Drept civil. Simulație. Art. 1175 din Codul civil de la 1865. Admisibilitatea invocării de către una dintre părţile actului secret a prevederilor acestuia împotriva unui terţ de bună credinţă.

-  art.1175 din Codul civil de la 1865

Conform art.1175 din Codul civil de la 1865 (act normativ sub imperiul căruia a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare) în cazul simulaţiei, actul secret nu putea genera efecte contra altor persoane iar din interpretarea per a contrario a acestui text, doctrina a evidenţiat posibilitatea terţilor de a invoca în beneficiul lor actul secret, dacă exista un interes legitim.

Aşadar, simulaţia, prin ea însăşi, nu constituie o cauză de nulitate a vreunuia din cele două acte încheiate, singura sancţiune a simulaţiei fiind inopozabilitatea actului secret împotriva terţilor care cu bună-credinţă s-au întemeiat pe actul aparent.

Prin urmare, faţă de terţii din această materie, clauzele actului secret nu sunt eficace, acesta fiindu-le inopozabil iar ignorarea acestui act este justificată prin faptul că actul secret nu este cunoscut sau nu poate fi cunoscut de către terţi.

Ca o consecinţă, numai terţele persoane pot renunţa la acest beneficiu recunoscut de lege şi le este permis să introducă o acţiune în constatarea simulaţiei, prin intermediul căreia actul secret să le devină opozabil, dacă justifică un astfel de interes.

În concluzie, acţiunea în declararea simulaţie poate fi introdusă de terţul pe care contractul aparent îl prejudiciază şi care are interesul să invoce existenţa actului secret, însă dacă terţul doreşte să beneficieze în continuare de actul aparent, acesta nu va avea nici un interes să introducă acţiunea în declararea simulaţiei.

În schimb, părţile care au convenit încheierea actului secret pot intenta acţiunea în declararea simulaţiei dar numai una împotriva celeilalte, în situaţia în care o parte ar dori să beneficieze de prevederile actului secret iar cealaltă parte ar refuza să-şi mai îndeplinească obligaţiile asumate prin acest act.

În speţa de faţă, se constată că este vorba de o acţiune în declararea simulaţiei unui contract de vânzare cumpărare, reclamantul pretinzând că intenţia reală a vânzătoarei ar fi fost gratificarea sa printr-o donaţie deghizată.

Cu alte cuvinte, reclamantul a susţinut existenţa unui act secret prin intermediul căruia ar fi convenit cu bunica sa, vânzătoarea terenului, ca terenul în litigiu să îi fie donat lui şi a dorit prin intermediul acţiunii în declararea simulaţiei ca acest act secret să îi devină opozabil recurentei pârâte, care nu a participat la încheierea acestuia şi nici nu s-a dovedit faptul că ar fi cunoscut de existenţa acestui act.

Recurentul reclamant A. a susţinut că interesul său în introducerea acţiunii rezidă în faptul că este vorba de un bun propriu şi doreşte scoaterea acestuia din masa partajabilă constituită din bunurile comune dobândite cu fosta soţie însă potrivit art.33 Cod procedură civilă, una din condiţiile necesare pentru existenţa interesului în promovarea unei acţiuni în justiţie este ca acesta să fie legitim.

Or nu poate fi vorba de existenţa unui interes legitim în introducerea acţiunii cât timp se urmăreşte tocmai înlăturarea sancţiunii specifice simulației, respectiv inopozabilitatea actului secret faţă de terţul care cu bună-credinţă s-a întemeiat pe actul aparent, iar o astfel de acţiune poate fi introdusă numai de terţul care doreşte să renunţe la acest beneficiu recunoscut de lege.

În acelaşi sens, prin Decizia civilă nr.565/27.02.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, s-a apreciat că nu numai terţul pe care contractul aparent îl prejudiciază şi care are interesul să invoce actul secret, poate formula acţiune în constatarea simulaţie, ci şi părţile, în calitate de persoane interesate, la rândul lor, pot să invoce în favoarea lor, una în contra celeilalte, actul secret.

Aşadar, instanţa supremă stabileşte că părţile actului secret pot să invoce în favoarea lor, dar numai una în contra celeilalte prevederile acestui act, fără să se poată prevala de actul secret împotriva unui terţ de bună-credinţă.

Deliberând asupra cererii de recurs de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 616/AP din 14.07.2020, pronunțată în dosarul nr. xxx/338/2017, Tribunalul Brașov - Secția I Civilă, a admis cererea de apel formulată de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 958/29.11.2018, pronunţate de Judecătoria Zărnești, în dosarul civil nr. xxx/338/2017, pe care a schimbat-o în parte și, în consecință:

A admis în parte acţiunea formulată și modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B., C. şi D..

A constatat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...] din 18.05.2006, la Biroul Notarului Public E..

A compensat cheltuielile de judecată suportate de părți la fondul cauzei.

A păstrat soluția instanței de fond, de respingere a cererii. 

A obligat-o pe intimata-pârâtă B. la plata, în favoarea apelantului-reclamant, a sumei de 1434 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, rejudecând, respingerea, ca nefondat, a apelului formulat de reclamant și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a susținut că instanța de apel a aplicat și interpretat în mod greșit normele de drept material, fiind astfel incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă.

În acest sens, a arătat că, deși, în esenţă, instanţa de apel a motivat decizia pronunțată în cauză, prin prisma situaţiei de fapt privind „strânsa relaţie de rudenie dintre reclamant şi defunctă”, la fila 8 din decizie, aceeași instanță a precizat că „este adevărat că relaţia de rudenie nu constituie, prin ea însăşi, un motiv de imposibilitate morală pentru preconstituirea unui înscris”.

A subliniat că tocmai relația de rudenie invocată a constituit fundamentul admiterii, în apel, a probei testimoniale, în vederea dovedirii actului secret și a imposibilității morale de preconstituire a contraînscrisului.

În privința considerentului instanței de apel, potrivit căruia, contraînscrisul nu a fost redactat din cauza imposibilității morale, recurenta-pârâtă a susținut că este lipsit de temei, atâta vreme cât vânzătoarea s-a prezentat personal la notarul public, pentru a semna actul, fiind în deplinătatea capacităţilor mentale și fizice care îi permiteau să redacteze și un contraînscris; dacă voinţa reală era de a-l gratifica exclusiv pe nepotul său, ar fi putut să încheie direct un contract de donaţie, aspect despre care notarul public avea obligația să o informeze; de asemenea, avea posibilitatea să-l menţioneze, în actul de transfer al proprietăţii, doar pe nepotul său, nu şi pe soția acestuia.

Astfel, vânzătoarea C. avea la îndemână o mulţime de pârghii juridice prin care să dea eficienţă „voinţei reale” reţinute de către instanţa de apel, însă, așa cum a arătat și instanța de fond, voința acesteia a fost de a transfera dreptul de proprietate ambilor soți, având în vedere relațiile familiale bune de la acea vreme și dorința acestora de a dezvolta împreună o afacere, pe terenul cumpărat.

A precizat totodată că, pentru a reține imposibilitatea morală de preconstituire a actului secret, instanța de apel ar fi trebuit să dispună de elemente concrete, simpla relație de rudenie nejustificând de plano imposibilitatea de preconstituire a înscrisului.

A menționat că, spre deosebire de instanța de apel, prima instanță a reținut în mod corect că imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris este incompatibilă cu operațiunea juridică a simulației, sub forma contractului deghizat.

A subliniat, pe de altă parte, că, în speță, inclusiv pasivitatea reclamantului este grăitoare, în condițiile în care acesta invocă simulația după unsprezece ani de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

A arătat că, într-adevăr, dacă nu ar fi existat calitatea de nepot, poate că imobilul nu ar fi fost transferat în aceleași condiții de preț, însă inexistența unui preț derizoriu, trecerea unei perioade atât de lungi de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, divorțul părților, partajul bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, lipsa oricărui înscris din care să rezulte că voința vânzătoarei, decedate în prezent, ar fi fost alta decât cea consemnată în actul autentic încheiat, sunt elemente de natură să conducă la concluzia că instanţa de apel a apreciat în mod greşit situaţia de fapt reală, prin prisma probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile.

Contrar considerentelor instanței de apel, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică. În acest sens, a arătat că, în mod judicios, instanța de fond a respins proba testimonială, reținând că dovada simulației se poate face numai potrivit normelor de drept comun referitoare la dovada actelor juridice, și a concluzionat că, în cauză, simulația nu a fost probată, de vreme ce nu s-a făcut dovada existenței unui contraînscris care să ateste pretinsa voință reală a părților. De asemenea, a arătat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează regimul comunității legale de bunuri, reținând că bunul cumpărat, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...]/18.05.2006, este bun comun.

În drept, a invocat art. 486 și următoarele, art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, precum și dispozițiile legale menționate în dezvoltarea motivelor de recurs.

Recursul a fost legal timbrat, conform recipisei de plată aflată la fila 30 din dosar.

Intimatul-reclamant A. a declarat recurs incident, prin care a solicitat casarea deciziei civile nr. 616/14.07.2020, pronunțate în cauză de Tribunalul Brașov, și, rejudecând, admiterea în integralitate a apelului, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și modificată, în sensul constatării caracterului simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul [...]/18.05.2006, la B.N.P. E., ca fiind o donație deghizată în favoarea sa, și al radierii din cartea funciară a dreptului de proprietate al intimatei-pârâte B.. De asemenea, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, a solicitat obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a susținut că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă.

În acest sens, a susținut că instanța de apel a respins petitul privind radierea dreptului de proprietate, interpretând și aplicând greșit dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996.

A menționat că, în mod greșit, tribunalul, invocând dispozițiile art. 34 din Legea  nr. 7/1996, a condiționat dreptul la acțiunea în rectificare, de existența, în prealabil, a unei hotărâri judecătorești care să constate că a intervenit nulitatea contractului în baza căruia s-a făcut înscrierea.

Or, potrivit art. 35 din aceeași lege, „în cazul în care cuprinsul cărţii funciare nu corespunde, în privinţa înscrierii, cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia; prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau menţionarea înscrierii oricărei operaţiuni, susceptibile a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.” De asemenea, potrivit art. 907 alin. 2 din Codul civil, „prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.”

A subliniat că, așa cum s-a apreciat și în doctrină, acţiunea în rectificare urmăreşte ocrotirea unui drept real, la fel ca şi acţiunea de fond pe care se grefează, având ca obiect ineficacitatea actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea în cartea funciară, astfel că ea nu mai poate fi calificată ca fiind o acţiune personală, ci este o  acţiune reală şi personală, în funcţie de natura dreptului ocrotit.

În aceste condiții, având în vedere că, în cauză, cererea de radiere, rectificare a înscrierilor de carte funciară, a fost formulată ca o acţiune accesorie cererii în constatarea simulației, ea este o acţiune reală ce urmează soarta acţiunii principale. Întrucât, prin constatarea simulației contractului de vânzare-cumpărare, s-a constatat practic ineficacitatea actului public, voinţa reală a părților fiind alta, înscrierea de carte funciară actuală este una necorespunzătoare realității. A subliniat că, urmare a constatării existenței simulației, actul secret devine public, astfel că înscrierea din cartea funciară este în neconcordanță cu realitatea.

A invocat deopotrivă dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora, înscrierile și radierile efectuate în cărţile funciare nu pot fi rectificate decât pe baza hotărârii judecătoreşti definitive și irevocabile sau pe cale amiabilă, în baza unei declaraţii date în formă autentică, de titularul tabular, respectiv de titular, în baza unei documentaţii cadastrale.

În drept, a invocat art. 491 alin. 2, art. 453 și următoarele, art. 474 și art. 453 din Codul de procedură civilă; art. 1175, art. 1198 din vechiul Cod civil; Legea nr. 7/1996.

Recursul incident a fost legal timbrat, potrivit chitanței aflate la fila 72 din dosar.

În cauză, au formulat note de ședință atât recurenta-pârâtă B., cât și recurentul-reclamant A..

Intimata-pârâtă a solicitat, prin notele depuse, respingerea, ca neîntemeiat, a recursului incident declarat de reclamant și admiterea recursului principal, pentru motivele expuse și în cererea de recurs.

În ceea ce îl privește pe recurentul A., acesta a formulat, prin notele de ședință depuse, apărări referitoare la justificarea interesului promovării recursului incident, chestiune invocată din oficiu de instanța de recurs, la termenul de judecată din 29.04.2021.

A precizat că interesul în declararea recursului incident îl reprezintă scoaterea din masa partajabilă a imobilului situat în orașul F., înscris în C.F. nr. [...] a localităţii F., identificat la A+8, cu nr. top [...], teren fâneață, în suprafaţă de 12000 mp, care este bun propriu, în condițiile în care, deși instanța de apel a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. [...]/18.05.2006, la B.N.P. E., nu a dispus și radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate înscris pe seama pârâtei, în baza contractului menționat.

Or, cererea de radiere formulată în cauză fiind o acțiune reală accesorie, aceasta urmează soarta acțiunii principale, ce a vizat constatarea caracterului simulat al contractului de vânzare- cumpărare. În consecință, a arătat că, atâta vreme cât a fost admisă acțiunea principală, se impunea și admiterea celei accesorii, pentru a pune în acord situația de carte funciară a imobilului, cu situația reală a acestuia.

Raportat la aceeași chestiune de drept, a formulat concluzii și intimata-pârâtă B., susținând că, potrivit dispozițiilor art. 1290 alin. 1 din Codul civil, contractul secret nu poate fi invocat de către părți, de către succesorii lor universali, cu titlu universal sau cu titlu particular și nici de către creditorii înstrăinătorului aparent, împotriva terților care, întemeindu-se cu bună-credință pe contractul public, au dobândit drepturi de la achizitorul aparent.

În consecință, intimata-pârâtă a susținut că, întrucât are calitatea de terț față de pretinsul act secret, simulat, acesta nu îi este opozabil, astfel că acțiunea reclamantului este lipsită de interes.

În cauză, nu au fost administrate alte probe noi.

La termenul de judecată din data de 29.04.2021, instanţa de control judiciar a invocat din oficiu ca motiv de ordine publică justificarea de către recurentul – reclamant A. a posibilităţii, respectiv interesului în formularea cererii introductive de instanţă, având în vedere natura juridică a instituţiei simulaţiei şi efectul pe care aceasta îl produce raportat la terţi şi, respectiv efectul produs între părţile contractante, în contractul public şi în pretinsul contract secret.

Verificând decizia atacată, în limitele cererilor de recurs şi a motivului de ordine publică invocat din oficiu, Curtea reţine următoarele:

Cererea de recurs principal  a fost întemeiată, în mod formal, pe dispoziţiile art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, potrivit cărora:

,,ART. 488

Motivele de casare

(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.”

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, toate vizând exclusiv conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, instanţele de fond şi de apel sunt îndrituite să stabilească efectiv situaţia de fapt pe baza administrării probatoriilor, iar instanţa de recurs verifică numai dacă normele de drept au fost corect aplicate la aceste fapte.

Conform art.1175 din Codul civil de la 1865 (act normativ sub imperiul căruia a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare) prevedea că în cazul simulaţiei, actul secret nu putea genera efecte contra altor persoane iar din interpretarea per a contrario a acestui text, doctrina a evidenţiat posibilitatea terţilor de a invoca în beneficiul lor actul secret, dacă exista un interes legitim.

Aşadar, simulaţia, prin ea însăşi, nu constituie o cauză de nulitate a vreunuia din cele două acte încheiate, singura sancţiune a simulaţiei fiind inopozabilitatea actului secret împotriva terţilor care cu bună-credinţă s-au întemeiat pe actul aparent.

Prin urmare, faţă de terţii din această materie, clauzele actului secret nu sunt eficace, acesta fiindu-le inopozabil iar ignorarea acestui act este justificată prin faptul că actul secret nu este cunoscut sau nu poate fi cunoscut de către terţi.

Ca o consecinţă, numai terţele persoane pot renunţa la acest beneficiu recunoscut de lege şi le este permis să introducă o acţiune în constatarea simulaţiei, prin intermediul căreia actul secret să le devină opozabil, dacă justifică un astfel de interes.

În concluzie, acţiunea în declararea simulaţie poate fi introdusă de terţul pe care contractul aparent îl prejudiciază şi care are interesul să invoce existenţa actului secret, însă dacă terţul doreşte să beneficieze în continuare de actul aparent, acesta nu va avea nici un interes să introducă acţiunea în declararea simulaţiei.

În schimb, părţile care au convenit încheierea actului secret pot intenta acţiunea în declararea simulaţiei dar numai una împotriva celeilalte, în situaţia în care o parte ar dori să beneficieze de prevederile actului secret iar cealaltă parte ar refuza să-şi mai îndeplinească obligaţiile asumate prin acest act.

În speţa de faţă, se constată că este vorba de o acţiune în declararea simulaţiei unui contract de vânzare-cumpărare, reclamantul pretinzând că intenţia reală a vânzătoarei ar fi fost gratificarea sa printr-o donaţie deghizată.

Cu alte cuvinte, reclamantul a susţinut existenţa unui act secret prin intermediul căruia ar fi convenit cu bunica sa, vânzătoarea terenului, ca terenul în litigiu să îi fie donat lui şi a dorit prin intermediul acţiunii în declararea simulaţiei ca acest act secret să îi devină opozabil recurentei pârâte, care nu a participat la încheierea acestuia şi nici nu s-a dovedit faptul că ar fi cunoscut de existenţa acestui act.

Recurentul reclamant A. a susţinut că interesul său în introducerea acţiunii rezidă în faptul că este vorba de un bun propriu şi doreşte scoaterea acestuia din masa partajabilă constituită din bunurile comune dobândite cu fosta soţie însă potrivit art.33 Cod procedură civilă, una din condiţiile necesare pentru existenţa interesului în promovarea unei acţiuni în justiţie este care acestea să fie legitim.

Or nu poate fi vorba de existenţa unui interes legitim în introducerea acţiunii cât timp se urmăreşte tocmai înlăturarea sancţiunii specifice simulației, respectiv inopozabilitatea actului secret faţă de terţul care cu bună-credinţă s-a întemeiat pe actul aparent, iar o astfel de acţiune poate fi introdusă numai de terţul care doreşte să renunţe la acest beneficiu recunoscut de lege.

În acelaşi sens, prin Decizia civilă nr.565/27.02.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, s-a apreciat că nu numai terţul pe care contractul aparent îl prejudiciază şi care are interesul să invoce actul secret, poate formula acţiune în constatarea simulaţie, ci şi părţile, în calitate de persoane interesate, la rândul lor, pot să invoce în favoarea lor, una în contra celeilalte, actul secret.

Aşadar, instanţa supremă stabileşte că părţile actului secret pot să invoce în favoarea lor, dar numai una în contra celeilalte prevederile acestui act, fără să se poată prevala de actul secret împotriva unui terţ de bună credinţă.

Prin urmare, se constată că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1175 Cod civil din 1865, fiind fondat motivul de recurs invocat din oficiu şi care se încadrează în  dispoziţiile de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Pe cale de consecinţă, Curtea, în temeiul prevederilor art. 496 alin.2 Cod procedură civilă raportat la art. 498 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să admită recursul declarat de recurenta pârâtă B., să caseze în tot decizia tribunalului şi să rejudece, în aceste limite, apelul reclamantului.

În rejudecare, se va constata faptul că nu sunt întrunite toate condiţiile stabilite de art.1175 Cod civil pentru promovarea acţiunii în declararea simulaţiei, conform celor reţinute pe larg anterior, cu ocazia analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

În consecinţă, faţă de prevederile art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, se impune respingerea cererii de apel declarate de către apelantul reclamant şi păstrarea sentinţei apelate ca fiind legală şi temeinică.

Cât priveşte recursul incident promovat de către recurentul reclamant împotriva aceleiaşi decizii, se impune respingerea acestuia, întrucât vizează respingerea petitului 2 al cererii de chemare în judecată or prin admiterea cererii de recurs promovate de pârâtă şi rejudecarea apelului, s-a dispus respingerea în întregime a cererii de apel promovată de către reclamant.

Totodată, conform prevederilor art.453 alin.1 Cod procedură civilă, recurentul reclamant va fi obligat şi la plata cheltuielilor de judecată suportate de către recurenta pârâtă B., constând în contravaloarea onorariului avocaţial achitat în apel şi recurs.

Domenii speta

Spete similare