Respingere cerere de revizuire formulată în cauză ca nefondată. Repunere în termen.

În privinta terenului în suprafată de 537 mp o instantă de judecată a statuat în mod definitiv punerea în posesie în favoarea intimatelor din prezenta cauză, fiind recunoscut astfel dreptul de proprietate al acestora cu toate atributele sale, inclusiv jus possidendi. O statuare contrară la momentul actual, care ar conduce la lipsirea proprietarilor de atributul posesiei ?i al folosin?ei bunului, ar aduce atingere în mod neechivoc drepturilor anterior recunoscute pe cale jurisdic?ională”.

Se constată astfel că instanţa, rejudecând apelul reclamantei, după casarea cu reţinere a hotărârii instanţei de apel, nu a ignorat decizia civilă nr. 434/C/12.12.2019, ci a considerat că este ţinută de autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri şi mai vechi, anume de decizia civilă nr. 1318/2016 pronun?ată de Tribunalul Constan?a.

Raţionamentul făcut în acest sens de către instanţă nu poate fi cenzurat în cadrul soluţionării prezentei cereri de revizuire, întrucât aceasta nu se poate transforma într-un nou recurs.

Ţinând cont de un raţionament judiciar care nu poate fi cenzurat în cadrul prezentei proceduri de revizuire, impunându-se el însuşi cu autoritate de lucru judecat de vreme ce a rezultat în urma unei judecăţi efective asupra efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat, instanţa care a pronunţat decizia a cărei revizuire se cere nu a încălcat „autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri” constând în decizia civilă nr. 434/C/12.12.2019, ci prima hotărâre fiind de fapt decizia civilă nr. 1318/2016 pronun?ată de Tribunalul Constan?a în dosarul nr. …/118/2013*, a respectat autoritatea de lucru judecat a acestei prime hotărâri.

Art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă

Deliberând asupra cererii de revizuire formulate de recurenta reclamantă [...], constată următoarele:

I. Decizia contestată:

Prin decizia civilă nr. 113/C/1.04.2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 16.06.2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în rejudecare, după admiterea recursului şi casarea deciziei civile nr. 1736/230.10.2018 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul principal formulat de apelanta reclamantă SC [...], împotriva sentinţei civile nr. 8808/26.07.2017 pronunţate de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. …/212/2016, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi [...] şi Primarul Oraşului …, şi a obligat recurenta reclamantă la plata către intimata pârâtă a sumei de 3.190 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs (1.190 lei) şi apel (2.000 lei - onorariu avocaţial parţial).

În motivarea deciziei, Curtea a reţinut următoarele:

Prin Decizia civilă nr.434 din 25.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa  s-a admis recursul civil formulat de reclamanta [...] împotriva  deciziei civile nr. 1736/30.10.2018 pronunţate de Tribunalul Constanţa, Secţia I Civilă, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi [...], PRIMARUL ORAŞULUI … şi  [...]. S-a casat decizia atacată şi a fost reţinută cauza spre rejudecare pentru suplimentarea probatoriului, respectiv efectuarea unei expertize tehnice.

Pentru a pronunţa această decizie Curtea a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 24.11.2016, sub nr. …/212/2016, reclamanta SC [...], în contradictoriu cu pârâ?ii Primarul Orasului … ?i [...], a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a deciziei nr. 382/28.05.2010 a Primarului oraşului Eforie, în ceea ce priveşte restituirea în natură a suprafeţei de 537 mp teren situate în …, lotul …, parcelarea … -…, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 8808/26.07.2017 Judecătoria Constanţa a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocate prin întâmpinare de către pârâta [...], ca neîntemeiate ?i a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul SC [...], în contradictoriu cu pârâ?ii Primarul Orasului Eforie ?i [...], ca neîntemeiată.

A obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârât, în cuantum de 2707,25 lei reprezentând onorariu avocaţial.

În termen legal, reclamanta SC [...] a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei civile nr. 8808/26.07.2017, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată.

La data de 15.12.2017 pârâta [...] a declarat apel incident, prin care a criticat hotărârea instanţei de fond prin prisma modalităţii de soluţionare a excepţiilor invocate prin întâmpinarea depusă iniţial şi completarea ulterioară, şi anume: excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei de interes.

Prin decizia civilă nr. 1736/30.10.2018 Tribunalul Constanţa a respins apelurile ca nefondate  şi a obligat apelanta reclamantă către apelanta pârâtă la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocaţial parţial).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta  SC [...], întemeiat pe disp.art. 488 alin.1 pct. 8 Cod proc.civ.

Examinând recursul formulat Curtea a re?inut următoarele:

Excep?ia nulită?ii recursului  pe temeiul invocat prin întâmpinare nu poate fi primită pentru că art.489 alin.2 Cod procedură civilă sanc?ionează cu nulitatea recursul ale cărui motive nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488. În spe?ă însă recurenta a încadrat motivele de recurs pe temeiul art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă ?i a sus?inut că hotărârea a fost dată cu aplicarea gre?ită a legii. Temeiul în drept astfel invocat în recurs nu a fost doar enun?at de către recurentă pentru că, prin motivele dezvoltate, recurenta a sus?inut că instan?a a aplicat gre?it legea atunci când a respins ca tardivă cererea de constatare a nulită?ii dispozi?iei pentru lipsa calită?ii de persoană îndreptă?ită ?i a dat o interpretare gre?ită dispozi?iilor Legii nr.10/2001 în ce prive?te terenul care poate fi restituit în natură. Aceste sus?ineri constituie motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de art.488 Cod procedură civilă pe care instan?a este obligată să le examineze, urmând să aprecieze asupra temeiniciei lor.

Pe fondul recursului instan?a a constatat că o primă critică vizează respingerea ca tardivă a cererii reclamantei de constatare a nulită?ii Dispozi?iei nr. 238/2010 emisă de Primarul Ora?ului Eforie, pentru motivul lipsei calită?ii intimatei pârâte de persoană îndreptă?ită la beneficiul Legii nr.10/2001.

De?i s-a indicat ca temei de casare art.488 pct.8 Cod procedură civilă, respectiv aplicarea gre?ită a normelor de drept material, în realitate critica privind neîndeplinirea rolului activ al instan?ei în invocarea din oficiu a unor motive apreciate ca motive de nulitate absolută ?i respingerea gre?ită ca tardivă a cererii de constatare a nulită?ii pentru lipsa calită?ii pârâtei de persoană îndreptă?ită la acordarea măsurilor reperatorii prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru terenul în suprafa?ă de 537 mp situat în Eforie Sud, lotul ..., parcelarea ... – ..., nu are în vedere norme de drept material, temeiul de casare referindu-se la nerespectarea normelor de drept procesual, iar această critică ar putea fi încadrată pe temeiul art.488 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă, “când, prin hotărârea dată, instan?a a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sanc?iunea nulită?ii”.

Critica din recurs este însă neîntemeiată pentru că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat instan?ei să constate nulitatea absolută a Dispozi?iei nr. 382/2010 emisă de Primarul Ora?ului Eforie Sud pe motiv că au fost încălcate dispozi?iile art. 966 ?i art. 968 din Codul civil de la 1864 ?i dispozi?iile Legii nr.10/2001, în motivarea în fapt a cererii invocându-se neregularită?i numai sub aspectul restituirii prin dispozi?ia atacată a unui teren care era ocupat par?ial de clădirea activului Vila ..., al cărei proprietar era reclamanta potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 1517/02.11.2001 încheiat cu SC ... SA.

Sus?inerea ulterioară a reclamantei referitoare la existen?a ?i a unui alt temei de nulitate a dispozi?iei, rezultat din nerespectarea de către emitent a dispozi?iilor legale referitoare la calitatea notificatorului de persoană îndreptă?ită la beneficiul Legii nr.10/2001, reprezintă, în realitate, o modificare a cererii de chemare în judecată care a fost sanc?ionată corect de instan?a de fond cu tardivitatea în condi?iile în care a fost depusă ulterior primului termen la care reclamanta a fost legal citată, cererea adi?ională fiind astfel formulată cu nerespectarea dispozi?iilor art.204 Cod procedură civilă.

Este neîntemeiată sus?inerea din recurs că motivul invocat, fiind unul care atrage nulitatea absolută a actului atacat, putea să fie pus în discu?ie oricând, chiar ?i din oficiu de către instan?ă, pentru că o asemenea ipoteză nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art.488 Cod procedură civilă, instan?a de fond neavând o obliga?ie cenzurabilă în căile de atac de a invoca din oficiu nulitatea unui act juridic.

În acela?i timp, Curtea a reţinut că nu se poate primi nici sus?inerea că cererea în constatarea nulită?ii dispozi?iei atacate pe motivul lipsei calită?ii pârâtei de persoană îndreptă?ită la restituire nu este o cerere nouă, pentru primirea căreia nu era necesară respectarea dispozi?iilor art.204 Cod procedură civilă, această cerere în cuprinsul căreia se invocă alte motive de nelegalitate a dispozi?iei decât cele sus?inute prin considerentele expuse în cererea de chemare în judecată, ?i care se refereau la restituirea în natură a unui teren pe care se afla construc?ia Vila ..., având o cauză diferită.

Considerentele expuse în precedent au condus la concluzia că cererea reclamantei întemeiată pe lipsa calită?ii intimatei de persoană îndreptă?ită la restituire era o cerere nouă, având o cauză diferită, care în mod corect a fost respinsă ca tardiv formulată, critica din recurs nefiind întemeiată.

S-a apreciat că cea de a doua critică din recurs prin care se invocă gre?ita interpretare a dispozi?iilor Legii nr.10/2001 în ce prive?te situa?iile în care restituirea terenului notificat se poate face în natură, pe vechiul amplasament, este întemeiată.

Astfel, recurenta reclamantă [...] este titulara dreptului de proprietate asupra activului Vila ..., situat în Eforie Sud, ..., compus dintr-o construc?ie P+1+M, cu o suprafa?ă construită desfă?urată de 431 mp, drept dobândit prin cumpărare potrivit contractului de vânzare cumpărare nr.1517/02.11.2001 încheiat cu SC ... SA, de la data încheierii contractului cumpărătoarea dobândind ?i un drept de folosin?ă asupra terenului în suprafa?ă de 714 mp aferent activului, din care suprafa?a de 262 mp fiind ocupată de construc?ii.

Prin Dispozi?ia nr. 382/28.05.2010 emisă de Primarul Ora?ului Eforie s-a dispus restituirea în natură a terenului situat în Eforie Sud, lotul 96, parcelarea Movila Techirghiol, în suprafa?ă de 537 mp, către notificatorii [...] ?i [...].

Reclamanta a contestat valabilitatea dispozi?iei de restituire în natură emisă în beneficiul pârâtei intimate invocând faptul că terenul restituit către aceasta în anul 2010 este ocupat de clădirea cumpărată prin contractul nr. 1517/2001 ?i că prin această dispozi?ie i se restrânge dreptul de proprietate pe construc?ie ?i dreptul de folosinţă pe teren, în drept fiind invocate atât dispozi?iile art. 966 ?i art. 968 din Codul civil de la 1864, cât ?i Legea nr. 10/2001.

Instan?ele au re?inut corect calitatea reclamantei de ter? în raport cu emitentul, cât ?i cu beneficiarul dispozi?iei de restituire în natură, justificat fiind acceptată posibilitatea reclamantei de a solicita pe calea unei ac?iuni de drept comun constatarea nulită?ii actului emis în temeiul Legii nr. 10/2001, care legitimează dreptul de proprietate al pârâtei. De?i reclamanta nu are deschisă calea contesta?iei prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2201, pusă exclusiv la dispozi?ia persoanelor îndreptă?ite, ea o poate ataca în condi?iile dreptului comun pentru că, potrivit art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară. Actul a cărui nulitate se invocă reprezintă, potrivit dispoziţiilor legale citate, un titlu de proprietate, intrat în circuitul civil şi poate fi atacat numai pe calea dreptului comun.

Curtea a re?inut că, în condi?iile în care actul atacat a fost emis în temeiul unei legi speciale, respectiv în temeiul Legii nr. 10/2001, acest act normativ trebuie avut în vedere la verificarea legalită?ii lui pentru că Legea nr. 10/2001 conţine nu numai norme de drept procedural, stabilind căile ?i persoanele care pot ataca în justi?ie actele emise în temeiul său, ci ?i norme de drept substanţial, care privesc condiţiile de validitate ale acestor acte.

Astfel, chiar dacă în ac?iunea reclamantei nu sunt indicate dispozi?iile procedurale speciale ale Legii nr. 10/2001, aceasta nu înseamnă că actul emis în temeiul acestei legi nu trebuie verificat sub aspectul conformită?ii sale cu condi?iile de emitere ?i validitate, în măsura în care se invocă astfel de încălcări.

În spe?ă, nulitatea dispozi?iei de restituire în natură a terenului a fost întemeiată pe cauza ilicită invocată din perspectiva emiterii actului cu încălcarea dispozi?iilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 ?i art. 10 pct. 3 din Normele metodologice, justificarea în fapt fiind aceea că pe terenul restituit în natură exista, la data emiterii dispozi?iei, activul Vila ... care era proprietatea reclamantei, situa?ie fa?ă de care pârâta ar fi fost îndreptă?ită numai la măsuri reparatorii în echivalent.

Cercetând legalitatea dispozi?iei în raport de acest temei instan?a de apel a re?inut că nu este aplicabilă ipoteza invocată, iar existen?a construc?iei aflată pe teren nu constituie un impediment la restituirea în natură, pentru că în spe?ă nu este vorba despre o construc?ie “nouă” în sensul art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, dimpotrivă, construc?ia a apar?inut autorului pârâtei, iar la data achizi?ionării Vilei ... cumpărătoarea reclamantă cuno?tea posibilitatea restituirii bunului către fostul proprietar.

Concluzia instan?ei de apel este însă gre?ită, dată prin interpretarea eronată a normelor legale incidente.

Este  real că Legea nr. 10/2001 consacră, prin dispoziţiile art. 1 alin. 1, art. 7 şi 9 din lege, principiul prevalenţei restituirii în natură a imobilelor pentru care s-au depus notificări, dar în cazul  în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare, ea prevede acordarea altor măsuri reparatorii, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinător, sau propunerea de acordare de despăgubiri.

În ceea ce prive?te modalitatea de restituire a imobilelor preluate abuziv, art. 10 din Legea nr. 10/2001 stabile?te ipotezele în care se poate dispune restituirea în natură ?i cele în care măsurile reparatorii pot fi stabilite prin echivalent ?i enun?ă situa?ia imobilelor ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial (alin. 1), situa?ia în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii autorizate, a terenurilor ale căror suprafe?e au fost afectate servituţilor legale, spaţiilor verzi, precum şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale (alin. 2), situa?ia terenurilor pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile (alin. 3), a celor fără construcţii afectate de lucrări de investiţii de interes public aprobate, dacă nu a început construcţia acestora, ori pe care lucrările aprobate au fost abandonate (alin. 4), situa?ia terenurilor pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcţii autorizate care nu mai sunt necesare unităţii deţinătoare (alin. 5), precum ?i cazul imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost distruse ca urmare a unor calamităţi naturale (alin. 6).

Este real că în nici una dintre ipotezele enun?ate nu se regăse?te situa?ia din spe?ă, în care construc?ia edificată pe teren, de?i preluată în mod abuziv, să nu fi fost restituită către persoana îndreptă?ită, fie pentru că aceasta, în manifestarea principiului disponibilită?ii, a omis să o notifice, fie pentru că a fost înstrăinată printr-un contract de vânzare cumpărare încheiat de unitatea de?inătoare cu un ter?, actul nefiind desfiin?at în condi?iile art. 45 din Legea nr. 10/2001, însă din interpretarea coroborată a tuturor acestor ipoteze se desprinde concluzia că restituirea în natură se poate face numai pentru terenul considerat liber în accep?iunea legiuitorului ?i enun?at în ipotezele reglementate enun?iativ în art. 10. Rezultă faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 că este necesar să se facă distincţia între noţiunile de „teren liber” şi „teren liber ce poate fi restituit în natură”, ştiut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectaţiunii sale.

Având în vedere însă că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1517/02.11.2001 reclamanta SC [...] a dobândit un drept de proprietate numai asupra construc?iei Vila ..., având o suprafa?ă construită de 268 mp, suprafa?ă mai mică decât suprafa?a restituită în natură către intimată, Curtea a apreciat că era necesară efectuarea unei expertize tehnice pentru a se stabili dacă suprafa?a construc?iei Vila ... ?i suprafa?a aferentă acestei construc?ii, necesară pentru o exploatare în condi?ii normale, potrivit destina?iei sale, afectează în întregime lotul ... restituit în natură sau doar o parte din acest lot, respectiv dacă mai există teren liber potrivit Legii nr.10/2001 sau intimatei i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent pentru întreg imobilul, situa?ie fa?ă de care s-a impus casarea deciziei atacate ?i re?inerea cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, prin notele de ?edin?ă depuse la data de 17.02.2021, intimata pârâtă [...] a arătat că prin efectuarea unei expertize tehnice pentru a se stabili dacă suprafa?a construc?iei Vila ... ?i suprafa?a aferentă acestei construc?ii, necesară pentru o exploatare în condi?ii normale, potrivit destina?iei sale, afectează în întregime lotul 96 restituit în natură sau doar o parte din acest lot, respectiv dacă mai există teren liber potrivit Legii nr.10/2001 sau intimatei i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent pentru întreg imobilul, s-ar aduce atingere autorită?ii de lucru judecat de care se bucură hotărârea din dosarul nr. 4340/118/2013.

S-a arătat că în cauza respectivă s-a dispus punerea pârâtelor în posesia suprafe?ei de teren de 537 mp, re?inându-se că acesta este teren liber din totalul de 627 mp, pentru diferen?a de 90 mp urmând a se acorda despăgubiri. S-a sus?inut că prin efectuarea unei noi expertize nu pot fi contrazise cele statuate definitiv cu privire la caracterul de teren liber al suprafe?ei de 537 mp, fără a se aduce atingere autorită?ii de lucru judecat.

Verificând situa?ia noua invocată în cauză, raportat la dosarul nr. .../118/2013 ata?at prezentei cauze, Curtea a apreciat că nu se mai impune suplimentarea probatoriului în prezenta cauză.

Analizând caracterul de teren liber în privin?a suprafe?ei de 537 mp, ce a făcut obiectul dispozi?iei de restituire în natură, contestată în prezenta cauză, Curtea re?ine că prin decizia civilă nr. 1318/2016 pronun?ată de Tribunalul Constan?a în dosarul nr. .../118/2013* având ca obiect Legea 10/2001 s-a dispus obligarea Ora?ului Eforie să procedeze la punerea în posesia a terenului în suprafa?ă de 537 mp, restituit prin dispozi?ia de primar nr. 382/2010, fiind respinsă totodată cererea de interven?ie accesorie formulată de SC [...]. În considerentele decizorii ale hotărârii mai sus men?ionate s-a stabilit că îi revine unită?ii de?inătoare obliga?ia de a pune în posesie partea îndreptă?ită asupra terenului restituit în natură. Pentru identificarea terenului restituit în natură a fost efectuat în cauza respectivă un raport de expertiză topografică de către exp. [...], în care s-a re?inut că pe suprafa?a de 537 mp există Vila ... cu o suprafa?ă construită de 139 mp, locuin?a C2 în suprafa?ă de 43 mp, locuin?a C4 în suprafa?ă de 46 mp, o magazie din lemn în suprafa?ă de 18 mp ?i una în suprafa?ă de 9 mp. Raportat la această situa?ie de fapt, Judecătoria Constan?a a respins cererea formulată de persoanele îndreptă?ite la restituire, iar instan?a de apel a schimbat în parte solu?ia, admi?ând solicitarea de punere în posesie asupra terenului litigios. Hotărârea din apel este definitivă.

Curtea a constatat în aceste condi?ii că în privin?a terenului în suprafa?ă de 537 mp o instan?ă de judecată a statuat în mod definitiv punerea în posesie în favoarea intimatelor din prezenta cauză, fiind recunoscut astfel dreptul de proprietate al acestora cu toate atributele sale, inclusiv jus possidendi. O statuare contrară la momentul actual, care ar conduce la lipsirea proprietarilor de atributul posesiei ?i al folosin?ei bunului, ar aduce atingere în mod neechivoc drepturilor anterior recunoscute pe cale jurisdic?ională.

În acest sens art.431 alin.(2) C.proc.civ. reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat; ea este la îndemâna oricăreia dintre părţile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

În cauza de faţă a fost invocată această prezumţie în raport de statuările din decizia civilă nr. 1318/2016 a Tribunalului Constan?a, definitivă de la pronunţare.

Aşa cum s-a subliniat în mod judicios în doctrină, în acest caz, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv şi considerente; această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

În practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a hotărât că efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. În acest sens, Înalta Curte a precizat că puterea de lucru judecat, în forma prezumţiei, vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Puterea de lucru judecat implică în plan procesual două efecte: pozitiv şi negativ. Efectul negativ recunoscut prin lege hotărârii judecătore?ti definitive constă in faptul că este oprită o noua judecată pentru acelea?i preten?ii solu?ionate prin hotărârea ce a rămas definitivă (non bis in idem).

Curtea Europeană a apreciat în jurisprudenţa sa, repetitiv, că "un sistem bazat pe supremaţia Convenţiei şi a jurisprudenţei aferente acesteia asupra drepturilor naţionale este apt să asigure buna funcţionare a mecanismului de apărare implementat de Convenţie şi de protocoalele adiţionale (...). Acest aspect implică obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor" (Hotărârea Dumitru Popescu, 26 aprilie 2007).

„În această privinţă, trebuie reamintit faptul că preeminenţa dreptului, unul dintre principiile fundamentale ale unei societăţi democratice, este inerentă tuturor articolelor din Convenţie (..). Ea presupune respectarea principiului siguranţei raporturilor juridice şi în special a hotărârilor judecătoreşti care se bucură de autoritate de lucru judecat." (Hotărârea Stere şi alţii, 23 februarie 2006).

Cu privire la principiul securităţii juridice axat pe principiul echităţii juridice şi al puterii lucrului judecat, res judicata, aplicabile în cauza de faţă, Curtea Europeană a reafirmat: "Unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că soluţia definitivă în orice litigiu nu trebuie rediscutată." (Hotărârea Brumarescu, 28 octombrie 1999) "Reexaminarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra problematicii respective nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză" (Hotărârea Licu contra României., 4 martie 2008).

Neechivoc, în cauza Diacenco împotriva României, Curtea Europeană a statuat: "(..) Curtea reaminteşte că motivarea unei hotărâri are acelaşi efect obligatoriu ca şi dispozitivul dacă, precum în prezenta cauză, aceasta constituie baza ei fundamentală (Hotărârea din 7 februarie 2012).

De asemenea, în cazul SC Pilot Service SA împotriva României, Curtea Europeană preluând statuarea din cauza Z. şi alţii împotriva Greciei (Hotărârea din 18 noiembrie 2004), a stabilit, tot neechivoc: "(..) Obligaţia de a executa o hotărâre judecătorească nu se limitează la dispozitivul acesteia; de fapt, fondul hotărârii este în acelaşi timp cel care trebuie respectat şi aplicat" (Hotărârea din 3 iunie 2008).

La rândul său, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, în sensul că: "puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ata?ează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta".

Prin urmare, sub aspectul drepturilor statuate pe cale jurisdicţională de instanţă, se constată că a intrat în puterea lucrului judecat dreptul intimatelor de a exercita prerogativele dreptului de proprietate în mod plenar, intima?ii bucurându-se de toate atributele conferite de dreptul lor (usus, fructus ?i abusus).

În atare condi?ii, Curtea nu mai poate stabili o situa?ie contrară, prin recunoa?terea în favoarea reclamantului a vreunui drept asupra acestui teren, de natură să afecteze atributele dreptului de proprietate stabilite în favoarea intima?ilor. Pe cale de consecin?ă, fără alte verificări suplimentare, se impune respingerea apelului formulat de către reclamantă, singurul rămas în discu?ie după casare, modul de exercitare a dreptului reclamantei asupra construc?iei Vila ... edificată pe acest teren urmând a fi reglementat între proprietarii celor două imobile în procedura de drept comun, pe cale de conven?ie, iar în caz de neîn?elegere, prin intermediul instan?ei de judecată.

În aplicarea prevederilor art. 453 C.proc.civ., recurentul reclamant fiind partea care a căzut în preten?ii în rejudecare, prin respingerea apelului, acesta urmează a suporta cheltuielile de judecată efectuate de partea adversă în recurs, constând în onorariu de avocat (1.190 lei) ?i în apel (onorariu par?ial de 2.000 lei, conform art. 453 alin. 2 C.proc.civ., apelul incident fiind respins în mod definitiv, iar decizia nerecurată sub acest aspect). 

II. Cererea de revizuire:

1. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire recurenta reclamantă [...], solicitând în principal anularea acesteia şi trimiterea spre rejudecare a apelului, iar în subsidiar schimbarea ei în tot şi, în rejudecare, admiterea apelului formulat de reclamantă, cu consecinţa obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, revizuenta a invocat art. 509 alin. 1 pct. 1 şi pct. 8 C. proc. civ. şi a arătat că prin decizia civilă nr. 434/25.03.2020 s-au trasat limitele rejudecării, respectiv efectuarea unei expertize topografice care să identifice suprafeţe libere de teren care pot fi retrocedate intimatei, şi s-a stabilit în mod definitiv că terenul retrocedat prin decizia nr. 382/28.05.2010 a Primarului oraşului … nu poate fi considerat teren liber, deoarece pe acesta se afla construcţia pentru care revizuenta avea contract de vânzare-cumpărare. Mai mult decât atât, instanţa de recurs a stabilit că intimata nu a uzat de procedura prevăzută de art. 45 din Legea nr. 10/2001, pentru desfiinţarea acestui contract de vânzare-cumpărare. Instanţa de rejudecare a apelului a ignorat direcţiile trasate de instanţa de recurs, admiţând că în cauză există autoritate de lucru judecat în ceea ce prive?te calitatea de teren liber în vederea restituirii a suprafeţei de teren ce a făcut obiectul deciziei nr. 382/28.05.2010. „Instanţa de rejudecare a apelului a dat astfel mai puţin decât s-a cerut prin sentinţa de recurs, care era obligatorie pentru instanţa de rejudecare”. Este greşită motivarea instanţei de rejudecare a apelului în sensul că nu se cunoştea despre decizia civilă dată în dosarul nr. …/118/2013*. Acest dosar a fost ataşat încă de la început la dosarul prezentei cauze. Însăşi intimata, în concluziile scrise depuse în recurs, a făcut trimitere la decizia pronunţată în dosarul nr. …/118/2013*, care este ataşat la dosarul cauzei. Deci, instanţa de recurs a pronunţat decizia nr. 434/25.03.2020 având în vedere şi decizia dată în dosarul nr. …/118/2013*. Nu există autoritate de lucru judecat faţă de ce s-a statuat prin decizia civilă nr. 1318 din dosarul nr. …/118/2013*, deoarece în acest dosar nu s-a analizat calitatea de teren liber în accepţiunea Legii nr. 10/2001, astfel cum s-a analizat prin decizia nr. 434/25.03.2020. Obiectul acelui dosar a fost punerea în posesie conform art. 25 din Legea nr. 10/2001. Calitatea de teren liber trebuia analizată în faza administrativă, până a se da decizia nr. 382/28.05.2010. Instanţa de recurs, analizând caracterul de teren liber al terenului restituit, a constatat că acesta nu trebuia restituit în natură, deci s-a constatat că întregul proces care a stat la baza emiterii deciziei respective a fost ilegal. Prin urmare, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1318, dată în dosarul nr. …/118/2013*, deoarece în aceasta judecătorul a îndeplinit o simplă formalitate. Decizia a cărei revizuire se cere încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 434/25.03.2020, unde s-a statuat că terenul în cauză nu putea să fie restituit în natură. Instanţa de apel trebuia să se limiteze în judecarea apelului doar la coordonatele trasate prin hotărârea de casare 

2. Prin întâmpinare, intimata pârâtă [...] a solicitat admiterea excepţiei tardivităţii cererii de revizuire formulate în baza art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire şi obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

În acest sens, intimata pârâtă a arătat că decizia civilă nr. 434/25.03.2020 nu este o hotărâre definitivă, nu cuprinde nicio dispoziţie referitoare la fondul cauzei şi nu dă nicio dezlegare, fiind o hotărâre intermediară fondului. Caracterul intermediar, neautonom şi interlocutoriu al deciziei nr. 434/25.03.2020 este constatat cu putere de lucru judecat şi în decizia de revizuire nr. 20/C/15.01.2021 a Cur?ii de Apel Constan?a, acest lucru fiind susţinut şi de revizuentă în dosarul respectiv. Calitatea de teren liber a fost dezlegată definitiv şi cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 1318/18.10.2016 a Tribunalului Constanţa, ea nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată în dosarul nr. …/212/2016* şi nu a constituit motiv de recurs în recursul declarat de reclamantă. Prin urmare, nu poate exista nici măcar suspiciunea că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat cu privire la ceva ce s-ar fi cerut. Potrivit intimatei, revizuenta pretinde că instanţa de recurs a reţinut în decizia civilă nr. 434/C/12.12.2019 că terenul nu este liber şi că nu trebuia restituit în natură, dar ceea ce pretinde revizuenta este fals. Instanţa de recurs doar a apreciat că este necesară efectuarea unei expertize tehnice, acesta fiind motivul admiterii recursului şi al reţinerii cauzei spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, reţinând autoritatea de lucru judecat, inclusiv faptul că în dosarul nr. …/118/2013 s-a efectuat expertiza pe care ar fi dorit să o administreze, instanţa de recurs a respins recursul reclamantei, prin decizia civilă de rejudecare a fondului nr. 113/C/1.04.2021.

4. Revizuenta a solicitat repunerea în termenul de revizuire, în ceea ce prive?te motivul prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., potrivit art. 186 C. proc. civ., în sensul ca termenul de o lună să se calculeze din momentul comunicării deciziei a cărei revizuire se cere.

În susţinerea cererii de repunere în termen, revizuenta a arătat că a luat cunoştinţă despre motivul de revizuire în momentul în care a luat cunoştinţă de hotărârea atacată, neputând formula cererea de revizuire înainte de a afla motivele pentru care instanţa de recurs a respins apelul.

4. Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea cererii de repunere în termen, întrucât căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate de norme de ordine publică, de la care nici părţile şi nici instanţa nu pot deroga pe cale de interpretare.

5. Intimatul pârât Primarul oraşului Eforie nu a formulat apărări faţă de cererea de revizuire şi nici faţă de cererea de repunere în termen formulată de revizuentă

6. În cadrul judecăţii în revizuire a fost ataşat dosarul nr. …/212/2016* şi a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depusă la dosar decizia civilă nr. 20/C/15.01.2021 a Cur?ii de Apel Constan?a.

III. Analiza cererii de revizuire:

1. În ceea ce prive?te cererea de repunere în termen, Curtea are în vedere că art. 186 alin. 1 şi 2 C. proc. civ. prevede următoarele: „(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.”

2. Art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. prevede că „revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: [...] există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”.

3. Potrivit art. 511 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., „termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: [...] în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.”

4. Cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. cuprinde atât situaţia în care instanţa a nesocotit efectul negativ al autorităţii lucrului judecat, prevăzut de art. 431 alin. 1 C. proc. civ., cât şi pe cea în care aceasta a nesocotit efectul pozitiv al acestei autorităţi, prevăzut de art. 431 alin. 2 C. proc. civ., care prevede astfel: „Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.”

5. Este posibil, mai ales atunci când se încalcă autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv, ca acest fapt să nu fie cunoscut decât odată cu comunicarea hotărârii judecătoreşti, întrucât nu reiese decât din considerentele acesteia. Într-o asemenea situaţie, chiar dacă hotărârea este definitivă încă de la pronunţare, părţile află despre existenţa cazului de revizuire constând în încălcarea autorităţii de lucru judecat abia după ce citesc considerentele acestei hotărâri, ceea ce se întâmplă abia atunci când hotărârea li se comunică.

6. În astfel de cazuri, faptul că hotărârea nu a fost comunicată părţilor în cadrul termenului de revizuire, ceea ce le-a împiedicat să cunoască încălcarea autorităţii de lucru judecat a altei hotărâri şi astfel să formuleze cererea de revizuire în termen de o lună de la pronunţare, poate constitui un motiv temeinic justificat pentru repunerea în termenul de revizuire.

7. Aceasta se explică prin aceea că voinţa legiuitorului, exprimată prin art. 511 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi considerată a fi fost aceea de a prevedea doar un drept teoretic şi iluzoriu de a cere revizuirea, ci un drept efectiv, prin care să se asigure un just echilibru între interesele părţilor, în raport cu principiul stabilităţii raporturilor juridice care impune respectarea autorităţii lucrului judecat a tuturor hotărârilor judecătoreşti.

8. Repunerea în termen nu este însă justificată, într-un astfel de context, decât atunci când circumstanţele particulare a cauzei susţin concluzia că partea nu a putut formula cererea de revizuire în termenul de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, întrucât pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat de care se prevalează nu a putut fi cunoscută de către acea parte decât prin lecturarea considerentelor hotărârii, odată ce i-a fost comunicată.

9. În speţă, cererea de revizuire priveşte decizia civilă nr. 113/C/1.04.2001 a Cur?ii de Apel Constan?a, secţia I civilă, al cărei dispozitiv, pronunţat în şedinţă publică a fost: „În rejudecare: Respinge apelul principal formulat de apelanta reclamantă [...] ca nefondat”, hotărârea fiind definitivă. Revizuenta nu putea cunoaşte, la data pronunţării acestei hotărâri, motivele pe care s-a sprijinit, inclusiv acela potrivit căruia soluţia instanţei se sprijină pe efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 1318/2016 pronun?ată de Tribunalul Constan?a în dosarul nr. …/118/2013*, prin care, potrivit considerentelor deciziei atacate cu cerere de revizuire în prezenta cauză, „s-a dispus obligarea Ora?ului … să procedeze la punerea în posesia a terenului în suprafa?ă de 537 mp, restituit prin dispozi?ia de primar nr. 382/2010, fiind respinsă totodată cererea de interven?ie accesorie formulată de SC [...]”. Potrivit considerentelor deciziei atacate, „în considerentele decizorii ale hotărârii mai sus men?ionate s-a stabilit că îi revine unită?ii de?inătoare obliga?ia de a pune în posesie partea îndreptă?ită asupra terenului restituit în natură. Pentru identificarea terenului restituit în natură a fost efectuat în cauza respectivă un raport de expertiză topografică de către exp. [...], în care s-a re?inut că pe suprafa?a de 537 mp există Vila … cu o suprafa?ă construită de 139 mp, locuin?a … în suprafa?ă de 43 mp, locuin?a C4 în suprafa?ă de 46 mp, o magazie din lemn în suprafa?ă de 18 mp ?i una în suprafa?ă de 9 mp”.

10. Astfel cum rezultă din dovada de comunicare, decizia civilă atacată cu cererea de revizuire, definitivă de la pronunţare, a fost comunicată revizuentei la 11.05.2021, deşi termenul de revizuire s-a împlinit la 1.05.2021, în raport cu data pronunţării. Prin urmare, revizuentei i-a fost imposibil să cunoască pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat, în cadrul termenului de revizuire, acest lucru având loc abia la 11.05.2021.

11. În acest caz, pentru a putea beneficia de repunerea în termen, cererea de revizuire trebuia formulată în termen de o lună de la încetarea cauzei care a împiedicat revizuenta să acţioneze, potrivit tezei finale a art. 186 alin. 2 C. proc. civ., adică până la 11.06.2021. Cererea de revizuire a fost depusă la 03.06.2021, în cadrul acestui termen, astfel încât trebuie constatat că cererea de repunere în termen este întemeiată, motiv pentru care va fi admisă, cu consecinţa respingerii ca nefondate a excepţiei tardivităţii, invocate de intimată.

12. În ceea ce prive?te cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ., Curtea are în vedere că acesta permite revizuirea unei hotărâri judecătoreşti atunci când instanţa „s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”. Niciuna dintre aceste trei ipoteze nu a fost invocată în speţă.

13. Dimpotrivă, revizuenta a susţinut că „instanţa de rejudecare a apelului a dat astfel mai puţin decât s-a cerut prin sentinţa de recurs, care era obligatorie pentru instanţa de rejudecare”. Lăsând la o parte că prin „sentinţa de recurs”, adică prin decizia civilă nr. 434/C/12.12.2019 a Cur?ii de Apel Constan?a, secţia I civilă, nu s-a cerut nimic, art. 509 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ. referindu-se la pretenţiile formulate de părţi, iar nu la dezlegările date de instanţa de control judiciar, oricum faptul că instanţa ar fi dat mai puţin decât s-a cerut nu este prevăzut ca motiv de revizuire. Se constată astfel că cererea de revizuire formulată în baza art. 509 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ. este nefondată întrucât, prin hotărârea a cărei revizuire se cere, instanţa nu s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nu a dat mai mult decât s-a cerut şi nici a omis să se pronunţe asupra unui lucru cerut.

14. Examinând cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., Curtea constată că revizuenta reclamă încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 434/C/12.12.2019  a Cur?ii de Apel Constan?a, secţia I civilă (nu din 22.03.2020, cum a scris în cererea de revizuire, la acea dată fiind doar constatată suspendarea de drept a judecăţii în timpul stării de urgenţă, printr-o rezoluţie), decizie prin care, în acelaşi dosar, Curtea a admis recursul formulat de reclamantă, a casat decizia atacată, pronunţată de instanţa de apel, şi a reţinut cauza spre rejudecarea apelului formulat de reclamantă, pentru suplimentarea probatoriului, respectiv pentru efectuarea unei expertize tehnice. Încălcarea autorităţii de lucru judecat este invocată sub aspectul faptului considerării terenului retrocedat prin decizia nr. 382/28.05.2010 a Primarului oraşului Eforie ca fiind teren liber, prin raportare la terenul pentru care revizuenta a prezentat un titlu de proprietate. Revizuenta susţine astfel că prin decizia civilă nr. 434/C/12.12.2019 s-a stabilit în mod definitiv că terenul retrocedat prin decizia nr. 382/28.05.2010 a Primarului oraşului Eforie nu poate fi considerat teren liber, deoarece pe acesta se afla construcţia pentru care revizuenta avea contract de vânzare-cumpărare.

15. Revizuenta a mai susţinut că instanţa a „ignorat direcţiile trasate de instanţa de recurs”, dar această chestiune excedează cadrul motivului de revizuire invocat, constituind de fapt o critică cu privire la legalitatea hotărârii din perspectiva obligaţiei instanţei care rejudecă fondul, prevăzută de art. 501 alin. 1 C. proc. civ., de a respecta hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate. Nu se poate însă omite faptul că aspectul invocat prin cererea de revizuire, privind caracterul liber sau ocupat al terenului retrocedat, nu este o problemă de drept, ci una de fapt, anume dacă terenul este sau nu afectat de o construcţie sau aferent unei construcţii. Împrejurarea că această critică nu se circumscrie cu adevărat unei critici de nelegalitate din perspectiva art. 501 alin. 1 C. proc. civ. nu o transformă într-un motiv de revizuire prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., întrucât problema obligativităţii, în caz de casare, a hotărârii instanţei de recurs pentru instanţa care (re)judecă fondul, este o chestiune procedurală distinctă de aceea a autorităţii de lucru judecat.

16. Pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca instanţa să nu se fi pronunţat în sensul inexistenţei autorităţii de lucru judecat invocate de revizuent, întrucât cererea de revizuire nu a fost prevăzută de lege ca o modalitate de cenzurare a corectitudinii raţionamentului judiciar al instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, ci doar de retractare a acesteia în considerarea faptului că instanţa nu a analizat chestiunea autorităţii de lucru judecat, indiferent dacă aceasta nu a fost invocată sau, invocată fiind, cercetarea ei a fost omisă.

17. Acest lucru se explică întrucât cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este destinat să rezolve conflictul dintre două hotărâri judecătoreşti care amândouă beneficiază de autoritate de lucru judecat. Or autoritatea de lucru judecat a celei de-a doua hotărâri nu poate fi înfrântă decât atunci când atunci când, indiferent de motiv, instanţa care a pronunţat-o a ignorat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, în sensul că nu a avut-o în vedere, omiţând-o din cadrul raţionamentului său judiciar. Dacă însă instanţa a avut în vedere prima hotărâre şi a constatat, pe baza unei judecăţi proprii, că nu există autoritate de lucru judecat, fie respingând excepţia respectivă, fie înlăturând ipoteza efectului pozitiv, hotărârea ei beneficiază ea însăşi de autoritate de lucru judecat şi nu poate fi revizuită potrivit art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. Într-un asemenea caz, se consideră că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că prima hotărâre nu are autoritate de lucru judecat.

18. În speţă, prin decizia civilă nr. 434/C/12.12.2019, s-a reţinut că „restituirea în natură se poate face numai pentru terenul considerat liber în accep?iunea legiuitorului ?i enun?at în ipotezele reglementate enun?iativ în art. 10. Rezultă faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 că este necesar să se facă distincţia între noţiunile de „teren liber” şi „teren liber ce poate fi restituit în natură”, ştiut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectaţiunii sale. Având în vedere însă că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1517/02.11.2001 reclamanta SC [...] a dobândit un drept de proprietate numai asupra construc?iei Vila …, având o suprafa?ă construită de 268 mp, suprafa?ă mai mică decât suprafa?a restituită în natură către intimată, Curtea a apreciat că era necesară efectuarea unei expertize tehnice pentru a se stabili dacă suprafa?a construc?iei Vila … ?i suprafa?a aferentă acestei construc?ii, necesară pentru o exploatare în condi?ii normale, potrivit destina?iei sale, afectează în întregime lotul 96 restituit în natură sau doar o parte din acest lot, respectiv dacă mai există teren liber potrivit Legii nr. 10/2001 sau intimatei i se cuvin măsuri reparatorii în echivalent pentru întreg imobilul, situa?ie fa?ă de care s-a impus casarea deciziei atacate ?i re?inerea cauzei spre rejudecare.”

19. Prin decizia civilă nr. 113/C/1.04.2021, pronunţată în rejudecare şi a cărei revizuire se cere, Curtea a reţinut că intimata a susţinut că prin efectuarea acestei expertize s-ar aduce atingere autorită?ii de lucru judecat de care se bucură hotărârea pronunţată în dosarul nr. …/118/2013, întrucât în cauza respectivă s-a dispus punerea pârâtelor în posesia suprafe?ei de teren de 537 mp, re?inându-se că acesta este teren liber din totalul de 627 mp, pentru diferen?a de 90 mp urmând a se acorda despăgubiri.

20. Potrivit considerentelor hotărârii atacate cu cererea de revizuire, „verificând situa?ia nouă invocată în cauză, raportat la dosarul nr. …/118/2013 ata?at prezentei cauze, Curtea a apreciat că nu se mai impune suplimentarea probatoriului în prezenta cauză”. În acest sens, a reţinut că „prin decizia civilă nr. 1318/2016 pronun?ată de Tribunalul Constan?a în dosarul nr. …/118/2013* având ca obiect Legea 10/2001 s-a dispus obligarea Ora?ului … să procedeze la punerea în posesia a terenului în suprafa?ă de 537 mp, restituit prin dispozi?ia de primar nr. 382/2010, fiind respinsă totodată cererea de interven?ie accesorie formulată de SC [...]. În considerentele decizorii ale hotărârii mai sus men?ionate s-a stabilit că îi revine unită?ii de?inătoare obliga?ia de a pune în posesie partea îndreptă?ită asupra terenului restituit în natură. Pentru identificarea terenului restituit în natură a fost efectuat în cauza respectivă un raport de expertiză topografică de către exp. [...], în care s-a re?inut că pe suprafa?a de 537 mp există Vila … cu o suprafa?ă construită de 139 mp, locuin?a … în suprafa?ă de 43 mp, locuin?a … în suprafa?ă de 46 mp, o magazie din lemn în suprafa?ă de 18 mp ?i una în suprafa?ă de 9 mp. Raportat la această situa?ie de fapt, Judecătoria Constan?a a respins cererea formulată de persoanele îndreptă?ite la restituire, iar instan?a de apel a schimbat în parte solu?ia, admi?ând solicitarea de punere în posesie asupra terenului litigios. Hotărârea din apel este definitivă. Curtea constată în aceste condi?ii că în privin?a terenului în suprafa?ă de 537 mp o instan?ă de judecată a statuat în mod definitiv punerea în posesie în favoarea intimatelor din prezenta cauză, fiind recunoscut astfel dreptul de proprietate al acestora cu toate atributele sale, inclusiv jus possidendi. O statuare contrară la momentul actual, care ar conduce la lipsirea proprietarilor de atributul posesiei ?i al folosin?ei bunului, ar aduce atingere în mod neechivoc drepturilor anterior recunoscute pe cale jurisdic?ională”.

21. În acest sens, Curtea a făcut aplicarea art. 431 alin. 2 C. proc. civ. privind „prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat; ea este la îndemâna oricăreia dintre părţile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă”. În continuare, Curtea a făcut o expunere amplă a instituţiei prezumţiei de lucru judecat, adică a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, cu referiri la jurisprudenţa constantă a Înaltei Cur?i de Casa?ie ?i Justi?ie şi citate concrete din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a CEDO. În concluzie, Curtea a reţinut că „a intrat în puterea lucrului judecat dreptul intimatelor de a exercita prerogativele dreptului de proprietate în mod plenar, intima?ii bucurându-se de toate atributele conferite de dreptul lor (usus, fructus ?i abusus). În atare condi?ii, Curtea nu mai poate stabili o situa?ie contrară, prin recunoa?terea în favoarea reclamantului a vreunui drept asupra acestui teren, de natură să afecteze atributele dreptului de proprietate stabilite în favoarea intima?ilor. Pe cale de consecin?ă, fără alte verificări suplimentare, se impune respingerea apelului formulat de către reclamantă”.

22. Se constată astfel că instanţa, rejudecând apelul reclamantei, după casarea cu reţinere a hotărârii instanţei de apel, nu a ignorat decizia civilă nr. 434/C/12.12.2019, ci a considerat că este ţinută de autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri şi mai vechi, anume de decizia civilă nr. 1318/2016 pronun?ată de Tribunalul Constan?a în dosarul nr. …/118/2013*.

23. Raţionamentul făcut în acest sens de către instanţă nu poate fi cenzurat în cadrul soluţionării prezentei cereri de revizuire, întrucât aceasta nu se poate transforma într-un nou recurs. Aşa cum s-a reţinut şi mai sus, art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. nu este aplicabil decât atunci când instanţa a ignorat chestiunea autorităţii de lucru judecat, nu şi atunci când a analizat-o şi a constatat că nu există autoritate de lucru judecat.

24. Totodată, cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. nu este incident nici atunci când instanţa, fără a ignora autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri mai vechi, recunoaşte efectele autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri şi mai vechi decât aceea şi evită astfel să încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

25. În cauza de faţă, de fapt, nici nu se invocă, aşa cum prevede art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., „autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri”, întrucât, odată ce Curtea a reţinut că se aplică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei civile nr. 1318/2016 pronun?ată de Tribunalul Constan?a în dosarul nr. …/118/2013*, aceasta este „prima hotărâre”, iar nu decizia civilă de care se prevalează revizuenta.

26. Prin urmare, ţinând cont de un raţionament judiciar care nu poate fi cenzurat în cadrul prezentei proceduri de revizuire, impunându-se el însuşi cu autoritate de lucru judecat de vreme ce a rezultat în urma unei judecăţi efective asupra efectului pozitiv al autorităţii lucrului judecat, instanţa care a pronunţat decizia a cărei revizuire se cere nu a încălcat „autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri” constând în decizia civilă nr. 434/C/12.12.2019, ci, prima hotărâre fiind de fapt decizia civilă nr. 1318/2016 pronun?ată de Tribunalul Constan?a în dosarul nr. …/118/2013*, a respectat autoritatea de lucru judecat a acestei prime hotărâri.

27. Constatând, în concluzie, că nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 509 alin. 1 pct. 1 şi 8 C. proc. civ., astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, Curtea va respinge cererea de revizuire formulată în cauză ca nefondată.

28. În baza art. 453 alin. 1 C. proc. civ., având în vedere respingerea cererii de revizuire, Curtea va obliga revizuenta la plata către intimata [...] a sumei de 1.785 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariul avocatului).

Domenii speta

Spete similare