Exceptie de nelegalitate decizie Curte de conturi privind salarizarea în raport de dispozitiile ccm, la nivelul Autoritătii Navale Române fiind aplicabilă Legea 153/2017.

Instanţa de apel constată că, în cauza de faţă, limitele în care se poartă negocierea drepturilor salariale sunt cele legale (Legea 153/2017), iar negocierea drepturilor poate fi individuală sau colectivă.

Nu s-a sus?inut pe parcursul procesului că limitele legale impuse în materie de salarizare de Legea 153/2017 au fost depă?ite, astfel încât instan?a nici nu va analiza acest aspect. Ceea ce va face obiectul analizei prive?te modul de determinare a salariului pârâtului, raportul dintre negocierea individuală ?i cea colectivă ?i necesitatea întocmirii unei note de fundamentare/ referat aprobat de directorul general pentru depă?irea limitelor de salariu impuse de CCM.

Având în vedere că data stabilirii salariilor în discu?ie este 01.06.2018, în mod direct devin aplicabile dispozi?iile art.38 din Legea 153/2017.

În privinţa aplicării Legii 153/2017, Curtea are în vedere că prin dispoziţiile art.38 s-a stabilit aplicarea etapizată a legii salarizării unitare a personalului plătit din fondurile publice.

Aplicând, a?adar, dispozi?iile art.39 ”(1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată”, salariul stabilit în a doua parte a anului 2018 s-a raportat la func?ia similară de?inută anterior de ….

În privin?a încălcării clauzelor contractului colectiv de muncă prin negocierea individuală a nivelului de salarizare, Curtea are în vedere dispoziţia cuprinsă în art.162 alin.1 C. muncii potrivit cu care salariile din contractele colective au nivel minimal.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.132 alin.4 din Legea dialogului social nr.62/2011, care stipulează că în contractele individuale de muncă nu se pot prevedea clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin CCM. Concluzia este că prin negocierile colective purtate în scopul încheierii unui contract colectiv de muncă se urmăreşte stabilirea drepturilor la un nivel minimal, nicidecum mai puţin favorabil decât clauzele din contractele individuale de muncă încheiate cu respectarea limitelor legale.

Legea 554/2001- art.4

Legea 153/2017- art.36-39

Codul muncii- art.162 (3)

Legea 62/2011- art.138 (3)

Asupra apelului civil de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 22.10.2019, reclamanta Autoritatea Navală Română în contradictoriu cu pârâtul [...] a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 23.319 lei, reprezentând diferenţă drepturi salariale acordate necuvenit în perioada 01.06.2018 – 31.05.2019, ca urmare a numirii temporare pe funcţia de director Căpitănia Zonală Constanţa.

 Prin sentinţa civilă nr. 1712 din data de 30 iulie 2020, Tribunalul Constanţa a admis cererea formulată de reclamanta Autoritatea Navală Română în contradictoriu cu pârâtul [...] şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumelor de  23.319 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit în perioada 01.06.2018 – 31.05.2019.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Contractul individual de muncă nr. 1991/04.11.2002, pârâtul a fost angajat pe durată nedeterminată începând cu data de 01.11.2002 în funcţia (meseria) inspector specialitate gr. I la Direcţia de Inspecţii şi Investigaţii – Biroul de Investigaţii Accidente Navale cu un salariu de bază de 10.095.000 lei şi o indemnizaţie de conducere procentuală de 15%.

Prin Actul adiţional nr. 840/04.07.2013, contractul a fost modificat cu privire la funcţia Şef serviciu – Gradul II Clasa 84 cod COR 111225 locul de muncă C.Z. Constanţa / serv. Cercetare, poluare şi autorizări agenţi economici, prin Actul adiţional nr. 390/02.05.2018, contractul  a fost modificat cu privire la funcţia Director Adjunct Nivel Studii S Grad II cod COR 111208, loc de muncă Căpitănia Zonală Constanţa, cu salariu de bază de 6.733 lei la care se adaugă spor pentru siguranţa navigaţiei 20%  - 1347 lei, spor pentru condiţii vătămătoare (antenă 10 %) - 673 lei, urmare emiterii Deciziei nr.390/02.05.2018 emisă de reclamantă.

Prin Decizia nr.585/31.05.2018 emisă de reclamant, s-a stabilit că, începând cu 31.05.2018, domnul [...] se numeşte temporar pe funcţia de conducere temporar vacantă de Director al Căpităniei Zonale Constanţa / Căpitan Şef Port Constanţa.

Prin Actul adiţional nr. 52/29.06.2018, contractul a fost modificat cu privire la funcţia Director Căpitănie Zonală / Căpitan Şef Port Constanţa, nivel Studii S Grad II cod COR 111207, loc de muncă Căpitănia Zonală Constanţa, cu salariu de bază de 9.861 lei la care se adaugă spor pentru siguranţa navigaţiei 20%  - 1972 lei, spor pentru condiţii vătămătoare (antenă 10 %)  - 986 lei; prin Actul adiţional nr. 242/14.01.2019, contractul a fost modificat cu privire la salariu de bază de 9896 lei la care se adaugă sporurile acordate pentru luna decembrie 2018 (spor pentru siguranţa navigaţiei 20%  - 1972 lei, spor pentru condiţii vătămătoare (antenă 10 %)  - 986 lei, iar prin Actul adiţional nr. 740/27.05.2019, contractul a fost modificat cu privire la salariu de bază de 7803 lei la care se adaugă sporurile acordate pentru luna decembrie 2018 (spor pentru siguranţa navigaţiei 20%  - 1414 lei, spor pentru condiţii vătămătoare (antenă 10 %)  - 707 lei, ca urmare a aplicării art. 38 alin. 4 şi Anexa VII din Legea cadru 153/2017 coroborat cu anexele 2 şi 2/1 din CCM 2019 şi cu art. 34 alin.1 şi alin. 2 din OUG nr. 114/2018.

Prin Decizia nr.10/26.03.2019 emisă de Curtea de Conturi Constanţa, cu privire la modalitatea de stabilire a salariului de bază pentru personalul numit / încadrat în cadrul instituţiei pe funcţii de acelaşi fel, cu încălcarea principiilor sistemului de salarizare, din analiza deciziilor şi actelor adiţionale la contractele de muncă existente la dosarele de personal asupra unui eşantion de 52 angajaţi, printre care şi pârâtul, s-a constatat existenţa unor situaţii de nerespectare a principiilor sistemului de salarizare şi a cadrului legal privind aplicarea tranzitorie a legii cadru nr.153/2017, în ceea ce priveşte încadrarea şi salarizarea unor angajaţi ai Autorităţii Navale Române, situaţii ce au condus la stabilirea eronată a salariilor şi la acordarea nelegală a unor drepturi salariale în anul 2018, actul normativ încălcat art. 39 din Legea nr. 153/2017, Contactul colectiv de muncă nr. 435/27.12.2017, fiind dispusă măsura de stabilire a întinderii prejudiciului cauza de plata nelegală a unor drepturi de natură salarială, în interiorul termenului general de prescripţie.

În baza acestui act a fost emisă Situaţia drepturilor salariale necuvenite şi acordate pe perioada 01.06.2018 – 31.05.2019 în care este cuantificară suma de 23.319 lei pentru pârâtul în cauză.

Din cuprinsul Procesului verbal de constatare înregistrat cu nr. 20315/28.02.2019, curtea a reţinut că prin Decizia Directorului General nr. 585/31.05.2018, începând cu 31.05.2018 pârâtul este numit temporar pe funcţia de conducere temporar vacantă de Director al CZ Constanţa şi conform Actului adiţional nr. 52/29.06.2018 la CIM nr. 199/04.11.2002 este încadrat începând cu 01.06.2018 cu un salariu de bază de 9861 lei, fără existenţa unei Note de fundamentare şi a unui referat aprobat de Directorul General pentru stabilirea unui nivel mai mare al salariului de bază faţă de prevederile CCM, încălcându-se prevederile din Anexa nr. 2 la Contractul colectiv de muncă nr. 435/27.12.2017, în conformitate cu care salariul de bază este de 7070 lei, total 9191 lei, iar domnul [...] beneficiază pentru o perioadă de 7 luni de un salariu de bază mai mare cu 2791 lei; s-a mai reţinut că numirea temporară de director la CZ Constanţa a fost aprobată de Consiliul de Administraţie prin Hotărârea nr. 6/27.06.2018, iar Actul adiţional nr. 52/29.06.2018 produce efecte de la data de 01.06.2018, retroactiv,  ulterior aprobării Consiliului de Administraţie şi contrar prevederilor art. 17 din Codul muncii.

Au fost redate în continuare dispozi?iile art. 138, 142, 148, 151, 152 din Legea nr. 62/2011, art. 229, 254, 256 din Codul muncii.

Faţă de motivele invocate de către pârât în motivarea excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 10/2019, instanţa  a analizat aceste motive ca şi apărări pe fondul cererii.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 39 alin 1 din Legea nr. 153/2017 emisă de către Curtea de Conturi în cuprinsul Deciziei nr. 10/26.03.2019, conform cărora, „până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată”, instanţa de fond a reţinut că reclamanta este o instituţie publică finanţată integral din venituri proprii care este organizată şi funcţionează în conformitate cu prevederile HG nr. 1133/2002, conform art. 9 alin. 7 din HG nr. 1133/2002, personalul Autorităţii Navale Române nu se încadrează în categoria funcţionarilor publici, salariaţii fiind încadraţi ca personal contractual.

În speţă, pârâtului încadrat temporar în funcţia de Director al Căpităniei Zonale Constanţa / Căpitan Şef Port, i-a fost stabilit prin Actul adiţional nr. 740/27.05.2019 un salariu de bază de 7803 lei, în conformitate cu grila de salarizare anexă la Contractul Colectiv de muncă al ANR aplicabil pentru anul 2019, întocmită în conformitate cu prevederile Anexei VII din Legea cadru 153/2017.

S-a constatat  că salariul de bază de 10.002 lei începând cu 01.06.2018, invocat de către pârât este aferent anului 2022 şi se aplică etapizat prin majorări anuale, conform art. 38 din lege.

Cu privire la nulitatea efectelor juridice ale pct. 5 din Anexa 2 din Contractul colectiv de muncă nr. 435/27.12.2017, precum şi ale pct. 5 din Anexa 2 a Contractului colectiv de muncă nr. 343/19.12.2018,  instanţa a avut in vedere Decizia nr.17/2016 publicată în MOF la 09.12.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform căreia, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de muncă negociate cu nerespectarea art. 138 alin. (1) - (3) din Legea nr. 62/2011 poate fi cerută numai pe durata existen?ei contractului colectiv de muncă.

În speţă, pârâtul a invocat excepţia aferentă acestor clauze ale contractelor colective de muncă, în afara existenţei contractului.

Pe de altă parte, constatările rezultate din activitatea de control a Curţii de Conturi pot fi valorificate ca mijloace de probă în litigiul având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului, răspundere ce are ca unic temei raportul de muncă dintre salariat şi angajator.

Prin urmare, raportat la dispoziţiile art. 256 din Codul muncii, cererea formulată de către reclamant a fost  admisă, iar pârâtul a fost  obligat la plata către reclamantă a sumelor de  23.319 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit în perioada 01.06.2018 – 31.05.2019.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul [...], invocând următoarele:

Apreciază că prima instanţă  a pronunţat o hotărâre cu încălcarea legii, interpretând greşit apărările părţilor precum şi probatoriul administrat în cauză, hotărârea fiind netemeinică si nelegală.

Astfel, intimata reclamantă a înţeles să-l cheme în judecată, în temeiul art. 256 alin.1 din Codul muncii, pentru a restitui suma de 23,319 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit în perioada 01.06.2018-31.05.2019. A mai arătat aceasta faptul că judecata pendinte a fost ocazionată de Decizia nr.10/26 martie 2019 a Curţii de Conturi - Camera de conturi Constanţa, care reprezintă, de altfel, şi temeiul pretenţiilor reclamantei.

Prin Decizia nr.585/31.05.2018 pârâtul a fost numit în funcţia de Director al Căpităniei Zonale Constanţa/Căpitan şef port Constanţa. Cu ocazia acestei numiri, a fost încheiat Actul adiţional nr. 52/29.06.2018 prin care s-a modificat contractul individual de muncă nr. 199/04.11.2002 în privinţa felului muncii, dar şi al salariului de bază şi al sporurilor. Ulterior, începând cu data de 01.01.2019, a intervenit o nouă modificare a CIM, prin Actul adiţional nr.242/14.01.2019 prin care s-au modificat salariul de bază şi sporurile pentru luna decembrie 2018. Ultima astfel de modificare s-a produs prin Actul adiţional nr.740/27.05.2019, ce îşi produce efectele începând cu data de 01.06.2019, dar care nu face obiectul pretenţiilor reclamantei.

Faţă de apărările sale  şi interpretarea legii şi a probatoriului administrat, în mod greşit prima instanţă a apreciat că revederile art. 256 Codul muncii sunt incidente, în prezenta cauză.

Analizarea excepţiei de nelegalitate a Deciziei nr. 10/26.03.2019 a Curţii de Conturi - Camera de conturi Constanţa ca apărare de fond nu a dat eficienţă instituţiei juridice invocate de către  pârât.

Textul  care reglementează obligaţia de restituire a salariatului faţă de angajatorul său, cuprins în art.256 alin.1 din Codul muncii priveşte, după caz, sumele de bani primite nedatorat sau bunuri care nu i se cuveneau salariatului.

Obligaţia de restituire poate avea la bază plata lucrului nedatorat sau îmbogăţirea fără justă cauză şi nu o faptă săvârşită cu vinovăţie, ca în cazul răspunderii patrimoniale propriu-zise.Astfel, prestaţia trebuie să fie efectuată cu titlu de plată, plata nu trebuie să existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre părţi, iar plata nu trebuie să fi fost făcută din eroare. Esenţa principiului enunţat este eroarea, mai exact, este obligatoriu ca plata să fi fost făcută din eroare. Dacă plata s-a făcut de bunăvoie, atunci se pune problema unei liberalităţi şi, prin urmare, cel care primeşte plata nu trebuie să o mai restituie. În privinţa erorii, arătă că aceasta poate fi atât de fapt, cât şi de drept, important fiind ca cel care a făcut plata să nu fi ştiut că nu avea niciun fel de obligaţie de a o face.

În speţă, plata trebuia să existe între părţi, fiindu-i acordate drepturile salariale aferente funcţiei de conducere în care a  fost numit temporar, conform art. 30 alin. 2 din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Deci, plata a existat din punct de vedere juridic în raporturile dintre părţi, iar plata nu a fost făcută din eroare, întrucât ANR a ştiut că trebuie să facă plata.

În privinţa celei de-a doua ipoteze, şi anume, a îmbogăţirii fără justă cauză a pârâtului, în dauna patrimoniului ANR, pentru a putea vorbi de obligaţia unei persoane de a restitui valoarea îmbogăţirii sale fără un temei just, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

- să existe o îmbogăţire a unei persoane dar, în acelaşi timp, corespunzător şi corelativ acestei îmbogăţiri, să existe o sărăcire a patrimoniului unei persoane;

- să nu existe niciun temei legal, nicio justificare pentru îmbogăţirea persoanei respective.

În speţă, a existat un just titlu, care a constat tocmai în executarea unei obligaţii valabile reprezentată de obligaţia contractuală cuprinsă în actul adiţional nr.52/29.06.2018 la CIM nr.199/2002 precum şi în obligaţia legală cuprinsă în art. 30 alin.2 din Legea-cadru nr.153/2017. Atâta vreme cât actul adiţional nr. 52/29.06.2018 nu a fost anulat de o instanţă judecătorească, acesta este perfect valabil şi produce efecte.

Prin urmare, nu sunt întrunite condiţiile antrenării răspunderii patrimoniale a pârâtului, nici în temeiul plătii nedatorate, nici în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, fapta săvârşită cu vinovăţie, fiind exclusă, aşa cum rezultă din situaţia de fapt.

Ceea ce a condus la „stabilirea” unor sume ca fiind nedatorate, este Decizia nr. 10/26 martie 2019 a Curţii de Conturi - Camera de conturi Constanţa, act administrativ în privinţa căruia am învestit instanţa de judecată cu excepţia de nelegalitate prevăzută de art.4 din Legea nr. 554/2004.

Faţă de această excepţie, instanţa, în mod greşit, a apreciat că motivele sale vor fi analizate ca şi apărări pe fondul cererii, ceea ce mi-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin admiterea apelului şi rejudecarea fondului. Astfel, prima instanţă, nu s-a pronunţat în privinţa nelegalităţii rezultate din încălcarea temeiurilor exprese pe care le-a  invocat. Excepţia de nelegalitate trebuia admisă sau respinsă printr-o dispoziţie expresă, care lipseşte din sentinţa apelată.

Perioada pentru care i se solicită pârâtului restituirea sumelor încasate necuvenit este cuprinsă între 01.06.2018 şi 31.05.2019, perioadă în care actele adiţionale menţionate au operat, după cum urmează:

- 01.06.2018 - 31.12.2018 - actul adiţional nr.52/29.06.2018;

- 01.01.2019 - 31.05.2019 - actul adiţional nr.242/14.01.2019.

Actul adiţional reţinut de instanţă se aplică începând cu 01.06.2019, de unde rezultă că în mod netemeinic a reţinut instanţa acest aspect, ceea ce excede pretenţiilor deduse judecăţii.

În privinţa excepţiei de nelegalitate, motivele de nelegalitate pe care le-a  arătat expres şi în privinţa cărora instanţa nu s-a pronunţat, vizează încălcarea prevederilor cuprinse în art.6 lit.a, art.30 alin.2 din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice:

În urma misiunii de control efectuată în perioada 21.01.2019-28.02.2019, auditorii publici externi ai Curţii de Conturi - Camera de conturi Constanţa, au constatat prin Decizia nr.10/26 martie 2019, Procesul-verbal de constatare din 28 februarie 2019 şi Raportul de audit din 28 februarie 2019, că există situaţii de nerespectare a principiilor sistemului de salarizare si a cadrului legal privind aplicarea tranzitorie a Legii-cadru nr.153/2017, în ceea ce priveşte încadrarea şi salarizarea unor angajaţi ai Autorităţii Navale Române, situaţii care au condus la stabilirea eronată a salariilor şi la acordarea nelegală a unor drepturi salariale în 2018, pentru doi salariaţi ai entităţii. S-a indicat încălcarea art.39 din Legea-cadru nr.153/2017 si Contractul Colectiv de Muncă nr. 435/27.12.2017.

Solicită a se observa, cum, în mod nelegal s-a reţinut că existenţa unei note de fundamentare, precum şi a unui referat aprobat de directorul general, ar fi fost apte să procure legalitatea nivelului salarial al funcţiei. Principiul care guvernează modul de stabilire a drepturilor salariale este cel al legalităţii, conform cu care salariul este stabilit în baza şi cu respectarea legii (principiu cuprins în art.6 lit.a din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice). Nici nota de fundamentare şi nici referatul aprobat de directorul general nu suplinesc aplicarea legii şi nu procură legalitatea stabilirii salariului.

Menţionează  faptul că la data la care a preluat funcţia de Director al Căpităniei Zonale Constanţa/Căpitan şef port Constanţa, salariul de bază al funcţiei era de 9.861 lei, iar sporurile de siguranţa navigaţiei (20%) de 1972 lei şi cel pentru condiţii vătămătoare (antenă - 10%) de 986 lei, astfel încât, acestea au fost preluate de către pârât, ca ocupant temporar al acestui post/acestei funcţii.

Legalitatea acordării drepturilor de natură salariată, astfel cum au fost prevăzute si în actul adiţional 52/29.06.2018, este dată de prevederea cuprinsă în art.30 alin.2 din Legea - cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice:

Apreciază  că legalitatea acordării drepturilor salariale poate fi apreciată doar de instanţa de judecată, pe baza verificării respectării tuturor principiilor care stau la baza sistemului de salarizare, astfel cum sunt prevăzute de art.6 din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, trebuie să aibă prevalenţă în faţa constatărilor efectuate de către inspectorii Curţii de Conturi - Camera de conturi Constanţa.

În această privinţă, solicită a se observa  că Procesul-verbal de constatare din 28 februarie 2019 şi Raportul de audit din 28 februarie 2019 încalcă legea în privinţa constatării pe care o conţine, conducând la emiterea unui act administrativ nelegal.

Comisia de control a constatat faptul că modalitatea de stabilire a salariului de bază nu respectă prevederile art.39 din Legea nr.153/2017, detaliind chiar cazul pârâtului.

Faţă de acestea, apreciază că incidenţa prevederilor art.39 din Legea-cadru este îndoielnică, prevederile art.39 alin.1 nefiind aplicabile .

Aplicarea greşită a legii, precum şi încadrarea eronată a unei situaţii de fapt în prevederile legale echivalează cu încălcarea legii, mai ales că normele legale invocate sunt dispozitive.

În mod corect, comisia ar fi trebuit să constate că temeiul stabilirii drepturilor salariale în cadrul instituţiei este reprezentat de norma cuprinsă în art.36 alin.3 din Legea-cadru nr.153/2017. Textul menţionat reprezintă o normă specială, o excepţie prevăzută expres de lege.Caracterul special al normei conduce la aplicarea acesteia cu precădere, în detrimentul normei generale. Prin urmare, atât timp cât în actul normativ (legea-cadru a salarizării) există prevederi speciale pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii. aflate în subordinea sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului, conform principiului „specialia generalibus derogant”, atunci aceste prevederi vor fi aplicabile, cu excluderea prevederilor generale ce guvernează situaţii similare.

Prin urmare, din prevederile art.36 alin.1 coroborate cu prevederile art.36 alin.3 din Legea-cadru rezultă că etapizarea pe care o conţine art.38 nu se aplică personalului Autorităţii Navale Române, voinţa legiuitorului fiind ca aplicarea Anexei nr.VII din legea-cadru să se producă de la data apariţiei legii, şi nu etapizat, ca în cazul celorlalte categorii de personal.

În susţinere, arătă că, ulterior apariţiei sale, legea a fost modificată, prin introducerea unor derogări de la aplicarea etapizată, în acest sens, fiind art.38 alin.3 lit.d/1 din Legea-cadru introdus prin O.U.G. nr.91/2017 care stabileşte o dată ulterioară de la care se aplică nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022, de unde rezultă, per a contrario, că nivelul maxim se aplică de la data apariţiei legii, în cazul art.36 alin.3.

De altfel, aceeaşi este şi opinia Ministerului Muncii şi Justiţiei sociale, care a exprimat acest punct de vedere în documentul intitulat Clarificări actualizate privind aplicarea Legii - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

La pct. 47 din acest document publicat la 27 decembrie 2017 se precizează că: „Salariile de bază ale personalului de conducere şi execuţie din instituţiile publice finanţate integrat din venituri proprii salarizat potrivit Anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 153/2017 se stabilesc corespunzător gradelor pentru funcţiile de conducere şi execuţie între limitele maxim - minim pentru funcţiile prevăzute de tabelele de la Art.1- Art.4, Cap. 1 din Anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017. ”

În consecinţă, având în vedere că scopul principal şi declarat al legii-cadru este cel de eliminare a discrepanţelor salariale, prin uniformizarea acestora, salariul de bază pe care, în mod corect, Autoritatea Navală Română ar fi trebuit să i-1 plătească, începând cu data de 01.06.2018 este de 10.002 lei (conform art.3 din Anexa nr. VII la Legea-cadru) şi nu cum, în mod eronat a fost stabilit, cu aplicarea greşită a legii.

Rezultă că auditorii externi au reţinut si stabilit, cu încălcarea legii, că Autoritatea Navală Română ar fi înregistrat un prejudiciu prin acordarea către pârât a unor drepturi salariale superioare art.39 si CCM nr.435/27.12.2017.

  O altă încălcare a legii se manifestă si în privinţa constatării că s-au încălcat prevederile din Anexa nr.2 la Contractul colectiv de muncă nr. 435/27.12.2017 (valabil pentru 2018). Considerând astfel, comisia de control a încălcat prevederile legii-cadru, stabilind ca prevalente prevederile unui CCM care, la rândul său, nu respecta legea.

Constatările Curţii de Conturi făcute în baza pct.5 din Anexa 2 a Contractului colectiv de muncă nr. 435/27.12.2017 reprezintă un efect al unei clauze nule absolut ceea ce contravine drepturilor salariate ce i s-ar fi cuvenit pentru perioada 01.06.2018 - 31.12.2018, ori, dreptul la plata salariului pentru munca prestată constituie un drept fundamental, care nu poate fi restrâns, fiind recunoscut şi garantat prin lege. Este evident şi dovedit că a  exercitat funcţia de director al Căpităniei Zonale Constanţa, începând cu data de 01.06.2018, funcţie în virtutea căreia a  prestat activităţile specifice, dar şi-a asumat şi răspunderile/responsabilităţile corespunzătoare. Prin urmare, este lipsit de echivoc faptul că restituirea unor sume pe care un organ de control le consideră (cu încălcarea legii) ca necuvenit acordate, pe lângă faptul că nivelul salarial a fost, oricum, mai mic decât cel prevăzut de lege, îi provoacă un mare prejudiciu.

Presupunând că s-ar fi aplicat etapizarea prevăzută de art.38 din Legea-cadru şi nu Anexa nr. VII la lege, ar fi trebuit ca etapizarea să înceapă, adică cel din iunie 2017, menţinut până în decembrie 2017, de 7.889 lei, în mod corect, s-a ajuns la salariul de bază al directorului Căpităniei Zonale Constanţa, de 9.861 lei aşa cum rezultă din actul adiţional nr.52/29.06.2018, care cuprinde sporul de 25% aplicat conform art.38 alin.3 lit.a din Legea-cadru.

Succesiv, în decembrie 2018, salariul de bază a fost de 9.861 lei, iar de la 01.01.2019 s- a aplicat regula stabilită de art.38 alin.4 din Legea-cadru, prin adăugarea sumei de 35,25 lei la acest salariu, reprezentând creşterea cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, rezultând, astfel, un salariu de bază de 9.896 lei, adică exact cel prevăzut în actul adiţional nr.242/14.01.2019.

Din aplicarea prevederilor art.38 alin.3 lit.a, raportate la prevederile art. 38 alin.2 lit.a din Legea-cadru rezultă că mărirea de 25% ar fi trebuit aplicată la salariului de bază existent în decembrie 2017 care este cel menţinut din luna iunie 2017, aşa cum a  arătat.

În speţă, în iunie 2017, salariul de bază pentru funcţia de director al Căpităniei Zonale Constanţa era de 7.889 lei, aşa cum rezultă din Statele funcţii nominale cu toate drepturile salariale la datele de 30.06.2017 şi 31.12.2017 pe care le-a depus anexat prezentei.

Ori, în Anexa nr.2 la CCM nr. 435/27.12.2017 se prevede un nivel salarial de bază de 7.070 lei (în care se presupune că a fost inclusă mărirea de 25% pentru 2018) ceea ce este cu mult sub prevederile legale, fie că se raportează la art.38 alin.2 lit.a şi alin.3 li.ta, fie că se raportează la Anexa nr. VII la Legea-cadru.

Văzând aceste prevederi legale, este evident că Anexa 2 la CCM nr. 435/27.12.2017 nu respectă prevederile legale, nici în situaţia în care ar fi fost aplicabil art.38 din Legea-cadru, ceea ce ar fi trebuit constatat de către auditorii Curţii de conturi. Deşi, prin actele pe care le emite, Curtea de conturi nu poate constata nulitatea clauzelor cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea legii (acesta fiind apanajul instanţei de judecată), totuşi, sesizând şi apreciind nerespectarea legii, echipa de audit ar fi trebuit să stabilească măsuri de înlăturare a efectelor nelegalităţii constatate şi nu să stabilească existenţa şi întinderea, ca în cazul său, a unui prejudiciu, care, în realitate, nu există.

Consecinţa judecării litigiului fără aceste acte, conduce la lipsirea de temei a cererii de chemare în judecată formulată, în cauză, de Autoritatea Navală Română.

Pe fond, litigiul depinde de aceste acte, astfel cum susţine reclamanta, întrucât, în lipsa acestora, Autoritatea Navală Română nu ar fi „constatat” existenţa vreunui prejudiciu, şi, deci, nu ar fi procedat la recuperarea acestuia.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea excepţiei  invocate şi să se constate faptul că actul administrativ constând în Decizia nr.10/26 martie 2019, precum şi actele preparatorii constând în Procesul-verbal de constatare din 28 februarie 2019 şi Raportul de audit din 28 februarie 2019, toate emise de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanţa sunt nelegale, în privinţa acelor părţi care fac constatări şi stabilesc măsuri în legătură cu pârâtul, Adrian Constantin Stancu, cu consecinţa judecării fondului litigiului.

De asemenea, reţinerea instanţei referitoare la constatările Curţii de Conturi pot fi valorificate ca mijloc de probă în litigiul având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului, răspundere ce are ca unic temei raportul de muncă dintre salariat şi angajator, este netemeinică şi nelegală atât timp cât instanţa nu s-a pronunţat asupra legalităţii actului administrativ constând în Decizia nr.10/26 martie 2019 şi a reţinut ca probă un act a cărui legalitate a fost contestată.

Pentru anul 2018, Anexa 2 a Contractului colectiv de muncă nr. 435/27.12.2017 prevedea un salariu de bază de 7070 lei, iar pentru anul 2019, Anexa 2 a Contractului colectiv de muncă nr. 343/19.12.2018 un salariu de bază de 7803 lei.

Pentru a demonstra cât de greşit au înţeles şi au aplicat prevederile Legii-cadru, atât părţile care au negociat şi agreat contractele colective de muncă la nivel de unitate, cât şi auditorii Curţii de Conturi, pârâtul a simulat aplicarea etapizată a legii, aşa cum e prevăzută de art.38, făcând abstracţie de prevederile art.36 alin.3 şi de Anexa nr. VÍI la Legea-cadru.

Astfel, a  pornit de la salariul de bază cu care etapizarea ar fi trebuit să înceapă, adică cel din iunie 2017, menţinut până în decembrie 2017, de 7.889 lei, şi a rezultat salariul de bază al directorului CZ Constanţa, de 9.861 lei aşa cum rezultă din actul adiţional nr.52/29.06.2018, care cuprinde sporul de 25% aplicat conform art.38 alin.3 lit.a din Legea-cadru. Succesiv, în decembrie 2018, salariul de bază a fost de 9.861 lei, iar de la 01.01.2019 s-a aplicat regula stabilită de art.38 alin.4 din Legea-cadru, prin adăugarea sumei de 35,25 Iei la acest salariu, reprezentând creşterea cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, rezultând, astfel, un salariu de bază de 9.896 lei, adică exact cel prevăzut în actul adiţional nr.242/14.01.2019.

Din aplicarea prevederilor art.38 alin.3 lit.a, raportate la prevederile art. 38 alin.2 lit.a din Legea-cadru rezultă că mărirea de 25% ar fi trebuit aplicată la salariului de bază existent în decembrie 2017 care este cel menţinut din luna iunie 2017, aşa cum am arătat. în speţă, în iunie 2017, salariul de bază pentru funcţia de director al Căpităniei Zonale Constanţa era de 7.889 lei, aşa cum rezultă din Statele de func?ii nominale cu toate drepturile salariale la datele de 30.06.2017 şi 31.12.2017 depuse la dosarul cauzei.

Ori, în Anexa nr.2 la CCM nr. 435/27.12.2017 se prevede un nivel salarial de bază de 7.070 lei (în care se presupune că a fost inclusă mărirea de 25% pentru 2018) ceea ce este cu mult sub prevederile legale.

Aceeaşi situaţie şi în cazul Anexei 2 la CCM nr.343/19.12.2018. în care se prevede un nivel salarial de bază de 7.803 lei, la care s-a ajuns prin aplicarea art.38 alin.4 din Legea-cadru.

Rezultă că grila din Anexa 2 la contractele colective de muncă la nivel de unitate pentru anii 2018 si 2019 nu respectă prevederile legale, nici în situaţia în care ar fi fost aplicabil art.38 din Legea-cadru în speţă.

De altfel, la nivelul Autorităţii Navale Române, în iunie 2018, funcţiile similare şi salariile de bază aferente erau:

- Căpitănia Zonală Giurgiu - 9223 lei

- Căpitănia Zonală Tulcea - 9218 lei

- Căpitănia Zonală Galaţi - 9223 lei

- Căpitănia Zonală Drobeta Turnu Severin - 9223 lei

În mod evident, având funcţii similare la nivel de unitate, ar fi trebuit aliniate la nivelul cel mai mare aflat în plată, de unde rezultă că aplicarea greşită a legii s-a făcut şi pentru funcţiile similare cu funcţia de director al Căpităniei Zonale Constanţa. Oricum, stabilirea nivelului salariilor de bază în CCM a fost arbitrară, având în vedere cele arătate.

Pentru aceste motive a invocat nulitatea efectelor juridice ale pct.5 din Anexa 2 a Contractului colectiv de muncă nr. 435/27.12.2017 al Autorităţii Navale Române valabil pentru 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 278 alin. 1 din Codul muncii, coroborate cu dispoziţiile art.138 alin.1 şl alin.3-5 din Legea dialogului social nr. 62/2011 şi coroborate cu prevederile art. 1247 alin. 1 şi alin.2 din Codul civil, solicitând să se constate nulitatea efectelor pe care le produce această clauză, contractul nemaifiind în fiinţă, precum şi faptul că răspunderea pentru încheierea contractului colectiv de muncă cu încălcarea Legii-cadru revine Autorităţii Navale Române.

Tocmai în contextul Deciziei nr.17/2016 a ICCJ a  arătat că deşi CCM nr. 435/27.12.2017 valabil pentru 2018 nu mai era în vigoare la data invocării, pentru a paraliza limitarea impusă de art.268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, efectele sale se produc şi la data invocării, constatările Curţii de Conturi realizându-se, de asemenea, în afara duratei existenţei contractului. Este adevărat că în temeiul raportului juridic fiscal, cu angajatorul, Curtea de Conturi poate face verificări raportat la diferite perioade de timp pentru care termenele de prescripţie sunt, evident, mai mari decât perioada de existenţă a CCM la nivel de unitate, însă, o interpretare în sensul restrictiv al textului reglementat de art. 268 alin. (1) lit d) din Codul muncii, ar permite validarea şi chiar punerea în executare a unei dispoziţii, negociată de partenerii sociali, cu încălcarea disciplinei bugetare, precum şi valorificarea unei clauze contractuale, fără posibilitatea de cenzurare a legalităţii sale.

În temeiul arătat, prin contractele colective de muncă încheiate în sectorul bugetar nu pot fi negociate sau incluse clauze referitoare la drepturi în bani şi în natură, altele decât cele prevăzute de legislaţia în vigoare pentru categoria respectivă de personal.

Drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor şi nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă, în cazul în care drepturile salariale sunt stabilite de legi speciale între limite minime şi maxime, drepturile salariale concrete se determină prin negocieri colective, dar numai între limitele legale.

Clauzele cuprinse în contractele colective de muncă încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (l)-(3) sunt lovite de nulitate. Răspunderea pentru încheierea contractelor colective de muncă cu nerespectarea prevederilor alin. (1)-(3) revine angajatorului.

Nulitatea a fost invocată ca o apărare de fond, cu consecinţa ca instanţa de judecată să nu recunoască efectele pe care clauza nelegală le produce, să nu ţină cont de această anexă în privinţa părţii – pentru funcţia de director căpitănie zonală grad III, iar prin înlăturarea acestei prevederi, precum şi prin constatarea că drepturile salariale se cuvin în temeiul art.3 din Anexa nr. VII la Legea-cadru şi nu în temeiul unei prevederi din contractul colectiv de muncă, nulă absolut, în rejudecare, să se re?ină lipsa de temei a cererii de chemare în judecată.

În privinţa sporurilor de navigaţie 20% şi pentru condiţii vătămătoare (antenă) 10% aplicate salariului de bază, solicită a se observa  că urmează aceeaşi soartă, fiind un venit salarial conform art.7 lit.m din Legea-cadru. În speţă, sporurile sunt stabilite conform art.10 li.a şi lit.e din Anexa VII Ia Legea-cadru, fiind stabilite ca procent din salariul de bază. Astfel, inspectorii Curţii de Conturi au procedat la calcularea acestor sporuri şi, implicit, la stabilirea prejudiciului, proporţional cu salariile de bază, sporurile fiind raportate la diferenţa pretins a fi fost acordată nedatorat. Fiind accesorii salariului de bază, solicită primirea tuturor  motivelor anterior menţionate şi în privinţa sporurilor, în sensul în care cuantumul acestora reprezintă parte din pretenţiile reclamantei.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea apelului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 1712/30.07.2020 pronunţată de Tribunalul  Constanţa în dosarul nr. …/118/2019, schimbarea  în tot a hotărârii apelate şi, rejudecând fondul, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, precum ?i obligarea intimatei pârâte  la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat, precum şi orice alte cheltuieli, în măsura în care vor fi efectuate, în temeiul art.453 Cod procedură civilă.

Analizând apelul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate, potrivit art. 476-482 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce succed:

Văzând excepţia de nelegalitate a actului administrativ – Decizia nr.10/26.03.2019 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanţa - în ceea ce priveşte punctul II.2, Curtea reţine:

Potrivit dispozi?iilor art.4 alin.(1) din Legea nr. 554/2004, „legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excep?ie, din oficiu sau la cererea păr?ii interesate”.

Trebuie precizat că decizia emisă de camerele de conturi judeţene în baza proceselor-verbale de constatare încheiate de auditorii publici externi în baza Legii nr.94/1992, republicată este un act administrativ ce poate fi atacat atât pe calea unei acţiuni directe, dar şi pe calea excepţiei de nelegalitate.

Este adevărat că, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu toate actele administrative pot face obiectul excepţiei de nelegalitate, ci numai acelea care pot forma obiectul unei acţiuni în anulare pentru că nu s-ar putea admite că pot fi contestate, pe calea excepţiei de nelegalitate, acte administrative care nu ar putea fi anulate de instanţa de contencios administrativ prin acţiunea în anulare. Asemenea acte administrative sunt prevăzute expres în art.5 din Legea nr. 554/2004, iar în art. 5 alin. (2) se men?ionează că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede o altă procedură judiciară.

În cauză nu suntem în prezenţa unui act administrativ care să se încadreze în prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr.554/2004, având în vedere că printr-o lege organică nu se prevede posibilitatea contestării actelor emise potrivit Legii nr.94/1992, republicată în faţa altor instanţe, ci tot a instanţelor de contencios administrativ, în condiţiile legii contenciosului administrativ.

Legea nr.94/1992, republicată, şi Regulamentul aprobat în 2010 au recunoscut dreptul de a contesta decizia emisă de Camerele de conturi judeţene numai conducătorului entităţii verificate, contestaţie care se adresează structurii Curţii de Conturi care a emis decizia şi se soluţionează printr-o încheiere, dar aceasta nu înseamnă că orice persoană vătămată într-un drept sau interes prin emiterea deciziei Camerei de conturi judeţene nu va putea să solicite instanţei de contencios administrativ, fie pe calea acţiunii directe, fie pe calea excepţiei de nelegalitate, anularea şi respectiv, constatarea nelegalităţii acestui act administrativ, mai ales în situaţia în care conducătorul entităţii verificate nu formulează contestaţie potrivit legii, aşa cum s-a întâmplat şi în cauză.

În ipoteza contrară s-ar ajunge la încălcarea dreptului de acces la instanţă al intimatului pârât, drept prevăzut de art. 21 din Constituţie, dar şi de art. 6 din CEDO.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi instanţa supremă în Decizia nr.36/2016 ÎCCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit cu caracter obligatoriu că : „Dispozi?iile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ?i completările ulterioare, permit invocarea excep?iei de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, direct în recurs.”

În considerentele acestei decizii s-a reţinut:

„38. Excep?ia de nelegalitate, după cum este reglementată de dispozi?iile legale citate, în vigoare în prezent, reprezintă un mijloc de apărare comun, această solu?ie rezultând chiar din cuprinsul textului de lege [(alin. (1)], care precizează că legalitatea unui act administrativ cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces civil, ?tiut fiind faptul că procesul civil începe cu introducerea cererii de chemare în judecată ?i se finalizează cu solu?ionarea ultimei căi de atac, dacă nu este posibilă executarea silită sau dacă hotărârea se execută de bună voie ori odată cu executarea silită dacă este posibilă executarea silită, iar debitorul nu îndepline?te obliga?ia stabilită prin hotărârea definitivă.”

Prin urmare, legat de admisibilitatea invocării acestei apărări, se reţine că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, respectiv actul administrativ are caracter individual, acesta poate face obiectul unei acţiuni în anulare, iar existenţa valabilă a acestui act are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei din cauza pendinte.

Verificând legalitatea deciziei în discuţie - punctul II.2 - „existen?a unor situa?ii de nerespectare a principiilor sistemului de salarizare ?i a cadrului legal privind aplicarea tranzitorie a Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, în ceea ce prive?te încadrarea ?i salarizarea unor angaja?i ai Autorită?ii Navale Române, situa?ii care au condus la stabilirea eronată a salariilor ?i acordarea nelegală a unor drepturi salariale în 2018 pentru doi salaria?i ai entită?ii” se constată că abaterea imputată priveşte modul de stabilire a salariului, cu încălcarea art.39 din Legea 153/2017 ?i a contractului colectiv de muncă nr.435/2017.

În acest sens, a constatat organul de control că prin Decizia nr.585/31.05.2018 pârâtul a fost încadrat temporar în func?ia de director al CZ Constan?a, cu un salariu de bază de 9861 lei, de?i salariul de bază conform CCM nr.435/2017- Anexa 2- era de 7070 lei/ lună, fără  a fi întocmită o notă de fundamentare sau un referat aprobat de directorul general pentru stabilirea unui nivel mai mare al salariului de bază fa?ă de prevederile din CCM.

Prin urmare, este de re?inut cu caracter determinat că ceea ce se impută în esen?ă în cauză este încălcarea clauzelor contractului colectiv de muncă fără a exista un referat justificativ în acest sens, nicidecum depă?irea plafonului legal stabilit prin Legea 153/2017 pentru func?ia în discu?ie.

Sub aspectul normelor aplicabile în materie de salarizare, se re?ine cu caracter prealabil că pârâtul face parte din categoria personalului plătit din fondurile publice, iar pentru perioada de referin?ă 01.06.2018- 31.05.2019 sunt aplicabile dispozi?iile Legii 153/2017.

De asemenea în materie de salarizare, în cauza de fa?ă, se mai re?in ca relevante dispozi?iile art.162 alin.2 din Codul muncii, potrivit cu care salariul se stabile?te numai în urma unei negocieri individuale între angajator si salariat.

Contractul individual de muncă nu este un act de administrare unilateral al angajatorului, ci o convenţie bilaterală, exprimând manifestarea acordului de voinţă al celor două părţi ale raportului juridic de muncă, angajator şi salariat. Astfel, interesul legitim legat de stabilirea raporturilor de muncă impune ca modificarea contractului individual de muncă să se facă în aceleaşi condiţii în care acesta a fost încheiat, respectiv prin acordul ambelor părţi.

Referitor la elementul salariu, art.162 alin.3 din Codul muncii impune:

Art. 162 (3) Sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative.

De asemenea prin Legea 62/2011 s-a statuat:

Art.138 (3) Drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor şi nu pot fi modificate prin contracte colective de muncă. În cazul în care drepturile salariale sunt stabilite de legi speciale între limite minime şi maxime, drepturile salariale concrete se determină prin negocieri colective, dar numai între limitele legale.

Astfel instanţa de apel constată că, în cauza de faţă, limitele în care se poartă negocierea drepturilor salariale sunt cele legale (Legea 153/2017), iar negocierea drepturilor poate fi individuală sau colectivă.

Nu s-a sus?inut pe parcursul procesului că limitele legale impuse în materie de salarizare de Legea 153/2017 au fost depă?ite, astfel încât instan?a nici nu va analiza acest aspect. Ceea ce va face obiectul analizei prive?te modul de determinare a salariului pârâtului, raportul dintre negocierea individuală ?i cea colectivă ?i necesitatea întocmirii unei note de fundamentare/ referat aprobat de directorul general pentru depă?irea limitelor de salariu impuse de CCM.

Având în vedere că data stabilirii salariilor în discu?ie este 01.06.2018, în mod direct devin aplicabile dispozi?iile art.38 din Legea nr. 153/2017.

În privinţa aplicării Legii 153/2017, Curtea are în vedere că prin dispoziţiile art.38 s-a stabilit aplicarea etapizată a legii salarizării unitare a personalului plătit din fondurile publice. Astfel, prima etapă, reglementată prin art. 38 alin. (2) lit. a), priveşte perioada 1 iulie 2017 - 31 decembrie 2017. Pentru această perioadă s-a adoptat măsura menţinerii în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Excepţiile de la această regulă sunt expres prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. b) şi c).

A doua etapă, reglementată potrivit art. 38 alin. (3) lit. a), priveşte anul 2018, începând cu luna ianuarie 2018. Pentru acest an se prevede acordarea cuantumului brut al salariilor de bază şi al celorlalte drepturi salariale avute în luna decembrie 2017, majorate cu 25%, fără a se depăşi limita prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Fac excepţie de la această regulă categoriile de personal prevăzute de art. 38 alin. (3) lit.b-j.

A treia etapă priveşte perioada anilor 2019-2022, reglementată prin art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr.153/2017. Pentru această perioadă salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază şi majorările salariului de bază stabilite prin lege, inclusiv în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, şi salariile de bază avute în luna decembrie 2018. Astfel, în perioada 2019-2022, se preconizează acordarea unei creşteri anuale a salariilor de bază, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018. Începând cu anul 2019, celelalte drepturi salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (sporuri, indemnizaţii, majorări etc.) sunt determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conţinutul legii şi în anexe asupra salariului de bază, rezultând cuantumul acestora care va fi acordat anual. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat, cu respectarea principiului sustenabilităţii financiare, prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017. În acest sens a fost edictată pentru anul 2020 Legea 5/2020. Fac excepţie de la această regulă categoriile de personal prevăzute de art. 38 alin. 41-44 .

Totodată, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari, ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

În acest context au fost stabilite ?i drepturile salariale ale pârâtului din cauză. Astfel, la dosarul cauzei au fost depuse în faza procesuală a apelului statul de func?ii nominal cu toate drepturile salariale aprobate începând cu ianuarie 2018, din care rezultă că …, încadrat ca Director CZC a beneficiat de un salariu de bază de 9861 lei, majorat cu 25% fa?ă de salariul avut în luna decembrie 2017 (7889 lei). În baza deciziei nr.585/2018 ?i a actului adi?ional la CIM, înregistrat sub nr.52/2018, salariul de bază pentru pârâtul … a fost stabilit tot la valoarea de 9861 lei, pornind de la drepturile salariale stabilite pentru predecesorul acestuia începând cu data de 01.01.2018.

 Aplicând, a?adar, dispozi?iile art.39 ”(1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată”, salariul stabilit în a doua parte a anului 2018 s-a raportat la func?ia similară de?inută anterior de ….

În privin?a încălcării clauzelor contractului colectiv de muncă prin negocierea individuală a nivelului de salarizare, Curtea are în vedere dispoziţia cuprinsă în art.162 alin.1 C. muncii potrivit cu care salariile din contractele colective au nivel minimal.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.132 alin.4 din Legea dialogului social nr.62/2011, care stipulează că în contractele individuale de muncă nu se pot prevedea clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin CCM. Concluzia este că prin negocierile colective purtate în scopul încheierii unui contract colectiv de muncă se urmăreşte stabilirea drepturilor la un nivel minimal, nicidecum mai puţin favorabil decât clauzele din contractele individuale de muncă încheiate cu respectarea limitelor legale.

În apărare, pârâtul a invocat nulitatea clauzelor din CCM sub aspectul stabilirii salariului de bază la valoarea de 7070 lei, care încalcă, în opinia sa, atât dispozi?iile art.38 din Legea 153/2017, cât ?i pe cele ale Anexei VII la lege.

Instan?a de fond a apreciat în mod eronat că această apărare nu poate fi primită, motivat de faptul că această conven?ie colectivă nu mai este în vigoare.

Astfel, posibilitatea instanţei de judecată de a constata pe cale incidentală nelegalitatea unei clauze contractuale a fost statuată prin Decizia nr. 17/13 iunie 2016 ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel:

„52. Controlul legalităţii unei astfel de clauze este posibil atât în litigiile în care se solicită pe cale principală aplicarea unei astfel de sancţiuni (prin acţiunea sau cererea reconvenţională a angajatorului), dar şi pe cale de excepţie, în litigiile în care se solicită valorificarea clauzei sau, dimpotrivă, se contestă efectele juridice ale acesteia. Sintagma „a constata nulitatea pe cale de excepţie” presupune ca instanţa, pe cale incidentală, să nu recunoască efectele juridice produse de o clauză nelegală, excepţia la care textul de lege face referire nefiind o excepţie de drept procesual, ci un mijloc de apărare a intereselor generale care permite analiza conformităţii cu legea a clauzei respective.

 53. Acest raţionament nu contravine dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, republicat, întrucât instanţa are posibilitatea de a invoca nulitatea pe cale de excepţie într-un litigiu în care se analizează eficacitatea juridică a respectivei clauze din contractul colectiv de muncă pe toată durata sa de existenţă, în condiţiile în care efectele acesteia se produc şi după expirarea termenului convenit de părţi pentru punerea în executare a contractului. Existenţa unei clauze ce instituie o situaţie juridică de care beneficiarul se poate prevala nu se limitează la termenul pentru care a fost încheiat contractul, ci reprezintă perioada în care părţile pot invoca efectele juridice generate de executarea sau neexecutarea clauzei. O interpretare restrictivă a acestor dispoziţii ar permite valorificarea unei clauze contractuale, fără posibilitatea de cenzurare a legalităţii sale.

55. În cazul în care consideră că respectiva clauză încalcă dispoziţiile imperative ale legilor (…) instanţa va lipsi clauza de efecte juridice, exonerând pe angajator de obligaţia de a executa o astfel de clauză nelegală.

O interpretare contrară care ar pune acţiunea în nulitate doar la dispoziţia partenerilor de dialog social ar crea posibilitatea ca o clauză vădit nelegală să îşi producă efecte juridice între părţile contractante (chiar cu concursul forţei coercitive a autorităţii judiciare, în cazul în care creditorul obligaţiei invocă răspunderea contractuală pentru neexecutare), acestea nefiind interesate a o desfiinţa în perioada în care aceasta îşi produce efectele.”

Aşa fiind, în raport de considerentele deciziei mai sus enunţate, prin care s-a statuat că analiza clauzelor contractului colectiv de muncă va fi efectuată pe toată durata în care se produc efectele juridice ale acestui act, ?i în cauza de fa?ă este posibilă invocarea excep?iei, câtă vreme în discu?ie sunt drepturile cuvenite salariatului în cursul anilor 2018 - 2019.

Pe fondul problemei, Curtea constată că nu se poate invoca în cauză vreo cauză de nulitate a acestor clauze câtă vreme nu există dispozi?ii ale Legii 153/2017, în vigoare la momentul încheierii conven?iei, care au fost încălcate prin clauzele contractuale de salarizare. Or, stabilirea nivelului de salarizare global la un nivel mai mic decât cel negociat individual, fără a se face dovada în concret în ce a constat atingerea adusă Legii 153/2017, nu poate fi calificată drept cauză de nulitate a prevederilor CCM, în condi?iile textelor mai sus citate, potrivit cu care drepturile stabilite prin conven?ia colectivă stabilesc doar un prag minimal. Pe de altă parte, succesiunea în timp a actelor în discu?ie nu poate atrage sanc?iunea nulită?ii (privită ca o încălcare a normelor imperative contemporane cu actul emis), acordul colectiv fiind încheiat anterior producerii efectelor art.38 alin.3 din lege. Nici dispozi?iile Anexei VII la lege nu sunt de natură să atragă nulitatea clauzelor în discu?ie, fiind stabilit anterior că pârâtului îi sunt aplicabile prevederile art.38 din lege, nu cele ale anexei, însă acest aspect va fi dezvoltat în continuare, în analiza criticilor formulate în cererea de apel. Prin urmare, în lipsa unei încălcări a legilor de salarizare în vigoare, nu se poate constata de către instan?ă lipsa de eficacitate a acestei clauze din acordul colectiv.

În concluzie, instan?a de apel apreciază că excep?ia de nulitate a pct.5 din Anexa 2 al CCM 435/2017 nu este întemeiată, solu?ia urmând a fi men?inută, dar pentru motivele anterior men?ionate, care le vor substitui pe cele ale primei instan?e. Pentru identitate de ra?iune, solu?ia se impune ?i în privin?a contractului colectiv de muncă nr.343/2018.

În referire la obliga?ia de a întocmi o notă de fundamentare sau referat aprobat de conducătorul unită?ii pentru stabilirea unui nivel mai mare al salariului prin negociere directă decât cel prevăzut de CCM, Curtea apreciază că o astfel de obliga?ie nu există în sarcina angajatorului ?i oricum un astfel de act nu poate avea valoare juridică în lipsa unei dispozi?ii legale în acest sens. Eventualele note ?i referate care constituie documenta?ia administrativă ce stă la baza încheierii unui contract de muncă/ act adi?ional produc efecte în limite legale, fără a le putea stabili altă valoare juridică în afara legii. Or, în documenta?ia obligatorie prevăzută de lege pentru încheierea contractului, instan?a regăse?te doar avizul medical ?i eventualele atestate/ certificate/ autoriza?ii necesare pentru exercitarea anumitor profesii/ meserii. O notă de fundamentare a salariului prin care să fie stabilită valoarea acestuia dincolo de negocierea păr?ilor ar fi contrară dispozi?iilor art.162 alin.2 C.muncii, pe de o parte, iar în cazul personalului plătit din fondurile publice, pe de altă parte, ar fi lipsită de eficien?ă câtă vreme limita dreptului este stabilită prin lege.

Pe cale de consecinţă, pentru toate argumentele anterior expuse, se constată întemeiată excepţia de nelegalitate invocată în referire la punctul II.2 din Decizia nr.10/2019 emisă de Curtea de Conturi a României- Camera de Conturi Constanţa, în privin?a reclamantului, situaţie în raport de care instanţa va lipsi de efecte juridice actul în discuţie.

De altfel cu privire la valoare juridică a acestui act prin Decizia nr. 17/2016 a ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că „Decizia Curţii de Conturi, ce instituie o prezumţie relativă privind situaţia juridică constatată, poate constitui un mijloc de probă în procesul de stabilire a legalităţii acelei clauze.”

În condiţiile în care, instanţa, pe cale incidentală, constată nelegalitatea acestui act administrativ cu consecinţa lipsirii de efecte a acestuia, sub aspect probator cererea reclamantului devine lipsită de suport, raportat la faptul că apărările păr?ilor au fost grefate exclusiv pe existen?a acestui act.

În continuare, Curtea apreciază că este neîntemeiată sus?inerea pârâtului din cererea de apel privind aplicarea prevederilor Anexei VII la lege, în temeiul dispozi?iilor art.36 alin.3 din Legea 153/2017, potrivit cu care ”(3) Salarizarea personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului se realizează potrivit anexei nr. VII, în limita cheltuielilor de personal aprobate”.

Se constată astfel că, de?i conform art.36 tot personalul salarizat potrivit prezentei legi este reîncadrat în func?ie, grade/ trepte/ grada?ii, acest fapt nu implică în mod direct ?i necesar stabilirea drepturilor salariale conform anexelor la lege.

Interpretând sistematic şi gramatical dispoziţiile art. 36-39 din Legea-cadru nr. 153/2017, se observă că, în cuprinsul art. 36 alin. (1) din acelaşi act normativ, legiuitorul foloseşte noţiuni diferite atunci când vorbeşte despre "reîncadrarea personalului", salarizat potrivit prezentei legi, care se face pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38, (această operaţiune de stabilire a salariilor de bază putând fi contestată potrivit art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017), despre "aplicarea legii" căreia îi este alocat art. 38, în care se prevede aplicarea etapizată, începând cu data de 1 iulie 2017, cu menţinerea în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază etc. şi acordarea unor creşteri salariale, precum şi despre "aplicarea tranzitorie", având conţinutul de principiu prevăzut de art. 39 alin. (1) şi (2).

În spetă, prevederile din Anexa VII la lege nu îi sunt aplicabile pârâtului la momentul actual, întrucât acesta se află în etapa tranzitorie de aplicare a legii, stabilită prin dispozitiile art.38. Dacă legiuitorul ar fi dorit să excludă si această categorie de personal ?i să instituie aplicarea dispozitiilor legii unice de salarizare de la o altă dată, ar fi prevăzut expres această derogare, după cum s-a procedat pentru alte categorii profesionale. Astfel, în situaţii similare, legiuitorul a intervenit prin norme derogatorii de la dispoziţiile art. 38, acordând prin alin. (3) lit. c), d) sau h) sporuri prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna martie 2018 personalului medical, personalului didactic sau nevăzătorilor cu handicap grav şi accentuat (a se vedea dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale Legii nr. 80/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene).

Nu acesta este ?i cazul de fa?ă, ?i, în consecin?ă, având în vedere regula de interpretare logică conform căreia excep?iile sunt de strictă interpretare ?i aplicare, pârâtul nu poate fi exclus de la aplicarea dispozi?iilor art.38 din Legea 153/2017.

Nici prevederile art.39 alin.2 nu îi sunt aplicabile pârâtului apelant din cauză ”În situaţia în care prin aplicarea alin.(1) nu există funcţie similară în plată, nivelul salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut în anexe cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă”.

Se constată în acest sens că în cauză există o func?ie similară comparabilă, iar în raport de această func?ie s-a statuat anterior în cadrul analizei excep?iei de nelegalitate a actului de control al Cur?ii de Conturi. În accep?iunea legii, prin func?ie similară se în?elege ”o funcţie de acelaşi fel din cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, care implică aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate, după caz, şi condiţii de muncă” (art. 7 lit. g din Legea-cadru nr. 153/2017).

În concluzie, constându-se temeinicia excep?iei de nelegalitate a deciziei Cur?ii de Conturi, se apreciază că orice analiză suplimentară pe fond a motivelor de apel formulate de pârât este de prisos, toate criticile hotărârii apelate fiind subsumate legalităţii Deciziei nr.10/2019, dat fiind că în cererea de chemare în judecată s-a arătat expres că izvorul pretenţiilor solicitate derivă din constatările Curţii de Conturi. Totodată, actul de control instituind o prezumţie relativă privind situaţia juridică constatată ?i constituind în consecintă un mijloc de probă în procesul de stabilire răspunderii angajatului, în măsura în care este înlăturat, proba?iunea din cauză nu mai este suficientă pentru a sus?ine temeinicia pretentiilor. si în cazul de fa?ă proba?iunea a vizat exclusiv constatările Cur?ii de Conturi, fără a se invoca drept temei al cererii deduse judecă?ii alte încălcări ale dispozi?iilor legii - cadru de salarizare a personalului plătit din fondurile publice.

Pe cale de consecintă, nefiind întrunite condi?iile pentru atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului, în conditiile art.256 C.muncii, soluţia asupra cererii deduse judecă?ii se impune a fi reformată.

Domenii speta

Spete similare