În cazul asigurării facultative raporturile dintre asigurat şi asigurător se stabilesc prin contractul de asigurare, care reprezintă legea părților, iar în cazul asigurării de răspundere civilă auto obligatorie, condiţiile contractuale sunt stabilite de lege şi de reglementările emise de A.S.F.
- art. 2210 Cod civil; art. 14, art. 23, art. 26 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto; art. 24 alin. 1 lit. a) şi b), art. 34 din Norma ASF nr. 20 din 2017 privind asigurarea obligatorie pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule; Acordul de reglementare a relaţiilor economice şi organizatorice privind gestionarea modalităţii de decontare directă şi a regreselor administrative; art. 477 Cod procedură civilă
Raportat la calitatea pârâtei care are încheiat cu persoana răspunzătoare de producerea accidentului un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, și față de faptul că s-a reținut daună totală, sunt aplicabile prevederile art. 24 alin. 1 lit. b) din Norma ASF nr. 20 din 2017 și nu cele ale art. 24 alin. 1 lit. a), conform cărora despăgubirea are în vedere acoperirea costurilor privind readucerea la starea anterioară producerii accidentului.
La art. 2 pct. 3 din Legea nr. 132/2017 este definită ,,asigurarea facultativă - asigurare în care raporturile dintre asigurat şi asigurător şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare”, iar la pct. 13 este definit ,,contractul RCA - contractul de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, a cărui încheiere se constată prin poliţa de asigurare RCA, care atestă existenţa asigurării de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule; condiţiile contractuale pentru asigurarea RCA sunt stabilite de prezenta lege şi de reglementările Autorităţii de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., emise în aplicarea acesteia”.
Pârâtei, în calitate de asigurător de răspundere civilă auto obligatorie, îi sunt opozabile prevederile art. 24 alin. 1 lit. b) din Norma ASF nr. 20 din 2017, conform cărora despăgubirea în cazul daunei totale reprezintă diferenţa dintre valoarea de piaţă a vehiculului şi valoarea epavei. Faptul că reclamanta a acordat persoanei prejudiciate despăgubirea la nivelul sumei asigurate, conform contractului încheiat, nu poate naște în sarcina pârâtei obligația de restituire a sumei decât în limita maximă prevăzută de art. 24 alin. 1 lit. b) din Norma ASF nr. 20 din 2017.
Sunt neîntemeiate susținerile reclamantei conform cărora pârâta nu poate contesta cuantumul despăgubirii calculate de către asigurătorul părţii prejudiciate și că această sumă îi este opozabilă în temeiul Acordului, întrucât prevederile art. 6.3.1 din Acordul de Reglementare, invocate în acest sens de către reclamantă, trebuie să fie coroborate cu cele ale art. 6.4.3., în care se prevede expres că cuantumul despăgubirii, calculat și stabilit de către asigurătorul părții prejudiciate, ,,este opozabil asigurătorului RCA al vinovatului conform prevederilor legale în vigoare privind asigurarea de răspundere civilă obligatorie”.
De asemenea, conform prevederilor art. 23 alin. 4 din Legea nr. 132/2017, în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul facultativ al acesteia, eventuala diferenţă de despăgubire dintre cea rezultată potrivit contractului de asigurare facultativă şi cea care rezultă potrivit contractului RCA rămâne pe contul contractului de asigurare facultativă, neputând fi recuperată de la asigurat.
Prin Sentinţa Civilă nr. 731 din data de 17 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. xxx/119/2020, Tribunalul Covasna - Secția Civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. şi, în consecinţă, a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 228.856,94 lei, cu titlu de despăgubiri şi penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, calculate la această sumă, de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la achitarea integrală a debitului. De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.682 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii, instanța de fond a arătat că, la data evenimentului rutier, persoana vinovată avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele provocate terţilor prin accidente de autovehicule, la societatea pârâtă, iar autovehiculul păgubit avea încheiată poliţă CASCO la societatea reclamantă.
În temeiul asigurării CASCO reclamanta a deschis şi instrumentat dosarul de daună achitând despăgubiri în cuantum de 228.956,94 lei, reprezentând cheltuielile de despăgubire pentru autoturismul distrus în accident, diferenţa fiind reprezentată de ratele restante ce au fost scăzute din valoarea despăgubirii.
După achitarea sumei, A. a notificat societatea de asigurare de răspundere civilă obligatorie, cu privire la evenimentul rutier produs din vina asiguratului său, solicitând plata sumei de 228.956,94 lei.
Pârâta a comunicat reclamantei, prin adresa nr. 7017/03.04.2020, valoarea maximă de despăgubire ca fiind suma de 187.115,03 lei, reprezentând diferenţa dintre valoarea de plată a vehiculului (214.115.03 lei - echivalentul a 44.808 EUR) şi valoarea epavei, stabilită în urma licitaţiei (27.000 lei).
Dat fiind acest răspuns, reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată, pentru a solicita obligarea pârâtei la plata despăgubirilor.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto „(1) Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului, până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA, care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă şi cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice. (2) În cazul daunei totale economice, asigurătorul evaluează vehiculul avariat, printr-un sistem de evaluare specializat sau prin documente emise în condiţiile legii, pentru a-i determina valoarea de piaţă din momentul premergător evenimentului. Păgubitul poate opta pentru reparare până la valoarea de piaţă a vehiculului, calculată în urma evaluării, sau, pentru soluţionarea cazului ca daună totală, prin plata diferenţei dintre valoarea de piaţă a vehiculului şi valoarea epavei”.
Conform art. 24 alin. (l) lit. a din Norma nr. 20 din 2017 emisă de ASF, „în cazul daunelor la vehicule, despăgubirea are în vedere acoperirea costurilor privind: a) readucerea la starea anterioară producerii accidentului." Art. 2210 din noul Cod civil stipulează că „în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane".
În ce priveşte cuantumul despăgubirii, a reținut că, în temeiul art. 34 alin. 1 din Norma ASF nr. 20 din 2017, asigurătorii RCA au încheiat un Acord de reglementare a relaţiilor economice şi organizatorice privind gestionarea modalităţii de decontare directă şi a regreselor administrative.
Potrivit art. 6.3.1 din Acordul de Reglementare (fila 13) „Despăgubirea plătită persoanei prejudiciate, de către asigurătorul RCA, cu decontare directă/ contractului de asigurare facultativă de bunuri, este recunoscută şi garantată de asigurătorul RCA al persoanei vinovate de producerea evenimentului în baza prezentului ACORD. Prin participarea la ACORD, asigurătorul RCA al persoanei vinovate recunoaşte şi acceptă în mod expres dreptul asigurătorului RCA cu decontare directă/asigurătorul de bunuri al persoanei prejudiciate de a-şi recupera integral şi necondiţionat despăgubirea plătită, corelativ obligaţiei sale de plată.
Totodată, potrivit art. 6.4.3 din Acordul de Reglementare „Cuantumul despăgubirii este calculat şi stabilit de către asigurătorul părţii prejudiciate, emitent al contractului RCA cu decontare directă sau al contractului de asigurare facultativă de bunuri, şi este opozabil asigurătorului RCA al vinovatului, conform prevederilor legale în vigoare".
În baza acestei prevederi contractuale, tribunalul a reținut că asigurătorul RCA al vinovatului nu are dreptul să conteste cuantumul despăgubirii calculate de către asigurătorul părţii prejudiciate, întrucât cuantumul îi este opozabil în temeiul Acordului.
A mai reținut, potrivit art. 6.3.3 din Acord, că, dacă asigurătorul RCA al vinovatului nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul prevăzut de art. 6.3.2, inclusiv dacă diminuează cuantumul despăgubirii, va plăti penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi, calculate la suma de despăgubire cuvenită.
Împotriva hotărârii, a declarat apel pârâta B. S.A.
Prin cererea de apel formulată, apelanta-pârâtă a solicitat, în principal, anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, pentru suma de 41.741,91 lei, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa de timbru.
În motivare, a precizat că suma pe care o contestă este de 41.741,91 lei și reprezintă diferența de despăgubire calculată în urma stabilirii valorii maxime de despăgubire ce poate fi achitată în cauză.
Raportat la cuantumul despăgubirilor avut în vedere de instanța de fond, a arătat că aceasta a apreciat în mod greșit că asigurătorul RCA al vinovatului nu are dreptul să conteste cuantumul despăgubirii calculate de către asigurătorul părții prejudiciate, pentru că acesta i-ar fi opozabil în temeiul Acordului de reglementare a relațiilor economice și organizatorice privind gestionarea modalității de decontare directă și a regreselor administrative între asigurătorii RCA. În acest sens, a precizat că, în baza acordului menționat, nu se nasc automat creanțe între asigurătorul RCA al persoanei prejudiciate și asigurătorul părții păgubite.
A subliniat, de asemenea, că, în speță, este operabil principiul de drept specialia generalibus derogant, astfel că obligația de despăgubire se îndeplinește strict în limitele și condițiile prevăzute de actele normative speciale din materia asigurărilor, respectiv, Legea nr. 132/2017 și Norma ASF nr. 20/2017 privind asigurarea obligatorie pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Ca urmare, a arătat că, potrivit art. 22 al. 1 din Legea nr. 132/2017, „despăgubirea se stabilește și se plătește în conformitate cu prevederile art. 14, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor prejudiciate prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului RCA, în limitele obligației acestuia (…)”, iar, potrivit art. 14 din lege, „(1) despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului, până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislația aplicabilă și cea prevăzută în contractul RCA, iar asigurătorul este obligat să comunice valoarea maximă de despăgubire, la cererea păgubitului sau a mandatarului acestuia, în termen de 7 zile calendaristice. (2) În cazul daunei totale economice, asigurătorul evaluează vehiculul avariat, printr-un sistem de evaluare specializat sau prin documente emise în condițiile legii pentru a-i determina valoarea de piață din momentul premergător evenimentului. Păgubitul poate opta pentru reparare până la valoarea de piață a vehiculului, calculată în urma evaluării, sau pentru soluționarea cazului ca daună totală prin plata diferenței dintre valoarea de piață a vehiculului și valoarea epavei.”
În drept, a invocat dispozițiile art. 22, art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă; Norma ASF nr. 20/2017; Legea nr. 132/2017 privind asigurările și reasigurările din România; Legea nr. 12/1990; Legea nr. 11/1991 și Directiva 2005/29/CE privind protecția consumatorilor.
În cauză, a formulat întâmpinare intimata-reclamantă A. S.A., solicitând respingerea apelului, ca nelegal și netemeinic, și menţinerea sentinţei civile atacate, ca fiind temeinică şi legală.
În motivare, a susţinut că, potrivit art. 2210 din noul Cod civil, „în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării, împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane”.
De asemenea, a arătat că, având în vedere existența Acordului încheiat în baza art. 34 al. 1 din Norma ASF nr. 20/2017, procedura de recuperare, de la asigurătorul RCA al persoanei răspunzătoare de producerea unui accident de vehicule, a sumelor plătite în dosarele de daună deschise de un alt asigurător RCA parte a acordului, în calitate de asigurător de bunuri, se realizează în conformitate cu dispozițiile acordului menționat.
A mai precizat că suma de 228.956,94 de lei reprezintă repunerea păgubitului în situația anterioară producerii accidentului rutier care i-a provocat distrugerea autoturismului. Având în vedere că autoturismul a fost distrus în așa manieră încât s-a încadrat în daună totală, nu s-a mai pus problema reparării, ci a despăgubirii la nivelul sumei asigurate.
A arătat că suma asigurată a fost de 56538 de euro și că, din această sumă, s-au scăzut ratele restante în valoare de 1196 de euro și valoarea epavei, în valoare de 5651 de euro corespunzătoare sumei de 27.000 lei, rămânând de achitat 46726 de euro, respectiv 223.242,81 lei (la cursul euro de 4,7777 lei, din data daunei). A precizat că această sumă i-a fost plătită proprietarului autoturismului distrus în accident.
A mai precizat că, întrucât ratele restante, în sumă de 1196 de euro (5614,13 lei), au fost deduse din despăgubire, pârâta le datorează și pe acestea, suma totală de achitat de către aceasta, reclamantei subrogate în drepturile asiguratului, fiind, astfel, de 228859,94 de lei, cum corect a reținut instanța de fond. A invocat, în acest sens, și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto și ale art. 6.3.1., art. 6.3.2., art. 6.4.3. din Acordul de reglementare a relațiilor economice și organizatorice privind gestionarea modalității de decontare directă și a regreselor administrative.
Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel şi actele dosarului, în baza art. 480 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Curtea a reținut, în limitele stabilite prin apelul formulat conform art. 477 - 478 Cod procedură civilă, că este dedusă judecății în prezenta cauză, potrivit art. 2210 Cod civil, acțiunea în regres a reclamantei A. SA, care, în temeiul contractului de asigurare facultativă de bunuri CASCO, a achitat despăgubirea persoanei prejudiciate în urma unui accident de circulație și s-a subrogat apoi în drepturile persoanei păgubite, solicitând recuperarea despăgubirii de la asigurătorul RCA al persoanei răspunzătoare de producerea accidentului, pârâta B. S.A..
Recuperarea sumei de 228.856,94 lei, achitate prin OP, în dosarul de daună, în care s-a reținut ,,daună totală”, urma să se realizeze prin procedura decontării directe între asigurătorii RCA, prevăzută de art. 26 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.
În temeiul art. 34 din Norma ASF nr. 20 din 2017 privind asigurările auto din România, a fost încheiat la data de 28.09.2017, de către asigurătorii RCA, Acordul de reglementare a relaţiilor economice şi organizatorice privind gestionarea modalităţii de decontare directă şi a regreselor administrative, reclamanta și pârâta fiind părți semnatare ale acestui Acord, (punctele 7 și respectiv 3).
În conformitate cu procedura reglementată prin respectivul Acord, reclamanta a comunicat prin e-mail pârâtei la data de 20.03.2020, cererea de despăgubire, împreună cu întregul dosar de daună, în vederea efectuării plății în termenul legal de 15 zile lucrătoare, care expira la data de 10.04.2020.
Prin adresa nr. 7017/03.04.2020, deci înainte de expirarea termenului de 15 zile pentru recuperarea sumei, pârâta a comunicat reclamantei valoarea maximă de despăgubire în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea 132/2017, respectiv de 187.115,03 lei, reprezentând diferenţa dintre valoarea de piață a vehiculului (214.115.03 lei - echivalentul a 44.808 EUR) şi valoarea epavei stabilită în urma licitaţiei (27.000 lei).
Dosarul de daună a fost întocmit în conformitate cu prevederile 6.2. din Acord, ce reglementează conținutul dosarului, la punctul 6.2.1. lit. e) fiind prevăzute documentele aferente calculului de despăgubire, respectiv: deviz de lucrări, facturi de reparație, calculul valorii de piață, valoarea epavei licitate și alte documente doveditoare pentru calculul despăgubirii.
Astfel, în dosarul de daună, reclamanta a atașat evaluarea autovehiculului avariat în sistem DAT la data de 09.12.2020, respectiv valoarea de piață 44.808 EUR, în echivalent lei 214.115.03 lei, precum și valoarea epavei stabilită în urma licitaţiei, de 27.000 lei, valori pe care pârâta și le-a însușit, în baza acestora comunicând reclamantei suma pe care era de acord să o achite, respectiv de 187.115,03 lei.
Prin urmare, Curtea a reținut că sumele reprezentând valoarea de piață a autovehiculului avariat, precum și valoarea epavei stabilite în urma licitaţiei nu au fost contestate, nefiind contestată nici reținerea daunei totale în dosarul de daună instrumentat de către reclamantă, astfel că nu s-a impus în cauză efectuarea unei expertize tehnice pentru evaluare.
În consecință, față de situația de fapt reținută, în speță sunt incidente prevederile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 132/2017, conform cărora în cazul daunei totale economice, asigurătorul evaluează vehiculul avariat, printr-un sistem de evaluare specializat sau prin documente emise în condiţiile legii pentru a-i determina valoarea de piaţă din momentul premergător evenimentului, păgubitul putând opta pentru reparare până la valoarea de piaţă a vehiculului, calculată în urma evaluării, sau pentru soluţionarea cazului ca daună totală prin plata diferenţei dintre valoarea de piaţă a vehiculului şi valoarea epavei.
În cauză nu s-a optat pentru reparare până la valoarea de piaţă a vehiculului, ci pentru daună totală, soluționarea cazului presupunând plata diferenţei dintre valoarea de piaţă a vehiculului şi valoarea epavei, conform art. 24 alin. 1 lit. b) din Norma ASF nr. 20 din 2017.
Intimata reclamantă a susținut prin întâmpinarea formulată în apel că suma de 228.956,94 lei, achitată, reprezintă repunerea păgubitului în situația anterioară producerii accidentului rutier care i-a provocat distrugerea autoturismului, și întrucât autoturismul a fost distrus în așa manieră încât s-a încadrat în daună totală, nu s-a mai pus problema reparării, ci a despăgubirii la nivelul sumei asigurate.
Curtea a reținut că în speță, raportat la calitatea pârâtei care are încheiat cu persoana răspunzătoare de producerea accidentului un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, și față de faptul că s-a reținut daună totală, sunt aplicabile prevederile art. 24 alin. 1 lit. b) din Norma ASF nr. 20 din 2017 și nu cele ale art. 24 alin. 1 lit. a), conform cărora despăgubirea are în vedere acoperirea costurilor privind readucerea la starea anterioară producerii accidentului.
La art. 2 pct. 3 din Legea nr. 132/2017 este definită ,,asigurarea facultativă - asigurare în care raporturile dintre asigurat şi asigurător şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare”, iar la pct. 13 este definit ,,contractul RCA - contractul de asigurare de răspundere civilă auto obligatorie pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, a cărui încheiere se constată prin poliţa de asigurare RCA, care atestă existenţa asigurării de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule; condiţiile contractuale pentru asigurarea RCA sunt stabilite de prezenta lege şi de reglementările Autorităţii de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., emise în aplicarea acesteia”.
Prin urmare, conform prevederilor legale enunțate, în cazul asigurării facultative raporturile dintre asigurat şi asigurător se stabilesc prin contractul de asigurare, care reprezintă legea părților, iar în cazul asigurării de răspundere civilă auto obligatorie, condiţiile contractuale sunt stabilite de lege şi de reglementările emise de A.S.F.
În consecință, pârâtei, în calitate de asigurător de răspundere civilă auto obligatorie, îi sunt opozabile prevederile art. 24 alin. 1 lit. b) din Norma ASF nr. 20 din 2017, conform cărora despăgubirea în cazul daunei totale reprezintă diferenţa dintre valoarea de piaţă a vehiculului şi valoarea epavei.
Faptul că reclamanta a acordat persoanei prejudiciate despăgubirea la nivelul sumei asigurate, conform contractului încheiat, nu poate naște în sarcina pârâtei obligația de restituire a sumei decât în limita maximă prevăzută de art. 24 alin. 1 lit. b) din Norma ASF nr. 20 din 2017.
Curtea a reținut că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei conform cărora pârâta nu poate contesta cuantumul despăgubirii calculate de către asigurătorul părţii prejudiciate și că această sumă îi este opozabilă în temeiul Acordului, întrucât prevederile art. 6.3.1 din Acordul de Reglementare, invocate în acest sens de către reclamantă, trebuie să fie coroborate cu cele ale art. 6.4.3., în care se prevede expres că cuantumul despăgubirii, calculat și stabilit de către asigurătorul părții prejudiciate, ,,este opozabil asigurătorului RCA al vinovatului conform prevederilor legale în vigoare privind asigurarea de răspundere civilă obligatorie”.
De asemenea, conform prevederilor art. 23 alin. 4 din Legea nr. 132/2017, în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul facultativ al acesteia, eventuala diferenţă de despăgubire dintre cea rezultată potrivit contractului de asigurare facultativă şi cea care rezultă potrivit contractului RCA rămâne pe contul contractului de asigurare facultativă, neputând fi recuperată de la asigurat.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedura civilă, Curtea a admis apelul formulat, astfel că pârâta a fost obligată doar la plata sumei necontestate, respectiv de 187.115,03 lei, reprezentând diferenţa dintre valoarea de piață a vehiculului (214.115.03 lei - echivalentul a 44.808 EUR) şi valoarea epavei stabilită în urma licitaţiei (27.000 lei), precum și a penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere calculate la această sumă.
Întrucât prima instanță a acordat penalităţi de întârziere calculate de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la achitarea integrală a debitului, deși reclamanta le-a solicitat de la data de 10.04.2020, a expirării termenului de 15 zile prevăzut de art. 6.3.2. din Acord, și întrucât acest aspect nu a fost contestat de către reclamantă prin formularea unui apel principal sau incident, având în vedere prevederile art. 477 Cod procedură civilă, referitoare la limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, a menținut cele stabilite de către prima instanță privitor la modul de calcul al penalităților.
Prin urmare, Sentinţa Civilă nr. 731/17.09.2020 pronunţată de Tribunalul Covasna - Secţia Civilă, în dosarul nr. xxx/119/2020, a fost schimbată în parte, în sensul indicat.
Tribunalul Mureș
suspendare executare act administrativ
Judecătoria Sectorul 1 București
acţiune în constatare clauze abuzive – caracterul neevaluabil al clauzelor contestate
Judecătoria Sectorul 4 București
CONTESTATIE LA EXECUTARE modalitatea de stabilire a despagubirilor de catre executorul judecatoresc
Curtea de Apel Craiova
Expirare perioadă de implementare a planului de reorganizare fără a fi pronunţată hotararea de trecere la faliment. Cerere de obligare a furnizorului la încheierea unui act aditional la contractul de furnizare, în temeiul disp. art. 77 din Legea nr. 85/20
Judecătoria Turnu Măgurele
Încetarea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei