Revizuire conform art.322 pct.7 Cod procedura civila

Revizuire conform art.322 pct.7 Cod procedura civila

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.49975/3/2008 - DECIZIA CIVILA NR.1560/12.11.2009)

Prin cererea înregistrata la data de 31.12.2008, pe rolul Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila sub nr.49975/3/2008, revizuientii B.I.I. si B.A. în contradictoriu cu intimatii N.V. si N.M., au solicitat revizuirea deciziei civile nr.2109 din 27.11.2008 pronuntata în dosarul nr.17913/300/2006 de Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila, precum si a sentintei civile nr.12501/30.10.1997 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.

În dezvoltarea motivelor cererii de revizuire, revizuientii au aratat ca cele doua hotarâri sunt potrivnice, întrucât prin sentinta civila nr.12501 din 30.10.1997 le este recunoscuta o speranta legitima si un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, iar prin decizia civila nr.2109 din 27.11.2008 le este infirmat de catre instanta de judecata bunul în sensul art.1 din acelasi act normativ.

Revizuientii arata ca prin sentinta civila nr.12501/30.10.1997, în contradictoriu cu M.B. autorul pârâtilor persoane fizice din cea de a doua cauza, s-a constatat în primul rând ca preluarea imobilului a fost una abuziva, iar, în al doilea rând, acesta a fost obligat sa le restituie proprietatea. M.B. s-a conformat hotarârii civile si a emis dispozitia primarului nr.450/23.02.1998 prin care s-a dispus restituirea proprietatii.

Ulterior, prin procesul verbal de punere în posesie emis de administratorul bunului vândut în baza Legii nr.112/1995 le-a fost restituita proprietatea mai putin ceea ce a fost înstrainat de catre SC R. SA prin actele de vânzare cumparare, inclusiv pentru contractul de vânzare cumparare nr.192/2/19.02.1997 încheiat pentru apartamentul nr.1 din corp A al imobilului situat în str.P.B. nr.50, sector 2 B., cu N.V. si N.M..

Totodata, revizuientii învedereaza faptul ca M.B. a înstrainat în baza Legii nr.112/1995 doua apartamente din imobilul situat în str.P.B.nr.50, sector 2 B. si anume, un apartament care a reintrat în proprietatea acestora în baza sentintei civile nr.13686/31.10.2000 pronuntata în dosarul 11315/1998 de catre Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti prin care a fost admisa actiunea în revendicare formulata de revizuienti pentru restituirea corpului C din imobilul situat în str.P.B. nr.50, sector 2 si a fost respins capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a actului de vânzare cumparare nr.302/2/21.01.1997 încheiat între M.B. si N.T. si N.E., iar pentru cel de-al doilea apartament le-a fost respinsa actiunea în revendicare prin decizia civila nr.2109/27.11.2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a în faza procesuala a recursului.

Asadar, revizuientii sunt în situatia în care pentru doua apartamente distincte pentru care, în ambele situatii, a fost respinsa actiunea în constatarea nulitatii absolute a actului de vânzare cumparare, într-o cauza s-a dispus admiterea actiunii în revendicare, iar în cealalta cauza a fost respinsa, desi erau doua situatii identice.

Analizând actele si lucrarile dosarului, Curtea de Apel Bucuresti constata urmatoarele:

Prin cererea formulata, petentii B.I.I. si B.A. au solicitat revizuirea deciziei civile nr.2109/27.11.2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti invocând contrarietatea acestei hotarâri fata de sentinta civila nr.12501/30.10.1997 în temeiul dispozitiilor art.322 pct.7 Cod procedura civila.

Pentru a analiza si a  stabili daca sunt îndeplinite cumulativ conditiile prevazute de textul de lege sus-mentionat, Curtea apreciaza necesara o examinare prealabila a solutiilor pronuntate prin cele doua hotarâri invocate de revizuienti din perspectiva dispozitiilor art.322 pct.7 Cod Procedura Civila.

 Astfel, prin sentinta civila nr.12501/1997 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, ramasa definitiva prin neapelare, s-a admis actiunea formulata de B.M.C. (autoarea revizuientilor) în contradictoriu cu pârâtele C.G.M.B. si SC "F." SA si s-a constatat ca reclamanta este proprietara imobilului din Bucuresti, str.P.B., nr.50, sector 1 format din teren în suprafata de 1508 mp. si un corp de casa format din 6 camere, 4 antreuri si dependinte, dispunând totodata si obligarea pârâtilor sa lase în deplina proprietate si posesie imobilul anterior descris.

În mod succint în motivare, instanta de fond a retinut ca imobilul revendicat a fost proprietatea autorului reclamantei I.C.G. si a fost preluat în mod abuziv de catre stat în baza art.92/1950, în anexa acestui act normativ, figurând la o pozitie numele autorului petentei pentru o parte din imobil, iar la o alta pozitie, aparând în calitate de proprietate nationalizat S.G. care în realitate nu este titularul dreptului de proprietate. În considerente, instanta a mai retinut ca autorul reclamantei facea parte din categoria persoanelor exceptate de la nationalizare întrucât avea calitatea de pensionar militar, astfel ca preluarea imobilului a fost abuziva.

La data de 22.11.2006, revizuienta a chemat în judecata pe pârâtii N.V. si N.M., solicitând obligarea acestora sa le lase în deplina proprietate si posesie apartamentul nr.1 situat la parterul imobilului din B., str.P.B., nr.50, sector 2 împreuna cu partile de folosinta comuna ale imobilului în suprafata de 65,66 mp. teren aflat sub constructie, atribuit conform H.G. nr.20/1996.

Prin sentinta civila nr.3957/17.05.2007 pronuntata în dosarul nr.17913/300/2006, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a respins ca neîntemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor; a admis actiunea formulata de catre reclamantii B.I.I. si B.A., împotriva pârâtilor N.V. si N.M. si a obligat pârâtii sa lase reclamantilor în deplina proprietate si posesie imobilul situat în B., Str.P.B. nr.50, parter, ap.1, sector 2, compus din doua camere, vestibul, wc, în suprafata utila de 37,01 mp., reprezentând o cota indiviza de 21,21% din imobil, precum si o cota indiviza de 21,21% din partile de folosinta comune ale imobilului si 65,56 mp. teren situat sub constructie si a obligat pârâtii la 1.100 lei cheltuieli de judecata catre reclamanti.

Pentru a pronunta ceasta sentinta, prima instanta a retinut cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor ca prin sentinta civila nr.12501/30.01.1997, pronuntata de Judecatoria Sectorului 2, s-a constatat ca imobilul situat în B., str. P.B. nr.50, sector 2, a fost proprietatea lui I.C.G. si a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, prin încalcarea dispozitiilor Decretului nr.92/1950 deoarece I.C.G. facea parte din categoria persoanelor exceptate de la aplicarea decretului, fiind pensionar militar. Astfel, imobilul a fost restituit catre B.M., mama reclamantilor si fiica lui I.C.G.. I.C.G. a mai fost cunoscut si sub numele de I.G.V., conform actelor depuse la dosar.

Titlul de proprietate al autorului reclamantilor este reprezentat de procesul-verbal de carte funciara nr.19610/1940. Acest act este perfect legal potrivit dispozitiilor Legii nr.115/1938 si acest lucru a fost consfintit si prin sentinta civila de retrocedare mai sus amintita. În consecinta, s-a retinut ca reclamantii au calitate procesuala activa în cauza.

A mai retinut prima instanta ca mama reclamantilor a introdus în instanta actiune de revendicare la 3.07.1996, sentinta fiind pronuntata la 30.10.1997· Astfel, în timp ce se afla pe rol cererea de revendicare, statul, prin SC R. SA, a vândut pârâtilor N.V. si N.M., cu contractul de vânzare-cumparare nr.192/2/19.02.1997, o parte din imobilul revendicat, si anume, apartamentul.

Astfel, cu minime diligente, pârâtii puteau constata ca vor cumpara de la un non-proprietar si faptul ca imobilul este revendicat în instanta. În aceasta situatie statul nu putea sa vânda ceea ce nu îi apartinea, ce nu avea în proprietate.

Prin compararea celor doua titluri, instanta a constata ca este mai bine caracterizat titlul reclamantilor ce emana de la adevaratul proprietar, fata de titlul pârâtilor ce emana de la un non-proprietar (S.R.), acesta având numai posesia asupra imobilului, nu si proprietatea.

Împotriva acestei sentinte au declarat recurs pârâtii N.V. si N.M., calea de atac (astfel fiind calificata de instanta de control judiciar) a fost a fost solutionata prin decizia civila nr.2109/2008 în sensul admiterii caii de atac promovate, modificarea în tot a sentintei recurate în sensul respingerii actiunii în revendicare, ca nefondata.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de recurs a retinut urmatoarele:

Nu se poate retine critica referitoare la gresita solutionare de catre instanta de fond a exceptiei lipsei calitatii procesuale active, apreciindu-se ca în raport cu înscrisurile depuse la dosar, în mod corect a retinut prima instanta ca în cauza reclamantii au facut atât dovada calitatii de mostenitori ai autorilor lor cât si dovada de proprietari ai acestora.

Se apreciaza însa ca fiind întemeiata critica referitoare la compararea titlurilor celor doua parti de catre instanta de fond, Tribunalul constatând ca în mod gresit instanta de fond a acordat preferabilitate titlului reclamantilor.

Astfel, recurentii pârâti, fosti chiriasi, au cumparat în baza Legii nr.112/1995 apartamentul nr.1 din Bucuresti, str. P.B. nr.50, sector 2, cu contractul de vânzare-cumparare nr.192/2/19.02.1997, contract în privinta caruia se retine ca este valabil încheiat, câta vreme prin sentinta civila nr.3449/16.03.2001 a Judecatoriei sector 2 Bucuresti, definitiva si irevocabila, s-a respins actiunea în constatarea nulitatii acestui contract, retinându-se buna credinta a recurentilor la cumpararea imobilului.

În cazul imobilelor preluate abuziv de catre stat si înstrainate în temeiul Legii nr.112/1995, fostul proprietar al bunului poate sa obtina fie restituirea bunului în natura, fie despagubiri în temeiul art.18 lit. c, dupa cum contractul de vânzare cumparare a fost anulat sau nu, potrivit art.45 din Legea nr.10/2001.

Instanta de fond a facut o gresita aplicare a legii, netinând cont de regula potrivit careia norma speciala deroga de la norma generala. Astfel, conceptul de norma speciala este dat de existenta a doua reglementari diferite, care vizeaza acelasi raport juridic. Nu exista nici o ratiune pentru a considera ca restituirea în natura ar fi obligatorie în toate cazurile, iar împrejurarea ca norma speciala deroga de la norma generala ar viza numai modalitatea de obtinere a acestei restituiri în natura de catre fostii proprietari.

În consecinta, actiunea reclamantilor nu poate fi solutionata facând abstractie de reglementarile speciale existente cu privire la dreptul lor de proprietate si modalitatea de ocrotire a acestuia, aplicabila fiind cu prioritate norma speciala, care prevede acordarea de despagubiri. Astfel, potrivit dispozitiilor art.20 alin. 2 din Legea nr.10/2001, în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinta, trecute în proprietatea statului, cu modificarile ulterioare, persoana îndreptatita are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piata corespunzatoare a întregului imobil, teren si constructii, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare. De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 18 lit. c din acelasi act normativ, masurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent, în cazul în care imobilul a fost înstrainat cu respectarea dispozitiilor legale. Din aceste reglementari legale, rezulta ca legiuitorul a înteles sa acorde preferabilitate titlului fostilor chiriasi, care au cumparat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995.

Împrejurarea ca Legea nr.10/2001 nu a urmarit sa acorde proprietarului deposedat abuziv un drept de optiune, rezulta chiar din titulatura ei, din care se deduce si ratiunea adoptarii sale, aceea de a reglementa toate situatiile juridice în legatura cu imobilele care formeaza obiectul sau de reglementare. Totodata, prin edictarea acestei legi, legiuitorul a intentionat mentinerea contractelor de vânzare cumparare încheiate cu buna credinta, recunoscând prevalenta interesului subdobânditorului cu titlu oneros, ce a dovedit o atitudine subiectiva, impunându-se asigurarea securitatii circuitului civil si a stabilitatii raporturilor juridice.

În consecinta, criteriul de analiza al actiunii în revendicare nu îl reprezinta compararea titlurilor din perspectiva regulilor clasice a titlurilor înfatisate de parti, ci atitudinea subiectiva a subdobânditorului cu titlul oneros a bunului proprietatea altei persoane, criteriu impus prin vointa legiuitorului si în considerarea caruia titlul pârâtilor este preferabil.

De altfel nici cadrul juridic instituit de art.480 Cod civil, astfel cum a fost interpretat constant de jurisprudenta si de literatura de specialitate nu garanteaza restituirea bunului în natura, fiindca este posibil sa existe cauze obiective care sa constituie un impediment în acest sens, situatie în care persoana detinatoare a unui titlu de proprietate nu ar putea obtine decât despagubiri.

Sintetizând cele stabilite de instantele de judecata prin cele doua hotarâri, Curtea constata ca prin sentinta civila nr.12501/1997 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti, revizuientii au obtinut recunoasterea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu si s-a dispus obligarea C.G.M.B.si SC "F." SA sa lase în deplina proprietate si posesie imobilul respectiv. Prin decizia civila nr.2109/2008 Tribunalul Bucuresti, admitând recursul, a modificat sentinta recurata în sensul respingerii actiunii în revendicare, formulata de revizuienti în contradictoriu cu intimatii N.V. si N.M. cu privire la apartamentul nr.1 din acelasi imobil.

Potrivit dispozitiilor art.322 pct.7 Cod procedura civila (care constituie temeiul de drept al cererii de revizuire deduse judecatii în prezenta cauza) revizuirea este posibila daca aceste hotarâri definitive potrivnice sunt date de instante  de grad diferite sau de acelasi grad, în una si aceeasi cauza, între acelasi persoane, având aceleasi calitati. Practic, prin intermediul acestui motiv de revizuire, legiuitorul a urmarit sa asigure respectarea autoritatii de lucru judecat a primei hotarâri, care este încalcata prin pronuntarea celei de a doua hotarâri prin care se da o solutie contrara.

Pornind de la aceste premise, rezulta cu evidenta ca pentru a fi incidente prevederile art.322 pct.7 Cod procedura civila este necesara întrunirea cumulativa a cerintelor specifice pentru a fi în prezenta autoritatii de lucru judecat, ceea ce în literatura de specialitate poarta denumirea de tripla identitate de elemente: parti, obiect si cauza.

În ceea ce priveste conditia identitatii de parti, instanta are în vedere nu prezenta lor fizica - ci prezenta juridica, neavând relevanta daca în cel de al doilea proces calitatile partilor sunt inversate. Astfel, sentinta civila nr.12501/1997 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti este pronuntata în contradictoriu cu C.G.M.B.si SC "F." SA, autoarea revizuientilor având calitatea de  reclamanta. Asa cum rezulta din actele de stare civila existente la dosarul de fond, B.M.C., este mama revizuientilor care a decedat la data de 16.10.2002, la succesiunea acesteia venind revizuientii în calitate de succesori universali. Având în vedere ca succesorii universali continua personalitatea autorului lor, substituindu-se acestuia în toate actele juridice care-si produc efectele fata de ei ca si fata de autorul însusi, instanta constata ca din punct de vedere al revizuientilor, cerinta identitatii de parti impusa de dispozitiile art.322 pct.7 Cod procedura civila prin raportate la prevederile art.1201 Cod civil este îndeplinita.

Asa cum rezulta din analiza comparativa a celor doua hotarâri despre care se sustine ca sunt contradictorii, sentinta civila nr.12501/1997 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti este pronuntata în contradictoriu cu C.L.M.B. si SC "F." SA, iar decizia civila nr.2109/2008 a Tribunalului Bucuresti este pronuntata în contradictoriu cu intimatii (din cererea de revizuire ce formeaza obiectul prezentului dosar) în calitate de fosti - chiriasi, cumparatori în temeiul Legii nr.112/1995 a apartamentului nr.1 din imobilul în litigiu, contractul de vânzare - cumparare nr.192/19.02.1997, fiind încheiat de SC "R." SA în calitate de reprezentant al vânzatorului C.G.M.B. (ceea ce ar trebui sa le confere intimatilor calitatea de succesori cu titlu particular al acestuia).

Asa cum se arata si în literatura de specialitate, în cazul succesorului cu titlu particular, calitatea de având cauza se apreciaza nu în raport de actul juridic prin care a dobândit dreptul subiectiv (în contract având calitatea de parte) si nici în raport de alte acte juridice încheiate de autorul sau si care nu au nici o legatura cu dreptul transmis (fata de aceste acte având pozitia juridica de tert) ci numai în raport de actele juridice încheiate anterior de autorul sau (referitoare la acelasi drept) cu alte persoane. Pentru ca succesorul cu titlu particular sa aiba calitatea de având cauza a autorului sau - trebuie îndeplinite cumulativ mai multe conditii: sa fie vorba de un act juridic încheiat anterior înstrainarii, actul respectiv sa se refere la dreptul transmis, sa fie vorba de drepturi si obligatii strâns legate de dreptul transmis succesorului cu titlu particular.

Pe cale de consecinta, conditia esentiala în raport de care se procedeaza la examinarea si a celorlalte cerinte, consta în anterioritatea  actului juridic încheiat de autor fata de transmiterea dreptului catre succesorul cu titlu particular. Or, în cauza de fata, contractul de vânzare - cumparare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, prin care intimatii cumpara apartamentul nr.1 din imobil este încheiat la data de 19.02.1997, iar sentinta civila nr.12501/1997 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti prin care s-a constatat dreptul de proprietate al autoarei revizuientilor si s-a admis revendicarea întregului imobil fata de C.L.M.B.  si SC "F." SA, este pronuntata la data de 31.10.1997, deci ulterior transmiterii dreptului de proprietate asupra apartamentului nr.1 catre intimati. Fata de aceasta situati, apreciind ca nu este îndeplinita cerinta anterioritatii (expusa în cele ce preced), Curtea constata ca nu se poate recunoaste calitatea de având cauza a intimatilor fata de C.G.M.B. (în calitate de înstrainator), pe cale de consecinta, nefiind îndeplinita nici cerinta identitatii de parti în ceea ce priveste pe intimati.

Referitor la cea de-a doua conditie - identitatea de obiect, din examinarea comparativa a dispozitiilor celor doua hotarâri rezulta ca prin sentinta civila nr.12501/1997 Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti s-a pronuntat asupra constatarii calitatii de proprietar al imobilului în persoana lui B.M.C., autoarea revizuientilor si asupra actiunii în revendicare întemeiate pe dispozitiile dreptului comun (art.480 Cod civil), formulate în contradictoriu cu C.L.M.B. si SC "F." SA, iar prin decizia civila nr.2109/2008 Tribunalul Bucuresti a solutionat o actiune în revendicare întemeiata tot  pe dispozitiile art.480 Cod civil promovate de succesorii în drepturi ai primei reclamante în contradictoriu cu actualii proprietari ai apartamentului nr.1 în baza prevederilor Legii nr.112/1995.  Sub aspectul identitatii de obiect, constatând ca în ambele hotarâri instantele s-au pronuntat tot asupra unor actiuni în revendicare (de drept comune), Curtea apreciaza aceasta conditie ca fiind îndeplinita.

Cât priveste cea de-a treia conditie si anume identitatea de cauza juridica, instanta porneste în examinarea îndeplinirii acestei cerinte de la faptul ca prin cauza cererii de chemare în judecata se întelege institutia, categoria juridica sau principiul de drept substantial pe care reclamantul îsi întemeiaza pretentia dedusa judecatii. Cauza cererii de chemare în judecata este reprezentata de situatia de fapt calificata juridic, având deopotriva relevanta atât împrejurarile de fapt ale cauzei cât si dispozitiile legale sau principiile juridice aplicabile spetei.

Evaluând temeiul juridic al celor doua actiuni, din aceasta perspectiva, desi aparent cele doua cereri de chemare in judecata ar avea acelasi temei de drept, ambele actiuni fiind de revendicare formulate în baza dispozitiilor art.480 Cod civil, Curtea constata ca fata de momentul introducerii primei actiuni în revendicare solutionata prin sentinta civila nr.12501/1997, la data promovarii si solutionarea celei de-a doua actiuni în revendicare (mai exact data solutionarii apelului de catre Tribunalul Bucuresti prin decizia civila nr.2109/2008) analiza temeiurilor de drept ale actiunii introductive s-a realizat într-o maniera mai complexa determinata de intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 si de pronuntarea deciziei nr.33/2008 de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie într-un recurs în interesul legii.

Daca la momentul judecarii primei actiuni în revendicare, procesul finalizându-se prin pronuntarea sentintei civile nr.12501/1997 de catre Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, singurele dispozitii legale în baza carora se proceda judeca la solutionarea cauzei, erau reprezentate de prevederile art.480 Cod civil, instanta realizând o analiza comparativa a titlurilor de proprietate înfatisate de parti, conform regulilor si principiilor statuate de doctrina si jurisprudenta în materia revendicarii imobiliare, la momentul pronuntarii deciziei civile nr.2109/2008 actiunea în revendicare a fost analizata atât prin raportare la dispozitiile Legii nr.10/2001 (act normativ cu caracter esentialmente reparator, care reglementeaza o procedura speciala pentru retrocedarea proprietatilor imobiliare preluate abuziv în perioada comunista) cât si luând în considerare cele stabilite de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia 33/2008 pronuntata într-un recurs în interesul legii prin care a statuat asupra raportului dintre actiunea în revendicare si Legea nr.10/2001 cât si asupra conditiilor de admisibilitate si temeinicie ale actiunii prin raportare la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Fata de cele expuse anterior, instanta apreciaza ca la momentul pronuntarii deciziei civile nr.2109/2008 a Tribunalului Bucuresti, cadrul  legislativ aplicabil actiunii în revendicare, este cu totul diferit de cel existent la momentul judecarii primei actiuni în revendicare, instanta de apel (Tribunalul Bucuresti) nefacând o simpla comparare de titluri potrivit principiilor clasice care guverneaza materia revendicarii imobiliare ci o apreciere a admisibilitatii si temeiniciei actiunii prin raportare la dispozitiile legii speciale intrate în vigoare dupa ramânerea definitiva a sentintei civile nr.12501/1997 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti, ceea ce conduce la concluzia neîndeplinirii cerintei referitoare la identitatea de cauza a celor doua litigii.

Pentru toate aceste considerente, apreciind ca nu sunt îndeplinite cerintele prevazute de dispozitiile art.322 pct.7 Cod procedura civila, Curtea va respinge cererea de revizuire ca nefondata.

2

Domenii speta

Spete similare