Pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 290/08.03.2019 a Judecătoriei Constanța era stabilită pentru o infracțiune concurentă cu infracțiunea din cauză, iar pentru că executarea pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare a fost suspendată sub supraveghere, anterior efectuării operațiunii de contopire se impunea anularea suspendării sub supraveghere a executării, în condițiile art. 97 Cod penal.
Ținând seama că infracțiunea din prezenta cauză a fost sancționată cu pedeapsa închisorii, era obligatorie anularea suspendării executării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare.
De altfel, un principiu general aplicabil la efectuarea operațiunii de contopire a pedepselor este acela potrivit căruia se contopesc pedepse executabile, în categoria cărora nu se încadrează pedepsele a căror executare a fost suspendată sub supraveghere, astfel că prima instanță ar fi trebuit, în prealabil, să anuleze anularea suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare și, ulterior, să efectueze operațiunea de contopire a pedepsele aplicate pentru infracțiuni concurente.
Art. 228 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal
Art. 97 Cod penal
Prin sentința penală nr. 1113/16.10.2020 pronunţată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr. .../212/2020 s-au hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul [...] pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev.de art. 228 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod proc. penală la pedeapsa de 6 luni închisoare.
Constată că infracţiunea din prezentul dosar este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.290/08.03.2019 în dosarul cu nr. .../212/2018 al Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr.735/P/12.09.2019 a Curţii de Apel Constanţa şi prin sentinţa penală nr.1506/14.11.2019 în dosarul cu nr. .../212/2019 al Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 249/P/13.04.2020 a Curţii de Apel Constanţa.
Descontopeşte pedeapsa finală de 1 an şi 7 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.290/08.03.2019 în dosarul cu nr. .../212/2018 al Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr.735/P/12.09.2019 a Curţii de Apel Constanţa şi repune în individualitatea lor pedepsele componente:
-1 an închisoare
-1 an şi 3 luni închisoare
Descontopeşte pedeapsa finală de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1506/14.11.2019 în dosarul cu nr.4251/212/2019 al Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr.249/P/13.04.2020 a Curţii de Apel Constanţa şi repune în individualitatea lor pedepsele componente:
-2 ani închisoare
-6 luni închisoare.
În baza art.38/Cod penal rap. la art.39 alin.(1) lit.b/Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse aplicate-13 luni, în final aplică inculpatului pedeapsa de 3 (trei) ani şi 1 (una) lună închisoare.
În baza art.72/Cod penal şi art.40 alin.(3)/Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada de la 23.01.2019-01.08.2019 şi de la 13.04.2020 la zi.
Anulează MEPI nr.2633/13.04.2020 şi dispune emiterea unor noi forme de executare după rămânerea definitivă a prezentei.
În baza art.274 alin.(1)/Cod proc.penală dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa a sumei de 1495 lei cu titlu de onorariu apărător din oficiu pentru avocatul ..., conform delegaţiei seria AV nr..../19.05.2020.
În baza art.272 raportat la art.274 alin.(1)/ Cod proc.penală obligă pe inculpatul la plata către stat a sumei de 1100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (700 de lei din faza de urmărire penală şi 400 de lei din faza de judecată).
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că la data de 01.10.2018, organele de poliție au fost sesizate prin SNUAU 112 să se deplaseze la magazinul Lidl situat în mun. Constanţa, str. ..., jud. Constanţa, unde personalul de pază a reținut o persoană care a sustras din incinta magazinului 8 bucăţi salam "Cracovia Pikok", în valoare de 135,92 lei.
Conform procesului-verbal de depistare întocmit la aceeași dată (fila 21), organele de poliție deplasate la fața locului au identificat persoana reținută ca fiind inculpatul [...]. Martorul Cîrceag Ștefan (fila 23), agentul de pază care l-a reținut pe inculpat, le-a declarat verbal organelor de poliție că în timp ce viziona camerele de supraveghere ale magazinului, a observat cum inculpatul introducea bunurile sub bluza de culoare roșie cu care îmbrăcat, motiv pentru care l-a urmărit, iar după ce a trecut de casele de marcat și a văzut că nu a achitat produsele, l-a interpelat și l-a reținut până la sosirea organelor de poliție.
Bunurile găsite asupra acestuia, respectiv 8 bucăţi de salam "Cracovia Pikok", în valoare de 135,92 lei, au fost restituite reprezentantului magazinului pe bază de dovadă.
Fiind audiat, inculpatul [...] a recunoscut comiterea faptei, declarând că a luat de pe rafturile magazinului cele 8 bucăţi de salam "Cracovia Pikok", pe care le-a ascuns sub bluză, apoi de pe un alt raft a luat trei pungi de cipsuri, cu care a mers la casele de marcat și le-a achitat doar pe acestea, însă a fost oprit la ieșire de un agent de pază, care a chemat organele de poliție. A mai arătat că regretă fapta comisă, iar bunurile le-a sustras pentru consum propriu, deoarece nu avea bani să le cumpere.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii în faţa instanţei de judecată.
Faţă de probele administrate în cauză, instanţa a concluzionat că infracţiunea există şi a fost săvârşită de inculpat.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere dispozițiile art. 74 Cod penal care prevăd că stabilirea duratei şi a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului.
Împotriva sentinței penale nr. 1113/16.10.2020 pronunţată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr. .../212/2020 a declarat apel inculpatul [...], care a solicitat reducerea pedepsei aplicate, având în vedere conduita procesuală sinceră și situația familială.
Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, precum şi din oficiu, conform art. 420 Cod procedură penală, curtea constată că apelul formulat de inculpatul ... este fondat, dar pentru alt motiv decât cel invocat.
Prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului [...], fiind îndeplinite condiţiile pentru pronunţarea unei soluţii de condamnare. De altfel, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 375 Cod procedură penală privind judecata în cazul recunoaşterii învinuirii, exclusiv pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, care în speţa prezentă oferă elemente suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
Sub aspectul stării de fapt, se constată că în data de 01.10.2018, în jurul orei 15:30, a sustras din magazinul Lidl situat în mun. Constanţa, str. ..., jud. Constanţa, un număr de 8 bucăţi de salam "Cracovia Pikok", în valoare de 135,92 lei, faptă care întrunește condiţiile de tipicitate ale infracțiunii de furt prev. de art. 228 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.
În procesul de individualizare a pedepsei prima instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, criterii care au fost reflectate în pedeapsa stabilită inculpatului.
În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul şi funcţiile pedepsei, prin raportare la criteriile generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanţele reale de comitere a faptei, cât şi circumstanţele personale ale inculpatului şi conduita procesuală.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 254/2013 scopul executării pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni; prin executarea pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea reintegrării în societate a deţinuţilor sau persoanelor internate.
Curtea constată că fapta comisă de inculpatul [...] prezintă un grad de pericol social moderat, în condiţiile în care fapta a fost comisă în loc public, profitând de condiţiile create de un spațiu comercial în care se află numeroase persoane, a fost creat un prejudiciu de 135,92 lei, recuperat ca urmare a prinderii inculpatului. Se mai remarcă perseverenţa infracţională a inculpatului [...], care a fost anterior condamnat pentru comiterea unor infracțiuni, inclusiv infracțiuni contra patrimoniului. Astfel, deşi inculpatul era atenţionat asupra conduitei pe care trebuia să o aibă şi a consecinţelor comiterii unei infracţiuni, a continuat activitatea infracţională.
Cu privire la persoana inculpatului, se constată că are ocupaţie, are antecedente penale, studii 7 clase, nu este căsătorit, a recunoscut săvârșirea infracțiunii.
În cazul inculpatului [...], limitele speciale de pedeapsă rezultate prin aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală sunt cuprinse între 4 luni închisoare şi 2 ani închisoare sau amendă, iar pedeapsa de 6 luni, situată spre minimul special al pedepsei închisorii, nu este excesivă, corespunde scopului şi funcţiilor pedepselor, fiind necesară pentru asigurarea prevenţiei generale şi speciale, în condiţiile în care suntem în prezenţa săvârşirii unei infracţiuni de o gravitate moderată, dar inculpatul arată o perseverenţă infracţională.
Frecvenţa, specializarea şi perseverenţa infracţională a inculpatului justifică menţinerea pedepsei stabilite de prima instanţă, întrucât individualizarea pedepselor trebuie să ţină cont de gradul intrinsec de pericol social al faptelor, dar şi de persoana inculpatului, care în cauză de faţă indică o predispoziţie pentru comiterea de fapte antisociale.
Evaluând coroborat toate datele privind contextul în care a fost comisă fapta, datele personale ale inculpatului, curtea constată că pedeapsa aplicată de prima instanţă asigură un just echilibru în tratamentul sancţionatoriu aplicat inculpatului [...].
În concluzie, curtea reţine că pedeapsa aplicată de prima instanţă reflectă corespunzător criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod penal şi este necesară pentru realizarea scopului pedepselor privative de libertate, de aceea nu poate fi primită solicitarea de reducere a pedepsei.
Curtea, din oficiu, constată că prima instanță a omis aplicarea dispozițiilor art. 97 Cod penal privind anularea suspendării sub supraveghere a executării, în raport cu pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare aplicată inculpatului [...] prin sentința penală nr. 290/08.03.2019 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 735/P/12.09.2019 a Curții de Apel Constanța.
Pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 290/08.03.2019 a Judecătoriei Constanța este stabilită pentru o infracțiune concurentă cu infracțiunea din cauză, iar pentru că executarea pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare a fost suspendată sub supraveghere, anterior efectuării operațiunii de contopire se impunea anularea suspendării sub supraveghere a executării, în condițiile art. 97 Cod penal.
Dispozițiile art. 97 Cod penal prevăd că ”Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.”
Ținând seama că infracțiunea din prezenta cauză a fost sancționată cu pedeapsa închisorii, era obligatorie anularea suspendării executării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare.
De altfel, un principiu general aplicabil la efectuarea operațiunii de contopire a pedepselor este acela potrivit căruia se contopesc pedepse executabile, în categoria cărora nu se încadrează pedepsele a căror executare a fost suspendată sub supraveghere, astfel că prima instanță ar fi trebuit, în prealabil, să anuleze anularea suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare și, ulterior, să efectueze operațiunea de contopire a pedepsele aplicate pentru infracțiuni concurente.
Se impune precizarea că prin anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare în calea de atac a inculpatului nu i se agravează situația juridică, întrucât nu se modifică pedeapsa rezultantă finală, iar prin anularea suspendării se evită ca inculpatul să execute în regim privativ de libertate pedeapsa rezultantă ce include și pedepsele care au atras aplicarea pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare, dar în același timp să figureze cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare, care ar implica respectarea obligațiilor atașate suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Astfel, apelul inculpatul va fi admis numai din perspectiva înlăturării neregularității vizând aplicarea dispozițiilor art. 97 Cod penal.
Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală curtea va admite apelul declarat de inculpatul [...] împotriva sentinţei penale nr. 1113/16.10.2020 pronunţată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr. .../212/2020.
În baza art. 423 alin. 2 Cod procedură penală, se va desfiinţa în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând: în baza art. 97 Cod penal se va dispune anularea suspendării executării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare aplicată inculpatului [...] prin sentința penală nr. 290/08.03.2019 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 735/P/12.09.2019 a Curții de Apel Constanța.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
Curtea de Apel București
Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere. Neindeplinirea de catre condamnat a masurilor de supraveghere si a obligatiilor stabilite de instanta. Consecinte.
Curtea de Apel Ploiești
Suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 14 alin. 1 teza I-a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Condiţii. Cazul bine justificat. Înlăturarea prezumţiei de legalitate a actului administrativ
Judecătoria Târgu Bujor
Suspendare executare pedeapsă sub supraveghere
Judecătoria Filiasi
Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase - art. 372 alin. 1 lit. a din Cod penal
Curtea de Apel Timișoara
Cerere de suspendare a executării unei hotărâri. Necitarea părţii. Consecinţe