceste documente adeveresc că în perioada relevantă, intimatul a fost încadrat în grupa I de muncă. Ambele documente deţinute de intimat confirmă cele indicate mai sus. Astfel, în adeverinţa nr. 24/08 martie 2016 se arată: „Menţionăm că prezenta adeverinţă s-a eliberat în baza documentelor, verificabile, aflate în arhiva societăţii cunoscându-se atât prevederile Codului penal, referitoare la falsul în înscrisuri oficiale, cât şi prevederile legislaţiei de reglementare a pensiilor din sectorul public, potrivit cărora angajatorul poartă întreaga răspundere pentru valabilitatea şi corectitudinea actelor doveditoare utilizate de stabilirea drepturilor de pensie.”

Mai mult, adeverinţa nr. 1191 din 10 martie 2005 confirmă că inclusiv contribuţiile aferente grupei I au fost plătite de către angajatorul Y  SA: „pentru salariaţii încadraţi în grupele I şi II de muncă societatea a constituit şi virat CAS-ul în cote procentuale fiecărei grupe de muncă, în conformitate cu reglementările legale in vigoare fiecărei perioade de acordare a grupelor de muncă."

Rezultă din cele de mai sus că documentele, despre care apelantul susţine că nu au fost emise în perioada în care Ordinul 50/1990 era în vigoare, nu sunt de fapt documentele pe baza cărora intimatul a fost încadrat în grupa I de muncă. Acele documente, probabil că nu individuale, ci care vizau toţi angajaţii Y  SA încadraţi în grupele speciale de muncă, se aflau în arhiva societăţii. Documentele analizate ca fiind acte cu caracter constitutiv de drepturi sunt de fapt acte declarative. Acestea doar adeveresc că intimatul a fost încadrat în grupa I de muncă în perioada anterior indicată.

Intimatul a subliniat că a făcut în continuare demersuri pentru identificarea documentelor din arhiva societăţii. Cu toate acestea, aceste demersuri nu au condus la identificarea acelor documente întrucât societatea Y  S.A. este practic desfiinţată. Toate corpurile uzinei sunt demolate, iar arhiva nu a fost găsită.

În plus, singurele documente care au fost eliberate intimatului sunt cele două adeverinţe. Intimatul nu deţine niciun alt document, toate acestea fiind în posesia angajatorului.

Decizia nr. 279/1992 este irelevantă întrucât anexa cu tabelul persoanelor care se încadrau în grupele speciale de muncă a fost întocmită la o dată la care intimatul nu avea poziţia relevantă pentru a fi inclus în grupele speciale de muncă.

În dovedire, intimatul reclamant a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Examinând actele şi lucrările dosarului, asupra cererii de apel curtea a reţinut următoarele:

Problema principală care se pune în cauza de faţă, raportat la dezlegarea pe care prima instanţă a dat-o în cuprinsul hotărârii atacate şi la ceea ce în concret se invocă prin memoriul cu care curtea a fost sesizată a realiza controlul judiciar asupra hotărârii instanţei de fond, este aceea a posibilităţii angajatorului de a mai urma procedura prevăzută de Ordinul 50/1990, pentru încadrarea activităţii prestate de salariaţi, anterior datei de 1.04.2001, în grupă superioară de muncă, problemă ridicată şi de apelantă prin memoriul cu care a sesizat curtea pentru a realiza controlul judiciar asupra hotărârii primei instanţe.

Vorbim aici practic de posibilitatea recunoaşterii grupei superioare de muncă pentru activitatea prestată anterior abrogării Ordinului 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, a activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite, care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, abrogare care a intervenit prin art. 198 din Legea nr. 19/2000, legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

De asemenea, vorbim de procedura prevăzută de Ordinul 50/1990, în condiţiile în care şi Ordinul nr. 125/1990, pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite, care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990, prin prevederile pct. 4 dispunea în sensul că metodologia, pe baza căreia unităţile efectuează încadrarea în grupele I şi II de muncă, este cea prevăzută în Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii cu completările făcute prin Ordinul nr. 100/1990 şi care se aplică în continuare.

Din adeverinţa nr. 24/8.03.2016, adeverinţă emisă de SC Y SA Botoşani, adeverinţă la a cărei valorificare a fost obligată pârâta apelantă prin hotărârea pe care prima instanţă a pronunţat-o, rezultă că în perioada 1.10.1990 – 31.03.2001 activitatea reclamantului intimat a fost încadrată în grupa I de muncă, în baza deciziei nr. 1191 din data de 10.03.2005.

Avem astfel o decizie de nominalizare, nu un înscris cu caracter declarativ, așa cum susține intimatul reclamant, decizie emisă după aproximativ patru ani de la anularea actului normativ care prevedea procedura pentru încadrarea activităţii în grupe superioare de muncă.

Prin urmare, ceea ce fostul angajator ne spune prin această decizie (emisă de fapt sub titulatura de adeverinţa nr. 1191 din data de 10.03.2005, aşa cum rezultă din înscrisul depus la dosarul de fond) este că a urmat procedura de încadrare a activităţilor în grupe superioare de muncă şi a nominalizat alţi salariaţi care să beneficieze de această încadrare, în afara celor cărora deja li se recunoscuse acest beneficiu.

La data la care se presupune că a urmat această procedură, Ordinul 50/1990 era deja abrogat, aşa cum mai sus am arătat.

Astfel, Ordinul a avut o anumită durată şi a reglementat asupra anumitor categorii de personal, respectiv de activităţi care puteau beneficia de încadrare în grupă superioară de muncă şi, ceea ce este extrem de important, a impus o anumită procedură pe care angajatorul era obligat să o urmeze pentru a face nominalizarea în grupa I sau II de muncă.

În aceste condiţii, nu putem spune că, ulterior abrogării Ordinului 50/1990, angajatorul mai avea vreo posibilitate de a urma o procedură care nu mai era permisă de niciun act normativ, care nu îşi mai găsea nicio reglementare, având în vedere că a fost recunoscută numai pentru intervalul de timp în care Ordinul a fost în vigoare.

Nu putem valida raţionamentul instanţei de fond, în sensul că adeverinţa nr. 3232/1.05.2001(în legătură cu care, mai jos, în cuprinsul acestor considerente vom dezvolta) şi adeverinţa nr. 1191/10.03.2005, deşi au fost întocmite de fostul angajator al reclamantului după abrogarea Ordinului nr. 50/1990 şi Ordinului nr. 125/1990, ele au avut rolul de a revizui încadrarea şi nominalizarea făcută iniţial în condiţii superioare de muncă a personalului, exclusiv pentru intervalul în care cele două acte normative au fost în vigoare şi au produs efecte juridice, respectiv până la 31.03.2001.

Ordinul nr. 50/1990 nu a prevăzut vreo procedură simplificată de revizuire a încadrarii şi nominalizarii făcute iniţial în condiţii superioare de muncă, respectiv angajatorul nu avea posibilitatea de a lectura actul normativ care preciza locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite, care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990 (în condiţiile în care reclamantului i-a fost recunoscută încadrarea în grupa I de muncă începând cu data de 1.10.1990) şi, dacă aprecia că şi alte activităţi sau catergorii de personal s-ar încadra în vreuna dintre anexe, să fi avut posibilitatea de a le adăuga pur şi simplu la cele care deja erau recunoscute.

Acest Ordin dispunea în mod clar şi neechivoc că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.), încadrarea urmând a se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II, cel puţin 70% din programul de lucru (pct.6 şi 7 din Ordin).

Vorbim astfel de o procedură administrativă necesar a fi efectuată de angajator, procedură ce trebuia să se desfăşoare în mai multe etape, respectiv: etapa în care angajatorul identifică în structura sa organizatorică locuri de muncă la care se desfăşoară activităţi în condiţii deosebite de muncă dintre cele enumerate în anexele ordinelor, identificare care trebuia a fi făcută  prin evaluarea locurile de muncă cu determinări de noxe, identificarea riscurilor de îmbolnăviri şi accidente profesionale pentru salariaţi, cu participarea unor instituţii medicale abilitate sau a laboratoarelor de specialitate proprii ale unităţilor, iar inspectorii teritoriali de stat pentru protecţia muncii să confirme concluziile buletinelor de determinări de noxe ale mediului de muncă, prin raportare la măsurile adoptate de angajator pentru normalizarea condiţiilor de muncă şi la măsurile de protecţie a muncii luate pentru salariaţi; încheierea unui acord între angajator şi sindicat cu privire la nominalizarea salariaţilor care desfăşoară activitate la locurile de muncă evaluate şi avizate pentru încadrare în grupele I şi a II-a de muncă, precum şi măsurarea timpului din programul de lucru în care desfăşoară astfel de activităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.), stabilite pentru angajator în prima etapă; emiterea unui act administrativ de către unitate (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administraţie şi a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidenţă a intrărilor în subteran etc.) ce reprezintă documentul care probează încadrarea în vederea recunoaşterii efectelor pe planul drepturilor de pensie şi care trebuie să îndeplinească condiţia de a fi verificabil.

Astfel, recunoaşterea dreptului se efectua în cadrul unei proceduri în care se prevedea îndeplinirea unor atribuţii specifice de către partenerii sociali, angajator şi sindicate, respectiv verificări concrete cu sprijinul unor instituţii ale statului, medicale şi de protecţie a muncii.

Această procedură, reglementată de Ordinul nr. 50/1990, nu mai poate fi urmată de partenerii sociali în sarcina cărora fusese stabilită, după abrogarea actului normativ care o impunea.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cuprinsul deciziei nr. 9/2016, pe care a pronunţat-o în interesul legii, a arătat în mod expres că dreptul la acordarea unui asemenea beneficiu de recunoaştere a grupei superioare de muncă nu a fost reglementat ope legis, doar prin simpla identificare a tipului de activitate desfăşurată de salariat în lista celor ce au potenţial dăunător, ci, potrivit Ordinului, urma a fi obţinut în urma derulării unei proceduri cuprinse în metodologia comună reglementată de Ordinul nr. 50/1990, cu efecte juridice pentru toată perioada (1969 - 2001).

Prin urmare, în continuare subliniem, procedura pe care Ordinul nr. 50/1990 o impunea pentru stabilirea beneficiului grupei superioare de muncă putea fi desfăşurată de partenerii sociali numai pe perioada în care acest Ordin a fost în vigoare, nu şi ulterior abrogării lui, moment de la care nu mai există niciun temei pentru desfăşurarea etapelor acestei proceduri.

În aceeaşi decizie în interesul legii mai sus indicată, instanţa supremă a reţinut că, în cazul în care verificările pot fi substituite prin actul jurisdicţional al instanţei, aceasta poate face încadrarea activităţii unei persoane în grupa superioară de muncă.

A mai stabilit că pasivitatea partenerilor sociali care nu au iniţiat procedura de verificare a locurilor de muncă încadrabile şi nu au nominalizat persoanele care lucrau efectiv în astfel de locuri poate permite celui care a ocupat acest loc de muncă să solicite instanţei recunoaşterea respectivelor condiţii.

În măsura în care aceste prevederi nu au fost puse în aplicare în unităţi de către angajator şi sindicate, până la abrogarea Ordinului, salariatul dispune de un drept material individual pe care îl poate valorifica oricând, pe cale judiciară, solicitând, în faţa instanţei de judecată, recunoaşterea acestor condiţii.

Astfel şi din cuprinsul acestei decizii se desprinde imposibilitatea angajatorului de a mai iniţia şi derula o procedură instituită în sarcina sa, ulterior abrogării actului normativ care o reglementa.

Mai reţine instanţa de fond în sprijinul dezlegării pe care a dat-o că, în chiar cuprinsul adeverinţei nr. 1191/10.03.2005, se menţionează expres că se va completa tabelul cu unii salariaţi care nu au fost incluşi în adeverinţa nr. 3232/1.05.2001, după verificarea carnetelor de muncă în care sunt operate grupele de muncă.

În primul rând adeverinţa nr. 3232/1.05.2001 a fost emisă de angajator, de asemenea, după abrogarea Ordinului nr. 50/1990, impunându-se a fi reţinute de instanţa de control judiciar aceleaşi considerente pe care mai sus le-am expus în legătură cu adeverinţa nr. 1191/10.03.2005 şi cu posibilitatea angajatorului de a mai urma o procedură care nu mai are niciun temei, ulterior abrogării actului normative care o impunea în sarcina partenerilor sociali, considerente care nu se mai impune a fi reluate în cuprinsul aceleiaşi hotărâri judecătoreşti.

În al doilea rând, ceea ce ne spune instanţa de fond este că această adeverinţă nr. 1191/10.03.2005 este cu atât mai mult valabilă, cu cât completează adeverinţa nr. 3232/1.05.2001, pe baza menţiunilor din carnetele de muncă în care sunt operate grupele de muncă.

Reţine instanţa de control judiciar că menţiunea din carnetul de muncă al părţii reclamante, în sensul înscrierii perioadei în care partea ar fi desfăşurat activitate încadrată în grupa I de muncă, nu poate fi valorificată în condiţiile în care, aşa cum rezultă din chiar cuprinsul respectivei menţiuni, înscrierea s-a făcut în baza deciziei nr. 3232 din data de 1.05.2002 emisă de S.C. Y  SA Botoşani.

În aceste condiţii, nu se poate considera ca fiind valabilă o adeverinţă care completează un înscris ce a fost emis anterior deciziei de nominalizare (1.05.2001/1.05.2002).

Dacă data adeverinței înscrisă în carnetul de muncă este de fapt rezultatul unei erori materiale, fiind vorba practic de existenţa unei singure adeverinţe, respectiv adeverinţa nr. 3232/1.05.2001, cum de altfel şi rezultă din înscrisurile depuse la dosar, situaţia nu se schimbă cu nimic în speţă.

Menţiunea din carnetul de muncă al reclamantului nu are nicio valoare, în condiţiile în care a fost făcută în temeiul unui înscris care nu se coroborează cu încadrarea făcută de angajator pentru grupă superioară de muncă, partea reclamantă nefiind nominalizată în acest sens, prin adeverinţa pe care initial angajatorul a emis-o, ci numai după completarea acestui iniţial act, prin adeverinţa nr. 1191/10.03.2005, completare care, aşa cum rezultă din cuprinsul acestei din urmă adeverinţe şi cum de altfel a reţinut şi instanţa de fond, a fost făcută în baza acestei menţiuni din carnet, menţiune care a avut la bază o decizie de nominalizare care de fapt nu nominaliza partea reclamantă ca beneficiară a grupei superioare de muncă, acesta fiind de altfel şi motivul pentru care angajatorul a ales să o completeze.

De asemenea, din interpretarea prevederilor art. 11 din Decretul nr. 92/1976, privind carnetul de muncă, înscrierea în carnetul de muncă a locurilor de muncă cu condiţii deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele I şi II de muncă la pensie se face pe baza actelor emise de angajator, din care să rezulte această încadrare.

Or, aşa cum şi mai sus s-a arătat, această menţiune nu se coroborează cu înscrisurile din arhiva angajatorului, înscrisuri din care rezultă care activităţi şi salariaţi au fost nominalizaţi în grupa I de muncă, prin adeverinţa nr. 3232/1.05.2001, emisă initial de fostul angajator, înainte de completarea prin adeverinţa nr. 1191/10.03.2005, completare făcută cu nerespectarea prevederilor legale, aşa cum la începutul acestor considerente am arătat.

În al treilea rând, reţine instanţa de control judiciar că, în acest litigiu nu trebuie să analizăm dacă activitatea desfăşurată de reclamant este sau nu încadrabilă în grupa superioară de muncă, ci dacă la nivelul angajatorului au fost respectate prevederile care reglementau asupra încadrării activităţii în grupa I de muncă, prevederi care, aşa cum pe larg am dezvoltat, nu au fost respectate.

Posibilitatea apelantei de a face verificări în legătură cu înscrisurile care atestă desfăşurarea unei activităţi în grupă superioară de muncă este reglementată de prevederile art. 158 alin. 6 din Legea nr. 263/2010, legea privind sistemul unitar de pensii publice, dispoziţii potrivit cu care,  în situaţia în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activităţii în grupele I şi/sau a II-a de muncă, angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi să pună la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii Publice şi/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă, în vederea verificării respectării legislaţiei în domeniu.

Consecinţa este reglementată de prevederea art. 158 alin.7 din acelaşi act normativ, în sensul că, în situaţia în care, ca urmare a verificărilor, se constată încălcări ale legislaţiei privind încadrarea în grupe superioare de muncă, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiţii normale de muncă.

 Faţă de toate considerentele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art. 480 alin.2 din Codul de procedură civila, curtea a admis apelul şi a schimbat în tot sentinţa civila atacată, în sensul că a respins acţiunea ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare