Decizii de imputare. Acordare majorare de 100% pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale în cursul anului 2018 pentru orele care depăşesc limita de 360 de ore pe an prevăzută la art. 21 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017

- art. 20 alin. (1) lit. a) şi art. 23 din OG nr. 121/1998

- Instrucţiunea MAI nr. 114/2013

- art. 21 alin. (4) din Legea nr. 153/ 2017

Regula instituită de art. 21 din Legea nr. 153/2017 este aceea a compensării muncii suplimentare cu timp liber, ce se poate acorda în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea ei, plata sporurilor reglementate de alin. (2) şi (3) fiind excepţia de la regulă. Prin urmare, din acest mod de reglementare, rezultă că plata sporurilor pentru munca suplimentară care nu a putut fi compensată cu timp liber nu se poate efectua decât după expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de legiuitor pentru aceasta. Altfel spus, plata orelor prestate suplimentar şi care nu pot fi compensate cu timp liber este ulterioară efectuării lor, cu cel puţin 60 de zile. În acest context, limita instituită de art. 21 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu se poate raporta la orele suplimentare efectuate într-un an, ci, aşa cum au reţinut pârâţii în actele administrative conteste, la orele suplimentare pentru care au fost efectiv achitate sporurile reglementate de legiuitor într-un an.

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.12.2019 la Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal sub nr. xxxx/62/2019, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii MAI – Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Inspectoratul Judeţean de Poliţie C. şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie C., au solicitat anularea hotărârii nr. xx din 20.09.2019, emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor prin care s-au respins plângerile formulate de reclamanţi, a hotărârii nr. xxxxx7/28.06.2019 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul IPJ C. prin care s-a respins contestaţia formulată de B., a hotărârii nr. xxxxx9/28.06.2019, emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul IPJ C. prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamantul A., a deciziei de imputare nr. xxxx6 din 15.04.2019 emisă de Inspectoratul de Politie Judeţean C., prin care s-a dispus imputarea sumei de 1562 lei în sarcina reclamantului A. şi a deciziei de imputare nr. xxxx7 din 15.04.2019, emisă de Inspectoratul de Politie Judeţean C., prin care s-a dispus imputarea sumei de 1306 lei în sarcina reclamantului B..

Prin sentinţa civilă nr. 648/CA/24.09.2020 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii MAI – Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Inspectoratul Judeţean de Poliţie C. şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie C. şi, în consecinţă, au fost anulate hotărârea nr. xx/20.09.2019 emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, hotărârea nr. xxxxx7/28.06.2019 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul IPJ C., hotărârea nr. xxxxx9/28.06.2019 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul IPJ C., decizia de imputare nr. xxxx6/15.04.2019 emisă de Inspectoratul de Politie Judeţean C. şi decizia de imputare nr. xxxx7/15.04.2019 emisă de Inspectoratul de Politie Judeţean C..

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean C. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii.

În motivare, a arătat că, în opinia sa, sentinţa civilă atacată este nelegală şi netemeinică, instanţa pronunţând o soluţie cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor OG nr. 121/1998, a Instrucţiunilor MAI nr. 114/2013, a Legii nr. 153/ 2017, aspect ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă.

În susţinerea acestui punct de vedere, recurentul arată că, în mod corect, în opinia sa, a reţinut prima instanţă că termenul de 60 de zile  prevăzut de art. 23 din OG nr. 121/1998 începe să curgă de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat la cunoştinţă de producerea pagubei, fiind corect reţinut şi faptul că este nefondat motivul care vizează lipsa unei culpe în producerea prejudiciului, în speţă fiind vorba de o răspundere obiectivă a reclamanţilor care se angajează în măsura în care s-ar fi constatat că aceştia au încasat, nejustificat, anumite sume de bani conform art. 20 alin. (1) lit. a) din OG nr. 121/1998.

Recurentul a menţionat că, în opinia sa, în mod eronat, instanţa de fond a constatat că raţionamentul instituţiei pârâte este greşit, întrucât nu ar fi fost încălcată una din condiţiile suplimentare impuse de art. 21 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, respectiv nu s-a depăşit numărul de ore anual, câtă vreme orele suplimentare prestate de fiecare reclamant în anul 2018 nu au depăşit pragul de 360 ore. Contrar aspectelor expuse de instanţa de fond, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, pârâtul IPJ C. a făcut dovada încălcării limitelor efectuării orelor suplimentare, constatările în urma efectuării cercetării administrative respectând prevederile legale.

Astfel, obiectul cercetării administrative dispuse prin Dispoziţia şefului IPJ C. nr. xx/II/e1/11.03.2019 a constat în stabilirea răspunderii materiale pentru paguba produsă unităţii prin acordarea unor sume de bani reprezentând majorări de 100% aferente muncii prestate în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale în cursul anului 2018, pentru orele care depăşesc limita de 180 de ore pe an prevăzută la art. 21 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017,  pentru un număr de 18 poliţişti din cadrul Poliţiei mun. D., paguba fiind adusă la cunoştinţă prin raportul nr. 13021/20.02.2019 întocmit de contabilul şef al IPJ C.. Dintre cei 18 poliţişti  menţionaţi în raportul întocmit, numai pentru cei doi reclamanţi s-a depăşit plata orelor suplimentare peste 360 ore anual, respectiv pentru agentul şef principal A., cu un număr de  88 ore, suma de recuperat fiind de 1.562 lei şi pentru agentul şef principal B., cu un număr de  72 de ore, suma de recuperat fiind de 1.306 lei.

Recurentul a mai arătat că, în ceea ce priveşte legalitatea recuperării de la cei doi poliţişti a sumei de 2868 lei, plătită necuvenit, comisia de cercetare administrativă a reţinut următoarele prevederi: art. 73 alin. (1) din Instrucţiunile M.A.I. nr. 114/22.07.2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse MAI, conform cărora „Obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept, a contravalorii bunurilor ori a serviciilor nedatorate se poate face: a) pentru un an în urmă, socotit de la data constatării pagubei - pe seama celor care le-au încasat, le-au primit ori li s-au prestat (...) atunci când au fost de bună-credinţă; art. 20 alin. ( 1) din O.G. nr. 121/1998, „militarii care au încasat sume nedatorate sunt obligaţi să le restituie”; art. 36 alin. (1) lit. a) şi alin.(2) din Instrucţiunile MAI nr. 114/2013, potrivit cărora „(1) Personalul MAI are obligaţia să restituie: a) sumele nedatorate încasate fără drept şi „(2) obligaţia de restituire a sumelor nedatorate, încasate fără drept: a) priveşte toate categoriile de sume primite de la unitate, dar nedatorate de aceasta, precum: salariu/soldă, sporuri şi indemnizaţii etc.; b) este integrală adică priveşte întregul cuantum al sumei plătite de unitate nelegal sau necuvenit şi, respectiv, încasate de beneficiar”. Comisia de cercetare administrativă a mai reţinut şi prevederile art. 6 alin. (3) lit. a) din I.M.A.I. 114/2013, art. 24 alin. (1) şi (2) din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

În ceea ce priveşte termenul de un an de la data primirii sumelor, recurentul a precizat că cele 360 de ore suplimentare au fost efectuate treptat, în flecare lună, paguba fiind produsă unităţii după momentul în care s-a realizat plata celor 360 de ore, respectiv luna august 2018, atât pentru ag.şef pr. A., cât şi pentru ag.şef pr. B.. Deci, termenul de un an curge de la momentul în care s-a atins numărul de 360 de ore şi nu începând cu luna februarie 2018, deoarece la acel moment încă nu erau plătite cele 360 de ore.

Referitor la motivele care au stat la baza formulării cererii de chemare în judecată, recurentul a arătat că, în ceea ce priveşte primul motiv, potrivit căruia deciziile de imputare s-ar fi emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Legea 153/2017, întrucât petenţii nu au depăşit numărul de 360 de ore, rezultă din însuşi textul legal invocat,  că plata muncii, în condiţiile alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ, se poate face fără a depăşi 360 de ore anual, legiuitorul referindu-se în acest paragraf la numărul maxim de ore ce pot fi plătite anual şi nu la numărul de ore suplimentare care pot fi prestate anual.

Relativ la cel de-al doilea motiv invocat de către intimaţi prin cererea introductivă, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 23 din OG nr. 121/1998, în sensul că cercetarea administrativă şi hotărârea de emitere a deciziilor de imputare s-a realizat cu nerespectarea termenului de 60 de zile de la data la care s-a luat la cunoştinţă de pretinsa pagubă, respectiv atingerea numărului de 360 de ore, recurentul a menţionat că, aşa cum reiese din  dosarul de cercetare administrativă, paguba a fost constatată la data de 20.02.2019, odată cu sesizarea inspectorului şef al IPJ C. prin raportul întocmit de contabilul şef al instituţiei pârâte. Cercetarea administrativă s-a efectuat înăuntrul termenului de 60 de zile, procesul-verbal final de cercetare fiind întocmit la data de 12.04.2019, iar  deciziile de imputare au fost emise în data de 15.04.2019.

În drept a fost invocată aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, iar, în probaţiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri noi.

Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii.

În motivare, a arătat că, în opinia  sa, hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor legale incidente în cauză, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

În concret, se apreciază că  actele administrative contestate sunt emise în conformitate cu legea, intimaţilor-reclamanţi fiindu-le imputate sumele menţionate raportat la prevederile art. 21 din Legea nr. 153/2017. Aşadar, în mod greşit, în opinia sa, prima instanţă a reţinut că numărul maxim de ore suplimentare anuale nu a fost depăşit pentru perioada vizată de Deciziile de imputare, respectiv octombrie 2017-octombrie 2018, arătând că „reclamanţii au prestat ore suplimentare astfel: reclamantul A. 104 ore suplimentare în octombrie-decembrie 2017 şi 344 ore suplimentare în perioada ianuarie-august 2018, iar reclamantul B., 96 ore suplimentare în octombrie-decembrie 2017 şi 336 ore suplimentare în perioada ianuarie-august 2018 ”.

În susţinerea acestui punct de vedere, recurentul a mai arătat că, în perioada octombrie 2017-octombrie 2018, intimaţii-reclamanţi au fost planificaţi să desfăşoare serviciul în cadrul Poliţiei mun. D., activitate realizată în baza planificărilor întocmite lunar de şeful Poliţiei mun. D., din actele dosarului rezultând că au fost îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege pentru efectuarea orelor suplimentare, respectiv dispoziţia şefului ierarhic şi acordul organizaţiei sindicale. Plata orelor suplimentare efectuate în cursul lunilor octombrie-decembrie 2017 s-a realizat în cursul anului 2018, conform art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din  fonduri publice. Aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, în cursul anului 2018, au fost plătite 448 ore suplimentare pentru A. şi 432 ore suplimentare pentru B., însă acestea au fost prestate în perioada octombrie 2017 - octombrie 2018, aceasta fiind perioada la care se raportează  limita plăţii orelor suplimentare de 360 de ore pe an.

Recurentul a mai menţionat că, aşa cum se poate observa din motivarea sentinţei recurate, instanţa a avut în vedere doar o parte din anul calendaristic 2017, respectiv octombrie - decembrie, iar din anul 2018 ianuarie - august şi s-a raportat la prestarea orelor suplimentare şi nu la plata acestora. Or, conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, plata nu se poate face decât pentru maxim 360 ore suplimentare anual.

În drept a fost invocată aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, iar, în probaţiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri noi.

Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.

Intimaţii - reclamanţi nu au formulat întâmpinare conform art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471¹ alin. (3) Cod de procedură civilă.

Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.

Analizând recursul declarat de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean C., prin prisma dispoziţiilor art. 488 Cod de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Curtea precizează că nu va analiza soluţia primei instanţe, din considerente, privind înlăturarea motivului de nelegalitate a actelor administrative contestate referitor la nerespectarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 23 din OG nr. 121/1998, aspecte invocate prin cererile de recurs, deoarece aceste dispoziţii au rămas definitive, instanţa de recurs nefiind legal învestită de către reclamanţi sub acest aspect, pe calea recursului principal, conform art. 461 alin. (2) coroborat cu art. 488 Cod de procedură civilă sau incident, conform art. 491 Cod de procedură civilă. Prin urmare, argumentele invocate de recurenţi cu privire la acest aspect nu vor fi analizate. 

Recurenţii pârâţi invocă drept motiv principal de reformare a sentinţei primei instanţe greşita aplicare a legii, respectiv a art. 20 alin. (1) lit. a) şi art. 23 din OG nr. 121/1998, a Instrucţiunilor MAI nr. 114/2013, a art. 21 alin. (4) din Legii nr. 153/ 2017, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă şi care este fondat.

Curtea reţine că prin Decizia de imputare nr. xxxx6/15.04.2019 şi Decizia de imputare nr. xxxx7/15.04.2019 (filele 23-30 vol. I dosar tribunal), pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie C. a dispus imputarea sumei de 1.562 lei reclamantului A., respectiv 1.306 lei reclamantului B., reprezentând „încasarea de drepturi necuvenite pentru primirea unor sume de bani reprezentând majorarea de 100% pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale în cursul anului 2018 pentru orele care depăşesc limita de 360 de ore pe an prevăzută la art. 21 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017”, în fiecare din cele două decizii de imputare reţinându-se că, în perioada octombrie 2017-octombrie 2018, reclamanţii au fost planificaţi să desfăşoare serviciul în cadrul dispeceratului constituit la nivelul Poliţiei Mun. D., în baza planificărilor întocmite lunar de şeful Poliţiei mun. D. şi că au fost plătiţi pentru 448 ore/respectiv 432 ore, peste limita de 360 ore ce putea fi plătită anual cu majorări de 100%, în cursul anului 2018, conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, motiv pentru care fiecare reclamant trebuie să restituie suma ce depăşeşte limita maximă, 1.562 lei reclamantul A. şi 1.306 lei reclamantul B..

Admiţând acţiunea, tribunalul a reţinut, în esenţă, că raţionamentul pârâţilor este greşit, nefiind încălcată una din condiţiile suplimentare impuse de art. 21 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, respectiv că nu s-a depăşit numărul de ore anual, câtă vreme orele suplimentare prestate de fiecare reclamant, strict în anul 2018, nu au depăşit pragul de 360 ore. Prima instanţă a reţinut că această normă nu face distincţiile invocate de pârâţi, ci restricţionează plata orelor suplimentare la maxim 360 ore anuale, deci în fiecare an. Or, pentru anul 2017 pârâţii nu au dovedit depăşirea acestei limite, iar pentru anul 2018 limita nu a fost depăşită.

Criticile formulate de pârâţi sub aspectul modului de interpretare şi aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt fondate.

Astfel, conform acestor dispoziţii, „(1) Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.

(2) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.

(3) În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.

(4) Plata muncii în condiţiile alin. (2) şi (3) se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic în scris, fără a se depăşi 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii”.

Din interpretarea coroborată a acestor norme, Curtea reţine că regula instituită de art. 21 din Legea nr. 153/2017 este aceea a compensării muncii suplimentare cu timp liber, ce se poate acorda în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea ei, plata sporurilor reglementate de alin. (2) şi (3) fiind excepţia de la regulă. Prin urmare, din acest mod de reglementare, rezultă că plata sporurilor pentru munca suplimentară care nu a putut fi compensată cu timp liber nu se poate efectua decât după expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de legiuitor pentru aceasta. Altfel spus, plata orelor prestate suplimentar şi care nu pot fi compensate cu timp liber este ulterioară efectuării lor, cu cel puţin 60 de zile.

În acest context, Curtea constată că limita instituită de art. 21 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, contrar celor reţinute de prima instanţă, nu se poate raporta la orele suplimentare efectuate într-un an, ci, aşa cum au reţinut pârâţii în actele administrative conteste, la orele suplimentare pentru care au fost efectiv achitate sporurile reglementate de legiuitor într-un an.

Or, din adresa nr. 22575/20.02.2019 (filele 156-158 vol. I dosar tribunal), rezultă că în cursul anului 2018, în cazul intimaţilor reclamanţi, limita maximă a sporurilor reglementate de art. 21 alin. (2) şi (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, limită instituită de alin. (4) al aceleiaşi norme, a fost depăşită, astfel că, în mod legal, intimaţii pârâţi au dispus recuperarea sumelor acordate peste acest plafon.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod de procedură civilă, Curtea va admite cererile de recurs formulate de recurenţii pârâţi Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean C. împotriva sentinţei civile nr. 648/CA/24.09.2020 pronunţată de Tribunalul Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal,  pe care o va casa în totalitate şi, în rejudecare, în condiţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie C. şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie C.

Nefiind solicitate cheltuieli de judecată în recurs,

Domenii speta

Spete similare