Perimare. Condiţii.

Decizie 36 din 28.02.2018


În conformitate cu dispoziţiile art. 413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă suspendarea durează până când devine definitivă cea din urmă hotărâre, pronunţată în cauzele care au provocat suspendarea, dată de la care începe să curgă termenul de perimare.

Dacă în cursul termenului de perimare de 6 luni dosarul a rămas în nelucrare, cursul perimării nefiind întrerupt prin niciun act de procedură, făcut în vederea judecării procesului, de partea care justifica un interes, astfel cum prevăd dispoziţiile art.417 Cod procedură civilă, operează perimarea.

Prin sentinţa civilă nr.82 din 9 februarie 2016, pronunțată de Judecătoria Filiaşi, în dosarul nr.1178/230/2015, s-au respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind despăgubirile, invocată de pârâta BRS.A. MAGNBOFG - SC, prin întâmpinare şi acţiunea formulată de reclamantul TAC împotriva pârâtei BRS.A.MAGNBOFG - SC.

Împotriva acestei sentinţei a declarat apel reclamantul TAC, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei, în sensul constatării, ca fiind clauze abuzive, a comisioanelor menționate la art.5 din contractul de credit bancar nr. BOO 17526/04.07.2008, respectiv comisionul de urmărire si comisionul de administrare, obligarea paratei la restituirea sumelor plătite cu titlul de comision de urmărire comision de administrare, începând cu data plăţii acestora, până în prezent, sume actualizate cu plata inflaţiei şi dobânda legală, începând cu data plaţii acestora până la data plăţii efective.

Prin decizia nr.852/2017 din 12 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr.1178/230/2015, s-a constat perimat apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 82 din 08.02.2016, pronunțată de Judecătoria Filiaşi, în dosarul nr. 1178/230/2015, de reclamantul apelant TAC, în contradictoriu cu pârâta intimată BRS.A., SC.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că, la data de 08.09.2016, judecata cauzei a fost suspendată, potrivit dispoziţiilor art. 413 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea definitivă a plângerii contravenționale, având ca obiect declararea caracterului abuziv a clauzelor contractuale ce fac și obiectul prezentului dosar.

Tribunalul a constatat că, pe rolul Tribunalului București, s-au aflat dosarele nr.49560/300/2015, având ca obiect plângere împotriva procesului-verbal de contravenție ANPC-0728854/2015, soluționată la data de 24.11.2016, prin respingerea apelului, respectiv nr.49561/300/2015, având ca obiect plângere împotriva procesului-verbal de contravenție ANPC-0728855/2015, soluționată la data de 05.01.2017, prin respingerea apelului.

Instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 418 alin.1 Cod procedură civilă, „cursul perimării este suspendat cât durează suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute la art. 413, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată (...) ”, iar potrivit art. 413 alin.2 din acelaşi act normativ. suspendarea va dura până la când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă”.

Ca atare, tribunalul a constatat că, de la data la care plângerile contravenționale, ce au format obiectul dosarelor  nr.49560/300/2015 și nr.49561/300/2015, au fost soluționate definitiv, respectiv datele de 24.11.2016 și  05.01.2017, cursul perimării s-a reluat.

Instanţa de apel, a reţinut că, potrivit art. 416 Cod procedură civilă , „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.  (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă”.

Cum de la data soluționării definitive a celor două dosare nr. 49560/300/2015 și nr.49561/300/2015, au trecut mai mult de 6 luni, fără ca niciuna din părțile din dosar să fi formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, în temeiul art.420 Cod procedură civilă, tribunalul a constat perimat apelul.

Împotriva deciziei pronunţate de Tribunalul Dolj a declarat recurs, în termen legal, reclamantul TAC, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele de recurs, reclamantul TAC a susţinut că, la data de 8 septembrie 2016, cauza a fost suspendată, potrivit dispoziţiilor art.413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, fără ca acesta să solicite suspendarea, ulterior, cauza fiind repusă pe rol, la data de 12 octombrie 2017, de asemenea, fără ca recurentul reclamant să solicite aceasta, constându-se că apelul este perimat.

Recurentul reclamant a susţinut că a transmis instanţei practică judiciară privind clauzele abuzive din contractele de credit, pentru termenul din data de 12 octombrie 2017, însă instanţa de apel, în loc să aplice legea, a constatat apelul ca fiind perimat.

Analizând decizia pronunţată de Tribunalul Dolj prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea a constatat că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispoziţiilor art.416 alin.1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art.413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, iar potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol, suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.

În speţă, Curtea a constatat că, prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie 2016, în dosarul nr.1178/230/2015, Tribunalul Dolj a dispus, în baza art.413 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, suspendarea judecării apelului declarat de reclamantul TAC împotriva sentinţei civile nr.82 din 8.02.2016, pronunţată de Judecătoria Filiaşi, în dosarul nr.1178/230/2015, în contradictoriu cu intimata pârâtă BRS.A.MAGNBOFG - SC, până la soluţionarea definitivă a plângerii contravenţionale având ca obiect declararea caracterului abuziv a clauzelor contractuale, ce fac şi obiectul prezentei cauze.

De asemenea, Curtea a constatat că plângerile, până la soluţionarea definitivă a cărora s-a dispus suspendarea judecăţii apelului, care au făcut obiectul dosarelor nr.49560/300/2015 şi nr.49561/300/2015, au fost soluţionate definitiv de Tribunalul Bucureşti, prin hotărârile pronunţate la datele de 24 noiembrie 2016, respectiv 5 ianuarie 2017.

În aceste condiţii, Curtea a reţinut că suspendarea dispusă de Tribunalul Dolj, prin încheierea din 8 septembrie 2016, a durat până când a devenit definitivă cea din urmă hotărâre, pronunţată în cauzele care au provocat suspendarea, respectiv data de 5 ianuarie 2017, când a început să curgă termenul de perimare.

Curtea a constatat că, de la data de 5 ianuarie 2017, când a rămas definitivă cea  din urmă hotărâre, pronunţată în cauzele care au provocat suspendarea şi până la data repunerii pe rol, din oficiu, a cauzei, 29 august 2017, în baza referatului întocmit de Arhiva Tribunalului Dolj, au trecut mai mult de 6 luni, perioadă în care dosarul a rămas în nelucrare, cursul perimării nefiind întrerupt prin niciun act de procedură, făcut în vederea judecării procesului, de partea care justifica un interes, astfel cum prevăd dispoziţiile art.417 Cod procedură civilă, situaţie în care, în mod corect, tribunalul a constatat perimat apelul.

Având în vedere considerentele expuse şi textele de lege invocate, Curtea a constatat că recursul este nefondat şi, în temeiul art.496 alin.1, raportat la art.421 alin.2 Cod procedură civilă, îl va respinge.