Art. 1271 din Codul civil. Condițiile în care poate fi invocată impreviziunea în contractele sinalagmatice

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secţia a II-a Civilă la data de 06 mai 2021, reclamanta SC X SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Y, constatarea încetării/rezilierii contractului de lucrări nr.1047/2263 încheiat la data de 02.08.2016 între părţi, având ca obiect construirea sediului „Dom Polski” şi anexe în comuna Z., județul Suceava, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 93 din  7  mai 2021, Tribunalul Suceava – Secția a II-a civilă, a respins, ca nefondate, acţiunea.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC X SRL, criticând-o pentru nelegalitate și, în subsidiar, pentru netemeinicie.

Referitor la motivele de nelegalitate ale hotărârii apelate, arată că în mod greşit, Tribunalul Suceava a respins acţiunea introductivă de constatare a încetării de drept sau a rezilierii contractului de lucrări nr. 1047/2263 din 02.08.2016 încheiat între reclamantă și Y și învederează faptul că durata de executare a contractului a fost estimată la o perioada de 36 de luni calendaristice, începând de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, conform art. 6.1 din Contract, durată stabilită în mod ferm.

Arată că Beneficiarul a emis ordinul de începere a lucrărilor nr. 1143/18.08.2016, începerea execuţiei fiind stabilită la data de 20.08.2016, iar finalizarea lucrării fiind estimată pentru data de 22.08.2019, declaraţia prealabilă a achizitorului fiind înregistrată la I.T.M Suceava sub nr. 6963/04.11.2016.

Astfel, anterior ordinului de începere a lucrărilor a fost întocmit procesul – verbal de predare-primire a proiectului tehnic a obiectivului de investiţii nr. 1061/04.08.2016, pe parcursul derulării contractului  existând  mai multe perioade în care executarea lucrării a fost întreruptă, fără ca aceasta să poată fi imputată vreuneia dintre părți, în special, din cauza  condiţiilor meteo nefavorabile pentru efectuarea de lucrări în domeniul construcţiilor, conform normativului CI6-84, aspect notificat beneficiarului prin adresele nr. 3297/22.12.2016, 3297/22.12.20172474/05.12.2018. 

Precizează că, lucrările au reînceput imediat ce acest lucru a fost posibil, aspect ce rezultă și din adresele nr. 1426/02.07.2018 si 414/11.02.2019,  pe parcursul executării lucrării, constatându-se  neconcordanțe între elementele cuprinse în proiectul tehnic pus la dispoziţie de beneficiar și cele regăsite în situaţia practica ivită cu ocazia edificării construcţiei, fiind identificate lucrări suplimentare față de proiect, toate absolut necesare pentru finalizarea corespunzătoare a clădirii, fiind solicitate în acest sens, lămuriri suplimentare achizitorului prin adresa nr. 1400/09.05.2017, ceea ce a condus implicit, alături de perioadele de sistare la care am făcut referire anterior, la decalarea termenului de finalizare iniţial stabilit.

În continuare, arată că prin adresa reclamantei nr. 1506/07.08.2019,  cu bună credință a solicitat achizitorului prelungirea perioadei de executare a lucrării prevăzute iniţial în contract, fiind încheiat in acest sens actul adiţional nr. 1040/1536/12.08.2019 prin care s-a prelungit termenul de execuţie până la data de 21.08.2020.

În aceste condiții, arată că, contractul a încetat de drept, conform art. 1.321 Cod civil, cu data de 22.08.2020, instanţa de judecată fiind chemată doar să constate încetarea acestuia, întrucât niciuna din părţile contractante nu au solicitat prelungirea termenului de execuţie și nu s-a încheiat nici un act adiţional în acest sens.

Prin urmare, la momentul pronunţării hotărârii apelate și chiar la momentul dezbaterilor în fond, durata contractului expirase de drept, cu peste 8 luni înainte.

Mai arată că și în condiţiile în care s-ar fi luat în considerare adresa sa nr. 601/26.03.2020, prin care a notificat pârâta Y că începând cu data de 16.04.2020  va considera contractul de lucrări nr. 1047/2263/02.08.2016 reziliat, încetând să-și mai producă efecte, potrivit clauzelor contractuale și a dispoziţiilor legale, instanţa de judecată, investită cu soluţionarea cauzei, nu avea o altă opţiune decât să ia act și să  constate rezilierea unilaterală a contractului, urmând ca eventual, ulterior, pârâta să formuleze o acţiune separată, dacă ar fi avut pretenţii în legătură cu acest contract,  în condiţiile în care nu a formulat  o cerere reconvențională în acest dosar.

În acest  context,  a solicitat să se constate că  hotărârea atacată este vădit nelegală, sens în care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, cu consecința admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În ceea ce privește motivele de netemeinicie a  solicitat să se rețină că argumentele  instanței de fond, de respingere  ale acțiunii nu au  niciun suport factual, în special, prin necercetarea înscrisurilor depuse, fie odată cu acţiunea introductivă, fie pe parcursul cercetării judecătoreşti.

Astfel, arată că a depus odată cu acţiunea introductivă adresa nr. 1400/09.05.2017 prin care  solicita lămuriri suplimentare achizitorului, înscris prin care s-au constatat neconcordanțe între elementele cuprinse în proiectul tehnic pus la dispoziţie de beneficiar, cu ocazia încheierii contractului și cele regăsite în situaţia practică, ivită cu ocazia edificării construcţiei, fiind identificate lucrări suplimentare față de proiect, toate absolut necesare pentru finalizarea corespunzătoare a clădirii care a făcut obiectul contractului, precum și răspunsul beneficiarului cu privire la aceste aspecte, prin care s-au stabilit lucrări suplimentare și s-au lămurit anumite neconcordanțe.

În aceste condiţii, motivarea primei instanţe este necorespunzătoare probelor depuse și administrate nemijlocit de Tribunalul Suceava și a situaţiei de fapt reale. De altfel, nici pârâta nu a contestat aceste aspecte, nici în întâmpinarea depusă în fața primei instanţe și nici în concluziile puse în dezbateri.

Referitor la susținerea instanței de fond prin aceea că a eşuat a demonstra, deşi sarcina probei îi incumba, conform art. 249 Cod procedură civilă, impreviziunea schimbării împrejurărilor avute în vedere la constatare, arată că nu este de acord cu această argumentaţie, întrucât imprevizibilitatea schimbării împrejurărilor avute în vedere la contractare, respectiv intervenirea impreviziunii în ceea ce o priveşte, nu trebuie dovedită în mod expres prin alte mijloace de probă, deoarece aceasta rezultă din acte oficiale, emise de autorităţile statului, respectiv ordonanţe de guvern, ordonanţe de urgență ale guvernului, hotărâri de guvern, legi, informări emise de către Institutul Natonal de Statistică, Banca Naţională a României, presupunându-se, de  principiu, că toate acestea sunt cunoscute de către judecători și de cetăţeni, întrucât sunt publicate, atât în Monitorul Oficial al României, cât și diseminate în societate prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă.

Subliniază faptul că, începând cu anul 2019, salariul minim în domeniul construcţiilor - din care face parte și societatea reclamantă, a fost stabilit la suma minimă de 3.000 lei/lună de angajat, conform art. 71 din Legea nr. 249/2015 publicată în M. Of. nr. 809/30.10.2015, astfel încât,  față de valoarea salariului minim de 1.230 lei/lună, s-a triplat, așa că  rezultă o creştere de peste 120% numai în privinţa cheltuielilor salariale directe și indirecte, cu efect major asupra tuturor componentelor în lanț.

Totodată, începând cu anul 2018-2019 și preponderent în anul 2020 și 2021, s-au majorat cu 30-50% toate componentele aferente construcţiilor, cu referire la materialele de construcţie, combustibil, obiecte sanitare și de feronerie etc., ceea ce presupune majorări extreme de costuri în derularea contractului.

Toate acestea aspecte s-au suprapus peste criza financiară generată de pandemia cu SARS - COV 2 (COVID) și incidenţa unei inflaţii (1,3  în anul 2017, 4,6 în anul 2018, 3,8  în  anul 2019, 2,6  în anul 2020 și 5,1  în anul 2021, conform datelor publicate de INS și BNR).

De aceea, în acest context economic variabil, caracterizat prin impreviziune, dovedită de înscrisurile oficiale la care a făcut referire, s-a ajuns ca multe dintre contractele  de lucrări încheiate în perioada anterioară (2015-2017) să fie reziliate sau să înceteze de drept, întrucât au devenit mult prea oneroase pentru firmele de construcţii, care nu mai aveau cum să-și îndeplinească obligaţiile în condiţiile noi, funcționând în pierdere și riscând falimentul. 

În drept, și-a întemeiat apelul pe prevederile art. 466 și următoarele din noul Cod  de procedură civilă.

Prin întâmpinare, pârâta Y a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că, deşi a acţionat cu diligentă și cu bună credinţă, reclamanta nu și-a îndeplinit obligaţiile contractuale, aflându-se în acest moment dat cu aproximativ 2 luni calendaristice înainte de data de 21.08.2020, data la care ar fi trebuit să fie încheiate lucrările, iar stadiul actual de finalizare este departe de graficul de lucrări întocmit și comunicat de SC X SRL, aceasta neputând finaliza lucrările la data convenită și fără să-și respecte obligaţiile contractuale asumate. Deşi se afla în culpă contractuală, reclamanta a promovat prezenta acţiune prin care a solicitat instanței de fond să constate încetarea/rezilierea contractului de lucrări nr. 1047/2263 /02.08.2016 pentru realizarea investiţiei -Sediu organizaţie și anexe în Z., judeţul Suceava, precum și la plata  cheltuielilor de judecată.

Pârâta apreciază că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca nefondată, constatând faptul că nu sunt cumulativ îndeplinite condiţiile impreviziunii invocate de reclamantă în cererea introductivă şi nici nu există nici motivele legate de creşterea excesivă a preţului contractului, din moment ce s-a încheiat un act adiţional pentru ajustarea preţului manoperei.

Referitor la motivele privind nelegalitatea hotărârii apelate, susţinerile reclamantei sunt netemeinice,  în sensul că la data de 21.08.2020 contractul a încetat de drept conform art. 1321 Cod Civil. La data de 06.05.2020 aceasta a introdus prezenta cerere de chemare în judecată, or, din acel moment, 06 mai 2020, contractul de lucrări mai sus menţionat este suspendat până la data soluţionării definitive şi irevocabile a prezentului proces.

Într-adevar niciuna dintre părţi nu a mai solicitat prelungirea contractului, deoarece la momentul 21.08.2020 era pe rol prezenta acţiune, care are ca punct de pornire contractul de lucrări mai sus menţionat.

Referitor la susţinerea SC X SRL că instanţa investită cu acest dosar trebuia doar sa ia act şi să constate rezilierea unilaterală a contractului, aceasta este fără temei, întrucât, instanța de fond, în baza rolului activ trebuia să analizeze dacă motivele invocate sunt reale şi dacă sunt aplicabile prezentei speţe, apreciind în mod corect că nu subzistă motivele invocate de reclamantă în cererea introductivă.

Susţinerile reclamantei  că pârâta  trebuia să formuleze o acţiune separată sau o cerere reconvenţională dacă ar fi avut pretenţii sunt fără just temei, din moment ce singura solicitare izvorâtă din contract, și anume, aducerea la îndeplinire a obligaţiilor asumate de reclamantă a fost expusă şi în întâmpinarea formulată la Tribunalul Suceava.

Cu privire la aspectele invocate de reclamantă ca și motive de netemeinicie a hotărârii apelate, solicită ca acestea să fie respinse, în sensul că reclamanta încearcă să acrediteze ideea că anumite neconcordanţe care au apărut în timpul derulării contractului sunt de natură  să  influenţeze în mod decisiv însăşi existența acestui contract. În realitate, aceste chestiuni au fost  lămurite la momentul respectiv şi lucrările despre se face vorbire în adresa 1400/09.05.2017 au fost decontate către constructor, neexistând vreo situaţie care să poată afecta situaţia contractuală a SC X SRL.

Cu privire la argumentaţia de la pct.2 din secţiunea motive de netemeinicie, care se referă la o presupusă existenţă a impreviziunii, instanţa de fond a motivat foarte clar de ce nu se poate aplica această situaţie şi contractului de lucrări din care izvorăşte prezenta acţiune.

Referitor la susţinerile reclamantei-apelante că modificările legislative apărute au fost de natură să împiedice pe reclamantă să ducă la bun sfârşit contractul de lucrări mai sus menţionat, pârâta a arătat că a acţionat cu bună credinţă și a  depus toate diligențele pentru ca lucrările să fie finalizate în termenul contractual, fiind încheiat actul adiţional nr. 625/974/14.05.2019, prin care a fost ajustat preţul manoperei aferent perioadei 01.05.2019-21.12.2019. Acesta este în vigoare și în prezent.

Consideră că prevederile art. 1271 alin . (2) lit. b) Cod Civil nu sunt aplicabile în prezenta cauza, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 1271 alin 1 Cod civil.

Mai arată că reclamanta nu poate să solicite distribuirea pierderilor, din moment ce din culpa sa a ofertat sub preţul real al unor materiale și nu a terminat lucrarea în termenul stabilit iniţial și ulterior prelungit, iar dacă ar fi respectat întocmai graficul iniţial de lucrări, nu ar mai fi apărut prezentul litigiu si contractual ar fi fost încheiat. Abia în luna martie 2020 reclamanta,  din punct de vedere juridic considerată de legiuitor un profesionist, în  considerarea dispozițiilor art. 3 din Codul Civil, constată că preturile pe care le-a ofertat nu ar acoperi valoarea materialelor, însă acesta este în mare culpa sa proprie. În ceea ce privește dispozițiile art. 221 din Legea 98/2016 pct. M 6 lit a), arată că această situaţie nu a fost prevăzută în documentele achiziţiei iniţiale în cazul contractului de lucrări 1407/2263/02.08.2016. La iniţierea procedurii de atribuire a contractului de lucrări, precum şi la încheierea acestui contract nu era instituită obligaţia legală de a include clauze de ajustare/revizuire a preţului conform art. 164 din HG 395/2016  -actualizată la data de 18 iunie 2018 și modificările legislative apărute lasă posibilitatea modificării ajustării/revizuirii preţului, şi nu instituie o obligaţie legală în acest sens pentru contractanţi.

De altfel, pârâta şi-a îndeplinit sub toate aspectele obligaţiile contractuale pe care și le-a asumat prin contractul de lucrări nr 1047/2263/02.08.2016, iar întârzierea executării lucrărilor nu i se poate imputa sub nicio formă, plățile către reclamantă  fiind efectuate cu celeritate și fără a exista întârzieri, pentru a nu împiedică mersul bun al lucrărilor.

Unica culpă in situaţia actuală o are reclamanta care nu şi-a îndeplinit la timp obligaţiile contractuale asumate, nu a respectat graficul iniţial de lucrări sau oferta cu care a câştigat procedura organizată de  pârâtă.

În drept, invocă dispozițiile art. 1270, 1271 alin. (1), 1272 și 1280 Cod Civil.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a criticilor invocate, curtea a constatat următoarele:

Prin petitul cererii introductive, reclamanta a solicitat constatarea încetării/rezilierii contractului de lucrări nr. 1047/2263 din 02.08.2016 încheiat între părţile litigante. Motivul determinant invocat de către aceasta este acela că în cauză obligaţia  reclamantei a devenit extrem de oneroasă pe parcursul executării acestui contract, în cauză fiind îndeplinite condiţiile impreviziunii, reglementată prin intermediul disp. art. 1271 alin. 2 lit. b) Cod civil. De asemenea, fără a oferi o coerenţă minimă prin intermediul cererii introductive reclamanta solicită a se constata că în cauză a intervenit cazul de denunţare unilaterală a contractului începând cu data de 16.04.2020, aşa cum rezultă din adresa emisă de ea nr. 601/26.03.2020, făcând trimitere la disp. art. 1276 Cod civil.

Raportat la criticile formulate de apelantă prin cererea de apel, curtea a constatat că soluţia pronunţată de judecătorul fondului este la adăpost de acestea. Astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că raportat la circumstanţele cauzei şi având în vedere comportamentul nediligent al debitorului obligaţiei de executare a contractului încheiat de părţi, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii.

Raportat la cele ce preced, curtea a reţinut că buna credinţă  prin componenta sa de loialitate în convenţii şi care vizează comportamentul pe care părţile contractului trebuie să-l aibă în vederea executării contractului legal încheiat constituie fundamentul impreviziunii, cu consecinţele pe care legiuitorul le prevede în cuprinsul disp. art. 1271 Cod civil.

În materia achiziţiilor publice legiuitorul a prevăzut norme speciale pentru situaţii neprevăzute de autoritatea contractantă (vezi dispoziţiile art. 221 alin. 1 lit. c) coroborat cu alin. 4 din Legea nr. 98/2016). În aceste circumstanţe este necesar ca autoritatea contractantă să fi acţionat cu diligenţă, să existe o modificare de circumstanţe imprevizibilă, iar această modificare de circumstanţe impune modificarea contractului. Rezultă aşadar că prezintă importanţă ca autoritatea contractantă să fi întreprins toate demersurile rezonabile, astfel încât să nu îi poată fi imputată necesitatea modificării contractului.

În cauza dedusă judecăţii reclamanta a invocat că, începând cu anul 2019 salariul minim în domeniul construcţiilor a fost stabilit la suma minimă de 3.000 lei/lună de angajat aşa cum prevede art. 71 din Legea nr. 243/2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 809/30.10.2015. Dând dovadă de bună credinţă şi loialitate în ce priveşte executarea obligaţiilor contractuale asumate, pârâta, având în vedere disp. art. 7 alin. 1 şi 2 din Instrucţiunea ANAP nr. 1/2019 din 17.04.2019, reţinând creşterea salariului minim în domeniul construcţiilor şi invocând impreviziunea a procedat la încheierea actului adiţional la contractul de lucrări nr. 1047/02.08.2018, la data de 14.05.2019, prin care a fost modificat art. 5.2 din contract.

Curtea a reţinut că reclamanta nu a manifestat bună credinţă în executarea contractului de achiziţie publică pentru a putea invoca impreviziunea ca o cauză care să justifice încetarea efectelor contractului în temeiul art. 1271 alin. 2 lit. b) Cod civil.

Astfel, în art. 6 din contractul de lucrări s-a prevăzut că durata contractului este de 36 luni calendaristice începând cu data emiterii ordinului de începere a execuţiei lucrărilor. Cum ordinul de începere a lucrărilor nr. 1143/18.08.2016 prevedea începerea execuţiei la data de 20.08.2016, reiese până la evidenţă că reclamantul avea obligaţia contractuală de a finaliza execuţia obiectivului până la data de 20.08.2019. De altfel, disp. art. 15.2 din contract stipulează că lucrările trebuie să se desfăşoare conform graficului şi să fie finalizate în termenul convenit.

Referitor la întârzierea şi sistarea lucrărilor, contractul reglementează cadrul în prevederile art. 16.

Succesiv reclamanta a suspendat execuţia lucrărilor – vezi adresele nr. 3297/22.12.2016, 3297/22.12.2017 invocând condiţiile meteorologice nefavorabile, aferente perioadei de iarnă, dar şi de perioada sărbătorilor de iarnă. Spre exemplu, după suspendarea lucrărilor la 22.12.2017, acestea au fost reluate după mai mult de 7 luni (la 02.07.2018). Or, contractul încheiat de părţi prevede la art. 16.1 lit. ii) că lucrările pot fi întârziate şi sistate  „în condiţiile climaterice excepţional de nefavorabile”. În acest sens, curtea a observat că noţiunea de condiţii climaterice excepţional de nefavorabile nu se referă la condiţii climaterice nefavorabile obişnuite, respectiv condiţii de iarnă sau de timp ploios, ci la cele de excepţie, cum ar fi un cataclism natural, de exemplu o alunecare de teren care face imposibilă continuarea lucrărilor în graficul şi în condiţiile stabilite iniţial. Aceste condiţii climaterice deosebite sunt incluse la art. 25 din contract în situaţia forţei majore ce justifică sistarea lucrărilor, iar această forţă majoră se constată de o autoritate competentă. Or, în cauza dedusă judecăţii reclamanta nu a invocat şi probat o situaţie climaterică excepţională sau alte cazuri de forţă majoră care să justifice sistările prelungite în execuţia lucrărilor.

De asemenea, majoritatea evenimentelor invocate de reclamantă prin acţiune referitoare la impreviziunea reliefată în creşterea materialelor de construcţii şi a creşterii salariului minim în domeniul construcţiilor sunt ulterioare anului 2019, dată la care contractul ar fi trebuit substanţial executat de reclamantă, însă aceasta, din culpă exclusivă a dispus sistarea lucrărilor pentru perioade îndelungate de timp.

Deşi reclamanta a înregistrat întârzieri substanţiale în executarea contractului (aproximativ 19 luni la nivelul anului 2019), pârâta a dat dovadă de disponibilitate şi loialitate în privinţa executării contractului şi a încheiat actul adiţional nr. 1040/1536 din 12.08.2019 prin care s-a prelungit termenul de finalizare a lucrărilor până la data de 21.08.2020. Cu toate acestea, reclamanta nu a mai efectuat niciun fel de lucrări după emiterea situaţiei de lucrări nr. 25 din octombrie 2019.

Susţinerea reclamantei referitoare la neconcordanţele cuprinse în proiectul tehnic pus la dispoziţie de beneficiar şi cele regăsite în fapt cu ocazia edificării construcţiei nu pot fi reţinute şi nu pot justifica întârzierile justificate de sistările de lucrări dispuse unilateral de reclamantă. În acest sens, a fost depusă adresa nr. 1400/09.05.2017 emisă de reclamantă, însă lămuririle solicitate pentru execuţia obiectivului privesc aspecte minore ce nu sunt în măsură să justifice o întârziere însemnată în executarea contractului. De altfel, o astfel de constatare poate fi făcută de orice persoană şi nu necesită cunoştinţe de specialitate în domeniul construcţiilor.

În considerarea celor ce preced, curtea a constatat că dezlegările judecătorului fondului sunt ferite de orice critică, în condiţiile în care reclamantul se face răspunzător de întârzierea lucrărilor cu consecinţa creşterii costurilor de execuţie.

Raportat la motivul privitor la rezilierea contractului, curtea a reţinut că prin adresa nr. 492/09.03.2020 reclamanta invocă rezilierea contractului pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale ale pârâtei, dar fără a indica în concret ce obligaţii contractuale nu au fost respectate.

De asemenea, deşi reclamanta invocă disp. art. 1276 Cod civil referitoare la denunţarea unilaterală a contractului, aceasta nu dezvoltă în fapt ce motiv îi conferă o eventuală vocaţie în a proceda în acest sens.

Referitor la prev. art. 1321 Cod civil invocate în cererea de apel, curtea a constatat că acest temei de drept se referă la cauzele generale de încetare a contractului, text care nu a fost invocat prin cererea introductivă, astfel că o analiză a acestuia cu ocazia judecării apelului ar încălca interdicţia prev. de art. 478 alin. 3 Cod procedură civilă referitoare la schimbarea cauzei acţiunii în apel.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de a se constata încetarea de drept a contractului la data de 21.08.2020 – termenul limită de execuţie a contractului, curtea a constatat că reclamanta nu a indicat vreun temei de drept sau contractual care să stipuleze încetarea de drept a contractului.

În primul rând, se poate observa că în art. 6.2 din contract se prevede că: „Prezentul contract încetează să producă efecte la data recepţiei finale a lucrărilor”, însă reclamanta nu a exhibat un atare act, care să ateste recepţia finală a lucrărilor. Aşadar termenul prevăzut în contract nu este unul extinctiv, a cărui împlinire să producă stingerea obligaţiei pentru viitor (spre exemplu ajungerea la termen a unui contract de închiriere). Or, în cazul nerespectării termenului de execuţie a lucrărilor, contractul prevede plata de penalităţi de către executant – sub forma deducerii din suma cuvenită pentru executarea contractului – până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor (art. 13.1 din Contract).

Faţă de cele ce preced, curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat apelul.

Domenii speta

Spete similare