Încălcarea dispoziţiilor art. 403 Cod procedură penală, constând în nemotivarea soluţiei pronunţate, constituie motiv de desfiinţare cu trimitere pentru rejudecarea cauzei în condiţiile art. 421 pct. 2 lit. a cod pr. penală.

Instanţa de control judiciar a reţinut că, prima instanţă s-a rezumat la a face o prezentare succintă a Deciziei nr. 7/2016 a ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, fără a face însă efectiv o analiză în fapt şi în drept şi să arate raţionamentul pentru care reţine o anume încadrare juridică şi una dintre cele două legi penale succesive cu privire la infracţiunile comise înainte de intrarea în vigoare a NCP.

Cum motivarea este o condiţie esenţială, iar în motivarea primei instanţe nu sunt cuprinse argumentele necesare pentru ca pe ele să se sprijine soluţia dată, chiar în condiţiile în care s-a uzat de procedura abreviată, în mod corect încuviinţată de prima instanţă de altfel, Curtea constată că sentinţa penală atacată este nemotivată sub aspectele menţionate anterior, în condiţiile  în care şi motivarea  în drept trebuie să demonstreze, cu argumente convingătoare rezultate din  probele dosarului, tot ceea ce instanţa a hotărât în dispozitivul sentinţei penale.

Deşi lipsa cercetării judecătoreşti (prin nepronunţarea asupra unor elemente esenţiale, anterior menţionate, privind astfel justa şi integrala soluţionare a cauzei) nu constituie o cauză de nulitate absolută, astfel încât nu se încadrează ca atare printre motivele care pot atrage desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu art. 421 pct. 2 lit. b NCPP, Curtea constată că soluţia se impune pentru a garanta respectarea dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală garantat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia europeană, în contextul în care lipsa cercetării judecă¬toreşti echivalează cu lipsa judecăţii în primă instanţă, iar efectuarea acesteia pentru prima oară în apel privează partea de calea de atac, instanţa de apel având obligaţia de a se asigura că drepturile garantate de Convenţie „să fie concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii".

 Este adevărat că apelul, în dreptul procesual penal român, constituie o cale de atac devolutivă, instanţa de apel având plenitu¬dine de jurisdicţie, putând reaprecia şi statua asupra vinovăţiei, însă această caracteristică nu echivalează cu a statua în primă şi ultimă instanţă asupra situa¬ţiei de fapt, apelul fiind în principal o cale de atac şi, prin urmare, presupune în mod necesar realizarea controlului judiciar, ce nu poate fi realizat în concret în lipsa unei judecăţi efective în primă instanţă.

Asupra apelului penal de faţă;

Reţine că, prin sentinţa penală nr. 3292 din data de 16 octombrie 2017 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. .., în temeiul art. 386 din Codul de procedură penală republicat, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei N.V. prin actul de sesizare a instanţei de judecată, făcându-se aplicarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 7/2016, publicată în Monitorul Oficial numărul 251 din data de 05 aprilie 2016 şi a instituţiei juridice a concursului de infracţiuni.

În temeiul art. 31  alin. 2 din Vechiul Cod penal raportat la art. 289 alin. 1 din Vechiul Cod penal cu aplicarea art. 349 alin. 2, art. 374, art. 375 şi art. 396 alin. 10, toate din Noul Cod de procedură penală, cu referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 7/2016, publicată în Monitorul Oficial numărul 251 din data de 05 aprilie 2016, a fost condamnată inculpata N.V. la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la comiterea infracţiunii de fals intelectual.

În temeiul art. 31  alin. 2 din Vechiul Cod penal raportat la art. 70 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 105/2001 privind frontiera de stat a României, cu aplicarea art. 349 alin. 2, art. 374, art. 375 şi articolului 396 alin. 10, toate din Noul Cod de procedură penală, cu referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală numărul 7/2016, publicată în Monitorul Oficial numărul 251 din data de 05 aprilie 2016, a fost condamnată inculpata N.V. la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la comiterea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei.

În temeiul art. 293  alin. 1 din Vechiul Cod penal, cu aplicarea: art. 349 alin. 2, art. 374, articolului 375 şi articolului 396 alin. 10, toate din Noul Cod de procedură penală, cu referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală numărul 7/2016, publicată în Monitorul Oficial numărul 251 din data de 05 aprilie 2016, a fost condamnată inculpata N.V. la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsul privind identitatea.

În temeiul art. 323 din Noul Cod penal, cu aplicarea: art. 349 alin. 2, art. 374, articolului 375 şi articolului 396 alin. 10, toate din Noul Cod de procedură penală, cu referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală numărul 7/2016, publicată în Monitorul Oficial numărul 251 din data de 05 aprilie 2016, a fost condamnată inculpata N.V. la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uzul de fals.

În temeiul art. 326 din Noul Cod penal, cu aplicarea: art. 349 alin. 2, art. 374, articolului 375 şi articolului 396 alin. 10, toate din Noul Cod de procedură penală, cu referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală numărul 7/2016, publicată în Monitorul Oficial numărul 251 din data de 05 aprilie 2016, a fost condamnată inculpata N.V. la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsul în declaraţii.

În temeiul art. 38 alin. 1 şi alin. 2 din Noul Cod penal şi art. 39 alin. 1 lit. b) din Noul Cod penal, cu referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală numărul 7/2016, publicată în Monitorul Oficial numărul 251 din data de 05 aprilie 2016, au fost contopite pedepsele stabilite anterior, urmând ca inculpata N.V. să execute pedeapsa închisorii de 6 (şase) luni şi 20 (douăzeci) zile, respectiv, pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) luni închisoare, la care s-au adăugat 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite în prezenta cauză.

În baza art. 91 din Codul penal republicat, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 6 (şase) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare aplicată inculpatei N.V. prin prezenta hotărâre penală, pe durata termenului de supraveghere de 2 (doi) ani, termen stabilit potrivit art. 92 alin. 1 din Codul penal republicat.

În baza art. 93 alin. 1 din Codul penal republicat, s-a impus inculpatei N.V. ca, pe perioada termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b) din Codul penal republicat, s-a impus inculpatei N.V. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Dolj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 din Codul penal republicat, s-a impus inculpatei N.V. ca, în perioada de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată pe o durată de 60 de zile lucrătoare, în folosul Primăriei municipiului Craiova, judeţul Dolj.

În baza art. 91 alin. 4 din Codul penal republicat, s-a atras atenţia inculpatei N.V. asupra dispoziţiilor articolului 96 alineatul 1 din Codul penal republicat, referitoare la nerespectarea cu rea – credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse.

În temeiul art. 25 alin. 3 din Codul de procedură penală republicat, s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor falsificate reprezentate de: paşaportul numărul 85562838 eliberat la data de 19 iulie 2010 şi a titlului de călătorie numărul 1272272 din data de 12 iulie 2011, înregistrat sub numărul 3769.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură penală republicat, a fost obligată inculpata N.V. la plata sumei de 950 lei cheltuieli judiciare către stat efectuate în cursul urmăririi penale (550 lei), al procedurii de cameră preliminară (100 lei) şi al judecăţii (300 lei).

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 686/P/2016 a fost trimisă în judecată - în stare de libertate - inculpata N.V. , pentru săvârşirea infracţiunilor:

-  de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de articolul 52 alin. 3 din Noul Cod penal, raportat la art. 321 alin. 1 din Noul Cod penal (faptă comisă la data de 12.07.2011);

- de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzută de art. 52 alin. 3 din Noul Cod penal, raportat la art. 262 alin. 1 din Noul Cod penal (faptă comisă la data de 10.08.2011);

- de fals în declaraţii, prevăzută art. 326 din Noul Cod penal (faptă comisă la data de 20.04.2015);

- de fals privind identitatea, prevăzută de art. 327 alin. 1 şi alin. 2 din Noul Cod penal (faptă comisă la data 12.07.2011) şi

- de uz de fals, prevăzută de art. 323 din Noul Cod penal (faptă comisă la data 12.07.2011).

În actul de sesizare s-a reţinut în fapt, că: “în cursul anului 2010, inculpata N.V. a fost rugată de cumnata sa, martora I.D., să îl aducă în Spania pe fiul său, minorul N.I.A., în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale.

În acest scop, inculpata N.V. a luat decizia de a întocmi pentru minor documentele necesare părăsirii teritoriului românesc, deşi cunoştea faptul că acesta nu are documente de identitate, întrucât se născuse în Italia şi nu fusese înregistrat în registrele stării civile din România, precum şi faptul că nu deţine o procură de la mama minorului pentru a-l putea scoate din ţară.

Astfel, la data de 19.07.2010, s-a deplasat la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Olt împreună cu nepotul său N.I.A. pe care l-a prezentat ca fiind fiul său N.P. În acest context inculpata N.V. a depus cerere de eliberare a unui paşaport pe numele fiului său N.P. , a folosit datele de identitate ale acestuia, însă a prezentat pentru fotografiere pe nepotul său N.I.A. . În urma demersurilor efectuate de inculpată, autorităţile solicitate au eliberat paşaportul seria 85562838 la data de 19.07.2010.

La scurt timp după eliberarea paşaportului, inculpata N.V. a părăsit ţara împreună cu minorul N. I. A., pe care l-a dus la mama sa I.D., în Barcelona, Spania, cu autocarul.

Inculpata s-a reîntors în ţară, iar după aproximativ un an de zile, fiind necesară deplasarea minorului N.I.A. înapoi în România, iar valabilitatea de un an a paşaportului obţinut anterior expirase, inculpata s-a reîntors în Spania.

La data de 12.07.2011, inculpata N.V. a depus la Consulatul General al României la Barcelona o cerere pentru eliberarea unui titlu de călătorie pentru un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani. În acest sens l-a prezentat pe minorul N.I.A. , căruia i-a atribuit identitatea fiului său N.P. , a depus fotocopii de pe  paşaportul seria 85562838 şi certificatul de naştere ale minorului N.P. .

Astfel, autorităţile consulare i-au eliberat inculpatei N.V. titlul de călătorie numărul 1272272/12.07.2011 pe numele minorului N.P. . La data de 10.08.2011 a folosit titlul de călătorie obţinut în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României de către nepotul său N.I.A. , pe care l-a însoţit din Spania până în România.

Ulterior, la data de 20.04.2015, inculpata s-a prezentat la S.P.C.E.E.P.S. Dolj în vederea obţinerii unui paşaport pentru fiul său N.P. . Cu această ocazie a declarat, în mod mincinos, că a pierdut paşaportul seria 85562838/19.07.2010 şi că există identitate de imagine între persoana prezentată pentru eliberarea paşaportului (fiul său N.P. ) şi persoana prezentată în fotografia din paşaportul "pierdut" (nepotul său N.I.A. ).

În urma comparării fotografiei persoanei căreia i s-a eliberat paşaportul seria 85562838 (N.I.A. ) şi a fotografiei preluate la data de 20.04.2015 (N.P. ), angajaţii din cadrul S.P.C.E.E.P.S. Dolj au constatat că există diferenţe de fizionomie, iar pentru lămurirea situaţiei au sesizat organele de cercetare penală.

Faptele aşa cum au fost prezentate mai sus, au fost demonstrate prin întregul ansamblu probator administrat în cauză.

Inculpata N.V. recunoaşte faptele aşa cum sunt prezentate mai sus, astfel că, în declaraţiile date în cauză, aceasta prezintă în detaliu modalitatea de săvârşire a acestora.

Declaraţiile date de N.V. au fost susţinute de declaraţiile date în calitate de martori de: I.D., N.L. și T.L.  şi de înscrisurile în original şi copiile de pe înscrisuri existente la dosar.

Pentru lămurirea aspectelor privind diferenţele de fizionomie dintre cele două fotografii şi dacă acestea prezintă persoane diferite, în cauză a fost dispusă efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice. Astfel, potrivit concluziilor raportului de constatare criminalistică nr. 126806/15.09.2015: fotografia digitală preluată la data de 20.04.2015, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj, persoanei care s-a prezentat ca fiind N.P.  C.N.P.: 5050804160121 şi fotografia preluată pentru emiterea paşaportului cu seria 85562838, în data de 19.07.2010 la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Olt, redau imaginile a două persoane diferite”.

Situaţia de fapt mai sus menţionată s-a dovedit cu probe obţinute pe baza următoarelor mijloace de probă: proces - verbal de sesizare din oficiu; raportul de constatare criminalistică numărul 126806 din data de 15.09.2015 întocmit de specialişti din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj; proces - verbal de prezentare pentru recunoaştere după fotografii şi planşe foto încheiat la data de 11 noiembrie 2015 de organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Dolj – Serviciul de Investigaţii Criminale; declaraţii martori: I.D., N.L. și T.L.; paşaportul numărul 85562838 eliberat la data de 19 iulie 2010 şi a titlului de călătorie numărul 1272272 din data de 12 iulie 2011, înregistrat sub numărul 3769, în original; fotocopie titlu de călătorie numărul 1272272 din data de 12 iulie 2011, înregistrat sub numărul 3769; adresa nr. 11650 din data de 12.11.2015 a Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj; adresa nr. G5-4/358/22 ianuarie 2016 a Departamentului Consular - Centru Naţional de Paşapoarte Diplomatice şi de Serviciu; adresa nr. 243651 din data de 17.12.2015 a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Direcţia de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei; fotocopii de pe documentele care au stat la baza eliberării paşaportului simplu temporar numărul 85562838 eliberat la data de 19 iulie 2010; fotocopii de pe documentele care au stat la baza eliberării titlului de călătorie numărul 1272272 din data de 12 iulie 2011, înregistrat sub numărul 376; fotocopii de pe alte înscrisuri şi declaraţiile de suspectă şi inculpată ale părţii N.V.

În procedura camerei preliminare, fază procesuală distinctă de faza judecăţii, prin Încheierea şedinţei de Cameră de Consiliu din data de 19.01.2017 pronunţată în dosarul numărul 34757/215/2016/a1 al Judecătoriei Craiova, definitivă prin necontestare, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, în baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală republicat, a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 686/P/2016 din data de 28 noiembrie 2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind pe inculpata N.V. , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata N.V.

La solicitarea instanţei, la dosar a fost depusă la data de 22 iunie 2017, de către I.P.J. Dolj, fişa de cazier judiciar a inculpatei N.V. (fila numărul 29 din dosar).

În şedinţa publică din data de 08 iunie 2017, la interpelarea instanţei de fond, inculpata N.V. a solicitat ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. 4 din Codul de procedură penală republicat, situaţie în care, după ce a făcut aplicarea dispoziţiilor articolului 375 alin. 1 din Codul de procedură penală republicat, s-a admis cererea inculpatei privind aplicarea procedurii abreviate în cazul recunoaşterii învinuirii.

Instanţa de fond a procedat la ascultarea inculpatei N.V. . În declaraţia dată, aceasta a arătat că recunoaşte, în totalitate, faptele, astfel cum au fost reţinute în actul de sesizarea instanţei de judecată; a solicitat ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, precizând că nu solicită administrare de probe în cursul judecăţii în ceea ce priveşte fondul cauzei şi şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în situaţia în care va fi găsită vinovată (declaraţie aflată la fila numărul 25 din dosar).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat următoarele:

Minorul N.I.A. este fiul martorei Ilie Daniela şi nepotul inculpatei N. V.

În cursul anului 2010, minorul N.I.A. nu avea documente de identitate, întrucât se născuse în Italia şi nu fusese înregistrat în registrele stării civile din România.

La rugămintea martorei Ilie Daniela de a-l aduce în Spania pe fiul său, minorul N.I.A. , în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale, inculpata N.V. , deşi cunoştea faptul că nu deţine o procură de la mama minorului pentru a-l putea scoate din ţară pe copil, s-a deplasat la data de 19.07.2010 la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Olt, împreună cu nepotul său, N.I.A. , pe care l-a prezentat ca fiind fiul său N.P. , unde a depus cerere de eliberare a unui paşaport pe numele fiului său N.P. , a folosit datele de identitate ale acestuia şi a prezentat pentru fotografiere pe nepotul său N.I.A. . În urma demersurilor efectuate de inculpata N.V. , autorităţile solicitate au eliberat paşaportul seria 85562838 la data de 19.07.2010, astfel că, la scurt timp după eliberarea paşaportului, inculpata N.V. a părăsit ţara împreună cu minorul N.I.A. , pe care l-a dus la mama sa, martora I.D., în Barcelona, Spania, cu autocarul.

Pentru a readuce în România pe minorul N.I.A. , al cărui paşaport obţinut anterior expirase, inculpata N.V. s-a reîntors în Spania şi, la data de 12.07.2011, a depus la Consulatul General al României la Barcelona o cerere pentru eliberarea unui titlu de călătorie pentru un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, sens în care l-a prezentat pe minorul N.I.A. , căruia i-a atribuit identitatea fiului său, N.P. , a depus fotocopii de pe  paşaportul seria 85562838 eliberat la data de 19 iulie 2010 şi certificatul de naştere ale minorului N.P.  şi astfel a obţinut titlul de călătorie numărul 1272272 din data de 12 iulie 2011 înregistrat sub numărul 376 pe numele minorului N.P. , act pe care l-a folosit la data de 10.08.2011 în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat a României de către nepotul său, N.I.A. , pe care l-a însoţit din Spania până în România.

La data de 20.04.2015, inculpata N.V. s-a prezentat la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj, în vederea obţinerii unui paşaport pentru fiul său, N.P. , ocazie cu care a declarat în mod mincinos că a pierdut paşaportul seria 85562838/19.07.2010 şi că există identitate de imagine între persoana prezentată pentru eliberarea paşaportului (fiul său, N.P. ) şi persoana prezentată în fotografia din paşaportul "pierdut" (nepotul său, N.I.A. ).

Potrivit concluziilor raportului de constatare criminalistică numărul 126806 din data de 15.09.2015 întocmit de specialişti din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj: fotografia digitală preluată la data de 20.04.2015, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj, persoanei care s-a prezentat ca fiind N.P.  C.N.P.: .. şi fotografia preluată pentru emiterea paşaportului cu seria .., în data de 19.07.2010, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Olt, redau imaginile a două persoane diferite.

Starea de fapt reţinută a fost confirmată de recunoaşterea inculpatei N.V. făcută în faţa instanţei de judecată şi de probele obţinute pe baza următoarelor mijloace de probă aflate la dosarul de cercetare penală numărul 686/P/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova: proces - verbal de sesizare din oficiu; raportul de constatare criminalistică numărul 126806 din data de 15.09.2015 întocmit de specialişti din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj; proces - verbal de prezentare pentru recunoaştere după fotografii şi planşe foto încheiat la data de 11 noiembrie 2015 de organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Dolj – Serviciul de Investigaţii Criminale; declaraţii martori: Ilie Daniela, Neguţ Lăcrămioara şi Tudor Leana; paşaportul numărul .. eliberat la data de 19 iulie 2010 şi a titlului de călătorie numărul 1272272 din data de 12 iulie 2011, înregistrat sub numărul 3769, în original; fotocopie titlu de călătorie numărul 1272272 din data de 12 iulie 2011, înregistrat sub numărul 3769; adresa nr. 11650 din data de 12.11.2015 a Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj; adresa nr. G5-4/358/22 ianuarie 2016 a Departamentului Consular - Centru Naţional de Paşapoarte Diplomatice şi de Serviciu; adresa nr. 243651 din data de 17.12.2015 a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Direcţia de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei; fotocopii de pe documentele care au stat la baza eliberării paşaportului simplu temporar numărul … eliberat la data de 19 iulie 2010; fotocopii de pe documentele care au stat la baza eliberării titlului de călătorie numărul 1272272 din data de 12 iulie 2011, înregistrat sub numărul 376; fotocopii de pe alte înscrisuri şi declaraţiile de suspectă şi inculpată ale părţii N. V.

Prealabil, instanţa de fond a apreciat că se impune stabilirea în cauză a legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 din Noul Cod penal.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Codul penal republicat, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă şi aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispoziţiilor referitoare la pedeapsă şi circumstanţe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârşirii faptei şi la data judecării şi instituţiile incidente în raport cu incriminarea sau sancţiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă).

În conformitate cu Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 7/2016, publicată în Monitorul Oficial numărul 251 din data de 05 aprilie 2016, “în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor infracţiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă - identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracţiunile săvârşite sub imperiul legii penale noi, precum şi pentru tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 din Codul penal şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.”.

Ca urmare, având în vedere cele statuate, cu caracter obligatoriu, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală numărul 7/2016, publicată în Monitorul Oficial numărul 251 din data de 05 aprilie 2016, instanţa de fond a constatat că, în prezenta cauză, pentru cele trei din patru infracţiuni săvârşite de inculpata N.V. anterior datei de 1 februarie 2014 s-a aplicat legea penală veche, identificată ca fiind mai favorabilă deoarece prevede limite de pedeapsă mai mici decât cele prevăzute de legea penală nouă.

Astfel, în drept:

1) Fapta inculpatei N.V. care, la data de 12.07.2011 a determinat angajaţii Consulatului General al României la Barcelona să elibereze titlul de călătorie numărul 1272272 din data de 12 iulie 2011, înregistrat sub numărul 3769, care conţine date ce nu corespund adevărului, urmarea prezentării de către inculpată a unor documente false şi atribuirii minorului N.I.A. identitatea fiului său N.P. , s-a constatat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 31  alin. 2 din Vechiul Cod penal raportat la art. 289 alin. 1 din Vechiul Cod penal (faptă comisă la data de 12.07.2011).

2) Fapta inculpatei N.V. care, la data de 12.07.2011 l-a prezentat pe minorul N.I.A. la Consulatul General al României la Barcelona, unde a depus fotocopii ale paşaportului simplu temporar numărul 85562838 eliberat la data de 19 iulie 2010, falsificat şi certificatul de naştere al minorului N.P. , iar printr-o cerere pentru eliberarea unui titlu de călătorie pentru un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, i-a atribuit minorului menţionat identitatea fiului său N.P.  în vederea obţinerii titlului de călătorie numărul 1272272 din data de 12 iulie 2011, înregistrat sub numărul 3769, s-a constatat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 293  alin. 1 din Vechiul Cod penal (faptă comisă la data 12.07.2011).

3) Fapta inculpatei N.V. care, la data de 12.07.2011 a folosit fotocopii ale paşaportului simplu temporar numărul … eliberat la data de 19 iulie 2010, falsificat, în vederea producerii de consecinţe juridice, respectiv pentru obţinerea titlului de călătorie numărul 1272272 din data de 12 iulie 2011, înregistrat sub numărul 3769, s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 din Noul Cod penal (faptă comisă la data 12.07.2011).

4) Fapta inculpatei N.V. care, la data de 10.08.2011 a folosit titlul de călătorie numărul 1272272 din data de 12 iulie 2011, înregistrat sub numărul 3769, eliberat pentru minorul N.P. , pentru a-l însoţi din Spania până în România pe nepotul său N.I.A. , trecându-l astfel frontiera de stat a României în mod fraudulos, s-a constatat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzută de art. 31  alin. 2 din Vechiul Cod penal raportat la art. 70 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 105/2001 privind frontiera de stat a României (faptă comisă la data de 10.08.2011) şi

5) Fapta inculpatei N.V. care, la data de 20.04.2015 a declarat, în mod mincinos, angajaţilor Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj că a pierdut paşaportul simplu temporar numărul 85562838 eliberat la data de 19 iulie 2010 şi că există identitate între persoana prezentată pentru eliberarea respectivului paşaport, aceasta fiind N.I.A. şi cea prezentată la data de 20.04.2015, aceasta fiind N.P. , în scopul producerii de efecte juridice (obţinerea unui paşaport pentru minorul N.P.), s-a constatat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută art. 326 din Noul Cod penal (faptă comisă la data de 20.04.2015).

Prin urmare, instanţa de fond, în temeiul art. 386 din Codul de procedură penală republicat, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatei N.V. prin actul de sesizare a instanţei de judecată, făcând aplicarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 7/2016, publicată în Monitorul Oficial numărul 251 din data de 05 aprilie 2016 şi a instituţiei juridice a concursului de infracţiuni, instituţie juridică care nu a fost reţinută de procuror în încadrarea juridică dată faptelor, astfel cum a rezultat din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 686/P/2016 din data de 28 noiembrie 2016.

Potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. 4 din Codul de procedură penală republicat, până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată. Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. Instanţa de judecată va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.

Întrucât inculpata N.V. înainte de începerea cercetării judecătoreşti, a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le-a recunoscut şi însuşit , declarând că recunoaşte şi regretă săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 686/P/2016 din data de 28 noiembrie 2016, instanţa de fond a aplicat prevederile art. 396 alineatul 10 din Codul de procedură penală republicat, astfel încât limitele de pedeapsă pentru infracţiunile săvârşite, calculate prin reducerea cu o treime, s-a dispus a fi: de 4 luni închisoare, minimul special şi de 3 ani şi 4 luni închisoare, maximul special, avându-se în vedere dispoziţiile art. 289 alin. 1 din Vechiul Cod penal ce prevăd pentru săvârşirea acestei fapte penale, pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani; de 2 luni închisoare, minimul special şi de 2 ani închisoare, maximul special, avându-se în vedere dispoziţiile art. 293 alin. 1 din Vechiul Cod penal ce prevăd pentru săvârşirea acestei fapte penale, pedeapsa închisorii de la 3 luni la 3 ani; de 2 luni închisoare, minimul special şi de 1 an şi 4 luni închisoare, maximul special, avându-se în vedere dispoziţiile art. 323 din Noul Cod penal ce prevăd pentru săvârşirea acestei fapte penale, pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amenda; de 2 luni închisoare, minimul special şi de 1 an şi 4 luni închisoare, maximul special, avându-se în vedere dispoziţiile art. 70 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 105/2001 privind frontiera de stat a României ce prevăd pentru săvârşirea acestei fapte penale, pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani şi de 2 luni închisoare, minimul special, respectiv de 1 an şi 4 luni închisoare, maximul special, avându-se în vedere dispoziţiile art. 326 din Noul Cod penal ce prevăd pentru săvârşirea acestei fapte penale, pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepselor s-a făcut în raport cu gravitatea infracţiunilor săvârşite şi cu periculozitatea inculpatei, evaluate după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Având în vedere conduita inculpatei N.V. după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, situaţia sa familială, motivele de ordin umanitar care au determinat inculpata să săvârşească infracţiunile (minorul N.I.A. avea nevoie de efectuarea unei intervenţii chirurgicale pentru însănătoşire) şi faptul că inculpata este la primul conflict cu legea penală, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de: 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la comiterea infracţiunii de fals intelectual; 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la comiterea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei; 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsul privind identitatea; 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uzul de fals şi 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de falsul în declaraţii.

În temeiul art. 38 alin. 1 şi alin. 2 din Noul Cod penal şi art. 39 alin. 1 lit. b) din Noul Cod penal, cu referire la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală numărul 7/2016, publicată în Monitorul Oficial numărul 251 din data de 05 aprilie 2016, instanţa de fond a contopit pedepsele stabilite anterior, urmând ca inculpata N.V. să execute pedeapsa închisorii de 6 (şase) luni şi 20 (douăzeci) zile, respectiv, pedeapsa cea mai grea - de 4 (patru) luni închisoare -, la care s-au adăugat 2 (două) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite în prezenta cauză.

Ca modalitate de executare a pedepsei rezultante, instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 91 şi următoarele din Codul penal republicat referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv pedeapsa aplicată nu este mai mare de 3 ani, inculpata N.V. şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, iar în raport de persoana inculpatei, care nu are antecedente penale, a recunoscut şi regretat comiterea faptelor penale şi este mama a zece copii, s-a considerat că aplicarea pedepsei este suficientă chiar şi fără executarea acesteia, fiind necesară însă supravegherea conduitei inculpatei pentru o perioadă determinată.

Prin urmare, în baza art. 91 din Noul Cod penal, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 6 (şase) luni şi 20 (douăzeci) zile închisoare aplicată inculpatei N.V. prin prezenta hotărâre penală, pe durata termenului de supraveghere de 2 (doi) ani, termen stabilit potrivit art. 92 alin. 1 din Noul Cod penal, iar în baza art. 93 alin. 1 din Noul Cod penal, s-a impus inculpatei ca, pe perioada termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b) din Noul Cod penal, s-a impus ca inculpata să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Dolj sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 din Noul Cod penal, în perioada de supraveghere, s-a dispus ca inculpata să presteze o muncă neremunerată, pe o durată de 60 de zile lucrătoare, în folosul Primăriei municipiului Craiova, judeţul Dolj.

În baza art. 91 alin. 4 din Codul penal republicat, s-a atras atenţia inculpatei N.V. asupra dispoziţiilor articolului 96 alineatul 1 din Codul penal republicat, referitoare la nerespectarea cu rea – credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse.

În temeiul art. 25 alin. 3 din Codul de procedură penală republicat, s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor falsificate reprezentate de: paşaportul numărul 85562838 eliberat la data de 19 iulie 2010 şi a titlului de călătorie numărul 1272272 din data de 12 iulie 2011, înregistrat sub numărul 3769.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură penală republicat, a fost obligată inculpata N.V. la plata sumei de 950 lei cheltuieli judiciare către stat efectuate în cursul urmăririi penale (550 lei), al procedurii de cameră preliminară (100 lei) şi al judecăţii (300 lei).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel – în termenul prevăzut de lege - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CRAIOVA, în motivele scrise depuse la dosar la data de 21.02.2018 (filele 4–8), criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând următoarele:

Hotărârea instanţei de fond este nelegală, întrucât nu s-au indicat în mod concret în dispozitivul acesteia faptele pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din ce infracţiune în ce infracţiune şi articolele de lege potrivit cărora acestea sunt prevăzute şi pedepsite.

Singura referire la schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii este făcută de instanţa de fond în considerentele hotărârii, potrivit căreia, în prezenta cauză, pentru cele trei din patru infracţiuni săvârşite de inculpata N.V. anterior datei de 1 februarie 2014, se va aplica legea penală veche, identificată ca fiind mai favorabilă deoarece prevede limite de pedeapsă mai mici decât cele prevăzute de legea penală nouă.

S-a apreciat că schimbarea încadrării juridice nu a fost suficient individualizată nici în cadrul considerentelor nici în dispozitivul hotărârii instanţei de fond.

Hotărârea instanţei de fond este netemeinică, întrucât pedepsele aplicate în cuantumul minim prevăzut de lege pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite de inculpata N.V. sunt prea blânde raportat la împrejurările concrete de săvârşire a faptelor.

La pronunţarea soluţiei, instanţa de fond a avut în vedere conduita inculpatei N.V. după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, situaţia sa familială, motivele de ordin umanitar care au determinat inculpata să săvârşească infracţiunile (minorul N.I.A. avea nevoie de efectuarea unei intervenţii chirurgicale pentru însănătoşire) şi faptul că inculpata este la primul conflict cu legea penală.

S-a apreciat că aceste circumstanţe nu sunt suficiente pentru a se dispune minimul de pedeapsă prevăzut de lege pentru cele cinci infracţiuni săvârşite de inculpata N.V. .

Potrivit art. 74 Cp., stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotita, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura si frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, precum si nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Având în vedere pluralitatea de infracţiuni comise, la individualizarea judiciară a executării pedepsei se impunea ca instanţa de fond să aibă în vedere periculozitatea inculpatei, care în mod repetat a nerespectat rigorile legii, dând dovadă de curaj, pe care a înţeles să îl folosească într-un sens negativ, pentru a induce în eroare atât autorităţi ale statului român cât şi autorităţi străine.

La stabilirea gradului de pericol social al faptei trebuia să se ţină cont de  faptul că inculpata si-a făcut un plan infracţional pe care 1-a aplicat în mai multe rânduri şi că, prin faptele comise, a fost adusă atingere relaţiilor sociale referitoare la încrederea publică de care se bucură înscrisurile oficiale, la încrederea publică pe care societatea o are în constatările organelor competente cu privire la identitatea unei persoane, dar şi la încrederea publică în declaraţiile dale în faţa unui funcţionar public. Inculpata, prin săvârşirea celor cinci fapte, a arătat că aceste valori sociale afectate nu prezintă importanţă pentru aceasta, ori pedepsele de 2 luni respectiv 4 luni închisoare se apreciază că nu sunt în măsură să o determine pe aceasta să conştientizeze pericolul social pe care îl prezintă faptele comise.

Circumstanţa personală că inculpata a avut motive de ordin umanitar care au determinat-o sa săvârşească infracţiunile (minorul N.I.A. avea nevoie de efectuarea unei intervenţii chirurgicale pentru însănătoşire), s-a reţinut că nu este de natură să justifice pedepse minime. Situaţia în care se afla minorul şi mama acestuia putea fi rezolvată prin mijloace legale, însă inculpata a ales varianta ilegală.

Situaţia familială a inculpatei pe care instanţa de fond a avut-o în vedere la individualizarea pedepsei, respectiv că este mama a 10 copii, trebuia să fie luată în considerare de însăşi inculpata, înainte de a lua rezoluţia infracţională şi de a o pune în executare. Aceasta, când a arătat curajul de a se implica în acţiuni ilicite, trebuia să îşi asume şi riscul urmărilor negative produse de acestea.

S-a apreciat că fapte de natura celor comise, neurmate de o sancţionare aspră, ar crea inculpatei impresia că poate persevera în sfidarea legii.

Toate aceste aspecte conduc la concluzia că pedeapsa închisorii stabilită de instanţa de fond, nu este în măsura să asigure scopul educativ al pedepsei în privinţa inculpatei, fiind sancţiuni insuficiente.

Mai mult, s-a considerat că activitatea de stabilire a situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpaţilor trimişi în judecată nu îşi mai găseşte eficienţa dacă nu este urmată de stabilirea şi aplicarea unei sancţiuni proporţionale ca individualizare, de natură să contribuie la restabilirea echilibrului socio-economico-juridic încălcat.

Pentru aceste motive în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., Ministerul Public a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi pronunţarea unei decizii legale şi temeinice.

Examinând hotărârea apelată în raport de motivele invocate şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 417 alin. 2 C.p.p., Curtea constată următoarele:

Curtea apreciază că pentru a putea efectua un control judiciar, în apel, este necesar a se cunoaşte starea de fapt reţinută de către instanţa a cărei hotărâre este atacată, încadrarea juridică a infracţiunilor, precum şi în baza căror probe s-a ajuns la stabilirea acestora, acest lucru neputând fi verificat decât pe baza motivării hotărârii apelate.

Instanţa de control judiciar mai reţine că în jurisprudenţa sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit (în cauza  Ruiz Torija contra Spaniei, 1994)  că  art. 6 paragraful 1  din Convenţie obligă instanţele sa isi motiveze hotărârile, dar aceasta obligaţie nu poate fi înţeleasa  ca impunând un răspuns detaliat fata de fiecare argument (cauza Van de  Hurk, 1994).  Întinderea acestei obligaţii depinde  de natura hotărârii.  Este necesar sa se tina cont in special de diversitatea mijloacelor pe care o persoana implicata intr-un proces le poate prezenta instanţei si de diferenţele existente in statele membre in ceea ce priveşte dispoziţiile legale,  cutumiare,  concepţiile doctrinare  in  prezentarea si redactarea hotărârilor.

Pentru ca obligaţia de motivare a hotărârilor, reglementata prin dispoziţiile art. 403 C.p.p., sa corespunda standardului atât naţional cat si european, componentă a dreptului la un proces echitabil, conform art. 6 CEDO,  este necesar ca instanţa  sa  evite in  motivare  formulări stereotipe deoarece asemenea abordări superficiale constituie doar aparenţe de motivare si nu o justificare corecta si completa a soluţiei adoptate.

Motivarea soluţiei trebuie sa fie reala si completa, cuprinzătoare, fundamentata  într-o maniera concreta pe materialul  probatoriu al  cauzei, oferind imaginea clara a rezolvării  corecte a conflictului de drept penal dedus judecaţii si convingând in legătura cu justeţea  soluţiei. În egala măsura, o hotărâre motivata corespunzător, cu indicarea elementelor de fapt si de drept,  va permite instanţei de control judiciar sa verifice în condiţii  procesuale adecvate  legalitatea si temeinicia hotărârii pronunţate.

Principiul efectivităţii este consacrat în jurisprudenţa Curtii Europene a Drepturilor Omului şi presupune că,  în interpretarea Convenţiei Europene,  se  conferă prevederilor acesteia cea mai mare greutate şi cel mai mare efect în concordanţă cu litera textului, astfel încât să dea un înţeles fiecărui termen al acesteia. Obiectul şi scopul convenţiei europene ca instrument de protecţie a drepturilor omului impun ca prevederile sale să fie interpretate şi aplicate astfel încât garanţiile conferite de aceasta să fie concrete şi efective, iar nu teoretice şi iluzorii. Conform art. 20 din Constituţie, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţeneşti vor fi interpretate şi aplicate  în concordanţă cu Declaraţia universală a drepturile omului cu pactele şi tratatele  la care România este parte.

Analiza dispoziţiilor art. 20 din Constituţie permite desprinderea a două concluzii:  prevederile Convenţiei Europene au aplicabilitate directă, fiind integrate în  sistemul  intern  al blocului de constituţionalitate, Convenţia Europeană având un loc primordial în  interpretarea şi aplicarea  drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti;  în situaţia unui conflict între o normă internă legislativă şi o normă internaţională convenţională, se va aplica norma cea mai favorabilă drepturilor omului, fie internă, fie internaţională, înlăturându-se norma mai restrictivă (art. 20 şi  art. 11 alin. 2 din Constituţie).

Coroborând aceste dispoziţii ale legii fundamentale cu prevederile art. 1 alin. 5 din aceeaşi lege,  rezultă  că sub aspectul forţei juridice  prevederile Convenţiei Europene au forţă constituţională, Convenţia Europeană si protocoalele adiţionale împreună cu întreaga jurisprudenţă a Curţii Europene  fac parte dintr-un bloc de convenţionalitate ce au aplicabilitate directă, forţă constituţională şi legislativă.

Hotărârea judecătorească nu este un act discreţionar, ci rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, proces de analiză necesar stabilirii stării de fapt şi încadrării juridice desprinse din acestea prin înlăturarea unor probe şi reţinerea altora, urmare a unor raţionamente logice făcute de instanţă şi care îşi găsesc exponenţialul în motivarea hotărârii judecătoreşti.

Hotărârea reprezintă astfel rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia este argumentarea în scris a raţiunii ce determină pe judecător să adopte soluţia dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justiţiabilului de a fi convins că justiţia a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale şi procedurale propuse de participanţi şi, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaşte oportunitatea promovării căilor de atac. Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor şi formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate reprezintă două poziţii de includere a capacităţii apreciative a instanţei în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens şi cu Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Miniştri ai Statelor Membre asupra Independenţei, eficacităţii şi rolului judecătorilor, potrivit căreia “judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcţiile lor”.

Deşi formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecţie şi de conştiinţă constituie suportul raţional al demersului judiciar pentru cunoaşterea faptelor şi a încadrării juridice a acestora, drept garanţie a unui proces echitabil şi în concordanţă cu dispoziţiile art. 6 paragraf 2 din Convenţia Europeană şi Protocolul nr. 7, instanţa are obligaţia de a-şi motiva soluţia dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor.

Pe de altă parte, conţinutul expunerii hotărârii este reglementat în prezent în art. 403 C.p.p. şi trebuie să cuprindă datele privind identitatea părţilor, descrierea faptei ce face obiectul trimiterii în judecată cu arătarea timpului şi locului unde a fost săvârşită, precum şi încadrarea juridică dată acesteia, motivarea soluţiei cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a celor care au fost înlăturate, şi motivarea soluţiei cu privire la latura civilă a cauzei, precum şi analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză, arătarea temeiurilor de drept care justifică soluţiile date în cauză.

Concluzionând şi aplicând la speţa de faţă dispoziţiile legale anterior menţionate, Curtea constată că sentinţa penală apelată este nemotivată sub aspectele esenţiale ale încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei N.V. şi aplicării legii penale mai favorabile.

Astfel, examinând hotărârea apelată, se constată că prima instanţă s-a rezumat la a face o prezentare succintă a Deciziei nr. 7/2016 a ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, fără a face însă efectiv o analiză în fapt şi în drept şi să arate raţionamentul pentru care reţine o anume încadrare juridică şi una dintre cele două legi penale succesive cu privire la infracţiunile comise înainte de intrarea în vigoare a NCP.

Cum motivarea este o condiţie esenţială, iar în motivarea primei instanţe nu sunt cuprinse argumentele necesare pentru ca pe ele să se sprijine soluţia dată, chiar în condiţiile în care s-a uzat de procedura abreviată, în mod corect încuviinţată de prima instanţă de altfel, Curtea constată că sentinţa penală atacată este nemotivată sub aspectele menţionate anterior, în condiţiile  în care şi motivarea  în drept trebuie să demonstreze, cu argumente convingătoare rezultate din  probele dosarului, tot ceea ce instanţa a hotărât în dispozitivul sentinţei penale.

Mai mult, Curtea constată că prima instanţă, la termenul din data de 21.09.2017, a pus în discuţia părţilor şi reprezentantului Ministerului Public schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare a instanţei, prin reţinerea concursului de infracţiuni prevăzut de art. 38 alin. 1 şi 2 NCP (filele 26 şi 42) şi fără nicio referire la aplicarea legii penale mai favorabile (obligatorie după părerea Curţii având în vedere că patru dintre infracţiuni au fost comise sub imperiul C.p. de la 1968), însă la momentul pronunţării soluţiei a dispus schimbarea încadrării juridice, astfel:

- cu referire asupra celor puse în discuţie, fără a indica dacă reţine concursul real sau formal de infracţiuni şi între care dintre acestea ar fi aplicabil şi fără a motiva în vreun fel acest aspect,

- cu referire la Decizia nr. 7/2016 a ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, fără a indica în mod concret faptele pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din ce infracţiune în ce infracţiune şi articolele de lege potrivit cărora acestea sunt prevăzute şi pedepsite, singura referire la schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii fiind făcută de instanţa de fond în considerentele hotărârii, potrivit căreia, în prezenta cauză, pentru cele trei din patru infracţiuni săvârşite de inculpata N.V. anterior datei de 1 februarie 2014, se va aplica legea penală veche, identificată ca fiind mai favorabilă deoarece prevede limite de pedeapsă mai mici decât cele prevăzute de legea penală nouă.

În aceste condiţii, Curtea apreciază că schimbarea încadrării juridice nu a fost suficient individualizată nici în cadrul considerentelor nici în dispozitivul hotărârii instanţei de fond, sentinţa fiind astfel nelegală.

Deşi lipsa cercetării judecătoreşti (prin nepronunţarea asupra unor elemente esenţiale, anterior menţionate, privind astfel justa şi integrala soluţionare a cauzei) nu constituie o cauză de nulitate absolută, astfel încât nu se încadrează ca atare printre motivele care pot atrage desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu art. 421 pct. 2 lit. b NCPP, Curtea constată că soluţia se impune pentru a garanta respectarea dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală garantat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia europeană, în contextul în care lipsa cercetării judecă¬toreşti echivalează cu lipsa judecăţii în primă instanţă, iar efectuarea acesteia pentru prima oară în apel privează partea de calea de atac, instanţa de apel având obligaţia de a se asigura că drepturile garantate de Convenţie „să fie concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii".

 Este adevărat că apelul, în dreptul procesual penal român, constituie o cale de atac devolutivă, instanţa de apel având plenitu¬dine de jurisdicţie, putând reaprecia şi statua asupra vinovăţiei, însă această caracteristică nu echivalează cu a statua în primă şi ultimă instanţă asupra situa¬ţiei de fapt, apelul fiind în principal o cale de atac şi, prin urmare, presupune în mod necesar realizarea controlului judiciar, ce nu poate fi realizat în concret în lipsa unei judecăţi efective în primă instanţă.

Prima instanţă, în rejudecare, va analiza de asemenea legalitatea şi temeinicia tuturor celorlalte critici ale apelantului Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova din cadrul motivelor de apel aflate la dosar.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b C.p.p. Curtea va admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova şi va desfiinţa, în totalitate, sentinţa penală nr. 3292/16.10.2017 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. .. şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

De asemenea, Curtea va menţine toate actele procedurale întocmite până la termenul de judecată din data de 21.09.2017, neidentificând elemente de nelegalitate, însă prima instanţă va avea în vedere, în rejudecare, practica CEDO în cauzele Beraru contra României şi Cutean contra României.

În temeiul art. 275 alin 3 C.p.p. cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.

Conform art. 275 alin. 6 C.p.p., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului şi se va vira către Baroul Dolj din fondurile Ministerului Justiţiei.

Domenii speta

Spete similare